Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-1272/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 iunie 2016
Părțile
Lichidatorul BC Universalbank SA, Ropot Ion vs Cozarenco Liudmila
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1272/16 — Rezilierea contractului, încasarea datoriei

prima instanţă: G. Colev dosarul nr. 2ra-1272/16 instanţa de apel: A. Curdov, S. Gubenco, Şt. Starciuc ÎNCHEIERE 09 iunie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Liudmila Cozarenco, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de lichidatorul Băncii Comerciale „Universalbank” Societate pe Acţiuni, Întreprinderea Individuală „Ion Ropot” împotriva Liudmilei Cozarenco, intervenienţii accesorii Întreprinderea Individuală „Gagauz Ecaterina”, Anna Balaban cu privire la rezilierea contractului de credit şi încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 24 decembrie 2015 c o n s t a t ă: La data de 27 martie 2012 lichidatorul Băncii Comerciale „Universalbank” Societate pe Acţiuni (în continuare – BC „Universalbank” SA), Întreprinderea Individuală „Ion Ropot” (în continuare – ÎI „Ion Ropot”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Liudmilei Cozarenco, intervenienţii accesorii Întreprinderea Individuală „Gagauz Ecaterina” (în continuare – ÎI „Gagauz Ecaterina”), Anna Balaban cu privire la rezilierea contractului de credit şi încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii reclamantul a menţionat că, la data de 02 februarie 2011 a fost încheiat contractul de credit nr. LF-475000021 cu Liudmila Cozarenco, fiindu-i acordat un credit în sumă de 29000 de lei, cu termenul final de rambursare la 02 februarie 2013. Susţine că, datoria acumulată, conform calculului din 07 februarie 2012, a constituit suma totală de 19250,02 lei, iar la 08 februarie 2012, în adresa Liudmilei Cozarenco a fost expediată reclamaţia nr.01-331, prin care s-a solicitat restituirea datoriei acumulate în termen de 15 zile, însă exigenţele nu au fost îndeplinite. Solicită rezilierea contractului de credit, încasarea datoriei în mărime de 20310,20 lei şi cheltuielile judiciare în sumă de 709,30 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 05 mai 2015 s-a admis acţiunea, s-a dispus rezilierea contractului de credit nr.LF-475000021 din 02 februarie 2011 încheiat între BC „Universalbank” SA şi Liudmila Cozarenco, s-a încasat de la Liudmila Cozarenco în beneficiul BC „Universalbank” SA datoria în sumă de 20310,20 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 709,30 lei. Prima instanţă a reţinut că, Liudmila Cozarenco la încheierea contractului de credit a manifestat voinţa de a-l încheia, a înţeles clauzele şi consecinţele contractuale, iar modul 1 de dispunere a mijloacelor băneşti de către pîrîtă, nu are importanţă la examinarea unor astfel de litigii.

Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 24 decembrie 2015 s-a respins apelul declarat de Liudmila Cozarenco şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Comrat din 05 mai 2015. La data de 03 martie 2016 Liudmila Cozarenco, a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 24 decembrie 2015 solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor instanţelor de judecată cu adoptarea unei hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat motivele de fapt ale pricinii susţinînd că, reclamantul la momentul înaintării cererii de chemare în judecată a înaintat una din cerinţe cu privire la rezilierea contractului de credit, ignorînd-o pe parcursul examinării cauzei, iar instanţa a admis creşterea dobînzilor şi penalităţilor.

Consideră că, banca ilegal a deschis un cont bancar pe numele recurentei, după care a transferat banii fără acordul scris al acesteia. Susţine că, nu a activat la Întreprinderea Individuală „Patraman Olga” (în continuare – ÎI „Patraman Olga”) şi nu a prezentat băncii careva acte, însă contractul a fost semnat de ea la rugămintea Annei Balaban. Menţionează că, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că organul de urmărire penală a înaintat învinuirea Annei Balaban în comiterea infracţiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit.c) din Codul penal, totodată anunţînd-o în căutare. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că 2 aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Potrivit art.442 alin.(1) din Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.

Completul consideră recursul ca fiind depus în termen reieşind din faptul că avizul de recepţie pe numele recurentei conţine aplicată ştampila oficiului poştal Comrat cu data de 19 ianuarie 2016 (Vol. II, f.d. 72, verso), iar recurenta indicînd în cererea de recurs că a luat cunoştinţă cu decizia recurată la data de 15 ianuarie 2016, fapt ce determină că recursul a fost declarat în termen.

Argumentele invocate în recurs precum că, reclamantul la momentul înaintării cererii de chemare în judecată a înaintat una din cerinţe cu privire la rezilierea contractului de credit, ignorînd cerinţa respectivă pe parcursul examinării cauzei, iar instanţa a admis creşterea dobînzilor şi penalităţilor, nu poate fi reţinute deoarece, reieşind din principiul disponibilităţii în drepturi a participanţilor la proces (art.27 din Codul de procedură civilă) părţile din proces pot dispune liber de dreptul subiectiv material şi de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare, or la examinarea pricinii în fond reprezentantul reclamantului indicînd că-şi susţine integral cererea de chemare în judecată (Vol. I, f.d.

229 verso), înglobează şi cerinţa cu privire la rezilierea contractului de credit. La fel, art.10 alin.(1) din Codul civil prevede că, apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară. Respectiv, creşterea dobînzilor şi penalităţilor admisă de instanţele inferioare sunt în concordanţă cu dispoziţiile art.585, art. 619 şi art.624 din Codul civil care inter alia prevăd că în cazul în care, conform contractului, obligaţia este purtătoare de dobîndă, se plăteşte o dobîndă egală cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei dacă contractul nu prevede o altă rată şi clauza penală este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani.

Afirmaţia cu privire la faptul că banca ilegal a deschis un cont bancar pe numele recurentei, după care a transferat banii fără acordul scris al acesteia, poartă un caracter declarativ, or pct.3.2 şi 3.5. din contractul de credit nr. LF-475000021 din 02 februarie 2011 (Vol. I, f.d. 2) infirmă cele declarate de recurentă în cererea de recurs. Alegaţiile invocate de recurentă precum că, nu a activat la ÎI „Patraman Olga” şi nu a prezentat băncii careva acte, nu pot fi reţinute, or copiile actelor din materialele dosarului (Vol. I, f.d.42-45) confirmă contrariile celor invocate de recurentă. Mai mult, 3 cele invocate cu privire la încheierea contractul de credit din iniţiativa Annei Balaban, or la încheierea contractului de credit persistă acte juridice care au stat la baza tranzacţiei menţionate.

Susţinerile recurentei precum că, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că organul de urmărire penală a înaintat învinuirea Annei Balaban în comiterea infracţiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit.c) din Codul penal, totodată anunţînd-o în căutare, nu pot fi reţinute, deoarece circumstanţele invocate au apărut ulterior emiterii deciziei recurate, iar în recurs nu pot fi administrate noi probe. Mai mult, art.123 alin.(3) din Codul de procedură civilă prevede temeiul degrevării de probaţiune se efectuează printr- o sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală, rămasă irevocabilă, care este obligatorie pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză.

Astfel, instanţa de recurs notează că, recurenta nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art. 6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995). Completul concluzionează că, din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanţele de fapt invocate de recurent în cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or recursul devoluează exclusiv circumstanţe de drept a pricinii.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Liudmila Cozarenco ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Liudmila Cozarenco se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.