1ra-988/2022 — art. 186 alin. 1 CP

1ra-988/2022 — art. 186 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-988/2022

1-19072607-01-1ra-07072022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 octombrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Oleg Popov, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 09 iulie 2021 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 martie 2022, în privința

inculpatului

Borș Radu XXXX.

Termenul de examinare

instanța de fond: 08.02.2019 - 09.07.2021,

instanța de apel: 29.07.2021 - 23.03.2022,

instanța de recurs: 07.07.2022 - 19.10.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 186 alin. (1) Cod penal la 6 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, de la devenirea sentinței definitive și executorie.

De la inculpat s-a încasat în folosul SRL „Leutis”, dauna materială în mărime de

18.820 lei.

termen de probă în calitate de paznic în hotelul „Bristol Central Parc”, care este situat

pe str. XXXX, mun. Chișinău și aparține ÎM „Leutis” SRL, fiind în tura de noapte în

perioada de timp din data de 31.12.2018 până la 01.01.2019, urmărind scopul

sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, în timp ce se afla la parterul hotelului

1

menționat, conștientizând ilegalitatea acțiunilor și dorind survenirea urmărilor,

profitând de faptul că nu este observat de nimeni a sustras din safeul restaurantului bani

în sumă de 18.820 lei, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii, în rezultatul cărui

părții vătămate ÎM „Leutis” SRL i-a fost cauzat un prejudiciu material în valoare de

18.820 lei.

Instanța a reținut că inculpatul nu s-a prezentat în ședința de judecată și conform

prevederilor art. 321 alin. (2) Cod de procedură penală, cauza urmează a fi examinată

în lipsa lui, acesta fiind anunțat în căutare.

Totodată, vina inculpatului în comiterea infracțiunii imputate și-a găsit

confirmare parțială în cadrul cercetării judecătorești.

Astfel, prin probele administrate se atestă că banii din safeu au fost sustrași de

inculpat, fapt ce se atestă, inclusiv, prin declarațiile martorilor Lungu S. și Caraji E..

Inculpatul nu a adus justificări asupra dispariției lui imediate de la locul de

serviciu după sustragerea banilor, toate acestea în cumul, cât și înregistrările video,

existența cărora n-a fost contestată de părți atestă, că anume inculpatul a comis

sustragerea banilor.

În același timp, conform art. 126 alin. (2) Cod de procedură penală, caracterul

considerabil sau esențial al daunei cauzate se stabilește luându-se în considerare

valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul

acesteia, existența persoanelor întreținute, alte circumstanțe care influențează esențial

asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor și intereselor

ocrotite de lege – gradul lezării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În astfel de circumstanțe, partea vătămată ÎM „Leutis” SRL, fiind o persoană

juridică, urma să prezinte date cu privire la profitul întreprinderii, de unde ar putea fi

constatat dacă prejudiciul pentru întreprindere poate fi calificat ca considerabil.

Prin urmare, calificativul de cauzare de daune în proporții considerabile, nu a

fost probat și justificat în cadrul cercetării judecătorești și urmează a fi exclus din

învinuire, cu recalificarea acțiunilor acestuia de la art. 186 alin. (2) lit. d) la art. 186

alin. (1) Cod penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61 și 75 Cod penal,

că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, care se pedepsește cu amendă de până la

650 unități convenționale, sau cu muncă neremunerată de la 120 la 240 ore, sau cu

închisoare de până la 2 ani, că există antecedente penale cu aspect similar,

concluzionând că reeducarea lui este posibilă în condiții privative de libertate.

Ori, pedeapsa de 6 luni închisoare este proporțională și echitabilă faptei comise,

ținând cont că inculpatul nu a recuperat prejudiciul material cauzat și s-a eschivat de

prezența în instanța de judecată.

solicitând casarea parțială a sentinței și anume în partea ce ține de individualizarea

pedepsei lui Borș R., fiindu-i stabilită pedeapsa în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal de 2 ani închisoare. Cu aplicarea art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumul total al

pedepselor, a adăuga pedeapsa stabilită prin încheierea Judecătoriei Strășeni din

07.10.2020, prin care pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Strășeni din

22.02.2019 sub formă de 160 ore muncă neremunerată în folosul comunității a fost

2

înlocuită cu 40 zile de închisoare, și să-i fie numită pedeapsa definitivă de 2 ani și 40

zile închisoare, în penitenciar de tip semiînchis.

Apelanta a indicat că deși instanța de fond a dat o apreciere corectă acțiunilor

inculpatului, i-a stabilit o pedeapsă prea blândă, fără a fi luată în considerație

personalitatea ultimului și fără a fi cumulată, conform art. 84 alin. (4) Cod penal,

pedeapsa stabilită prin încheierea Judecătoriei Strășeni din 22.02.2019, prin care

pedeapsa sub formă de 160 ore de muncă neremunerată în folosul comunității a fost

înlocuită cu 40 zile închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Or, pedeapsa aplicată inculpatului nu este una echitabilă, nu-și va atinge scopul,

adică nu va influența asupra corectării și reeducării vinovatului.

apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond, cercetând în cumul probele

administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și

concludenței, utilității și veridicității raportată la declarațiile date în ședința de judecată

și probele administrate, a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în

sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare, și anume art. 186 alin. (1) Cod

penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.

În acest sens, instanța de fond, luând în considerație faptul că partea vătămată

ÎM „Leutis” SRL, fiind o persoană juridică, urma să prezinte date cu privire la profitul

întreprinderii, de unde ar putea fi constatat dacă prejudiciul pentru întreprindere poate

fi calificat ca considerabil.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că calificativul de „cauzare de daune în

proporții considerabile” nu a fost probat și justificat în cadrul cercetării judecătorești,

prin urmare acesta a fost exclus din învinuire și interpretat în favoarea inculpatului și

recalificate acțiunile acestuia în baza art. 186 alin. (1) Cod penal.

Or, sentința este contestată doar în partea individualizării pedepsei penale, în

acest sens, s-a solicitat casarea sentinței în partea ce ține de individualizarea pedepsei,

fiindu-i stabilită pedeapsa pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2),

lit. d) Cod penal sub formă de 2 ani închisoare, în penitenciar de tip semiînchis. Cu

aplicarea art. 84 alin. (4) Cod Penal, prin cumulul total al pedepselor, a adăuga

inculpatului Borș Radu pedeapsa stabilită prin încheierea Judecătoriei Strășeni din 07

octombrie 2020 prin care pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Strășeni din

22.02.2019 sub formă de 160 ore de muncă neremunerată în folosul comunității a fost

înlocuită cu 40 zile de închisoare, numindu-i pedeapsa definitivă sub formă de

închisoare în penitenciar de tip semiînchis, pe un termen de 2 ani și 40 zile.

În acest context, deși în cererea de apel acuzatorul de stat a solicitat aplicarea

pedepsei penale inculpatului Borș R. în baza art. 186 alin. (2), lit. d) Cod penal, totuși,

nici în cererea de apel și nici la examinarea apelului, acuzatorul de stat nu a solicitat

casarea sentinței în partea ce de ține de încadrarea juridică a faptei penale, în acest

sens nefiind invocate careva argumente, or, sentința a fost contestată doar în partea

individualizării pedepsei penale.

Astfel, verificând chestiunea individualizării pedepsei penale în privința

inculpatului, este constatat că instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor

3

art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, respectiv, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori

agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Prin urmare, după caracterul și gradul prejudiciabil al faptei, infracțiunea

prevăzută de art. 186 alin. (1) Cod penal se califică ca infracțiune „mai puțin gravă”,

pentru care legea penală prevede sancțiunea sub formă de amendă în mărime până la

650 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 120

la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Subsecvent, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii

incriminate, s-a eschivat de a se prezenta în instanța de fond și apel, anterior a fost

judecat. Careva circumstanțe atenuante nu au fost stabilite, iar agravante – antecedente

penale nestinse.

Astfel, este nefondată solicitarea acuzatorului de stat privind stabilirea

inculpatului a pedepsei maxime de 2 ani închisoare, or, aspectele la care face referire

acuzatorul de stat au fost valorificate pe deplin de către instanța de fond la soluționarea

chestiunii referitor la individualizarea pedepsei penale în privința inculpatului, și

anume că dânsul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate, anterior a

fost atras la răspundere penală, iar careva argumente suplimentare, acuzatorul de stat

nu a invocat.

Prin sentința Judecătoriei Strășeni din 22 februarie 2019, inculpatul a fost

recunoscut vinovat în baza art. 186 alin. (2), lit. lit. c), d) Cod penal și i s-a stabilit

pedeapsa sub formă de 160 ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Prin

încheierea Judecătoriei Strășeni din 07 octombrie 2020, s-a admis demersul înaintat de

Biroul de Probațiune Călărași privind înlocuirea pedepsei aplicată condamnatului Borș

R. sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pe un termen de 160 ore

cu 40 zile de închisoare. S-a înlocuit pedeapsa sub formă de 160 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității, stabilită condamnatului Borș Radu, în temeiul

sentinței Judecătoriei Strășeni din 22.02.2019, prin care a fost recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2), lit. lit. c), d) Cod penal, cu 40 zile

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, din momentul reținerii de

facto a condamnatului, în vederea executării pedepsei. În conformitate cu art. 84 alin.

(4) Cod penal, (4) Conform prevederilor alin. (1)–(3) se stabilește pedeapsa și în cazul

în care, după pronunțarea sentinței, se constată că persoana condamnată este vinovată

și de comiterea unei alte infracțiuni săvârșite înainte de pronunțarea sentinței în prima

cauză. În acest caz, în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate, complet

sau parțial, în baza primei sentințe.

Deci, urmează a fi respinsă solicitarea acuzatorului de stat de a fi cumulată

pedeapsa prin aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (4) Cod penal, or, se atestă că, sentințe

de condamnare pronunțate în privința inculpatului, cât și încheierea Judecătoriei

Strășeni din 07 octombrie 2020 au fost anexate în copii, la materialele cauzei nefiind

administrate careva acte suplimentare care să clarifice situația dacă, inculpatul a

executat pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității.

4

În aceste împrejurări, sunt corecte dispozițiile sentinței cu privire la

individualizarea pedepsei penale, or, în conformitate cu art. 414 alin. (1) Cod penal,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Totodată, în conformitate cu art. 469 alin. (1), pct. 8) Cod de procedură penală,

la executarea pedepsei, instanța de judecată soluționează chestiunile cu privire la

schimbările în executarea unor hotărâri, și anume: 8) înlocuirea muncii neremunerate

în folosul comunității cu închisoare (art. 67 Cod penal).

În contextul raționamentelor expuse supra, la individualizarea pedepsei penale

în privința inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 75 Cod penal, și anume: gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia, fiind

respectate limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea incriminată - art. 186 alin.

(1) Cod penal.

recurs ordinar, solicitând casarea deciziei menționate, cu restituirea cauzei penale la o

nouă rejudecare în instanța de apel.

Recurentul invocă că atât prima instanță, cât și instanța de apel au ignorat faptul

că o condamnare anterioară la pedeapsa non privativă de libertate nu a fost în stare să

îl disciplinează pe inculpat în spiritul respectării legalității și ordinii de drept, iar o nouă

pedeapsă apropiată de limita minimă a sancțiunii nu va fi în stare să îl disciplineze pe

inculpat.

Or, acesta, după pornirea urmăririi penale, s-a eschivat atât de la organul de

urmărire penală, cât și de la instanța de judecată, nu a conștientizat pericolul social pe

care îl prezintă fapta sa, nu se căiește sincer și în condițiile respective, nu poate

beneficia de indulgența instanțelor de judecată împuternicite de a-i numi pedeapsa

penală.

Totodată, informația despre condamnarea anterioară a inculpatului, dar și despre

înlocuirea pedepsei, este reflectată în cazierul lui penal, iar sentința și încheierea în

speță este plasată pe portalul instanțelor naționale, care reprezintă de fapt un registru

de publicitate.

În drept, recursul, este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanțelor de fond și de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de aceste instanțe, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

5

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul de pe rol (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de

drept material, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61 și 75 Cod penal, conform

căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în

strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea

săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci când

gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu

închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă

mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se

stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate,

nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei

cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

În consecutivitatea enunțată, just au concluzionat că în cazul în care inculpatul

anterior a mai fost condamnat pentru infracțiune similară, nu a recuperat prejudiciul

material cauzat și s-a eschivat de a se prezenta în instanța de judecată, dar a comis o

infracțiune ușoară, aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare reprezenta o soluție de

pedeapsă penală echitabilă, adecvată și proporțională în raport cu gradul prejudiciabil

al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane, caracterul excepțional al aplicării

pedepsei cu închisoare fiind argumentat de către instanțele de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

6

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens

decât cel pe care îl propune procurorul, este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile

ordinare, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

În același timp, dat fiind că la materialele cauzei lipsesc acte autentificate legal

privind sentința Judecătoriei Strășeni din 22.02.2019, încheierea Judecătoriei Strășeni

din 07.10.2020, cât și date despre executarea sau neexecutarea pedepsei precedente

aplicate inculpatului, este întemeiat și argumentul instanței de apel privind

imposibilitatea aplicării, în cadrul judecării apelului, a prevederilor art. 84 alin. (4) Cod

penal față de inculpat.

Totodată, procurorul nu este privat de dreptul soluționării chestiunii vizate

conform art. 469 alin. (1) pct. 11), 471 alin. (1) Cod de procedură penală, care prevăd

expres că, la executarea pedepsei, instanța de judecată soluționează chestiunile cu

privire la schimbările în executarea unor hotărâri, și anume: executarea sentinței în

cazul existenței altor hotărâri neexecutate, dacă aceasta nu a fost soluționată la

adoptarea ultimei hotărâri. Chestiunile specificate la art. 469 alin. (1) pct. 11) se

soluționează de către judecătorii instanței de drept comun la demersul instituției care

pune în executare pedeapsa, ori, după caz, la demersul procurorului care exercită

supravegherea organului sau instituției care pune în executare pedeapsa.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintate în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

7

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Oleg Popov, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 23 martie 2022, în privința inculpatului Borș Radu XXX, pe motiv

că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 04 noiembrie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

8

9