1ra-799/2022 — art. 174 alin.1 CP

1ra-799/2022 — art. 174 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-799/2022

1-21137452-01-1ra-25052022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 iulie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Victor Boico, Ghenadie Plămădeală,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 12

noiembrie 2021 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 02 martie

2022, declarat de avocata Negru Cristina, în numele inculpatului

Gorea Petru XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 16.09.2021 - 12.11.2021,

instanța de apel: 02.12.2021 - 02.03.2022,

instanța de recurs: 25.05.2022 - 13.07.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Gorea Petru

a fost condamnat în baza art. 174 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 2 ani, cu obligarea să presteze 60 ore

de muncă neremunerată în folosul comunității.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă

de 5820 lei.

aprilie 2021, inculpatul Gorea Petru, având intenția întreținerii raportului sexual,

altul decât violul, cu o persoană despre care știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta

de 16 ani, a întreținut la domiciliul său, amplasat în XXXXXX, XXXXXX XXXXX

XX, unde locuia temporar, multiple rapoarte sexuale cu minora XXXXXX

XXXXXX, născută la XXXXXX, cu acordul ultimei. Drept urmare a întreținerii

1

raporturilor sexuale, la 30.06.2021 s-a constatat că XXXXXX XXXXXX este

însărcinată, termenul fiind de 13 săptămâni și 3 zile.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 174 alin. (1)

Cod penal, ca raportul sexual altul decât violul, comis asupra unei persoane despre

care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Referitor la cererea apărării privind încetarea procesului în privința

inculpatului, se atestă că potrivit art. 174 alin. (2) Cod penal, persoana care a săvârșit

fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel

apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică.

A fost constatat că inculpatul, născut la XXXXXX , a întreținut relații sexuale

pe parcursul a patru luni cu minora XXXXXX, născută la XXXXXX, având la

momentul comiterii infracțiunii (ianuarie 2021 - aprilie 2021) vârsta de 15 ani,

împrejurare despre care inculpatul a cunoscut de la începutul relației.

Totodată, dispozițiile alin. (2) art. 174 Cod penal sunt aplicabile numai dacă

sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: făptuitorul și victima sunt la nivel

apropiat în ceea ce privește vârsta; făptuitorul și victima sunt la nivel apropiat în

ceea ce privește dezvoltarea psihică și făptuitorul și victima sunt la nivel apropiat în

ceea ce privește dezvoltarea fizică.

Deci, cunoscând că partea vătămată minoră avea 15 ani și era elevă, inculpatul

a solicitat permisiunea părinților ultimei de a locui împreună, înștiințând și propriii

părinți despre această intenție.

Faptul că diferența de vârstă dintre inculpat și partea vătămată minoră, la

momentul comiterii infracțiunii imputate, era de aproximativ 9 ani, exclude

apropierea dintre cei doi atât fizic, cât și psihic, cu atât mai mult - apropierea în ceea

ce privește vârsta, împrejurări în care nu sunt aplicabile prevederile art. 174 alin. (2)

Cod penal, inculpatul urmând să poarte răspundere în temeiul art. 174 alin. (1) Cod

penal.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 62, 75 și 90

Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, a solicitat examinarea cauzei

în procedură simplificată și beneficiază de reducerea limitelor pedepsei în temeiul

art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, precum și de atitudinea corectă a acestuia

față de infracțiunea comisă, că anterior nu a fost atras la răspundere penală sau

contravențională, nu se află la evidența medicului psihiatru sau narcolog, se

caracterizează pozitiv, ca circumstanță atenuantă fiind stabilită căința sinceră, că

lipsesc circumstanțe agravante, concluzionând oportun a-i aplica pedeapsa

închisorii, cu suspendarea condiționată a executării ei, în temeiul art. 90 Cod penal,

inculpatul fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe

durata perioadei de probațiune, potrivit cu art. 90 alin. 6 lit. g) Cod penal.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie liberat de răspundere penală

în temeiul art. 174 alin. (2) Cod penal.

Apelanta a invocat că instanța a omis că inculpatul este la nivel apropiat cu

victima în ceea ce privește dezvoltarea fizică și psihică, că potrivit raportului de

constatare nr. 202126D0093 din 30.06.2021, la partea vătămată nu au fost depistate

2

careva leziuni corporale, la evidență cu boli cronice și venerice nu se află, sarcină,

iar prin raportul de expertiză judiciară nr. 63 din 25.08.2021 a fost stabilit că victima

nu prezintă indici ai unui abuz sexual, a perceput corect acțiunile inculpatului în

raport cu propria sa persoană, că lipsesc pretenții materiale și morale, că nu au fost

constatate circumstanțe agravante.

Or, a fost demonstrat că relațiile dintre inculpat și partea vătămată au fost

benevole, conștiente, fără careva presiuni, cu binecuvântarea părinților părții

vătămate. Inculpatul și partea vătămată doreau crearea unei familii și nașterea unui

copil, iar despre vârsta ultimei, inculpatul a aflat la serbarea zilei de naștere a

acesteia.

2022, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a constatat că în baza probelor administrate, acțiunile

inculpatului întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) Cod

penal, sentința primei instanțe nefiind contestată în această parte, în apelul apărării

fiind solicitată liberarea inculpatului de răspundere penală în temeiul art. 174 alin.

(2) Cod penal.

Potrivit art. 174 alin. (2) Cod penal, persoana care a săvârșit fapta prevăzută

la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima

în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică.

Astfel, a fost constatat că inculpatul, născut la XXXXXX , a întreținut relații

sexuale pe parcursul a patru luni cu minora XXXXXX XXXXXX, născută la

XXXXXX, care, la momentul comiterii infracțiunii (ianuarie 2021 - aprilie 2021)

avea 15 ani, fapt despre care inculpatul a cunoscut de la începutul relației.

Totodată, prevederile art. 174 alin. (2) Cod penal sunt aplicabile numai dacă

sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: făptuitorul și victima sunt la nivel

apropiat în ceea ce privește vârsta; făptuitorul și victima sunt la nivel apropiat în

ceea ce privește dezvoltarea psihică și făptuitorul și victima sunt la nivel apropiat în

ceea ce privește dezvoltarea fizică.

Or, cunoscând că partea vătămată minoră are 15 ani și este elevă la liceu,

inculpatul a solicitat permisiunea părinților ultimei de a locui împreună, înștiințând

și propriii părinți despre această intenție.

Diferența de vârstă dintre inculpat și partea vătămată minoră, care la

momentul comiterii infracțiunii era de aproximativ 9 ani, exclude apropierea dintre

cei doi atât fizic, cât și psihic, cu atât mai mult - apropierea în ceea ce privește vârsta.

Prin urmare, sunt irelevante afirmațiile apărării că inculpatul este la nivel

apropiat cu victima în ceea ce privește dezvoltarea fizică și psihică, relațiile dintre

ei erau benevole, conștiente, fără careva presiuni, cu binecuvântarea părinților părții

vătămate, că aceștia doreau crearea unei familii și nașterea unui copil, or, nu au fost

întrunite în mod cumulativ condițiile stipulate la art. 174 alin. (2) Cod penal, aceste

dispoziții nefiind aplicabile în speță, inculpatul urmând să poarte răspundere în

temeiul art. 174 alin. (1) Cod penal.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor

art. 61, 62, 75 și 90 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, soluția

fiind întemeiată pe asigurarea principiului aplicării unei pedepse echitabile, pornind

de la evaluarea gradului influenței pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

3

inculpatului, apreciind obiectiv toate circumstanțele cauzei, iar pedeapsa aplicată nu

reprezintă o represiune excesivă, ci justifică atât reeducarea inculpatului, cât și

menținerea ordinii de drept, în conformitate cu scopul preventiv sancționator al

pedepsei.

deciziei instanței de apel și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

liberat de răspundere penală în temeiul art. 174 alin. (2) Cod penal.

Recurenta invocă că la examinarea cauzei a fost omis că inculpatul este la

nivel apropiat cu victima în ceea ce privește dezvoltarea fizică și psihică, că potrivit

raportului de constatare nr. 202126D0093 din 30.06.2021, la partea vătămată nu au

fost depistate careva leziuni corporale, la evidență cu boli cronice și venerice nu se

află, sarcină, iar prin raportul de expertiză judiciară nr. 63 din 25.08.2021 a fost

stabilit că victima nu prezintă indici ai unui abuz sexual, a perceput corect acțiunile

inculpatului în raport cu propria sa persoană, că lipsesc pretenții materiale și morale,

că nu au fost constatate circumstanțe agravante.

Or, a fost demonstrat că relațiile dintre inculpat și partea vătămată au fost

benevole, conștiente, fără careva presiuni, cu binecuvântarea părinților părții

vătămate. Inculpatul și partea vătămată doreau crearea unei familii și nașterea unui

copil, iar despre vârsta ultimei, inculpatul a aflat la serbarea zilei de naștere a

acesteia.

Pe lângă aceasta, în vederea eliberării răspunderii penale a inculpatului, prin

prisma prevederilor art. 174 alin. (2) Cod penal, a fost solicitată efectuarea expertizei

medico-legale pentru a stabili dacă este la nivel apropiat inculpatul cu partea

vătămată în ce privește vârsta, dezvoltarea fizică și psihică.

Însă, toate argumentele inculpatului, confirmate de partea vătămată, au fost

ignorate, or, partea vătămată a indicat că acesta cunoștea vârsta ei, data de naștere

fiind indicată în rețelele de socializare prin care au făcut cunoștință.

Însă, inculpatul nu a atras atenție la data de naștere a părții vătămate, ci la

personalitatea ei, din fotografiile afișate fiind imposibil de apreciat că este o minoră.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 449-449 CPP.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430

alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

4

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea

ilegalității hotărârii contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Mai mult, recursul ordinar este fondat, neclar și confuz, pe prevederile art.

449-449 CPP, ce constituie, însă, temeiuri pentru un recurs împotriva hotărârilor

judecătorești pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, deci sunt improprii

speței (pct. 2.-5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, conform art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța

de recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și

încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar, apreciate în conformitate cu prevederile

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanțele indicând argumentat

și detaliat motivele pentru care au respins versiunile și dovezile apărării, instanța de

apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul de pe

rol, probele administrate pe caz demonstrând cu concludență prezența în acțiunile

inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 174 alin. (1) Cod penal,

totodată nefiind stabilite temeiuri de aplicare a prevederilor art. 174 alin. (2) Cod

penal în privința inculpatului (pct. 2., 4. din decizie).

Soluția instanței coroborează și cu jurisprudența națională conform cărei, art.

174 alin. (2) Cod penal prescrie că persoana care a săvârșit fapta prevăzută la alin.

(1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în

ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică. Astfel, prevederile art. 174

alin. (2) Cod penal sunt aplicabile numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele

condiții: a) făptuitorul și victima sunt la nivel apropiat în ceea ce privește vârsta, b)

5

făptuitorul și victima sunt la nivel apropiat în ceea ce privește dezvoltarea psihică,

c) făptuitorul și victima sunt la nivel apropiat în ceea ce privește dezvoltarea fizică.

Dacă lipsește măcar una din aceste condiții, făptuitorul nu va putea beneficia de

liberarea de răspundere penală. Prezența ultimilor două condiții poate fi atestată doar

pe cale expertizei judiciare.

Pe lângă argumentele concludente ale instanțelor privind neîntrunirea

condițiilor prevăzute de art. 174 alin. (2) Cod penal, în speță lipsește și o expertiză

judiciară în aspectul vizat.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului

în care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea

unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței,

Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din

decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală

și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Deci, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel

pe care îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe,

care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod

de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

6

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Negru Cristina,

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2022,

în privința inculpatului Gorea Petru XXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 12 august 2022.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Victor Boico

Ghenadie Plămădeală

7