1ra-469/22 — art. 190 alin. 1 CP

1ra-469/22 — art. 190 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-469/22

1-19103011-01-1ra-24032022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte: Toma Nadejda

Judecătorii: Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion și Boico Victor,

a judecat fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

inculpatul Todorov Dmitrii, inculpatul Todorov Dmitrii împreună cu avocatul

Corina Stratan și recursul avocatului Corina Stratan în numele inculpatului

Todorov Dmitrii, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 16 decembrie 2021 și a sentinței Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani)

din 11 august 2021, în cauza penală în privința lui

Todorov Dmitrii xxxxx, născut la

xxxxxxxxxxxxxxx, din r-nul

xxxxxxxxxxx și domiciliat în

xxxxxxxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.06.2019 – 11.08.2021;

Instanța de apel: 06.09.2021 – 16.12.2021;

Instanța de recurs: 24.03.2022 – 20.06.2022.

A C O N S T A T A T:

11 august 2021, Todorov Dmitrii a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 190 alin. (1) Cod penal, la 2 (doi) ani închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa stabilită lui Todorov

Dmitrii, a fost adăugată prin cumul parțial, partea neexecutată a pedepsei

stabilite acestuia prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 24

decembrie 2019, fiind stabilită o pedeapsă definitivă de 6 (patru) ani 1 (unu)

luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Todorov Dmitrii, la 09 martie 2017, ora exactă de către organul de urmărire

penală nu a fost posibil de stabilit, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor

altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, Todorov Dmitrii xxxxxx,

aflându-se pe str. M. Varlaam 63, mun. Chișinău, sub pretextul efectuării unui

apel telefonic, a obținut de la Stratienco Tatiana, telefonul mobil de model

1

„Samsung Galaxy J5” cu nr. IMEI1: xxxxxxxxx și IMEI2: xxxxxxxxx xxxxxxxxx, în

care erau activate cartelele SIM cu nr. xxxxxxxxx și nr. xxxxxxxxx, la preț de

4699 lei, ulterior, cu bunul obținut a părăsit locul comiterii infracțiunii,

cauzându-i părții vătămate daune în proporții considerabile.

Prin acțiunile sale intenționate, Todorov Dmitrii a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art.190 alin. (1) Cod penal, cu semnele calificative - escrocheria,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a

unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, care a

produs daune considerabile.

contestat sentința cu apel, solicitând casarea sentinței primei instanțe cu

adoptarea unei noi hotărâri prin care Todorov Dmitrii să fie achitat din

motivul lipsei elementelor componenței de infracțiune.

În motivarea apelului a indicat că, la faza urmăririi penale nu au fost

acumulate probe ce ar servi drept temei de a pune o persoană sub învinuire,

cauza fiind transmisă în instanța de judecată în lipsa unor probe pertinente și

concludente. Urmărirea penală în privința inculpatului s-a efectuat superficial,

cu grave încălcări procedurale, subliniind că, între pretinsa parte vătămată și

inculpat nu a fost efectuată în cadrul urmăririi penale confruntarea care ar fi

elucidat toate circumstanțele prezentei cauze și ar fi demonstrat din start

lipsa cărorva acțiuni criminale între părți, ori părțile nici măcar nu se cunosc

și nu s-au văzut.

A relatat că, în cadrul urmăririi penale partea vătămată l-a recunoscut

chipurile pe inculpat conform procesului-verbal de recunoaștere după

fotografie, care nu a fost adus la cunoștință inculpatului, materialele cauzei

fiindu-i prezentate în Penitenciarul nr. 13, unde a fost pus în situația de a

semna că a făcut cunoștință cu dosarul. Partea vătămată în perioada

examinării cauzei penale a fost în Republica Moldova, este dovada frontierei

ce demonstrează acest fapt, a ajuns în Republica Moldova la data de 10 sau 11

februarie și a ieșit la data de 21 februarie, iar la data de 18 februarie 2020 a

avut loc ședința de judecată, unde acuzatorul de stat a declarat că partea

vătămată nu este în țară.

Partea apărării a menționat că, potrivit art. 323 Cod de procedură

penală, judecarea cauzei se face cu participarea părții vătămate, la etapa

urmăririi penale au fost ignorate prevederile art. 96, 99, 100, 101, 111 Cod de

procedură penală.

La fel, a comunicat, că în speță nu a fost întrunită latura obiectivă a

infracțiunii de escrocherie, vinovăția inculpatului nu a fost dovedită, nici un

martor nu a indicat direct că Todorov Dmitrii a săvârșit infracțiunea, or

anume din aceste considerente bănuiala rezonabilă de săvârșire a infracțiunii

nu este probată.

Partea apărării a invocat faptul că, la originea procesului penal în cauză

a stat plângerea părții vătămate Stratienco Tatiana, care a sesizat organele de

drept despre pretinsul fapt al însușirii telefonului mobil de model „Samsung

Galaxy J5”, de către Todorov Dmitrii, prin înșelăciune și abuz de încredere. Ca

2

urmare a analizei probelor cercetare în ședința de judecată și a declarațiilor

participanților la proces, audiați în ședința de judecată, a remarcat faptul că,

versiunea înaintată de partea vătămată la faza urmăririi penale și preluată de

acuzatorul de stat, a fost însoțită pe parcursul desfășurării procesului penal de

contradicții, care nu pot fi interpretate în defavoarea inculpatului.

Pentru a cădea sub incidența legii penale și anume art. 190 Cod penal,

dobândirea bunurilor de către făptuitor sub condiția unui angajament, trebuie

să fie însoțită încă de la momentul obținerii de fapt al acestor bunuri de scopul

făptuitorul de a nu-și onora angajamentul. Nu orice imposibilitate de a onora

un angajament din partea unei persoane ce a obținut bunurile altei persoane

implică aplicabilitatea legii penale, în detrimentul legii civile. Este esențial de a

constata rea-credința făptuitorului, frauda acestuia, lipsa intenției de a-și

onora angajamentele, atitudinea acestuia față de angajamentul propriu-zis și

față de obligațiile acestuia. Respectiv, comportamentul inculpatului și

circumstanțele legate de anturajul, personalitatea și activitatea acestuia vin să

contureze fie lipsa dorinței de a-și onora obligațiile și intenția frauduloasă față

de partea vătămată, fie o imposibilitate de executare a obligațiilor asumate

care nu a fost generată de un scop de cupiditate, ci de o consecință a

vulnerabilității relațiilor civile.

A concluzionat partea apărării că, fapta imputată lui Todorov Dmitrii nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 190

alin. (1) Cod penal, în speță partea acuzării a eșuat să probeze scopul de

cupiditate urmărit de inculpat.

Partea apărării a menționat că, sentința de condamnare nu poate fi

bazată în exclusivitate pe presupuneri, iar toate dubiile neînlăturate în

condițiile legii urmează a fi interpretate în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului. La caz acuzatorul de stat, nu a administrat la materialele cauzei

probe pertinente și concludente care ar demonstra că în acțiunile inculpatului

Todorov Dmitrii sunt întrunite semnele laturii obiective și subiective a

infracțiunii de escrocherie, și anume că inculpatul Todorov Dmitrii, prin

înșelăciune și abuz de încredere, a dobândit ilicit bunurile părții vătămate.

A susținut că, în speță, sentința de condamnare conține simpla

enumerare a probelor prezentate de procuror, fapt ce nu echivalează cu

confirmarea vinovăției lui Todorov Dmitrii. Prin urmare, din analiza

circumstanțelor cauzei, a probelor prezentate de acuzatorul de stat, apărarea

a considerat că învinuirea adusă inculpatului Todorov Dmitrii nu și-a găsit

confirmare în ședința de judecată și că dânsul, urmează să fie achitat, ori fapta

acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

contestat sentința cu apel solicitând casarea totală a sentinței, cu pronunțarea

unei decizii de achitare a lui Todorov Dmitrii din motivul că nu a comis fapta

imputată.

În susținerea argumentelor invocate în cererea de apel, partea apărării a

menționat că, instanța de judecată nu a demonstrat existența faptei imputate

lui Todorov Dmitrii, iar probele în baza cărora și-a întemeiat concluziile nu

3

confirmă faptul că infracțiunea dată a fost săvârșită de Todorov Dmitrii. Deși

inculpatul Todorov Dmitrii a dat declarații ample cu privire la nevinovăția sa,

instanța de judecată nu le-a contrazis cu alte probe și nu a argumentat de ce

respinge poziția inculpatului. Comunică, că prin sentință, instanța indică că, în

ședința de judecată au fost audiați martori, declarațiile cărora au fost

cercetate, fără a motiva care anume circumstanțe ar proba aceștia,

limitându-se doar a relata declarațiile martorilor, fără a motiva ce

demonstrează acestea.

A evidențiat declarațiile martorului Malic Artur potrivit cărora „Nu

poate spune dacă inculpatul este domnul care se afla lângă acea doamnă

deoarece pe zi el vede sute de oameni și de atunci a trecut doi ani”. Iar la

întrebarea judecătorului dacă este sigur în faptul că Todorov Dmitrii este

persoana care i-a comercializat telefonul, acesta a răspuns: „Nu sunt sigur 50

la 50”.

Partea apărării a susținut că, declarațiile martorului precum că la

momentul recunoașterii l-ar fi recunoscut, nu au relevanță deoarece

inculpatul nu a participat la procedura de recunoaștere a persoanei de la faza

de urmărire penală și nu el s-a aliat cu partea vătămată în data de

09 martie 2017, în privința căreia i-a fost întocmit proces-verbal cu privire la

contravenție. Nu se cunoaște în ce condiții s-a petrecut procedura de

recunoaștere a persoanei. Din considerentul că inculpatului nu i-a fost

asigurat dreptul de a participa la acțiunea de recunoaștere a persoanei, a fost

privat și de dreptul de a obiecta asupra acestei acțiuni.

A invocat partea apărării că, era imposibil să fie recunoscut anume

inculpatul ca persoana care a săvârșit fapta, deoarece inculpatul nu la acel

moment nici nu se afla în tara. Nici martorul Cobzac Iurie nu a putut confirma

că anume inculpatul a fost persoana care i-a transmis telefonul. Respectiv, nici

din declarațiile ultimului nu se deduce în mod indubitabil că anume Todorov

Dmitrii ar fi fost persoana care ar fi săvârșit fapta dată. Menționează că, în

cadrul judecării cauzei procurorul nu a asigurat prezența părții vătămate, iar

instanța de judecată în mod ilegal a dat citire declarațiilor părții vătămate

Straitenco Tatiana, date la faza de urmărire penală, pe care le-a pus la baza

condamnării lui Todorv Dmitrii.

A menționat că, instanța de judecată neîntemeiat a dat citire

declarațiilor părții vătămate, punându-le la baza sentinței de condamnare a lui

Todorov Dmitrii. Inculpatul Todorov Dmitrii nici nu o cunoaște pe pretinsa

parte vătămată, nu a văzut-o niciodată în viață, nu a comunicat cu ea niciodată

până la caz, motiv pentru care consideră că atât organul de urmărire penală,

cât și instanța de judecată au acuzat și condamnat pe nedrept o persoană. Mai

mult ca atât, inculpatul Todorov Dmitrii nici nu a fost citat, escortat la organul

de urmărire penală pentru a participa la acțiunea dc recunoaștere a persoanei,

ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil, al

principiului accesului liber la justiție prevăzut în art. 19 alin. (3) Cod de

procedură penală.

Partea apărării a relatat că, instanța a apreciat greșit circumstanțele

4

cauzei și eronat a constatat starea de fapt reținută pe baza declarațiilor părții

vătămate date la faza de urmărire penală „având în vedere starea de fapt

reținută pe baza declarațiilor părții vătămate date la faza de urmărire penală

și a martorilor în coroborare cu materialele cauzei”.

casarea sentinței, cu pronunțarea unei decizii de achitare în privința sa.

În motivarea apelului a invocat că, prima instanță și-a bazat sentința

doar pe presupuneri, pe declarațiile nesigure ale martorului Cobzac Iurie și

Malic Artur. Examinarea cauzei a avut loc în lipsa părții vătămate, care avea

obligațiunea de a se prezenta la ședințele de judecată.

16 decembrie 2021 au fost respinse apelul declarat de către inculpat, și apelul

comun al avocaților în numele inculpatului Todorov Dmitrii împotriva

sentinței primei instanțe, cu menținerea sentinței fără modificări.

6.1. În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a indicat că,

prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a

ajuns la concluzia că inculpatul Todorov Dmitrii a săvârșit infracțiunea

imputată acestuia. Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de

probe acumulate la cauza penală sus-indicată și care au fost corect apreciate,

respectându-se prevederile art.101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele

în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, acțiunile lui Todorov Dmitrii au fost calificate ca escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, care a produs

daune considerabile, si încadrate în baza art. 190 alin.(1) Cod penal.

Instanța de apel a conchis că, prima instanță motivat și întemeiat a

concluzionat referitor la vinovăția inculpatului Todorov Dmitrii în săvârșirea

infracțiunii incriminate, bazându-se pe probe pertinente, concludente, utile și

veridice care coroborează între ele, precum sunt:

- declarațiile inculpatului Todorov Dmitrii;

- declarațiile martorului Malic Artur (f.d. 157, vol. 2);

- declarațiile martorului Lascov Ortezia (f.d.156, vol. 2);

- declarațiile martorului Lascov Boris (f.d. 155, vol. 2);

- declarațiile martorului Cobzac Iurie (f.d. 132, vol. 2);

- declarațiile martorului Patrascu Marius;

- declarațiile părții vătămate Stratienco Tatiana făcute la faza de

urmărire penală (f.d. 25, vol. 1);

- procesul-verbal de recunoaștere a persoanei din 20 mai 2017 potrivit

căruia martorul Cobzac Iurie a recunoscut pe Todorov Dmitrii ca fiind cel care

i-a comercializat telefonul mobil de model „Samsung Galaxy J5” (f.d. 44-45,

vol. 1);

- procesul-verbal de recunoaștere a persoanei din 07 iunie 2017, prin

care martorul Malic Artur a recunoscut pe Todorov Dmitrii ca fiind cel care

era prezent cu Stratienco Tatiana în momentul în care i-a întocmit

5

procesul-verbal cu privire la contravenție (f.d. 51-52, vol. 1);

- procesul-verbal de examinare a obiectului din 18 mai 2017, prin care a

fost supus examinării telefonul mobil de model „Samsung Galaxy J5” de

culoare albă, ridicat de la Lascov Orteza (f.d. 35-37, vol. 1);

Probele, verificarea cărora a fost invocată de către partea acuzării:

- ordonanța privind dispunerea investigațiilor în vederea căutării

învinuitului (f.d. 86, vol. 1);

- ordonanța de suspendare a urmăririi penale (f.d. 90, vol. 1);

- ordonanța de reluarea a urmăririi penale (f.d. 94, vol. 1);

- procesul-verbal de informare privind finisarea urmăririi penale a

învinuitului și apărătorului (f.d. 115, vol. 1);

- procesul-verbal de prezentare a materialelor de urmărire penală

învinuitului și apărătorului (f.d. 116, vol. 1);

- informația eliberată de Poliția de Frontieră (f.d. 114, vol. 1);

- sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 24.12.2019 (f.d.

102-107, vol. 2);

- revendicare (f.d. 95-98, vol. 2).

Probele, verificarea cărora a fost invocată de către partea apărării:

- informația eliberată de Consiliul orășenesc Ivancov, raionul Vîșgorod,

regiunea Kiev (f.d. 221, vol. 2).

Astfel, analizând probele anexate la materialele cauzei, cercetate atât în

cadrul instanței de fond, cât și în instanța de apel, și apreciindu-le din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilații și veridicității, cu excepția

depozițiilor părții vătămate Stratienco Tatiana depuse la faza de urmărire

penală, instanța de apel a constatat că acestea demonstrează cu certitudine

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1)

Cod penal, astfel încât, prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, instanța de apel certitudine a conchis că Todorov Dmitrii a săvârșit

infracțiunea incriminată acestuia, și că acțiunile inculpatului au fost corect

calificate de către prima instanță ca escrocherie, după semnele calificative

„dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, care a produs

daune considerabile.”

În mod prioritar, instanța de apel a constatat întemeiate argumentele

apărării privind excluderea în calitate de probă a declarațiilor părții vătămate

Stratienco Tatiana depuse în cadrul urmăririi penale, care a declarat că, „la

data de 09.03.2017, aproximativ la ora 16:30 a hotărât ca să plece la țară în

r-nul Anenii Noi, s. Telița pentru a-și vizita părinții și soțul. Aflându-se în

sectorul Buiucani, mun. Chișinău, a început să se deplaseze cu troleibuzul nr. 22

spre Gara Auto Centru, care este amplasată pe str. M. Varlaam 63,

mun. Chișinău. La Gara Auto Centru a ajuns aproximativ la ora 17:00, și din

motiv că nu a reușit să plece cu rutiera care se deplasa în direcția de care avea

nevoie, a hotărât ca să aștepte următoarea rutieră. Așteptând în gară prima

rutieră de ocazie pentru ca să plece la țară, de aceasta s-a apropiat o persoană

de gen masculin, care s-a prezentat cu numele Mihail cu următoarele

6

semnalmente: scurtă de culoare surie combinat cu cafeniu, pantaloni de culoare

surie, înălțimea aproximativ 1,70 m, corpolență slabă, ochii cafenii, părul de

culoare șaten închis, vârsta aproximativ 28-32 ani, și care i-a spus că dorește să

stea alături ca să discute cu aceasta. Pe parcursul discuției, ultimul i-a propus să

servească băuturi alcoolice împreună, astfel aceasta a acceptat. Persoana care

s-a prezentat cu numele Mihail s-a apropiat la buticul care este amplasat în

preajma Gării Auto și a procurat o bere de 0,5 l și au servit-o împreună. Au stat

împreună aproximativ o oră, iar în timpul discuției acesta s-a plâns că soția se

află în reanimare și a rugat-o ca să îi dea telefonul pentru ca să o apeleze.

Aceasta, crezând de cuviință, deoarece i-a părut o persoană decentă, a acceptat

ca să îi transmită telefonul ca să efectueze un apel către soție. După ce i-a dat

telefonul, persoana dată a făcut câțiva pași într-o parte, după care a început să

fugă. Din cauza că are probleme de sănătate și la picioare, nu a putut ca să îl

ajungă din urmă, iar careva persoane în preajmă nu se aflau, deoarece era oră

târzie, astfel persoana a dispărut cu telefonul mobil într-o direcție necunoscută.

Aceasta a menționat faptul că telefonul mobil este de model „Samsung Galaxy

J5” de culoare albă, cu nr. IMEI1 - xxxxxxxxx xxxxxxxxx și IMEI2 - xxxxxxxxx

xxxxxxxxx la preț de 4699 lei, în care activau cartelele SIM nr. xxxxxxxxx și nr.

xxxxxxxxx. Aceasta a ținut să adauge că telefonul mobil sus menționat a fost

procurat personal în credit la data de 22.02.2017, cu nr. contract xxxxxxxxx. În

urma dobândirii ilicite a telefonului mobil ce îi aparține de către persoana

necunoscută, i-a fost cauzat un prejudiciu material considerabil, deoarece la

moment nu este angajată în câmpul muncii”, or prezența acesteia în ședințele

de judecată nu a fost asigurată de acuzatorul de stat, deși potrivit art. 101 alin.

(4) Cod de procedură penală, instanța poate pune la baza hotărârii sale numai

acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și

să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor

administrate, iar potrivit art. 384 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța

își întemeiază sentința numai pe probele care au fost cercetate în ședința de

judecată.

Mai mult ca atât, instanța de apel a reținut că acțiunea procesuală de

confruntare între bănuitul/învinuitul Todorov Dmitrii și partea vătămată

Stratienco Tatiana, la faza de urmărire penală nu a fost petrecută, astfel încât

inculpatul a fost lipsit de dreptul de a formula întrebări părții vătămate. În

acest sens, potrivit practicii constante reiterată de către CtEDO, instanța de

apel a reținut că în cauzele Al-Khawaya si Tahery contra regatului Unit si

Văraru contra României, CtEDO a stabilit 3 condiții necesare a fi întrunite

pentru ca citirea declarațiilor persoanei absente în cadrul examinării cauzei

penale în ședința de judecată, să nu încalce art. 6 CEDO garantat oricărui

inculpat, și anume: imposibilitatea părții apărării de a interoga martorii să fie

justificată de un motiv serios, depozițiile martorilor absenți nu trebuie să

constituie, în principiu, unica probă a acuzării sau proba decisivă, și să existe

garanții procedurale suficiente pentru a contrabalansa inconveniențele

cauzate de admiterea depozițiilor în litigiu. Subsecvent, începând analiza celor

trei criterii adaptate speței în cauză, instanța de apel a conchis cu riscul de a se

7

repeta, că acuzarea nu a prezentat diligența necesară în vederea monitorizării

locului de aflare a părții vătămate pentru a asigura prezența ei în ședință de

judecată, atât în prima instanța cît și în instanța de apel. Or, deși în pct. 36 a

cauzei Văraru contra României, Curtea a statuat că imposibilitatea localizării

unui martor în anumite condiții, constituie un fapt justificativ care autorizează

admiterea depozițiilor sale în proces, chiar dacă apărarea nu a putut să îl

interogheze în nici un stadiu al procedurii. Totuși, Curtea a stabilit, pentru ca

această justificare să fie valabilă, autoritățile trebuie să adopte măsuri pozitive

pentru a-i permite acuzatului să interogheze sau să obțină interogarea

martorilor acuzării, acestea trebuie, în special să caute activ acești

martori - fapt care la caz, a fost omis de a fi întreprins.

Instanța de apel, analizând în continuare cele trei criterii formulate prin

prisma art. 6 par. 3 din Convenție în ceea ce privește lipsa pârții vătămate în

proces, a remarcat că acuzarea nu a depus toată diligență de a asigura

prezența părții vătămate Stratienco Tatiana, astfel încât apărarea să aibă

posibilitatea de a o interoga, nu există garanții procesuale suficiente pentru a

contrabalansa inconveniențele cauzate de admiterea depozițiilor în litigiu, în

cazul în care declarațiile părții vătămate sunt decisive si unica probă directă în

acest proces.

Subsecvent, cu referire la vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a reiterat că,

vinovăția acestuia este confirmată printr-un cumul de probe veridice, utile,

consecvente, în coroborare cu ansamblu probator acumulat în cadrul

urmăririi penale, care combat argumentele declarate de către inculpat ce nu

corespund adevărului, depuse în încercarea de a se eschiva de la răspunderea

penală și se combat prin probele analizate și apreciate mai sus, prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, cum ar fi declarațiile

martorului Cobzac Iurie, care a indicat expres că: ,, ... Todorov Dmitrii, i-a

vândut telefonul mobil de model „Samsung Galaxy J5” de culoare albă, iar

ulterior acest telefon a fost vândut lui Lascov Boris, Lascov Orteza la solicitarea

poliției a predat telefonul mobil de model „Samsung Galaxy J5” de culoare albă

acestora (f.d. 41, vol. 1)”, în coroborare cu procesul-verbal de recunoaștere a

persoanei după fotografie din data de 20 mai 2017, potrivit căruia, Cobzac

Iurie a recunoscut pe Todorov Dmitrii ca fiind cel care i-a comercializat

telefonul mobil de model Samsung Galaxy J5 (f.d. 44-45, vol. 1) și

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din data de

07 iunie 2017, în cadrul căruia, martorul Malic Artur a recunoscut pe Todorov

Dmitrii ca fiind cel care era prezent cu Stratienco Tatiana în momentul în care

i-a întocmit procesul-verbal cu privire la contravenție (f.d. 51, vol. 1)

Astfel, instanța de apel a reținut că, dincolo de orice dubiu rezonabil se

atestă cumularea si consumarea atât a semnelor obiective cât și subiective a

componenței de infracțiune și anume prin fapta săvârșită au fost lezate valorile

sociale privind posesia asupra bunurilor mobile, prin inducerea în eroare a

persoanei prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, latura

obiectivă a fost realizată prin fapta prejudiciabilă în următoarele circumstanțe

8

„Todorov Dmitrii, la 09 martie 2017, având scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, aflându-se pe

str. M. Varlaam 63, mun. Chișinău, sub pretextul efectuării unui apel telefonic,

a obținut de la Stratienco Tatiana, telefonul mobil de model „Samsung Galaxy

J5” cu nr. IMEI1: xxxxxxxxx și IMEI2: xxxxxxxxx, în care erau activate cartelele

SIM cu nr. xxxxxxxxx și nr. xxxxxxxxx, la preț de 4699 lei, ulterior, cu bunul

obținut a părăsit locul comiterii infracțiunii”, urmarea prejudiciabilă

constituind suma de 4699 lei, daună materială în proporții considerabile

cauzată părții vătămate Stratienco Tatiana, legătura cauzală fiind una directă

dintre faptă și urmarea dată.

În continuare cu referire la latura subiectivă, instanța de apel a constatat

că, Todorov Dmitrii a acționat cu vinovăție sub formă de intenție directă,

având ca scop cupiditatea, ori ultimul în cumulul probelor cercetate își dădea

seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, a prevăzut urmările lor

prejudiciabile și a dorit în mod conștient survenirea acestor urmări, ultimul

fiind responsabil și având vârsta subiectului infracțiunii.

Instanța de apel a reiterat soluția instanței ierarhic inferioare privind

vinovăția inculpatului Todorov Dmitrii, de săvârșirea escrocheriei, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, care a produs

daune considerabile, săvârșite de două sau mai multe persoane. Or, în acest

sens cu referire la componența infracțiunii de escrocherie, instanța de apel

reține că, dincolo de orice dubiu rezonabil se atestă cumularea si consumarea

atât a semnelor obiective cât și subiective a componenței de infracțiune și

anume prin săvârșirea faptei date a fost adusă atingere valorilor sociale cu

privire la posesia asupra bunurilor mobile ale persoanei prin inducerea în

eroare, la caz inculpatul a însușit bunul (telefonul mobil de model „Samsung

Galaxy J5”) în suma totală de 4699 lei care aparține părții vătămate,

cauzându-i acesteia daune considerabile.

Totodată, instanța de apel a reținut ca fiind realizată fapta infracțională

prin săvârșirea acțiunii de dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

inducerea în eroare a unei persoane de prezentare ca adevărată a unei fapte

mincinoase, ori prima instanța corect a concluzionat asupra faptului că, prin

intermediul inducerii în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată

a unei fapte mincinoase exercită o influențare psihică asupra conștiinței și

voinței victimei care, ca și cum cedând bunurile sale făptuitorului, presupune

în mod eronat că ultimul este îndreptățit a le lua. Prin urmare transpunând

semnele laturii obiective cauzei examinate, Colegiul penal reține că, inculpatul

a însușit telefonul mobil al părții vătămate, sub pretextul efectuării unul apel

telefonic.

Cu referire la solicitările invocate de partea apărării, precum că prima

instanță urma a achita inculpatul de comiterea infracțiunii prevăzute art. 190

alin.(1) Cod penal, instanța de apel a constat că prima instanță nu a comis

careva erori de fapt și de drept, care ar impune casarea sentinței adoptate în

partea recunoașterii vinovăției inculpatului.

9

Subsecvent, instanța de apel a considerat că aceste afirmații ale părții

apărării reprezintă opinia subiectivă a apelantului, or, prima instanță în

sentința sa corect și justificat și-a motivat soluția sub aspectul recunoașterii

vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art.190 alin. (1)

Cod penal, luând în considerație că, din probele administrate legal de către

organul de urmărire penală și cercetate în ședința de judecată la prezenta

cauză penală, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală și ansamblul probelor scrise ale cauzei indicate supra, le-a dat o

apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, și ajungând la

concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului în comiterea faptei și

prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii de escrocherie.

Totodată, instanța de apel a respins argumentele invocate de partea

apărării cu referire la faptul că inculpatul în perioada săvârșirii faptei, nu se

afla în țară, or, potrivit extrasului din Registrul de Stat al Populației, inculpatul

Todorov Dmitrii nu dispune de pașaportul cetățeanului Republicii Moldova

(f.d. 64-65, vol. 1), fapt ce atestă imposibilitatea acestuia de a traversa

frontiera de stat, în acest sens fiind relevantă și informația prezentată de

Poliția de Frontieră (f.d. 114, vol. 1). Mai mult ca atât, actele prezentate de

către avocații inculpatului nu probează cu certitudine aflarea ultimului pe

teritoriul Ucrainei în perioada săvârșirii infracțiunii, or, înscrisurile

prezentate se referă la o perioada relativă de timp, anul 2016 - 2018, iar

răspunsul oferit de către Consiliul orășenesc Ivancov se referă la

imposibilitatea confirmării oficiale a identității cetățeanului Republicii

Moldova, Todorov Dmitrii (f.d. 221, vol. 2).

La fel, instanța de apel a evidențiat că, alegațiile invocate în acest sens

sunt combătute prin sentința irevocabilă din 24 decembrie 2019 emisă pe

numele inculpatului Todorov Dmitrii, prin care ultimul a recunoscut vina și a

fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 186

alin. (2) lit. d) Cod penal, pentru fapta prejudiciabilă săvârșită la data de

23 iunie 2016, fapt ce denotă cu certitudine că, inculpatul la data de

23 iunie 2016 se afla pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv alegațiile

inculpatului precum că nu s-a aflat în țară în perioada anilor 2016-2018

urmează a fi respinse ca neîntemeiate și lipsite de suport probator.

Având în vedere cele relatate, instanța de apel a apreciat ca fiind parțial

întemeiate argumentele apelurilor apărării privind depozițiile părții vătămate

date la faza urmăririi penale și respinge argumentele privind nevinovăția

inculpatului, ținând cont de ansamblu probator menționat supra.

Cu referire la pedeapsa stabilită inculpatului, instanța de apel a

evidențiat că, la stabilirea pedepsei și mărimea acesteia urmează a ține cont

de criteriile de individualizare a pedepsei. Prin criteriile de individualizare a

pedepsei se înțeleg cerințele de care instanța de judecată este obligată să se

conducă în procesul stabilirii pedepsei și la aplicarea ei persoanei vinovate de

săvârșirea infracțiunii. Individualizarea pedepsei constă în obligațiunea

10

instanței de a stabili măsura pedepsei concrete infractorului necesară și

suficientă pentru realizarea scopurilor legii penale și a pedepsei penale.

Pedeapsa este echitabilă, când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale

drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este

suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și

intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Pentru stabilirea unei pedepse echitabile, instanțele de judecată trebuie să

studieze multilateral, în deplină măsură și obiectiv, toate circumstanțele și

datele care caracterizează atît negativ, cît și pozitiv persoana inculpatului și

care au o importanță esențială pentru stabilirea categoriei și mărimii

pedepsei.

Astfel, la individualizarea și stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului, instanța de apel ține cont de prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod

penal și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia precum și

de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului.

Instanța de apel a menționat că, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie

să fie capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii

penale și pedepsei penale, în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea

specială.

A subliniat că, la stabilirea pedepsei, urmează a ține cont că Todorov

Dmitrii a săvârșit o infracțiune care potrivit art. 16 alin. (3) Cod penal, în

funcție de caracterul și gradul de pericol social, face parte din categoria celor

mai puțin grave, de personalitatea inculpatului care, nu a recunoscut fapta

săvârșită și nu a manifestat căință sinceră, anterior a fost judecat (revendicare

f.d. 66-58, vol. 1), fapt ce denotă că, inculpatul nu au făcut careva concluzii

pentru sine, continuând comportamentul antisocial prin săvârșirea de noi

infracțiuni, la evidența medicului psihiatru/narcolog nu se află (f.d. 70,71, vol.

1). Totodată, în conformitate cu prevederile art. 76 Cod penal, circumstanțe

atenuante nu au fost reținute, iar potrivit prevederilor art. 77 Cod penal, în

calitate de circumstanță agravantă a fost stabilită, săvârșirea infracțiunii de

către o persoană care anterior a fost trasă la răspundere penală pentru o

infracțiune similară

Cu referire la regulile stabilite în art. 78 Codul penal, urmează a fi reținut

faptul că, în cazul lipsei circumstanțelor atenuante și prezența circumstanțelor

agravante, se impune stabilirea unei pedepse mai mare decât minimul posibil

și mai mică decât maximul posibil. La caz, de către prima instanță întemeiat a

fost stabilit că, inculpatul anterior a fost condamnat, însă concluzii necesare

nu și-a făcut, continuând activitatea sa infracțională.

Astfel, instanța de apel a conchis că, prima instanță corect și întemeiat i-a

aplicat inculpatului, pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 (doi) ani cu

ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, care este una echitabilă,

fiind numită cu respectarea strictă a prevederilor legislației în vigoare și

11

careva temei de a interveni în sentință, inclusiv, din oficiu lipsește.

Instanța de apel a constatat că, prin sentința Judecătoriei Chișinău

(sediul Buiucani) din 24 decembrie 2019, Todorov Dmitrii a fost condamnat

în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Codul penal cu aplicarea prevederilor art. 3641

alin. (8) Codul de procedură penală, la 2 (doi) ani închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, iar în temeiul art. 85 alin. (1) Cod

penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa stabilită prin decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2019, s-a adăugat parțial

pedeapsa neexecutată și i s-a stabilit definitiv 3 (trei) ani și 1 (una) lună

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Termenul

executării pedepsei cu închisoarea a-l calcula din 24 decembrie 2019. Prin

urmare, prima instanță corect a reținut că, la stabilirea pedepsei urmează să

cumuleze pedeapsa stabilită, cu pedeapsa fixată prin sentința Judecătoriei

Chișinău (sediul Buiucani) din 24 decembrie 2019 de 3 ani și 1 luni închisoare,

din care considerente reiterând art. 85 Codul penal, pentru cumul de sentințe,

prin adăugarea parțial, la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință partea

neexecutată a pedepsei, stabilind pedeapsa definitivă de 4 (patru) ani și 1

(unu) luni închisoare cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis,

pedeapsa fiind una echitabilă, în coraport cu fapta comisă și care va atinge

scopul educativ și preventiv stabilit la art. 61 Cod penal, fiind stabilită cu

respectarea strictă a prevederilor legislației în vigoare.

Astfel, instanța de apel a reținut că pedeapsa stabilită inculpatului

coroborează cu Recomandarea Nr. R (92) 16 a Comitetului de Miniștri către

statele membre referitoare la regulile europene asupra sancțiunilor aplicate în

comunitate, adoptată de Comitetul de Miniștri la 19 octombrie 1992, cu ocazia

celei de a 482-a reuniune a Delegațiilor de Miniștri, potrivit căreia „natura și

durata sancțiunilor și măsurilor aplicate în comunitate trebuie de asemenea

să fie proporțională cu gravitatea infracțiunii pentru care un delincvent a fost

condamnat sau o persoană este inculpată, cât și cu situația personală a

acesteia ținând cont de circumstanțele săvârșirii infracțiunii”.

invocând temeiurile de drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 5), 6) și 8) Cod

de procedură penală, contestă decizia instanței de apel cu recurs ordinar,

solicitând casarea deciziei instanței de apel și a sentinței primei instanțe, cu

dispunerea achitării lui Todorov Dmitrii din motiv că fapta nu a fost săvârșită

de către acesta.

În argumentarea recursului partea apărării menționează că, vinovăția

inculpatului nu a fost demonstrată, probele care au stat la baza condamnării

nu confirmă săvârșirea infracțiunii de către inculpat deoarece martorii audiați

în instanță au declarat că nu îl cunosc pe Todorov Dmitrii, or aceștia nu pot

spune dacă Todorov Dmitrii este anume acea persoană la care se referă cauza,

declarațiile acestora nicidecum nu probează cele incriminate inculpatului.

Susține că, instanțele de fond în mod contrar au dispus examinarea

pricinii penale intentate împotriva lui Todorov Dmitrii în lipsa părții

vătămate, motiv pentru care consideră că aceasta este o eroare gravă de drept

12

material și subiectiv, instanța adoptând o sentință și decizie contrară legii prin

recunoașterea inculpatului vinovat de săvârșirea infracțiunii pe care nu a

săvârșit-o, așa cum a declarat inculpatul la faza de urmărire penală, însă

organul de urmărire penală nici nu a ezitat a purcede la o acțiune de

confruntare între părți pentru a verifica și constata adevărul.

Reiterează că, prima instanță, la cererea procurorului, în lipsă de temei

legal a dat citire declarațiilor părții vătămate de la faza de urmărire penală,

declarații pe care le-a pus la baza condamnării lui Todorov Dmitrii, însă

inculpatul nici nu o cunoaște pe pretinsa parte vătămată, nu a văzut-o

niciodată în viață, nu a comunicat cu ea niciodată până la caz, motiv pentru

care consideră că, atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată

s-au aflat într-o mare eroare, acuzând și condamnând pe nedrept o persoană.

Susține că, instanța de apel contrar temeiurilor de fapt și de drept în

apel a dispus a examina pricina în absența părții vătămate, deși apelantul a

menționat că doar începerea examinării în absență poate avea loc, dar nu și

examinarea pricinii.

În opinia părții apărării, aceasta a prezentat în instanța de apel o serie

de documente care demonstrează incontestabil că inculpatul Todorov Dmitrii

în perioada când a avut loc fapta imputată și anume 09 martie 2017 se afla în

Ucraina și este vădit faptul că el nu a săvârșit infracțiunea. Instanța de apel

urma ca în contextul prezentării unui asemenea document să dispună

examinarea cauzei cu prezența obligatorie a părții vătămate pentru a fi

audiată pe cazul dat, însă instanța de apel a neglijat această obligațiune.

Menționează că, instanța de apel, fiind obligată să verifice declarațiile

părții vătămate date în prima instanță, nu a efectuat asemenea acțiune

deoarece partea vătămată nici nu a fost audiată în instanța de fond. Cu atât

mai mult, în aceste context instanța urma să dispună examinarea pricinii în

apel în prezența părții vătămate, această eroare de drept neputând fi

acoperită de nicio altă acțiune procesuală.

Atrage atenția asupra faptului că, în susținerea nevinovăției sale,

inculpatul Todorov Dmitrii a prezentat instanței de judecată o altă probă

incontestabilă care răstoarnă concluzia instanței de fond prin care a

considerat că în perioada săvârșirii faptei se afla în țară deoarece conform

informației oficiale nu avea pașaport și nu a părăsit hotarele tării în acea

perioadă, și anume hotărârea Judecătoriei raionale Dergaci, regiunea Harkov

Ovseannicov V.S. din 15 decembrie 2016, care examinând materialele parvenite

din partea secției serviciului de frontieră ”Dergaci” detașamentului de

frontieră al Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei privind tragerea la

răspundere administrativă potrivit p. 1 at. 204-1 CUpCA în privința Todorov

Dumitru, fiul lui xxxxxxxx, xxxxxxxx a.n., originar din raionul xxxxxxxx,

Republica Moldova, cetățeanul Republicii Moldova, șomer, domiciliat la

adresa: xxxxxxxxxxxxx, Republica Moldova. În cadrul examinării cauzei cu

participarea lui Todorov Dmitrii, ultimul și-a recunoscut vinovăția.

Această hotărâre demonstrează în mod incontestabil că, la data de

14 decembrie 2016, inculpatul Todorov Dmitrii, se afla în Ucraina, fiind

13

prezent însuși la judecarea pricinii intentate împotriva sa, în cadrul căreia a

recunoscut fapta imputată de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a

Ucrainei cu Federația Rusă, motiv pentru care a fost tras la răspundere

administrativă. Este clar și în acest caz, că instanța de fond a efectuat o

concluzie greșită cu privire la faptul că inculpatul nu a părăsit hotarele țării în

perioada 2016-2017 și că se afla în țară și mai grav că inculpatul a fost

declarat vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate de jaf.

Partea apărării indică asupra faptului că, inculpatul a transmis instanței

de apel discuțiile pe un site de socializare cu partea vătămată, Straisetenco

Tatiana, care la moment se află în Italia. Discuțiile date confirmă faptul că nu

inculpatul a săvârșit fapta dată, deoarece părții vătămate care transmite și

poza cu buletinul ei care este același ca și la materialele cauzei, fiindu-i-i

prezentate pozele cu Todorov Dmitrii din perioada 2017, aceasta declară că

nu el este persoana care i-a sustras telefonul și că Todorov Dmitrii nu are

nimic comun cu persoana care a săvârșit fapta.

Menționează că, procesele - verbale de recunoaștere a persoanei pe care

le-a promovat partea acuzării în susținerea învinuirii și sentinței instanței de

fond sunt lovite de nulitate deoarece acestea acțiuni au fost efectuate în lipsa

inculpatului, învinuitului la acea vreme și ele confirmă un fapt care nu a avut

loc. Din considerentul că inculpatului nu i-a fost asigurat dreptul de a participa

la acțiunea de recunoaștere a persoanei, acesta a fost privat și de dreptul de a

obiecta asupra acestei acțiuni. Era imposibil să fie recunoscut anume el ca

persoana care a săvârșit fapta deoarece inculpatul nu a săvârșit fapta

imputată și la acel moment nici nu se afla în țară.

Partea apărării evidențiază că, inculpatul a dorit să-și demonstreze

nevinovăția și prin testul poligrafic și a solicitat prin cerere instanței de apel,

permisiunea specialistului de a avea întrevedere cu inculpatul pentru a fi

supus poligrafului. Întrebările asupra cărora dorea să răspundă prin testul

poligraf erau: dacă inculpatul a comis fapta dată și dacă la data de

09 martie 2017 nu se afla în țară. Instanța de apel a respins cererea dată și nu

a apreciat corespunzător solicitarea, or inculpatul a prezentat și alte probe

incontestabile că nu a săvârșit fapta și nu se afla în țară, dubii care urmau a fi

înlăturate de către instanța de apel.

Todorov Dmitrii, prin cerere de recurs motivat, invocând temeiurile de drept

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 5), 6) și 8) Cod de procedură penală,

contestă decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea deciziei

instanței de apel și a sentinței primei instanțe, cu dispunerea achitării lui

Todorov Dmitrii din motiv că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea incriminată

și nu s-a constatat existența faptului infracțiunii.

În argumentarea recursului partea apărării menționează că, inculpatul

nu a săvârșit infracțiunea incriminată, investigațiile de la faza de urmărire

penală au fost superficiale, atât organul de urmărire penală cît și instanțele de

fond au neglijat dreptul omului de a se bucura de toate drepturile procesuale,

au neglijat faptul că martorii fiind prima dată în față cu inculpatul nu au putut

14

confirma că anume Todorov Dmitrii este cel care a săvârșit fapta.

Indică faptul că, martorul Malic Artur, care fiind polițist și a întocmit la

data de 09 martie 2017 proces - verbal cu privire la contravenție părții

vătămate care se afla împreună cu adevăratul făptaș a declarat instanței de

judecată: „Nu poate spune dacă inculpatul este domnul care se afla lansă acea

doamnă deoarece pe zi el vede sute de oameni si de atunci a trecut doi ani. La

momentul recunoașterii l-a cunoscut pe el ”.

La acest capitol, menționează că martorul - taximetrist Cobzac Iurie care

a transportat persoana în acea seară si i-a lăsat acel telefon în contul plății

pentru drum, achitând taximetristul diferența în lei a declarat la fel: ”...Din sala

de ședință nu cunoaște pe nimeni. .... Nu poate spune cu precizie dacă inculpatul

este acea persoană. Mai mult, persoana dată i s-a părut atunci că era vorbitor

de limbă rusă, dar cunoștea și limba română. Analizând vocea timbrului

inculpatului Todorov Dmitrii nu poate spune 100% că era acea persoană din

mașină. Atunci era anotimpul iarna”. Fiind întrebat de către instanță dacă este

sigur în faptul că Todorov Dmitrii este persoana care i-a comercializat

telefonul acesta a răspuns că „Nu sunt sigur”.

Partea apărării susține că, este inadmisibil faptul că instanța de apel a

admis aceste declarații care ar confirma vinovăția inculpatului. Or, nici

instanța de apel, nici prima instanță nu au argumentat în baza căror probe

resping însuși nesiguranța martorilor că anume Todorov Dmitrii ar fi făptașul.

Nu se cunoaște în ce condiții s-au efectuat acțiunile de recunoaștere a

persoanei de la faza de urmărire penală (în lipsa persoanei interesate, în cazul

dat inculpatul, se putea, fără îndoială, să fie sugerat răspunsul eronat

martorilor și părții vătămate). Mai mult decât atât, martorilor li s-a arătat

copii xerox a pozelor, recunoașterea persoanei neavând loc pe viu și în mod

nejustificat, în lipsa inculpatului.

Menționează că, instanța de apel prin concluzia sa învederată la pct. 13

al deciziei prin care constată: „Deși inculpatul Todorov Dumitrii vina nu a

recunoscut-o. Colegiul penal conchide că prima instanță motivai și întemeiat a

concluzionat referitor la vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii imputate.

Prima instanță s-a bazat pe următoarele probe, care sunt pertinente,

concludente, utile și veridice și coroborează între ele.”, nu motivează în baza

căror argumente a dat o asemenea apreciere în contextul în care niciunul din

martori nu era sigur că anume Todorov Dmitrii a comis fapta, instanța de apel

nu a argumentat prin care probe respinge incertitudinea martorilor.

Partea apărării evidențiază că, deși instanța de apel constată că prin

cumulul probelor acuzării, cu excepția declarațiilor părții vătămate, pe care le

exclude ca probă, fiind constatată lipsa de temei juridic pentru a le pune la

baza acuzării, nefiind respectată procedura de citare și de dare citirii a

declarațiilor părții vătămate în cadrul judecării cauzei, în instanța de fond,

criticând în acest sens, lipsa de diligență a acuzatorului de stat, prin probele

enumerate și cercetate nu se confirmă vinovăția inculpatului.

Totodată, indică că instanța de apel întemeiat a exclus în calitate de

probă declarațiile părții vătămate, însă neîntemeiat nu a dat curs cererii părții

15

apărării de a fi citată și asigurată prezența părții vătămate pentru a fi audiată

în ședința de judecată. Neîntemeiată fiind constatarea instanței de apel ca

fiind citată legal partea vătămată. Or, aceasta nu se află peste hotarele țării și

nu cunoaște nimic despre ședințele de judecată.

Consideră partea apărării că, instanța de apel se contrazice, deoarece pe

deoparte critică dezinteresul procurorului de a asigura prezența părții

vătămate, inculpatul fiind lezat de dreptul de a pune întrebări ei, a exclus ca

probe declarațiile părții vătămate, pe care le consideră „decisive si unica probă

directă în acest proces” pe de altă parte, condamnând inculpatul în baza

probelor administrate vicios (acțiunile de recunoaștere a persoanei de la faza

de urmărire penală), care prin poziția martorilor de la judecarea cauzei nu se

confirmă cele invocate la faza de urmărire penală.

La fel, menționează că, prin certificatul emis de către Primarul satelor

Obuhovici. Stanisovka O.M.Lozenko, Consiliul sătesc Obuhovici, raionul

Vîsgorod, regiunea Kiev se confirmă faptul că: „ La solicitarea cu Nr. de intrare

Nr.T-1006.2 din 12.OH.2021 conform fișei de înregistrare a solicitantului

Todorov Dmitrii privind locul aflării cetățeanului Republicii Moldova Todorov

Dmitrii, fiul lui xxxxxxxx, comunic următoarele: din declarațiile prezentate de

către cetățeana Hudenco Iulia, fiica lui Vasilii, împreună cu dumneaei a locuit în

concubinaj Todorov Dmitrii, fiul lui xxxxxxxx în perioada anilor 2016 - 2018 la

adresa: strada Șevcenko (fosta denumire Radeanska), 118, în satul Obuhovici,

raionul Vîsgorod (fosta denumire - Ivankov), regiunea Kiev, însă persoana

nominalizată nu a prezentat pașaportul în cadrul consiliului sătesc Obuhovici”.

Astfel, în contextul în care acest document demonstrează incontestabil

că inculpatul Todorov Dmitrii în perioada anilor 2016-2018 când a avut loc

fapta imputată și anume 09 martie 2017 se afla în Ucraina, este vădit faptul că

el nu a săvârșit infracțiunea. Instanța de apel nu a argumentat din care motiv

nu admite acest document ca probă, deși era obligată. Critică fiind și poziția

procurorului Cătălin Scutelnic, care nu a reacționat deloc la acest înscris, nu a

efectuat nicio investigație suplimentară dacă nu are încredere în acest

document.

Partea apărării reiterează că, concluziile instanțelor de fond prin care au

considerat că inculpatul în perioada săvârșirii faptei se afla în țară, sunt

neîntemeiate, deoarece potrivit informației oficiale acesta nu avea pașaport și

nu a părăsit hotarele țării în acea perioadă, or, potrivit hotărârii Judecătoriei

raionale Dergach regiunea Harkov Ovseannicov V.S. din 15 decembrie 2016

care examinând materialele parvenite din partea secției serviciului de

frontieră „Dergaci” detașamentului de frontieră al Serviciului de Frontieră de

Stat al Ucrainei a constatat că la 14 februarie 2016 la ora 20:00 la distanță 5

metri de linia frontierei de stat a Ucrainei a fost reținut cetățeanul Republicii

Moldova Todorov D.B., care încerca să traverseze ilegal frontiera de stat a

Ucrainei, în afara punctului de trecere „Goptovka” în direcția din s. Goptovka

(Ucraina) s. Nehoteevka (Federația Rusă). Astfel, fiind demonstrat că la data

de 14 decembrie 2016, inculpatul Todorov Dmitrii, se afla în Ucraina, fiind

prezent însuși la judecarea cauzei în privința sa.

16

Todorov Dmitrii a depus cerere prin care solicită aplicarea amnistiei în

privința lui Todorov Dmitrii, cu eliberarea acestuia de executarea pedepsei

penale stabilite prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06 iulie 2020.

În argumentarea solicitării menționează că, prin sentința Judecătoriei

Chișinău, (sediul Buiucani) din 24 decembrie 2019, s-a dispus a se recunoaște

vinovat Todorov Dmtrii, în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186

alin (2) lit. d) Cod penal și cu aplicarea prevederilor art. 364/1 alin. (8) Cod de

procedură penală a-i stabili pedeapsă sub formă de 2 (doi) ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În temeiul art. 85

alin. (1) Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa stabilită, prin decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2019, de adăugat

parțial pedeapsa neexecutată și a-i stabili definitiv 3 (trei) ani și 1 (una) lună

închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din data de 06 iulie 2020, sentința

Judecătoriei Chișinău, (sediul Buiucani) a fost menținută, stabilind că

termenul de executare a pedepsei stabilite lui Todorov Dmitrii a-l calcula de la

data pronunțării acestei decizii – 06 iulie 2020, cu includerea în acest termen

a duratei aflării acestuia în stare de arest, de pe data de 24 decembrie 2019

pînă la data de 06 iulie 2020.

Consideră că, deoarece prin decizia Curții de Apel Chișinău din

06 iulie 2020 a fost menținută sentința Judecătoriei Chișinău (sediul

Buiucani), iar aceasta a devenit definitivă înainte de intrarea in vigoare a Legii

nr. 243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a

XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova și anume data de

31 decembrie 2021 în Monitorul Oficial Nr 325-333 art. 510, Todorov Dmitrii

cade sub incidența prezentei legi. Respectiv, sunt întrunite condițiile de

aplicare a amnistiei cu liberarea de executarea pedepsei doar în partea

pedepsei stabilite prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06 iulie 2020.

Menționează că, Todorov Dmitrii se caracterizează pozitiv, în perioada

executării pedepsei nu are nicio încălcare a regimului de detenție și a avut un

comportament exemplar. Ceea ce ține de gradul de recidivă, consideră că nu

există niciun risc de recidivă, iar ultima condamnare a fost una nedreaptă care

a făcut pe Todorov Dmitrii să sufere mult și să nu mai dorească niciodată să

aibă vreun conflict cu legea Acest ultim aspect nu face obiectul cererii date,

dar comunicarea lui certifică lipsa riscului de recidivă.

Todorov Dmitrii a depus cerere de concretizare prin care solicită casarea

deciziei instanței de apel și sentinței primei instanțe, cu dispunerea achitării

inculpatului din motiv că nu a săvârșit infracțiunea incriminată și nu s-a

constatat existența faptului infracțiunii.

În argumentarea cererii, partea apărării reiterează că la momentul

săvârșirii infracțiunii inculpatul nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova,

dar pe teritoriul Ucrainei, și că inculpatul a fost sancționat cu arest

administrativ de către Judecătoria raională Dergaci, regiunea Harcov pentru

17

încercarea de a traversa frontiera de stat a Ucrainei în direcția Federației

Ruse. Totodată, invocă că potrivit certificatului emis de către autoritatea

publică locală de pe teritoriul Ucrainei, inculpatul în perioada anilor

2016-2018 a concubinat cu cet. Hudenco Iulia pe teritoriul Ucrainei în

regiunea Kiev.

de art. 427 alin. (1) pct. 5), 6) Cod de procedură penală, contestă decizia

instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea deciziei instanței de apel

și a sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri de achitare, deoarece nu a săvârșit infracțiunea.

În argumentarea recursului inculpatul menționează că, la momentul

săvârșirii infracțiunii nu se afla în țară, nu a cunoscut despre efectuarea

urmăririi penale în privința sa și nu a fost citat în acest sens. Consideră decizia

recurată ca fiind una nemotivată și contrară prevederilor art. 6 CEDO.

Inculpatul indică că, a prezentat în instanța de apel probe care

demonstrează nevinovăția sa, însă instanța de apel nu a verificat cele

declarate și nu argumentat atât incertitudinea declarațiilor martorilor cît și

respingerea argumentelor sale că nu se afla în țară la momentul săvârșirii

infracțiunii. Totodată, instanța de apel nu a verificat declarațiile martorilor și

a părții vătămate, bazându-și soluția pe probele cercetate în prima instanță,

fără a le verifica în ședința instanței de apel, fapt dovedit atât prin absența

martorilor declarațiile cărora au fost contestate cît și a părții vătămate a căror

prezență potrivit legii era obligatorie (a se vedea procesele-verbale a

ședințelor de judecată).

recurs suplimentar, fără a invoca vreun temei prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penal.

În motivarea acesteia, inculpatul susține că, începând de la faza de

urmărire penală și până la examinarea cauzei în instanța de judecată, nu au

fost prezentate probe concludente și pertinente care să confirme în mod legal

vinovăția sa de fapta incriminată. Examinarea cauzei în instanțele de fond a

avut loc în lipsa părții vătămate prezența căreia era obligatorie.

Inculpatul menționează că, în susținerea nevinovăției sale a prezentat

probe noi în instanța de apel, prin conținutul cărora se probează că nu s-a

aflat în țară la momentul săvârșirii infracțiunii, mai mult potrivit celor

menționate de partea vătămată prin intermediul rețelei de socializare, aceasta

descrie clar că inculpatul „nu este persoana vinovată” și că „poliția a dat greș

arestându-l”, probe care urmau a fi verificate în raport cu cele prezentate de

partea acuzării.

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Indică în susținerea referinței, că instanța de apel nu s-a conformat

cerințelor art. 414 Cod de procedură penală și nu s-a expus clar asupra

soluției adoptate. Nu a fost cercetată pe deplin informația parvenită din

18

Ucraina privind locul aflării lui Todorov Dmitrii în perioada anului 2016-2018

f.d. (220, 224, 226, vol. III). Totodată, nu s-au întreprins măsuri pentru

audierea părții vătămate care potrivit informației a traversat frontiera de stat

la 21 februarie 2020 (f.d. 85, vol. I) și nu s-a cercetat informația parvenită de

la CPS Ungheni, unde este specificat despre data reținerii la

24 noiembrie 2018, orele 22:00.

cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acestea urmează

a fi respinse, ca inadmisibile, din considerentele ce urmează a fi expuse în

continuare.

În conformitate cu art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs

judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de

recurs și numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor

prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate, adoptând soluția respectivă în cazul în care se constată că recursul nu

a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil)

ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală,

întemeiată și motivată.

După cum rezultă din conținutul cererilor de recurs declarate în speță,

titularii acestor cereri își întemeiază dezacordul cu decizia contestată pe

temeiurile pentru recurs prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 8) Cod de

procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

apel atunci când: 5) cauza a fost judecată în primă instanță sau în apel fără

citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; 6) instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, sau

cînd 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice

a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorii de drept

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală, Colegiul penal

lărgit constată că, aceasta nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului,

19

dat fiind faptul, că potrivit materialelor cauzei, în urma acțiunilor de citare

legală întreprinse atît de partea acuzării cât și instanțele de judecată, s-a

constatat imposibilitatea participării acesteia la judecarea cauzei (f.d. 166-

167, 193, 197 vol. I, f. d.33-34, 85 vol. II). Or, în hotărârea adoptată instanța de

apel s-a pronunțat asupra argumentelor avansate de către partea apărării cu

privire la judecarea cauzei în lipsa părții vătămate neaudiate în prima instanță

și cea de apel.

Mai mult, instanța de apel a exclus în calitate de probă declarațiile părții

vătămate Stratienco Tatiana, depuse la faza de urmărire penală și a conchis că

acestea nu sunt decisive și nu reprezintă unica probă directă în proces.

Colegiul penal lărgit evidențiază că, instanța de apel a constatat că

cumulul celorlalte probe veridice, utile și consecvente, analizate și apreciate

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, în coroborare cu ansamblul

probator acumulat în cadrul urmăririi penale, combat argumentele declarate

de către inculpat, fiind depuse în încercarea de a se eschiva de la răspunderea

penală.

Astfel, Colegiul penal lărgit notează că, instanța de apel analizând prin

prisma practicii constante a CtEDO, just a concluzionat posibilitatea

examinării cauzei în lipsa părții vătămate Stratienco Tatiana, or declarațiile

acesteia au fost excluse ca probă, instanța de apel pronunțându-se asupra

motivelor invocate la acest capitol de către partea apărării, soluție descrisă la

pct. 6.1. al acestei decizii, instanța de recurs și-o însușește pe deplin și

reiterarea căreia nu o consideră necesară.

Rezumând împrejurările relatate, Colegiul penal lărgit conchide că, nu

pot fi reținute argumentele avansate de către avocatul Corina Stratan în

numele inculpatului Todorov Dmitrii și de către inculpat privind încălcarea

dreptului inculpatului la un proces echitabil prin faptul examinării cauzei în

lipsa părții vătămate neaudiate în ședința de judecată. La caz, fiind prezentă

situația când este imposibilă audierea acesteia. Or, instanța de apel a

concluzionat că declarațiile părții vătămate nu sunt unica probă sau proba

decisivă, iar vinovăția inculpatului dincolo de orice dubiu rezonabil a fost

confirmată printr-un cumul de alte probe veridice, utile și consecvente care

combat poziția de nevinovăție a inculpatului.

În continuare, analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de

drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul

penal lărgit constată că, nici aceste erori de drept nominalizate de către

recurenți, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului, dat fiind faptul,

că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. art. 414

alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-

a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apeluri, aceasta cuprinzând

motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

20

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că

instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Totodată instanța de recurs notează că motivarea unei hotărâri

reprezintă un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care

nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât

timp cât sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere

probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a

hotărârii penale, așa cum s-a procedat în speță.

Analizând conținutul recursurilor declarate, Colegiul penal lărgit

constată că apărarea, prezentând înscrisuri anexate la cererile de recurs,

critică modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel, însă, cu

referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la

această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că motivele de

reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv sub

aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece instanța de

recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a

instanțelor respective.

Referitor la argumentul părții apărării precum că, la momentul

săvârșirii faptei imputate inculpatului Todorov Dmitrii, și anume la

09 martie 2017, ultimul nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova, Colegiul

penal lărgit reține că instanța de apel corect le-a respins, or, potrivit extrasului

din Registrul de Stat al Populației, inculpatul Todorov Dmitrii nu dispune de

pașaportul cetățeanului Republicii Moldova (f.d. 64-65, vol. 1), fapt ce atestă

imposibilitatea acestuia de a traversa frontiera de stat, în acest sens fiind

relevantă și informația prezentată de Poliția de Frontieră (f.d. 114, vol. 1).

Totodată, Colegiul penal lărgit reține că instanța de apel just a stabilit că,

actele prezentate de către avocatul inculpatului nu probează cu certitudine

aflarea ultimului pe teritoriul Ucrainei în perioada săvârșirii infracțiunii, or,

înscrisurile prezentate se referă la o perioada relativă de timp, anul

2016 - 2018, iar răspunsul oferit de către Consiliul orășenesc Ivancov se

referă la imposibilitatea confirmării oficiale a identității cetățeanului

Republicii Moldova, Todorov Dmitrii (f.d. 221, vol. 2).

La fel, Colegiul penal lărgit atestă că, instanța de apel corect a

concluzionat că, cele invocate de partea apărării sunt combătute prin sentința

irevocabilă din 24 decembrie 2019, emisă pe numele inculpatului Todorov

Dmitrii, prin care ultimul a recunoscut vina și a fost recunoscut vinovat în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, pentru

fapta prejudiciabilă săvârșită la data de 23 iunie 2016, fapt ce denotă cu

21

certitudine că, inculpatul la data de 23 iunie 2016 se afla pe teritoriul

Republicii Moldova, respectiv alegațiile inculpatului precum că nu s-a aflat în

țară în perioada anilor 2016-2018 au fost respinse ca neîntemeiate și lipsite

de suport probator.

În continuare, Colegiul penal lărgit atestă că, instanța de apel corect a

apreciat ca fiind pertinente și veridice declarațiile martorului Cobzac Iurie,

care a indicat expres că: ,, ... Todorov Dmitrii, i-a vândut telefonul mobil de

model „Samsung Galaxy J5” de culoare albă, iar ulterior acest telefon a fost

vândut lui Lascov Boris, Lascov Orteza la solicitarea poliției a predat telefonul

mobil de model „Samsung Galaxy J5” de culoare albă acestora (f.d. 41, vol. 1)”, în

coroborare cu procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie

din data de 20 mai 2017, potrivit căruia, Cobzac Iurie a recunoscut pe Todorov

Dmitrii ca fiind cel care i-a comercializat telefonul mobil de model Samsung

Galaxy J5 (f.d. 44-45, vol. 1) și procesul-verbal de recunoaștere a persoanei

după fotografie din data de 07 iunie 2017, în cadrul căruia, martorul Malic

Artur a recunoscut pe Todorov Dmitrii ca fiind cel care era prezent cu

Stratienco Tatiana în momentul în care i-a întocmit procesul-verbal cu privire

la contravenție (f.d. 51, vol. 1), probe care în cumul au permis instanței de apel

de a stabili că vinovăția inculpatului Todorov Dmitrii în săvârșirea faptei

incriminate a fost demonstrată dincolo de orice dubiu rezonabil.

Nu pot fi admise nici argumentele recursurilor, cu referire la faptul că

inculpatul Todorov Dmitrii ar fi fost învinuit de săvârșirea unor fapte

infracționale pe care el nu le-ar fi comis, or, instanțele de fond în conținutul

hotărârilor contestate au descris faptele inculpatului săvârșite față de partea

vătămată Stratienco Tatiana.

În acest sens Colegiul penal lărgit atestă, că la soluționarea cauzei

instanța de apel a ținut cont de prevederile art. art. 99-101, 414 Cod de

procedură penală, a cercetat probele sub toate aspectele, verificându-le și

apreciindu-le prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor,

iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, astfel întemeiat

ajungând la concluzia menținerii sentinței primei instanțe.

Cu referire la criticile invocate de apărare sub aspectul art. 427 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit menționează, că temeiul

de drept menționat, prevede, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel, atunci când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În acest sens instanța de recurs menționează, că potrivit art. 113 alin.

(1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvârșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul penal lărgit reține că, acest temei include cazurile când nu a fost

stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele

constitutive, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele

atenuante și agravante ale infracțiunii.

22

Potrivit materialelor cauzei, prima instanță l-a recunoscut vinovat și l-a

condamnat pe inculpatul Todorov Dmitrii în baza art. 190 alin. (1) Cod penal -

escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea

în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase, care a produs daune considerabile.

La rândul său, instanța de apel judecând apelurile declarate de către

partea apărării, a ajuns la concluzia menținerii sentinței primei instanțe,

considerând că aceasta corect a constatat vinovăția inculpatului și încadrarea

juridică a faptelor acestuia, soluție care este susținută pe deplin și de către

instanța de recurs.

Or, nu pot fi reținute argumentele avansate de către avocatul Stratan

Corina în numele inculpatului Todorov Dmitrii și de către însuși inculpatul

Todorov Dmitrii referitor la lipsa vinovăției acestuia, deoarece instanța de

apel analizând obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

veridicității și coroborării lor, corect a ajuns la concluzia vinovăției acestuia pe

capătul de acuzare, iar soluția descrisă la pct. 6-6.1. ale acestei decizii,

instanța de recurs și-o însușește pe deplin și reiterarea căreia nu o consideră

necesară.

Subsidiar instanța de recurs notează și faptul, că argumentele părții

apărării prin care se invocă că fapta incriminată inculpatului nu a fost

săvârșită de către acesta, au fost invocate și la etapa judecării cauzei în ordine

de apel, iar instanța de apel a motivat detaliat compartimentul dat, nefiind

necesară reiterarea acelorași motive cu care instanța de recurs este pe deplin

solidară.

Or, în cazul în care instanțele de fond și-au motivat decizia luată,

arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției acestor instanțe (Helle împotriva Finlandei, hotărârea din

19 decembrie 1997, § 60).

Deși art. 6 alin. 1 CEDO, obligă instanțele să își motiveze hotărârile, el nu

poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare

argument (Van de Hurk, împotriva Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, § 61).

Astfel, Colegiul penal constată că la judecarea apelurilor, instanța de

apel a respectat prevederile art. art. 414-419 Cod de procedură penală, iar

hotărârea adoptată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată.

Totodată, deși avocatul Stratan Corina în numele inculpatului Todorov

Dmitrii invocă prin cerere aplicarea în privința acestuia a prevederilor Legii

privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova, cu eliberarea acestuia de executarea

pedepsei penale stabilite prin decizia Curții de Apel Chișinău din

06 iulie 2020, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că se solicită aplicarea

prevederilor Legii nominalizate în privința unei infracțiuni care nu constituie

23

obiectul examinării în speță și poate fi soluționată doar la etapa executării

pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 469-472 Cod de procedură

penală.

Colegiul penal lărgit, de asemenea constată că, recursurile avocatului

Stratan Corina în numele inculpatului Todorov Dmitrii din data de

29 aprilie 2022 și 18 mai 2022 precum și recursul inculpatului Todorov

Dmitrii din 08 aprilie 2022 au fost depuse cu omiterea termenului de

declarare a recursului prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală. Or

acestea au fost declarate după data de 04 martie 2022 - termenul limită de

declarare a recursului ordinar în prezenta cauză penală.

Având în vedere cele relatate, Colegiul penal atestă că instanța de apel la

judecarea cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar genera

casarea deciziei adoptate, fapt ce impune și respingerea, ca inadmisibile a

recursurilor ordinare declarate în speță.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de către

inculpatul Todorov Dmitrii, inculpatul Todorov Dmitrii împreună cu avocatul

Corina Stratan și recursul avocatului Corina Stratan în numele inculpatului

Todorov Dmitrii, cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 16 decembrie 2021, în cauza penală în privința lui Todorov

Dmitrii xxxxxx.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 15 august 2022.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

Boico Victor

24