1ra-788/22 — art.186 al.2 lit. b, c, d CP

Dosarul nr. 1ra-788/2022

1-18130365-01-1ra-24052022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 septembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie și Plămădeală Ghenadie,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Pîntea Marin în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2022, în cauza penală în privința lui

Ostapenco Valeriu, născut la xxx, originar din

mun. Chișinău și domiciliat în xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 30.03.2021 – 13.10.2021;

Instanța de apel: 10.12.2021 – 01.02.2022;

Instanța de recurs: 24.05.2022 – 21.09.2022.

a c o n s t a t a t :

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641 Cod de

procedură penală, Ostapenco Valeriu a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.186 alin.(2) lit. b), c) și d) Cod penal, la 1 an închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Valeriu, urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, în rezultatul

unei înțelegeri prealabile cu persoanele în privința cărora cauza penală a fost disjunsă,

la data de 13 ianuarie 2018, la aproximativ ora 00.30 s-au deplasat la parcarea

subterană situată pe str. Grenoble 1, mun. Chișinău.

După ce au ajuns la parcarea subterană menționată, persoana în privința căreia

cauza a fost disjunsă potrivit rolului atribuit, a împins poarta automată de la intrarea în

parcarea subterană, în rezultatul cărui fapt Ostapenco Valeriu și persoanele în privința

cărora cauza penală a fost disjunsă, au intrat pe teritoriul parcării, unde în realizarea

scopului propus privind sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, au deteriorat

lacătul de la containerul metalic, care aparține lui Mihalachi Serghei și este amplasat

pe locul de parcare cu numărul 11, după care Ostapenco Valeriu și persoanele în

privința cărora cauza penală a fost disjunsă, conștientizând ilegalitatea acțiunilor și

dorind survenirea urmărilor au sustras: un casetofon de model „Pioneer” la prețul de 2

000 lei, un casetofon de model “2DIN” de uzină de la automobilul de model

1

„Mercedes Benz Sprinter 315” la prețul de 5 000 lei, un polizor unghiular la prețul de

1 200 lei, o mașină de găurit cu percuție, la prețul de 1 200 lei, un ferestrău electric la

prețul de 1 400 lei, 160 de sticluțe cu inscripția „Jack Daniels” cu volumul de 50 ml

fiecare, la prețul de 1 euro, în total 160 de euro, care la data de 13 ianuarie 2018

conform cursului oficial al BNM constituie 3257 lei, un suport cilindric cu prelungitor

la prețul de 700 lei, o cutie din plastic cu o șurubelniță electrică cu lanternă în set la

prețul de 2 500 lei, bunuri materiale în sumă totală de 17 257 lei, cauzându-i astfel

părții vătămate Mihalachi Serghei un prejudiciu material considerabil.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, prima

instanța a reținut în drept, că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a

infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit. b), c) și d) Cod penal - furt, adică

sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșit de mai multe persoane,

prin pătrundere în încăpere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

sentința, solicitând casarea parțială a acesteia, în latura penală în partea aplicări

pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de libertate.

În motivarea apelului a indicat că, instanța de fond la stabilirea pedepsei cu

executare nu a ținut cont de faptul că inculpatul a recunoscut vina în săvârșirea

infracțiunii incriminate, s-a căit sincer de cele comise, i-a părut rău, ceea ce denotă

faptul, că inculpatul a conștientizat pericolul social al faptelor comise, precum și

urmările acestor fapte, a colaborat cu organul de urmărire penală, nu a creat

impedimente în stabilirea adevărului la cauza penală, a contribuit la descoperirea

infracțiunii, a făcut declarații pe marginea celor săvârșite, careva urmări grave pe

cauză nu au survenit, are domiciliu stabil, iar partea vătămată nu are careva pretenții

față de condamnat, toate bunurile sustrase fiind înapoiate părții vătămate.

2022, apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a menționat că, examinând

probatoriul administrat, a considerat dovedită vina inculpatului Ostapenco Valeriu de

comiterea art.186 alin.(2) lit. b), c) și d) Cod penal, iar personalitatea acestuia

susceptibilă supusă răspunderii penale.

Referitor la individualizarea pedepsei penale instanța de apel a subliniat că

instanța de judecată a acordat deplină eficiență art.art.61, 70 și 75 Cod penal, ținându-

se seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea, de persoana

celui vinovat, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acestuia,

stabilindu-i pedeapsă cu închisoare în limitele legii.

De asemenea, potrivit art.76 Cod penal a fost reținut ca circumstanță atenuată

săvârșirea infracțiunii de către un minor, iar potrivit art.77 Cod penal circumstanțe

agravante nu au fost reținute. Totodată, în acord cu prevederile art.79 Cod penal s-a

reținut ca circumstanță excepțională săvârșirea infracțiunii de către un minor.

Așadar, instanța de apel a menționat că, prima instanță conducându-se de

scopurile generale de stabilire a pedepsei, consfințite de art.61 alin.(2) Cod penal,

reieșind din caracterul infracțiunilor incriminate, care conform prevederilor art.16

alin.(3) Cod penal sunt mai puțin grave, judecarea cauzei a avut loc pe baza probelor

administrate la faza de urmărire penală, conform prevederilor art.3641 alin.(8) Cod de

procedură penală, acesta a beneficiat de o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă

2

prevăzută de lege, precum și limitele pedepsei sub formă de închisoare prevăzute la

sancțiunea art.186 alin.(2) lit. b),c) și d) Cod penal în conformitate cu art.70 alin.(3) și

79 Cod penal, i-a fost aplicată inculpatului Ostapenco Valeriu o pedeapsă sub formă

de închisoare pe un termen de 1 an.

Prin urmare, fiind analizată solicitarea apărării referitor la aplicarea în privința

lui Ostapenco Valeriu a unei pedepse mai blânde, instanța de apela constat că, prima

instanță și-a argumentat riguros soluția la acest capitol și a motivat hotărârea

pronunțată invocând motive clare din care considerent a ajuns la concluzia că

aplicarea unei pedepse mai blânde în favoarea inculpatului nu va asigura reeducarea

acestuia.

În cele din urmă, instanța de apela ajuns la concluzia că, scopul prestabilit al

legii penale privind corectarea și reeducarea inculpatului Ostapenco Valeriu, urmează

a fi pe deplin atinsă, doar prin menținerea pedepsei sub formă de închisoare pe un

termen de 1 an închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

procedură penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia în partea

stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie

aplicată o pedeapsă non privativă de liberate.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente similare

celor menționate în cererea de apel (pct. 3 din prezenta decizie).

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat de

avocat în numele inculpatului, menționând că acesta urmează a fi respins ca fiind

vădit neîntemeiat.

cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că titularul

acestuia nu invocă nici un temeiul pentru recurs stipulat la art.427 Cod de procedură

penală, însă îl motivează potrivit pct. 10) din articolul nominalizat, care prevede că,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Verificând circumstanțele cauzei în raport cu norma de drept citată, Colegiul

constată că, acest temei nu-și găsește confirmare în speța dedusă judecății.

În acest context, Colegiul penal menționează că, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este

obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru

fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând

3

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține că, persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana

se declară vinovată.

Conform prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, potrivit art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de

viață ale familiei acestuia.

În acest context, Colegiul penal consideră că, la aplicarea pedepsei inculpatului

pentru infracțiunea săvârșită, instanța de apel a acordat deplină eficiență prevederilor

art.art.61, 75 Cod penal, totodată ținând cont și de gravitatea infracțiunii săvârșite -

care se atribuie la categoria celor deosebit de grave, de personalitatea acestuia - care

nu este la prima abatere de la legii, fiind anterior condamnat, de faptul că se

caracterizează din punct de vedere nesatisfăcător, consumă abuziv băuturi alcoolice și

are la întreținere trei copii minori.

Totodată, cauza a fost examinată în baza art.3641 Cod de procedură penală,

inculpatul a recunoscut integral vinovăția și la emiterea hotărârilor, instanțiile ierarhic

inferioare au ținut cont și de prevederile art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală,

care stipulează că, în caz de aplicare a pedepsei închisorii inculpatul beneficiază de

reducerea cu 1/3 din maximul și din minimul prevăzut de sancțiune, fiind stabilite noi

limite cu care trebuie să opereze instanța de judecată la stabilirea pedepsei.

Referitor la alegația că, în privința inculpatului urmă a fi aplicată o pedeapsă

non privativă de libertate, Colegiul penal consideră că, această solicitare este

neîntemeiată, dat fiind faptul că inculpatul nu este la prima sa abatere de la lege,

acesta anterior a fost condamnat, iar instanțele ierarhic inferioare și-au argumentat

riguros soluția la acest capitol și au motivat hotărârile pronunțate, invocând argumente

clare - din care considerent au ajuns la concluzia că aplicarea unei pedepse mai

blânde, nu va asigura atingerea scopului prevăzut la art.61 Cod penal.

Mai mult, faptul că, Ostapenco Valeriu a recunoscut vinovăția și s-a căit sincer

de cele comise, nu constituie o circumstanță exclusivă - privind aplicarea unei

pedepse mai blânde decât cea fixată de prima instanță și menținută de instanța de apel.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, tot cumulul circumstanțe au fost

luate în considerație de către instanțiile ierarhic inferioare.

În succesiunea celor relatate, Colegiul penal notează că, pedeapsa este

echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale

pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi

4

infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte persoane.

O pedeapsă prea blândă nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului și

nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către făptuitor și alte persoane.

Analizând textul deciziei atacate în coraport cu motivele invocate de recurent,

Colegiul penal atestă că, instanța de apel s-a expus argumentat și motivat, bazându-și

just soluția din decizie, iar instanța de recurs ordinar, în virtutea corectitudinii acestei

motivări, pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o însușește, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct.37 a hotărârii sale în cauza Albert

vs. România din 16.02.2010, statuează că art.6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să

își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct.61), cu toate

acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că, instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, hotărârea contestată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția.

În consecință, raportând situația reținută în cauză la prevederile art.432

alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs nu constată prezența erorilor de

drept ce ar genera casarea hotărârii atacate, prin urmare, impunându-se soluția

inadmisibilității recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Pîntea Marin în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 01 februarie 2022, în cauza penală în privința lui Ostapenco Valeriu, deoarece

este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 noiembrie 2022.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Plămădeală Ghenadie

5