1cs-379/23 — art. 46-49 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 46-49 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-379/23 — art. 46-49 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 1cs-379/2023 1-22140478-01-1cs-28062023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 05 iulie 2023 mun.
Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Guzun Ion, judecători – Eremciuc Ghenadie, Daguța Sergiu, examinând cererea înaintată de către inculpatul Gundiuc Iurie, privind strămutarea judecării cauzei penale nr.16rj-369/23, cu privire la prelungirea măsurii preventive față de Gundiuc Iurie sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad, termenul de examinare a strămutării : 28 iunie 2023 – 05 iulie 2023. C O N S T A T Ă : 1. La 26 iunie 2023, Curtea Supremă de Justiție a înregistrat cererea înaintată de inculpatul Gundiuc Iurie, privind strămutarea judecării cauzei penale nr. 16rj- 369/23, cu privire la prelungirea măsurii preventive față de Gundiuc Iurie sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad.
2. În argumentarea cererii inculpatul menționează că solicită strămutarea cauzei penale de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad, în legătură cu faptul că s-a comis înregistrarea eronată în PIGD a materialelor recursului împotriva încheierii judecătorului Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Bivol Tatiana din 25 mai 2023, privind prelungirea măsurii preventive față de Gundiuc Iurie sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, iar ca urmare a acestei înregistrări eronate materialele recursului au fost repartizate ilegal completului de judecată, compus din judecător-raportor Gafton Alexandru (președintele completului) și judecătorii Bulhac Ion și Chiroșca Igor.
3. Examinând cererea de strămutare, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 39 pct. 6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. În conformitate cu art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Potrivit art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți.
1 De asemenea, conform art. 47 Cod de procedură penală, cererea de strămutare înaintată de părți trebuie să fie motivată, iar documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta de către partea care solicită strămutarea. În continuare, Colegiul penal subliniază că, în conformitate cu prevederile art. 49 Cod penal, la soluționarea cererii de strămutare Curtea Supremă de Justiție dispune, cu indicarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii de strămutare. Prin urmare, doar în cazul în care cererea este întemeiată, Curtea Supremă de Justiție poate dispune strămutarea judecării cauzei cu indicarea instanței concrete. Ținând cont de cele expuse mai sus, Colegiul penal ajunge la concluzia că, alegațiile lui Gundiuc Iurie nu cad sub incidența instituției strămutării cauzei de la instanța competentă la o alta egală în grad, dat fiind faptul că motivele indicate în cerere sunt nefondate.
Astfel, din alegațiile inculpatului indicate în cererea de strămutare reiese că se solicită strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Chișinău, motivînd declarativ că cauza a fost eronat înregistrată în PIGD, circumstanțe ce nu pot constitui temei de strămutare a judecării cauzei. Or, imparțialitatea unui judecător ține nemijlocit de procedura de recuzare prevăzută de art.art.33-35 Cod de procedură penală. Colegiul penal reamintește că, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, fără careva imixtiune, fiind obligați să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa (a se vedea art. 26 Cod de procedură penală).
Reieșind din cele expuse, Colegiul penal consideră cererea de strămutare înaintată de către inculpatul Gundiuc Iurie, ca fiind neîntemeiată, deoarece nu conține motive care ar justifica strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, nefiind întemeiată sub aspectul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute la art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală. 4. În conformitate cu art.39 alin. (6), 46-49, 342 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E : Se respinge cererea înaintată de către inculpatul Gundiuc Iurie, prin care solicită strămutarea judecării cauzei penale nr.16rj-369/23, cu privire la prelungirea măsurii preventive față de Gundiuc Iurie sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, la o altă instanță egală în grad.
Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 05 iulie 2023. Președinte Guzun Ion Judecători Eremciuc Ghenadie Daguța Sergiu 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.