3ra-834/16 — anularea procesului-verbal de control

3ra-834/16 — anularea procesului-verbal de control (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 3ra-834/16

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău (jud. Gh. Balan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, A. Nogai, Vl. Brașoveanu)

DECIZIE

22 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători: Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

Oleg Sternioală

examinînd recursul declarat de lichidatorul „Banca de Economii” Societate pe

Acțiuni - Grigore Olaru, împotriva deciziei din 01 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de „Banca de

Economii” Societate pe Acțiuni împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii privind

anularea procesului-verbal de control seria IM nr.C- 2015-PV-426 din 26 februarie 2015,

c o n s t a t ă :

La data de 30 aprilie 2015, „Banca de Economii” SA s-a adresat cu cerere de

chemare în judecată împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii solicitînd anularea

procesului-verbal de control seria IM nr.C-2015-PV-426 din 26 februarie 2015.

În motivarea acțiunii s-a invocat că prin procesul-verbal de control seria IM nr. C-

2015-PY-426 din 26 februarie 2015, întocmit în privința SA „Banca de Economii” de

către inspectorul al Inspectoratului de Stat al Muncii, s-a dispus lichidarea în termen de

15 zile a următoarelor încălcări depistate: „Angajatorul nu a efectuat calculul și nu a

achitat ajutor material în legătură cu Anul Nou - 25 la sută din salariul de funcție, conform

art. 7.3.6. din Contractul colectiv de pentru anul 2014, prin ce nu au fost respectate

obligațiunile angajatorului, stabilite în art. 10 alin. (2) lit. a) Codul muncii și art. 3.3 alin.

3.3.5. din Contractul colectiv de muncă nominalizat”.

La data de 19 martie 2015, „Banca de Economii” SA a depus o cerere prealabilă

către Inspectoratul de Stat al Muncii, prin care a solicitat anularea procesului-verbal de

control seria IM nr. C-2015/PV-426 din 26 februarie 2015.

Prin răspunsul pîrîtului nr. 363, 428 din 09 aprilie 2015, recepționat la data de 14

aprilie 2015, s-a comunicat că în rezultatul controlului efectuat, temeiuri de anulare a

procesului-verbal de control nu au fost constatate, iar inspectorul corect a înaintat

prescripția de lichidare a încălcărilor constatate.

Afirmă că, procesul-verbal contestat este ilegal în fond, deoarece este întocmit

contrar prevederilor legii.

Precizează că, conform art.7 pct. 7.3. subpct. 7.3.6 lit. e) din Contractul colectiv de

muncă pentru anul 2014, în limita devizului de cheltuieli aprobate pentru anul gestionar,

1

privind remunerarea muncii salariaților băncii, se va acorda ajutor material ... în legătură

cu sărbătoarea ...Anul Nou - 25 la sută din salariul de funcție. Astfel, cheltuielile estimate

aferente acestor plăți, ce țin de sărbătoarea de Anul Nou, urma să constituie pînă la 2,6

mii lei -ajutor material și defalcări pentru asigurare medicală.

Conform Hotărîrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei din

27 noiembrie 2014, SA „Banca de Economii” i- a fost prescris să reducă cheltuielile prin

încetarea plăților suplimentare salariaților băncii (suplimente, prime și alte adousuri la

salariul de funcție, retribuții și compensații), diminuarea substanțială a cheltuielilor

operaționale ale băncii etc.

Relevă că, devizul de cheltuieli pentru anul 2014, nu avea prevăzute cheltuieli

pentru plăți conform Contractului colectiv de muncă în legătură cu sărbătoarea de Anul

Nou în mărime de 25 la sută din salariul de funcție și a fost luată decizia de a nu achita

plățile prevăzute la art. 7 subpct. 7.3.6. lit. e) din Contractul colectiv de muncă pentru

anul 2014.

Consideră că inspectorul a examinat și a interpretat unilateral prevederile

Contractului colectiv de muncă și a omis să constate că acest ajutor material nu este

obligatoriu spre plată salariaților și poate fi achitat doar în limita stabilită de devizul de

cheltuieli. Toate plățile prevăzute în Contractului colectiv de muncă, care urmau a fi

achitate fără a considera devizul de cheltuieli, inclusiv sporul anual la salariu pentru

vechimea neîntreruptă de muncă în cadrul Băncii (art. 5.4 din contract), au fost achitate

de către angajator în termen și în totalitate.

Declară că, decizia de a nu achita ajutorul material ce ține de sărbătoarea de Anul

Nou în mărime de 25 la sută din salariul de funcție, este absolut legală, se încadrează în

prevederile legale ale Codului muncii și cele ale Contractului colectiv de muncă pentru

anul 2014 și se bazează nu în ultimul rînd pe Hotărârea Consiliului de Administrație al

Băncii Naționale a Moldovei nr. 248 din 27 noiembrie 2014.

Remarcă că, conform răspunsului Băncii Naționale a Moldovei nr. 16- 006/20/765

din 05 martie 2015, neacordarea ajutorului material salariaților cu prilejul sărbătorilor nu

contravine prevederilor legii și nu constituie încălcare a contractului colectiv de muncă,

dacă acordarea acestuia nu întrunește condițiile de acordare stabilite, inclusiv nu

corespunde devizului de cheltuieli.

Prin hotărîrea din 23 octombrie 2015 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de „Banca de Economii” Societate pe

Acțiuni împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii privind anularea procesului-verbal de

control seria IM nr.C- 2015-PV-426 din 26 februarie 2015.

Prin decizia din 01 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul depus

de „Banca de Economii” SA și a fost menținută hotărîrea din 23 octombrie 2015 a

judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău.

La data de 06 aprilie 2016, „Banca de Economii” SA, prin intermediul lichidatorului

Grigore Olaru, a declarat recurs împotriva deciziei din 01 martie 2016 a Curții de Apel

Chișinău solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri de admitere a

acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că instanțele ierarhic inferioare au interpretat

eronat legea.

Menționează că, instanțele ierarhic inferioare și-au întemeiat concluzia pe faptul că

procesul-verbal de control seria IM nr. C-2015-PV-426 din 26 februarie 2015 nu

2

reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 al Legii contenciosului

administrativ, ci un act preparatoriu, care nu poate fi contestat în instanța de contencios

administrativ separat, ci doar odată cu actul administrativ propriu-zis. Instanțele au

apreciat că, procesul-verbal contestat nu produce prin sine însuși nici un efect juridic în

raport cu recurentul, nu a dat naștere, nu a modificat și nu a stins careva raporturi juridice

de drept administrativ (nu a stabilit o obligație suplimentară și nu a modificat-o pe cea

stabilită, nu a stabilit alte sancțiuni în sarcina reclamantului), corespunzător, nu încalcă

recurentului nici un drept subiectiv prevăzut de lege.

Consideră că procesul-verbal de control seria IM nr. C-2015-PV-426 din 26

februarie 2015 este un act administrativ, deoarece prin acesta recurentul a fost obligat să

efectueze calculul și să achite ajutor material în legătură cu Anul Nou - 25 la sută din

salariul de funcție, conform art. 7.3.6. din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2014,

în temeiul art. 10 alin. (2) lit. a) Codul muncii și art. 3.3 alin. 3.3.5. din Contractul colectiv

de muncă nominalizat.

Reiterează că, rezultînd din prevederile art. 380 alin. (1) Codul muncii, actele

administrative emise de inspectorii de muncă pot fi contestate la directorul Inspectoratului

de Stat al Muncii și/sau conform Legii contenciosului administrativ.

Afirmă că, procesul-verbal de control nu poate fi contestat în procedura

contencioasă. Procesul-verbal de control este un act administrativ în sensul normelor

suscitate, deoarece reprezintă o măsură/decizie individuală luată de intimat în exercitarea

autorității publice. Procesul-verbal de control nu este un act preparatoriu, deoarece în

rezultatul controlului intimatul nu emite nici o decizie, ci în cazul neexecutării

prescripției, intimatul este în drept să emită procesul-verbal cu privire la contravenție

administrativă în baza art. 349 alin. (1) Cod contravențional și care se contestă în ordinea

prevăzută de art. 449 Cod contravențional.

Remarcă că, procesul-verbal de control a afectat în mod direct dreptul SA „Banca

de Economii” de a nu achita ajutorul material prevăzut de Contractul colectiv de muncă

pe anul 2014, dreptul ce rezultă din prevederile art. 31 alin. (3) Codul muncii și constatat

prin Decizia Curții de Apel Chișinău nr. 2a-3673/2015 din 11 noiembrie 2015.

Consideră că instanța de apel a examinat superficial apelul declarat, deoarece a

concluzionat greșit despre faptul că urma să demonstreze că dreptul încălcat prin actul

administrativ este prevăzut anume de lege.

Opinează că, aceste încălcări pot duce la soluționarea greșită a litigiului, deoarece

prin actele judecătorești emise de instanțele de fond și de apel le-a fost violat dreptul

fundamental prevăzut în art. 53 al Constituției al Republicii Moldova.

Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în

termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la data de 01 martie 2016, iar recursul

a fost declarat de „Banca de Economii” Societate pe Acțiuni, prin intermediul

lichidatorului Grigore Olaru, la data de 06 aprilie 2016, ceea ce denotă că recursul este în

termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este

considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 01 iunie 2016 a Curții Supreme de Justiție completul din 3

judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de un

complet din 5 judecători.

3

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și

în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra

noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

Verificînd legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și procedural

aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul declarat de „Banca

de Economii” SA, prin intermediul lichidatorului Grigore Olaru, și va casa decizia

instanței de apel, cu remiterea pricinii la rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța, după ce

judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de

apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanța

judecătorească, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la

proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi aplicate.

În conformitate cu art. 238 alin. (2) Cod de procedură civilă, completul de judecată

deliberează, sub conducerea președintelui ședinței, toate problemele prevăzute de lege

care urmează să fie soluționate, apreciază probele, determină circumstanțele și caracterul

raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării pricinii și admiterea acțiunii.

Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel încît să se poată da un răspuns afirmativ sau

negativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În conformitate cu art. 241 alin.(5), (6) Cod de procedură civilă, în motivare se

indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază

concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la

respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde

concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau respingerea integrală sau parțială

a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al hotărîrii.

Or, în conformitate cu art. 373 alin. (1)-(4) Cod de procedură civilă, instanța de apel

verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și

temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și

aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului, instanța de apel verifică

circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanțe, precum și cele

care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii, apreciază

probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții

la proces. În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi,

instanța de apel se pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță.

Instanța de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei

instanțe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei.

4

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră că instanța de apel adoptînd soluția pe caz, prin prisma verificării

legalității și temeiniciei hotărîrii primei instanțe, expunîndu-se asupra netemeiniciei

cererii de chemare în judecată depuse de „Banca de Economii” SA, nu a elucidat toate

circumstanțele pricinii, prin ce se impune concluzia de a fi casată decizia instanței de apel,

cu remiterea pricinii la rejudecare.

Colegiul notează că reclamantul „Banca de Economii” SA, prin cererea de chemare

în judecată împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii, a solicitat anularea procesului-

verbal de control seria IM nr.C-2015-PV-426 din 26 februarie 2015 (f.d.2-4).

Prin hotărîrea din 23 octombrie 2015 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău s-a

respins ca fiind nefondată cererea de chemare în judecată depusă de „Banca de Economii”

Societate pe Acțiuni împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii privind anularea

procesului-verbal de control seria IM nr.C- 2015-PV-426 din 26 februarie 2015 (f.d.49,

51-52).

Prin decizia din 01 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul depus

de „Banca de Economii” SA și a fost menținută hotărîrea din 23 octombrie 2015 a

judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău (f.d.96-102).

În consecință, Colegiul constată că instanțele ierarhic inferioare incorect au constatat

că procesul-verbal de control seria IM nr.C- 2015-PV-426 din 26 februarie 2015, întocmit

de Inspectoratul de Stat al Muncii nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 al

Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 și ar fi un act preparator

și nu poate fi contestat separat în instanța de contencios administrativ.

În acest sens, Colegiul remarcă că conform prevederilor art. 3 al Legii contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, obiect al acțiunii în contenciosul

administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter normativ și individual, prin

care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terț, emise

de: a) autoritățile publice și autoritățile asimilate acestora în sensul prezentei legi; b)

subdiviziunile autorităților publice; c) funcționarii din structurile specificate la lit.a) și b).

Obiect al acțiunii în contenciosul administrativ poate fi și nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Conform anexei la Legea privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător

nr. 831 din 08 iunie 2012, organele abilitate cu dreptul de a iniția controale și de a acorda

mandate de control în domeniile aferente sunt: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat,

Serviciul Vamal, Inspecția financiară, Comisia națională a pieței financiare, Banca

Națională a Moldovei, Casa Națională de Asigurări Sociale, Consiliul Concurenței,

Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice, Inspectoratul Farmaceutic din

cadrul Agenției Medicamentului, Comitetul Permanent de Control asupra Drogurilor de

pe lîngă Ministerul Sănătății, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția

Națională pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul Ecologic de Stat, Inspecția de Stat

în Construcții, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice, Agenția

Turismului, Agenția pentru Protecția Consumatorilor, Instituția publică Agenția

Națională Transport Auto, Instituția publică Căpitănia portului Giurgiulești,

Administrația de Stat a Aviației Civile, Agenția Națională pentru Reglementare în

Energetică, Inspectoratul Energetic de Stat, Agenția Națională pentru Reglementare în

Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, Ministerul Tehnologiei Informației și

Comunicațiilor, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Inspectoratul de Stat al

5

Muncii, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor

Excepționale, Biroul Migrație și Azil, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu

Caracter Personal, Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a

Obiectelor Industriale Periculoase, Camera de Licențiere, Agenția Națională de

Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice.

Conform art. 30 alin.(1) al Legii privind controlul de stat asupra activității de

întreprinzător nr. 831 din 08 iunie 2012, persoana supusă controlului este în drept să

conteste în instanța de judecată sau la organul de control actul controlului, decizia de

aplicare a sancțiunilor stabilite în temeiul rezultatelor controlului, decizia de prelungire a

termenului de control și/sau prescripția emisă în temeiul actului de control. Contestația

depusă se examinează în termenele stabilite de Legea contenciosului administrativ nr.793

din 10 februarie 2000.

Astfel, Colegiul relevă că în contextul prevederilor art. 30 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 131 din 08 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, se

distinge că actele emise de către organele de stat abilitate în timpul și/sau în urma

controlului, sunt susceptibile contestării separate în termenele stabilite de Legea

contenciosului administrativ, fiind supuse verificării în aspectul respectării celor trei

criterii consacrate de art. 26 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, și anume:

legalitatea în fond, emiterea conform competenței, respectarea procedurii prestabilite de

emitere.

Raportînd speța dată la normele de drept material precitate, Colegiul conchide că

instanțele ierarhic inferioare nu au luat în considerare acest aspect și eronat au

concluzionat asupra faptul că procesul-verbal de control seria IM nr.C- 2015-PV-426 din

26 februarie 2015, întocmit de Inspectoratul de Stat al Muncii, fiind un act preparator, nu

poate fi contestat separat în instanța de contencios administrativ.

Prin urmare, procesul-verbal de control seria IM nr.C- 2015-PV-426 din 26 februarie

2015, întocmit de Inspectoratul de Stat al Muncii, în contextul normelor enunțate supra

constituie obiect al acțiunii în contenciosul administrativ.

La caz, Colegiul reține și argumentul recurentului precum că procesul- verbal de

control seria IM nr.C- 2015-PV-426 din 26 februarie 2015 este un act administrativ, or,

conform Rezoluției (77) 31 cu privire la protecția individului față de actele autorităților

administrative, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 28 septembrie

1997, actul administrativ desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul

exercitării autorității publice, susceptibile a afecta direct drepturile, libertățile sau

interesele persoanelor fizice sau juridice și care nu este un act îndeplinit în cadrul

exercitării unei funcții judiciare.

Conform art. 26 al Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000,

actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care: a) este

ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; b) este ilegal ca fiind emis cu

încălcarea competenței; c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

În acest context, actele de control emise de către organele de stat abilitate ca urmare

a aplicării Legii nr. 131 din 08 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de

întreprinzător, cu excepția celor prevăzute de art. 1 alin. (4), sunt supuse verificării în

aspectul respectării celor trei criterii stipulate în art. 26 alin. (1) al Legii contenciosului

administrativ, și anume: legalitatea în fond, emiterea conform competenței, respectarea

procedurii prestabilite de emitere.

6

În această ordine de idei, Colegiul reiterează că procesul-verbal de control seria IM

nr.C- 2015-PV-426 din 26 februarie 2015, întocmit de Inspectoratul de Stat al Muncii în

privința SA „Banca de Economii”, de asemenea, urma a fi supus verificării sub aspectul

legalității în fond, emiterii conform competenței, respectării procedurii prestabilite de

emitere.

Cu referire la constatarea instanței de apel precum că rezultînd din pct. 3 al

procesului-verbal contestat în caz de neconformare la prevederile actelor legislative și

normative a încălcărilor menționate în pct.1, se va întocmi proces-verbal cu privire la

contravenție și se va sesiza organul de licențiere, Colegiul reiterează că în condițiile

normelor de drept material enunțate supra, procesul-verbal de control seria IM nr.C-

2015-PV-426 din 26 februarie 2015, întocmit de Inspectoratul de Stat al Muncii, nu este

exceptat de verificare sub aspectul legalității în fond, emiterii conform competenței,

respectării procedurii prestabilite de emitere.

La caz, Colegiul menționează obligația instanței de apel de a verifica legalitatea

hotărîrii în întregul ei, independent de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii

primei instanțe, în conformitate cu art. 373 alin. (4) Cod de procedură civilă.

Totodată, Colegiul reiterează că norma procedurală enunțată supra obligă instanța

de apel de a verifica legalitatea soluției adoptate de prima instanța în raport cu pretențiile

înaintate, circumstanțele de fapt și de drept invocate, cît și cele constatate.

În atare circumstanțe, pornind de la faptul că această eroare nu poate fi corectată de

instanța de recurs, se impune concluzia anulării deciziei instanței de apel contestate, or,

existența dispozițiilor contradictorii în raport cu normele de drept material aplicabile

speței date este inadmisibilă.

În acest sens, Colegiul notează că CEDO în practica sa reiterează dreptul fiecăruia

de a formula orice pretenție cu privire la „drepturile și obligațiile [sale] civile” în fața

unei judecătorii sau a unui tribunal. În acest fel, art. 6 § 1 ia forma „dreptului la o

instanță”, din care dreptul de acces, adică dreptul de a institui proceduri în fața instanțelor

pe probleme de natură civilă, constituie un aspect (Golder împotriva Regatului Unit, 21

februarie 1975, pct.36). „Dreptul la o instanță” și dreptul de acces nu sunt absolute. Ele

pot face obiectul unor limitări, însă acestea nu trebuie să restricționeze sau să reducă

accesul conferit individului într-un mod sau într-o măsură în care însăși esența dreptului

respectiv să fie afectată (De Geouffre de la Pradelle împotriva Franței, 16 decembrie

1992, pct. 28 și Stanev împotriva Bulgariei (MC), nr. 36760/06, pct.229, CEDO 2012).

Astfel, reclamantul din prezenta cauză a avut posibilitatea de a introduce o acțiune

în justiție, beneficiind de acest drept prin introducerea unei acțiuni civile împotriva

Inspectoratului de Stat al Muncii.

De asemenea, trebuie stabilit dacă gradul accesului acordat în temeiul legislației

naționale a fost suficient pentru a asigura „dreptul la o instanță” unei persoane, având în

vedere principiul statului de drept într-o societate democratică (Ashingdane împotriva

Regatului Unit, 28 mai 1985, pct.57). CtEDO reiterează că această Convenție este

destinată să garanteze nu drepturi care sunt teoretice sau iluzorii, ci drepturi care sunt

practice și efective (Airey împotriva Irlandei, 9 octombrie 1979, pct.24 și Garcia

Manibardo împotriva Spaniei, nr.38695/97, pct. 43, CEDO 2000).

În acest context, CtEDO reamintește că dreptul de acces la o instanță nu include doar

dreptul de a institui proceduri, ci și dreptul de a obține o „soluționare” a litigiului de către

o instanță (Beneficio Cappella Paolini împotriva San Marino, nr. 40786/98, pct.29,

7

CEDO 2004). Acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant

ar permite unui individ să introducă o acțiune civilă în fața unei instanțe fără a asigura că

respectiva cauză să fi fost soluționată printr-o decizie definitivă, în cursul procedurii

judiciare. Ar fi de neconceput ca art. 6 § 1 să descrie în detaliu garanțiile procedurale

oferite părților în litigiu – proceduri care sunt echitabile, publice și prompte – fără a

asigura părților dreptul ca litigiile lor civile să fie în cele din urmă soluționate (Multiplex

împotriva Croației, nr.58112/00, pct.45, 10 iulie 2003).

La rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează a adopta soluția la caz atît prin

prisma argumentelor reclamantului, cît și a pîrîtului, rezultînd din prevederile art. 130

alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța judecătorească apreciază

probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă,

nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea

lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția adoptată să fie certă și coerentă, sub

aspectul temeiniciei acțiunii sau netemeiniciei acesteia. Caracterul peremptoriu al

concluziei instanței de judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele pricinii

și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) și alin. (3)

Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de lichidatorul „Banca de Economii” Societate pe

Acțiuni - Grigore Olaru.

Se casează decizia din 01 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de „Banca de Economii” Societate pe

Acțiuni împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii privind anularea procesului-verbal de

control seria IM nr.C- 2015-PV-426 din 26 februarie 2015, cu remiterea pricinii la

rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

Oleg Sternioală

8