Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.06.2016
casat

3ra-770/16 — anularea concursului

HOTĂRÂRE
22.06.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea concursului
Temei legal
condiţiile pentru candidarea la funcţie de director
Citează această cauză
3ra-770/16 — anularea concursului (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță: Judecătoria Cantemir Dosarul nr. 3ra-770/16 Judecător: C. Ghencea Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul Judecători: V. Movilă, N. Veleva, E. Dvurecenschii D E C I Z I E 22 iunie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecători Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu, Ion Druță examinînd recursul declarat de către Direcția Învățămînt Cantemir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Munteanu Lilia împotriva Direcției Învățămînt Cantemir cu privire la anularea concursului desfășurat la data de 04 noiembrie 2014 pentru ocuparea postului de director la grădinița de copii din s. Toceni r. Cantemir, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 04 februarie 2016, prin care a fost admis apelul declarat de Munteanu Lilia, casată hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 10 noiembrie 2015 și emisă hotărîre nouă, c o n s t a t ă La 09 februarie 2015, Munteanu Lilia s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Învățămînt Cantemir privind anularea concursului desfășurat la data de 04 noiembrie 2014 pentru ocuparea postului de director la grădinița de copii din s. Toceni, r. Cantemir.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, comisia de concurs a Direcției Învățămînt Cantemir a hotărît neadmiterea dînsei la concurs fără a-i argumenta refuzul. Menționează reclamanta că, la concurs au mai participat Coreni Raisa și Antofică Violeta. Comisia de concurs a decis a considera învingător al concursului pe Antofică Violeta care a și fost numită în funcția de director la grădinița de copii din sat. Toceni. Consideră reclamanta, concursul desfășurat de către Direcția Învățămînt Cantemir privind ocuparea funcției de director la grădinița de copii din sat. Toceni, r. Cantemir ca fiind unul trucat în dezavantajul dînsei. Cîștigătoarea concursului are o întrerupere de stagiu de 13 ani, în comisia de concurs a participat și fostul primar a comunei Toceni - Căpățînă Maria, care este în relații bune cu aceasta.

Decizia comisiei de concurs privind excluderea dosarului dînsei din concurs pe motivul că nu are studii superioare o consideră ca una nefondată așa cum dînsa își face studiile la Universitate în ultimul curs și în așa caz putea fi admisă. Consideră reclamanta că i-a fost încălcat dreptul de a accede la postul de director în condițiile unor șanse egale și imparțiale. Prin hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 10 noiembrie 2015, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de Munteanu Lilia împotriva Direcției Învățămînt Cantemir cu privire la anularea concursului desfășurat la data de 04.11.2014 de către Direcția de Învățămînt Cantemir privind ocuparea postului de director al grădiniței de copii din sat.

Toceni r-l Cantemir. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 04 februarie 2016, a fost admis apelul declarat de Munteanu Lilia, s-a casat integral hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 10 noiembrie 2015 și s-a emis o hotărîre nouă după cum urmează: -S-a admis acțiunea înaintată de Munteanu Lilia; -S-au anulat rezultatele concursului organizat de Direcția Învățămînt Cantemir și petrecut la data de 04 noiembrie 2014 privind ocuparea postului de director la grădinița de copii din s. Toceni, r. Cantemir. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 25 martie 2016, în termenul prevăzut de lege, Direcția Învățămînt Cantemir a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului, recurentul a indicat că decizia instanței de apel este ilegală și neîntemeiată, fiind emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. La 04 mai 2016, intervenientul accesoriu Antofica Violeta a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitînd admiterea recursului declarat de Direcția Învățămînt Cantemir. La 23 mai 2016, Munteanu Lilia a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat. În conformitate cu art. 440 alin. (2) CPC, prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 iunie 2016, recursul a fost declarat admisibil.

Examinînd argumentele invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei și referințele prezentate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat, care urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe, din considerentele ce urmează: În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, „Instanța după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să mențină hotărîrea primei instanțe”. Studiind materialele cauzei, Colegiul consideră că instanța de apel, aplicînd eronat normele de drept material și procedural, incorect a constatat temeinicia pretențiilor formulate de către Munteanu Lilia.

Cercetînd cererea de chemare în judecată, Colegiul constată că de fapt, reclamanta Munteanu Lilia invocă lezarea drepturilor sale nu prin rezultatul concursului a cărui nulitate solicită, ci prin neadmiterea ei la concursul pentru ocuparea funcției de director a instituției preșcolare din satul Toceni.

Conform pct. 12 lit. b) din Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director în instituțiile de învățămînt preșcolar, primar, secundar, special, complementar, secundar profesional și mediu de specialitate, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației al RM nr. 762 din 12 octombrie 2010 (în vigoare la data desfășurării concursului), „La funcția de director al instituției de învățămînt poate candida persoana care întrunește următoarele criterii: are studii superioare universitare pedagogice sau superioare universitare corespunzătoare profilului instituției de învățămînt (instituții de învățămînt complementar, artistic și sportiv, scoli profesionale, de meserii și colegii)”.

Prin procesul-verbal al Comisiei Raionale de concurs pentru ocuparea funcției de director la grădinița de copii Toceni, r. Cantemir, din 04 noiembrie 2014 (f.d. 29-35), s-a constatat că candidatul Munteanu Lilia nu deține studii superioare pedagogice. Prin urmare, prin decizia Comisiei de concurs s-a dispus excluderea dosarului d-nei. Munteanu Lilia, avînd în vedere că candidatul nu întrunește condițiile pentru participarea la concursul respectiv. Mai mult decît atît, însăși reclamanta în ședința de judecată din 10 noiembrie 2015 a confirmat că nu deține studii superioare în domeniu (f.d. 64). Deși reclamanta drept temei pentru admiterea pretențiilor sale a invocat faptul că Comisia de concurs a fost constituită ilegal, Colegiul menționează că activitatea acesteia în nici o măsură nu a putut afecta drepturile reclamantei, în măsura în care dînsa în virtutea legii (în sens larg), nu întrunea condițiile necesare pentru accederea în funcția de director.

În acest sens, argumentele reclamantei precum că i-a fost încălcat dreptul de a accede la postul de director „în condiții de șanse egale și imparțiale”, comportă un caracter pur declarativ. Avînd în vedere cele expuse mai sus, Colegiul ajunge la concluzia că decizia Curții de Apel Cahul din 04 februarie 2016 urmează a fi casată. Totodată, Colegiul conchide că prima instanță, aplicînd normele legale, corect a constatat caracterul neîntemeiat al cererii, hotărîrea acesteia fiind legală și întemeiată, considerent din care urmează a fi menținută. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de Direcția Învățămînt Cantemir.

Se casează decizia Curții de Apel Cahul din 04 februarie 2016 și se menține hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 10 noiembrie 2015, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Munteanu Lilia împotriva Direcției Învățămînt Cantemir cu privire la anularea concursului desfășurat la data de 04 noiembrie 2014 pentru ocuparea postului de director la grădinița de copii din s. Toceni r. Cantemir. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii: Galina Stratulat Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Ion Druță

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-06-28
0,93
3ra-645/17 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-645/17 Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (jud. V. Chisilița) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu) Î N C H E I E R E 28 iunie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, co
CSJ 2017-08-09
0,93
3ra-710/17 — anularea procesului - verbal
prima instanţă: O. Cernei dosarul nr. 3ra-710/17 instanţa de apel: N. Budăi, M. Guzun, Iu. Cotruţă Î N C H E I E R E 09 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în comp
CSJ 2016-11-02
0,92
2r-940/16 — anularea concursului
prima instanţă: A. Danilov dosarul nr. 2r-940/16 instanţa de apel: A. Panov, A. Pahopol, A. Minciuna D E C I Z I E 02 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în com
CSJ 2018-02-28
0,92
3ra-156/18 — anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea functiei publice vacante, recunoasterea in calitate de invingator al concursului, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de asistenta juridica; anularea deciziei
Dosar nr. 3ra-156/18 Prima instanţă: Judecătoria Hâncești (sediul central) (judecător M. Macar) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători A. Panov, M. Anton şi V. Sîrbu) Î N C H E I E R E 28 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2017-04-05
0,92
2ra-704/17 — obligarea finalizarii concursului si anularea ordenului de anuntare a concursului pentru functia de director
Prima instanță: Judecătoria Buiucani, municipiul Chișinău, Judecător – Aliona Danilov Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Pruteanu Victor, Gavriliţa Ana, Popova Ludmila. Dosar nr.2ra-704/17 ÎNCHEIERE 05 aprilie 2017 muni
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă