1re-117/2022 — art. 264-1 alin. 4 CP

1re-117/2022 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1re-117/22

1-21032225-01-1r/e-19092022

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

23 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Nadejda TOMA

judecători Liliana CATAN

Ion GUZUN

examinând, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului în anulare declarat împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2022, de către avocatul Gheorghița Igor în

numele condamnatului

Dancov Alexandr XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat mun. XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.03.2021 – 18.06.2021;

Instanța de recurs: 13.07.2021-15.06.2022;

Instanța de recurs în anulare: 19.09.2022- 23.11.2022.

C O N S T A T Ă

Dancov Alexandr a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (1)

Cod Penal, la muncă neremunerată în folosul comunități în mărime de 140 (una sută

patruzeci) ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

S-a încasat de la Dancov Alexandr, în beneficiul statului, cheltuielile de

judecată în mărime de 30 (treizeci) lei.

Alexandr, la data de 31.01.2021, ora 01:54 min., urmărind scopul conducerii

mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, fiind la

volanul automobilului de model „XXXXX ", cu numărul de înmatriculare XXXXX,

în timp ce se deplasa pe str. XXXXX, a ignorat indicația legală dată de agentul de

circulație de a opri vehiculul, fiind stopat forțat, a încălcat prevederile

Regulamentului Circulației Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din

13.05.2009, și anume prevederile art. 14 lit. a) care prevede că „conducătorul de

vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate".

Fiind suspectat în conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate

alcoolică, cet. Dancov Alexandr a fost supus alcooltestului „Drager", prin care s-a

stabilit concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,94 mg/1, ceea ce

conform prevederilor art. 13412 Cod penal, constituie stare de ebrietate alcoolică cu

1

grad avansat.

Astfel, prin acțiunile sale Dancov Alexandr, a comis infracțiunea prevăzută de

art. 2641 alin. (1) Codul penal „conducerea mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat".

inculpatului, a declarat recurs ordinar, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care, conform art. 79 Cod penal, inculpatului să-i

fie aplicată o pedeapsă mai blândă, cu amendă și fără pedeapsa complementară -

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Recurentul a invocat că inculpatul a recunoscut vina integral, s-a căit sincer, la

locul de trai se caracterizează pozitiv, are doi copii minori la întreținere, nu se află la

evidența medicului narcolog sau psihiatru, nu are grad de dezabilitate, a săvârșit o

infracțiune ușoară, anterior nu a fost judecat, este încadrat în câmpul muncii, a

solicitat examinarea cauzei penale conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură

penală, nu au fost stabilite circumstanțe agravante, cele atenuante fiind

recunoașterea vinei și contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, împrejurări în

care urma a-i fi stabilită pedeapsa cu aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal.

Minoratul persoanei care a săvârșit infracțiunea se consideră circumstanță

excepțională. Săvârșirea infracțiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18

ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanța de

judecată drept circumstanță excepțională.

Ori, deținerea permisului de conducere este necesară pentru utilizarea

mijlocului de transport individual în interesele familiei sale și la serviciu, astfel că

permisul de conducere și necesitatea de a conduce autovehicule nu este un lux sau

un capriciu. Totodată, anularea dreptului de a conduce mijloace de transport a

inculpatului, în circumstanțele constatate, ar duce la agravarea situației financiare în

familia acestuia, mai ales în perioada de pandemie, iar aplicarea pedepsei cu muncă

neremunerată în folosul comunității va servi drept temei de concediere pentru

neprezentarea la serviciu.

iunie 2022, recursul a fost respins ca nefondat și menținută sentința fără modificări.

4.1. Instanța de recurs a reținut că, instanța de fond corect a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia, precum și scopul

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Or, nu au fost constatate circumstanțe agravante, cele atenuate fiind căința și

faptul că are la întreținere copii minori.

Potrivit art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

2

închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității.

Astfel, reieșind din caracterul infracțiunii săvârșite, personalitatea inculpatului

pentru comiterea infracțiunii este echitabilă pedeapsa cu muncă neremunerată în

folosul comunității, cu aplicarea pedepsei complementare obligatorii - anularea

dreptului de a conduce mijloace de transport, prin urmare solicitarea recurentului

privind înlăturarea pedepsei complementare, potrivit art. 79 Cod penal, fiind

neîntemeiată.

În acest context, instanța de recurs a relevat faptul că, circumstanțele

menționate de partea recurentă nu pot fi considerate circumstanțe excepționale prin

prisma art.79 Cod penal, deoarece nu reflectă scopul și motivele faptei, rolul

vinovatului în săvârșirea infracțiunii, comportarea lui în timpul și după consumarea

infracțiunii, iar alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a

consecințelor ei, ce ar permite instanței de judecată să nu aplice pedeapsa

complementară obligatorie nu au fost constatate. Mai mult, pedeapsa - anularea

dreptului de a conduce mijloace de transport, pentru componența de infracțiune

prevăzută de art. 2641 alin. (1) Codul penal, este o pedeapsă obligatorie, respectiv,

aplicarea sau neaplicarea acesteia nu este lăsată la aprecierea instanței de judecată,

or, careva circumstanțe excepționale care să determine aplicarea art. 79 Cod penal,

în vederea excluderii acesteia, instanța de recurs, după cum s-a menționat supra, nu

a stabilit.

judecătorești au devenit irevocabile.

deciziei în latura aplicării pedepsei complementare obligatorii - anularea dreptului

de a conduce mijloace de transport.

6.1. Recurentul invocă existența viciului fundamental, materializat prin

încălcarea art. 6 CEDO și art. 4 a Protocolului 7, ce constituie obligația de motivare

a hotărârilor judecătorești care face parte din setul de garanții stabilit pentru

existența unui proces echitabil și că rigorile CoEDO prezumă că, rolul unei decizii

motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite, oferindu-le posibilitatea

de a o contesta precum și posibilitatea ca decizia să fie revizuită de către o instanță

de recurs (hotărârea CtEDO - Fomin versus R. Moldova).

Or, instanțele au pronunțat hotărâri ilegale, neîntemeiate și nemotivate, iar

argumentele apărării nu au constituit obiect de discuție în instanța de recurs, asupra

cărora s-a expus insuficient și neargumentat, deoarece s-a fundamentat linia de

apărare în cadrul prezentului proces și cărora nu le-au fost acordată o atenție

deosebită de către instanța ierarhic superioară, precum cu vehemență rezultă din

materialele cauzei și hotărârea adoptată.

Mai mult, instanțele nu au luat în calcul că de la bun început condamnatul a

manifestat un comportament cuviincios, s-a conformat indicațiilor agenților de

patrulare, s-a căit sincer de cele întâmplate, este la prima abatere de acest gen, este

angajat în câmpul muncii, nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru.

3

Deci, instanța de recurs urma să nu aplice în privința condamnatului pedeapsa

complementară obligatorie.

Instanța de recurs urma să rețină că deținerea permisului de conducere de către

condamnat este necesară pentru utilizarea mijlocului de transport individual în

interesele familiei și la serviciu, fiind angajat în activități în care sunt implicate

utilaje/mașini ce necesită posedarea categoriilor și subcategoriilor de conducere, pe

care acesta le-a dobândit pe parcursul anilor. Prin urmare, permisul de conducere și

necesitatea de a conduce varii autovehicule este o necesitate și nu un lux sau un

capriciu. Or, anularea dreptului de a conduce mijloace de transport a condamnatului

duce la agravarea situației financiare a acestuia.

nominalizat pe baza materialului din dosarul cauzei și a motivelor invocate,

Colegiul Penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din

următoarele considerente.

Potrivit art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea

cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a

afectat hotărârea atacată. Conform art. 44), 22 alin. (3) Cod de procedură penală, art.

4 din protocolul nr. 7 CEDO, viciu fundamental în cadrul procedurii precedente,

care a afectat hotărârea pronunțată, se consideră încălcare esențială a drepturilor și

libertăților garantate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii

Moldova și de alte legi naționale. Hotărârea judecătorească definitivă, împiedică

redeschiderea, reluarea examinării procesului penal în privința aceleiași persoane

pentru aceeași faptă, cu excepția cazului în care un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente a afectat hotărârea pronunțată.

Dar, conform art. 453 alin. (2) Cod de procedură penală, recursul în anulare

este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe motivele prevăzute în art. 453 Cod de

procedură penală. Potrivit art. 455 alin. (2) pct. 7) Cod de procedură penală, cererea

de recurs în anulare trebuie să cuprindă conținutul și motivele recursului în anulare

cu menționarea cazurilor prevăzute în art. 453 și cu argumentarea ilegalității

hotărârii atacate.

Totodată, în pofida acestor prevederi legale, deși recurentul a făcut referire la

art. 6 și art. 4 din protocolul nr. 7 CEDO, în recursul vizat nu sunt invocate

circumstanțe concrete, considerate a fi un viciu fundamental, raportate la

circumstanțele de fapt și de drept conținute în hotărârile contestate, cu indicarea

normelor legale care prevăd drepturile și libertățile pretinse a fi esențial încălcate,

denumirea acestor drepturi și libertăți, esența încălcărilor respective raportată la

normele procesual penale și la alte legi naționale, convenții și tratate internaționale,

la jurisprudența națională și a CtEDO, modul și măsura în care încălcările presupuse

ar fi afectat hotărârile atacate, astfel încât acestea să obțină natura unui viciu

fundamental capabil să genereze temeiul desființării hotărârii irevocabile atacate,

4

omițându-se totalmente indicarea unor concrete erori de drept la capitolul dat (pct.

6.1 din decizie).

Ori, simpla trimitere la art. 6 CEDO și art. 4 din protocolul nr. 7 CEDO, dar

fără a fundamenta contrarietatea relevanțelor din hotărârile contestate cu dispozițiile

normelor citate, nu identifică, în mod rezonabil, nici o critică în aspectul viciului

fundamental și nu echivalează cu un argument.

Dacă ar proceda la examinarea recursului în anulare formulat de o asemenea

manieră, Curtea s-ar substitui autorului lui în invocarea argumentelor de viciu

fundamental, fapt care ar echivala, neîntemeiat, cu un control din oficiu, care este

impropriu procedurii recursului în anulare.

Pe lângă aceasta, recursul în anulare, conform argumentelor reproduse la pct.

6.1 din decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele au apreciat

circumstanțele și probele cauzei în partea aplicării pedepsei complementare.

Însă, descriptivul hotărârilor instanțelor de fond și de recurs, în sensul vizat,

inclusiv împrejurările reproduse la pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că acestea au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind pedeapsa aplicată condamnatului în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat

ținând cont de prevederile, art. 7, 61, 651 alin. (3), 75, 78 și 79 Cod penal, art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, instanțele de fond și de recurs ordinar,

pronunțându-se în mod detaliat și argumentat asupra tuturor motivelor, versiunilor și

probelor invocate de apărare, inclusiv în recursul declarat.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

condamnatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a acestuia,

precum și prevenirii de săvârșire de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane.

În același timp, potrivit art. 27 alin. (1), 448 Cod de procedură penală,

judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în

urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de recurs verifică legalitatea

hotărârii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei.

Deci, activitatea privind aprecierea sau reaprecierea probelor și a

circumstanțelor cauzei, este o competență și prerogativă legală a instanței

judecătorești, și invocarea în cadrul unui recurs în anulare doar a aprecierii probelor

și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea, este una

lipsită de orice suport juridic, și nu constituie în sine un viciu fundamental de natură

să afecteze o hotărâre irevocabilă.

Circumstanțele nominalizate relevă că, în raport cu motivele invocate de

recurent, instanțele nu au comis erori de drept de natura unui viciu fundamental, și

că recursul în anulare este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 456, 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

decide inadmisibilitatea recursului în anulare, dacă se constată că acesta este vădit

5

neîntemeiat.

Astfel, dat fiind că este vădit neîntemeiat, recursul în anulare de pe rol urmează

a fi declarat inadmisibil.

4), art. 453, 456 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2022, de către avocatul Gheorghița

Igor în numele condamnatului, în cauza penală în privința lui Dancov Alexandr

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 25 ianuarie 2023.

Președinte Nadejda TOMA

Judecător Liliana CATAN

Judecător Ion GUZUN

6