1cs-148/2023 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-148/2023 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 1cs-148/2023 1-21120958-01-1cs-28032023 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 29 martie 2023 mun.
Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Toma Nadejda Judecători – Plămădeală Ghenadie, Țurcan Anatolie Examinând cererea petiționarului Bolboceanu Iurie, privind strămutarea judecării recursului declarat de către procurorul delegat în Secția unificare a practicii în domeniul urmăririi penale a Procuraturii Generale, Rusu Adrian împotriva încheierii Judecătoriei Hâncești, sediul Central din 12 aprilie 2022, adoptată în ordinea prevederilor art. 313 Cod de procedură penală, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad, A C O N S T A T A T : 1. La 27 martie 2023, petiționarul Bolboceanu Iurie, a înaintat Curții Supreme de Justiție cererea prin care solicită strămutarea judecării recursului declarat de către procurorul delegat în Secția unificare a practicii în domeniul urmăririi penale a Procuraturii Generale, Rusu Adrian împotriva încheierii Judecătoriei Hâncești, sediul Central din 12 aprilie 2022, adoptată în ordinea prevederilor art. 313 Cod de procedură penală, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad.
1.2. În motivarea cererii înaintate, a indicat că, prin strămutarea judecării recursului declarat de către procurorul Rusu Adrian împotriva încheierii Judecătoriei Hâncești, sediul Central din 12 aprilie 2022, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad, se poate miza că se va obține soluționarea obiectivă, rapidă, completă a cauzei și va asigura desfășurarea normală a procesului, având în vedere că, în cadrul Curții de Apel Chișinău nu se poate forma un nou complet de examinare atât a recursului procurorului, cât și a cererilor de recuzare a petiționarului Bolboceanu Iurie. A relatat că, nu are încredere în obiectivitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău și o parte dintre aceștia se fac vinovați și urmează a fi trași la răspundere penală pentru că vădit ilegal și în lipsa unor temeiuri verosimile au autorizat măsuri speciale de investigație, aplicând ilegal arestul preventiv în privința acestuia.
Consideră că, în circumstanțele menționate supra, judecătorii Curții de Apel Chișinău nu vor examina obiectiv recursul procurorului. 2. Examinând cererea de strămutare, Colegiul penal consideră că, aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 39 pct. 6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. În conformitate cu art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
1 În sensul dispozițiilor art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. De asemenea, conform art. 47 Cod de procedură penală, cererea de strămutare înaintată de părți trebuie să fie motivată, iar actele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta de către partea care solicită strămutarea.
Colegiul penal menționează că, argumentarea necesității strămutării cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad, precum că în cadrul Curții de Apel Chișinău nu se poate forma un nou complet de examinare atât a recursului procurorului, cât și a cererilor de recuzare a petiționarului Bolboceanu Iurie, precum și judecătorii instanței vizate nu vor examina obiectiv recursul procurorului Rusu Adrian împotriva încheierii Judecătoriei Hâncești, sediul Central din 12 aprilie 2022, adoptată în ordinea prevederilor art. 313 Cod de procedură penală, nu constituie temei de strămutare a cauzei menționate, deoarece circumstanțele indicate în cerere nu cad sub incidența instituției strămutării judecării cauzei.
Totodată, punerea la îndoială a criteriilor de imparțialitate a magistraților Curții de Apel Chișinău, denotă o eventuală situație de incompatibilitate a judecătorilor, soluționarea căreia prevede o altă procedură, prevăzută și stipulată în dispozițiile art. art. 33-35 Cod de procedură penală. Colegiul penal reține că, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai Legii, fără careva imixtiune, fiind obligați să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa (art. 26 Cod de procedură penală).
În acest context, Colegiul penal concluzionează că, cererea înaintată de către petiționarului Bolboceanu Iurie, privind strămutarea judecării recursului procurorului delegat în Secția unificare a practicii în domeniul urmăririi penale a Procuraturii Generale, Rusu Adrian împotriva încheierii Judecătoriei Hâncești, sediul Central din 12 aprilie 2022, adoptată în ordinea prevederilor art. 313 Cod de procedură penală, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad, este neîntemeiată.
3. În conformitate cu art. art. 46 - 49 Cod de procedură penală, Colegiul penal D I S P U N E : Se respinge cererea petiționarului Bolboceanu Iurie, privind strămutarea judecării recursului procurorului delegat în Secția unificare a practicii în domeniul urmăririi penale a Procuraturii Generale, Rusu Adrian împotriva încheierii Judecătoriei Hâncești, sediul Central din 12 aprilie 2022, adoptată în ordinea prevederilor art. 313 Cod de procedură penală, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 29 martie 2023. Președinte Toma Nadejda Judecători Plămădeală Ghenadie Țurcan Anatolie 2 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.