1cs-335/22 — art. 46-49 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 46-49 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-335/22 — art. 46-49 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 1cs-335/2022 1-21169554-01-1cs-24102022-6 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 27 octombrie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Toma Nadejda, Judecători – Diaconu Iurie și Boico Victor, a examinat, cererea înaintată de către avocatul Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru, privind strămutarea judecării cauzei intentată la plângerea avocatului Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru în baza art. 313 Cod de procedură penală, A C O N S T A T A T : 1. În procedura Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana), se află spre examinare cauza intentată la plângerea avocatului Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru în baza art. 313 Cod de procedură penală, privind anularea procesului-verbal de reținere a lui Gheorghieș Alexandru, întocmit la 16 noiembrie 2021, ora 12:10.
2. La 20 octombrie 2022, avocatul Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru a depus o cerere prin care solicită strămutarea judecării cauzei intentată la plângerea avocatului Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru în baza art. 313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana), la o altă instanță egală în grad. În motivarea cererii, menționează că, pe rol la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) se află cauza intentată la plângerea avocatului Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru privind anularea procesului-verbal de reținere a lui Gheorghieș Alexandru, întocmit la 16 noiembrie 2021, ora 12:10, cauza fiind repartizată spre examinare judecătorului Buzu Elisaveta.
În desfășurarea cererii privind strămutarea judecării cauzei, avocatul Moșneaga Vladimir menționează că, același judecător, Buzu Elisaveta, a examinat și admis demersurile procurorului privind aplicarea și prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv în privința lui Gheorghieș Alexandru, tot acest judecător a legalizat perchezițiile efectuate în domiciliul lui Gheorghieș Alexandru, chiar dacă partea apărării a invocat mai multe greșeli procesuale, precum și încălcarea drepturilor fundamentale la efectuarea acestor acțiuni de urmărire penală. Avocatul Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru, susține că, judecătorul care a participat la aplicarea măsurii de constrângere, 1 legalizarea perchezițiilor și aplicarea sechestrului, nu poate fi obiectiv și imparțial la adoptarea deciziilor privind încălcarea unor drepturi fundamentale ale lui Gheorghieș Alexandru.
La fel, indică faptul că, partea apărării a înaintat mai multe cereri de recuzare judecătorului Buzu Elisaveta din motiv că judecătorul a participat la aplicarea măsurii de constrângere, legalizarea perchezițiilor și aplicarea sechestrului și nu poate fi obiectiv și imparțial la adoptarea deciziilor privind încălcarea unor drepturi fundamentale a lui Gheorghieș Alexandru, toate cererile de recuzare fiind respinse. Prin urmare, susține că, există suspiciune colectivă de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana), inclusiv prin faptul că cauza judecătorului Gheorghieș Alexandru a fost pe larg mediatizată în presă, încercându-se a arăta publicului că acest caz este un semnal pentru alți judecători.
3. Soluționând cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă reieșind din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 39 pct. 6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. Potrivit art. 46 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți.
În conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) Cod de procedură penală, cererea de strămutare, care trebuie să fie motivată, se adresează Curții Supreme de Justiție cu cel puțin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătorești. Documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta dacă sânt deținute de partea care cere strămutarea. Colegiul penal evidențiază că, în conformitate cu prevederile art. 49 Cod penal, la soluționarea cererii de strămutare Curtea Supremă de Justiție dispune, cu indicarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii de strămutare. Prin urmare, doar în cazul în care cererea este întemeiată, Curtea Supremă de Justiție poate dispune strămutarea judecării cauzei cu indicarea instanței concrete.
Analizând cererea de strămutare în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal atestă că titularul cererii solicită strămutarea cauzei de la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana), la o altă instanță egală în grad, din motiv că același judecător a examinat și admis demersurile de aplicare și prelungire a măsurii preventive, a legalizat perchezițiile efectuate în domiciliul lui Gheorghieș Alexandru și aplicarea sechestrului. Având în vedere cele expuse supra, Colegiul penal concluzionează că, alegațiile avocatului Moșneaga Vladimir nu cad sub incidența instituției 2 strămutării cauzei de la instanța competentă la o alta egală în grad, dat fiind faptul că motivele indicate în cerere sunt nefondate.
În acest context, Colegiul penal menționează că, de fapt aceste circumstanțe nu constituie un temei de a pune la îndoială imparțialitatea judecătorilor Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana), și cu atât mai mult, nu poate constitui temei de strămutare a judecării cauzei. Or, imparțialitatea unui judecător ține nemijlocit de procedura de recuzare prevăzută de art. 33-35 Cod de procedură penală. Mai mult, Colegiul penal reamintește că, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, fără careva imixtiune, fiind obligați să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa (a se vedea art. 26 Cod de procedură penală). Reieșind din circumstanțele constatate, Colegiul penal concluzionează asupra netemeiniciei cererii de strămutare înaintată de către avocatul Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru.
4. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E : Respinge cererea depusă de către avocatul Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru privind strămutarea judecării cauzei intentată la plângerea avocatului Moșneaga Vladimir în numele lui Gheorghieș Alexandru în baza art. 313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana), la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 27 octombrie 2022. Președinte Toma Nadejda Judecători Diaconu Iurie Boico Victor 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.