1ra-2004/2021 — art. 190 alin. 2 lit. b CP

1ra-2004/2021 — art. 190 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-2004/2021

1-20001394-01-1ra-28092021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

22 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Plămădeală Ghenadie

judecând în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

avocatul Capcelea Liviu în numele inculpatului, prin care solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2021 și a sentinței

Judecătoriei Chișinău /sediul Buiucani/ din 26 februarie 2021, în cauza penală

privindu-l pe

Cuculescu Vasile xXX, născut la XXXXX, originar din r-

nul XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului ordinar în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

Cuculescu Vasile a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare

pe un termen de 4 ani 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis,

cu privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea mijloacelor bănești

pe un termen de 3 ani.

S-a admis parțial acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Cociu

Alexandra.

S-a încasat din contul inculpatului în beneficiul lui Cociu Alexandra suma de

3 000 euro, cu titlu de prejudiciu material, și suma de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu

moral.

1.1 Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că, Cuculescu Vasile,

1

în perioada de timp cuprinsă între 01.07.2019 și 03.07.2019, urmare a unei înțelegeri

prealabile, de comun acord și împreună cu o persoană cu numele Nicolae și altă

persoană cu numele Rita, care până la moment nu au fost identificate de către

organul de urmărire penală, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând

urmările lor și dorind în mod conștient survenirea acestor urmări, prin

comportamentul său dolosiv și viclean îndreptat la inducerea în eroare a victimei

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în privința naturii și calităților

substanțiale ale obiectului actului juridic, au plasat anunțuri pe site-ul ,,999.md”,

precum că prestează servicii de vânzare a automobilelor și transportarea acestora pe

teritoriul Republicii Moldova, indicând în anunț telefonul său de contact.

Astfel, la 01.07.2019, Cuculescu Vasile, acționând în vederea realizării

intenției sale criminale, fiind contactat de către cet. Cociu Alexandra la numărul

indicat în anunțul plasat pe site-ul ,,999.md” și nefiind rudă cu persoana pe nume

Nicolae, i-a comunicat acesteia că, oferta este valabilă și că mai multe detalii îi poate

oferi fratele său Nicolae, care la acel moment se afla peste hotarele Republicii

Moldova.

În continuare, Cuculescu Vasile, la 03.07.2019, aproximativ la ora 11:00,

aflându-se pe str. Ion Creangă 61, mun. Chișinău, cunoscând înțelegerea între

persoana pe nume Nicolae și Cociu Alexandra cu privire la automobilul de model

„Toyota Yaris”, care a fost negociată de către aceștia prin intermediul aplicațiilor

„Viber” și „Whatsapp”, realizând intenția sa criminală, acționând cu scopul de a

inspira încredere victimei, manifestând un comportament dolosiv și viclean față de

Cociu Alexandra, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în privința

actului juridic, au încheiat și au semnat împreună cu acesta un act juridic fictiv -

contractul de livrare nr. 148/2019, datat cu 3 iulie 2019, prin care s-a obligat să

livreze automobilul de model „Toyota Yaris” de culoare gri, în termen de maxim

zece zile lucrătoare de la momentul achitării avansului în sumă de 3000 Euro, sumă

pe care a pretins-o la momentul semnării contractului de la cet. Cociu Alexandra.

Tot atunci, Cuculescu Vasile, urmare a semnării contractului nr. 148/2019,

datat cu 3 iulie 2019, continuându-și realizarea intenției infracționale, a primit de la

cet. Cociu Alexandra suma de 3000 Euro, care conform cursului oficial a BNM din

acea dată constituia suma de 61 174 lei, asigurând-o pe aceasta că mașina va fi livrată

în termen, după care, fiind deja în posesia banilor, s-a deplasat într-o direcție

necunoscută.

În consecință, Cuculescu Vasile, ducându-și la bun sfârșit intenția sa criminală,

în cadrul unor discuții telefonice a asigurat-o pe cet. Cociu Alexandra că automobilul

deja este în vamă, după care, a deconectat telefonul său mobil însușind în total de la

2

partea vătămată Cociu Alexandra suma totală de 61 174 lei, neonorându-și obligația

de a livra automobilul de model „Toyota Yaris”, fapt prin care, i-a cauzat acestuia

un prejudiciu material considerabil.

În acest context, prin acțiunile lor criminale, Cuculescu Vasile, persoana cu

numele Nicolae și persoană cu numele Rita, care până la moment nu au fost

identificate de către organul de urmărire penală, i-au cauzat părții vătămate Cociu

Alexandra un prejudiciu material în sumă totală de 61 174 lei.

Astfel, acțiunile lui Cuculescu Vasile au fost încadrate în baza art. 190 alin. (2)

lit. b) Cod penal: „escrocheria, adică, dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin inducerea în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în

privința naturii si calităților substanțiale ale obiectului actului juridic, încheierea

acestuia fiind determinată prin comportament dolosiv si viclean, comisă de două

sau mai multe persoane, care a produs daune considerabile”.

Liviu în numele inculpatului, solicitând casarea sentinței, pronunțarea unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care inculpatul să fie

achitat, invocând că, nu există careva indicii care derivă din probe sigure și decisive

și care examinate în coraport cu ansamblul împrejurărilor reliefate, atestă faptul

escrocheriei; pentru justificarea răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 Cod penal, este necesar să se ateste fapta prejudiciabilă

exprimată în acțiunea de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea

în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților

substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul

determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă

încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a

produs daune considerabile; neexecutarea obligațiilor care derivă dintr-un contract

încheiat nu poate fi calificată ca infracțiune de escrocherie dacă nu s-a stabilit că s-

au folosit manopere frauduloase față de creditorul obligației până la și pentru

încheierea contractului; la caz persistă date susceptibile care să consolideze într-o

manieră obiectivă că înainte de obținerea posesiei asupra mijloacelor financiare în

sumă de 3000 euro, Cuculescu Vasile a optat în mod absolut conștient asupra

constituirii unor rapoarte juridice civile; în cadrul prezentei investigații au fost

identificate elemente de fapt utile și concludente care denotă cu certitudine că la

momentul încheierii contractului, Cuculescu Vasile nu a prezentat părților careva

date false, nu a ascuns vre-o informație, anunțarea căreia ar fi fost obligatorie, or,

însăși părțile contractante din start, tranșant au confirmat contra semnătură olografă;

sub egida acestor constatări, sentința în privința lui Cuculescu Vasile, califică

3

neexecutarea obligațiilor cu caracter civil conform articolului 190 din Codul penal,

contrar articolului 1 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană care

prevede că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că, nu este

în măsură să execute o obligație contractuală; inculpatul aprecia contractul ca unu

real și banii au fost trasmiși terților persoane cu scopul executării obligațiilor

contractuale, astfel, în speță există raporturi juridice civile, încheiate în formă scrisă,

manifestate prin obligațiuni reciproce, care reflectă nemijlocit acordul comun al

ambelor părți.

s-a respins apelul declarat cu menținerea sentinței.

3.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, prima instanță a

stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, cercetarea

judecătorească s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor procesual-penale, iar

vinovăția lui Cuculescu Vasile, de comiterea înfracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(2) lit b) Cod penal, se dovedește prin probele administrate legal în cadrul urmăririi

penale, cercetării judecătorești atât în instanța de fond, cât și cercetate în instanța de

apel.

În acest sens, instanța de apel a indicat că, inculpatul Cuculescu Vasile prin

plasarea anunțurilor pe site-ul ,,999.md”, precum că, prestează servicii de vânzare a

automobilelor și transportarea acestora pe teritoriul Republicii Moldova, indicând în

anunț telefonul său de contact, a creat o ambianță pentru atragerea persoanelor de a

se folosi de serviciile date, dar care nu urmau a fi duse la bun sfârșit, ulterior

inculpatul prin acțiunile sale a convins-o pe partea vătămată Cociu Alexandra despre

legalitatea acțiunilor sale, prin aceia că i-a prezentat pozele automobilului pe care

ultima vroia să-l procure de model „Toyota Yaris”, i-a prezentat contractul de livrare

nr. 148/2019, datat cu 3 iulie 2019, prin care s-a obligat să livreze automobilul de

model „Toyota Yaris” de culoare gri, în termen de maxim zece zile lucrătoare de la

momentul achitării avansului în sumă de 3000 Euro, sumă pe care a pretins-o la

momentul semnării contractului de la cet. Cociu Alexandra.

În continuare, instanța de apel a reținut că, dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane s-a manifestat prin faptul că, la momentul semnării contractului nr.

148/2019, datat cu 3 iulie 2019 Cuculescu Vasile a pretins de la partea vătămată

Cociu Alexandra avansul în sumă de 3000 euro, sumă pe care acesta a primit-o,

pentru procurarea automobilului de model „Toyota Yaris”, ducându-și la bun sfârșit

intenția sa criminală, Cuculescu Vasile în cadrul unor discuții telefonice a asigurat-

o pe cet. Cociu Alexandra că, automobilul deja este în vamă, după care, a deconectat

telefonul său mobil însușind în total de la partea vătămată Cociu Alexandra suma

totală de 61 174 lei, neonorându-și obligația de a livra automobilul de model „Toyota

4

Yaris”, ceea ce demonstrează legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă

comisă de inculpatul Cuculescu Vasile și urmările prejudiciabile, care sunt

considerabile pentru partea vătămată Cociu Alexandra.

Sintetizând juridic cele afirmate supra, instanța de apel a subliniat că,

escrocheria este o infracțiune materială, ea se consideră consumată din momentul în

care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile

altuia la propria sa dorință. La cazul dedus judecății acest fapt se dovedește prin

declarațiile părții vătămate și a martorului Cociu Arcadie, care au indicat expres că

s-au transmis mijloace financiare inculpatului Cuculescu Vasile, declarații ce sunt

susținute și de conținutul contractului de livrare nr. 148/2019, datat cu 3 iulie 2019,

prin care Cuculescu Vasile s-a obligat să livreze automobilul de model „Toyota

Yaris” de culoare gri, în termen de maxim zece zile lucrătoare de la momentul

achitării avansului în sumă de 3000 Euro (f.d. 12-15).

Referitor la dovedirea scopului de cupiditate a inculpatului Cuculescu Vasile,

instanța de apel a susținut că se deduce din comportamentul ultimului, și anume,

Cuculescu Vasile, s-a prezentat că, ei au firmă și el încheie contracte, iar fratele lui

Nicolae care se află în Polonia, poate să-i aducă acest automobil în suma la 50% din

preț. I-a spus că dacă dorește să cumpere mașina sau să afle detalii să contacteze

persoana, fratele lui, Nicolae pe „viber”, partea vătămată Cociu Alexandra a sunat,

a discutat cu acea persoană în privința la ce mașini mai are, și dacă poate să-i

confirme printr-un document win codul mașinii, el i l-a transmis, ea a verificat aici

prin intermediul la niște persoane și mașina într-adevăr s-a deservit în Polonia și are

acest parcurs, însă, bănuitul Cuculescu Vasile, a declarat la etapa urmăririi penale

că, după ce a primit banii, a trimis jumătate din sumă lui Nicolae prin BC „Victoria

Bank” SA prin transferul „Zalataia Korona” în Rusia, or. Tula, de fiecare dată pe

diferite nume, care le primea prin viber de la Nicolae, prin urmare, în continuarea

acestui deziderat, planează aserțiunea că, inculpatul cunoștea cu certitudine că,

comite o escrocherie, or, de altfel nu închidea telefonul și nu mai răspundea la

apelurile telefonice, astfel intenționat eschivându-se de a executa obligațiunile sale

față de partea vătămată Cociu Alexandra.

Subsecvent celor relatate supra, instanța de apel a apreciat critic alegațiile

avocatului Capcelea Liviu, în interesele inculpatului Cuculescu Vasile, precum că,

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, dar sunt relații civile și

litigiul urma a fi soluționat în ordinea dreptului civil invocând că, la bază ar sta un

contract de prestări servicii, or, în prezenta pricină s-a demonstrat scopul de

cupiditate și legătura cauzală, dintre faptele inculpatului Cuculescu Vasile de a însuși

suma bănească în mărime de 3 000 euro sub pretextul că, urmează a fi procurat și

livrat automobilul de model „Toyota Yaris” ca ulterior să ducă partea vătămată în

5

eroare precum că automobilul este deja la vamă, iar în consecință să nu răspundă la

apelurile deposedând-o pe partea vătămată Cociu Alexandra de suma de 3 000 euro.

Instanța de apel a statuat că, inculpatul Cuculescu Vasile, a recurs la

înșelăciunea activă și anume, sub modalitatea înșelăciunii cu privire la anumite

acțiuni și promisiuni, or, inculpatul Cuculescu Vasile, a avut posibilitatea reală să

restituie părții vătămate suma de bani primită și anume ținând cont de faptul că,

infracțiunea a fost comisă în anul 2019, până la moment nefiind restituite sumele

împrumutate, însă de fapt mijloacele financiare primite le-a reținut pentru sine,

pentru Nicolai și pentru prietana sa Rita, realizându-se latura obiectivă a infracțiunii

de escrocherie prin acțiunile de dobândire ilicită a bunurilor prin înșelăciune și abuz

de încredere, prin urmare, instanța de apel a concluzionat că în speță nu se constată

raporturi de natură juridică civilă, de vreme ce împrejurările stabilite coroborate la

acțiunile inculpatului denotă concluzia fermă că, inculpatul Cuculescu Vasile încă

la momentul primirii sumei de bani avea drept scop însușirea acestora fără

îndeplinirea angajamentelor asumate privind livrarea automobilului de model

„Toyota Yaris”.

Capcelea Liviu în numele inculpatului, indicând temeiul pentru recurs prevăzut de

art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, prin care solicită casarea deciziei

și a sentinței, pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin inculpatul să fie achitat, invocând argumente identice cu cele indicate

în apelul său(pct. 2 din prezenta decizie).

pct. 1¹) Cod de procedură penală, au depus referințe:

5.1 Procurorul, prin care a manifestat dezacordul cu recursul declarat, a solicitat

declararea recursului ca inadmisibil motivând prin faptul că instanța de apel judecând

apelul a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, corect a reținut

constatarea vinovăției lui Cuculescu Vasile de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, a mai indicat că, recurentul de fapt î-și motivează

contestația prin dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor.

5.2 Partea vătămată prin care a manifestat dezacordul cu recursul declarat, a

solicitat declararea recursului ca inadmisibil motivând prin faptul că atât prima

instanță cât și instanța de apel au confirmat cu certitudine vinovăția inculpatului.

constată că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

6

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecând recursul, îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz se reține, că potrivit textului recursului, recurentul invocă temeiul de

recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, fapta

inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii incriminate.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

lărgit reține că motivele invocate de recurent în susținerea acestui temei de recurs nu

s-au confirmat în urma cercetării materialelor cauzei.

Astfel, ce ține de temeiul de recurs invocat, Colegiul penal lărgit constată că

acest temei nu este incident în speță, dat fiind faptul că, instanța de apel, la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. 8),

419 Cod de procedură penală, și-a întemeiat just soluția în baza probelor verificate

și apreciate corect de instanța de apel prin prisma art. 101 Cod de procedură penală,

descrise și analizate în decizie (f.d. 236-245, vol. I).

În același context, se atestă că instanța de apel s-a expus asupra tuturor

motivelor relevante invocate în cererea de apel, iar decizia instanței de apel cuprinde

motivele pe care își întemeiază soluția corectă de menținere a sentinței primei

instanțe, instanța de apel corect a constatat că au fost administrate suficiente probe

care confirmă prezența elementelor infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b)

Cod penal în acțiunile inculpatului Cuculescu Vasile, fără ca instanța de apel să

admită omisiuni sau erori de drept sau de fapt ce ar afecta legalitatea și corectitudinea

deciziei contestate.

De asemenea, ce ține de argumentele recurentului, se atestă că acesta

primordial își manifestă dezacordul cu aprecierea probelor de către instanța de apel

pe faptul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, și

astfel în opinia lui consideră că nu se confirmă vinovăția inculpatului Cuculescu

Vasile în comiterea infracțiunii de escrocherie, care a produs daune considerabile și

că probele respective nu au fost apreciate corect conform prevederilor art. 101 Cod

de procedură penală.

Colegiul penal lărgit reține că nu pot fi acceptate aceste argumente, din

considerentul că din decizia instanței de apel (f.d. 236-245, vol. I), rezultă cert că

toate probele administrate în prezenta cauză penală au fost apreciate de instanța de

7

apel prin coroborare între ele, fiind reținut just ca demonstrată pe deplin vinovăția

inculpatului Cuculescu Vasile în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(2) lit. b) Cod penal, iar obiecțiile recurentului reprezintă doar opinia subiectivă

greșită a acestuia, or instanța de recurs ordinar nu identifică vreun temei de a

interveni prin prisma argumentelor invocate de recurent, în decizia instanței de apel,

care este legală și întemeiată.

Mai mult, se conchide că instanța de apel a apreciat probele prin prisma

cerințelor stipulate în art. 101 Cod de procedură penală, expunându-se în decizie cu

privire la motivele respingerii argumentelor părții apărării și acceptării probelor

prezentate de partea acuzării, respectând rigorile dictate de principiul

contradictorialității stipulat în art. 24 Cod de procedură penală.

La fel, din conținutul recursului ordinar declarat, reiese că recurentul face o

proprie apreciere a probelor în temeiul cărora instanța de apel și-a întemeiat soluția,

argumentându-și astfel propria versiune privind circumstanțele cauzei, susținând că

probele administrate nu demonstrează vinovăția inculpatului Cuculescu Vasile în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, și astfel invocă

și temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

iar instanța de recurs ordinar la acest capitol notează că nu poate fi acceptată această

versiune ce contravine constatărilor corecte a instanței de apel în prezenta speță,

descrise și în pct. 3.1. a prezentei decizii, privind vinovăția inculpatului Cuculescu

Vasile și prezența elementelor infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b) Cod

penal în acțiunile acestuia, concluzii ce au fost întemeiate just pe cumulul de probe

descris și apreciat de instanța de apel în decizia sa, (cum ar fi declarațiile părții

vătămate Cociu Alexandra, a martorului Cociu Arcadie, susținute și prin contractul

de livrare nr. 148/2019 din 03 iulie 2019) și astfel nu se atestă nici incidența

temeiului de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală.

Mai mult, Colegiul penal lărgit conchide că temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale pe aceste

aspecte contestate și în prezentul recurs ordinar, nu se identifică, or instanța de apel

s-a expus în decizia sa, detaliat și argumentat asupra fiecărei chestiuni esențiale

particulare speței, invocate în cererea de apel declarată de avocatul Capcelea Liviu

în numele inculpatului, iar motivarea din decizia acesteia, în virtutea corectitudinii

ei și pentru a evita repetări inutile, instanța de recurs ordinar o acceptă și o însușește,

fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale

în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși

obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând

un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994,

pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă,

8

fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârile atacate sub aspectele contestate,

deoarece soluția adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată, urmând

a fi menținută, iar recursul declarat urmează a fi respins ca inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul Capcelea

Liviu în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 22 iunie 2021, în cauza penală privindu-l pe Cuculescu Vasile XXX,

cu menținerea deciziei atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 07 aprilie 2022.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Plămădeală Ghenadie

9

Dosarul nr. 1ra-2004/2021

1-20001394-01-1ra-28092021

22 februarie 2022 mun. Chișinău

O p i n i e s e p a r a t ă

a judecătorului Timofti Vladimir

Conform art. 339 alin. (7), 340. alin (3) Cod de procedură penală

în cauza penală privindu-l pe Cuculescu Vasile.

februarie 2022, a fost respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către

avocatul Capcelea Liviu în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2021, în cauza penală privindu-l pe

Cuculescu Vasile XXX, cu menținerea deciziei atacate.

penală, dar nu am fost de acord cu motivarea și soluția adoptată și am propus o altă

soluție, potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

și anume:

"De admis recursul ordinar declarat de avocatul Capcelea Liviu în numele

inculpatului, de casat total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

22 iunie 2021, în cauza penală privindu-l pe Cuculescu Vasile XXX, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Chișinău în alt complet de judecată".

în pct. 1-5.2 a deciziei Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 22

februarie 2022, nr. 1ra-2004/2021, în prezenta cauză.

următoarele considerente.

Accept constatarea vinovăției inculpatului Cuculescu Vasile în baza

mijloacelor de probă examinate de prima instanță, la fel consider că și calificarea

acțiunilor inculpatului este corectă în baza art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, dar nu

accept ignorarea prevederilor Legii nr. 243 din 24.12.2021 privind amnistia în

legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova, care a intrat în vigoare la 31.12.2021 (în continuare Legea nr. 243), în

speța dată.

Potrivit art. 107 alin. (1) Cod penal, "amnistia este actul ce are ca efect

înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei, fie reducerea pedepsei aplicate sau

comutarea ei".

În explicarea detaliată a acestei noțiuni, urmează să menționez că, prin lege

organică, se stabilesc infracțiunile pentru care se acordă amnistia, condițiile și

limitele de incidență ale acesteia, în Codul penal fiind enumerate efectele amnistiei,

în raport cu momentul apariției acesteia (înainte de condamnare ori după

10

condamnarea făptuitorului), iar în Codul de procedură penală sunt prevăzute

dispoziții, referitoare la procedura aplicării amnistiei și la consecințele procesuale

ale acesteia.

Consecințele produse de actul amnistiei conduc la înlăturarea răspunderii

penale, a executării pedepsei sau, după caz, alte consecințe ale condamnării, pentru

faptele săvârșite anterior apariției actului de clemență. Amnistia dobândește un

caracter mixt, ea operând numai in rem (cu privire la anumite infracțiuni) și in

personam (relativ doar la persoanele care întrunesc condițiile legii).

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 243 are, prin excelență, efect retroactiv, aplicându-

se infracțiunilor săvârșite până la adoptarea actului de amnistiere.

Prin urmare, reieșind din cele stipulate în art. 2 din Legea nr. 243, în cazul în

care persoana, în privința căreia se judecă cauza penală, întrunește condițiile stabilite

în aceeași lege și nu cad sub incidența art. 6, este pasibilă de a i se aplica actul

amnistiei, dacă infracțiunea a fost comisă până la data de 24 decembrie 2021, pentru

care Codul penal nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 sau Codul penal, aprobat prin Legea

R.S.S. Moldovenești din 24 martie 1961, prevede, în calitate de pedeapsă principală

maximă o pedeapsă nu mai aspră decât pedeapsa cu închisoarea, pe un termen de 7

ani.

Procedura de aplicare a amnistiei față de persoanele inculpate este reglementată

de art. 2 din Legea nr. 243, unde se indică expres că procesul penal încetează la faza

de judecare a cauzei, dacă sunt întrunite condițiile expuse în prezenta lege.

Faza judecării cauzei, în conformitate cu prevederile din Codul de procedură

penală, include toate instanțele ordinare de judecată, adică atât prima instanță, cât și

instanța de apel și cea de recurs ordinar.

Potrivit practicii judiciare constante a Curții Supreme de Justiție, persoana, la

faza judecării cauzei, se consideră ca având statut de inculpat, până când nu

epuizează toate căile ordinare de atac.

Curtea Supremă de Justiție a rezultat asupra acestei conchideri, reieșind din

aceea că, potrivit dispoziției art. 7 alin. (8) Cod de procedură penală, hotărârile

definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru organele

de urmărire penală, procurori și instanțele de judecată. Mai mult ca atât, în Hotărârea

Curții Constituționale nr. 10 din 16 aprilie 2010 se consemnează că, în Republica

Moldova, dreptul intern și cel internațional reprezintă un tot întreg, o structură

unitară. Așadar, în categoria actelor normative se includ și normele internaționale,

la care Republica Moldova este parte. Având în vedere că, prin interpretarea

prevederilor Convenției Europene, jurisprudența CtEDO face parte din dreptul

accesoriu la tratatul internațional (soft law), ea devine parte a dreptului intern. De

11

aici, modificarea jurisprudenței CtEDO echivalează cu modificarea actelor

normative interne.

Pe cale de consecință, se evidențiază că Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, în statuările expuse în hotărârile sale, a menționat expres că persoana nu

poate fi considerată că are statut procesual de condamnat, până când nu va epuiza

toate căile ordinare de atac, iar hotărârea în privința sa va deveni irevocabilă, în

sensul art. 4 din Protocolul 7 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale (a se vedea în acest sens cauza Nikitin c.

Rusiei, hotărârea din 20 iulie 2004, paragraf. 35-37).

Hotărârea judecătorească irevocabilă în procedura penală, care nu poate fi

contestată prin exercitarea unei căi ordinare de atac, urmează a fi diferențiată de cea

definitivă, care poate fi atacată printr-o cale ordinară de atac.

Astfel, deși orice hotărâre irevocabilă este definitivă, nu orice hotărâre

definitivă este și irevocabilă.

În acest context, este relevant de a reține că o hotărâre judecătorească, care nu

mai este susceptibilă niciunei căi de atac ordinare sau care nu mai este susceptibilă

căilor de atac, din cauză că acestea au fost epuizate sau termenele de exercitare ale

acestora au expirat, este irevocabilă (nu poate fi rejudecată de nicio jurisdicție, cu

excepția unor cazuri excepționale).

O astfel de hotărâre dobândește putere de lucru judecat (res judecata).

Din atare considerente, până la devenirea hotărârii judecătorești irevocabile,

orice instanță ordinară este în drept, în baza art. 2 din Legea nr. 243, să aplice actul

amnistiei față de inculpat și să pronunțe o hotărâre de încetare a procesului penal, pe

cauza penală.

În cursul judecării cauzei, la orice etapă a procedurilor, încetarea procesului

penal are loc cu acordul scris al persoanei inculpate, în temeiul art. 2 al Legii nr. 243.

În atare situație, instanța de judecată va pune în discuție solicitarea inculpatului,

privind încetarea procesului penal, după care se va retrage în camera de consiliu și

va adopta o sentință de încetare a procesului penal. În cazul dat, la adoptarea hotărârii

de încetare a procesului penal, nu se analizează probatoriul.

În cazul în care inculpatul refuză încetarea procesului penal, conform alin. (1)

și (3) din art. (2) din Legea nr. 243, instanța de judecată, la pronunțarea sentinței,

poate hotărî încetarea procesului penal conform art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, dacă, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii a fost confirmată, inculpatul întrunește criteriile stabilite la

art. 1 și nu cade sub incidența art. 6.

Am propus dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel în speța dată pentru

a da posibilitate tuturor participanților la proces să se expună asupra aplicării Legii

12

nr. 243, plus să mai aibă și o cale de atac ordinară (recursul ordinar) dacă nu vor fi

de acord cu soluția, prin ce ar fi respectate prevederile art. 6 a Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adică dreptul părților la

un proces echitabil.

Astfel, constat că în speța dată urma a fi pusă în discuție aplicarea Legii nr. 243

în privința inculpatului Cuculescu Vasile, deoarece nu văd interdicții la aplicarea

Legii nr. 243 în privința lui, pentru ce am propus o altă motivare a deciziei instanței

de recurs ordinar și o altă soluție, indicată în pct. 2 a prezentei Opinii separate, dar

fără a oferi vreo careva motivare în decizie, ceilalți judecători din Colegiu au ignorat

aplicarea Legii nr. 243 în speța dată, cu ce nu sunt de acord categoric.

Judecător Timofti Vladimir

13