1cs-13/2023 — art. 170 al. 1 CC
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 170 al. 1 CC
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-13/2023 — art. 170 al. 1 CC (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 1cs-13/2023 4-21159892-01-1cs-10012023 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 17 ianuarie 2023 mun. Chișinău Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Iurie Diaconu, Judecători Liliana Catan, Victor Boico, examinând cererea privind strămutarea judecării cauzei contravenționale, la o altă instanță egală în grad, înaintată de contravenienta Ialanji Arina, sancționată în baza art. 170 alin. (1) Cod contravențional, C O N S T A T Ă : 1. Contravenienta Ialanji Arina a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea judecării cauzei contravenționale privind contestarea deciziei Comisiei administrative de pe lângă Pretura sect.
Râșcani, mun. Chișinău din 16.09.2021, prin care a fost sancționată în baza art. 170 alin. (1) Cod contravențional la 1500 lei, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la o altă instanță egală în grad. Motivul invocat este că prezenta cauză contravențională se află pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în cadrul căreia ea activează în calitate de judecător. Prin urmare, pentru a exclude orice dubii referitoare la imparțialitatea judecătorului, obiectivitatea și legalitatea hotărârii judecătorești ce va fi adoptată la caz, este necesar de a strămuta judecarea acestei cauze contravenționale la o altă instanță egală în grad. 2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție concluzionează, că aceasta urmează a fi admisă, din următoarele considerente.
Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Potrivit jurisprudenței CtEDO, judecătorii trebuie nu numai să îndeplinească criterii obiective de imparțialitate, ci să fie și percepuți ca fiind imparțiali. Miza este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor dintr-o societate 1 democratică. O instanță de judecată trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiția nu doar trebuie făcută, trebuie să se și vadă că s- a făcut justiție.
Percepția de imparțialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil.
Instanța trebuie să fie imparțială și din punct de vedere obiectiv, adică trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință (Gregory vs Marea Britanie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (1997) 25 EHRR 577). Ceea ce este în joc, e încrederea pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire populației, inclusiv și acuzatului (Castillo Algar vs Spania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (1998) 30 EHRR 827). În asemenea împrejurări, ținând cont de funcția pe care o deține contravenienta în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, și de circumstanțele indicate în pct. 1. din prezenta încheiere, întru asigurarea criteriilor obiective de imparțialitate a judecătorilor la judecarea acestei cauze penale, a încrederii justițiabililor, inclusiv a populației localității respective, în actul de justiție, evitarea tuturor suspiciunilor și pentru obținerea soluționării obiective, rapide și complete a cauzei, asigurării desfășurării normale a procesului, se impune strămutarea judecării cauzei respective de la Judecătoria Chișinău, la o altă instanță egală în grad.
3. În conformitate cu art. 39 pct. 6), 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Admite cererea contravenientei Ialanji Arina și strămută judecarea cauzei contravenționale privind contestarea deciziei Comisiei administrative de pe lângă Pretura sect. Râșcani, mun. Chișinău din 16.09.2021, prin care a fost sancționată în baza art. 170 alin. (1) Cod contravențional, de la Judecătoria Chișinău la Judecătoria Strășeni. Încheierea este irevocabilă, fiind pronunțată integral. Președinte Iurie Diaconu Judecători Liliana Catan Victor Boico 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.