1ra-513/2022 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-513/2022 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-513/2022

(1-18198896-01-1ra-04042022)

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Nadejda TOMA

judecători Liliana CATAN

Ion GUZUN

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Grecu Denis în comun cu inculpatul, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2021, în cauza penală privindu-l pe

ROTARI Radu XXXXX, născut la

XXXXX, domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.11.2018-23.12.2019;

Instanța de apel: 14.01.2020-26.11.2021;

Instanța de recurs: 04.04.2022- 18.05.2022.

c o n s t a t ă:

Rotari Radu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de amendă în cuantum de 600

(șase sute) u. c. ceea ce reprezintă 30.000 (treizeci mii) lei în contul statului.

S-a încasat din contul inculpatului în beneficiul bugetului de stat, suma de 640 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Stanciu Elena către Rotari Radu s-a

admis în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască

instanța civilă.

fiind deținător al unui permis de conducere de categoria B și C, la 23.05.2018, ora

12:45, în timp ce conducea automobilul de model „ Skoda Superb ” cu XXXXX, a

încălcat cerințele Regulamentului Circulației Rutiere, Anexa nr.1 la Hotărârea

Guvernului nr.357 din 13.05.2009 și anume: prevederile pct.3 al Regulamentului

Circulației Rutiere (în continuare regulament), în conformitate cu care: participanții la

trafic sânt obligați să respecte regulile de circulație, semnificația mijloacelor de

semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile agentului de circulație, condițiile tehnice

1

ale prezentului Regulament și prin acțiunile lor sa nu cauzeze prejudicii altor

participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum și să nu creeze neîntemeiat

obstacole circulației care ar depăși pe acele care sânt provocate de circumstanțe

iminente”; prevederile pct.4 al Regulamentului, în conformitate cu care: ”Orice

participant la trafic care respectă prezentul Regulament este în drept să conteze pe

faptul că și ceilalți participanți la trafic execută cerințele acestuia; prevederile pct.10

alin.(l) lit. b) al Regulamentului, în conformitate cu care, „persoana care conduce un

vehicul trebuie: ...b) să posede cunoștințe și să execute cerințele prezentului

regulament, precum și să posede dexteritatea necesară de a conduce în siguranță

vehiculul pe drum; prevederile pct.39 alin. 1) al Regulamentului Circulației Rutiere, în

conformitate cu care: ”înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau altei schimbări a

direcției de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că această manevră va

fi executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic”;

prevederile pct. 41 alin.2) al Regulamentului Circulației Rutiere, potrivit căruia:

”Conducătorul vehiculului care intenționează să se deplaseze cu spatele poate să

înceapă manevra numai după ce s-a asigurat că o poate face fără a crea un pericol sau

un obstacol pentru ceilalți participanți la trafic. În cazurile în care câmpul vizual în

spate este limitat, conducătorul trebuie să recurgă la ajutorul altei persoane, aflate în

afara autovehiculului; prevederile pct. 45) alin. 1) și alin. 2) al Regulamentului

Circulației Rutiere, în conformitate cu care conducătorul trebuie să conducă vehiculul

în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii

factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și b) dexteritatea în conducere

care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) Starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră și în cazul în care în limita vizibilității

apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar

să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului: prevederile art.22 alin.4)

din Legea nr. 131 -XVI din 07.06.2007 privind situația traficului rutier, potrivit căruia:

”participanții la trafic sunt obligați să manifeste un comportament care să asigure

fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze siguranța unor alți participanți la trafic”

și cerințele art. 23 al Legii specificate, conform căruia: ”participanții la traficul rutier

sunt obligați să cunoască și să respecte Regulamentul circulației rutiere”, prin faptul

că, în timpul efectuării manevrei de deplasare cu spatele, în adiacentul casei de pe

XXXXX, exprimând neatenție față de trafic și încredere exagerată în sine, nu s-a

asigurat că efectuarea acestei manevre poate fi făcută fără a crea un pericol sau un

obstacol pentru ceilalți participanți la trafic, nu a ținut cont de totalitatea factorilor

rutieri care garantează siguranța conducerii mijlocului de transport, în special de starea

sa psihofiziologică ce-i influenta atenția și nu a întreprins toate acțiunile ce era obligat

să le întreprindă pentru efectuarea manevrei respective în siguranță, iar în rezultat a

tamponat pietonul Elena Stanciu, care traversa parte carosabilă de la dreapta spre

stânga relativ deplasării mijlocului de transport.

În rezultatul tamponării, Elena Stanciu, conform rapoartelor de expertiză judiciară

nr. 201802D1272 din 26.07.2018 și nr. 201904X0151 din 20.09.2019, i-au fost cauzate

2

fractura osului radial pe stânga, fractura oaselor nazale fără deplasare, edem al

țesuturilor moi cu excoriații la nivelul feței și fractura coastei a XII pe dreapta, care

condiționează o dereglare a sănătății de lungă durată și în baza acestui criteriu se

calificau ca vătămare corporală medie a integrității corporale.

procuror, de avocatul Grecu Denis în interesele inculpatului, de avocatul Serghei Rusu

în interesele părții vătămate Elena Stanciu și de inculpat, prin care au solicitat casarea

sentinței Judecătoriei Chișinău.

3.1 Procurorul a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care, în privința inculpatului să fie stabilită

o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 650 unități convenționale, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani, prin aplicarea art.

65 Cod penal.

În motivarea cererii de apel s-a indicat că, instanța la stabilirea pedepsei urma să

ia în considerație și faptul că îndată după comiterea accidentului, ultimul nu a anunțat

politia despre accidentul în cauză, precum și faptul că anterior acesta a fost tras la

răspundere contravențională pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră, ceea ce

denota o iresponsabilitate sporită a lui Rotari Radu în calitate de conducător auto, iar

acest fapt impunea necesitatea privării ultimului de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 2 ani, prin aplicarea art. 65 Cod penal.

Totodată, s-a menționat că Rotari Radu nu a despăgubit partea vătămată, deși

locuiesc în vecinătate.

Procurorul considera că pedeapsa respectivă nu-și va atinge scopul, astfel nefiind

restabilită echitatea socială, fapt ce nu va genera corectarea condamnatului. În acest

context, lui Rotari Radu urmează să fie privat de dreptul special de a conduce mijloace

de transport și careva impedimente care ar împiedica aplicarea unei asemenea pedepse

complementare nu au fost stabilite în cadrul prezentului proces penal.

3.2 Avocatul Grecu Denis în interesele inculpatului în apel a solicitat casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță

prin care inculpatul să fie achitat de la comiterea infracțiunii incriminate.

În motivarea cererii de apel s-a invocat că:

- instanța nu a analizat și apreciat corespunzător declarațiile martorilor:

- instanța greșit a stabilit latura subiectivă a infracțiunii incriminate, chiar dacă a

concluzionat condamnarea inculpatului, având în vedere că la materialele dosarului nu

au fost administrate careva probe care ar fi demonstrat cu certitudine faptul că, Rotari

Radu cu intenție a încălcat regulile circulației rutiere, ba din contra, nici la examinarea

cazului la fața locului, nici ulterior la faza urmăririi penale și nici la examinarea cauzei

în instanță de judecată, nu s-au constatat careva abateri ale regulilor de securitate a

circulației din partea lui Rotari Radu, care ar fi generat o concluzie fermă că inculpatul

a avut intenția de a încălca normele stabilite, cum ar fi depășirea vitezei, starea tehnică

a vehiculai, etc., fapt confirmat prin procesul-verbal privind consemnarea celor

constatate din proces-verbal de cercetare a locului accidentului rutier (f.d.8, 9-11);

3

- prima instanță, deși a susținut poziția apărării privind neaprobarea prejudiciului

solicitat spre încasare de către partea vătămată, totuși a admis, în principiu, acțiunea

civilă depusă de Stanciu Elena, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite

să hotărască instanța civilă, soluția pe care o considera drept ilegală;

- soluția primei instanțe pe marginea acțiunii civile este una incorectă, având în

vedere că instanța greșit a aplecat legea procedurală, or, între redacția art. 387 alin. (3)

Cod de procedură penală și art. 225 Cod de procedură penală, în redacția Legii RM,

nr.152 din 01.07.2016, în vigoare din 01.08.2016, sunt divergențe esențiale, urmând a

fi aplicată legea ulterioară;

- la capitolul pretenției privind repararea prejudiciului moral, la fel o considera a

fi neîntemeiată, or, leziunile și traumele care au fost depistate la partea vătămată în

urma accidentului rutier din 23.05.2018 și care sunt în legătură cauzală directă cu

impactul au fost tratate în timp scurt, inculpatul suportând cheltuieli în acest sens până

când rudele părții vătămate nu au refuzat de la ajutor și au îngrădit accesul la Stanciu

Elena.

3.3 Avocatul Serghei Rusu în interesele părții vătămate, Elena Stanciu, în apelul

său a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care în privința

inculpatului să fie dispusă privarea acestuia de dreptul de a conduce mijloace de

transport, a încasa din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate suma de

17.462,80 lei, cu titlu de prejudiciu material, a încasa din contul inculpatului în

beneficiul părții vătămate suma de 100.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral și a încasa

din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate suma de 10.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de apel s-a indicat că:

- nu au fost întrunite niciuna din cele 3 condiții solicitate de norma legală, lipsind

atât cazul excepțional, incertitudinea sumei solicitate, încât însăși în acțiunea civilă este

indicată valoarea acțiunii civile, fiind prezentate bonuri în acest sens iar amânarea

cauzei de judecată după înaintarea acțiunii civile s-a dispus de cel puțin 4 ori la

solicitarea inculpatului și a avocatului său;

- instanța de judecată nu a avut temei legal de a dispune admiterea acțiunii civile

în principiu fără a se expune în privința cuantumului acestei despăgubiri;

- contrar procesului verbal al ședinței și înregistrărilor audio instanța atribuie

avocatului părții vătămate declarații care nu au fost făcute în instanța de judecată și

anume „în altă ordine de idei, avocatul părții vătămate, a invocat că aceasta ar fi

suportat prejudicii materiale mult mai mari care ar putea fi poate suplimentar”, astfel

de declarații nu au fost făcute în instanța de judecată și nici nu a fost solicitată amânarea

judecării cauzei pentru prezentarea probelor suplimentare, încât toate bonurile fiscale

au fost anexate la acțiunea civilă;

- instanța de fond a ignorat circumstanțe de fapt și de drept și nu a stabilit

inculpatului obligația de a despăgubi partea vătămată în coraport cu acțiunile sale

cauzate de manevrarea unui izvor de pericol sporit, astfel pe lângă suferința pe care a

4

avut-o un an de zile Stanciu Elena aceasta este impusă de către instanță de a cheltui

timp și bani pentru a-și recupera în instanța civilă prejudiciul cauzat prin infracțiune;

- la motivarea privind pedeapsa stabilită inculpatului în condițiile în care, conform

art. 264 alin. (1) Cod penal, pedeapsa privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport este prevăzută în calitate de pedeapsă complementară alternativă doar în cazul

pedepsei cu închisoarea, luând în calcul faptul că în speță s-a ajuns la concluzia de a

stabili pedeapsa sub formă de amendă, instanța de judecată a considerat că la caz o

astfel de pedeapsă nu poate fi stabilită. Ori, în cazul în care acuzatorul de stat considera

că pentru fapta sa inculpatul urma să fie privat de dreptul de a conduce, urma să prezinte

argumente și probe în vederea stabilirii pedepsei care presupune sancțiunea

complementară respectivă;

- aceasta fiind o concluzie eronată care nu are la baza sa o justificare legală,

pedeapsa complementară putea fi raportată la oricare din sancțiunile stabilite de norma

legală fie amendă, fie muncă neremunerată fie închisoarea, în toate cele trei cazuri

privarea este o sancțiune complementară aplicabilă, iar în condițiile aplicabile speței,

reieșind din comportamentul inculpatului, refuzul acestuia de a recunoaște săvârșirea

infracțiunii și din pretinsul fapt de despăgubire cu 200 de lei pe partea vătămată în

condițiile în care ultima un an de zile a fost internată periodic în instituții medicale,

anume aplicarea sancțiunii complementare este întemeiată.

3.4 Inculpatul Rotari Radu, în apelul său a solicitat casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

el să fie achitat de la comiterea infracțiunii incriminate.

În motivarea cererii de apel s-a indicat că:

- nici în cadrul urmăririi penale și nici la examinarea cauzei în judecată, nu au fost

constatate încălcări, omisiuni concrete din partea apelantului, din celea prevăzute de

pct. 41 și 45 din Regulament, care au putut să genereze condiții favorabile pentru

impact (depășirea de viteză, starea tehnică a automobilului, etc.), iar concluzia primei

instanță că inculpatul, după pornirea din loc a automobilului, ar putea să accelereze

viteza, este pur declarativă și neprobată prin mijloace admisibile;

- prima instanță greșit l-a considerat pe el unicul vinovat în comiterea

accidentului, dar și a conchis eronat că a încălcat regulile circulației rutiere cu intenție,

întrucât el nu putea să prevadă că Elena Stanciu va avea un comportament care este

contrar Regulamentului circulației rutiere, fiind convins că a evaluat toate riscurile

posibile la trafic;

- sunt declarative concluziile primei instanțe precum că, reieșind din

circumstanțele accidentului, el avea posibilitate să evite impactul;

- în opinia sa cu referire la afirmația martorului la locul accidentului Gheorghe

Vicol, partea vătămată Elena Stanciu prea brusc a ieșit pe carosabil, fiind în zona

apropiată de automobil sau era aplecată cu fața spre mașină și din acest motiv nu a

văzut-o în toate trei oglinzi retrovizoare;

- potrivit procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier, nu s-au

depistat urme de frânare. Respectiv, viteza automobilului nu era mare, altfel picioarele

5

pietonului trebuiau să fie sub bara de protecție, cu apariția leziunilor în regiunea dată,

circumstanța necunoscută speței;

- prima instanță a concluzionat greșit că din locul parcării era posibilă ieșirea

directă, efectuând manevra de deplasare cu spatele însoțită de o ușoară rotire

concomitentă a volanului în partea stingă, concluzie care se afla în contradicție cu

situația reală, luând în considerație locul amplasării automobilului, lungimea acestuia,

obstacolele amplasate în dreapta, stingă și în spatele acestuia. Prin urmare, în lipsa

probelor admisibile, administrarea cărora a fost cerută de către el la etapa urmăririi

penale, instanța nu era în drept să facă o concluzie declarativă în defavoarea lui, precum

că el ar fi avut posibilitatea să evite impactul prin săvârșirea altor manevre;

- el indica că pretențiile părții vătămate nu puteau fi admise în sensul formulat,

chiar dacă era demonstrată vinovăția lui, întrucât în susținerea pretențiilor la acțiune

sunt anexate doar copiile bonurilor de casă pentru achitarea medicamentelor, alte probe

care ar fi confirmat suportarea cheltuielilor de alimentație, îngrijire, mâncare, etc., nu

au fost prezentate;

- nici cheltuielile pentru procurarea medicamentelor nu puteau fi compensate în

baza bonurilor de casă prezentate, din punct de vedere a legăturii cauzale, având în

vedere că nu s-a demonstrat necesitatea administrării acestor medicamente în raport cu

accidentul din 23.05.2019, or, experții legiști au exclus o parte din leziuni invocate de

Stanciu Elena, iar indicațiile medicilor în privința medicamentelor necesare în ziua

accidentului au fost integral executate de către inculpat din sursele proprii, prescrierea

medicamentelor din bonurile de casă anexate la acțiune nu se regăseau în

recomandările medicilor anexate la acțiune, bonurile de casă eraut datate cu

08.09.2018, deși impactul a avut loc la 23.05.2013, nu este demonstrat nici faptul

procurării acestor medicamente anume de către Stanciu Elena și nu de altă persoană în

alte condiții și în alte scopuri;

- la capitolul pretenției privind repararea prejudiciului moral, el, la fel o considera

drept neîntemeiată, or, leziunile și traumele care au fost depistate la partea vătămată în

urma accidentului rutier din 23.05.2018 și care sunt în legătură cauzală directă cu

impactul au fost tratate în timp scurt, el, inculpatul, suportând cheltuieli în acest sens

până când rudele părții vătămate nu au refuzat de la ajutor lui și i-au îngrădit accesul la

Stanciu Elena;

- posibilele suferințe fizice și morale a lui Stanciu Elena sunt legate de alte

traumatisme, leziuni care, în opinia experților, nu au legătură cu accidentul din

23.05.2018 sau sunt generate de procese distructive ale oaselor părții vătămate.

apelul procurorului, apărătorului Denis Grecu în interesele inculpatului și inculpatului

au fost respinse ca nefondate.

Apelul avocatului Serghei Rusu în interesele părții vătămate Elena Stanciu a fost

admis, cu casarea sentinței în partea acțiuni civile și s-a pronunțat în această parte o

nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care s-a dispus

încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate, Stanciu Elena a sumelor

6

de:

- 20.000 (douăzeci mii) lei cu titlu de prejudiciu moral;

- 10.000 (zece mii) lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

În rest, sentința s-a menținut fără modificări.

prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenții,

concludenții și utilității lor le apreciază ca fiind veridice, utile, pertinente, din care

indubitabil rezultă vina inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin.

(1) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a

integrității corporale sau a sănătății.

În acțiunile inculpatului erau întrunite toate semnele și elementele constitutive ale

componenței de infracțiune prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, încălcarea regulilor

de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare

ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.

Instanța de apel a considerat că la numirea tipului și măsurii de pedeapsă

inculpatului, instanța de fond a respectat prevederile art. 6, 7, 61, 75 – 78 Cod penal, le-

a aplicat corespunzător, considerent din care argumentele procurorului și ale avocatului

în interesele părții vătămate, în această parte urmează a fi apreciate critic.

La caz, privind gravitatea infracțiunii săvârșite, infracțiunea săvârșită se atribuie la

categoria infracțiunilor mai puțin grave, circumstanțe agravante nu au fost reținute, însă

s-a reținut circumstanța atenuantă săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni din

imprudență.

În asemenea circumstanțe, conducându-se de principiile generale de stabilire a

pedepsei consfințite de art. 61 alin. (2), 64 alin. (1), (2), (3) și (31) Cod penal, instanța

de judecată întemeiat a considerat că în privința inculpatului pentru comiterea de către

acesta a infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Codul penal, este echitabilă stabilirea

unei pedepse sub formă de amendă în mărime de 600 u. c. ceea ce constituie 30.000 lei

în contul statului.

În condițiile în care, conform art. 264 alin. (1) Cod penal, pedeapsa - privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport este prevăzută în calitate de pedeapsă

complementară alternativă doar în cazul pedepsei cu închisoarea, luând în calcul faptul

că în speță s-a ajuns la concluzia de a stabili pedeapsa sub formă de amendă, instanța de

judecată a considerat că la caz o astfel de pedeapsă nu putea fi stabilită. Or, în cazul în

care acuzatorul de stat considera că pentru fapta sa inculpatul urma să fie privat de

dreptul de a conduce, urma să prezinte argumente și probe în vederea stabilirii pedepsei

care presupune sancțiunea complementară respectivă.

Instanța de apel a considerat că argumentele avocatului Serghei Rusu în interesele

părții vătămate, Elena Stanciu, în partea acțiunii civile au fost întemeiate. Instanța de

apel a reiterat că atât în ședința instanței de fond cât și în ședința instanței de apel s-a

stabilit vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod

7

penal, fapte prejudiciabile care au adus atingere integrității corporale a părții vătămate

și care au cauzat suferințe.

Astfel, având în vedere legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită comisă de către

Rotari Radu și prejudiciul cauzat părții vătămate, instanța de apel a considerat necesar

și justificat de a încasa din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate prejudiciul

moral în mărime de 20.000 lei, or potrivit art. 219 alin. (4) Cod de procedură penală, la

evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral, instanța de

judecată i-a în considerare suferințele fizice ale victimei, prejudiciul agrement sau

estetic, pierderea speranței în viață, pierderea onoarei prin defăimare, suferințele psihice

provocate de decesul rudelor apropiate etc.

În acest sens, s-a atestat că partea vătămată a fost spusă suferințelor psihice, motiv

din care în speță este rațional de a încasa din contul inculpatului în beneficiul părții

vătămate a prejudiciului moral.

În partea ce vizează solicitarea cu privire la încasarea prejudiciului material,

instanța de apel a considerat că pretențiile invocate nu au fost probate corespunzător nici

în cadrul ședințelor din prima instanță și nici în cadrul ședințelor din instanța de apel.

Prin urmare, este echitabil și întemeiat ca inculpatul să achite părții vătămate prejudiciul

material cauzat acestuia, cel care a acționat față de persoană în mod ilicit, fiind obligat

să repare prejudiciul patrimonial cauzat, însă prejudiciul material invocat urmează a fi

probat.

Consecvent, instanța de apel a dispus încasarea din contul inculpatului și a

cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 10.000 lei, or acestea sunt probate prin

mandatul avocațional și bonul de plată, anexate la materialele cauzei, (f.d. 136-137, vol.

I).

cu inculpatul au atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct.

3), 6), 10), 11), 13) Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei, dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanța în alt complet de judecată.

În motivare recurentul a indicat că:

- inculpatul a fost lipsit de orice garanție prevăzută de art. 418, 338 și 339 Cod de

procedură penală, or decizia motivată nu a fost pronunțată în ședința de judecată

deschisă în mod public, aceasta fiind eliberată inculpatului de către grefier sub

semnătură în holul Curții de Apel Chișinău la data de 21.01.2022, fapt care poate fi

constatat prin verificarea înregistrărilor audio a ședințelor de judecată;

- instanța de apel a emis o soluție contradictorie întrucât, pe de o parte, în partea

laturii civile sentința a fost contestată atât de partea vătămată Stanciu Elena, cât și de

partea apărării, în final sentința în această parte a fost casată cu pronunțarea unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, deși apelul apărării care, de

iure, a cerut aceeași soluție a fost respins integral;

- în pofida faptului că apărătorul în apelul declarat a înaintat o propunere

alternativă la capitolul soluției definitive (achitarea inculpatului sau, în cazul

recunoașterii vinovăției acestuia, aplicarea unei pedepse sub forma amenzii minimale,

8

ținând cont de circumstanța atenuantă prevăzută de art. 76 alin. (l) lit. g) Cod penal),

totuși, instanța de apel a examinat doar propunerea soluției de achitare a lui Rotari Radu

și, ca urmare, toată aprecierea bazei probatoare a fost dedicată unui scop de a combate

această alegație a părții apărării, fără a fi dată vreo apreciere posibilității aplicării unei

pedepse mai blânde față de inculpat;

- este greșită concluzia instanței de apel cu referire la declarațiile părții vătămată

Stanciu Elena și a martorului Galina Melnic, or, pe de o parte, acest argument nu ar

putea justifica nerespectarea Regulamentului Circulației Rutiere, iar pe de altă parte,

această concluzie vine în contradicție cu probele administrate la dosar;

- a rămas neclară problema aprecierii probelor în vederea stabilirii leziunilor

corporale ale părții vătămate, or după cum rezultă din motivarea deciziei, instanța de

apel și-a format opinia contradictorie vizavi de poziția părții vătămate în raport cu

automobilul inculpatului în momentul impactului;

- această concluzie nu a fost combătută prin alte rapoarte de expertiză medico-

legală, iar atât prima instanță cât și instanța de apel nu au motivat care este cauza

neadmiterii concluziei expertului Scurtu Iurie, având în vedere că atât partea vătămată

cât și martorul Galina Melnic au afirmat în ședința de judecată că, automobilul a lovit-

o pe Elena Stanciu anume în spate;

- pronunțarea deciziei integrale a fost preconizată pentru data de 18.01.2021, deși

ședința a fost amânată pentru data de 21.01.2022, la data de 31.12.2021 a intrat în

vigoare Legea RM privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova, care se restrânge asupra faptei penale

incriminate lui Rotari Radu, astfel încât inculpatul a avut dreptul la aplicarea amnistiei

în cazul său. Totodată, anume instanțele de judecată urmează să examineze problema

aplicării amnistiei față de Rotari Radu, având în vedere că, deși, legea amnistiei este

aplicabilă indiferent de măsura de constrângere stabilită, totuși pentru condamnații cu

pedeapsa principală sub forma de amendă mecanismul aplicării amnistiei nu este

reglementat expres, dreptul acestora la amnistie ar putea rămâne unul iluzoriu;

- partea apărării în continuare pledează pentru pronunțarea unei hotărâri noi

privind respingerea în fond a acțiunii civile, având în vedere și faptul că inculpatul a

participat cu ajutor material la tratamentul părții vătămate până ce rudele acesteia i-au

interzis comunicarea cu ea, circumstanțe constatate în ședința de judecată;

- cuantumul despăgubirii prejudiciului moral stabilit de instanța de apel pentru

Stanciu Elena, ținându-se cont de circumstanțele cazului, comportamentul părților de

până și după accident, este disproporționat în raport cu sumele acordate altor persoane

prin hotărâri definitive de aceeași natură, iar instanța de apel nu a motivat această

depășire prin careva fapte speciale. Pe de altă parte, suma încasată din contul

inculpatului, având în vedere situația materială precară a acestuia, este una exagerată.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat și

lipsit de temeiuri legale.

9

din dosar și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi

declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în

cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că

titularul invocă temeiuri pentru recurs stipulate la art. 427 alin.(1) pct. 3), 6), 10), 11),

13) Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când

ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau a aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale, persoana condamnată a fost

judecată anterior în mod definitiv pentru aceeași faptă sau există o cauză de înlăturare

a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată

de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea

părților în cazul prevăzut de lege și a intervenit o lege penală mai favorabilă

condamnatului.

Colegiul penal concluzionează că aceste temeiuri pentru declararea recursului

ordinar nu și-au găsit confirmarea la examinare, nefiind stabilite presupusele erori de

drept invocate de recurent.

Colegiul penal statuează că critica aprecierii probelor nu poate fi supusă analizei

la etapa examinării cauzei în ordine de recurs ordinar, deoarece instanța de recurs este

abilitată de a se pronunța asupra chestiunilor de drept, care constituie erori cu caracter

procedural sau material, iar aprecierea probelor constituie o chestiune de fapt, ce ține

de judecarea fondului cauzei, judecare care nu se înfăptuiește de către instanța de

recurs.

Mai mult, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune inculpatul,

este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere distincte cu privire la modul de

apreciere a probelor nu este un motiv suficient și plauzibil pentru a dispune rejudecarea

unei cauze penale, după cum solicită apărătorul.

În esență, criticele recurentului se axează pe ideea că instanța de apel nu a intrat

pe deplin în esența acțiunilor inculpatului, eronat fiind admisă acțiunea civilă a părții

vătămate.

10

Însă, verificând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul

conchide că acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea soluției sale a

respectat prevederile legale, adoptând o soluție corectă și întemeiată.

Astfel, Colegiul penal tine să menționeze că, împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârii contestate relevă în mod concludent că instanța de apel a

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind vinovăția inculpatului,

în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar care au fost apreciate în

conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de

apel pronunțându-se argumentat și detaliat asupra motivelor pentru care a respins

versiunile apărării, probele administrate pe caz demonstrând concludent prezenta în

acțiunile lui Rotari Radu a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (1) Cod

penal și necesitatea încasării din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a

prejudiciului moral și cheltuielile judiciare.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o reevaluare

a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând corectitudinea soluției

instanței de apel, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu

o consideră necesară, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct.

37 a hotărârii sale în cauza Albert vs România din 16 februarie 2010, statuează că art.6

înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument, cu toate acestea

noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor

furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale

supuse atenției sale

Totodată, Colegiul penal apreciază ca fiind neîntemeiată la moment solicitarea

recurentului privind aplicarea prevederilor Legii nr. 243 din 24.12.2021 privind

amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova, deoarece, potrivit art. 427 alin (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului doar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel.

De asemenea, instanța de apel a pronunțat dispozitivul deciziei la 26.11.2021,

pronunțarea deciziei integrale fiind la 21.01.2022, iar Legea amnistiei, fiind adoptată

la 24.12.2021 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial - 31.12.2021.

Prin urmare, cauza penală a fost soluționată înainte de intrare în vigoare a legii

privind amnistia cu anunțarea verdictului în cadrul ședinței din 26.11.2021, iar

judecătorul după finisarea cercetării judecătorești și oferirea dreptului la replică

participanților la proces nu putea din oficiu schimba soluția pronunțată.

Așadar, chestiunea abordată, odată apărută după pronunțarea deciziei de către

instanța de apel, care împreună cu sentința au devenit definitive și executorii în virtutea

prevederilor art. 415 alin. (3), 466 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (5) Cod de procedură

penală, nu cade sub incidența procedurii de recurs ordinar, neconstituind erori de drept

11

comise de instanțele de fond și de apel care urmează a fi reparate pe această cale de

atac.

Ori, conform art. 65 alin. (3) pct. 1) Cod de procedură penală, persoana în privința

căreia sentința a devenit definitivă se numește condamnat, dacă sentința este de

condamnare, iar aplicarea actului de amnistie față de persoana condamnată, a cărei

sentință a devenit definitivă și executorie, se soluționează deja, la etapa executării

pedepsei, în corespundere cu prevederile art. 469 alin. (1) pct. 15) - 472 Cod de

procedură penală.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea atacată cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, fiind aplicat inculpatului pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 220 Cod procedură penală, acțiunea civilă în procesul penal se

soluționează în conformitate cu prevederile legislației penale, normele procedurii civile

și normele procesului de mediere a litigiilor se aplică dacă ele nu contravin principiilor

procesului penal și dacă normele procesului penal nu prevăd asemenea reglementări.

În conformitate cu art. 219 alin. (3) Cod procedură penală prejudiciul material se

consideră legat de săvârșirea acțiunii interzise de legea penală dacă el se exprimă în

cheltuieli pentru: 1) tratamentul părții vătămate și îngrijirea acesteia; 2) înmormântarea

părții vătămate; 3) plata sumelor de asigurare, indemnizațiilor și pensiilor; 4)

executarea contractului de depozit al bunurilor.

Reieșind din prevederile art. 14 Cod civil, persoana lezată într-un drept al ei

poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel. Se consideră prejudiciu,

cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le

suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale

(prejudiciu efectiv), precum și beneficiul neobținut prin încălcarea dreptului (venitul

ratat). Răspunderea civilă are ca primă finalitate repararea prejudiciului cauzat, iar

prejudiciul reprezintă condiția dar și măsura răspunderii reparatorii, întrucât aceasta se

angajează numai în limita prejudiciului injust cauzat.

La caz, instanța de apel a argumentat prin prisma art. 219, 221, 225 Cod de

procedură penală, admiterea acțiunii civile și stabilirea cuantumului prejudiciului

moral în sumă de 20.000 lei și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 10.000 lei.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu cele invocate de recurent, că hotărârea contestată conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că instanța nu a admis vreo eroare

gravă de fapt, care să fi afectat soluția și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, având în vedere considerentele menționate supra și raportând situația

reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul

penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat

prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar

12

criticele din recursul înaintat de avocatul Grecu Denis în comun cu inculpatul nu și-au

găsit confirmare.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Grecu Denis în comun cu

inculpatul, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26

noiembrie 2021, în cauza penală privindu-l pe ROTARI Radu XXXXX, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 iulie 2022.

Președinte Nadejda TOMA

Judecător Liliana CATAN

Judecător Ion GUZUN

13