1ra-2292/21 — art. 155, 287 alin. 1 CP

1ra-2292/21 — art. 155, 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-2292/21

1-18159026-01-1ra-28122021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion, Boico Victor,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către avocatul Bogatu Dragoș în numele inculpatului,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie

2021, în cauza penală în privința lui

Leon Rodion xxxxx, născut la xxxxx, originar

și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 29.05.2018 – 15.10.2019;

Instanța de apel: 07.11.2019 – 26.10.2021;

Instanța de recurs: 28.12.2021 – 06.06.2022.

A C O N S T A T A T

2019, Leon Rodion a fost achitat de sub învinuirea înaintată în baza art. 155 și

287 alin. (1) Cod penal, din motiv că faptele inculpatului nu întrunesc

elementele infracțiunilor.

04 aprilie 2018, aproximativ ora 21:00, aflându-se în ascensorul blocului

locativ situat pe str. xxxxx, mun. Chișinău, conștientizând caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările prejudiciabile și dorind în

mod conștient suvenirea acestor urmări, acționând cu intenție directă, a stopat

ascensorul și brusc a strâns-o puternic cu mâna de gât pe Vicol Tatiana,

continuând să sugrume timp de câteva minute. În timp ce partea vătămată

încerca să se elibereze din mâinile atacatorului, ultimul o amenința atât fizic,

cât și verbal cu moartea, creându-i părții vătămate o stare de angoasă profundă,

existând pericolul real, direct și iminent al realizării acestei amenințări.

Acțiunile lui Leon Rodion au fost încadrate de către organul de urmărire

penală în baza art. 155 Cod penal, amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă

a integrității corporale sau a sănătății, dacă a existat pericolul realizării acestei

1

amenințări.

Tot el, în aceleași circumstanțe, la aceeași dată și aproximativ la aceeași

oră, având intenții huliganice, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prevăzând urmările lor prejudiciabile și dorind în mod conștient

survenirea acestor urmări, încălcând grosolan ordinea publică, manifestând

obrăznicie deosebită, fără motive preexistente, în timp ce Vicol Tatiana încerca

să se elibereze din mâniile atacatorului, ultimul i-a aplicat două lovituri cu

pumnul în regiunea capului, cauzândui dureri fizice puternice, înjosindu-i

onoarea și demnitatea persoanei, după care s-a eschivat de la fața locului

într-o direcție necunoscută.

Acțiunile lui Leon Rodion au fost încadrate de către organul de urmărire

penală în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, acțiunile intenționate care încalcă

grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței, acțiuni care, prin

conținutul lor, se deosebesc prin obrăznicie deosebită.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care inculpatul Leon Rodion să fie recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 155 Cod penal, la 2 ani închisoare, și în baza

art. 287 alin. (1) Cod penal, la 2 ani închisoare, iar potrivit art. 84 Cod penal,

pentru concurs de infracțiuni, prin cumul total al pedepselor aplicate, să-i fie

stabilită lui Leon Rodion, pedeapsa definitivă de 4 ani închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului a indicat, că prima instanță în mod arbitrar a

apreciat probele administrate în cadrul ședințelor de judecată de către partea

acuzării, nu a luat în considerație declarațiile părții vătămate Vicol Tatiana și

nu le-a apreciat corespunzător conform art. 6 CEDO.

Astfel, consideră că prima instanță a ignorat probele prezentate de către

partea acuzării și s-a limitat doar la declarațiile inculpatului Leon Rodion, care

în cadrul ședinței de judecată a dat declarații contradictorii cu cele de la faza

urmăririi penale, și sunt lipsite de suport probatoriu, din care motiv a precizat

că instanța de judecată a încălcat dreptul părții vătămate Vicol Tatiana la o

instanță imparțială, prevăzut de art. 19 Cod de procedură penală.

De asemenea, partea acuzării a menționat că la adoptarea sentinței,

prima instanță a supus analizei declarațiile părții vătămate Vicol Tatiana,

argumentând că există discrepanțe în ceea ce privește gradul de percepție a

amenințării de către victimă.

În acest context, a susținut că atât la urmărirea penală, precum și în

cadrul instanței de judecată, partea vătămată a declarat că în momentul când

Leon Rodion o strangula de gât, acesta îi comunica – „taci dacă vrei sa traiești”.

Prin urmare, partea acuzării a precizat că circumstanțele care au fost

constatate prin declarațiile părții vătămate Vicol Tatiana, nu corespund cu

concluziile primei instanțe, care arbitrar a ajuns la concluzia că pericolul sau

amenințarea nu a fost percepută ca reală de către victimă.

2

Mai mult, a indicat că prima instanță a apreciat faptul dacă amenințarea

a fost reală pentru victimă, în sensul art. 155 Codul penal, astfel indicând că

dacă „Leon Rodion nu a avut asupra sa arme, atunci această amenințare nu

poate fi reală”. Însă, a menționat acuzarea că potrivit practicii judiciare,

amenințarea în sine presupune că figurantul întreprinde acțiuni cu caracter

violent față de victimă manifestate inclusiv prin strangulare, îmbrânciri, piedici,

aplicarea loviturilor, care în esență nu cauzează prejudiciu sănătății.

Partea vătămată a declarat că a fost strangulată timp de câteva minute în

ascensor, fiind amenințată de mai multe ori atât verbal, precum și fizic cu

moartea, iar de la insuficiență de aer, aceasta era pe punctul de a-și pierde

cunoștința. Mai mult, în momentul când a reușit să iasă din mâinile atacatorului,

ultima a fost lovită cu pumnul în regiunea capului, de câteva ori.

Consideră partea acuzării, că prima instanță făcând uz de principiul –

dincolo de un dubiu rezonabil, a stabilit că ascensorul nu este un loc unde putea

fi săvârșit un omor, menționând că ascensorul este un loc habitual, iluminat și

astfel omorul nu putea fi săvârșit.

În opinia părții acuzării, instanța de judecată urma să rețină și ora când a

avut loc atacul, aproximativ ora 21:00, precum și starea în care se afla

Leon Rodion, or, atât inculpatul, precum și martorii au confirmat că în ziua

incidentului, acesta venea de la o zi de naștere unde a servit băuturi alcoolice.

Referitor la componența de infracțiune prevăzută de art. 287 alin. (1)

Cod penal, partea acuzării a indicat că în acest sens, prima instanță a reținut

faptul că agresorul nu a avut intenția de a tulbura ordinea publică, întrucât îi

zicea victimei să tacă. Astfel, consideră acuzarea că instanța de judecată se

contrazice în sentință, indicând că agresorul în momentul strangulării îi zicea

victimei că vrea să locuiască împreună cu ea, însă potrivit procesului-verbal de

audiere a părții vătămate, rezultă că agresorul îi zicea să tacă.

Prin urmare, partea acuzării a indicat că instanța de judecată nu a luat în

considerație recomandările Hotărârii explicative a Curții Supreme de Justiție

nr. 4 din 19 iunie 2006 privind practica judiciară în cauzele de huliganism, or,

se reține că în momentul când s-a deschis ușa ascensorului, Leon Rodion fiind

disperat că nu-și poate duce intențiile până la capăt, de faptul că victima opunea

rezistență activă pentru a se elibera din mâinile acestuia, admițând în mod

conștient că ultima poate să strige de frică, ceea ce de fapt aceasta a făcut, i-a

aplicat câteva lovituri cu pumnul în regiunea capului, deja fiind pe holul

etajului. Strigătele au fost auzite de către mai mulți vecini care au ieșit în coridor

pentru a vedea ce se întâmplă, inclusiv și martorul Cuciuc Victoria, care este

medic după profesie, a ieșit în hol din cauza strigătelor înspăimântătoare ale

victimei, de la câteva etaje mai jos. Cert este faptul că strigătul a fost puternic,

deoarece s-a auzit până la etajul nr. 9, unde de fapt locuiește martorul.

Astfel, partea acuzării a menționat că prima instanță contradictoriu a

conchis că nu există nici o acțiune din partea lui Leon Rodion în vederea

constatării modalității de tulburare a ordinii publice.

3

Totodată, a mai precizat că instanța de judecată în mod contradictoriu a

constatat și faptul că dacă acțiunile inculpatului au fost calificate conform

art. 155 Cod penal, rezultă că acestea nu urmează a fi calificate și în baza

art. 287 Cod penal, or, prima instanță inițial a stabilit că acțiunile inculpatului

nu se încadrează în prevederile art. 155 Cod penal, iar ulterior contradictoriu a

concluzionat că acestea întrunesc elementele componente ale infracțiunilor

incriminate inculpatului.

În acest context, partea acuzării a conchis că potrivit actului de învinuire,

infracțiunile incriminate inculpatului sunt delimitate clar, fiind indicate

intervalele de timp diferite și intenția făptuitorului de a săvârși actul de

huliganism.

Așadar, acuzarea a precizat că contrar art. 6 CEDO, prima instanță nu a

argumentat suficient în sentință referitor la componența infracțiunilor

incriminate inculpatului Leon Rodion.

Suplimentar, a mai menționat partea acuzării că în privința inculpatului

Leon Rodion, pe rolul instanței de judecată există o altă cauză penală în baza

art. 171 Cod penal.

26 octombrie 2021, a fost admis apelul procurorului, casată sentința primei

instanțe, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Leon Rodion a fost recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 155 Cod penal, la 2 (doi) ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

A fost admisă acțiunea civilă, fiind dispusă încasarea din contul lui

Leon Rodion în beneficiul părții vătămate Vicol Tatiana, suma de 20 000

(douăzeci mii) lei, cu titlu de prejudiciu moral.

4.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că prima

instanță, la pronunțarea sentinței, eronat a apreciat probele, nu a luat în

considerație prevederile art. 101 Cod de procedură penală, și greșit a ajuns la

concluzia de a-l achita pe Leon Rodion.

Astfel, analizând și apreciind probele, în conformitate cu prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu – din

punct de vedere al coroborării lor, a constatat că:

Leon Rodion, la 04 aprilie 2018, aproximativ ora 21:00, aflându-se în

ascensorul blocului locativ situat pe str. xxxxx, mun. Chișinău, conștientizând

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările prejudiciabile și

dorind în mod conștient survenirea acestor urmări, acționând cu intenție

directă, a stopat ascensorul și brusc a strâns-o puternic cu mâna de gât pe Vicol

Tatiana, continuând să o sugrume timp de câteva minute. În timp ce partea

vătămată încerca să se elibereze din mâinile atacatorului, ultimul o amenința

atât fizic, cât și verbal cu moartea, creându-i părții vătămate o stare de angoasă

profundă, existând pericolul real, direct și iminent al realizării acestei

4

amenințări. În timp ce Vicol Tatiana încerca să se elibereze din mâniile

atacatorului, în urma strigătului de ajutor, ultimul i-a aplicat două lovituri cu

pumnul în regiunea capului, cauzându-i dureri fizice puternice, după care s-a

eschivat de la fața locului într-o direcție necunoscută.

În acest context, instanța de apel a conchis că prin acțiunile sale

intenționate Leon Rodion a săvârșit infracțiunea prevăzută la art. 155

Cod penal, amenințare cu omor ori cu vătămare gravă a integrității corporale

sau a sănătății, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că deși inculpatul Leon Rodion

nu și-a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii incriminate, vinovăția acestuia

se dovedește integral prin cumulul de probe administrate la materialele cauzei,

cercetate în cadrul primei instanțe și verificate în ședința instanței de apel, care

sunt pertinente, concludente, utile și veridice și coroborează între ele, și anume:

declarațiile părții vătămate Vicol Tatiana; declarațiile martorului

Patrașcu Eugeniu; procesul-verbal de prezentare spre recunoaștere a

persoanei după fotografie din 04 mai 2018 (f.d.53-55, vol.I).

Instanța de apel a stabilit că vina inculpatului Leon Rodion în săvârșirea

infracțiunii de amenințare cu omor ori cu vătămare gravă a integrității

corporale sau a sănătății, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări,

a fost demonstrată și acțiunile acestuia just au fost calificate în temeiul art. 155

Cod penal, iar personalitatea acestuia fiind susceptibilă de a fi supusă

răspunderii penale.

Prin acțiunile sale, inculpatul Leon Rodion a atentat la libertatea psihică

a părții vătămate Vicol Tatiana, în speță fiind stabilit faptul că inculpatul, la

04 aprilie 2018, aproximativ ora 21:00, aflându-se în ascensorul blocului

locativ situat pe str. xxxxx, mun. Chișinău, a stopat ascensorul și brusc a strâns-

o puternic cu mâna de gât pe Vicol Tatiana, continuând să o sugrume timp de

câteva minute. În timp ce partea vătămată încerca să se elibereze din mâinile

atacatorului, ultimul îi repeta în șoaptă pentru a nu fi auzit, să tacă dacă vrea să

trăiască.

Instanța de apel a precizat că inculpatul i-a creat părții vătămate

Vicol Tatiana o stare de angoasă profundă, totodată existând pericolul real,

direct și iminent al realizării acestei acțiuni dat fiind faptul că inculpatul

Leon Rodion continua să o sugrume pe partea vătămată.

Analizând circumstanțele în care a avut loc acțiunea, conținutul

declarațiilor și gesturile făptuitorului, instanța de apel a conchis că fapta

inculpatului întrunește cele două condiții cumulative pentru existența

pericolului de a fi realizată amenințarea cu omor, circumstanță ce constituie

semnul obligatoriu care reprezintă latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de

art. 155 Cod penal. Mai mult, amenințarea în mod obiectiv putea fi realizată,

odată ce inculpatul Leon Rodion sugruma partea vătămată Vicol Tatiana.

Instanța de apel a reținut că infracțiunea se consideră consumată din

momentul comunicării victimei, a intenției de a o omorî sau de a-i cauza o

5

vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, iar victima a perceput

această amenințare ca fiind reală, ceea ce s-a constatat la caz.

Cu referire la latura subiectivă, instanța de apel a reținut că în speță,

inculpatul Leon Rodion, a săvârșit infracțiunea prin intenție directă,

conștientizând că prin sugrumarea victimei aceasta cu siguranță o va percepe

ca reală și va tăcea dacă vrea să trăiască așa cum îi repeta acesta în timp ce o

strângea de gât.

Subiect al infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins

vârsta de 16 ani, la caz, Leon Rodion în momentul săvârșirii infracțiunii la

04 aprilie 2018, avea împlinită vârsta de 24 ani.

Așadar, instanța de apel a conchis că fapta infracțională de amenințare cu

omor, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări săvârșită de către

inculpatul Leon Rodion, a fost comisă cu intenție directă, fiind întrunite toate

elementele constitutive ale infracțiunii.

Mai mult, instanța de apel a evidențiat că infracțiunea de amenințarea cu

omor, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări, absoarbe prin

conținutul său infracțiunea de huliganism, respectiv calificarea suplimentară a

acțiunilor făptuitorilor în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, nu este necesară.

În cazul concurenței normelor, va fi aplicabilă doar una din ele, cea care

reflectă mai bine cele săvârșite. Reținerea la calificare a ambelor norme

concurente ar însemna ignorarea principiului neadmiterii tragerii la

răspundere penală de două ori pentru una și aceeași faptă, stipulat la alin. (2)

art. 7 Cod penal. Art. 155 Cod penal constituie o normă-întreg în raport cu

norma de la art. 287 Cod penal – normă-parte, care este absorbită de prima.

În acest context, instanța de apel a conchis că invocarea suplimentară a

normei de la art. 155 Cod penal, ar însemna reținerea la calificare de două ori a

aceleiași fapte de amenințare cu aplicarea violenței, ca parte a unei infracțiuni

și ca infracțiune distinctă.

Cu referire la argumentele primei instanțe care au stat la baza sentinței

de achitare, instanța de apel a conchis că deși instanța a analizat prin cumul

toate probele prezentate de către partea acuzării, a oferit o interpretare

eronată acestora, ajungând greșit la concluzia de a-l achita pe inculpatul

Leon Rodion privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal.

Totodată, instanța de apel a precizat că prima instanță întemeiat a reținut

că art. 287 Cod penal este absorbit de art. 155 Cod penal, însă greșit a

concluzionat de a-l achita pe inculpatul Leon Rodion.

Instanța de apel a constatat că pentru a fi dovedită vinovăția inculpatului

privind săvârșirea infracțiunii de amenințare cu omor, sunt pertinente

declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de prezentare spre recunoaștere a

persoanei după fotografie din 04 mai 2018, în care este indicat că partea

vătămată îl recunoaște pe Leon Rodion, ca fiind persoana care a agresat-o în

ascensor la 04 aprilie 2018 (f.d.53-55, vol.I), precum și declarațiile martorilor.

Astfel, instanța de apel a stabilit că inculpatul Leon Rodion a fost

6

recunoscut de partea vătămată ca fiind persoana care a atacat-o în interiorul

liftului, iar după părăsirea locului incidentului și după anunțarea organelor de

drept, Leon Rodion a fost reținut și prezentat părții vătămate, care l-a

recunoscut, fapt confirmat inclusiv în ședința instanței de apel.

Deci, Leon Rodion fiind persoana care a săvârșit fapta prejudiciabilă în

afara oricăror dubii.

Referitor la argumentele inculpatului că ar fi fost la o zi de naștere, la o

distanță de 10 km, instanța de apel a menționat că acestea nu se supun cărorva

dubii, or, inculpatul a fost reținut de către organele de drept în scurt timp și în

apropiere de locul incidentului, astfel precizând că prima instanță greșit a

concluzionat asupra nevinovăției inculpatului Leon Rodion, și neîntemeiat a

reținut faptul că acesta nu este pasibil răspunderii penale pentru fapta

infracțională săvârșită cu intenție directă.

În ceea ce privește pedeapsa stabilită inculpatului, instanța de apel a

menționat că infracțiunea prevăzută de art. 155 Cod penal, se pedepsește cu

amendă în mărime de la 550 la 750 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare

de la 1 la 3 ani, careva circumstanțe atenuante sau agravante în temeiul

art. 76-77 Cod penal, nu au fost stabilite, și ținând cont de caracterul și gradul

de pericol social al infracțiunii, că infracțiunea a fost săvârșită intenționat, care

conform prevederilor art. 16 Cod penal, face parte din categoria infracțiunilor

mai puțin grave, de personalitatea infractorului, că inculpatul nu se află la

evidența medicului psihiatru și narcolog, de faptul că nu are antecedente

penale, instanța a conchis că pentru corectarea și reeducarea inculpatului

Leon Rodion, urmează să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de închisoare pe

un termen de 2 ani.

Referitor la acțiunea civilă, reținând prevederile art. 219 alin. (1)-(4), 220

alin. (1), (2) Codul de procedură penală, art. 1422 alin. (1) Cod civil (în vigoare

la momentul săvârșirii infracțiunii), instanța de apel a concluzionat că acțiunea

civilă înaintată de partea vătămată Vicol Tatiana, privind încasarea

prejudiciului moral din contul inculpatului, urmează a fi admisă parțial, și

anume în sumă de 20 000 lei.

alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței de apel

cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia și menținerea sentinței primei

instanțe.

În argumentarea recursului menționează, că decizia instanței de apel nu

conține motive legale pe care se întemeiază soluția, or, reținând declarațiile

inculpatului, părții vătămate și ale martorului Petrașcu Eugeniu, instanța nu le-

a apreciat și nu a indicat relevanța acestora pentru cauza penală, precum și

forța probatorie în susținerea unei hotărâri de condamnare în privința lui

Leon Rodion. Instanța de apel nu și-a motivat concluzia potrivit căreia prima

instanță greșit a interpretat probele.

7

Astfel, susține partea apărării că declarațiile părții vătămate de la faza

urmăririi penale, se contrazic cu declarațiile acesteia date în cadrul instanței de

apel, din care motiv consideră că declarațiile părții vătămate urmează a fi

apreciate critic și nu pot fi reținute ca probe la adoptarea unei hotărâri de

condamnare.

Mai indică că organul de urmărire penală a avut posibilitatea să-l prezinte

pe inculpatul Leon Rodion, pentru recunoaștere, pe viu, fapt ce atestă că

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie, este o probă

obținută cu încălcarea art. 94 alin. (1) pct. 8) Codul de procedură penală.

De asemenea, precizează partea apărării că instanța de apel nu a precizat

care martori ar proba vinovăția lui Leon Rodion în săvârșirea infracțiunii

incriminate, or, în cadrul procesului penal de învinuire a lui Leon Rodion, au

fost audiați 6 martori și anume: Petrașcu Eugeniu, Cuciuc Victoria, Vartic Pavel,

Dodon Nicolae, Gîncescu Ion și Haruta Mihail.

În acest context, referitor la martorul Cuciuc Victoria, indică apărarea că

prima instanță s-a expus prin sentință, or, declarațiile acesteia în coroborare cu

declarațiile părții vătămate Vicol Tatiana, atestă faptul că Cuciuc Victoria este

un martor indirect, ce furnizează informații nu asupra unor fapte sau

împrejurări percepute din sursa originară, dar dintr-o sursă derivată, apreciată

subiectiv care nu a văzut sau auzit momentul în care partea vătămată ar fi fost

amenințată, aceasta comunicând ce a auzit de la partea vătămată, precum că

ultima ar fi fost hărțuită de o persoană de gen masculin în ascensor.

Martorul Cuciuc Victoria nu menționează faptul că Vicol Tatiana ar fi fost

amenințată cu moartea, reiterând că partea vătămată în acel moment era

speriată, însă nu a confirmat cu certitudine că aceasta ar fi perceput ca fiind

reală amenințarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrității corporale.

Mai mult, din spusele părții vătămate, martorul Cuciuc Victoria a înțeles că

agresorul dorea să concubineze cu victima.

Totodată, precizează că situația cu martorul Petrașcu Eugeniu este

similară cu al martorului Cuciuc Victoria, la fel fiind un martor indirect și care

nu a fost prezent la pretinsul atac din ascensor.

În ceea ce privește martorii Vartic Pavel, Dodon Nicolae, Gîncescu Ion și

Haruța Mihail, aceștia au confirmat faptul că în momentul săvârșirii pretinsului

atac, Leon Rodion se afla la o zi de naștere pe teritoriul pieței de materiale de

construcții „Domus”, amplasată în Chișinău, str. Calea Basarabiei, 2, adică la

aproximativ 10 km distanță de blocul locativ din str. Deleanu, 3/3.

Mai mult, susține că potrivit raportului inspectorului Petrașcu Eugeniu

(f.d.16, vol.I), Leon Rodion a fost stopat la 22:30, adică la mai mult de o oră după

pretinsul atac, fapt ce atestă că ultimul a venit în sect. Buiucani după ora 22:00

și nu se putea afla la ora 21:00 în str. Deleanu, întrucât la acel moment era la

evenimentul din piața „Domus”.

Astfel, consideră apărarea că învinuirea înaintată lui Leon Rodion, se

bazează doar pe presupuneri, fiind reținute doar declarațiile victimei

8

Vicol Tatiana, care diferă de la o etapă la alta a procesului. Prin urmare, partea

apărării invocă jurisprudența CtEDO – cauza Barbera, Messegue și Jabardo c.

Spaniei.

De asemenea, precizează că contrar art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de

procedură penală, instanța de apel fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor și probelor invocate de partea apărării, aceasta a ignorat prevederile

legale, iar soluția contestată nefiind una motivată, care condiționează dreptul

la un proces echitabil, ce presupune obligația instanței de a-și motiva soluția sa.

În concluzie, indică partea apărării că la caz, nu sunt întrunite elementele

componente ale infracțiunii.

pledând pentru inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

În opinia procurorului, la caz s-au stabilit toate elementele infracțiunii

incriminate inculpatului, precum și vinovăția acestuia, iar instanța de apel s-a

pronunțat asupra circumstanțelor de fapt, motivându-și soluția prin cumulul

de probe pertinente, concludente și utile, administrate în cadrul judecării

cauzei, acestea fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis din

considerentele ce succed.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe

noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele

administrate de prima instanță. Instanța de apel poate da o nouă apreciere

probelor din dosar.

În conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Colegiul penal notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de fond

trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

9

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a

verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în

vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea ca

o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

După cum rezultă din conținutul cererii de recurs declarată în speță,

partea apărării își întemeiază dezacordul cu decizia contestată pe temeiurile

pentru recurs prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel atunci când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau acesta

este expus neclar, precum și 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Verificând legalitatea deciziei instanței de apel sub aceste aspecte,

Colegiul penal lărgit, constată că această instanță, nu a respectat întru totul

prevederile art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

comițând erori de drept care au afectat hotărârea emisă, astfel stabilindu-se

incidența temeiurilor de casare invocate de către partea apărării.

Cu referire la sentința primei instanțe, Colegiul penal lărgit precizează că

aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 384 alin. (3), 385 alin. (1),

pct. 1)-4), 394 alin. (3) Cod de procedură penală, conform cărora sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. La adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de

săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de

inculpat, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege

penală este prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei

infracțiuni. Partea descriptivă a sentinței de achitare trebuie să cuprindă: 1)

indicarea învinuirii pe baza căreia cauza în privința învinuitului a fost trimisă

în judecată; 2) descrierea circumstanțelor cauzei constatate de instanța de

judecată și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea

motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării. Nu

se admite introducerea în sentința de achitare a unor formulări ce ar pune la

îndoială nevinovăția celui achitat.

Așadar, din materialele cauzei penale rezultă că potrivit rechizitoriului,

inculpatul Leon Rodion a fost învinuit de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 155 Cod penal, amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității

corporale sau a sănătății, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări, și

art. 287 alin. (1) Cod penal, acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea

publică, însoțite de aplicarea violenței, acțiuni care, prin conținutul lor, se

deosebesc prin obrăznicie deosebită.

Potrivit sentinței primei instanțe, Leon Rodion a fost achitat de învinuirea

înaintată în baza art. 155, 287 alin. (1) Cod penal, din motiv că faptele

inculpatului nu întrunesc elementele infracțiunii.

La caz, Colegiul penal lărgit constată că sentința primei instanțe este una

10

contradictorie sub aspectul motivării temeiului de achitare, în contextul în care

deși instanța conchide că inculpatul Leon Rodion urmează să fie achitat din

motiv că faptele acestuia nu întrunesc elementele infracțiunii, totuși în

descriptivul sentinței aceasta constată că „..învinuirea înaintată inculpatului

Leon Rodion, în baza art. 155, 287 alin. (1) Cod penal, nu s-a confirmat”,

„…vinovăția inculpatului nu a fost confirmată prin totalitatea probelor

administrate, care incorect au fost apreciate, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor”.

De asemenea, prima instanță în motivarea sentinței a reținut pe de o

parte că în speță, probele administrate la materialele cauzei penale, nu

confirmă intenția făptuitorului de amenințare a părții vătămate cu omor sau cu

vătămarea gravă a integrității corporale, sub aspectul temeiului de achitare ce

se circumscrie prevederilor art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală,

însă pe de altă parte aceasta argumentează că „…procesul-verbal de prezentare

spre recunoaștere a persoanei după fotografie din 04 mai 2018, în care este

indicat că partea vătămată îl recunoaște pe Leon Rodion ca fiind persoana care

a agresat-o în ascensor la 04 aprilie 2018, instanța îl apreciază critic, din motiv

că Leon Rodion a fost prezentat spre recunoaștere părții vătămate contrar

prevederilor art. 116 Cod de procedură penală”, „…procesul-verbal de prezentare

spre recunoaștere a persoanei după fotografie din 04 mai 2018, nu poate fi pus la

baza sentinței și nu poate constitui în calitate de probă la examinarea cauzei”,

ceea ce impune o altă concluzie asupra temeiului de achitare din cele prevăzute

la art. 390 alin. (1) Cod de procedură penală, or, motivarea sentinței primei

instanțe este lipsită de coerență.

Prin urmare, se reține că sentința primei instanțe conține o motivare

divergentă în raport cu soluția de achitare a inculpatului de sub învinuirea

înaintată în baza art. 155 Cod penal, deoarece din cercetarea probelor

administrate, deși prima instanță constată că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii, ulterior conchide că în urma aprecierii obiective a

probatoriului administrat, există dubii esențiale în privința vinovăției

inculpatului Leon Rodion, în săvârșirea infracțiunilor incriminate.

Mai mult, nu este clară nici concluzia primei instanțe potrivit căreia deși

a enunțat că Leon Rodion urmează să fie achitat și de învinuirea înaintată în

baza art. 287 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiuni, însă totodată argumentează că norma de la art. 155

Cod penal, este normă-întreg în raport cu norma de la art. 287 Cod penal,

normă-parte, care este absorbită de prima, astfel concluzionând că invocarea

suplimentară a normei de la art. 155 Cod penal, ar însemna reținerea la

calificare de două ori a aceleiași fapte de amenințare cu aplicarea violenței.

În cazul concurenței, va fi aplicabilă doar una din ele, cea care reflectă mai bine

cele comise.

Cu referire la prevederile art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală,

instanța de recurs ține să evidențieze, că sentința instanței de judecată trebuie

11

să fie legală, întemeiată și motivată.

Conform practicii judiciare, sentința se expune în mod consecvent, astfel

ca noua situație să decurgă din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea.

Se exclude expunerea evenimentelor ce nu se referă la cauza judecată, folosirea

formulărilor inexacte, prescurtărilor și cuvintelor inadmisibile în documentele

oficiale.

Având în vedere cele constatate mai sus, Colegiul penal lărgit conchide,

că nu pot fi admise argumentele recursului cu privire la necesitatea menținerii

sentinței primei instanțe, în contextul în care aceasta conține o argumentare

divergentă și insuficientă, or, sentința este actul judiciar care impune întrunirea

condițiilor de legalitate și temeinicie, aceasta urmând a fi motivată și bazată pe

principiile generale ale efectuării justiției.

Totodată, verificând decizia instanței de apel în raport cu argumentele

recursului ordinar, Colegiul penal lărgit reține că nici această hotărâre nu

corespunde prevederilor legii procesuale, și în consecință urmează a fi casată,

cu remiterea cauzei pentru o nouă rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Potrivit, art. 385 alin. (1) pct. 1), 2), 3) Cod de procedură penală, printre

altele chestiuni, instanța de judecată la adoptarea sentinței, soluționează

următoarele chestiuni în următoarea consecutivitate: 1) dacă a avut loc fapta de

săvârșirea căreia este învinuit inculpatul; 2) dacă această faptă a fost săvârșită

de inculpat; 3) dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume

lege penală este prevăzută ea.

În conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) Cod de procedură penală

instanța de apel, ghidându-se de regulile generale pentru judecarea cauzelor în

primă instanță, cu excepțiile prevăzute în Partea specială titlul II capitolul IV

secțiunea 1, urma să soluționeze anume consecutiv chestiunile stipulate de

art. 385 alin. (1) pct. 1), 2), 3) Cod de procedură penală, însă acest aspect nu a

fost elucidat și constatat complet, instanța examinând superficial materialul

probator în raport cu circumstanțele cauzei și inclusiv cu soluția primei

instanțe ce a fost întemeiată pe prevederile art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de

procedură penală.

Astfel, instanța de apel a trecut cu vederea respectivele aspecte esențiale

pentru procesul penal, cu toate că fiind învestită cu atribuții de judecare a

cauzei conform normelor stabilite pentru prima instanță, în speță după o

sentință de achitare, aceasta urma să analizeze toate aspectele învinuirii

înaintate.

Potrivit art. 101 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța de judecată

este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe, la a căror

cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

În caz de admitere a apelului și rejudecării cauzei, decizia instanței de

apel trebuie să cuprindă analiza probelor pe care s-a bazat instanța de fond,

12

care cerințe ale Legii au fost încălcate de către această instanță, apoi motivele

adoptării soluției date de instanța de apel. Instanța este obligată la examinarea

probelor care confirmă vinovăția sau nevinovăția persoanei, să argumenteze

motivele admiterii sau respingerii probelor atât de învinuire, cât și cele de

apărare. În orice caz se supun analizei toate probele, indiferent de faptul că sunt

cuprinse în dosarul penal sau prezentate de către părți în ședință.

Analizând decizia atacată sub aspectul dat, Colegiul penal lărgit constată

că instanța de apel argumentându-și soluția de condamnare a inculpatului

Leon Rodion, în baza art. 155 Cod penal, a reținut declarațiile părții vătămate

Vicol Tatiana, declarațiile martorilor, precum și procesul-verbal de prezentare

spre recunoaștere a persoanei după fotografie din 04 mai 2018, probe în baza

cărora și prima instanță și-a fundamentat soluția de achitare a inculpatului.

În acest context, Colegiul penal lărgit relevă că deși instanța de apel a

expus o motivare în sensul admiterii în calitate de probe a procesului-verbal de

prezentare spre recunoaștere a persoanei după fotografie din 04 mai 2018,

declarațiile părții vătămate Vicol Tatiana și declarațiile martorilor, indicând că

„…întru dovedirea vinovăției inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de

amenințare cu omor, sunt pertinente declarațiile părții vătămate, procesul-

verbal de prezentare spre recunoaștere a persoanei după fotografie din 04 mai

2018, în care este indicat că partea vătămată îl recunoaște pe Leon Rodion, ca

fiind persoana care a agresat-o în ascensor la 04 aprilie 2018 (f.d.53-55), precum

și declarațiile martorilor. Astfel, Colegiul penal a constatat că inculpatul Leon

Rodion a fost recunoscut de partea vătămată ca fiind persoana care a atacat-o în

interiorul liftului, după părăsirea locului incidentului și după anunțarea

organelor de drept, Leon Rodion a fost reținut și prezentat părții vătămate, care

l-a recunoscut, fapt confirmat inclusiv în ședința instanței de apel”, totuși aceasta

nu a oferit o argumentare prin prisma prevederilor legale relevante în raport

cu constatările primei instanțe care a descris întreg procesul de excludere a

procesului-verbal de prezentare spre recunoaștere a persoanei după fotografie

din 04 mai 2018 și care a criticat declarațiile părții vătămate, în coroborare cu

declarațiile martorilor.

Or, prima instanță a apreciat critic procesul-verbal de prezentare spre

recunoaștere a persoanei după fotografie din 04 mai 2018, motivând că

Leon Rodion a fost prezentat spre recunoaștere părții vătămate contrar

prevederilor art. 116 Cod de procedură penală.

Mai mult, potrivit procesului-verbal al ședinței instanței de apel din

26 octombrie 2021 (f.d.205, vol.I), instanța de recurs constată că chestiunea cu

privire la admisibilitatea probei despre recunoașterea inculpatului

Leon Rodion, a fost abordată și de către partea apărării Bogatu Dragoș, care a

susținut că „… inițial partea vătămată nu l-a cunoscut pe Leon Rodion…”.

De asemenea, la argumentarea concluziei privind vinovăția inculpatului

Leon Rodion de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal, instanța

de apel a reținut și declarațiile martorului Patrașcu Eugeniu, însă care nu au

13

fost supuse aprecierii și coroborării cu celelalte probe.

În continuare, Colegiul penal lărgit reține că potrivit dispozitivului

deciziei instanței de apel s-a decis „Admite apelul procurorului, casează total

sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 15 octombrie 2019,

privindu-l pe Leon Rodion, și pronunță în acest sens o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță. Pe Leon Rodion a-l recunoaște vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal și a-i aplica o pedeapsă de

2 (doi) ani închisoare, cu ispășirea în penitenciar de tip semiînchis”.

Însă, deși instanța de apel potrivit dispozitivului a decis casarea totală a

sentinței cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care l-a recunoscut vinovat și l-a condamnat pe

Leon Rodion, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal, la

2 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, totuși

instanța de apel nu a expus o soluție și pentru învinuirea înaintată inculpatului

în baza art. 287 alin. (1) Cod penal.

Subsidiar, Colegiul penal lărgit remarcă și faptul că decizia instanței de

apel în partea învinuirii inculpatului Leon Rodion de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, nici nu conține o analiză și expunere

a argumentelor în acest sens, instanța de apel limitându-se doar să transcrie

concluzia vagă și neclară, preluată din sentința primei instanțe, și anume că „…

infracțiunea de amenințare cu omor, dacă a existat pericolul realizării acestei

amenințări, absoarbe prin conținutul său infracțiunea de huliganism, respectiv

calificarea suplimentară a acțiunilor făptuitorului în baza art. 287 alin. (1)

Cod penal, nu este necesară.”, „… art. 155 Cod penal, constituie o normă-întreg în

raport cu norma de la art. 287 Cod penal, normă-parte, care este absorbită de

prima.”

Or, persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată

nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de

prezentul cod, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate

toate garanțiile necesare apărării sale, și nu va fi constatată printr-o hotărâre

judecătorească de condamnare definitivă. Concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile Codului de

procedură penală, se interpretează în favoarea inculpatului.

În concluzie, Colegiul penal lărgit analizând hotărârea atacată, inclusiv

prin prisma argumentelor expuse de recurent cu temeiurile de drept invocate,

reține că decizia instanței de apel este afectată de erorile prescrise la

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, ceea ce duce la casarea

deciziei instanței de apel, cu dispunerea remiterii cauzei la rejudecare în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, deoarece aceste erori nu pot

fi corectate de instanța de recurs.

Rezumând cele menționate, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de

apel urma să cerceteze amănunțit aspectele învinuirilor înaintate, să aprecieze

14

conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale

să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora și să se expună

asupra admisibilității sau inadmisibilității lor, expunând temeiul respectiv și

argumentând clar concluziile sale în decizia adoptată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel are obligația să înlăture erorile

menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de

casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de

procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o

apreciere obiectivă probelor administrate în cauză, având în vedere

prevederile art. art. 93-95, 101 Cod de procedură penală, să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirilor înaintate, iar în dependență de datele

obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să

corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Bogatu Dragoș în

numele Leon Rodion, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 26 octombrie 2021, în cauza penală în privința lui Leon Rodion

xxxxx și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Leon Rodion xxxxx urmează a fi eliberat din instituția penitenciară în

care se deține, dacă nu execută pedeapsa cu închisoare sau în privința acestuia

nu sunt aplicate măsuri preventive sub formă de arestare preventivă, în baza

altor hotărâri judecătorești.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 05 august 2022.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

Boico Victor

15