1ra-1598/2022 — art. 217 alin. 4 lit.b CP

1ra-1598/2022 — art. 217 alin. 4 lit.b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-1598/2022

1-21091167-01-1ra-24112022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 iulie 2023 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Guzun Ion,

Judecători – Țurcan Anatolie și Talpă Boris,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Harti Vladislav, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2022, în cauza

penală în privința lui

Maniuc Evgheni XXXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 17.06.2021 – 28.04.2022;

Instanța de apel: 26.05.2022 – 27.09.2022;

Instanța de recurs: 24.11.2022 – 05.07.2023.

A C O N S T A T A T :

probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641 Cod de procedură

penală, Maniuc Evgheni a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.217 alin.(4)

lit.b) Cod penal, la 1 an închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu

privarea de dreptul de a deține funcții din domeniul gestionării drogurilor, etnobotanicelor

și analogilor acestora pe un termen de 3 ani.

Începutul termenului executării pedepsei cu închisoare urmează a fi calculat din

momentul rămânerii definitive a sentinței și reținerii condamnatului.

În privința lui Maniuc Evgheni s-a aplicat măsura preventivă - obligarea de

nepărăsire a țării - până când sentința va deveni definitivă, cu reținerea ulterioară și plasarea

în penitenciar pentru executarea pedepsei.

S-au dispus încasarea în beneficiul statului, de la inculpat, a cheltuielilor judiciare

în sumă de 5 040 lei.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

1

de timp nestabilită de organul de urmărire penală, urmărind scopul păstrării ilegale a

substanțelor stupefiante, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient survenirea acestora, acționând cu intenție

directă îndreptată la atingerea scopul său, Maniuc Evgheni a obținut în circumstanțe

necunoscute organului de urmărire penală aceste substanțe, pe care le-a păstrat asupra sa,

până la 20.11.2020, în jurul orei 22:30, când a fost depistat de către colaboratorii de poliție

care erau implicați în serviciul de noapte privind menținerea ordinii publice pe sect.

Ciocana, în cadrul echipajului MAI 0233, pe str. XXXXXX XXX, XXXXXX, unde, în

momentul în care Maniuc Evgheni a observat echipajul de poliție, a aruncat din mână o

sticlă din plastic cu eticheta „Fanta”.

În cadrul efectuării cercetării la fața locului, a fost depistată și ridicată o sticlă de

masă plastică cu depuneri de culoare galbenă confecționată artizanal, destinată pentru

consumul de droguri și, din imediata apropiere de aceasta, a fost depistat și ridicat un

pachețel de tip zip-lock, cu o substanță de masă vegetală, mărunțită, de culoare galbenă.

Conform raportului de constatare tehnic-științific nr.34/12/1-R-4484 din

30.12.2020, masa vegetală uscată, mărunțită, de culoare galbenă, din pachetul de polimer,

de tip zip-lock, ridicată la 20.11.2020, în urma cercetării la fața locului pe str. M.

Sadoveanu 12/1, reprezintă un produs etnobotanic, îmbibat cu cannabinoid sintetic

MDMB(N)-022, care nu se atribuie la categoria substanțelor stupefiante, psihotrope și

precursorii acestora, supuse controlului pe teritoriul Republicii Moldova. Masa produsului

etnobotanic îmbibat cu cannabinoid sintetic MDMB(N)-022, constituie 1,20 gr.

În conformitate cu răspunsul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale

nr.Rg-02-003765 din 11.09.2020, substanța MDMB(N)-022 reprezintă analog al substanței

5F-AMB. Iar conform Hotărârii de Guvern nr.1088 din 05.10.2004 cu privire aprobarea

tabelelor și listelor substanțelor stupefiante, psihotrope și precursorilor acestora, supuse

controlului 5F-AМВ este inclus în Tabelul I. Substanțe stupefiante și substanțe psihotrope

neutilizate în scopuri medicale. Lista nr.2 Substanțe psihotrope.

Conform pct.193 din Hotărârea Guvernului nr.79 din 23.01.2006 „Cu privire la Lista

substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în

trafic ilicit, precum și cantitățile acestora”, substanța 5F-AMВ mai mare de 0,25 constituie

proporții deosebit de mari.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate în faza

urmăririi penale, prima instanță a reținut în drept, că faptele inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal –

circulația ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare, adică păstrarea drogurilor, săvârșite

în proporții deosebit de mari și fără scop de înstrăinare a căror circulație în scopuri medicale

este interzisă.

solicitând casarea parțială a sentinței, în latura stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi

hotărâri în această parte, prin care să fie dispusă suspendarea condiționată a executării

pedepsei cu închisoare aplicate inculpatului, pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

În motivarea apelului declarat, a invocat faptul că în privința inculpatului sunt

aplicabile prevederile art.90 Cod penal, deoarece din momentul săvârșirii infracțiunii

2

comportamentul său în societate s-a schimbat, iar gradul de responsabilitate pentru faptele

comise a crescut.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată urma să țină cont de faptul că inculpatul

are un copil minor la întreținere, a fost încadrat recent în câmpul muncii, a recunoscut

săvârșirea infracțiunii incriminate, menționând că se căiește sincer și regretă cele comise.

Mai mult, careva circumstanțe agravante în privința inculpatului nu au fost stabilite,

or, deși acuzatorul de stat a indicat drept circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii de

către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiuni similare, instanța a

constatat că acesta nu a fost condamnat anterior pentru infracțiuni similare, prin sentința

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26.10.2005 fiind încetată procedura privind

învinuirea acestuia în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.217 alin.(1) Cod penal, cu

atragerea la răspunderea administrativă în temeiul art.55 Cod penal. Prin urmare, această

sentință nu poate fi apreciată ca fiind de condamnare a persoanei pentru o infracțiune

similară, procesul penal fiind încetat, iar atragerea la răspundere contravențională nu poate

fi echivalată cu condamnarea persoanei.

3.1. Avocatul Gafton Mihai, în numele inculpatului, a declarat apel, solicitând

casarea parțială a sentinței, și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie

aplicată o pedeapsă non privativă de libertate sau recalificarea și condamnarea acestuia în

baza art.217 alin.(1) Cod penal

În motivarea cerințelor sale, a indicat că la stabilirea pedepsei, instanța de fond nu a

ținut cont de prevederile art.art.7, 15, 81,75 Cod penal.

Or, în privința inculpatului putea fi aplicată o pedeapsă mai blândă, însă instanța de

fond a omis faptul că acesta are la întreținere și un copil minor, care se află în

responsabilitatea lui.

Totodată, instanța de fond a acordat prioritate declarațiilor martorilor fără careva

probatoriu pertinent de confirmare a lor, iar probe ce ar demonstra săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.217 alin.(4) Cod penal nu au fost prezentate.

au fost admise apelurile declarate, casată parțial sentința, în latura individualizării pedepsei,

și pronunțată o nouă hotărâre în această parte, prin care pedeapsa aplicată inculpatului de

1 an închisoare a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

În rest, dispozițiile sentinței au fost menținute.

Instanța de apel a constatat că, prima instanță a respectat normele procesuale, a

verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat

probelor administrate în faza de urmărire penală, acceptate de inculpat, o apreciere legală

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungând la concluzia privind

vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii prevăzute la art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal.

Însă, fiind verificată pedeapsa aplicată inculpatului, a fost constatat că prima

instanță nu a aplicat corespunzător prevederile art.art.6, 7, 61, 75-78 Cod penal, apelurile

declarate de apărare urmând a fi admise în această parte.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel a ținut cont de prevederile

art.art.7, 61, 75 Cod penal, și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

3

de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia, precum și de scopul pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Astfel, inculpatul a comis o infracțiune gravă, se caracterizează pozitiv, are la

întreținere un copil minor, lipsesc circumstanțe agravante, cele atenuante fiind

recunoașterea vinei și căința activă, instanța de apel a considerat justificat și proporțional

de a aplica în privința acestuia prevederile art.90 Cod penal, concluzia fiind fondată pe

cumulul de circumstanțe pozitive ce vizează inculpatul, care a promis instanței că nu va

încălca Legea penală pe viitor, dar și în baza circumstanțelor reale și personale ale acestuia.

Or, corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără dispunerea executării

pedepsei cu închisoarea, în speță fiind întrunite condițiile de aplicare a art.90 Cod penal,

pedeapsa aplicată urmând să asigure scopul executării pedepsei prevăzut de legiuitor la

art.61 Cod penal. Raționamentul dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei

cu închisoarea este susținut inclusiv de faptul că condamnarea reală la pedeapsă privativă

ar crea repulsie, cauzând noi suferințe inculpatului, corespunzător, aceasta nu-și poate

atinge scopul de corectare și reeducare, ci de generare a unor trăsături negative.

contestat cu recurs decizia, solicitând casarea totală a deciziei, cu menținerea sentinței,

deoarece apelurile au fost admise greșit.

În motivarea cerințelor, a invocat că, prima instanță a acordat deplină eficiență

prevederilor art.art.61, 75 Cod penal, justificat stabilindu-i pedeapsa cu închisoare, iar

instanța de apel incorect a aplicat dispozițiile art.90 Cod penal.

Acuzarea consideră că instanța de apel a omis faptul că inculpatul a comis o

infracțiune mai puțin gravă, iar caracterul acțiunilor denotă că în privința lui nu pot fi

folosite măsuri de constrângere mai blânde decât închisoarea.

Potrivit revendicării, prin sentința din 2005, inculpatul a fost eliberat de pedeapsă

penală în baza art.217 alin.(1) Cod penal, cu atragerea la răspundere administrativă în

temeiul art.55 Cod penal, iar în anul 2015 a fost condamnat pe art.220 alin.(2) Cod penal,

la 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform

art.90 Cod penal, pe un termen de 2 ani.

Pedepsele aplicate anterior inculpatului denotă că scopul legii penale nu a fost atins,

favorizându-l la săvârșirea de noi infracțiuni, or, acesta nu și-a făcut concluziile necesare

și nu și-a schimbat comportamentul, circumstanțe în care unica metodă de corectare și

reeducare va fi pedeapsa reală, iar împrejurările ce rezultă din personalitatea inculpatului

și recunoașterea vinei invocate la adoptarea soluției de către instanța de apel nu pot

substitui gradul prejudiciabil al faptei comise, motivul și persoana celui vinovat, rezonanța

infracțiunii și impactul asupra societății.

Subsidiar, acuzarea remarcă faptul că, deși inculpatul a acceptat examinarea cauzei

în procedură simplificată, potrivit prescripțiilor din art.3641 Cod de procedură penală,

aceasta nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă la stabilirea pedepsei, ce ar

condiționa aplicarea art.90 Cod penal, deoarece inculpatul a beneficiat deja de reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de sancțiunea normei incriminate.

În concluzie, acuzarea apreciază soluția instanței de apel în partea pedepsei aplicate

4

inculpatului ca fiind greșită, contrară scopului legii penale și principiului individualizării

răspunderii penale și pedepsei, decizia adoptată în această parte nefiind motivată în raport

cu concluzia de dispunere a suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea.

materialele dosarului, Colegiul penal consideră că, recursul urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că

este vădit neîntemeiat.

Din conținutul recursului declarat, Colegiul penal reține că, recurentul critică decizia

instanței de apel la capitolul individualizării pedepsei, temeiul pentru recurs care este

prevăzut la pct.10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care statuează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Verificând circumstanțele cauzei în raport cu norma de drept citată, Colegiul

constată că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare în speța dedusă judecății.

În acest context, Colegiul penal menționează că, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este

obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare

persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică

a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține că, persoanei declarate vinovate, trebuie să i se aplice

o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară

vinovată.

Conform prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și respectiv la

rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, potrivit art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a

Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În acest context, Colegiul penal consideră că, la aplicarea pedepsei, instanța de apel

5

a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.61 și 75 Cod penal, art.3641 alin.(8) Cod de

procedură penală, inclusiv a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o infracțiune gravă,

în ședința de judecată, a recunoscut vina pe deplin și s-a căit sincer de cele săvârșite, este

caracterizat pozitiv, are la întreținere un copil minori, că lipsesc circumstanțe agravante, ca

circumstanțe atenuante fiind reținute căința activă și recunoașterea vinei, cât și de

atitudinea acestuia față de cele săvârșite, precum și de scopul pedepsei penale îndreptate

spre restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni, atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

La fel, Colegiul penal reține că, raționamentul de aplicare a prevederilor art.90 Cod

penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la săvârșirea infracțiunii,

atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de

judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă

încă de la momentul descoperirii ei cum ar fi: conduita bună a infractorului; stăruința

depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită,

comportarea în cursul procesului.

Astfel, aplicarea suspendării condiționate a pedepsei nu este un drept al inculpatului

sau al procurorului, ci o prerogativă a instanței de judecată care este liberă să aprecieze

dacă este sau nu cazul să o acorde.

Prin urmare, instanța de recurs respinge ca fiind neîntemeiate argumentele invocate

de procuror în cererea de recurs, or, pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului

lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite,

suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor părții

vătămate, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

De asemenea, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui la

realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte persoane.

Mai mult, Colegiul penal apreciază ca nefondate și afirmațiile recurentului că deși

inculpatul a acceptat examinarea cauzei în procedură simplificată, potrivit prescripțiilor

din art.3641 Cod de procedură penală, aceasta nu poate fi valorificată ca circumstanță

atenuantă la stabilirea pedepsei, ce ar condiționa aplicarea art.90 Cod penal, deoarece

inculpatul a beneficiat deja de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

sancțiunea normei incriminate.

Potrivit art.90 alin.(1) Cod penal, dacă instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată

a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele

condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

Or, dispunerea aplicării art.90 Cod penal în privința inculpatului nu a fost

condiționată de examinarea cauzei în procedură simplificată, concluziile instanței de apel

în această parte fiind fondate pe o analiză complexă a împrejurărilor cauzei și a

personalității acestuia, inclusiv circumstanțele atenuante constatate, pedeapsa aplicată

inculpatului fiind una legală, corectă, motivată și întemeiată.

În contextul celor expuse, Colegiul penal conchide că, pentru a convinge inculpatul

6

în necesitatea respectării ordinii de drept și a normelor morale, nu este necesară izolarea

lui de societate, în privința acestuia fiind aplicabile prevederile art.90 Cod penal.

În plus, se reține că, pentru motivele invocate în recursul de pe rol, se regăsesc

argumente plauzibile în decizia instanței de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct.4. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Suplimentar, analizând textul deciziei atacate, în coraport cu motivele invocate de

recurent, Colegiul penal atestă că, instanța de apel s-a expus argumentat și motivat,

bazându-și just soluția din decizie, iar instanța de recurs ordinar, în virtutea corectitudinii

acestei motivări, pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o însușește, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct.37 a hotărârii sale în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010, statuează că art.6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct.61), cu toate acestea

noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor

furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale

supuse atenției sale.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că, instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, inculpatului fiindu-i aplicată o

pedeapsă individualizată conform prevederilor legale.

În consecință, raportând situația reținută în cauză la prevederile art.432 alin.(2) Cod

de procedură penală, instanța de recurs nu constată prezența erorilor de drept ce ar genera

casarea hotărârii atacate, și, prin urmare, se impune soluția inadmisibilității recursului

ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Harti Vladislav, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 27 septembrie 2022, în cauza penală în privința lui Maniuc Evgheni

XXXXXX, deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată motivat la 13 iulie 2023.

Președinte /semnătura/ Guzun Ion

Judecători /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Talpă Boris

7