1ra-1839/2021 — art. 287 alin. 2 lit. b CP

1ra-1839/2021 — art. 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1839/2021

1-20131795-01-1ra-19082021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

15 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie, Toma Nadejda, Cobzac Elena, Plămădeală Ghenadie,

judecând fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul Carafizi

Nicolai în numele inculpatului Guboglo Ivan, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 12 mai 2021, în cauza penală în privința

lui

Guboglo Ivan xxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 22.10.2020 – 21.01.2021;

Instanța de apel: 10.02.2021 – 12.05.2021;

Instanța de recurs: 19.08.2021 – 15.02.2022.

A C O N S T A T A T:

Guboglo Ivan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.287

alin.(2) lit. b) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe termen 1 an, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art.90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 2 ani.

A fost dispusă încasarea de la Guboglo Ivan în beneficiul statului suma de 781,50

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în rest solicitarea procurorului a fost respinsă, ca

neîntemeiată.

octombrie 2019, aproximativ ora 01:30 min, aflându-se lângă barul ,,Scorpion”, amplasat

pe adresa or. Ceadîr-Lunga str. Zarecinaia nr. 67, acționând împreună cu persoane

neidentificate, în scopul de a-și demonstra superioritatea, în scopuri de huliganism, grav

încălcând ordinea publică, cu deosebită îndrăzneală, l-au snopit în bătaie pe Constantinov

Gheorghii și pe Veriovchin Boris, aplicându-le lovituri cu mâinile și picioarele peste față,

cap și alte părți ale corpului, cauzându-i lui Constantinov Gheorghii leziuni craniu-

cerebrală închisă acută, comoție cerebrală, vânătăi în jurul ochiului stâng cu hemoragie

roșu închis în conjunctiva stângă, în regiunea spatelui, pe membrana mucoasă a buzei

superioare în mijloc cu o rană pe fundal în mijloc, de-a lungul suprafețelor anterioare și

posterioare ale auriculei drepte: abraziuni deasupra buzei superioare în mijloc, de-a lungul

partea din spate a suprafeței antebrațului stâng în treimea inferioară, extracția traumatică a

unui dinte pe dreapta pe maxilarul superior, care în complex se apreciază ca prejudiciu

1

sănătății în formă ușoară și lui Veriovchin Boris leziuni corporale sub forma unei plăgi în

zona sprâncenei drepte: hemotomie în regiunea superioară din dreapta, în zona articulației

temporo-mandibulare din stânga, pe buza superioară pe dreapta cu umflarea țesuturilor moi

datorită cărora buza superioară a crescut în volum, în zona bărbiei pe dreapta, pe membrana

mucoasă a buzei inferioare din dreapta, cu o rană pe fundal, care în complex sunt apreciate

ca prejudiciu sănătății în formă ușoară.

apel, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei hotărâri

de achitare, din motiv că în acțiunile inculpatului nu sunt întrunite elementele infracțiunii

prevăzută de art.287 alin.(2) lit. b) Cod penal.

În motivarea apelului a invocat că prima instanță pronunțând sentința de condamnare

a ignorat prevederile art.101 Cod de procedură penală, sub aspectul că fiecare probă

urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

La fel, a indicat că instanța de judecată nu a motivat prezența tuturor semnelor

calificative ale infracțiunii imputate inculpatului.

Consideră că, probele administrate și examinate în cadrul cercetării judecătorești nu

demonstrează cu certitudine că inculpatul a comis fapta imputată. Or, conflictul a fost

provocat de partea vătămată Veriovchin Boris, care primul a aplicat o lovitură cu capul în

față, iar inculpatul Guboglo Ivan i-a aplicat o lovitură în față lui Veriovchin Boris de

autoapărare. De asemenea, a indicat că lui Constantinov Gheorghii nu i-a aplicat careva

lovituri, din care motiv consideră că urmează să fie achitat, din motiv că în acțiunile lui nu

sunt întrunite elementele infracțiunii imputate.

admis apelul declarat, casată parțial sentința, în partea stabilirii pedepsei, cu rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin

care Guboglo Ivan, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.287

alin.(2) lit. b) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de amendă în mărime de

1000 unități convenționale, echivalentul a 50 000 lei.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

4.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a indicat că prima instanță

corect a apreciat probele și circumstanțele cauzei penale, din punct de vedere a utilității și

veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv, încadrând just acțiunile

inculpatului Guboglo Ivan în baza art.287 alin.(2) lit. b) Cod penal.

Astfel, instanța de apel a menționat că deși inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția

în săvârșirea infracțiunii incriminate, vina acestuia a fost demonstrată prin următoarele

probe, și anume: declarațiile părților vătămate Constantinov Gheorghii și Veriovchin Boris,

precum și prin următoarele mijloace de probă: ordonanța cu privire la pornirea urmăririi

penale din 07.10.2019; raportul de serviciu din 06.10.2019; informația din REI-2 nr. 1788

din 06.10.2019, din care rezultă că Constantinov Gheorghii și Veriovchin Boris, au fost

maltratați de către persoane necunoscute, ca urmare la ambii au fost depistate leziuni

corporale sub formă de echimoze pe față; plângerea lui Constantinov Gheorghii; procesul-

verbal de cercetare la fața locului din 06.10.2019; procesul-verbal de audiere a părții

vătămate Veriovchin Boris din 09.10.2019 în cadrul urmăririi penale; procesul-verbal de

audiere a părții vătămate Constantinov Gheorghii din 09.10.2019 în cadrul urmăririi penale;

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei cu tabelul foto din 10.10.2019; procesul-verbal

de recunoaștere a persoanei cu tabelul foto din 10.10.2019; procesul-verbal de confruntare

2

din 11.10.2019 dintre Veriovchin Boris și Guboglo Ivan din cadrul urmăririi penale;

procesul-verbal de confruntare din 11.10.2019 dintre Constantinov Gheorghii și Guboglo

Ivan din cadrul urmăririi penale; raportul de expertiza medico-legală nr.201915P0164 din

03.12.2019 efectuat în privința lui Constantinov Gheorghii; raportul de expertiza medico-

legală nr.201915P0163 din 07.10.2019 efectuat în privința lui Veriovchin Boris; raportul

de expertiză medico-legală nr.201915P0167 din 11.10.2019, în privința lui Guboglo Ivan.

Instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatului Guboglo Ivan în comiterea

infracțiunii incriminate este confirmată prin cumulul de probe cercetate, enumerate mai

sus, ce coroborează între ele și careva divergențe între probele scrise care ar trezi dubii, nu

au fost reținute.

În opinia instanței de apel, prima instanță corect a constatat vinovăția inculpatului

Guboglo Ivan în săvârșirea infracțiunii incriminate, iar poziția acestuia privind nevinovăția

sa în săvârșirea faptei incriminate în baza art.287 alin.(2) lit. b) Cod penal, se combate prin

totalitatea probelor pertinente, concludente, utile și veridice cercetate în ședința de judecată

și anume prin declarațiile martorilor audiați și prin probele scrise, care au fost cercetate în

ședința de judecată, care coroborează între ele și demonstrează incontestabil vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii de huliganism.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat, instanța de apel a apreciato ca o metodă

de apărare și un drept de a nu se auto - incrimina garantat de art.66 din Codul de procedură

penală și art.6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, or persoana

care pe parcursul procesului penal are calitatea procesuală de inculpat nu poate fi urmărit

pentru depunerea declarațiilor false sau refuzul de a face declarații și nu poate fi calificată

ca circumstanță agravantă la stabilirea pedepsei penale.

Instanța de apel a indicat că urmează să însușească argumentele expuse de către

prima instanță, pentru a evita repetări inutile, astfel reținând jurisprudența CEDO, cauza

Albert vs România din 16 februarie 2010.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a stabilit că prima

instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.7, 61, 75 Cod penal, nu a ținut

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul și scopul săvârșirii infracțiunii, precum

și de personalitatea inculpatului, prin urmare stabilind lui Guboglo Ivan o pedeapsă

inechitabilă în raport că infracțiunea săvârșită.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de circumstanțele ce

privesc persoana inculpatului Guboglo Ivan, și anume că inculpatul nu a recunoscut vina,

anterior nu a fost în conflict cu legea penală, iar la evidența medicului psihiatru sau

narcolog nu se află, acordând deplină eficiență prevederilor art.61 alin.(2) Cod penal, și

luând în considerație criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.75

Cod penal, ținând cont de persoana vinovată, a stabilit inculpatului pedeapsa sub formă de

amendă în mărime de 1 000 unități convenționale, echivalentul a 50 000 lei.

De asemenea, instanța de apel a stabilit că pedeapsa stabilită este una echitabilă

faptei infracționale săvârșite de inculpat, iar pedeapsa aplicată fiind în corespundere cu

circumstanțele cauzei și prevederilor legale, care va atinge scopul de corectare și reeducare

a inculpatului.

alin.(1) pct. 10) și 13) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței de apel cu recurs

ordinar, solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

În dezvoltarea argumentelor recursului, apărarea susține că instanța de apel nu a

3

aplicat corect prevederile art.art.61, 75 alin.(1) Cod penal.

A subliniat că, la 20.12.2017, au intrat în vigoare prevederile art.70 alin.(31) Cod

penal, care stipulează că, la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani,

dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârșit infracțiune la vârsta de la 18 până la 21

de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime.

De asemenea, precizează apărarea că, infracțiunea pentru care este învinuit Guboglo

Ivan a fost comisă până la atingerea vârstei de 21 de ani și ținând cont de prevederile art.70

alin.(31) Cod penal, instanța de apel urma să reducă o treime din maximul pedepsei aplicate

lui Guboglo Ivan în prezenta cauză penală, circumstanță care a fost ignorată de către

instanța de apel.

și a pledat pentru trimiterea acestuia pentru judecare în Colegiul penal lărgit.

invocate, Colegiul penal lărgit consideră că, acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, din

considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

În conformitate cu art.424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în raport

cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art.435 alin.(1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând recursul, instanța

respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, adoptând soluția

respectivă în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea

condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată și

motivată.

Potrivit textului recursului declarat de partea apărării în care se invocă în calitate de

temeiuri de casare a deciziei instanței de apel, prevederile art.427 alin.(1) pct. 10), 13) Cod

de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale și a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului.

Având în vedere argumentele din recurs, Colegiul penal lărgit notează că, prin criterii

generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de

care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru

fiecare persoană vinovată în parte.

Potrivit art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului

penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică

a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. Colegiul penal reține că, persoanei declarate vinovate, trebuie să i se aplice o

pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară

vinovată.

4

Totodată, în Codul penal categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice sunt

expuse într-o anumită consecutivitate: de la cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră

- detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o pedeapsă mai

aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește

numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura

atingerea scopului pedepsei.

La caz, după cum rezultă din recurs, apărarea solicită aplicarea în privința

inculpatului Guboglo Ivan a unei pedepse mai blânde, cu aplicarea prevederilor art.70

alin.(31) Cod penal, însă Colegiul penal lărgit menționează, că aceasta nu poate fi reținută,

deoarece sub aspectul individualizării pedepsei penale, soluția instanței de apel, este

întemeiată și legală.

Colegiul penal lărgit reține că, potrivit alin.(31) în art.70 Cod penal, care stipulează

că, la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta

de 21 de ani, care au săvârșit o infracțiune, la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul

pedepsei cu închisoarea se reduce cu o treime. În cazul în care instanța, ținând cont de

personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei, în limitele

generale, se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele

prevăzute de legea penală pentru infracțiunea săvârșită. Necesitatea aplicării pedepsei, în

limitele generale, urmează a fi argumentată de către instanța de judecată.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune, având deplina

libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și

principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului

pedepsei.

Raportând soluțiile oferite de practica judiciară constantă la circumstanțele cauzei

deduse judecății, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel a efectuat o analiză

completă și minuțioasă a personalității inculpatului, care indică, că săvârșirea faptei nu se

datorează unui concurs accidental de împrejurări și că, pedeapsa aplicată fiind în

corespundere cu circumstanțele cauzei și prevederilor legale, care va atinge scopul de

corectare și reeducare a inculpatului.

În particular, instanța de apel corect a reținut toate circumstanțele reale și personale

relevante speței, caracterul prejudiciabil al infracțiunii (este mai puțin gravă), atitudinea

inculpatului față de procesul penal derulat în privința sa, persoana inculpatului (acesta nu a

recunoscut vina, anterior nu a fost în conflict cu legea penală, iar la evidența medicului

psihiatru sau narcolog nu se află) și condițiile de viață ale familiei sale.

Astfel, Colegiul penal lărgit reține că, instanța de apel, individualizând pedeapsa

inculpatului, a ținut cont de prevederile legale relevante și a motivat aplicarea față de

inculpat a pedepsei sub formă de amendă în baza tuturor circumstanțelor constatate în speță,

determinante pentru stabilirea pedepsei.

Reieșind din cele expuse supra Colegiul penal lărgit conchide că, la stabilirea

pedepsei inculpatului Guboglo Ivan, pentru infracțiunea comisă, instanța de apel nu a comis

erori de drept ce ar afecta soluția, iar pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 1 000

unități convenționale, echivalentul a 50 000 lei, fiind în corespundere cu circumstanțele

cauzei și prevederilor legale, care va atinge scopul de corectare și reeducare a inculpatului,

iar alegațiile apărătorului expuse în recursul ordinar sunt neîntemeiate.

5

Instanța de recurs mai notează și faptul că, din analiza deciziei recurate a stabilit că

erorile de drept invocate în recursul părții apărării nu și-au găsit confirmare, dat fiind faptul

că, argumentele indicate, în esență au fost abordare în decizia instanței de apel, care la

examinarea cauzei a respectat prevederile art.art.414 alin.(1), (5), 417 alin.(8) Cod de

procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor ce țin de

individualizarea pedepsei, hotărârea emisă cuprinzând motivele pe care se întemeiază

soluția, motivare pe care instanța de recurs ordinar o însușește integral reieșind din

temeinicia acesteia, acțiune ce este conformă practicii CtEDO, expuse inclusiv în pct.37 a

hotărârii Albert c. România din 16.02.2010.

Având în vedere cele relatate, Colegiul penal lărgit atestă că, instanța de apel la

judecarea cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar genera casarea deciziei

adoptate, fapt ce impune respingerea recursului ordinar declarat de către avocatul Carafizi

Nicolai în numele inculpatului Guboglo Ivan, ca inadmisibil.

Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către avocatul Carafizi Nicolai

în numele inculpatului Guboglo Ivan, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Comrat din 12 mai 2021, în cauza penală în privința lui Guboglo Ivan xxxx, cu

menținerea deciziei atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 31 martie 2022.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Toma Nadejda

Cobzac Elena

Plămădeală Ghenadie

6

Dosarul nr. 1ra-1839/2021

1-20131795-01-1ra-19082021

15 februarie 2022 mun. Chișinău

O p i n i e s e p a r a t ă

a judecătorului Timofti Vladimir

Conform art. 339 alin. (7), 340. alin (3) Cod de procedură penală

în cauza penală privindu-l pe Guboglo Ivan xxxx.

februarie 2022, a fost respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul

Carafizi Nicolai în numele inculpatului Guboglo Ivan, împotriva deciziei Colegiului

judiciar al Curții de Apel Comrat din 12 mai 2021, în cauza penală în privința lui

Guboglo Ivan xxxx, cu menținerea deciziei atacate.

penală, dar nu am susținut motivarea și soluția, am propus și susținut o altă motivare și

soluție, potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, și

anume:

"De admis recursul ordinar declarat de către avocatul Carafizi Nicolai în numele

inculpatului Guboglo Ivan, de casat total decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel

Comrat din 12 mai 2021, în cauza penală în privința lui Guboglo Ivan xxxx, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Comrat în alt complet de

judecată".

pct. 1-6 a deciziei nr. 1ra-1839/2021, în prezenta cauză.

considerente.

4.1. Accept constatarea vinovăției inculpatului Guboglo Ivan în baza mijloacelor

de probă examinate de prima instanță, la fel consider că și calificarea acțiunilor

inculpatului este corectă în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, dar nu accept

ignorarea prevederilor Legii nr. 243 din 24.12.2021 privind amnistia în legătură cu

aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, care a intrat

în vigoare la 31.12.2021 (în continuare Legea nr. 243), în speța dată.

Potrivit art. 107 alin. (1) Cod penal, "amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea

răspunderii penale sau a pedepsei, fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei".

În explicarea detaliată a acestei noțiuni, urmează să menționez că, prin lege

organică, se stabilesc infracțiunile pentru care se acordă amnistia, condițiile și limitele

de incidență ale acesteia, în Codul penal fiind enumerate efectele amnistiei, în raport cu

momentul apariției acesteia (înainte de condamnare ori după condamnarea

7

făptuitorului), iar în Codul de procedură penală sunt prevăzute dispoziții, referitoare la

procedura aplicării amnistiei și la consecințele procesuale ale acesteia.

Consecințele produse de actul amnistiei conduc la înlăturarea răspunderii penale,

a executării pedepsei sau, după caz, alte consecințe ale condamnării, pentru faptele

săvârșite anterior apariției actului de clemență. Amnistia dobândește un caracter mixt,

ea operând numai in rem (cu privire la anumite infracțiuni) și in personam (relativ doar

la persoanele care întrunesc condițiile legii).

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 243 are, prin excelență, efect retroactiv, aplicându-se

infracțiunilor săvârșite până la adoptarea actului de amnistiere.

Prin urmare, reieșind din cele stipulate în art. 2 din Legea nr. 243, în cazul în care

persoana, în privința căreia se judecă cauza penală, întrunește condițiile stabilite în

aceeași lege și nu cad sub incidența art. 6, este pasibilă de a i se aplica actul amnistiei,

dacă infracțiunea a fost comisă până la data de 24 decembrie 2021, pentru care Codul

penal nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 sau Codul penal, aprobat prin Legea R.S.S.

Moldovenești din 24 martie 1961, prevede, în calitate de pedeapsă principală maximă o

pedeapsă nu mai aspră decât pedeapsa cu închisoarea, pe un termen de 7 ani.

Procedura de aplicare a amnistiei față de persoanele inculpate este reglementată de

art. 2 din Legea nr. 243, unde se indică expres că procesul penal încetează la faza de

judecare a cauzei, dacă sunt întrunite condițiile expuse în prezenta lege.

Faza judecării cauzei, în conformitate cu prevederile din Codul de procedură

penală, include toate instanțele ordinare de judecată, adică atât prima instanță, cât și

instanța de apel și cea de recurs ordinar.

Potrivit practicii judiciare constante a Curții Supreme de Justiție, persoana, la faza

judecării cauzei, se consideră ca având statut de inculpat, până când nu epuizează toate

căile ordinare de atac.

Curtea Supremă de Justiție a rezultat asupra acestei conchideri, reieșind din aceea

că, potrivit dispoziției art. 7 alin. (8) Cod de procedură penală, hotărârile definitive ale

Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru organele de urmărire

penală, procurori și instanțele de judecată. Mai mult ca atât, în Hotărârea Curții

Constituționale nr. 10 din 16 aprilie 2010 se consemnează că, în Republica Moldova,

dreptul intern și cel internațional reprezintă un tot întreg, o structură unitară. Așadar, în

categoria actelor normative se includ și normele internaționale, la care Republica

Moldova este parte. Având în vedere că, prin interpretarea prevederilor Convenției

Europene, jurisprudența CtEDO face parte din dreptul accesoriu la tratatul internațional

(soft law), ea devine parte a dreptului intern. De aici, modificarea jurisprudenței CtEDO

echivalează cu modificarea actelor normative interne.

Pe cale de consecință, se evidențiază că Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

în statuările expuse în hotărârile sale, a menționat expres că persoana nu poate fi

considerată că are statut procesual de condamnat, până când nu va epuiza toate căile

ordinare de atac, iar hotărârea în privința sa va deveni irevocabilă, în sensul art. 4 din

8

Protocolul 7 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale (a se vedea în acest sens cauza Nikitin c. Rusiei, hotărârea

din 20 iulie 2004, paragraf. 35-37).

Hotărârea judecătorească irevocabilă în procedura penală, care nu poate fi

contestată prin exercitarea unei căi ordinare de atac, urmează a fi diferențiată de cea

definitivă, care poate fi atacată printr-o cale ordinară de atac.

Astfel, deși orice hotărâre irevocabilă este definitivă, nu orice hotărâre definitivă

este și irevocabilă.

În acest context, este relevant de a reține că o hotărâre judecătorească, care nu mai

este susceptibilă niciunei căi de atac ordinare sau care nu mai este susceptibilă căilor de

atac, din cauză că acestea au fost epuizate sau termenele de exercitare ale acestora au

expirat, este irevocabilă (nu poate fi rejudecată de nicio jurisdicție, cu excepția unor

cazuri excepționale).

O astfel de hotărâre dobândește putere de lucru judecat (res judecata).

Din atare considerente, până la devenirea hotărârii judecătorești irevocabile, orice

instanță ordinară este în drept, în baza art. 2 din Legea nr. 243, să aplice actul amnistiei

față de inculpat și să pronunțe o hotărâre de încetare a procesului penal, pe cauza penală.

În cursul judecării cauzei, la orice etapă a procedurilor, încetarea procesului penal

are loc cu acordul scris al persoanei inculpate, în temeiul art. 2 al Legii nr. 243.

În atare situație, instanța de judecată va pune în discuție solicitarea inculpatului,

privind încetarea procesului penal, după care se va retrage în camera de consiliu și va

adopta o sentință de încetare a procesului penal. În cazul dat, la adoptarea hotărârii de

încetare a procesului penal, nu se analizează probatoriul.

În cazul în care inculpatul refuză încetarea procesului penal, conform alin. (1) și

(3) din art. (2) din Legea nr. 243, instanța de judecată, la pronunțarea sentinței, poate

hotărî încetarea procesului penal conform art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, dacă, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii a fost confirmată, inculpatul întrunește criteriile stabilite la art. 1 și nu cade

sub incidența art. 6.

Am propus dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel în speța dată pentru a

da posibilitate tuturor participanților la proces să se expună asupra aplicării Legii nr.

243, plus să mai aibă și o cale de atac ordinară (recursul ordinar) dacă nu vor fi de acord

cu soluția, prin ce ar fi respectate prevederile art. 6 a Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adică dreptul părților la un proces

echitabil.

Astfel, constat că în speța dată urma a fi pusă în discuție aplicarea Legii nr. 243 în

privința inculpatului Guboglo Ivan, deoarece nu văd interdicții la aplicarea Legii nr. 243

în privința lui.

4.2. Totodată, accept motivele invocate de procurorul Munteanu A. în referință

(f.d. 75-76, vol. II), unde se invocă că: ”Recursul declarat de către partea apărării este

9

întemeiat și abordează o problemă de drept de importanță generală ce ține de aplicarea

principiului legalității procesului penal și individualizării pedepsei penale.

Potrivit materialelor dosarului, Guboglo Ivan, născut la 21 mai 2001 a comis

infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) Cod penal la data de 06.10.2019, adică la

vârsta de 18 ani 5 luni. Sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 21.01.21,

iar decizia Curții de Apel la data de 12.05.2021, adică, până la data când Guboglo Ivan

a împlinit vârsta de 21 ani. În asemenea condiții sunt aplicabile prevederile art. 70 alin.

(31) Cod penal, potrivit cărora: ”La aplicarea pedepsei persoanelor care au atins

vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 ani, care au săvârșit infracțiune la vârsta

de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime.” Instanța de apel

nu a reflectat în decizia sa asupra acestui fapt de drept și prin urmare greșit a aplicat

legea penală referitoare la individualizarea pedepsei.”

Instanța de recurs ordinar deși în pct. 7 a deciziei indică acest motiv (pag. 5), nu se

expune clar – prin motive pertinente, de ce nu s-au aplicat în speța dată prevederile art.

70 alin. (31) Cod penal, ceea ce echivalează cu lipsa de motivare în viziunea mea, mai

cu seamă că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale (f.d. 91, vol. I) și cazierul

contravențional este gol (f.d. 93, vol. I).

în pct. 2 al prezentei Opinii Separate, dar nu am fost susținut de ceilalți judecători.

Judecător Timofti Vladimir

10