BRUNELL v. THE NETHERLANDS

Publicat la 9 ianuarie 2023 SECȚIUNEA TERZĂ Cererea nr. 30395/20 Kenneth BRUNELL împotriva Țărilor de Jos depusă la 16 iulie 2020 a comunicat la 16 decembrie 2022 OBIECTUL CAUZEI Cazul se referă la presupusa nedreptate a procedurilor penale. În timp ce Curtea Regională de Amsterdam a achitat reclamantul de complicitate în hotărâre pentru că nu existau dovezi tehnice concludente și, prin urmare, a venit în principal să martor declarația X, pe care a considerat că nu este suficient de credibilă pentru a condamna reclamantul, Curtea de Apel de la Amsterdam a condamnat reclamantul acestei acuzații. Acesta a constatat că, chiar dacă nu erau disponibile dovezi tehnice concludente și că era necesară precauție în ceea ce privește declarația X, declarația X a fost suficient de credibilă pentru a condamna reclamantul deoarece existau dovezi coroborative, cum ar fi datele telefonice, care au justificat conturile X privind evenimentele și au contrazis declarația reclamantului. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că a fost privat de o audiere echitabilă, deoarece după ce a fost achitat în primă instanță, el a fost condamnat de instanța de apel fără ca instanța respectivă să aibă, din propria sa propunere, auzit direct martorul X, chiar dacă a reevaluat valoarea evidentă a mărturiei acestui martor. Reclamantul a fost condamnat în aceeași procedură penală ca reclamantul din McArdle v. Țările de Jos , nr. 31220/20. Între altele , reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzațiilor penale împotriva sa, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea, printre altele, Júlíus δór Sigurþórsson v. Islanda , nr. 38797/17, §§ 30 38, 16 iulie 2019; și Ignat v. România , nr. 17325/16, § 46, 9 noiembrie 2021?

Published on 9 January 2023

THIRD SECTION

Application no. 30395/20

Kenneth BRUNELL

against the Netherlands

lodged on 16 July 2020

communicated on 16 December 2022

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The case concerns the alleged unfairness of criminal proceedings.

Whereas the Amsterdam Regional Court acquitted the applicant of complicity in manslaughter because there was no conclusive technical evidence available and it therefore mainly came down to witness X’s statement, which it deemed not credible enough to convict the applicant, the Amsterdam Court of Appeal convicted the applicant of that charge. It found that even though no conclusive technical evidence was available and caution with regard to X’s statement was necessary, X’s statement was credible enough to convict the applicant because there was corroborative evidence, such as telephone data, which substantiated X’s account of events and contradicted the applicant’s statement.

The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that he was deprived of a fair hearing because after he had been acquitted at first instance, he was convicted by the appellate court without that court having itself, out of its own motion, directly heard witness X even though it reassessed the evidentiary value of that witness’s testimony.

The applicant was convicted in the same criminal proceedings as the applicant in

McArdle v. the Netherlands

, no. 31220/20.

QUESTION TO THE PARTIES

Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention (see, inter alia,

Júlíus

Þór Sigurþórsson v. Iceland

, no. 38797/17, §§ 30

‑

38, 16 July 2019; and

Ignat v. Romania

, no. 17325/16, § 46, 9 November 2021)?