1ra-656/2023 — art. 287 alin. CP

1ra-656/2023 — art. 287 alin. CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-656/2023

(1-22060637-01-1ra-28042023)

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

05 iulie 2023 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Ion GUZUN

judecători Boris TALPĂ

Anatolie ȚURCAN

a examinat admisibilitatea în principiu a recursul ordinar declarat de avocatul

Anton Vasile în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 14 decembrie 2022, în cauza penală privindu-l pe

LUPAȘCO Iulian XXXXX, născut la

XXXXX, originar din XXXXX, domiciliat în

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.05.2022 – 14.06.2022;

Instanța de apel: 20.07.2022 – 14.12.2022;

Instanța de recurs: 28.04.2023 – 05.07.2023.

examinată conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, Lupașco Iulian

a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod

penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe termen de 2 ani, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis.

Prin sentință s-a admis în parte acțiunea civilă, cu încasarea de la inculpat în

beneficiul părții vătămate Evghenii Abramschi a daunei materiale - 4894,85 lei,

prejudiciului moral - 15.000 lei, cheltuieli de asistență juridică - 5000 lei și cheltuieli

judiciare în beneficiul statului - 448 lei, soluționându-se chestiunea referitor la

corpurile delicte.

Iulian a fost condamnat pentru aceea că, la data de 06.03.2022, aproximativ la ora

01:30, fiind în stare de ebrietate și aflându-se la stația Peco „Vento” amplasată în

XXXXX, fiind în prezența mai multor persoane, conștientizând caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, încălcând ordinea publică și exprimând o vădită lipsă

de respect față de societate, în mod intenționat a inițiat un conflict cu Abramschi

1

Evgheni, locuitor al XXXXX, căruia i s-a adresat cu cuvinte necenzurate, aplicându-

i ulterior mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite regiuni ale corpului,

manifestând astfel o neglijare premeditată și demonstrativă a conduitei sale în

societate, urmărind manifestarea bravurii și demonstrarea atitudinii sale sfidătoare

față de cei din jur.

Conform raportului de constatare nr. 202219P0128 din 10.03.2022, la Abramschi

Evgheni au fost constatate excoriații la cap, față, cotul drept, cutia toracică, genunchi,

echimoze la față și urechea stângă, comoția cerebrală care au fost produse prin

acțiunea traumatică a unui corp contondent dur, posibil la data indicată și se califică

ca vătămare corporală ușoară cu dereglarea sănătății de scurtă durată, acțiuni încadrate

la art. 287 alin. (1) Cod penal, cu calificativele huliganismul, adică acțiunile

intenționate care încalcă ordinea publică, însoțite cu aplicarea violenței asupra

persoanelor sau de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, precum și

acțiunile care, prin conținutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.

către avocatul Baban Nicolae în numele inculpatului, cu solicitarea atenuării pedepsei

aplicate ultimului și respingerea acțiunii civile, reieșind din aplicarea incorectă de

către instanța de fond a legii materiale, neaprecierea justă a probelor prezentate în

ședința judecată și ca urmare încasarea exagerată a pagubei morale.

apelul avocatului Baban Nicolae în numele inculpatului a fost respins ca nefondat,

sentința s-a menținut fără modificări.

cauzei s-a efectuat în procedura simplificată, prevăzută la art. 3641 Cod pr. penală,

adică în baza probelor administrate la faza urmăririi penale, recunoscute și acceptate

de către inculpat în corespundere cu alin. (3) a respectivei norme, prin cererea depusă

până la începerea cercetării judecătorești, prin care a recunoscut în totalitate fapta

indicată în rechizitoriu și încadrarea ei juridică (f. d. 240).

În acest context, s-a menționat că la faza urmării penale, în instanța de fond și

cea de apel, inculpatul și-a recunoscut integral fapta comisă, dovedită prin probele

administrate, depunând declarații benevole în ce privește circumstanțele comiterii ei;

împrejurările expuse colaborând întru-tot cu ansamblul probelor administrate în

prezenta cauză, cărora instanța de fond le-a dat o apreciere obiectivă conform

prevederilor art. 101 Cod procedură penală, din punct de vedere al concludenții,

utilității, pertinenței, veridicității și coroborării reciproce, cu expunerea nemijlocită în

conținutul procesului- verbal al ședinței de judecată și sentința pronunțată pe caz,

motivare pe care instanța de apel a acceptat-o și a însușit-o, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010.

Privitor la individualizarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de

principiului individualizării ei conform art. 7 Cod penal, reieșind din caracterul și

2

gradul prejudiciabil al faptelor comise, personalitatea lui și circumstanțele cauzei ce-

i atenuează sau agravează răspunderea penală.

La fel, instanța de fond a dat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod

penal, coroborate cu art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, ce determină scopul

și criteriile generale de individualizare a pedepsei, ținându-se cont de dreptul garantat

de a beneficia de reducerea cu 1/3 a pedepsei penale în cazul acceptării examinării

cauzei în baza probelor administrate la faza urmăririi penale.

Instanța de fond a ținut cont de personalitatea lui, caracterizată nesatisfăcător

de către administrația publică locală (f. d. 35), lipsa evidenței la medicii narcolog și

psihiatru ( f.d. 35A), nu este la prima abatere de lege, anterior comițând fapte penale

și contravenționale (f.d. 38-40), ceea ce-i determină caracterul criminal stabil și lipsa

dorinței de corectare, iar pentru excluderea recidivării și prevenirea comiterii de noi

fapte antisociale pasibile răspunderii penale, pedeapsa închisorii numită lui pe

termenul stabilit este una strict necesară.

Respectiv, s-a atestat caracterul proporțional al pedepsei numite în raport cu

fapta comisă și personalitatea inculpatului, fapt pentru care în respingerea solicitării

privind aplicarea unei pedepse mai blânde, instanța de apel a reținut că recunoașterea

vinovăției prin acceptarea probatoriului administrat pe caz și manifestarea unei căințe

sincere, au constituit temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, asigurând reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei penale, ceea ce face

imposibilă invocarea acestor circumstanțe ca circumstanțe atenuante pentru a nu le

admite ”dubla valență”, mai mult inculpatul a continuat activitatea criminală,

neacordând credibilitate în reeducare și sincera intenție de a nu mai sta pe cale

criminală, pentru prevenirea cărei, el urmează să-și execute integral pedeapsa

stabilită.

Respectiv, funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv

al pedepsei poate fi realizat numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să

țină cont de persoana căreia î-i este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate, urmând ca pedeapsa să

producă efecte asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa.

Totodată, fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare,

intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului,

condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea

privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al

făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât

exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia.

În atare împrejurări, instanța de apel a conchis netemeinicia apelului apărării în

numele inculpatului, motiv pentru care a respins ca fiind nefondat, cu menținerea fără

modificări a soluției instanței de fond.

Referitor la încasarea necorespunzătoare de la inculpat a daunei morale,

instanța de apel a făcut trimitere la prevederile art. 219 alin. (1), 220 alin. (1) și (2)

Cod de procedură penală și la jurisprudența CtEDO în cauza Ernst c. Belgiei (15 iulie

3

2003), în care Curtea a statuat, în principiu, că atunci când victima unei infracțiuni se

constituie parte civilă în procesul penal, aceasta semnifică introducerea unei cereri

în despăgubiri, chiar dacă ea nu a cerut, în mod expres, repararea prejudiciului

suferit. Prin dobândirea calității de parte civilă în procesul penal, ea are în vedere

nu numai condamnarea penală a autorului infracțiunii, ci și repararea pecuniară a

prejudiciului pe care l-a suferit.

Potrivit art. 1998 alin. (1) Cod civil, cel care acționează față de altul în mod

ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile

prevăzute de lege și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune.

La fel, conform dispozițiilor art. 2036 alin. (l) și (2) Cod civil, în cazul în care

persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce

atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute

de legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la

reparația prejudiciului prin echivalent bănesc, iar potrivit art. 2037 alin. (1) Cod civil

mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină de către instanța de

judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice și fizice cauzate

persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului și de măsura în

care această compensație poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Astfel, că cuantumul despăgubirilor de ordin moral încasat de la inculpat de

către prima instanță, a fost evaluat în raport cu suferințele de ordin moral și psihologic

suportat de partea vătămată în legătură cu maltratarea lui cu pumnii și picioarele peste

diferite regiuni ale corpului, fiindu-i provocate vătămări corporale ușoare și ca rezultat

a avut nevoie de tratament medical, suportând stres psihologic intens, împrejurări care

au și impus încasarea de la inculpat în beneficiul lui a daunei morale în mărime de

15.000 lei, în vederea aducerii satisfacției morale ca rezultat al suferințelor suportate,

fiind apreciată în deplină concordanță cu principiul răspunderii civile delictuale care

impune reparația integrală, reală și efectivă a daunelor morale cu luarea în considerare

a urmărilor faptei, a naturii și duratei acestora.

interesele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, fără a invoca prevederile art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, solicitând casarea parțială a deciziei în latura

pedepsei penale cu emiterea unei noi hotărâri prin care lui Lupașco Iulian să-i fie

numită o pedeapsă mai blândă.

În motivare recurentul a indicat că, la individualizarea pedepsei, instanța nu a

ținut cont de circumstanțele reale de săvârșire a infracțiunii și a celor personale ale

inculpatului, care nu prezintă pericol social, cât și de unele circumstanțe în care s-au

desfășurat evenimentele, de gradul de participație a inculpatului, de circumstanțele

atenuante - căința sinceră de cele întâmplate, recunoașterea integrală a vinovăției,

vârsta tânără și solicitarea examinării cauzei penale în baza art. 3641 Cod de procedură

penală.

Mai mult ca atât, jurisprudența CEDO stipulează expres că „Soluția mai potrivită

pentru problema supraaglomerării ar fi reducerea numărului de deținuți prin utilizarea

4

mai frecventă a măsurilor punitive non-privative de libertate prin minimizarea

recurgerii la detenția preventivă", amintind în acest scop Recomandările Comitetului

de Miniștri nr. R(99)22 și R(2006)13, care invită statele să încurajeze procurorii și

judecătorii de a folosi cât mai mult posibil alternativele de detenție având scopul de a

rezolva problema creșterii numărului deținuților în închisori.

Reieșind din cele menționate mai sus și ținând cont de analiza cumulativă a

criteriilor de individualizare și coroborarea probelor care furnizează informațiile

respective, precum și indicarea temeiurilor care fundamentează proporționalitatea

între scopul reeducării infractorului, prin caracterul retribuțional al pedepsei aplicate

și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul restabilirii ordinii

de drept încălcate, precum și aplicând efectul circumstanțelor atenuante indicate de

mai sus, recurentul consideră că este posibilă aplicarea unei pedepse non privative de

libertate.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat și

lipsit de temeiuri legale.

materialului din dosar și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta

urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

În speță, recurentul critică hotărârea, solicitând rejudecarea cauzei în latura

penală, însă nu face trimitere la temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală sau la presupusele erori depistate în decizie la stabilirea pedepsei sub formă de

închisoare. Colegiul penal constată că, recursul este insuficient de motivat, or textul

acestuia trebuie să conțină argumentarea ilegalității hotărârii atacate, cu indicarea

temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală (unul sau mai multe din

acestea) și cu invocarea problemei de drept ce persistă în cauză, indicând care este

eroarea comisă de instanță, pe când în speță recurentul solicită doar casarea în latura

pedepsei enumerând circumstanțele care au stat la baza stabilirii pedepsei sub formă

de 2 ani închisoare.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

5

Față de lucrul judecat de către instanța de apel, Colegiul penal consideră că

instanța de apel în decizia sa argumentat și-a motivat soluția privind respingerea

apelului apărării, ținând cont de prevederile art. 61 alin. (2) Cod penal și de criteriile

de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 75 Cod penal, luând corect în

considerare gravitatea infracțiunii săvârșite (categoria mai puțin grave), anterior nu a

fost judecat fiind aplicată condamnarea cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, a recunoscut vina în comiterea infracțiunii, solicitând examinarea cauzei pe

baza probelor administrate la faza de urmărire penală, prevăzut de art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și

a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

Instanța de apel just a concluzionat că stabilirea pedepsei non privative de

libertate reprezentă o soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă și

disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cu faptul că

anterior a fost tras la răspundere penală și aplicată pedeapsa sub formă de închisoare

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform prevederilor art. 90 Cod

penal, însă, aceasta nu a reeducat inculpatul de la comiterea altor infracțiuni, ce

demonstrează că pedeapsa non privativă de libertate nu a asigurat respectarea

prevederilor art. 61 Cod penal.

Astfel, la individualizarea pedepsei instanțele de fond au ținut cont de solicitările

acuzatorului de stat și a părții apărării, aplicând o pedeapsă proporțională cu

circumstanțele de fapt și de drept. În aceste condiții, stabilirea unei pedepse mai

blânde nu este rațională în circumstanțele stabilite pe caz și nu ar putea asigura scopul

pedepsei penale prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal vis-a-vis de restabilirea

echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui cât și a altor persoane.

În plus, necesitatea schimbării pedepsei nu a fost suficient argumentată, iar

simpla enumerare a circumstanțelor nu justifică implicarea Colegiului în schimbarea

pedepsei inculpatului, având în vedere că, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură

penală, instanța nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă

alte interese decât interesele legii.

Sub acest aspect, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea cauzei în

ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar impune casarea deciziei adoptate.

Prin urmare, criticile recurentului nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului

declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală.

Motivele invocate în recursul ordinar au constituit deja obiect de examinare în

instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens, iar o altă opinie

asupra probelor și circumstanțelor cauzei care au fost puse la baza sentinței, conform

jurisprudenței CEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din

6

16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Prin urmare, având în vedere considerentele menționate supra și raportând

situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală,

Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a

respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură

penală, iar criticele din cererea de recurs înaintată de avocatul Anton Vasile nu și-au

găsit confirmare.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Anton Vasile în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14

decembrie 2022, în cauza penală privindu-l pe LUPAȘCO Iulian XXXXX, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 septembrie 2023.

Președinte Ion GUZUN

Judecător Boris TALPĂ

Judecător Anatolie ȚURCAN

Notă: Din motivul imposibilității semnării deciziei motivate de către judecătorul Ion

Guzun, din cauza aflării în concediul de odihnă de la 14 august 2023 și demisiei lui

din funcție de la 25 august 2023, prezenta decizie motivată este semnată de către

Președintele interimar al Curții Supreme de Justiție, judecătorul Viorica Puica, în

conformitate cu prevederile art. 339 alin.(8) Cod de procedură penală.

7