În ceea ce privește cazul Vincenzo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Krzysztof Wojtyczek, președintele Ivana Jelić, Erik Wennerström, judecători și Viktoriya Maradudina, La 24 noiembrie 2022, după deliberarea sa în camera Consiliului, Tribunalul a adoptat, la această dată, o hotărâre la originea cauzei, o hotărâre pronunțată împotriva Italiei și a cărei hotărâre a fost sesizată de Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Recurenta a fost reprezentată de domnul De Jorio Filippo, avocat la Roma. Cererea a fost comunicată guvernului italian ( relevante la cerere figurează în tabelul anexat. ÎN JUSTIȚIE CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 1 din Protocolul nr. Invocând articolele 1, 6 și 13 din convenție și la art. 1 din Protocolul 1, recurenta se plânge în principal de executarea sau de executarea tardivă a hotărârii judecătorești interne pronunțate în favoarea sa. art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr 1 sunt astfel exprimate în părțile lor relevante art. 6 § Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general (...) În această privință, Curtea amintește că nu este oportun să se solicite unui individ care a obținut o creanță împotriva statului la momentul respectiv a unei proceduri judiciare de a fi obligată ulterior să inițieze procedura ulterioară în scopul de a obține satisfacție ( Metaxas c. Grecia, n 8415/02, ê 19, 27 mai 2004). Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului. 10. În al doilea rând, guvernul solicită Curții să declare cererea inadmisibilă pentru abuz de drept de recurs. Acesta furnizează Curții documente suplimentare referitoare la dezvoltarea procedurii de executare. El subliniază că nu a adus la cunoștința Curții aceste documente care, din punctul său de vedere, erau esențiale pentru soluționarea cauzei, și anume faptul că decizia internă a fost executată între timp. 11. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție, o cerere poate fi declarată abuzivă, în special în cazul în care se bazează în mod deliberat pe fapte luate în considerare (gros c. Elveția [GC], nr. 67810/10, § 28, CEDH 2014, Keretchachvili c. Georgia (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006, Miroļubovs și alții c. Letonia, nr. 798/05, § 63, 15 septembrie 2009 și Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano c. Italia [GC], n 38433/09, § 97, CEDH 2012). O informație incompletă și, prin urmare, înșelătoare poate, de asemenea, să analizeze printr-un abuz de dreptul la recurs individual, în special atunci când se referă la inima cauzei și că reclamantul nu explică în mod suficient de ce nu a divulgat informațiile relevante (Hüttner c. Germania (dec.), n 23130/04, 9 iunie 2006, Predescu c. România, n 21447/03, § 25-26, 2 decembrie 2008 și Kowal c. Polonia (dec.), n 2912/11, 18 septembrie 2012). în fața Curții și că, în pofida unei obligații în temeiul articolului 47 alineatul (7) din Regulamentul de procedură, recurentul nu informează Curtea cu privire la aceasta, prin care să se pronunțe asupra cauzei în deplină cunoștință de cauză (Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano, citată anterior, § 97, și Miro Cu toate acestea, chiar și în astfel de cazuri, instanța în eroare trebuie să fie stabilită cu suficientă certitudine (Nashif Bulgaria, nr. 50963/99, § 89, 20 iunie 2002, Melnik c. Ucraina, nr. 766/01, § 58-60, 28 martie 2006, Nold c. Germania, nr 27250/02, § 87, 29 iunie 2006, și Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano, citată anterior, § 97). În speță, Curtea constată că, în formularul său de cerere, reclamantul a furnizat informații complete cu privire la cauza sa. Curtea deține elementele esențiale pentru examinarea cauzei și constată că informațiile furnizate de guvern și care nu au fost comunicate de reclamant nu privesc un aspect esențial al cauzei. Într-adevăr, faptul că autoritățile interne au executat în sfârșit decizia internă cu mai mult de 11 ani în urmă nu a avut un impact decisiv asupra examinării presupusei încălcări. Într-adevăr, în momentul introducerii cererii, decizia internă a rămas neexecutată timp de aproape nouă ani. Nu se poate concluziona că reclamantul a abuzat de dreptul său individual de a face recurs în speță. Prin urmare, această excepție trebuie, de asemenea, respinsă. 13. În cele din urmă, guvernul consideră că reclamantul nu mai este A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții în cauza C-482/99, Rec., 2002, p. 29385/03, 16 iulie 2013 și Therapic Center S.r.l. și alții c. Italia [comitet], nr. 391686/11, 4 octombrie 2018]. În special, Curtea amintește că plata dobânzilor legale și a reevaluării monetare poate trece ca fiind de natură să compenseze prejudiciile patrimoniale cauzate de întârzierile în executarea deciziilor interne definitive, dar că: în mod evident nu este în măsură să repare suferința și frustrarea suferite de reclamant din cauza unor astfel de întârzieri. Având în vedere că, în speță, recurenta nu a obținut repararea prejudiciului moral, Curtea consideră că recurenta poate oricând să se auto-impusă în temeiul articolului 34 din convenție (Gagliardi, citată anterior, § 64, și Therapic Center S.r.l. și alții, citată anterior, § 16). Prin urmare, această excepție trebuie, de asemenea, eliminată. 15. Constatând, pe de altă parte, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea o declară admisibilă. Pe fond 16. Curtea amintește că executarea unei hotărâri sau a unei hotărâri, din orice instanță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din În sensul articolului 6 din Convenție, aceasta face trimitere, de asemenea, la jurisprudența sa privind executarea sau executarea tardivă a hotărârilor judecătorești interne definitive ( Hornsby c. Grecia, nr. 18357/91, 40, Rec., 1997, II). 17. În hotărârile de principiu Ventorino c. Italia 357/07, 17 mai 2011), De Trana c. Italia 64215/01, 16 octombrie 2007), Nicola Silvestri c. Italia 16861/02, 9 iunie 2009) și Antonetto c. Italia 15918/89, 20 iulie 2000), Curtea a concluzionat că încălcarea privind aspecte similare celor care fac obiectul prezentei cauze. 18. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea nu identifică niciun fapt sau argument care să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în ceea ce privește admisibilitatea și justificarea obiecțiunilor în cauză. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Comisia consideră că, în speță, autoritățile nu au depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea integrală și în timp util a hotărârii de justiție pronunțate în favoarea recurentei. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că nu executarea deciziei în cauză a privat de orice efect util dreptul de acces la o instanță a recurentei și a adus atingere dreptului acesteia de a-și respecta bunurile. 19. Prin urmare, aceste obiecțiuni dezvăluie o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 20. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat f un c ț i o n are a formulată de recurentă sub aspectul articolelor 1 și 13 din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Nicola Silvestri, citată anterior, și Antonetto, citată anterior), Curtea consideră că este rezonabil să se aloce sumele indicate în tabelul anexat. 23. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L cererea admisibilă; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 1 din Protocolul 1 din cauza executării tardive a unei hotărâri de justiție internă A se vedea hotărârea de a se pronunța în temeiul articolelor 1 și 13 din Convenție A se vedea că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, sumele indicate în tabelul anexat; de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Viktoriya Maradudiana Krzysztof Wojtyczek Modulul adjunct f.f. Președinte Anexă Cerere privind obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul n Decizia privind justiția internă relevantă Data de începere a lanului. Data la care a fost executată data la care s-a încheiat executarea termenului limită de executare. 11 ani(s) și 6 luni și 17 zile(s) 700 1 000 [1] Plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant. [2] Plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă.
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE DE VINCENZO c. ITALIE
(Requête n
o
24085/11)
ARRET
15 décembre 2022
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire De Vincenzo c. Italie,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un comité composé de
:
Krzysztof Wojtyczek,
président
,
Ivana Jelić,
Erik Wennerström
, juges
,
et de Viktoriya Maradudina,
greffière adjointe de section f.f.,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 novembre 2022,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre l’Italie et dont la Cour a été saisie en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la
Convention
»).
2.
La requérante a été représentée par M
e
De Jorio Filippo, avocat à Rome.
3.
La requête a été communiquée au gouvernement italien («
le
Gouvernement
»).
4.
En ce qui concerne le grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1, le Gouvernement s’oppose à l’examen de l’affaire par un comité. Après avoir examiné l’objection, la Cour la rejette (
Ventorino c. Italie
, n
o
357/07, 17
mai 2011).
5.
Les précisions
pertinentes sur la requête figurent dans le tableau joint en annexe.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE
6 § 1 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 du Protocole n
o
1
6.
Invoquant les articles 1, 6, et 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole
n
o
1, la requérante se plaint principalement de l’inexécution ou de l’exécution tardive de la décision de justice interne rendue en sa faveur.
7.
L’article 6 de la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
1 sont ainsi libellés en leurs parties pertinentes
:
Article
6 §
1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Article 1 du Protocole n
o
1
« Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général (...) ».
Sur la recevabilité
8.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des vois de recours internes en raison du fait que la procédure d’exécution était encore pendante.
9.
À cet égard, la Cour rappelle qu’il n’est pas opportun de demander à un individu qui a obtenu une créance contre l’État à l’issue d’une procédure judiciaire de devoir par la suite engager la procédure ultérieure afin d’obtenir satisfaction (
Metaxas c. Grèce
, n
o
8415/02, § 19, 27 mai 2004). Dès lors, la Cour rejette l’exception du Gouvernement.
10.
Ensuite, le Gouvernement demande à la Cour de déclarer la requête irrecevable pour abus du droit de recours.
Il fournit à la Cour des documents supplémentaires relatifs au développement de la procédure d’exécution. Il fait remarquer que l’intéressé n’avait pas porté à la connaissance de la Cour ces pièces qui, de son point de vue, étaient pourtant essentielles à la résolution de l’affaire, à savoir le fait que la décision interne avait été entretemps exécutée.
11.
La Cour rappelle que, en application de l’article 35 § 3 a) de la Convention, une requête peut être déclarée abusive notamment si elle se fonde délibérément sur des faits controuvés (
Gross c. Suisse
[GC], n
o
Kérétchachvili c. Géorgie
(déc.), n
o
5667/02, 2
mai 2006,
Miroļubovs et autres c. Lettonie
, n
o
798/05, §
63, 15
septembre 2009, et
Centro Europa 7 S.r.l. et Di Stefano c. Italie
[GC], n
o
38433/09, §
97, CEDH 2012). Une information incomplète et donc trompeuse peut également s’analyser en un abus du droit de recours individuel, particulièrement lorsqu’elle concerne le cœur de l’affaire et que le requérant n’explique pas de façon suffisante pourquoi il n’a pas divulgué les informations pertinentes (
Hüttner c.
Allemagne
(déc.), n
o
23130/04, 9
juin 2006,
Predescu c. Roumanie
, n
o
21447/03, §§ 25-26, 2 décembre 2008, et
Kowal c. Pologne
(déc.), n
o
2912/11, 18 septembre 2012). Il en va de même lorsque des
développements nouveaux importants surviennent au cours de la procédure suivie
devant la Cour et que, en dépit de l’obligation expresse lui incombant d’après l’article 47 § 7 du règlement de la Cour, le requérant n’en informe pas celle-ci, l’empêchant ainsi de se prononcer sur l’affaire en pleine connaissance de cause (
Centro Europa 7 S.r.l. et Di
Stefano
, précité, § 97, et
Miroļubovs et autres
, précité, § 63). Toutefois, même dans de tels cas, l’intention de l’intéressé d’induire la Cour en erreur
doit toujours être établie avec suffisamment de certitude (
Al
‑
Nashif
c.
Bulgarie
, n
o
50963/99, § 89, 20 juin 2002,
Melnik c. Ukraine
, n
o
72286/01, §§ 58-60, 28 mars 2006,
Nold c. Allemagne
, n
o
27250/02, §
87, 29 juin 2006, et
Centro Europa 7 S.r.l. et Di Stefano
, précité, §
97).
12.
En l’espèce, la Cour note que, dans son formulaire de requête, le requérant a fourni des informations complètes sur son grief. La Cour possède les éléments essentiels à l’examen de l’affaire et trouve que les informations fournies par le Gouvernement et non communiquées par le requérant ne concernent pas un aspect crucial de l’affaire. En effet, le fait de savoir que les autorités internes aient enfin exécuté la décision interne avec plus de onze ans de retard n’a pas un impact décisif sur l’examen de la violation alléguée. En effet, au moment de l’introduction de la requête, la décision interne demeurait inexécutée depuis presque neuf ans. On ne saurait conclure des pièces supplémentaires versées au dossier par le Gouvernement que le requérant a abusé de son droit de recours individuel en l’espèce. Dès lors, cette exception est aussi à rejeter.
13.
Enfin, le Gouvernement considère que le requérant n’est plus
« victime » de la violation alléguée de la Convention car le retard litigieux a été compensé par l’octroi d’intérêts moratoires et de la réévaluation monétaire.
14.
À l’appui, le Gouvernement avance des arguments que la Cour a déjà rejetés dans plusieurs arrêts (voir, parmi les nombreux,
Belperio et Ciarmoli c.
Italie
, n
o
7932/04, 21 décembre 2010,
Gagliardi c. Italie
[comité], n
o
29385/03, 16 juillet 2013, et
Therapic Center S.r.l. et autres c. Italie
[comité], n
o
39186/11, 4 octobre 2018). En particulier, la Cour rappelle que le paiement des intérêts légaux et de la réévaluation monétaire, peut passer comme étant de nature à compenser les dommages patrimoniaux causés par les retards dans l’exécution de décisions internes définitives, mais qu’il n’est de toute évidence pas à même de réparer la détresse et la frustration subies par le requérant en raison de tels retards. Étant donné qu’en l’espèce la requérante n’a pas obtenu la réparation du dommage moral, la Cour considère que la requérante peut toujours se prétendre « victime », au sens de l’article
34 de la Convention (
Gagliardi
, précité, §
64, et
Therapic Center S.r.l. et autres
, précité, § 16). Dès lors, il y a lieu d’écarter également cette exception.
15.
Constatant par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable.
Sur le fond
16.
La Cour rappelle que l’exécution d’un jugement ou arrêt, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du «
procès
» au sens de l’article 6 de la Convention. Elle renvoie par ailleurs à sa jurisprudence concernant l’inexécution ou l’exécution tardive de décisions de justice internes définitives (
Hornsby c. Grèce
, no.
18357/91,
§
40,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
II).
17.
Dans les arrêts de principe
Ventorino c. Italie
(n
o
357/07, 17 mai 2011),
De Trana c. Italie
(n
o
64215/01, 16 octobre 2007),
Nicola Silvestri c.
Italie
(n
o
16861/02, 9 juin 2009), et
Antonetto c. Italie
(n
o
15918/89, 20
juillet 2000), la Cour a conclu à la violation au sujet de questions similaires à celles qui font l’objet de la présente affaire.
18.
Après examen de l’ensemble des éléments qui lui ont été soumis, la Cour ne décèle aucun fait ou argument propre à la convaincre de parvenir à une conclusion différente quant à la recevabilité et au bien-fondé des griefs en question. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle estime qu’en l’espèce les autorités n’ont pas déployé tous les efforts nécessaires pour faire exécuter pleinement et en temps voulu la décision de justice rendue en faveur de la requérante. Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que la non
‑
exécution de la décision en question a privé de tout effet utile le droit d’accès à un tribunal de la requérante et a porté atteinte à son droit au respect de ses biens.
19.
Il s’ensuit que ces griefs révèlent une violation de l’article
6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1.
20.
Au vu de ce qui précède la Cour estime qu’il n’est pas nécessaire d’examiner séparément le grief formulé par la requérante sous l’angle des articles
1 et 13 de la Convention.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE
21.
Aux termes de l’article
41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
22.
Eu égard aux documents en sa possession et à sa jurisprudence (
Ventorino,
précité,
De Trana,
précité,
Nicola Silvestri,
précité, et
Antonetto,
précité), la Cour estime raisonnable d’allouer les
sommes indiquées dans le tableau joint en annexe.
23.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
Déclare
la requête recevable;
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 § 1 et de l’article 1 du Protocole
n
o
1 en raison de l’exécution tardive d’une décision de justice interne
;
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré des articles 1 et 13 de la Convention
;
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois, les sommes indiquées dans le tableau joint en annexe ;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 décembre 2022, en application de l’article
77
§§
2 et
3 du règlement.
Viktoriya Maradudina
Krzysztof Wojtyczek
Greffière adjointe f.f.
Président
Requête concernant des griefs tirés de l’article
6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n⸰ 1
(inexécution ou exécution tardive de décisions de justice internes)
Numéro et date d’introduction de la requête
Nom du requérant et année de naissance
Nom et ville du représentant
Décision de justice interne pertinente
Date de début de l’inexécution
Date de fin de l’inexécution
Délai d’exécution
Montant alloué pour dommage moral par requérant
(en euros)
[1]
Montant alloué pour frais et dépens par requête
(en euros)
[2]
24085/11
06/04/2011
Caterina
1938
De Jorio Filippo
Rome
Cour de comptes du Latium, décision n
o
2147/2002, 29/07/2002
29/07/2002
14/02/2014
11 année(s) et 6 mois et 17 jour(s)
8
700
1 000
[1]
Plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par la partie requérante.
[2]
Plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par la partie requérante.