1re-94/2022 — art. 264/1 alin. 3 CP

1re-94/2022 — art. 264/1 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1re-94/2022

1-21054005-01-1r/e-03082022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 octombrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului în anulare împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 31

mai 2021 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2022,

declarat de avocatul Gheorghița Igor, în numele condamnatului

Staicov Iuri XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 13.04.2021 - 31.05.2021,

instanța de recurs: 21.06.2021 - 21.06.2022,

instanța de recurs

în anulare: 03.08.2022 - 26.10.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Staicov

Iuri a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal, la 140 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității, cu anularea dreptului de a conduce mijloace

de transport.

caracterul prejudiciabil al faptei sale, realizând consecințele acțiunilor intenționate,

acționând în detrimentul normelor imperative stabilite de legislația penală, la data

de 07 februarie 2021, aproximativ ora 20.50, în timp ce se deplasa la volanul

automobilului „BMW”, n.î. XXXXXX, pe str. Alba Iulia 202, mun. Chișinău, s-a

tamponat cu automobilul de model „Skoda”, cu n.î. Lt. XXXXXX, fiind implicat

într-un accident rutier.

1

În aceste condiții, fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport în

stare de ebrietate alcoolică, conducătorul mijlocului de transport indicat supra, a

fost condus la Dispensarul Republican de Narcologie, în vederea examinării

medicale pentru stabilirea stării de ebrietate si naturii ei.

Conform procesului-verbal nr. 164 din 07.02.2021 al examinării medicale de

constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei, în

mediul biologic (sânge), a fost constatat refuzul lui Staicov Iuri, fiind consemnat

olograf în procesul-verbal „...Concluzia nu este făcută refuză examinarea medicală

și prelevarea probelor biologice...”.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina în săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și probele administrate în cadrul urmăririi penale,

solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată.

Astfel, i-a calificat acțiunile pe art. 2641 alin.(3) din Codul penal, ca refuzul

conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul

medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii și recoltarea probelor

biologice în cadrul acestui examen medical.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, care se pedepsește cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 ore, cu anularea dreptului de a

conduce mijloace de transport, că beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă, în temeiul art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că anterior nu a

fost condamnat, însă a fost sancționat contravențional, nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, că lipsesc circumstanțe agravante, cele atenuante

fiind comiterea pentru prima dată a unei infracțiuni ușoare, căința sinceră și că are

la întreținere copii minori, pedeapsa urmând a fi aplicată în limitele noi, care

constituie de la 134 ore la 160 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

Totodată, inculpatului urmează a-i fi aplicată pedeapsa complementară –

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, potrivit sancțiunii prevăzute

de art. 2641 alin. (3) Cod penal, deoarece aceasta este una obligatorie și nu de

alternativă, deci nu este un drept discreționar al instanței, solicitarea apărării

privind aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal fiind neîntemeiată, întrucât nu au

fost stabilite careva circumstanțe excepționale care ar permite instanței înlăturarea

acestei pedepse.

Mai mult, ținând cont de personalitatea inculpatului și de scopul legii penale,

pedeapsa complementară îl va face să-și conștientizeze acțiunile, deoarece

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat pune în

pericol și alți participanți la traficul rutier.

Ori, conform art. 651 alin. (3) Cod penal, anularea dreptului de a conduce

mijloace de transport poate fi aplicată de instanța de judecată, cu redobândirea

ulterioară a permisului de conducere, în modul stabilit de lege.

În același timp, este neîntemeiată și solicitarea apărării de aplicare a

pedepsei cu amendă, întrucât este una inechitabilă și neproporțională infracțiunii,

iar pedeapsa cu muncă neremunerată în proporții mai aproape de cele minime, cu

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, pentru comiterea infracțiunii

săvârșite în circumstanțele descrise, este conformă principiului echității și

2

inevitabil va contribui la atingerea scopului pedepsei penale prevăzute de art. 61

Cod penal.

parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care, conform art. 79 Cod

penal, inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă, cu amendă și fără

pedeapsa complementară - anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Recurentul a invocat că inculpatul a recunoscut vina integral, s-a căit sincer,

are copii minori la întreținere, nu se află la evidența medicului narcolog sau

psihiatru, a săvârșit o infracțiune ușoară, anterior nu a fost judecat, este încadrat în

câmpul muncii, a solicitat examinarea cauzei penale conform prevederilor art. 3641

Cod de procedură penală, nu au fost stabilite circumstanțe agravante, cele

atenuante fiind recunoașterea vinei și contribuirea activă la descoperirea

infracțiunii, împrejurări în care urma a-i fi stabilită pedeapsa cu aplicarea

prevederilor art. 79 Cod penal.

Ori, deținerea permisului de conducere este necesară pentru utilizarea

mijlocului de transport individual în interesele familiei sale și la serviciu, astfel că

permisul de conducere și necesitatea de a conduce autovehicule nu este un lux sau

un capriciu. Totodată, anularea dreptului de a conduce mijloace de transport a

inculpatului, în circumstanțele constatate, ar duce la agravarea situației financiare

în familia acestuia, mai ales în perioada de pandemie, iar aplicarea pedepsei cu

muncă neremunerată în folosul comunității va servi drept temei de concediere

pentru neprezentarea la serviciu.

2022, recursul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de recurs a reținut că, instanța de fond corect a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia, precum și

scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Or, nu au fost constatate circumstanțe agravante, cele atenuate fiind căința și

faptul că are la întreținere copii minori.

Potrivit art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei

cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității.

Astfel, reieșind din caracterul infracțiunii săvârșite, personalitatea

inculpatului pentru comiterea infracțiunii este echitabilă pedeapsa cu muncă

neremunerată în folosul comunității, cu aplicarea pedepsei complementare -

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Totodată, este neîntemeiată solicitarea recurentului privind înlăturarea

pedepsei complementare, potrivit art. 79 Cod penal.

Conform art. 78 alin. (2) Cod penal, în cazul în care instanța de judecată

constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiuni, pedeapsa complementară,

prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.

3

În temeiul art. 78 alin. (2) Cod penal, poate fi înlăturată doar pedeapsa

complementară facultativă, adică care nu este obligatorie, fiind stabilită în

sancțiunea normei penale prin sintagma „cu sau fără”, însă în cazul infracțiunii

prevăzute la art. 2641 alin. (3) Cod penal, pedeapsa complementară are un caracter

obligatoriu și înlăturarea acesteia este posibilă doar în condițiile art. 79 Cod penal.

În același timp, prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal, sunt aplicabile doar în

cazul în care la examinarea cauzei au fost stabilite circumstanțe excepționale,

legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii,

de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe

care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și de

contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la

descoperirea acesteia, în acest caz, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub

limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una

mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară

obligatorie.

Însă, în speță, careva circumstanțe atenuante excepționale nu au fost

constatate.

Mai mult, potrivit art. 24 Cod penal, persoana care a săvârșit o infracțiune în

stare de ebrietate, produsă de alcool sau de alte substanțe, nu este liberată de

răspundere penală. Cauzele ebrietății, gradul și influența ei asupra săvârșirii

infracțiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei.

judecătorești au devenit irevocabile.

deciziei din 22.06.2022 în latura ce ține de aplicarea pedepsei complementare

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Recurentul invocă existența viciului fundamental, materializat prin

încălcarea art. 6 CEDO și art. 4 a Protocolului 7, ce constituie obligația de

motivare a hotărârilor judecătorești care face parte din setul de garanții stabilit

pentru existența unui proces echitabil și că rigorile CoEDO prezumă că, rolul unei

decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite, oferindu-le

posibilitatea de a o contesta precum și posibilitatea ca decizia să fie revizuită de

către o instanță de recurs (hotărârea CtEDO - Fomin versus R. Moldova).

Or, instanțele au pronunțat hotărâri ilegale, neîntemeiate și nemotivate, iar

argumentele apărării nu au constituit obiect de discuție în instanța de recurs, asupra

cărora s-a expus insuficient și neargumentat, deoarece s-a fundamentat linia de

apărare în cadrul prezentului proces și cărora nu le-au fost acordată o atenție

deosebită de către instanța ierarhic superioară, precum cu vehemență rezultă din

materialele cauzei și hotărârea adoptată.

Mai mult, instanțele nu au luat în calcul că de la bun început condamnatul a

manifestat un comportament cuviincios, s-a conformat indicațiilor agenților de

patrulare, s-a căit sincer de cele întâmplate, este la prima abatere de acest gen, este

angajat în câmpul muncii, nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru.

4

Deci, instanța de recurs urma să nu aplice în privința condamnatului

pedeapsa complementară - anularea dreptului de a conduce mijloace de transport,

conform art. 79 Cod penal.

Instanța de recurs urma să rețină că deținerea permisului de conducere de

către condamnat este necesară pentru utilizarea mijlocului de transport individual

în interesele familiei și la serviciu, fiind angajat în activități în care sunt implicate

utilaje/mașini ce necesită posedarea categoriilor și subcategoriilor de conducere, pe

care acesta le-a dobândit pe parcursul anilor. Prin urmare, permisul de conducere și

necesitatea de a conduce varii autovehicule este o necesitate și nu un lux sau un

capriciu. Or, anularea dreptului de a conduce mijloace de transport a

condamnatului duce la agravarea situației financiare a acestuia.

pe baza materialului din dosarul cauzei și a motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile pot

fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la

judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente a afectat hotărârea atacată. Conform art. 44), 22 alin. (3) Cod de

procedură penală, art. 4 din protocolul nr. 7 CEDO, viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată, se consideră încălcare

esențială a drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate internaționale, de

Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale. Hotărârea judecătorească

definitivă, împiedică redeschiderea, reluarea examinării procesului penal în

privința aceleiași persoane pentru aceeași faptă, cu excepția cazului în care un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea pronunțată.

Dar, conform art. 453 alin. (2) Cod de procedură penală, recursul în anulare

este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe motivele prevăzute în art. 453 Cod de

procedură penală. Potrivit art. 455 alin. (2) pct. 7) Cod de procedură penală,

cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă conținutul și motivele recursului în

anulare cu menționarea cazurilor prevăzute în art. 453 și cu argumentarea

ilegalității hotărârii atacate.

Totodată, în pofida acestor prevederi legale, cu toate că recurentul a făcut

referire la art. 6 și art. 4 din protocolul nr. 7 CEDO, în recursul vizat nu sunt

invocate circumstanțe concrete, considerate a fi un viciu fundamental, raportate la

circumstanțele de fapt și de drept conținute în hotărârile contestate, cu indicarea

normelor legale care prevăd drepturile și libertățile pretinse a fi esențial încălcate,

denumirea acestor drepturi și libertăți, esența încălcărilor respective raportată la

normele procesual penale și la alte legi naționale, convenții și tratate internaționale,

la jurisprudența națională și a CtEDO, modul și măsura în care încălcările

presupuse ar fi afectat hotărârile atacate, astfel încât acestea să obțină natura unui

viciu fundamental capabil să genereze temeiul desființării hotărârii irevocabile

atacate, omițându-se totalmente indicarea unor concrete erori de drept la capitolul

dat (pct. 6. din decizie).

5

Ori, simpla trimitere la art. 6 CEDO și art. 4 din protocolul nr. 7 CEDO, dar

fără a fundamenta contrarietatea relevanțelor din hotărârile contestate cu

dispozițiile normelor citate, nu identifică, în mod rezonabil, nicio critică în aspectul

viciului fundamental și nu echivalează cu un argument.

Dacă ar proceda la examinarea recursului în anulare formulat de o asemenea

manieră, Curtea s-ar substitui autorului lui în invocarea argumentelor de viciu

fundamental, fapt care ar echivala, neîntemeiat, cu un control din oficiu, care este

impropriu procedurii recursului în anulare.

Pe lângă aceasta, recursul în anulare, conform argumentelor reproduse la

pct. 6. din decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele au

apreciat circumstanțele și probele cauzei în partea aplicării pedepsei

complementare.

Însă, descriptivul hotărârilor instanțelor de fond și de recurs, în sensul vizat,

inclusiv împrejurările reproduse la pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că acestea au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind pedeapsa aplicată condamnatului în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat

ținând cont de prevederile, art. 7, 61, 651 alin. (3), 75, 78 și 79 Cod penal, art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, instanțele de fond și de recurs ordinar,

pronunțându-se în mod detaliat și argumentat asupra tuturor motivelor, versiunilor

și probelor invocate de apărare, inclusiv în recursul declarat.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

condamnatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a acestuia,

precum și prevenirii de săvârșire de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane (pct. 2. - 4. din decizie).

În același timp, potrivit art. 27 alin. (1), 448 Cod de procedură penală,

judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în

urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de recurs verifică legalitatea

hotărârii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei.

Deci, activitatea privind aprecierea sau reaprecierea probelor și a

circumstanțelor cauzei, este o competență și prerogativă legală a instanței

judecătorești, și invocarea în cadrul unui recurs în anulare doar a aprecierii

probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea,

este una lipsită de orice suport juridic, și nu constituie în sine un viciu fundamental

de natură să afecteze o hotărâre irevocabilă.

Circumstanțele nominalizate relevă că, în raport cu motivele invocate de

recurent, instanțele nu au comis erori de drept de natura unui viciu fundamental, și

că recursul în anulare este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 456, 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

decide inadmisibilitatea recursului în anulare, dacă se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Astfel, dat fiind că este vădit neîntemeiat, recursul în anulare de pe rol

urmează a fi declarat inadmisibil.

6

alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de avocatul Gheorghița Igor,

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2022,

în privința condamnatului Staicov Iuri XXXXX, deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 18 noiembrie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

7