1cs-59/22 — art. 318- 1 Cod contraventional
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 318- 1 Cod contraventional
- Temei legal
- art.46-49 CPP
1cs-59/22 — art. 318- 1 Cod contraventional (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 1cs-59/22
4-22030752-01-1cs-22032022
Curtea Supremă de Justiție
Î N C H E I E R E
30 martie 2021 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:
Președinte – Timofti Vladimir,
Judecători – Țurcan Anatolie și Plămădeală Ghenadie
examinând cererea înaintată de președintele interimar a judecătoriei Căușeni,
Pleșca Sergiu, privind strămutarea cauzei contravenționale nr.4-63/2022, de la
judecătoria Căușeni, la o altă instanță egală în grad,
a c o n s t a t a t:
Președintele interimar a judecătoriei Căușeni, Pleșca Sergiu, a înaintat în
adresa Curții Supreme de Justiție o cerere de strămutare în care a indicat că, la
Judecătoria Căușeni, se află spre examinare cauza contravențională cu nr.4-63/2022
în privința lui Groza Vasilii, învinuit de comiterea contravenției prevăzute de art.3181
Cod Contravențional.
Pe 03 martie 2022, cauza contravențională a fost repartizată prin PIGD
judecătorului Colun Svetlana, care la aceiași data și-a declarat abținere de la
examinarea cauzei, ce a fost admisă prin încheierea din 07 martie 2022.
În acest context a menționat că, având în vedere că victima Groza Sabina
activează în calitate de asistent judiciar în cadrul judecătoriei Căușeni, fapt ce va
putea pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor din cadrul instanței,
a considerat că este necesar și oportun de a înainta cererea privind strămutarea cauzei
în altă instanță de grad egal, pentru examinarea în fond.
Examinând cererea, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră
că, aceasta urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente.
Deși, Codul contravențional nu prevede competența Curții Supreme de Justiție
de a soluționa cererile de strămutare la judecarea cauzelor contravenționale,
dispoziția art.374 alin.(3) Cod contravențional, stipulează că, procesul
1
contravențional se desfășoară pe principii generale de drept contravențional, în
temeiul Constituției, a prezentului cod, al Codului de procedură penală în cazurile
expres prevăzute de prezentul cod, precum și al normelor dreptului internațional și
ale tratatelor internaționale cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale
omului la care Republica Moldova este parte.
Totodată, Colegiul penal poate soluționa chestiunea abordată în vederea
realizării dreptului accesului liber la justiție, garantat de prevederile art.381 Cod
contravențional.
În acord cu art.46 alin.(1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție
strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță
egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă,
rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
De asemenea, conform art.46 alin.(2) Cod de procedură penală, strămutarea
cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de către părți.
Colegiul penal atestă că, potrivit materialele cauzei, Groza Sabina este angajată
în calitate de asistent judiciar în cadrul judecătoriei Căușeni, în acest sens pentru a
exclude existența circumstanțelor care ar pune la îndoială rezonabilă imparțialitatea
judecătorilor de la Judecătoria Căușeni, la examinarea cauzei contravenționale
nr.4-63/2022, se impune necesitatea strămutării cauzei nominalizate la altă instanță
egală în grad, or examinarea obiectivă, rapidă, completă și într-un termen rezonabil
a fiecărei cauze reprezintă o obligație pozitivă a instanței de judecată.
În același context se menționează că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
în hotărârea Kyprianou c. Cipru din 15.12.2005, nr. 73797/01, § 121, a rezumat
principiile care reies din jurisprudența sa cu privire la imparțialitatea instanței
judecătorești și anume în primul rând, că într-o societate democratică este de o
importanță fundamentală ca instanțele judecătorești să inspire încredere populației
și, în primul rând, acuzatului, în cazul procedurilor penale (cauza Padovani c. Italia,
din 26 februarie 1993, § 27).
În acest sens, articolul 6 cere instanței, care cade sub incidența sa, să fie
imparțială. Imparțialitatea, în mod normal, denotă absența prejudecății sau părtinirii,
existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri. Astfel, Curtea
face distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea
personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, și o abordare obiectivă,
adică determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială
legitimă în acest sens (cauza Piersack c. Belgiei, hotărâre din 1 octombrie 1982, §
30 și Grieves c. Regatului Unit, nr. 57067/00, § 69).
În consecință, Colegiul penal conchide că, motivele invocate în cererea de
2
strămutare sunt întemeiate și pentru obținerea soluționării obiective, rapide și
complete a cauzei contravenționale, asigurării desfășurării normale a procesului, este
necesar de admis această cerere, cu strămutarea cauzei nr.4-63/2022, pentru judecare
de la judecătoria Căușeni într-o altă instanță egală în grad și anume la Judecătoria
Anenii Noi.
În conformitate cu art.art.46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal
d i s p u n e :
Admiterea cererii de strămutare înaintată de președintele interimar a
Judecătoriei Căușeni, Pleșca Sergiu.
Strămută judecarea cauzei contravenționale nr.4-63/2022, în privința lui Groza
Vasilii Mihail de la Judecătoria Căușeni, la Judecătoria Anenii Noi.
Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 30 martie 2022.
Președinte Timofti Vladimir
Judecători Țurcan Anatolie
Plămădeală Ghenadie
3