1ra-534/2021 — art. 287 alin. 1, 152 alin. 1 CP

1ra-534/2021 — art. 287 alin. 1, 152 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-534/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

21 septembrie 2020, declarat de avocatul Grigore Botnaru în numele părții vătămate și

civile Gasnaș Gheorghi, în privința inculpatului

Mardari Petru xxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.06.2019 – 01.07.2020,

instanța de apel: 17.07.2020 – 21.09.2020,

instanța de recurs: 08.12.2020 – 10.02.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Mardari Petru a fost

condamnat pe art. 287 alin. (1) Cod penal la 140 ore de muncă neremunerată în folosul

comunității și în baza art. 152 alin. (1) Cod penal la 140 ore de muncă neremunerată în

folosul comunității.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a

fost stabilită pedeapsa definitivă de 240 ore de muncă neremunerată în folosul

comunității.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile de judecată în sumă

de 768 lei, pentru efectuarea rapoartele de constatare medico-legală nr. 201902P0839

din 16.03.2019 și nr. 201902D0661 din 01.04.2019.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Gasnaș Gheorghi prejudiciul material

în sumă de 7966,83 lei și moral în mărime de 5000 lei.

1

Mardari P., aflându-se în loc public, și anume, în curtea blocurilor locative 32/7 și 32/8

din str. Xxxx, mun. Chișinău, acționând intenționat, din motive huliganice, încălcând

grosolan ordinea publică și manifestând o obrăznicie deosebită față de societate, în

prezența altor persoane, în urma unui conflict apărut spontan cu Gasnaș Gheorghi, l-a

numit pe acesta cu cuvinte necenzurate, precum și a aplicat în privința ultimului violență

fizică, exprimată prin îmbrânceli și lovituri cu mâinile și picioarele peste diferite părți

ale corpului, astfel cauzându-i dureri fizice și vătămări corporale.

Acțiunile lui Mardari P. au fost încadrate în baza art. 287 alin. (1) Cod penal.

Tot el, la 06 martie 2019, aproximativ orele 23:30, aflându-se în loc public, și

anume, în curtea blocurilor locative 32/7 și 32/8 din str. Xxxx, mun. Chișinău, acționând

intenționat, în urma unui conflict apărut cu Gasnaș Gheorghi, i-a aplicat mai multe

lovituri cu mâinile și picioarele în regiunea feței și toracelui. Astfel, cauzându-i dureri

fizice și vătămări corporale. Conform raportului de expertiză nr. 201902D0661 din 01

aprilie 2019, s-a constatat a fi traumă cranio-cerebrală manifestată prin contuzie

cerebrală ușoară, fractură a osului zigomatic și a mandibulei pe stângă, excoriații în

regiunea frontală, echimoză cu edem masiv la nivelul feței și gâtului, care au fost cauzate

în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur și care condiționează

dereglarea sănătății de lungă durată și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare

corporală medie.

Acțiunile lui Mardari P. au fost încadrate în baza art. 151 alin. (1) Cod penal.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina integral și a solicitat examinarea

cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Dat fiind că probele administrate dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului,

acțiunile acestuia urmează a fi încadrate în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, ca

huliganismul, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite

de aplicarea violenței asupra persoanei, care, prin conținutul lor, se deosebesc prin

obrăznicie deosebită și pe art. 152 alin. (1) Cod penal, ca vătămarea intenționată medie

a integrității corporale sau a sănătății, care nu este periculoasă pentru viață și nu a

provocat urmările prevăzute la art. 151, dar care a fost urmată de dereglarea îndelungată

a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal,

că inculpatul a săvârșit două infracțiuni mai puțin grave, însă a recunoscut vina și s-a

căit sincer, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, anterior nu a mai fost

condamnat, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, concluzionând că

reeducarea și corectarea lui este posibilă, aplicându-i pedeapsa cu muncă neremunerată

în folosul comunității, în corespundere cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.

Ori, sancțiunea art. 287 alin. (1) Cod penal prevede amendă în mărime de la 550

la 1050 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180

la 240 ore, sau închisoare de la 2 la 6 ani, iar sancțiunea art. 152 alin. (1) Cod penal

prevede pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la

240 ore sau închisoare de până la 5 ani.

Prin aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, noile limite

pentru art. 287 alin. (1) Cod penal vor fi amenda de la 412,5 până la 787, 5 unități

convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 până la 160 ore și

2

închisoarea de la 3 luni până la 2 ani, iar pentru art. 152 alin. (1) Cod penal - muncă

neremunerată în folosul comunității de la 134 până la 160 ore și închisoare de la 3 luni

până la 3 ani și 4 luni.

Totodată, instanța a statuat că partea vătămată Gasnaș G. a solicitat încasarea

prejudiciului material format din cheltuielile de asistență juridică în sumă de 10.000 lei,

asistență medicală și procurarea medicamentelor în mărime de 2766, 83 lei, costul

paltonului și maioului deteriorate în urma maltratării de 4200 lei, în total suma de

16.966, 83 lei.

De asemenea, a solicitat încasarea prejudiciului moral în mărime de 200.000 lei

și încasarea tuturor cheltuielilor pe care le va suporta în cadrul procesului dat.

Conform anexelor la acțiunea civilă: a bonurilor nr. 2294 din 07 martie 2019 în

sumă de 578, 25 lei, nr. 0099 din 13 martie 2019 în sumă de 92, 95 lei, nr. 0006 din 13

martie 2019 în sumă de 130 lei, nr. 0048 din 21 martie 2019 în sumă de 764 lei, nr. 0086

din 28 martie 2019 în sumă de 143, 42 lei, nr. 0085 din 28 martie 2019 în sumă de 136,

46 lei, nr. 0021 din 31 martie 2019 în sumă de 35,59 lei, nr. 0036 din 31 martie în sumă

de 173, 35 lei, nr. 0134 din 21 iunie 2019 în sumă de 217, 26 lei, nr. 0018 din 26 iunie

2019 în sumă de 397 lei, nr. 0006 din 02 iulie 2019 în sumă de 78, 55 lei și nr. 0036 din

02 iulie 2019 în sumă de 20 lei, suma totală de 2766, 83 lei a fost probată doar partea

prejudiciului material ce ține de asistența medicală acordată și procurarea

medicamentelor. Costul paltonului și maioului deteriorate în sumă de 4200 lei, nu a fost

probat în niciun mod. Deși cheltuielile pentru asistența juridică în sumă de 10.000 lei,

au fost probate prin bonul de plată nr. 366032 din 21 iunie 2019, acestea sunt

nerezonabile, or, practica Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la

cheltuielile de asistență juridică relevă că, cheltuielile pentru asistența juridică trebuie

să fie necesare, realmente angajate și rezonabile ca mărime. Avocatul părții vătămate nu

a prezentat instanței o listă a lucrărilor executate și respectiv costul acestor lucrări pentru

a-și întemeia suma de 10.000 lei, invocată de către reclamant în cererea de chemare în

judecată.

La fel, partea vătămată Gasnaș G. a solicitat și încasarea prejudiciului material în

sumă de 16.966, 83 lei, însă nu a prezentat dovezi care ar justifica cuantumul

prejudiciului material total solicitat, urmând a încasa 2766, 83 lei pentru asistență

medicală și procurarea medicamentelor, 2200 lei pentru deteriorarea paltonului și

maioului și 3000 lei pentru acordarea asistenței juridice.

Conform prevederilor art. 2036 Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat

un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei

personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța de

judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin

echivalent bănesc. (2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existența și întinderea

prejudiciului patrimonial. Potrivit prevederilor art. 2037 Cod civil, mărimea

despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție

de caracterul și gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de

vinovăție a autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de

măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacție echitabilă persoanei

vătămate. (2) Caracterul și gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanța de

judecată, luînd în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul,

3

restrângerea posibilităților de viață familială și socială, precum și statutul social al

persoanei vătămate.

Astfel, urmează a fi admisă parțial acțiunea civilă în partea prejudiciului moral,

or, fiecare persoană care pretinde că a suferit, este în drept să-și estimeze prejudiciul

adus, dar numai instanța de judecată este împuternicită de lege să aprecieze cuantumul

prejudiciului moral, conducându-se de noțiunea reparării rezonabile, de circumstanțele

cazului concret, de personalitatea părților, natura dreptului personal lezat și locul lui în

sistemul de valori al persoanei, suferințele fizice, caracterul și gradul suferințelor

psihice, măsura în care compensația bănească poate atenua suferințele fizice și psihice

cauzate.

Deci, urmează a încasa din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate

Gasnaș G. suma de 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Ori, cea de 200.000 lei, este

neîntemeiată și nerezonabilă.

Gasnaș Gheorghi, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri

în latura pedepsei, prejudiciului material și moral.

Apelantul a invocat că acțiunile inculpatului nu au fost сorесt încadrate, deoarece

reieșind din materialele cauzei penale - plângerii depuse de partea vătămată, declarațiile

date în calitate de parte vătămată, procesului verbal de confruntare, s-a constatat că

inculpatul i-a cauzat leziuni cu un obiect dur contondent. Ori, conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 201902D0661 din 01.04.2019, leziunile corporale ale părții

vătămate au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect dur contondent,

posibil în circumstanțele indicate.

Concomitent, la materialele cauzei a fost anexat extrasul din registrul de stat din

care reiese, că la momentul maltratării, Gasnas G. se afla în funcția de președinte a

Asociației Coproprietarilor în Condominiu nr. 55/325, fiind maltratat în virtutea funcției

deținute, fapt ce reiese din declarațiile martorului Botezatu N.

Mai mult, în cadrul urmăririi penale și în instanță la data de 28.01.2010, inculpatul

a recunoscut vina parțial, declarațiile fiind contradictorii cu cele din cadrul urmăririi

penale, deci era inacceptabilă examinarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 3641

Cod de procedură penală.

Instanța de fond, fiind informată despre faptul, că prin încheierea judecătorului de

instrucție din data de 24.02.2020, plângerea apărătorului depusă în contextul art. 313

Cod de procedură penală a fost remisă instanței de fond spre examinare concomitentă

cu cauza penală, a purces la examinarea cauzei în lipsa plângerii expuse, și nu s-a expus

în niciun fel la argumentele acesteia.

Totodată, nicio sumă nu va recupera tragedia sufletească, dar pentru o satisfacție

simbolică, este oportună încasarea acestei sumei de 200.000 lei, ținându-se cont de toate

împrejurările cauzei, rolul inculpatului în săvârșirea infracțiunilor imputate, cât și

comportamentul ultimului la momentul și după faptul săvârșirii infracțiunii.

În cazul recunoașterii parțiale a invinuirii aduse, nerestituirii pagubei morale și

materiale părții vătămate, pedeapsa aplicată inculpatului este una prea blândă, ce nu

corespunde personalității lui, atitudinii ultimului la momentul comiterii infracțiunii și

după săvârșirea faptelor imputate.

4

2020, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Gasnaș G. cheltuielile pentru tratament

de 2766, 83 lei, pentru asistență juridică – 11.000 lei și prejudiciul moral în mărime de

11.000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că împotriva sentinței, în urma judecării în procedura

simplificată, părțile pot exercita calea de atac a apelului, de regulă, sub aspectul

individualizării pedepsei, inculpatul neputând renunța la opțiunea de a fi judecat potrivit

procedurii simplificate.

În situația aplicării de către prima instanță a dispozițiilor art. 3641 Cod de

procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice în principiu îndeplinirea

cerințelor dispozițiilor art. 3641 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală și nu poate reține

o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decât cea reținută în rechizitoriu și de

către prima instanță.

Astfel, cauza penală de învinuire a lui Mardari P. în comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 152 alin. (1), 287 alin. (1) Cod penal a fost examinată în procedură

simplificată, în baza prevederilor art. 3641 Cod procedură penală.

În acest sens, instanța de fond a constatat că din probele administrate la faza de

urmărire penală rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și denotă suficiente date cu

privire la personalitatea acestuia, pentru a permite stabilirea unei pedepse, rechizitoriul

în speță fiind întocmit în conformitate cu prevederile art. 296 Cod procedură penală,

actele de urmărire penală nu au prezentat careva semne că ar putea fi lovite de nulitatea

absolută, materialele dosarului penal nu conțin careva indici că la faza de urmărire

penală ar fi fost încălcat principiul legalității în administrarea probelor, că ar fi fost

încălcate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenția Europeană,

faptele imputate inculpatului fiind just încadrate în conformitate cu dispozițiile

prevăzute în Codul penal.

Sunt nefondate argumentele avocatului G. Botnaru invocate în susținerea poziției

despre faptul că a fost încălcată procedura de examinare a cauzei în contextul art. 3641

Cod procedură penală, pe motiv că, acțiunile inculpatului nu au fost corect încadrate,

deoarece reieșind din raportul de expertiză medico-legală nr. 201902D0661 din

01.04.2019, rezultă că inculpatul i-a aplicat părții vătămate leziunile cu un obiect dur

contondent. Or, prin ordonanța din 04.09.2019 a Procurorului, adjunct al Procurorului-

șef al Procuraturii mun. Chișinău, șef al Oficiului Râșcani, Corneliu Bratunov s-a respins

plângerea părții vătămate privind înlăturarea procurorului Lucia Andriuța de la

reprezentarea acuzării de stat în instanța de judecată și modificarea învinuirii în sensul

agravării lui Mardari P. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) și art.

287 alin. (1) Cod penal.

Iar prin încheierea Judecătoriei Chișinău din 24 februarie 2020 s-a remis spre

examinare Judecătoriei Chișinău, plângerea avocatului împotriva ordonanței

procurorului adjunct al Procuraturii mun. Chișinău, șef al Oficiului Rîșcani, Bratunov

Corneliu din 04.09.2019.

La materialele cauzei a fost anexată cererea de recurs depusă de avocatul G.

Botnaru, împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău din 24 februarie 2020 în ordinea art.

5

313 Cod procedură penală, însă, nu a fost anexată nicio informație despre examinarea

acestei cereri de recurs. La ședința de judecată din 02 iunie 2020, la Curtea de Apel

Chișinău, avocatul G. Botnaru a solicitat anexarea ordonanței de refuz în pornirea

urmăririi penale din 27.06.2019 emisă de Procuratura mun. Chișinău, sect. Râșcani, A.

Dulgheru în baza plângerii lui Mardari P., depusă la 27.05.2019 pe faptul că partea

vătămată i-ar fi rupt degetele de la mâină și prin ordonanța în cauză s-a refuzat începerea

urmăririi penale, plângerea fiind contestată, dar respinsă.

În conformitate cu art. 24 Cod procedură penală, urmărirea penală, apărarea și

judecarea cauzei sunt separate și se efectuează de diferite organe și persoane. Instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, nu s-a stabilit incidența cărorva încălcări a dreptului la un proces

echitabil invocat de către avocat, or, instanța de fond a creat părților în proces posibilități

egale pentru susținerea pozițiilor lor, însă, reieșind din faptul că nu a administrat careva

înscrisuri ca confirmare a celor invocate în ședința de judecată, prima instanță a

examinat cauza penală în baza probelor și înscrisurilor anexate nemijlocit la materialele

cauzei penale.

Sunt neîntemeiate și argumentele avocatului că la faza urmăririi penale, partea

vătămată a fost privată de drepturile sale procesuale, dreptul la un proces echitabil, de a

prezenta probe (instanța de apel atestă că aceste invocări sunt formale, or, pe parcursul

urmăririi penale, organul de urmărire penală a respectat prevederile legale despre

garantarea dreptului la un proces echitabil al părții vătămate, începând cu informarea

acestuia despre pornirea cauzei penale, înregistrarea plângerii, recunoașterea în calitate

de parte vătămată, audierea în calitate de parte vătămată, etc., cât și cu informarea despre

finisarea urmăririi penale, de a înainta cerere de chemare în judecată (dreptul a înainta

cerere de chemare în judecată nu a fost îngrădit de organul de urmărire penală, având în

vedere faptul că partea vătămată nu a depus cererea de chemare în judecată la judecarea

cauzei în instanța de fond), nu a fost informat despre finisarea urmăririi penale (instanța

a reținut din materialele cauzei penale că, conform mențiunii din 27.05.2019 a

Procurorului Lucia Andriuța, la data de 27.05.2019 a fost telefonată partea vătămată

Gasnaș G. la numărul de telefon xxxx pentru a-l informa despre finisarea urmăririi

penale, însă telefonul ultimului era deconectat, de a face cunoștință cu materialele cauzei

penale (din materialele administrate la faza urmăririi penale, instanța de apel nu a reținut

nici o cerere adresată organului de urmărire penală de către partea vătămată pentru a

face cunoștință cu materialele cauzei, asemenea cereri au fost înaintate la faza judecării

cauzei penale în instanța de fond), or, aceste alegații poartă un caracter formal, nu au

fost confirmate prin careva probe pertinente și concludente, fiind combătute în totalitate

prin materialele cauzei penale. Mai mult ca atât, instanța de apel a reținut că partea

vătămată Gasnaș G. pe durata efectuării urmăririi penale a fost asistat de avocatul

Gheorghe Ionaș, fapt confirmat prin mandatul cu Seria MA, nr. 1392857 din 05 aprilie

2019, partea vătămată renunțând la serviciile avocatului la judecarea cauzei penale în

instanța de fond.

Tot sub aspectul contestării procedurii de examinare a cauzei în conformitate cu

art. 3641 Cod procedură penală, sunt nefondate și alegațiile avocatului Botnaru G. că

inculpatul a recunoscut parțial vina, or, din conținutul cererii scrise depusă de inculpat,

6

prin care a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, cât și din procesul-

verbal de audiere a inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorilor, s-a desprins că

inculpatul a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate, sincer s-

a căit de cele comise. Deși inculpatul, fiind audiat la etapa urmăririi penale a recunoscut

parțial vina, acest fapt nu constituie un impediment de a fi dispusă examinarea cauzei

penale în procedură simplificată, atâta timp cât, la judecarea cauzei în prima instanță,

până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul prin înscris autentic a solicitat

examinarea cauzei penale în procedură simplificată, indicând că recunoaște integral vina

și nu solicită administrarea de noi probe.

În temeiul circumstanțelor menționate supra, instanța de fond a respectat

prevederile art. 3641 alin. (1) și (4) Cod procedură penală la judecarea cauzei penale,

astfel, a fost admisă cererea inculpatului privind examinarea cauzei penale în ordinea

art. 3641 Cod procedură penală, după care a purces la audierea inculpatului și dezbaterile

judiciare. Deci, nu s-a constatat că opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei

potrivit procedurii simplificate a fost viciată.

Pe lângă aceasta, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului,

instanța de fond a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării lui, precum și

de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În acest sens, se reține că infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) Cod penal,

se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 1050 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până

la 3 ani, iar infracțiunea prevăzută de art. 152 alin. (1) Cod penal, se pedepsește cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la

5 ani. Conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, prin reducerea cu o treime a

limitelor minime și maxime în cazul pedepsei cu închisoare și munca neremunerată în

folosul comunității și de reducerea cu o pătrime în cazul pedepsei cu amendă, se impun

noi limite la stabilirea pedepsei, după cum urmează: art. 287 alin. (1) Cod penal - amendă

412,5 până la 787,5 unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității

de la 120 până la 160 ore și închisoare de la 3 luni până la 2 ani; art. 152 alin. (1) Cod

penal - muncă neremunerată în folosul comunității de la 134 până la 160 ore și închisoare

de la 3 luni până la 3 ani și 4 luni.

Deci, la stabilirea sancțiunii penale, instanța de fond a ținut cont de criteriile

generale de individualizare a pedepsei stipulate la art. 75 Cod penal, și anume, limitele

speciale ale pedepsei prevăzute, gravitatea infracțiunii săvârșite, care se califică de art.

16 alin. (3) Cod penal, ca infracțiuni mai puțin grave, de forma vinovăției comiterii

acestora prin intenție, dar și de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în

conformitate cu art. 3641 alin. (8) Cod procedură penală, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de circumstanțele cauzei legate de

scopul și motivele faptei, de comportamentul inculpatului în timpul și după consumarea

infracțiunii, or inculpatul anterior nu a fost tras la răspundere penală, la evidența

medicului narcolog și psihiatru nu se află, drept circumstanțe atenuante fiind reținute

săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave, iar circumstanțe

agravante nu au fost stabilite.

7

Astfel, instanța de fond just a aplicat inculpatului pe art. 287 alin. (1) Cod penal

pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 140

ore, pe art. 152 alin. (1) Cod penal pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității în mărime de 140 ore, iar în baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs

de infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă de 240 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

Soluția instanței este întemeiată pe asigurarea principiului aplicării unei pedepse

echitabile, pornind de la evaluarea gradului influenței pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării inculpatului, apreciind obiectiv toate circumstanțele prezentei cauze. Or,

nu s-a stabilit niciun temei de a interveni în soluția instanței de fond, în partea

individualizării pedepsei penale, or, apelantul nu a invocat careva circumstanțe care să

caracterizeze negativ personalitatea inculpatului, circumstanțe agravante la caz nu au

fost stabilite, iar în ansamblu, pedeapsa penală aplicată de prima instanță este legală,

întemeiată și echitabilă, atât pentru reeducarea inculpatului, cât și pentru menținerea

ordinii de drept, în conformitate cu scopul preventiv sancționator al pedepsei.

Totodată, suportarea prejudiciului material în mărime de 2766,83 lei, adică

cheltuieli pentru tratament, a fost confirmată prin probe certe - bonurile prezentate în

cadrul ședinței de judecată.

Este neîntemeiată pretenția de 4200 lei pentru sinecostul paltonului și maioului

deteriorat, deoarece nu au fost confirmate prin probe pertinente și concludente.

Urmează, însă, de încasat de le inculpat suma de 10.000 lei pentru asistența

juridică acordată de avocatul G. Botnaru, deoarece a fost prezentat bonul de plată nr.

366032 din 21 iunie 2019.

Dar, suma de 5000 lei ca cheltuieli de asistență juridică pentru participarea

avocatului G. Botnaru în cadrul instanței de apel, nu poate fi reținută ca fiind reală,

necesară și rezonabilă.

În acest sens, reieșind din criteriile generale invocate în practica judiciară referitor

la determinarea cuantumului compensației acordate, se atestată că la examinarea cererii

de apel formulată de avocat, a avut loc doar o ședință de judecată, în cadrul căreia nu au

fost înaintate careva cereri, însă nu au fost întreprinse alte acțiuni care să confirme

implicarea avocatului, din care motive, se va încasa 11.000 lei cu titlu de cheltuieli de

asistență juridică.

Conform art. 2037 Cod civil, mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea prejudiciului

moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a autorului prejudiciului, dacă

vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această despăgubire poate

aduce satisfacție echitabilă persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea prejudiciului

moral le apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost

cauzat prejudiciul, restrângerea posibilităților de viață familială și socială, precum și

statutul social al persoanei vătămate. La determinarea despăgubirii, instanța de judecată

va tinde să acorde o despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea

acordată în mod obișnuit în împrejurări similare și, pe de altă parte, ia în cont

particularitățile cazului.

Reieșind din prevederile legale enumerate supra, raportându-le la circumstanțele

comiterii faptei și impactul asupra părții vătămate, consecințele survenite, atât pe plan

8

fizic, cât și psihic, ținând cont și de explicațiile reclamantului la formarea cuantumului

prejudiciului moral solicitat, urmează de încasat de la inculpat în beneficiul părții

vătămate 11.000 lei cu titlu de prejudiciu moral, acest cuantum fiind echitabil și

proporțional în raport cu suferințele fizice și psihice care au fost provocate în urma

acțiunilor infracționale ale inculpatului.

și civile Gasnaș G., în care solicită casarea acestei decizii, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri în latura pedepsei, prejudiciului material și moral.

Recurentul a invocat că acțiunile inculpatului nu au fost сorесt încadrate, deoarece

reieșind din materialele cauzei, inculpatul i-a cauzat leziuni părții vătămate cu un obiect

dur contondent, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 201902D0661 din

01.04.2019.

Conform extrasului din registrul de stat, la momentul maltratării Gasnas G. se afla

în funcția de președinte a Asociației Coproprietarilor în Condominiu nr. 55/325, fiind

maltratat în virtutea funcției deținute, fapt ce reiese și din declarațiile martorului

Botezatu N.

Mai mult, în cadrul urmăririi penale și în instanță la data de 28.01.2010, inculpatul

a recunoscut vina parțial, declarațiile lui fiind contradictorii cu cele din cadrul urmăririi

penale, fiind inacceptabilă examinarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 3641

Cod de procedură penală.

Prin încheierea judecătorului de instrucție din 24.02.2020, plângerea apărătorului

depusă în contextul art. 313 Cod de procedură penală a fost remisă instanței de fond spre

examinare concomitentă cu cauza penală, dar instațața a purces la examinarea cauzei în

lipsa acestei plângerii și nu s-a expus în niciun asupra ei.

Totodată, nicio sumă nu va recupera tragedia sufletească, dar pentru o satisfacție

simbolică, fiind oportună încasarea sumei de 200.000 lei, ținându-se cont de toate

împrejurările cauzei, de rolul inculpatului în săvârșirea infracțiunilor imputate, cât și

comportamentul ultimului la momentul și după faptul săvârșirii infracțiunii.

Pe lângă aceasta, în cazul recunoașterii parțiale a invinuirii aduse, nerestituirii

pagubei morale și materiale părții vătămate, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă prea

blândă, ce nu corespunde personalității lui, atitudinii ultimului la momentul comiterii

infracțiunii și după săvârșirea faptelor imputate.

Toate aceste argumente au fost ignorate de către instanța de apel, în contextul în

care instanța de fond a examinat cauza contrar prevederilor 3641 Cod de procedură

penală, întrucât inculpatul vina nu a recunoscut-o integral, nu a fost de acord cu suma

prejudiciului material, instanța stabilindu-i inculpatului a pedeapsă prea blândă în

concordanță cu urmările infracțiunii.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile din art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

9

din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta

urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanțâ, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în

art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111)

Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în

existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau

sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect, se reține că recursul avocatului este fondat în drept și pe

temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă

de fapt, care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele concrete conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate,

asupra căror motive concrete invocate în apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel și care

ar fi esența circumstanțelor și erorile de drept că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

dar raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat

soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, fiind omisă în

totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut în

partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

10

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar,

în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv

cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de

apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei

în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor

de procedură penală și prescripțiilor de drept material, corect luând în considerare

prevederile art. 61, 75 Cod penal, 3641 Cod de procedură penală, că pedeapsa penală este

o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului

ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit

infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

demnitatea persoanei condamnate. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a

prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea

săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci când

gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu

închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai

aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește

numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va

asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu

închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată. Inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu

treime în cazul muncii neremunerate.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului proporționalității și

scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și prevenirii

de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane (pct. 4. din

decizie).

Totodată, instanța de apel just a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind mărimea compensației pentru prejudiciul moral și material cauzat părții

vătămate, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, corect ținând cont de prevederile art. 219 alin. (4), 220

alin. (3), 387 alin. (1) Cod de procedură penală, art. 1423 Cod civil, conform căror odată

11

cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile

și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau în parte, ori

o respinge. La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral,

instanța de judecată ia în considerare suferințele fizice ale victimei, etc. Hotărârea

privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate cu normele dreptului civil. Mărimea

compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în

funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei

vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, și de măsura în care această

compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea

suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în considerare

circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei

vătămate.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția

dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată,

arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație penală,

pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă

instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din CEDO impune

în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor,

argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se apreciază

relevanța acestora. Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de

Hurk c. Țărilor de Jos).

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5.

din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța de apel a

apreciat circumstanțele cauzei în partea stabilirii pedepsei și în latura civilă.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura

penală și civilă, în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul, este o competență și

prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Este de reținut și că, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală și nu se manifestă în favoarea acuzării.

Conform art. 364 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, până la începerea cercetării

judecătorești, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaște

săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală. Instanța de judecată admite, prin

12

încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt

stabilite și dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea

unei pedepse și procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a

martorului. Prin urmare, argumentele recurentului că instanța urma să agraveze

învuinuirea formulată inculpatului de procuror și că incorect a judecat cauza în

procedura simplificată, nu au niciun suport legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea contestată conțin

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i s-au aplicat pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide

inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Grigore Botnaru în

numele părții vătămate și civile Gasnaș Gheorghi, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2020, în privința inculpatului Mardari Petru

xxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată la 12 martie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

13

14