1ra-2255/2021 — art. 145 alin. 2 lit. a, e, j CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 145 alin. 2 lit. a, e, j CP
- Temei legal
- art. 427 alin.1 pct.6 CPP
1ra-2255/2021 — art. 145 alin. 2 lit. a, e, j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr.1ra-2255/2021 1-20086184-01-1ra-17122021 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 16 martie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Timofti Vladimir, Judecători – Țurcan Anatolie și Plămădeală Ghenadie, examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul Crețu Nadejda în numele inculpatului Cernev Piotr, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, în cauza penală în privința lui Cernev Piotr xxxx Termenul de examinare a cauzei: Prima instanță: 28.07.2020 – 20.01.2021; Instanța de apel: 04.05.2021 – 19.10.2021; Instanța de recurs: 17.12.2021 – 16.03.2022.
A C O N S T A T A T:
Prin rechizitoriu Cernev Piotr a fost învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal, adică omorul intenționat cu premeditare a unei persoane, profitând de starea de neputință evidentă a victimei, care se datorează altui factor, adică stării de ebrietate avansate, săvârșit cu o deosebită cruzime. 1.1. Prin sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni din 20 ianuarie 2021, Cernev Piotr a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(4) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani, cu executare în penitenciar de tip închis. A fost dispusă încasarea de la Cernev Piotr în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în mărime de 19 646 lei.
Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță a constatat că Cernev Piotr, prin acțiunile sale infracționale, la 07.03.2020, ora exactă nu a fost stabilită, acționând cu intenție indirectă în scopul vătămării intenționate grave a integrității corporale și a sănătății, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările prejudiciabile și admițând în mod conștient, survenirea acestor urmări, aflându-se la domiciliul lui Androncean Mihail situat în satul Gangura, raionul Ialoveni, fiind în stare de ebrietate alcoolică, i-a aplicat lui Androncean Mihail lovituri cu pumnii și cu o bucată de lemn de formă cilindrică peste diferite părți ale corpului, în rezultat, conform raportului de expertiză judiciară nr.202003C0666 din 30.06.2020, moartea lui Androncean Mihail, a survenit cu circa 24 ore până la examinarea medico-legală în rezultatul traumei asociate a capului, toracelui, abdomenului și a membrelor, complicate cu embolie tisulară cu măduva 1 osoasă a vaselor pulmonare, ce se confirmă prin datele examinării medico-legale și adeverite prin datele de laborator histologice. La examinarea medico-legală a cadavrului s- au depistat traumă asociată a capului, toracelui, abdomenului și a membrelor, manifestat prin plăgi contuzie pe cap, echimoze și excoriație pe față, ruptura traumatică a pavilionului urechii din dreapta, fractura oaselor nazale, hemoragii pericraniene, hemoragii subarahnoidiene, edem cerebral, echimoze și excoriații pe torace și abdomen, fractura sternului cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, fracturi costale bilaterale cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, anemia severă a organelor interne, rinichi de șoc, fracturi închise ale falangelor ambelor mâini, care au fost produse intra vital cu interval scurt între ele, prin acțiunea traumatică a unui corp(-uri) dur(-e) contondent(-e), sau la lovirea de acesta, conform cercetării histologice au vechimea de circa 1-2 ore până la survenirea decesului, au legătură cauzală cu survenirea decesului, prezintă pericol pentru viață și conform acestui criteriu se califică ca vătămare gravă. Astfel, prima instanță a concluzionat că, prin acțiunile sale inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art.151 alin.(4) Cod penal, și anume vătămarea gravă a integrității corporale și a sănătății, care este periculoasă pentru viață, acțiune care a provocat decesul victimei.
Procurorul în Procuratura raionului Ialoveni, Tudor Jalbă, a contestat sentința cu apel, solicitând casarea parțială a acesteia, în partea recalificării acțiunilor și stabilirii pedepsei inculpatului Cernev Piotr, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Cernev Piotr să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal, la 20 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. 3.1. Procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Sâli Radu a declarat apel suplimentar, solicitând casarea parțială a acesteia, în partea recalificării acțiunilor și stabilirii pedepsei inculpatului Cernev Piotr, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Cernev Piotr să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal, la 20 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. În motivarea apelului a menționat, că probele administrate la cauza penală și cercetate în cadrul ședinței primei instanțe, demonstrează că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor cu premeditare, profitând de starea de neputință evidentă a victimei, adică stării de ebrietate avansate, cu deosebită cruzime. Prin urmare, a invocat acuzarea următoarele probe: declarațiile martorului Tîrcu Simion, Semirus Ruslan, Negruș Tudor, raportul de expertiză judiciară nr. 202003C0666 din 30.06.2020, raportul de expertiză judiciară nr.20200500102 din 19.05.2020. Astfel, în opinia acuzării, declarațiile inculpatului Cernev Piotr „precum că, i-a aplicat doar două lovituri victimei cu pumnul în regiunea pieptului, iar ulterior i-a aplicat lovituri peste mâini, cu un băț ", nu corespund adevărului și nu coroborează cu celelalte probe pe care instanța se axează la motivarea sentinței. A susținut acuzarea, că prima instanță nu a dat apreciere leziunilor corporale indicate în raportul de expertiză judiciară, luând drept bază doar declarațiile inculpatului precum că nu a dorit să-l omoare pe Androncean Mihail, declarații nesprijinite de nici un suport probant, recalificând în acest sens acțiunile inculpatului în baza art.151 alin.(4) Cod penal. Astfel, a menționat acuzarea că, prima instanță eronat a recalificat acțiunile inculpatului Cernev Piotr în baza art.151 alin.(4) Cod penal, nefiind reținute în acțiunile acestuia, agravanta ,,profilarea de starea de neputință evidentă a victimei care se datorează 2 altui factor, adică stării de ebrietate”, care se probează prin raportul de expertiză medico- legală a cadavrului, potrivit căruia s-a constatat la cercetarea toxicologică în sângele cadavrului Androncean Mihail s-a depistat alcool etilic în cantitate de 4.02 %, echivalent a 4,02 g/1, ceea ce la persoane vii produce o intoxicație alcoolică gravă, poate surveni și decesul, concluzii cărora instanța nu le-a dat apreciere atunci când s-a expus asupra excluderii agravantei „profitarea de starea de neputință evidentă a victimei care se datorează altui factor, adică stării de ebrietate", motivând doar faptul că făptuitorul nu a cunoscut despre starea de neputință a victimei, cu toate că în instanța de judecată a fost stabilit cu certitudine că inculpatul cunoștea despre stare de ebrietate în care se afla victima, aceștia consumând împreună vin. De asemenea, prima instanță eronat nu a reținut în acțiunile acestuia, agravanta „cu o deosebită cruzime”, care se probează prin raportul de expertiză medico-legală a cadavrului, or, instanța a făcut nu altceva decât să demonstreze că inculpatul nu a avut intenția de a lipsi victima de viață, neluând în considerație modalitatea de comitere a infracțiunii și utilizarea la comiterea infracțiunii a obiectelor și anume „o bucată de lemn de formă cilindrică și o taburete din lemn", pe care potrivit raportului de expertiză judiciară nr.20200500102 din 19.05.2020, proveniența sângelui de la cet. Androncean Mihail nu se exclude, fiind demonstrat potrivit probatoriului prezentat de acuzare că anume inculpatul a utilizat aceste obiecte la comiterea infracțiunii de omor, chiar și inculpatul în cadrul audierii a declarat că „i-a aplicat victimei lovituri cu o bâtă din lemn peste mâini pentru a-i da o lecție de viață ca pe viitor să nu mai sustragă bunuri", acțiuni care atestă cert intenția directă a inculpatului de săvârșirea omorului cu o deosebită cu cruzime. Totodată, a mai indicat că prima instanță eronat nu a reținut în acțiunile acestuia, agravanta „omorul săvârșit cu premeditare", invocând că omorul urmează a fi calificat ca săvârșit cu premeditare, dacă a fost planificat din timp, iar făptuitorul a conștientizat nu doar acțiunile pe care trebuie să le întreprindă dar și rezultatul final al acestora, acțiuni care se probează prin declarațiile martorului Negruș Tudor depuse în instanța de judecată unde a comunicat că „ la data de 05.03.2020, aproximativ ora 11:00, în timp ce se afla în satul Gangura, raionul Ialoveni, s-a întâlnit întâmplător cu Androncean Mihail, după care la un moment dat cu bicicleta a venit și Cernev Piotr, atunci eu toți 3 au decis ca să meargă la Mihail acasă ca să servească băuturi alcoolice. Au servit aproximativ 3 litri de vin, după care Cernev Piotr a început să-l înjure pe Mihail de ce ultimul nu a acceptat să se ducă să muncească la locul de muncă unde i-a propus Piotr, după care ultimul a vrut să-l lovească cu pumnul în față, moment în care Tudor a intervenit și l-a oprit, totodată Piotr l-a amenințat pe Mihail cu răfuiala fizică, că ulterior îl va bate, după care Tudor și Piotr au ieșit și au plecat de la domiciliu lui Mihail, iar la data de 07.03.2021, Cernev Piotr a venit la domiciliu lui Androncean Mihail anume pentru a-și duce la capăt intenția sa de a comite omorul, însă instanța de judecată nu a dat apreciere acestor declarații ale martorului. 3.2. Avocatul Crețu Nadejda în numele inculpatului, a contestat sentința cu apel, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Cernev Piotr să fie achitat. În motivarea apelului a invocat că prima instanță a apreciat unilateral declarațiile martorilor audiați pe marginea prezentei cauze penale, care vin să defavorizeze situația inculpatului, fără a da o apreciere corectă declarațiilor martorilor Țîrcu Semion, Semirus Ruslan, Grubleac Eduard, Gorea Ludmila și Tudor Negruș, care în ședință de judecată au confirmat faptul că toți au dat declarațiile la poliție în stare de ebrietate alcoolică, ora foarte târzie, și mai mult ea atât nu au citit ce au declarat și nu li s-au citit declarațiile lor pentru 3 ce au semnat în mod "orbește”. Procesele- verbale de audierea lor în calitate de martor sunt lovite de nulitate absolută, deoarece în ședința de judecată martorii au declarat alte circumstanțe care au evidențiat faptul că Cernev Piotr nu a aplicat lovituri cu picioarele și scaunul lui Androncean Mihail. Mai mult ca atât, martorii au susținut declarațiile date în cadrul ședinței de judecată. Totodată a relatat apărarea că, toate probele existente la dosar dovedesc doar nevinovăția inculpatului, învinuirea fiind bazată pe presupuneri, or, conform raportului de expertiză medico-legală cu nr.202003C0666 din 30.06.2020, potrivit căruia s-a constatat că decesul a survenit ca traumă a capului, toracelui, abdomenului… etc. Mai mult ca atât, însuși în raportul de expertiză s-a constatat că, cantitatea de alcool dc 4,02%, echivalent a 4,02 g/l depistată la Androncean Mihail, la persoane vii produce o intoxicație alcoolică gravă, ce poate surveni și decesul.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de către partea apărării, admis apelul procurorului în Procuratura raionului Ialoveni, Tudor Jalbă și cel suplimentar al procurorului în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Sâli Radu, casată parțial sentința, în latura penală și pronunțată în această parte o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care: Cernev Piotr a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 17 ani, cu executare în penitenciar de tip închis. În rest sentința a fost menținută, fără modificări. 4.1. Pentru a pronunța decizia instanța de apel a constatat că, Cernev Piotr la 07.03.2020, în perioada de timp de la ora 14:00 până la ora 18:00, aflându-se la domiciliul Androncean Mihail situat în satul Gangura raionul Ialoveni, fiind în stare de ebrietate alcoolică, după ce au servit băuturi alcoolice împreună cu Androncean Mihail, având un motiv neînsemnat, bănuindu-1 de sustragerea telefonului său mobil, a iscat un conflict cu ultimul, și având scopul comiterii omorului cu premeditare al acestuia, dându-și seama de acțiunile sale prejudiciabile și dorind survenirea urmărilor, acționând cu intenție directă de a cauza victimei suferințe de ordin fizic, care au fost intense și prelungite în timp, dorind cauzarea suferințelor deosebit de chinuitoare în procesul lipsirii de viață, profitând de starea de neputință evidentă a victimei care se datorează stării avansate de ebrietate, adică altui factor, intenționat, cu deosebită cruzime, i-a aplicat timp de aproximativ 4 ore lui Androncean Mihail multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, după care i-a aplicat o lovitură cu un scaun din lemn în regiunea capului. În vederea realizării intenției sale criminale îndreptate spre comiterea omorului intenționat, Piotr Cernev a continuat să-i aplice lovituri lui Androncean Mihail cu o bâtă din lemn care se afla în casă, peste mâini și în regiunea capului. În urma leziunilor corporale pricinuite, Androncean Mihail a decedat. Conform raportului de expertiză judiciară nr.202003C0666 din 30.06.2020, moartea lui Androncean Mihail, a survenit cu circa 24 ore până la examinarea medico-legală în rezultatul traumei asociate a capului, toracelui, abdomenului și a membrelor, complicate cu embolie tisulară cu măduva osoasă a vaselor pulmonare, ce se confirmă prin datele examinării medico-legale și adeverite prin datele de laborator histologice. La examinarea medico-legală a cadavrului s-au depistat traumă asociată a capului, toracelui, abdomenului și a membrelor, manifestat prin plăgi contuze pe cap, echimoze și excoriație pe față, ruptura traumatică a pavilionului urechii din dreapta, fractura oaselor nazale, hemoragii pericraniene, hemoragii subarahnoidiene, edem cerebral, echimoze și 4 excoriații pe torace și abdomen, fractura sternului cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, fracturi costale bilaterale cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, anemia severă a organelor interne, rinichi de șoc, fracturi închise ale falangelor ambelor mâini, care au fost produse intra vital cu interval scurt între ele, prin acțiunea traumatică a unui corp(- uri) dur(-e) contondent(-e), sau la lovirea de acesta, conform cercetării histologice au vechimea de circa 1-2 ore până la survenirea decesului, au legătură cauzală cu survenirea decesului, prezintă pericol pentru viață și conform acestui criteriu se califică ca vătămare gravă. Astfel, prin acțiunile sale Cernev Piotr a comis infracțiunea prevăzută la art.145 alin. (2) lit. a), e) și j) Cod penal, după indicii calificativi „Omorul intenționat cu premeditare a unei persoane, profitând de starea de neputință evidentă a victimei, care se datorează altui factor, adică stării de ebrietate avansate, săvârșit cu deosebită cruzime. Instanța de apel a indicat că, deși inculpatul Cernev Piotr nu și-a recunoscut vinovăția, vina acestuia a fost dovedită pe deplin prin cumulul de probe administrate legal în cadrul cercetării judecătorești, care au fost verificate în cadrul ședinței instanței de apel și anume: declarațiile succesorului părții vătămate, Androncean Victor, declarațiile martorilor Negruș Tudor, Țîrcu Semion, Semirus Ruslan, Grubleac Eduard și Gorea Ludmila. Totodată, vina inculpatului se mai dovedește prin probele materiale anexate la cauza penală, care au fost recercetate și verificate în instanța de apel, cum ar fi: procesul-verbal de cercetare la fața locului din 07.03.2020 (f.d.14-24); procesul-verbal de cercetare la fața locului din 08.03.2020 (f.d.25-27); procesul-verbal de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din data de 12.03.2020 (f.d.129-131); raportul de expertiză judiciară nr.202003C0666 din 30.06.2020 (f.d.35-38); raportul de expertiză judiciară nr.20200500102 din 19.05.2020 (f.d.47-50); raportul de expertiză judiciară nr.202035A0176 din 02.04.2020 (f.d.58-62). Ca urmare a aprecierii probelor administrate la materialele cauzei penale, instanța de apel a considerat ca fiind demonstrat cu certitudine faptul că în acțiunile inculpatului Cernev Piotr se conțin elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e) și j) Cod penal. Totodată, instanța de apel a reținut că prima instanță eronat a conchis că nu a fost probat faptul că, Cernev Piotr a activat direct și personal asupra victimei, precum și că lipsește latura obiectivă a infracțiunii, motivând că acuzarea nu a stabilit legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile De asemenea, prima instanță eronat a reținut că acuzarea nu a demonstrat latura subiectivă a infracțiunii de omor intenționat deoarece din probatoriul prezentat lipsește motivul sau scopul inculpatului de a comite omorul, precum și faptul că acuzarea nu a prezentat nici o probă care ar permite instanței să constate faptul că Cernev Piotr a urmărit prin acțiunile sale anume survenirea decesului victimei, sau faptul că inculpatul cu victima se aflau în relații ostile și că inculpatul ar avea suficiente motive pentru a dori moartea lui Androncean Mihail, totodată apreciind declarațiile inculpatului precum că ultimul a aplicat lovituri victimei cu scopul de a-l reeduca pentru faptele sale, circumstanțe confirmate și de martorii cercetați în ședința de judecată. În acest sens, instanța de apel a indicat că, instanța de fond a lăsat fără nici o apreciere declarațiile martorilor, din care rezultă evoluția evenimentelor, și anume, că martorul Tîrcu Simion a declarat că: „Piotr Cernev aflându-se la domiciliu victimei a început să-i aplice lovituri cu pumnii în față, la fel a încercat să-i aplice o lovitură cu un scaun (taburet) în regiunea nasului, moment în care el împreună cu un alt martor Ruslan Semirus l-a oprit 5 spunându-i să se liniștească, iar când Petru îl lovea pe Mihail, ultimul stătea în poziție așezată pe patul din odaie și nu a blocat nici o lovitură deoarece se afla în stare de ebrietate avansată, iar la plecarea inculpatului din ograda victimei, ultimul a ieșit fugind din ogradă, având pantalonii murdari de sânge”. La fel și martorul Semirus Ruslan a susținut în instanța de judecată că, „la data de 07.03.2020 aflându-se la domiciliu victimei, Piotr Cernev a început a striga la Mihail reproșând-u-i că i-a sustras telefonul mobil, în continuare a început să îl bată pe Mihail lovindu-l cu pumnii, astfel i-a tăiat fruntea victimei, după care el a intervenit și l-a oprit”. Instanța de apel a reținut că, declarațiile inculpatului Cernev Piotr „precum că i-a aplicat doar două lovituri victimei cu pumnul în regiunea pieptului, iar ulterior i-a aplicat lovituri peste mâini, cu un băț ", nu corespund adevărului și nu coroborează cu celelalte probe pe care însă prima instanță s-a axat la motivarea sentinței. În acest sens, instanța de apel a remarcat că potrivit raportului de expertiză judiciară nr.202003C0666 din 30.06.2020, moartea cet. Androncean Mihail, a survenit cu circa 24 ore până la examinarea medico-legală în rezultatul traumei asociate a capului, toracelui, abdomenului și a membrelor, complicate cu embolie tisulară cu măduva osoasă a vaselor pulmonare, ce se confirmă prin datele examinării medico-legale și adeverite prin datele de laborator histologice. Astfel, prima instanță nu a dat apreciere leziunilor corporale indicate în raportul de expertiză judiciară, luând drept bază doar declarațiile inculpatului precum că nu a dorit să- l omoare pe Androncean Mihail, declarații nesprijinite de nici un suport probant, recalificând eronat în acest sens acțiunile inculpatului în baza art.151 alin.(4) Cod penal. Instanța de apel a stabilit că prima instanță nu a ținut cont de faptul că decesul lui Androncean Mihail a survenit în rezultatul leziunilor corporale cauzate în regiunea capului, organ de importanță vitală, or conform raportului de expertiză judiciară nr.202003C0666 din 30.06.2020, în urma examinării medico-legale a cadavrului cet. Mihail Androncean au fost stabilite traumă asociată a capului, toracelui, abdomenului și a membrelor, manifestat prin plăgi confuze pe cap, echimoze și excoriație pe față, ruptura traumatică a pavilionului urechii din dreapta, fractura oaselor nazale, hemoragii pericraniene, hemoragii subarahnoidiene, edem cerebral, echimoze și excoriații pe torace și abdomen, fractura sternului cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, fracturi costale bilaterale cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, anemia severă a organelor interne, rinichi de șoc, fracturi închise ale falangelor ambelor mâini, care au fost produse intra vital cu interval scurt între ele, prin acțiunea traumatică a unui corp(-uri) dur(-e) contondent(-e), sau la lovirea de acesta, conform cercetării histologice au vechimea de circa 1-2 ore până la survenirea decesului, au legătură cauzală cu survenirea decesului, prezintă pericol pentru viață și conform acestui criteriu se califică ca vătămare gravă. Nu au fost reținute ca fiind întemeiate concluziile primei instanțe în partea ce ține de faptul că nu poate fi reținută agravanta prevăzută la art.145 alin.(2) lit. e) ,,profilarea de starea de neputință evidentă a victimei care se datorează altui factor, adică stării de ebrietate”, deoarece făptuitorul urma să înțeleagă cu certitudine că victima este în imposibilitate totală de neputință, se afla în stare de ebrietate, însă din circumstanțele stabilite, Androncean Mihail se ținea pe picioare și se mișca de sine stătător, adică era în stare de a se opune, acea stare fiind înțeleasă de făptuitor, or reieșind din conținutul materialelor cauzei s-a stabilit echivoc că inculpatul cunoștea despre starea de neputință a victimei datorată stării de ebrietate, deoarece fiind audiat în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond , la întrebarea acuzatorului către inculpat, dacă victima a blocat sau a 6 avut posibilitate de a bloca loviturile, inculpatul a declarat că victima nu a avut o asemenea posibilitate deoarece se afla în stare de ebrietate avansată, fapt confirmat în instanța de judecată și de către martorii Țîrcu Simion și Semirus Ruslan, care au susținut că victima nu a blocat nici o lovitură a inculpatului fiind în stare de neputință datorată stării de ebrietate avansată. Instanța de apel a reținut că starea de neputință a victimei datorată stării de ebrietate avansată a fost probată și prin raportul de expertiză judiciară nr.202003C0666 din 30.06.2020, potrivit căruia s-a stabilit că la cercetarea toxicologică în sângele cadavrului Androncean Mihail s-a depistat alcool etilic în cantitate de 4.02 %, echivalent a 4,02 g/1. ceea ce la persoane vii produce o intoxicație alcoolică gravă, poate surveni și decesul, concluzii cărora instanța nu lea dat apreciere atunci când s-a expus asupra excluderii agravantei „profitarea de starea de neputință evidentă a victimei care se datorează altui factor, adică stării de ebrietate", or, prima instanță motivând doar faptul că făptuitorul nu a cunoscut despre starea de neputință a victimei, cu toate că a fost stabilit cu certitudine că inculpatul cunoștea despre stare de ebrietate în care se afla victima, aceștia consumând împreună vin. De asemenea, prima instanță eronat nu a reținut agravanta prevăzută la art.145 alin.(2) lit. j) „omorul săvârșit cu deosebită cruzime", motivând faptul că deosebita cruzime poate fi reținută atunci când făptuitorul urma să fie crud, bestial, barbar, crâncen, precum și pornirea de a avea plăcere de la provocarea sau vederea suferințelor, iar toate acestea în speță, nu și-au găsit efectul. Excluzând această agravantă, instanța a făcut nu altceva decât să demonstreze că inculpatul nu a avut intenția de a lipsi victima de viață, neluând în considerație modalitatea de comitere a infracțiunii și utilizarea la comiterea infracțiunii a obiectelor prezentate de către partea acuzării, or corpurile delicte prezentate instanței și anume „o bucată de lemn de formă cilindrică și o taburete din lemn", pe care potrivit raportului de expertiză judiciară nr.20200500102 din 19.05.2020, proveniența sângelui de la cet. Androncean Mihail nu se exclude, fiind demonstrat potrivit probatoriului prezentat că anume inculpatul a utilizat aceste obiecte la comiterea infracțiunii de omor, chiar și inculpatul în cadrul audierii a declarat că: „ia aplicat victimei lovituri cu o bâtă din lemn peste mâini pentru a-i da o lecție de viață ca pe viitor să nu mai sustragă bunuri". Instanța de apel a remarcat că prima instanță nu a reținut nici agravanta prevăzută la art.145 alin.(2) lit. a) „omorul săvârșit cu premeditare", invocând că omorul urmează a fi calificat ca săvârșit cu premeditare, dacă a fost planificat din timp, iar făptuitorul a conștientizat nu doar acțiunile pe care trebuie să le întreprindă dar și rezultatul final al acestora, or, prima instanță nu inclus integral declarațiile depuse de martorul Negruș Tudor în instanța de judecată unde a comunicat că „ la data de 05.03.2020, aproximativ ora 11:00, în timp ce se afla în satul Gangura, raionul Ialoveni, s-a întâlnit întâmplător cu Mihail Androncean, după care la un moment dat cu bicicleta a venit și Piotr Cernev, atunci eu toți 3 au decis ca să meargă la Mihail acasă ca să servească băuturi alcoolice. Au servit aproximativ 3 litri de vin, după care Piotr Cernev a început să-l înjure pe Mihail de ce ultimul nu a acceptat să se ducă să muncească la locul de muncă unde i-a propus Piotr, după care ultimul a vrut să-l lovească cu pumnul în față, moment în care Tudor a intervenit și l- a oprit, totodată Piotr l-a amenințat pe Mihail cu răfuiala fizică, că ulterior îl va bate, după care Tudor și Piotr au ieșit și au plecat de la domiciliu lui Mihail. Astfel, la data de 07.03.2021, Cernev Piotr a venit la domiciliu lui Androncean Mihail anume pentru a-și duce la capăt intenția sa de a comite omorul, însă instanța de judecată nu a dat apreciere acestor declarații ale martorului. 7 Instanța de apel a reținut că, probele administrate în cauză corespund cerințelor stipulate de art.101 Cod de procedură penală, adică sunt pertinente, concludente și utile pentru a putea fi puse la baza unei sentințe de condamnare, coroborând între ele și demonstrând pe deplin vinovăția lui Cernev Piotr în comiterea infracțiunii aduse acestuia în învinuire și descrisă în rechizitoriu. Instanța de apel a menționat că, nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu echivalează cu achitarea acestuia, deoarece probele prezentate în sprijinul învinuirii, cercetate sau, după caz, verificate în ședința instanței de apel, dovedesc cu certitudine săvârșirea infracțiunii imputate inculpatului. Prin urmare, instanța de apel a conchis că, versiunea inculpatului reprezintă o poziție de apărare ce nu corespunde adevărului, nu are suport probatoriu și urmărește scopul evitării atragerii la răspundere penală. În acest sens, instanța de apel a conchis ca fiind stabilită cu certitudine vinovăția inculpatului Cernev Piotr în comiterea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal. Soluționând chestiunea cu privire la pedeapsă, instanța de apel a indicat că ține cont de prevederile art.art.7, 61, 75 Cod penal: de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, precum și de faptul, că pedeapsa are drept scop prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane, de aceea întru realizarea scopului pedepsei, a considerat oportună aplicarea pedepsei cu închisoare în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale reținute în sarcina inculpatului.
Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către avocatul Crețu Nadejda în numele inculpatului, prin care, invocând prevederile art.427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Cernev Piotr să fie achitat. În dezvoltarea argumentelor recursului, apărarea susține că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul părții apărării, expunându-se evaziv și neclar, fără a examina chestiunile esențiale supuse atenției sale. Susține apărarea că, în pofida faptului că în decizie sunt enumerate probele pe care instanța de apel le-a pus la baza soluției sale, este evident că această instanță nu a făcut o analiză obiectivă a acestor probe și nu le-a apreciat din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Consideră că în acțiunile inculpatului Cernev Piotr lipsesc totalitatea elementelor constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute de art.151 alin.(4) Cod penal, și anume a laturii obiective cât și a celei subiective, fiindcă Cernev Piotr i-a aplicat doar două lovituri cu pumnul și două lovituri peste mână, lovituri care nu puteau duce la decesul lui Androncean Mihail.
Procurorul a depus referință la recursul ordinar declarat de partea apărării, pledând pentru inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat. Indică în susținerea referinței, că instanța de apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele invocate în recurs, astfel că decizia contestată conține motive clare pe care se întemeiază soluția.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal constată că acesta este inadmisibil, din următoarele considerente. 8 Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat. Conform prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, or, art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei. Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. Din textul recursului declarat, Colegiul penal constată că, partea apărării invocă temeiul prevăzut la art.427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, în esență, argumentele părții apărării se concentrează asupra faptului că instanța de apel a dat o apreciere eronată materialului probator prezentat la dosar prin ce a concluzionat greșit asupra vinovăției inculpatului. Astfel, analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute de art.427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că, astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art.art.414 alin.(1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul părții apărării în raport cu sentința, decizia atacată cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată. Potrivit art.414 alin.(1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Prevederile art.414 alin.(5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Potrivit art.417 alin.(8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date. Reieșind din aceste prevederi legale, Colegiul penal constată că, sunt neîntemeiate argumentele recursului potrivit cărora instanța de apel nu a cercetat probele administrate în speță, deoarece potrivit procesului-verbal al ședințelor de judecată, atât la solicitarea părții apărării, cât și la solicitarea părții acuzării, instanța de apel în conformitate cu prevederile art.414 alin.(2) Cod de procedură penală, audiind inculpatul, precum și alți martori, a verificat declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal. Analizând conținutul materialelor dosarului Colegiul penal concluzionează că, la examinarea cauzei, instanța de apel a ținut cont în deplină măsură de prevederile art.art.27, 99 - 101 Cod de procedură penală, a cercetat sub toate aspectele probele administrate, le-a verificat minuțios, dându-le o apreciere corespunzătoare esenței conținutului probei, prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, nefiind stabilite careva discrepanțe 9 vădite între conținutul probei și constatările instanței, care în ansamblul lor au confirmat vinovăția inculpatului Cernev Piotr în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal, așa cum a fost înaintată învinuirea prin rechizitoriu. La fel, în conformitate cu prevederile art.414 Cod de procedură penală, judecând apelul, instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform materialelor din dosar, ajungând corect la concluzia că sentința atacată urmează a fi casată parțial, or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată, instanța de apel acordând răspunsuri la toate argumentele esențiale din apelurile declarate în raport cu concluziile primei instanțe, specificând motivele pe care și-a întemeiat soluția, astfel aceasta fiind una legală și întemeiată, dispozitivul nu contravine părții motivante, iar instanța nu a admis vreo eroare gravă de fapt. Totodată, instanța de recurs menționează că, recursul apărării nici nu este motivat sub aspectul erorilor de drept invocate în acesta, or, majoritatea argumentelor constituie exprimarea dezacordului cu aprecierea de către instanțe a probelor cercetate, însă la acest capitol instanța de recurs notează că, solicitarea de reapreciere a probelor nu poate constitui în sine un temei de recurs, deoarece instanța de recurs, potrivit prevederilor legale, urmează să se expună asupra erorilor de drept admise de instanțele de grad inferior la judecarea unei cauze penale. Motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv sub aspectul casării ca fiind ilegală a hotărârii contestate. Reaprecierea probelor, în modul propus de către autorul recursului, nu se încadrează în prevederile art.427 Cod de procedură penală, iar o altă opinie asupra probelor, care au fost puse la baza hotărârii primei instanțe, apoi verificate și reapreciate de către instanța de apel, prin continuarea judecării cauzei în fond, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei. La etapa judecării recursului, instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond. Colegiul penal nu a constatat discrepanța între cele reținute de instanța de apel în vederea condamnării inculpatului și conținutul real al probelor sau ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o redă. Astfel, Colegiul penal conchide, că este întemeiată concluzia instanței de apel precum că învinuirea înaintată inculpatului prin rechizitoriu este confirmată prin probe pertinente și concludente, care în ansamblu dovedesc indubitabil vinovăția acestuia, fapt care a și determinat instanța de apel de a casa sentința în latura penală. Din considerentele menționate supra, Colegiul penal conchide că în speță nu sunt incidente temeiurile de casare prevăzute la pct. 6) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală. Cu referire la temeiul pentru recurs invocat de recurent și prevăzut la pct. 8) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală și anume - că, în acțiunile inculpatului Cernev Piotr nu sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(4) Cod penal, Colegiul penal menționează următoarele. Potrivit art.113 alin.(1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite 10 și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală. Colegiul penal constată că, prin rechizitoriu Cernev Piotr a fost învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal, individualizată prin: omorul intenționat cu premeditare a unei persoane, profitând de starea de neputință evidentă a victimei, care se datorează altui factor, adică stării de ebrietate avansate, săvârșit cu deosebită cruzime, iar prin sentință Cernev Piotr a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.151 alin.(4) Cod penal, vătămarea gravă a integrității corporale și a sănătății, care este periculoasă pentru viață, acțiune care a provocat decesul victimei. Instanța de apel, fiind sesizată cu apelul procurorului și a apărării, rejudecând cauza a constatat din nou fapta inculpatului ca fiind dovedită, după care cercetând materialul probator, corect a stabilit vinovăția inculpatului Cernev Piotr în comiterea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal. La acest capitol, Colegiul penal a constatat că instanța de apel a expus minuțios considerentele care le-a pus la baza constatării în acțiunile inculpatului Cernev Piotr a elementelor componenței infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal, precum și motivele din care acțiunile inculpatului nu pot fi încadrate în baza art.151 alin. (4) Cod penal, menționând la acest capitol, că fapta prejudiciabilă a fost comisă prin acțiunea lui Cernev Piotr de lovire a lui Androncean Mihail, acțiune ce a fost confirmată prin depozițiile nemijlocit a inculpatului, cât și ale martorilor Țîrcu Semion, Semirus Ruslan, din care rezultă, că între Cernev Piotr și Androncean Mihail a izbucnit un conflict, care ulterior s-a transformat în bătaie, în cadrul căreia Cernev Piotr i-a aplicat lovituri cu pumnii în față, la fel a încercat să-i aplice o lovitură cu un scaun în regiunea nasului, moment în care el împreună cu un alt martor Ruslan Semirus l-a oprit, spunându-i să se liniștească. Atunci, ând Petru îl lovea pe Mihail, ultimul stătea în poziție așezată pe patul din odaie și nu a blocat nici o lovitură, deoarece se afla în stare de ebrietate avansată, iar la plecarea inculpatului din ograda victimei, ultimul a ieșit fugind din ogradă, având pantalonii murdari de sânge. La fel și martorul Semirus Ruslan a susținut în instanța de judecată că la data de 07.03.2020 aflându-se la domiciliu victimei, Cernev Piotr a început a striga la Mihail reproșând-u-i că i-a sustras telefonul mobil, în continuare a început să îl bată pe Mihail lovindu-l cu pumnii, astfel i-a tăiat fruntea victimei, după care el a intervenit și l-a oprit. În speță, instanța de apel corect a stabilit că, urmarea prejudiciabilă, ce se exprimă prin omorul intenționat cu premeditare a unei persoane, profitând de starea de neputință evidentă a victimei, care se datorează altui factor, adică stării de ebrietate avansate, săvârșit cu deosebită cruzime, precum și legătura de cauzalitate dintre acțiunea prejudiciabilă și urmările prejudiciabile, au fost confirmate fără echivoc prin raportul de expertiză judiciară nr.202003C0666 din 30.06.2020, potrivit căruia, la Mihail Androncean s-au depistat leziuni corporale sub formă de traumă asociată a capului, toracelui, abdomenului și a membrelor, manifestat prin plăgi confuze pe cap, echimoze și excoriație pe față, ruptura traumatică a pavilionului urechii din dreapta, fractura oaselor nazale, hemoragii pericraniene, hemoragii subarahnoidiene, edem cerebral, echimoze și excoriații pe torace și abdomen, fractura sternului cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, fracturi costale bilaterale cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, anemia severă a organelor interne, rinichi de șoc, fracturi închise ale falangelor ambelor mâini, care au fost produse intra vital cu interval scurt între ele, prin acțiunea traumatică a unui corp(-uri) dur(-e) contondent(-e), sau la lovirea de acesta, conform cercetării histologice au vechimea de circa 1-2 ore până la survenirea 11 decesului, au legătură cauzală cu survenirea decesului, prezintă pericol pentru viață și conform acestui criteriu se califică ca vătămare gravă. Astfel, este evident că decesul lui Androncean Mihail a survenit în rezultatul leziunilor corporale cauzate în regiunea capului, organ de importanță vitală, or conform raportului de expertiză judiciară nr.202003C0666 din 30.06.2020, s-au depistat leziuni corporale, care au legătură cauzală cu survenirea decesului și prezintă pericol pentru viață. Având în vedere aceste aspecte, la caz instanța de apel a stabilit clar și corect că Cernev Piotr, fiind în stare de ebrietate alcoolică, după ce au servit băuturi alcoolice împreună cu Androncean Mihail, având un motiv neînsemnat, bănuindu-1 de sustragerea telefonului său mobil, a iscat un conflict cu ultimul, și având scopul comiterii omorului cu premeditare al acestuia, dându-și seama de acțiunile sale prejudiciabile și dorind survenirea urmărilor, acționând cu intenție directă de a cauza victimei suferințe de ordin fizic, care au fost intense și prelungite în timp, dorind cauzarea suferințelor deosebit de chinuitoare în procesul lipsirii de viață, profitând de starea de neputință evidentă a victimei care se datorează stării avansate de ebrietate, adică altui factor, intenționat, cu deosebită cruzime, i-a aplicat timp de aproximativ 4 ore lui Androncean Mihail multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, după care i-a aplicat o lovitură cu un scaun din lemn în regiunea capului. În vederea realizării intenției sale criminale îndreptate spre comiterea omorului intenționat, Cernev Piotr a continuat să-i aplice lovituri lui Androncean Mihail cu o bâtă din lemn care se afla în casă, peste mâini și în regiunea capului, în atare situație constatându-se latura obiectivă a componenței de infracțiune prevăzută de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal. Din cele enunțate se concluzionează că organul de urmărire penală și instanța de apel corect au reținut încadrarea juridică a faptei inculpatului Cernev Piotr ca fiind corespunzătoare infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit. a), e), j) Cod penal. Prin urmare, Colegiul penal conchide că în speță nu a fost constatată existența erorii de drept prevăzute la art.427 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, deoarece asemenea eroare în speță nu a fost comisă. Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la examinarea cauzei de către instanța de apel au fost respectate prevederile legale prescrise de art.art.414-419 Cod de procedură penală, iar temeiurile invocate de către recurent prevăzute la art.427 alin.(1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmare. Argumentele esențiale a recurentului au fost combătute în decizia instanței de apel, care la examinarea cauzei a respectat prevederile art.414 alin.(1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură penală, hotărârea adoptată cuprinzând motive clare pe care se întemeiază soluția, motivare pe care instanța de recurs ordinar o însușește integral reieșind din temeinicia acesteia, acțiune ce este conformă practicii CtEDO, expuse inclusiv în pct. 37 a hotărârii Albert c. România din 16.02.2010. Reieșind din cele expuse supra Colegiul penal atestă că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța de apel nu a comis erori de drept, care ar genera casarea deciziei adoptate, iar alegațiile apărătorului expuse în recursul ordinar sunt neîntemeiate, motiv din care se impune soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de către avocatul Crețu Nadejda în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.
În temeiul art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegiul penal D E C I D E : 12 Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Crețu Nadejda în numele inculpatului Cernev Piotr, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, în cauza penală în privința lui Cernev Piotr xxxx, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată la 21 aprilie 2022. Președinte Timofti Vladimir Judecători Țurcan Anatolie Plămădeală Ghenadie 13
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.