1cs-72/2022 — art. 171 , 187 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 171 , 187 CP
- Temei legal
- art. 46 CPP
1cs-72/2022 — art. 171 , 187 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr.1cs-72/2022 1-190119033-01-1cs-28032022 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 30 martie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte Nadejda TOMA Judecători Liliana CATAN Ion GUZUN examinând cererea Președintelui interimar al Curții de Apel Cahul VAVRIN Galina privind strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Arcuș Gabriel, în ordine de apel, la o altă instanță egală în grad, c o n s t a t ă: 1. În procedura Curții de Apel Cahul se află spre examinare, în ordine de apel, cauza penală în privința lui Arcuș Gabriel. 2. Președintele interimar Curții de Apel Cahul VAVRIN Galina a înaintat cerere de strămutare, motivând că la moment în cadrul instanței este imposibil de format un complet de judecată pentru judecarea cauzei penale nominalizate, deoarece în cadrul Curții de Apel Cahul activează doar 7 judecători, dintre care 5 sunt incompatibili de a judeca prezenta cauză.
3. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul penal concluzionează că aceasta urmează a fi admisă, din următoarele considerente: Potrivit art. 39 pct. 6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. Prevederile art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală stipulează că, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Conform art. 30 alin. (5) Cod de procedură penală apelurile împotriva hotărârilor 1 judecătorești în cauzele penale se judecă de Curțile de Apel în complet format din 3 judecători.
Astfel, se atestă că în cadrul instanței judecătorești activează doar 7 judecători, dintre care 5 sunt incompatibili, fiind bifați în PIGD pe motiv că au participat anterior la judecarea, în ordine de recurs, a chestiunilor cu privire la măsurile preventive aplicate lui Arcuș Gabriel. Deci, la moment în cadrul Curții de Apel Cahul nu este posibil de format un complet de judecată pentru judecarea cauzei penale nominalizate în ordine de apel. Prin urmare, Colegiul penal, reieșind din circumstanțele stabilite, ajunge la concluzia că cererea de strămutare urmează a fi admisă și dispusă strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Arcuș Gabriel, pentru judecarea apelului, la Curtea de Apel Comrat.
4. În conformitate cu art. 39 alin. (6), 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Strămutarea judecării cauzei penale, în ordine de apel, în privința lui Arcuș Gabriel la Curtea de Apel Comrat. Încheierea este irevocabilă și publicată integral la 30 martie 2022. Președinte Nadejda TOMA Judecători Liliana CATAN Ion GUZUN 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.