1ra-1302/22 — art.173 CP

1ra-1302/22 — art.173 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1302/22

1-20038792-01-1ra-24082022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte - Diaconu Iurie

Judecători - Plămădeală Ghenadie, Țurcan Anatolie

Examinând fără citarea părților, în baza materialelor din dosar,

admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către procurorul

în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Sâli Radu, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2022, în cauza

penală de învinuire a lui

Țurcanu Mihail XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat al XXXXX, anterior

necondamnat,

în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 173 Cod penal.

Termenii de examinare:

prima instanță: 25.03.2020-21.12.2020;

instanța de apel: 25.02.2021-21.06.2022;

instanța de recurs ordinar: 24.08.2022 – 23.11.2022.

Asupra admisibilității motivelor invocate în recursul ordinar, în baza

materialelor din dosar, Colegiul penal

A C O N S T A T A T :

2020, Țurcanu Mihail, a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 173 Cod penal, și în baza acestei Legi, cu aplicarea

prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, i-a fost stabilită o

pedeapsă sub formă de amendă, în mărime de – 600 unități convenționale.

S-a încasat de la Țurcanu Mihail, în beneficiul Statului, suma de 2 940

lei, cu titlu de cheltuieli suportate în legătură cu efectuarea expertizei

judiciare psihiatrico-legală.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

Țurcanu Mihail, în perioada de timp cuprinsă între anul 2017 și

până la data de 15 aprilie 2019, aflându-se la domiciliul său situat în s.

XXXXX, raionul XXXXX, rămânând periodic cu fiica minoră a concubinei

sale, XXXXX, născută la XXXXX, acționând intenționat, prin constrângere și

anume profitând de dependența ultimei față de el, manifestată prin

1

dominarea asupra acesteia, reieșind din relațiile familiale. Având scopul de a

o determina pe ultima la raporturi sexuale nedorite, în timp ce îi făcea

masaj, a manifestat un comportament fizic și verbal realizat prin atingeri pe

picioare și spate, săruturi pe spate și urechi, încercări de a o săruta pe buze

pe minora XXXXX, precum și aluzii de a întreține un raport sexual,

comportament prin care a creat o atmosferă neplăcută, degradantă și

umilitoare.

Astfel, acțiunile lui Țurcanu Mihail au fost încadrate juridic în baza

art. 173 Cod penal, după indicii calificativi – ”hărțuirea sexuală, adică

manifestarea unui comportament fizic și verbal, care creează o atmosferă

neplăcută, degradantă, umilitoare, cu scopul de a determina o persoană la

raporturi sexuale nedorite, săvârșite prin constrângere”.

prin care a solicitat admiterea apelului, casarea parțială a sentinței, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima

instanță, prin care Țurcanu Mihail să fie recunoscut vinovat în comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 173 Cod penal, și în baza acestei Legi să fie

condamnat, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, la pedeapsă sub formă de închisoare de 1 (un) an, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului declarat a menționat că, pentru atingerea

scopului pedepsei penale, pentru corectarea și reeducarea inculpatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane este oportună stabilirea unei pedepse cu

închisoare pe un termen de 1 (un) an, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip semiînchis.

A considerat că, stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare, cu

executare reală a pedepsei, este conformă cu prevederile art. 2 alin. (2) Cod

penal, iar pedeapsa sub formă de amendă stabilită de către prima instanță

poate crea inculpatului, cât și a altor persoane, impresia eronată despre

blândețea Legii penale în cazul comiterii unor astfel de infracțiuni.

A relatat că, prima instanță, la stabilirea pedepsei nu a ținut cont de

pericolul social al faptei incriminate inculpatului, de vârsta părții vătămate,

precum și de circumstanțele și urmările prejudiciabile a infracțiunii săvârșite

de către acesta.

La caz a mai menționat că, la pronunțarea sentinței, prima instanță a

ignorat prevederile art. art. 61, 75 alin. (1) Cod penal și pedeapsa stabilită

inculpatului este una ineficientă, care nu va atinge scopul Legii penale de

corectare și reeducare a acestuia.

A menționat asupra faptului că, prima instanță, la stabilirea pedepsei,

a ignorat că, partea vătămată XXXXX, la momentul începerii acțiunilor de

hărțuire sexuală comise de către inculpat în privința acesteia, nu avea

împlinită vârsta de 14 ani.

Mai mult, a relatat că, partea vătămată XXXXX se afla în grija și la

întreținerea inculpatului, acesta profitând și de această împrejurare la

comiterea infracțiunii.

Totodată, a mai relatat procurorul că, prima instanță, eronat a stabilit

că la caz nu au fost constatate circumstanțe agravante, apreciind probele

2

subiectiv, pronunțând astfel, o sentință neîntemeiată, care urmează de a fi

casată în partea stabilirii pedepsei.

2022, a fost respins apelul ca nefondat, cu menținerea fără modificări a

sentinței.

4.1. În motivarea soluției emise, instanța de apel a menționat că,

prima instanță a îndeplinit strict cerințele dispozițiilor art. 3641 alin. (1) Cod

de procedură penală, opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei

potrivit procedurii enunțate, nefiind viciată, în cadrul urmăririi penale

nefiind încălcate normele imperative din Codul de procedură penală, fapt ce

condiționează concluzia că, instanța de apel nu a fost în drept de a reține o

altă situație de fapt decât cea reținută în rechizitoriu și de către prima

instanță.

Astfel, la caz, instanța de apel a constatat că, prima instanță a

respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în

mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate în faza de

urmărire penală, acceptate de inculpat, o apreciere legală din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar toate în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungând la

concluzia privind vinovăția inculpatului Țurcanu Mihail în baza art. 173 Cod

penal.

Instanța de apel, examinând probatoriul, a considerat dovedită

vinovăția inculpatului Țurcanu Mihail în comiterea infracțiunii de „hărțuirea

sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic și verbal, care creează o

atmosferă neplăcută, degradantă, umilitoare, cu scopul de a determina o

persoană la raporturi sexuale nedorite, săvârșite prin constrângere”, fiindu-i

just încadrată în baza art. 173 Cod penal.

La fel, a menționat că, prima instanță, la individualizarea pedepsei

penale, a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal, și de gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, că infracțiunea comisă de inculpat face

parte din categoria celor mai puțin grave, de faptele comise, că acestea

atentează asupra relațiilor sociale referitoare la libertatea persoanei la viață

sexuală, de persoana celui vinovat, că inculpatul Țurcanu Mihail se

caracterizează pozitiv, este angajat în câmpul muncii, fără antecedente

penale, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, a recunoscut

vina și a cerut examinarea cauzei în procedura simplificată în baza probelor

administrate la faza urmăririi penale, partea vătămată nu a avut careva

pretenții materiale și morale, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

vinovatului, și anume că acesta poate fi reeducat doar cu aplicarea unei

pedepse sub formă de amendă în mărime de 600 unități convenționale.

Cu referire la solicitarea procuroului privind stabilirea unei pedepse

mai aspre, instanța de apel a reținut că, pedeapsa stabilită sub formă de

amendă care urmează a fi aplicată inculpatului Țurcanu Mihail, corespunde

circumstanțelor săvârșirii infracțiunilor, gradului prejudiciabil al

infracțiunilor, personalității inculpatului, astfel încât exemplaritatea

pedepsei penale va produce efecte atât asupra conduitei inculpatului,

contribuind la reeducarea lui, cât și asupra altor persoane, care văzând

constrângerea la care este supus inculpatul, sunt puși în situația de a

3

reflecta asupra propriilor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea

infracțiunii.

prevederile art. 427 alin. (1), pct. 6), 10) Cod de procedură penală, a solicitat

casarea parțială a deciziei, în privința inculpatului, în partea stabilirii

pedepsei, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel în alt complet

de judecată.

5.1. În argumentarea recursului ordinar, procurorul a invocat că,

instanța de apel a ignorat prevederile art. 61 Cod penal, astfel, pronunțând o

decizie de condamnare la pedeapsă cu amendă pentru comiterea unei

infracțiuni cu un grad prejudiciabil sporit, fiind periclitată ordinea de drept,

nu a fost atins scopul principal de prevenire de comitere de noi infracțiuni de

către inculpat, precum și de către alte persoane.

Consideră că instanța de apel a fost obligată să indice expres în

hotărâre, motivele condamnării cu amendă, dar să nu se limiteze doar la

enumerarea circumstanțelor care le consideră atenuante.

La fel, menționează că instanța de apel, făcând trimitere la art. 61 Cod

penal, nu s-a referit la argumentele care au servit la aplicarea temeiurilor,

ignorând astfel prevederile art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală,

prevederi ce sunt valabile și pentru instanța de apel.

Conchide că, circumstanțele comiterii infracțiunii și comportamentul

inculpatului, denotă că cel mai eficient mijloc de corectare a acestuia este

pedeapsa cu închisoarea, această concluzie derivând și din gravitatea faptei

comise și de pericolul social al acestuia.

Menționează că stabilirea pedepsei cu amendă, se admite numai luând

în considerație personalitatea vinovatului și comportamentul acestuia până

la săvârșirea infracțiunii, în timpul și după săvârșirea acesteia și instanța

este obligată să indice care anume circumstanțe ale cauzei sunt considerate

atenuante și în corelație cu care date despre persoana vinovatului ele servesc

temei pentru aplicarea pedepsei cu amendă.

Argumentează că, instanța de apel nu a ținut cont de gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de comportamentul inculpatului în

momentul comiterii infracțiunii și după consumarea ei, de personalitatea

acestuia, pronunțând o hotărâre neîntemeiată, în partea ce ține de

individualizarea pedepsei.

În context indică că, decizia adoptată în prezenta cauză penală, la

motivarea stabilirii pedepsei, contravine prevederilor art. 394 alin. (2), pct. 3)

Cod de procedură penală, deoarece nu cuprinde motivele de aplicare a unei

pedepse mai ușoare – ”amenda”.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea

acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2), pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele

invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

4

comise de instanțele de fond și de apel. Astfel, instanța de recurs verifică dacă

s-a aplicat corect Legea, la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă

aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal

și/sau material.

Conform art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în

raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces și numai în limitele

temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală.

Lecturând conținutul recursului, Colegiul penal reține că, recurentul a

invocat în calitate de temei pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1), pct.

6), 10) Cod de procedură penală, care stabilesc că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazurile, când: 6) instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, când 10) s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Cu referire la temeiul invocat în baza art. 427 alin. (1), pct. 6) Cod de

procedură penală, Colegiul penal analizând decizia instanței de apel prin

prisma erorii de drept prevăzută de Legea menționată, constată că, astfel de

erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat,

dat fiind faptul că instanța de apel, la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală și

în decizia adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

declarat de către procuror, aceasta cuprinzând motivele pe care se

întemeiază soluția pronunțată.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în

recursul ordinar, declarat de procuror (pct. 5.1., din decizie), se atestă că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv

cele reproduse în pct. 4-4.1 din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului, dând o

încadrare juridică corectă acțiunilor acestora, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material,

prin prisma cumulului de probe anexate la dosar.

La fel, Colegiul penal conchide că, instanțele de fond, în conformitate

cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, întru elucidarea

tuturor circumstanțelor care au stat la baza pertinenței, concludenții și

utilității probatoriului cercetat în ședință de judecată, au adoptat în fond

hotărâri motivate, expuse cu claritate, de unde se constată că, în acțiunile

inculpatului se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 173 Cod penal, după indicii calificativi – ”hărțuirea sexuală, adică

manifestarea unui comportament fizic și verbal, care creează o atmosferă

neplăcută, degradantă, umilitoare, cu scopul de a determina o persoană la

raporturi sexuale nedorite, săvârșite prin constrângere”.

Astfel, Colegiul penal, prin prisma temeiului prevăzut la art. 427 alin.

(1), pct. 6 Cod de procedură penală, invocat de către recurent, prin faptul că

instanța de apel nu a indicat în decizie, motivele pentru care a menținut

5

pedeapsa inculpatului sub formă de amendă în mărime de 600 unități

convenționale, stabilită prin sentință, o consideră neîntemeiată și

declarativă, or, din conținutul deciziei, se constată respectarea prevederilor

art. 61 Cod penal, pedeapsa sub formă de amendă stabilită inculpatului,

fiind individualizată corect, capabilă să restabilească echitatea socială, să

realizeze scopurile Legii penale și pedepsei penale, astfel în cât termenul și

mărimea acesteia să corespundă limitelor prevăzute în prevederile art. art.

62-71 Cod penal.

În continuare, Colegiul penal reține că în speță nu și-a găsit

confirmarea nici temeiul pentru recurs prevăzut la art. 427 alin. (1), pct. 10)

Cod de procedură penală, deoarece instanța de apel și-a motivat întemeiat

soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor art. art. 61, 75 - 78

Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei

inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului imputat acestuia.

În acest sens, Colegiul penal constată că instanța de apel la

menținerea sentinței primei instanțe, la stabilirea pedepsei sub formă de

amendă în mărime de 600 unități convenționale, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, care potrivit art. 16 alin. (3) Cod penal, face parte din

categoria celor mai puțin grave, de motivul acesteia, de gradul prejudiciabil

al infracțiunii săvârșite, că acestea atentează asupra relațiilor sociale

referitoare la libertatea persoanei la viață sexuală, de persoana celui vinovat,

și anume de faptul că inculpatul Țurcanu Mihail se caracterizează în plan

pozitiv conform caracteristicilor ofițerului de sector a Sectorului de Poliție nr.

1 (Ialoveni) Hortolomei Ion și șefului de sector al sectorului de poliție nr. 1

(Ialoveni) Sinigur Dumitru (f. d. 178-179, Vol. I), este angajat în câmpul

muncii, anterior necondamnat, la evidența medicului narcolog și psihiatru

nu se află (f.d 181-183, Vol. 1), a recunoscut vinovăția solicitând examinarea

cauzei în procedură simplificată în baza probelor administrate la faza

urmăririi penale, partea vătămată nu a avut careva pretenții materiale și

morale.

În acest sens, pedeapsa sub formă de amendă stabilită inculpatului va

influența asupra corectării și reeducării acestuia, la caz nefiind necesară

pedeapsă cu închisoarea solicitată de către procuror. Mai mult, conform

rechizitoriului, acuzatorul de stat, nu a stabilit circumstanțe agravante

prevăzute în art. 77 Cod penal (f. d. 223, Vol. I).

La fel, Colegiul penal atestă că, articolul 173 Cod penal, care i se

impută inculpatului Țurcanu Mihail, conține în partea sancțiunii penale, trei

pedepse principale, și anume: amendă în mărime de la 650 la 850 unități

convenționale; muncă neremunerată în folosul comunității de la 140 la 240

de ore, sau închisoare de până la 3 ani.

Astfel, la stabilirea categoriei pedepsei, inculpatului Țurcanu Mihail, i-

a fost stabilită o pedeapsă cu amendă, această sancțiune regăsindu-se în

structura categoriilor și limitelor pedepsei a art. 173 Cod penal.

Mai mult, este relevant faptul că, doar instanța de judecată este în

măsură să înfăptuiască acțiunea de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a săvârșit o infracțiune, având deplina libertate de acțiune în

vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și

principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

6

La caz, sunt pertinente și prevederile pct. 37 a hotărârii CtEDO din

16.02.2010 în cauza Albert vs. România, în care s-a statuat că, art. 6 §1 din

CEDO, deși obligă instanțele să-și motiveze deciziile, nu poate fi interpretat

ca impunere de a da un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauza

Van de Hurk vs Olanda, din 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea

noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie printr-un alt mod, să

examineze chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Prin urmare, instanța de recurs ordinar constatând temeinicia

motivării soluției instanței de apel, o însușește integral întrucât această

instanță a oferit răspunsuri complete și argumentate tuturor problemelor

esențiale invocate în speță, pedeapsa aplicată inculpatului fiind una

proporțională și echitabilă faptelor comise.

În acest context, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate în

recurs nu și-au găsit confirmarea, iar hotărârea atacată este legală și

întemeiată, astfel că recursul ordinar urmează a fi declarat inadmisibil, ca

fiind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de Circumscripție Chișinău, Sâli Radu, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2022, în cauza

penală în privința lui Țurcanu Mihail Maxim, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 22 decembrie 2022.

Președinte Diaconu Iurie

Judecători Plămădeală Ghenadie

Țurcan Anatolie

7