CASE OF MORARU AND MARIN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF MORARU AND MARIN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA

MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererile nr. 53282/18 și 31428/20)

HOTĂRÂRE

Art. 1 P12 • Interzicerea discriminării • Imposibilitatea ca două funcționare

publice care au atins vârsta de pensionare stabilită pentru femei să continue

să lucreze până la atingerea vârstei de pensionare mai mare stabilită pentru

bărbați • Normă generală privind încetarea de drept a raportului de muncă sau

de serviciu al femeilor la o vârstă mai redusă decât cea a bărbaților care

constituie discriminare pe criterii de sex și care perpetuează stereotipuri

dăunătoare • Absența unei justificări rezonabile sau obiective pentru măsura

contestată • Marjă de apreciere îngust

ă

STRASBOURG

20 decembrie 2022

DEFINIT

IVĂ

20 martie 2023

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Moraru și Marin împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

, preș

edinte

,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubard

a,

Armen Harutyunyan

,

Anja Seibert-Fohr,

Ana Maria Guerra Martin

s

, judecători

,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunct de secție

,

Având în vedere:

cererile (nr. 53282/18 și 31428/20) îndreptate împotriva României,

depuse la Curte conform art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către două resortisante

române, doamna Liliana Moraru („prima reclamantă”) și doamna

Doina

Marin („a doua reclamantă”) la 6 noiembrie 2018 și, respectiv, 14 iulie

2

020;

decizia de a comunica Guvernului României („guvernul”) plângerea

privind acuzațiile de discriminare pe criterii sex ca urmare a aplicării

normelor privind vârsta de pensionare;

observațiile părților;

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 29 noiembrie 2022,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

are ca obiect imposibilitatea ca

funcționarele publice care au

atins vârsta de pensionare stabilită pentru femei să continue să lucreze până

la atingerea vârstei de pensionare stabilite pentru bărbați. Guvernul a fost

informat despre plângerea reclamantelor în temeiul art. 14 din Convenți

e

coroborat cu art.

8 și în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

ÎN FAPT

2.

Prima reclamantă s

-

a născut în 1956 și locuiește în Focșani.

Reclamanta a fost reprezentată de domnul M.V. Holban, un avocat care

profesează în București.

3.

Cea de a doua reclamantă s

-

a născut în 1958 și locuiește în București.

Aceasta a fost reprezentată de dna M. Bănaș, avocat în București.

Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

5.

Faptele cauzei se pot rezuma după cum urmează.

1

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

I. CEREREA

NR. 53282/18 (

MORARU

)

6.

Prima reclamantă a fost un funcționar public care a lucrat în funcția d

e

consilier la o filială județeană a Agenției Naționale de Administrare

Fiscală – „ANAF” [Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați

].

stabilită pentru femei la acel moment (în cazul său, 60 de ani și 6

luni, a se

vedea infra, pct.

24),

a depus o

cerere la angajatorul său exprimându

-

și

dorința de a continua să lucreze până la atingerea vârstei de pensionare

stabilite pentru bărbați (65).

decizia din 3 februarie 2017, ANAF a încetat raportul de serviciu

al reclamantei începând cu 1 martie 2017, pentru motivele că aceasta atinsese

vârsta legală de pensionare și că realizase stagiul de cotizare obligatoriu la

sistemul de pensii. Reclamantei i s-

a adus la cunoștință decizia.

9.

La 14 februarie 2017, reclamanta a solicitat ANAF să revoce decizia

din 3 februarie 2017, dar la 10 martie 2017 angajatorul i-a respins cererea.

10.

La 31 martie 2017, reclamanta a formulat o acțiune în fața

Tribunalului Vrancea, pentru anularea deciziei din 3 februarie 2017. A

invocat prevederile Legii privind egalitatea de șanse (a se vedea infra, pct.

3

1

)

și ale Directivei 2006/54/CE (a se vedea infra, pc

t.

70),

care, în opinia sa,

ar fi trebuit să prevaleze în raport cu dreptul intern. Aceasta a invocat, de

asemenea, Convenția de la Istanbul (a se vedea infra, pct.

6

5

),

care invită

statele să ia măsuri legislative sau de altă natură de prevenire a discriminării

pe criterii sex. În opinia sa, stabilirea pentru bărbați a unei vârste de

pensionare diferite

de cea stabilite pentru femei constituia o discriminare

interzisă. Aceasta a comparat situația sa cu cea examinată de Curtea de

Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauzele

Kleist

(a se vedea infra, pct.

7

5

)

și

Marshall

(a se vedea infra, p

c

t. 71

),

și a considerat că ceea ce constatase

CJUE în respectivele spețe era aplicabil în situația sa.

27 septembrie 2017, Tribunalul Vrance

a s-

a pronunțat în favoarea

reclamantei. Instanța a reținut că, în temeiul art. 53 din Legea pensiilor și al

prevederilor Directivei 2006/54/CE, un funcționar public are dreptul și nu

o

bligația să se pensioneze.

12.

Hotărând în recursul introdus de ANAF, prin decizia definitivă din

21

mai 2018 Curtea de Apel Galați a respins acțiunea inițială ca neîntemeiată.

Aceasta a considerat că în baza cerințelor din Legea funcționarilor publici,

precum și a celor din Legea pensiilor (a se vedea infra, pct.

24

și

28),

contractul unui funcționar public înceta de drept când acesta atingea vârsta de

pensionare. Mai mult, întemeindu-

se pe Decizia nr. 1007/2008 a Curții

Constituționale („CCR”) (a se vedea infra,

pc

t. 45

),

aceasta a considerat că

Directiva 2006/54/CE (a se vedea infra, pc

t. 70

)

nu se aplica faptelor în cauză,

care în schimb erau reglementate de Directiva 79/7/CEE (a se vedea infra,

pct.

6

9

).

Instanța a observat că art. 7 din Directiva 79/7/CEE permite statelor

2

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

membre să excludă din domeniul său de aplicare stabilirea vârstei de

pensionare în scopul acordării pensiei pentru limită de vârstă.

13.

Curtea de Apel a considerat în continuare că hotărârea CJUE în cauza

Kleist

nu se aplica în situația primei reclamante. A remarcat că dreptul intern

din Austria examinat de CJUE a fost considerat discriminatoriu întrucât

scopul preco

nizat de a stabili limite de vârstă pentru pensionare – adică

promovarea accesului lucrătorilor tineri pe piața muncii –

nu a justificat

vârsta de pensionare diferită pentru bărbați de cea pentru femei. Instanța a

observat pur și simplu că nu acesta era sc

opul legii din România aplicabile în

cauză.

II. CEREREA

NR. 31428/20 (

MARIN

)

14.

Reclamanta, funcționar public, a fost șef de serviciu în Ministerul

pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat („ministerul“).

pensionare stabilite pentru femei la acel moment (în cazul său 61 de ani, a se

vedea infra, p

c

t. 24

),

a depus o cerere către minister în care își exprima dorința

de a continua să lucreze încă un an, în temeiul prevederilor art. 98 alin. (3)

din Legea funcționarilor publici după modificarea Legii nr. 188

/1999 (a se

vedea infra, pct.

29).

raportului de serviciu al reclamantei începând cu 12 ianuarie 2019, pentru

motivele că aceasta îndeplinea condițiile stabilite de lege: atinsese vârsta

standard de pensionare și realizase stagiul de cotizare minim la sistemul de

pensii.

deciziei, dar nu a primit niciun răspuns.

18.

La 28 martie 2019, a introdus o acțiune în fața Tribunalului București,

solicitând

anularea dispoziției ministrului din 15 ianuarie 2019. Aceasta a

susținut că încetarea de drept a contractului său la o vârstă diferită de cea a

unui coleg bărbat constituia o discriminare. A considerat că Decizia nr.

387/2018 a CCR se aplica în cazul său, dat fiind că prevederile aplicabile din

Legea funcționarilor publici erau identice cu cele din Codul muncii care au

fost declarate neconstituționale prin această decizie (a se vedea infra,

pct.

53-

58).

19.

La 20 iunie 2019, Tribunalul București a admis acțiunea și a anulat

decizia ministerului de încetare a raportului de serviciu al reclamantei.

Instanța a considerat că motivarea Deciziei CCR nr.

387/2018 se aplica

mutatis mutandis

în situația reclamantei. Astfel a considerat că art.

98 alin.

(3) din Legea funcționarilor publici se aplica doar în cazul unui angajat,

bărbat sau femeie, care a atins deja vârsta de pensionare stabilită pentru

bărbați și care dorea să continue să lucreze dincolo de această limită.

3

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

20.

Ministerul a declarat recurs și, prin decizia definitivă din 16 ianuarie

2020, Curtea de Apel București a admis recursul și a respins acțiunea

reclamantei. Aceasta a constatat că reclamanta nu putea să continue să lucreze

după ce a atins vârsta de pensionare, dat fiind că angajatorul nu îi aprobase

cererea.

21.

În continuare, instanța a considerat că reclamanta nu a cerut un

tratament egal, adică prelungirea raportului său de serviciu până la atingerea

vârst

ei de pensionare stabilite pentru bărbați. Cererea sa, de a continua să

lucreze timp de un an peste vârsta de pensionare, nu intra în domeniul de

aplicare al deciziei CCR. De asemenea, decizia CCR nu era aplicabilă în

procedurile curente, dat fiind că situația reclamantei era reglementată de

Legea funcționarilor publici și nu de Codul muncii.

CADRUL JURIDIC ȘI PR

ACTICA RELEVANTE

I. DREPTUL

INTERN

A. Vârsta

de pensionare

22.

Vârsta de pensionare a fost inițial prevăzută la a

rt. 8 alin. (1) din Lege

a

nr.

3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială la

vârsta de 62 de ani pentru bărbați și 57 de ani pentru femei:

Art. 8

„(1) Personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 ani bărbații ș

i

25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, la

împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femei

le.”

pensii

și alte drepturi de asigurări sociale a înlocuit Legea nr. 3/1977 și a

rămas în vigoare până la 31 decembrie 2010. În măsura relevanței, prevedea:

Art. 41

„(1) Pensia

pentru limita de vârsta se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ,

la data pe

n

sionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim d

e

cotizare realizat în sistemul public.

(2)

Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru

bărbați. Atingerea

vârstei standard de pensionare se

va realiza în termen de 13 ani de

la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea vârstelor de pensionare,

pornindu-

se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform

eșalonării prevăzute în anexa nr.

3.

[...]

(5) Asi

gurații care îndeplinesc condițiile prevăzute [de prezenta lege] la alin. (1)

-(4)

[pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, cu excepția pensionării anticipate și a

pensionării anticipate parțiale] pot continua activitatea numai cu acordul angajato

rului,

[în conformitate cu legea

].”

4

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

24.

În prezent, această chestiune este reglementată de Legea nr.

263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice („Legea pensiilor”), care a înlocuit

Legea nr.

19/2000. Legea pe

nsiilor se aplică lucrătorilor cu contract

individual de muncă (a se vedea Codul muncii, infra, pc

t.

2

5

)

și funcționarilor

publici (art. 5 din lege). Art.

53

alin. (1) din Legea pensiilor prezintă

condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca o persoană să aibă dreptul

la pensia pentru limită de vârstă. Stabilește vârsta de pensionare la 63 de ani

pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. În plus,

anexa nr. 5 prevede vârstel

e

de pensionare și stagiile minime și maxime de cotizare pentru bărbați și femei

separat, în funcție de datele lor de naștere: aprilie

1944

–

ianuarie 1967 pentru

femei și ianuarie

1939

–

martie

1950 pentru bărbați. Conform eșalonării

prevăzute în anexa nr.

5, în 2030 vârsta standard de pensionare pentru femei

va fi de 63 de ani, iar în 2015 vârsta standard de pensionare pentru bărbați va

fi de 65 de ani.

Art. 53

„(1) Vârsta

standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru

femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de

pensionare, conform eșalonării prevăzute în anex

a nr. 5.”

B. Codul

muncii

25.

Legea nr. 53/2003 („Codul muncii”) pr

evede încetarea unui contract

individual de muncă în următorii termeni:

Art. 56

„(1) Contractul

individual de muncă existent încetează de drept:

[...]

d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim

de cotizare pen

tru pensionare [...]”

26.

Această prevedere din Codul muncii a fost modificată de Ordonanța

de Urgență a Guvernului nr.

96/2018, cu aplicare de la 14 noiembrie 2018. În

noua sa versiune, se citește după cum urmează:

„(1) Contractul

individual de muncă existent încetează de drept:

[...]

c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim

de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează

în sc

ris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 60

de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului

minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de

ani; [...]”

27.

La 10 mai 2019, atunci când Ordonanța de urgență nr. 96/2018 a fost

aprobată prin Legea nr. 93/2019, termenul pentru a depune o astfel de cerere

a fost redus la 30 de zile

.

5

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

C.

Legislația privind funcționarii publici

28.

Prevederile relevante ale art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) din

Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici („Leg

ea

funcționarilor publici”), așa cum erau redactate până la 3

iulie 2018, sunt

următoar

ele:

Art. 97

„Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici [...] are loc în următoarele

condiții:

a) de

drept;

b)

prin acordul părților, consemnat în scr

is;

c)

prin eliberare din funcția publ

ică;

d)

prin destituire din funcția public

ă;

e)

prin demisie.”

Art. 98

„(1) Raportul

de serviciu existent încetează de drept:

[...]

d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim

de cotizare pentru pensionare [...]”

Art. 117

„Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum

și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în

măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.”

(pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999), pentru a permite

menținerea în funcția publică deținută peste vârsta standard de pensionare.

Versiunea modificată se citește după cum urmează:

„(1) Raportul

de serviciu existent încetează de drept:

[...]

d)

la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului

minim

de cotizare pentru pensionare dacă persoana care are competență de numire în funcția

publică nu d

is

pune aplicarea prevederilor alin. (3);

[...]

(3) Pe

baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a

condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu

aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi

menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare,

cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serv

iciu.”

6

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

administrativ (Ordonanța de urgență a guvernului nr.

57/2019)

a intrat în vigoare la 31 decembrie 2019 și a înlocuit Legea funcționarilor

publici. Art. 517 reproducea conținutul art. 98 din Legea funcționarilor

publici astfel cum a fost modificată în 2018.

D.

Egalitatea de șanse la locul de muncă

31.

Dispozițiile relevante din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de

șanse și de tratament între femei și bărbați („Legea privind egalitatea de

șanse”) se citesc după cum urmează:

Art. 9 alin. (1) lit. b)

„Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care

dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă,

referitoare la:

[...]

(b) încheierea,

suspendarea,

modificarea și/sau încetarea raportului juridic de mun

că

ori de serviciu [..

.]”

32.

Ordonanța de urgență a G

uvernului nr. 67/2007 privind aplicarea

principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadru

l schemelor

profesionale de securitate socială („OUG nr. 67/2007”) a transpus în dreptul

intern dispozițiile Directivei 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986

privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în

regimurile p

rofesionale de securitate socială și ale Directivei 96/97/CE din

20

decembrie 1996. Cele două directive au fost abrogate la 14 august 2009

prin Directiva

2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din

5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a pr

incipiului egalității de șanse și a

l

egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în mun

că

și de muncă (a se vedea infra, pc

t.

7

0

).

Dispozițiile relevante din ordonanța

de urgență sunt redactate după cum urmează:

Art. 2

„În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au

următoarele semnificații:

a)

scheme profesionale de securitate socială –

schemele

al căror scop este de a furniza

salariaților sau persoanelor care desfășoară activități independen

te dintr

-o întreprinder

e

ori grup de întreprinderi, un domeniu de activitate economică, sector profesional sau

grup de sectoare prestații menite să suplimenteze ori să înlocuiască prestațiile prevăzute

de sistemul general public de securitate socială, indiferent dacă apartenența la aceste

scheme este obligatorie sau facultativă”.

7

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Art. 8

„(1) Dispoziții contrare principiului egalității de tratament sunt cele ba

zate pe criteriul

de sex, direct sau indirect, în special prin referire la starea civilă ori familială, care

stabilesc:

[...]

f) vârste de pensionare diferite

;”

Art. 9

„Dispozițiile contrare principiului egalității de tratament din următoarele acte

normative [...] privind statutul cadrelor militare, [...] pensiile militare de stat, [...]

sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, [...] pensiile de

stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, [...]

statutul judecătorilor și

procurorilor, [...] statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești

și al parchetelor de pe lângă acestea, [...]

privind Statutul deputaților și senatorilor,

[...]

statutul funcționarului public parlamentar, [...] precum și din alte acte normative, din

contractele colective, din regulamentele întreprinderilor sau din orice alte aranjamente

referitoare la schemele profesionale de securitate socială, vor fi modificate până în data

de 30 septembrie 2007 astfel încât să se asigure aplicarea efectivă a principiului

egalității de tratament în aceste scheme cel mai târziu la data de 31 decemb

rie 2008, în

caz contrar prevederile respective devenind inaplicabile.”

Art. 13

„Dacă femeile și bărbații solicită să li se aplice în aceleași condiții un sistem flexibil

în ceea ce privește vârsta de pensionare, aceasta nu încalcă prezenta ordonanță de

urgență.

“

II.

DECIZIILE CURȚII CONSTITUȚIONALE A RO

MÂN

IEI

mai multe rânduri, CCR a fost sesiza

tă pentru a examina diferența

dintre vârsta de pensionare a bărbaților și cea a femeilor. Opinia sa a evo

luat

de-a lungul unei serii de decizii, cele mai importante fiind rezumate în cele

ce urmează.

CC

R sunt general obligatorii la data publicării în Monitorul

Oficial.

A. Decizia

nr. 107 din 1 noiembrie 1995 (decizia nr. 107)

35.

Decizia CCR nr. 107 (publicată la 26 aprilie 1996) privea

constituționalitatea art. 8 ali

n. (1) din Legea nr. 3/1977 (a se vedea supra, pct.

22).

36. S-

a susținut în fața CCR că diferența dintre vârst

a de pensionare

prevăzută de lege pentru bărbați și femei încălca drepturile femeilor și

constituia o discriminare pe criterii de sex, deoarece nu le permitea femeilor

să aleagă dacă să se pensioneze ori să continue să lucreze până la atingerea

aceleiași vârste de pensionare cu cea stabilită pentru bărbați

.

37.

CCR a respins excepția în termenii următori:

8

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

„[...] datorită imperativelor legate de creșterea și educarea copiilor, îndeosebi în primii

ani, sarcinile sporite

ce revin femeilor în gospodărie, lipsei unor modalități sociale și

economice larg accesibile, în perioada actuală de tranziție, care să le degreveze de

aceste obligații, precum și altor aspecte care îngreunează ascensiunea lor profesională

(concedii de maternitate, concedii postnatale, concedii pentru îngrijirea copilului

bolnav, interdicțiile cu scop de protecție de a lucra în anumite condiții etc.), precum și

altor împrejurări, femeile sunt în situații ce le dezavantajează față de bărbați.

Desigur

,

asem

enea situații cu timpul se estompează și vor dispărea, fenomen ce se regăsește în

toate țările europene ca fiind una dintre caracteristicile evoluției societăților moderne.

În prezent, însă, majoritatea statelor au consacrat vârste diferite de pensionare, deși

principiul egalității sexelor este general admis. [...] În țara noastră aceste realități

socioprofesionale sunt incontestabile, așa încât stabilirea unei vârste unice de

pensionare, atât pentru bărbați cât și pentru femei, ar avea semnificația institu

irii unui

tratament egal pentru situații diferite.

[...]

Prin excepție, s

-

a invocat și faptul că pensionarea la o vârstă mai mică a femeilor ar

afecta dreptul lor la muncă înscris în art. 38 alin. (1) din Constituție.

Este un motiv ce

nu poate fi reținut din moment ce, după pensionare, potrivit Legii nr. 2/1991, se poate

cumula pensia cu salariu

l.”

B. Decizia

nr. 27 din 12 martie 1996 (decizia nr. 27)

12 martie 1996, CCR a respins un apel împotriva deciziei sale nr.

107 (a se vedea supra, p

c

t. 35). CC

R a reiterat:

„În materie de pensionare, numai aparent tratamentul juridic diferit al femeilor față

de bărbați s

-ar întemeia pe «deosebirea de sex».

În realitate, nu deosebirea de sex atrage

un tratament juridic diferit, ci situația socială care decurge din aceasta deosebire,

situație ce justifica o protecție constituțională specială față de femei.

Discriminarea nu

există decât atunci când diferența de tratament juridic este pur și simplu și în mod

exclusiv determinată de deosebirea de sex.”

C. Decizia

nr. 888 din 30 noiembrie 2006 (decizia nr. 888)

39.

În Decizia nr. 888 (publicată la 24

ianuarie 2007), CCR a examinat

constituționalitatea mai multor articole din Legea nr. 19/2000 (a se vedea

supra, pct.

2

3

),

în măsura în care s

-

a susținut că existența unor perioade

diferite de contribuții la sistemul de pensii pentru bărbați și femei era

discriminatorie și îi dezavantaja pe bărbați.

40.

CCR a respins excepția și a considerat că, deși decizia sa anterioară

nr. 27 privea prevederile Legii nr.

3/1997, se aplica și Legii nr. 19/2000.

Aceasta a menționat de asemenea că:

„Curtea nu poate să nu observe tendința statelor europene de egalizare a condițiilor

de obținere a dreptului la pensie între bărbați ș

i

femei, precum și recomandările

exprimate de instituțiile Uniunii Europene în acest sens, dar aceasta rămâne un deziderat

legislativ pe care instanța de contencios constituțional, în limitele competențelor sale,

nu îl poate soluționa, rămânând un atribut exclusiv al legiuit

orului.”

9

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

D. Decizia

nr. 191 din 28 februarie 2008 (decizia nr. 191)

41.

În Decizia nr. 191 (publicată la 2 aprilie 2008), CC

R a reafirmat

constituționalitatea prevederilor din Legea nr. 19/2000 care privesc diferența

dintre bărbați și femei în legătură cu vârsta legală de pensionare și stagiul de

cotizare la sistemul de pensii.

A

concluzionat și faptul că

Directiva 2006/54/CE (a se vedea infra, p

c

t. 70

)

nu era aplicabilă, în ceea ce

privește „sistemele profesionale de securitate socială” [art. 2 alin. (1) lit. f)]

ș

i nu acoper

ea sistemele de pensii publice precum cele prevăzute de Legea

nr. 19/2000 (a se vedea supra, pc

t. 23

).

CCR a reiterat că Directiva

79/7/CEE,

despre car

e a constatat că este aplicabilă în cauză (a se vedea infra, pc

t.

69),

permite statelor membre să excludă de la aplicare prevederile în legătură cu

vârsta de pensionare. Pentru aceste motive, a constatat că Legea nr. 19/2000

nu contravine legislației UE privind egalitatea de șanse.

42.

În continuare, CCR a reținut că instituțiile europene recomandă în

mod repeta

t statelor membre ale Uniunii Europene să procedeze la egalizarea

vârstelor de pensionare pentru femei și bărbați. Totuși, a reiterat că nu avusese

competența să decidă dacă era oportun să se legifereze î

ntr

-

un mod anume ș

i

că era în sarcina legiuitorului să ia în considerare recomandările UE.

Walker împotriva Regatului Unit

(nr. 37212/02,

22

august 2006), CCR a observat că, în materie, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a fost flexibilă și a acceptat că politica statului de

egalizare a vârstelor de pensionare nu era contrară art. 14 din Convenție.

44.

CCR a concluzionat că, la acel moment, contextul social din România

nu se modificase radical în legătură cu aspectele care determinaseră instanța,

în deciziile sale anterioare, să susțină constituționalitatea legislației care

instituia diferența dintre vârsta de pensionare pentru bărbați și pentru femei.

E. Decizia

nr. 1007 din 7 octombrie 2008 (decizia nr. 1007)

45.

În decizia nr. 1007 (publicată la 20 noiembrie 2008), CCR a respins o

altă excepție de neconstituționalitate cu privire la diferența de

tratament în

materie de pensionare. În măsura în care excepția privea Leg

ea nr. 19/2000,

CCR a confirmat decizia sa anterioară cu nr. 191. Cu privire la dispozițiile

OUG nr. 67/2007 (a se vedea supra,

pc

t. 32),

care au fost criticate ca nefiind

aplicabile în sistemul de pensii public, CCR a reiterat că egalitatea de

tratament nu necesita omogenitate, iar corpul legislativ era liber să

implementeze norme diferite pentru situații diferite. CCR a explicat că

Directiva 2006/54/CE,

transpusă în dreptul intern prin OUG nr.

67/2007, se

aplica doar pentru schemele profesionale de securitate socială, întrucât

schema generală, creată de Legea nr. 19/2000, intră în domeniu de aplicare al

Directivei 79/7/CEE (a se vedea infra, pc

t. 69

).

Această directivă, a reiterat

CCR, permite statelor să excludă din domeniul său de aplicare dispozițiile

care reglementează vârsta de pensionare.

10

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

F. Decizia

nr. 1237 din 6 octombrie 2010 (decizia nr. 1237)

46.

În Decizia nr. 1237 (publicată la 24 noiembrie 2010), CCR a respins

excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește Legea pensiilor în

întregime și mai multe

dintre articolele acesteia, în special (a se vedea sup

ra,

pc

t. 24

).

Plângerea constituțională, care a fost formulată de mai mulți membri

ai Parlamentu

lui, critica, printre altele, egalizarea graduală a vârstei de

pensionare pentru bărbați și pentru femei, percepută ca o aplicare incorectă a

principiului constituțional al nediscriminării, ca neluând în seamă

„particularitățile fiziologice ale [femeilor]”

.

47.

CCR a observat că tradițiile culturale și realitățile sociale evoluau spre

asigurarea reală,

de facto

a egalității între femei și bărbați. În această privință,

a remarcat că legislativul a făcut deja pași importanți cu scopul de a consolida

egalitatea, permițând astfel ca tații să aibă drept la concediu pentru creșterea

copilului, sau armonizând vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor

pentru anumite profesii, în temeiul OUG nr. 67/2002

– și anume, cadre

militare, poliție, personal diplomatic și consular. Cu toate acestea, CCR a

considerat că, la momentul respectiv, egalitatea deplină nu putea fi încă

acceptată de societate, dar putea fi atinsă pe parcursul celor 15 ani stabiliți

prin Legea pensiilor.

-

se pe jurisprudența CJUE, CCR a afirmat că impunerea

unor vârste de pensionare diferite nu are aptitudinea de a compensa

dezavantajele și greutățile pe care le întâmpină femeile în cariera lor

profesională din cauza statutului lor social. În plus, a subliniat că preocuparea

pentru creșterea copiilor nu trebuie raportată doar la femei și că, din această

perspectivă, situația celor două sexe este comparabilă.

urmare, CCR a concluzionat că era necesară o schimbare a opticii

sale în ceea ce privește problema egalizării vârstei de pensionare între bărbați

și femei, în caz contrar însemnând să se opună unui curent european de

amploare în acest domeniu, la ale cărui standarde România este chemată să

se ridice. În lumina considerațiilor de mai sus, CCR a considerat că soluția

adoptată de legiuitor prin Legea pensiilor armonizează vârsta de pensionare

în conformitate cu obligației statului de a asigura un tratament egal și

nediscriminatoriu între bărbați și femei în legătură cu pensionarea.

G. Decizia

nr. 287 din 24 februarie 2011 (decizia nr. 287)

50.

În Decizia nr. 287 (publicată la 25 mai 2011), CCR a respins o

excepție de neconstituționalitate care viza o prevedere din Legea pensiilor (

a

se vedea supra, pc

t. 24)

cu privire la reducerea în mod corelativ a vârstei de

pensionare și

a stagiului de cotizare pentru persoanele care au lucrat în

condiții speciale

.

51.

CCR a observat că faptul că, în anumite cazuri, vârstele de pensionare

erau diferite deși stagiul de cotizare era același atât pentru bărbați cât și pentru

11

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

femei nu constituia o discriminare, ci mai degrabă un pas înainte în ceea ce

privește realizarea unui tratament egal efectiv între lucrătorii de sex masculin

ș

i cei de sex feminin.

52. CCR

a o

bservat că, de regulă, legea în chestiune permitea femeilor s

ă

se pensioneze mai devreme decât bărbații dacă realizau stagiul complet de

cotizare, identic pentru toți lucrătorii. A subliniat că diferența în privința

vârstei de pensionare nu presupune, în m

od corelativ, și reducerea stagiului

de cotizare, acestea fiind două măsuri distincte, independente una față de

cealaltă

.

H. Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018 (decizia nr. 387/ 1007)

53.

La 5 iunie 2018, CCR a pronunțat

Decizia nr. 387/2018 referitoare la

constituționalitatea art. 53 alin. (1) din Legea pensiilor și a art.

56 alin. (1)

lit. c) din Codul muncii (a se vedea, respectiv, supra, pc

t. 24

și

25).

Decizia a

fost publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie 2018.

decis că încetarea de drept a contractului de muncă al unei

femei la atingerea vârstei de pensionare constituia o discriminare pe criterii

de sex și dezavantaja femeile.

55.

CCR a reiterat că problema condițiilor de

acordare a pensiei pentru

limită de vârstă, pe de o parte, și cea a condițiilor de încetare a raportului de

muncă, pe de altă parte, sunt distincte și trebuie examinate diferit. S

-a

întemeiat pe jurisprudența sa anterioară și pe jurisprudența CJUE, mai al

es

hotărârile

Kleist

și

Marshall

(a se vedea infra, pc

t. 75-

77

și

71-

73).

56.

CCR a reiterat deciziile sale anterioare în care a constatat că existența

unor condiții diferite pentru bărbați și femei pentru acordarea pensiei pentru

limită de vârstă (Legea pensi

ilor) nu constituia o discriminare pe criterii de

sex (deciziile nr. 107, 888 și 1237 respectiv, supra, pc

t.

35-

37,

39-

40

și

46-

4

9

)

în măsura în care femeile au avut posibilitatea de a

-

și continua activitatea

prin semnarea unui nou contract de muncă și prin cumulul pensiei cu salariul

(a se vedea supra, pc

t. 37,

in fine

). Prin urmare, a respins plângerea în măsura

în care se referea la art. 53 alin. (1) din Legea pensiilor.

57.

Instanța a examinat, de asemenea, pentru prima dată, prevederile

Codului muncii, și a concluzionat că încetarea de drept a contractului de

muncă la vârste diferite pentru bărbați și pentru femei constituia o

discriminare pe criterii de sex nejustificată. A subliniat că contractul de

muncă încetează de drept la îndeplinirea condițiilor relevante, și nici

salariatul, nici angajatorul nu poate opta pentru a continua raporturile de

muncă. Singura posibilitate era ca părțile să semneze un nou contract de

munc

ă. Diferența astfel creată între bărbați și femei a fost, în opinia CCR,

nejustificată:

„34. Or,

din această perspectivă, diferența de tratament juridic între bărbați și femei

sub aspectul vârstei la care încetează de drept contractul individual de muncă își pierde,

în mod evident, caracterul de măsură menită să vină în sprijinul femeilor, în

12

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

considerarea unor condiții sociale, familiale și economice mai puțin favorabile, ci,

dimpotrivă, creează o situație dezavantajoasă pentru acele femei care doresc să

-

ș

i

exercite acest drept în condiții egale cu bărbații.

[...]

35.

[...] Or, Curtea apreciază că posibilitatea pe care o are femeia de a

-

și exercita

dreptul la muncă și după pensionare, prin încheierea unui nou contract individual de

muncă, nu reprezintă o garanție suficientă a acestui drept fundamental.

Mai mult,

Curtea constată că, într

-

o atare situație, operează o restrângere a exercițiului dreptului

la muncă întemeiată exclusiv pe criteriul de sex, ceea ce nu întrunește exigențele unei

justificări obiective și raționale. Rațiunile care explică instituirea unui tratament diferit

între bărbați și femei în ceea ce privește condițiile obținerii dreptului la pensie nu își

păstrează fundamentarea logică atunci când sunt transpuse în [...] încetarea de drept a

r

aportului de muncă și nu pot fi invocate, în consecință, ca temei al unei reglementări

diferite în această din urmă situa

ție.”

58.

CJUE a concluzionat că singura interpretare a art. 56 din Codul muncii

care ar respec

ta Constituția, Directiva 2006/54/CE, Directiva 76/207/CEE și

jurisprudența CJUE era cea care ar permite ca femeia angajată să opteze

pentru continuarea executării contractului său individual de muncă până la

vârsta de pensionare stabilită pentru bărbați.

I. Decizia

nr. 112 din 23 februarie 2021 (decizia nr. 112)

59.

În Decizia nr. 112 (publicată la 7 aprilie 2021), CCR declară

neconstituțional art.

98 alin. (1) lit.

d) din Legea funcționarilor publici

(a se vedea supra, pc

t. 29).

60. S-

a contestat în fața CCR că, faptul că raporturile de serviciu ale

funcționarilor publici femei încetau de drept la o vârstă mai mică decât c

ea a

colegilor bărbați, constituia o discriminare pe criterii de sex.

61.

CCR a observat modificările suferite de dispoziția în chestiune și a

examinat art. 98 alin. (1)

lit. d) din Legea funcționarilor publici atât înainte

cât și după modificarea sa din 2018 (a se vedea supra, pct.

28

și

2

9

),

ca și

dispozițiile echivalente din Codul administrativ (a se vedea supra, pct.

30).

62.

Pe fond, CCR constată următoarele:

„Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 98 alin. (1) lit. d) din

Legea nr.

188/1999, în reda

ctarea anterioară modificării prin [...] Legea nr. 156/2018, precum și

în art. 517 alin.(1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, referitoare

la sintagma «condiții de vârstă standard» în ceea ce privește încetarea de drept a

raportului

de serviciu al funcționarului public femeie, respectă exigențele

constituționale [...], precum și pe cele ale art. 14 alin. (1) lit. c) și art. 9 din Directiva

2006/54/CE, [...] în măsura în care nu exclud posibilitatea funcționarului public f

emeie

de a s

olicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu

funcționarul public bărbat, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 d

e ani.”

13

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

J. Decizia

nr. 387 din 8 iunie 2021 (decizia nr. 387/2021)

63.

În Decizia nr. 387/2021 (publicată la 5 august 2021) CCR a reafirmat

constituționalitatea art. 53 și a anexei nr. 5 din Legea pensiilor (a se vedea

supra, pc

t. 24).

III.

PRACTICA INTER

NĂ

64.

Tribunalul Vrancea a examinat cereri având același obiect cu cele

depuse de reclamante, a anulat deciziile de încetare de drept a raporturilor d

e

serviciu prin pensionare emise

de ANAF și a dispus reîncadrarea angajatel

or

până la atingerea vârstei de pensionare pentru bărbați (deciziile din 4

noiembrie 2019, 3 iunie și 20 octombrie 2020, rămase definitive, întrucât

Curtea de Apel Galați a respins recursurile formulate împotriva

l

or).

IV.

DOCUMENTE INTERNAȚI

O

NALE

65.

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea

violenței împotriva femeilor și a violenței domestice („Convenția de la

Istanbul~) a fost ratificată de România la 23

m

ai 2016

.

Articolul 4

– Drepturi fundamentale, egalitate și nediscriminare

„1. Părțile

vor lua măsurile legislative și alte măsuri necesare pentru a promova și

proteja dreptul tuturor, în special al femeilor, de a trăi fără violență atât în sfera publică,

cât și în cea privată

.

2 Părțile condamnă toate formele de discriminare împotriva femeilor și iau, fără

întârziere, măsurile legislative și alte măsuri necesare pentru a o preveni, în special prin:

– încorporarea în constituțiile lor naționale sau în altă legislație corespunzătoare a

principiului egalității între femei și bărbați și asigurând realizarea practică a acestui

principiu;

– interzicerea discriminării împotriva femeilor, inclusiv prin utilizarea sancțiunilor,

acolo unde este cazul;

–

abrogarea

legilor și a practicilor care discriminează împotriva femeilo

r.”

V.

DREPTUL ȘI PRACTI

CA

UNIUNII EUROPEN

E

66.

Dispozițiile relevante ale Tratatului de instituire a Comunității

Europene (versiunea consolidată de la Nisa) („Tratatul CE”) (a se vedea infra,

pc

t. 70

și

7

4

) sunt r

edactate după cum urmează:

Art. 141

„(1) Fiecare

stat membru asigură aplicarea principiului egalității de rem

unerare între

lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o

muncă de aceeași valoare.

14

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(2) În

sensul prezentului articol, prin remunerație se înțelege salariul sau suma

obișnuite de bază sau minime, precum și toate celelalte drepturi plătite, direct sau

indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca presta

tă

de acesta.

Egalitatea de remunerare, fără discriminare pe motiv de sex, presupune ca

:

(a) remunerația acordată pentru aceeași muncă plătită la normă să fie stabilită pe baza

aceleiași unități de măsură

;

(b) remunerația acordată pentru aceeași muncă plătită cu ora să fie aceeași pentru

locuri de muncă echivalente.

(3)

Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura menționată la art. 251 și după

consultarea Comitetului Economic și Social, adoptă măsuri pentru a asigura pu

nerea în

aplicare a principiului egalității șanselor și al egalității de tratament între bărbați și femei

în ceea ce privește munca și locul de muncă, inclusiv a principiului egalității de

remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă echivale

ntă.

(4) Pentru

a asigura în mod concret o depli

nă egalitate între bărbați și femei în viața

profesională, principiul egalității de tratament nu împiedică un stat membru să menț

ină

sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să faciliteze exercitar

ea

unei activități profesionale de către sexul mai slab reprezentat, să prevină sau să

compenseze dezavantaje în cariera profesională.”

67.

Dispozițiile relevante din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene sunt redactate după cum urmează:

Art. 2

1

–

Nediscriminarea

„(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa,

culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau

convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate

națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexu

ală.

(2)

În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale

ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățen

ie.”

Art. 23

– Egalitatea între femei și bărbaț

i

„Egalitatea între femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusi

v în ceea

ce privește încadrarea în muncă, munca și remunera

rea.

Principiul egalității nu exclude menținerea sau adoptarea de măsuri care să prevadă

avantaje specifice în favoarea sexului sub-

reprezentat.

”

A. Directive

68.

Părțile relevante din Directiva Consiliului 76/207/CEE din 9 februarie

1976 privind punerea în aplicare a principiului egalități

i de tratament între

bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la form

area

și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă, în vigoare până

la 14 august 2009, sunt redactate după cum urmează:

15

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Articolul 1

„(1)

Scopul

prezentei directive îl reprezintă punerea în aplicare în statele membre a

principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la

încadrarea în muncă, inclusiv la promovare, și la formarea profesională, precum și în

ceea

ce privește condițiile de muncă și, în condițiile prevăzute la alineatul (2),

securitatea socială.

Acest principiu este denumit în continuare « principiul egalit

ății de

tratament ».

Articolul 2

(1) În înțelesul următoarelor dispoziții, principiul egalităț

ii de tratament presupune

inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex care privește, direct sau indirect, în

special starea civilă sau familială.

(2) Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclude din

domeniul său de aplicare acele activități profesionale și, după caz, formarea care

conduce la acestea, pentru care, date fiind natura sau condițiile exercitării lor, sexul

constituie o condiție determinantă.

(3) Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la protecția f

emeilor,

în special în ceea ce privește graviditatea și maternita

tea.

(4) Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor de promovare a egalității de șanse

între bărbați și femei, în special prin înlăturarea inegalităților de fapt care afectează

șansele femeilor în domeniile menționate la articolul 1 alineat

ul (1).

Articolul 3

(1) Aplicarea principiului egalității de tratament presupune inexistența oricărei

discriminări pe criterii de sex în privința condițiilor de angajare, inclusiv a crit

eriilor d

e

selecție, în toate locurile sau posturile de muncă, indiferent de sectorul sau ramura de

activitate, și la toate nivelurile ierarhiei profesionale

.

(2) În acest scop, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura c

ă:

(a) sunt abrogate

dispozițiile actelor cu putere de lege și ale actelor administrative

contrare principiului egalității de tratament;

(b) sunt nule, pot fi declarate nule sau pot fi modificate dispozițiile contrare

principiului egalității de tratament care sunt prevăzute de convenții colective sau de

contracte individuale de muncă, de regulamentele de ordine interioară ale

întreprinderilor sau în statutele care reglementează profesiile independente;

(c) sunt revizuite acele dispoziții ale actelor cu putere de lege sau ale

actelor

administrative care sunt contrare principiului egalității de tratament, atunci când

preocuparea pentru protecție

care le

-

a inspirat inițial nu mai este întemeiată; în cazul

în

care dispoziții similare sunt incluse în convenții colective, parteneril

or sociali li se

solicită să întreprindă revizuirile necesare.

[...]

Articolul 5

(1) Aplicarea principiului egalității de tratament în privința condițiilor de muncă,

inclusiv a condițiilor care reglementează concedierea, presupune că bărbaților și

femeilor

li se garantează aceleași condiții, fără discriminare pe criterii

de sex.”

16

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

69.

Partea relevantă din Directiva Consiliului 79/7/CEE din 19 decembrie

1978 privind aplicarea progresivă a principiului egalității de trat

ament între

bărbați și femei în domeniul securității sociale (Directiva 79/7/CEE), se

citește după cum urmează:

Articolul 7

„(1) Prezenta

directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclu

de din

domeniul său de aplicare:

(a) stabilirea vârst

ei de pensionare în scopul acordării pensiei pentru limită de vârstă

și posibilele consecințe ale acesteia pentru alte pres

tații;

[...]

”

70.

Părțile relevante din Directiva

2006/54/CE a Parlamentului European

ș

i a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului

egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie

de încadrare în muncă și de muncă (reformă) (care a abrogat Directiva

76/207/CEE

–

a se vedea supra, pc

t. 68

) sunt

r

edactate după cum urmează:

Articolul 2

-

Definiții

„(1)

Î

n sensul prezentei directive se înțelege pr

in:

(a)

«discriminare directă»: situația în care o persoană este tratată într

-un mod mai

puțin favorabil din cauza sexului în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau

ar fi într-

o situație comparabilă;

[...]

(f)

«sisteme profesionale de securitate socială»: sistemele care nu sunt reglementate

de Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea trepta

tă a

principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității

sociale,

care au ca obiect furnizarea către lucrători, salariați sau lucrătorii care desfășoară

activități independente, grupați în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de

întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional,

prestații destinate să completeze prestațiile sistemelor de securitate socială prevăzute

de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este

obligatorie sau facultativă.”

Articolul 3

-

Măsuri pozitive

„Statele membre pot să mențină sau să adopte măsuri în sensul articolului 141

alineatul (4) din tratat, pentru a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbați

și femei în viața profesiona

lă.”

Articolul 9

–

Exemple de discriminare

„(1)

Se clasific

ă printre dispozițiile contrare principiului egalității de tratament cele

care au la bază criteriul sexului, fie direct, fie indirect,

pentru:

[...]

(f) a

impune vârste diferite de pensionare

;

17

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[...]

”

B.

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europen

e

1.

Marshall împotriva Southampton and South-West Hampshire Area

Health Authority (Marshall)

71.

Hotărârea CJUE din 26 februarie 1986 în cauza

Marshall împotriva

Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority

(cauza

nr. C-152/84, EU:C:1986:84) a privit clauza de nediscriminare din Directi

va

nr. 76/207 CEE (a se vedea supra, pc

t. 68).

72.

Recurenta a fost concediată de la locul de muncă la scurt timp după

ce a împlinit 62 de ani (adică după doi ani de la data la care avea dreptul la

pensie), deși își exprimase dorința de a continua să lucreze până la vârsta de

65 de ani. C

onstatările relevante ale CJUE sunt redactate după cum urmează:

„(7) Secțiunile

27 alin. (1) și 28 alin. (1) din Legea privind securitatea socială din

1975, legislația Regatului Unit care reglementează pensiile, prevăd că pensiile de stat

sunt garantate

pentru bărbați de la vârsta de 65 de ani și pentru femei de la v

ârsta de 60

de ani. Cu toate acestea, legislația nu impune nicio obligație de a se pensiona la vârsta

la care pensia de stat devine exigibilă. În cazul în care lucrătorul continuă să lucreze

d

upă această vârstă, plata pensiei de stat sau a pensiei din sistemul de pensii de serviciu

se amână.

[...]

(33)

Art. 5 alin. (1) din Directiva nr. 76/207 prevede că aplicarea principiului

egalității de tratament în privința condițiilor de muncă, inclusiv a condițiilor care

reglementează concedierea, presupune că bărbaților și femeilor li se garantează aceleași

condiții, fără discriminare pe criterii de se

x.

[...]

(38)

Prin urmare, răspunsul care trebuie dat la a treia întrebare este că o persoană

lezată ca urmare a unei concedieri discriminatorii se poate prevala de dispozițiile

articolului 6 din [respectiva] directivă împotriva unei autorități a statului care acționează

în calitate de angajator pentru a înlătura o dispoziție națională care impune limite

c

uantumului despăgubirii care poate fi obținută pentru reparare”.

73.

CJUE a făcut o distincție între concedierea din cauza accesului la

prestațiile sociale și condițiile pentru a asigura pensia pentru limită de vârstă.

Astfel, aceasta a concluzionat că:

„Art. 5 alin. (1) din Directiva nr. 76/207 trebuie interpretat în sensul că o politică

generală de concediere care presupune concedierea unei salariate doar pentru motivul

că a atins sau a depășit vârsta de la care aceasta are dreptul la pensie pentru limită de

vârstă, care, potrivit legislației naționale, este diferită pentru bărbați și pentru femei,

constituie o discriminare pe criterii de sex, interzisă de Directiva 76/2

07/CEE.

Art. 5 alin. (1) din Directiva 76/207 a Consiliului din 9 februarie 1976, care interzice

orice discriminare directă pe criterii de sex în privința condițiilor de muncă, inclusiv a

condițiilor care reglementează concedierea, poate fi invocat împotriva unei autorități a

statului care acționează în calitate de angajator, pentru a evita aplicarea oricărei

prevederi naționale care nu este conformă art. 5 alin.

(1).”

18

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2.

Comisia Comunităților Europene împotriva Republicii Elene

74.

În hotărârea din 26 martie 2009 în

cauza

Comisia Comunităților

Europene împotriva Republicii Elene

(cauza nr. C-559/07, EU:C:2009:198)

,

CJUE a examinat problema dacă diferența dintre bărbați și femei în materie

de vârstă de pensionare și stagiu de cotizare obligatoriu la un sistem de pensi

i

era discriminatoriu în temeiul dreptului intern al Republicii Elene.

Autoritățile elene au susținut că diferența în chestiune avea ca obiectiv să

compenseze femeile pentru impactul sarcinilor suplimentare de creștere a

copiilor, al activităților domestice și de îngrijire a persoanelor în vârstă asupra

vieții lor profesionale. CJUE a respins argumentul și a constatat că prevederea

este discriminatorie, în termenii următori

:

„(68) Dispozițiile

contestate ale codului nu sunt de natură să despăgubească pentr

u

dezavantajele la care sunt expuse carierele funcționarelor publice, ale femeilor soldați

și ale personalului feminin căruia i se aplică codul, ajutând aceste femei în viața lor

profesională. Dimpotrivă, nu fac altceva decât să acorde beneficiarilor de se

x feminin,

și în special mamelor, condiții mai favorabile decât cele aplicabile beneficiarilor de sex

masculin, în termenii vârstei de pensionare și ai perioadei minime de serviciu necesare

la momentul pensionării, fără a remedia problemele pe care le pot

întâlni pe parcursul

carierei lor profesionale (a se vedea, în acest sens, hotărârea

Griesman

, citată anterior,

pct. 65).

[...]

Pentru aceste motive, Curtea (A treia cameră) hotărăș

te:

[...]

Prin menținerea în vigoare a dispozițiilor care prevăd diferențe între lucrătorii de sex

masculin și cei de sex feminin în ceea ce privește vârsta de pensionare și perioada

minimă de serviciu necesară în temeiul Codului elen al pensiilor civile și militare

introdus prin Decretul prezidențial nr. 166/2000 din 3 iulie 2000, în versiunea aplicabilă

prezentei cauze, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul

articolului 141 CE.”

3.

Pensionsversicherungsanstalt împotriva Christine Kleist (Kleist)

18 noiembrie 2010, CJUE s-

a pronunțat în cauza

Kleist

(cauza nr.

C-356/09, EU:C:2010:703)

76.

În această cauză, reclamanta, care era medic

-

șef angajat al Casei de

asigurări de pensii din Austria, și

-a informat angajatorul c

ă intenționează să

lucreze până la vârsta de pensionare pentru bărbați. Angajatorul ei a informat

-

o însă că acest lucru nu este posibil și a concediat

-o. CJUE i s-a cerut de

instanța internă care examina cauza să se pronunțe dacă art.

3 alin. (1) lit. c)

din Directiva 76/207/CEE (a se vedea supra, pct.

68)

trebuie interpretat în

sensul că o reglementare națională care, pentru a promova accesul

persoanel

o

r mai tinere la piața forței de muncă, permite unui angajator de

drept public să concedieze salariații care au dobândit dreptul la pensie pentru

limită de vârstă, în condițiile în care femeile dobândesc acest drept la o vârstă

cu cinci ani mai mică decât vârsta la care bărbații dobândesc același drept,

19

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

constituie o discriminare pe criterii de sex, interzisă de această directivă.

CJUE a statuat

:

„(28) Trebuie

amintit mai întâi că deja Curtea s‑a pronunțat în sensul că o politică

generală de concediere care

presupune concedierea unei salariate doar pentru motivul

că a atins sau a depășit vârsta de la care aceasta are dreptul la pensie pentru limită de

vârstă, care, potrivit legislației naționale, este diferită pentru bărbați și pentru femei,

constituie o dis

criminare pe criterii de sex, interzisă de Directiva 76/207/CEE (a se

vedea în acest sens Hotărârea

Marshall

, citată anterior, punctul 38

).”

77. CJUE

a concluzionat

:

„Articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiv

a 76/207 [...] trebuie interpretat în

sensul că o reglementare națională care, pentru a promova accesul persoanelor mai

tinere la piața forței de muncă, permite unui angajator să concedieze salariații care au

dobândit dreptul la pensie pentru limită de vârstă, în condițiile în care femeile

dobândesc acest drept la o vârstă cu cinci ani mai mică decât vârsta la care bărbații

dobândesc același drept, constituie o discriminare directă pe criterii de sex, inter

zisă de

această directivă.”

4.

Niederösterreichische

Landes-Landwirtschaftskamme

r

împotriva Anneliese Kuso (Kuso)

78.

În plus față de cauzele menționat mai sus (a se vedea supra, pct.

71-

77),

la care s-

a făcut trimitere în procedurile interne (a se vedea supra, pct.

10

și

1

3

),

cauza mai recentă

Kuso

(cauza nr. C-614/11, EU:C:2013:544) este,

de asemenea, de interes în contextul prezentei cauze.

79.

În această cauză, CJUE a decis că încetarea de drept a contractului de

muncă la atingerea vârstei de pensionare stabilite, diferită pentru bărbați și

femei, reprezenta o discriminare directă pe criterii de sex, iar discriminarea

astfel stabili

tă nu avea o justificare obiectivă. De asemenea, a considerat că

Directiva 76/207/CEE (a se vedea supra, pct.

68

),

care a fost invocată în

această cauză, se aplica pentru contractele de muncă semnate anterior aderării

statului la UE. CJUE a concluzionat

:

„(53)

[...] articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207 trebuie interpr

etat în

sensul că o reglementare națională precum cea în dis

cuție

în litigiul principal, constâ

nd

într‑un regim de muncă ce face parte integrantă dintr‑un contract de muncă încheiat

înainte de aderarea statului membru în cauză la Uniune, care prevede că raportul de

muncă încetează prin împlinirea vârstei de pensionare, stabilită în mod diferit în funcție

de sexul lucrătorului, constituie o discriminare directă interzisă de directiva

menționată

în cazul în care lucrătorul respectiv împlinește această vârstă la o dată ulterioară aderării

menționate.”

20

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ÎN DREPT

I. CU

PRIVIRE LA CONEXAREA CERERILOR

80.

Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră necesar

să dispună conexarea acestora (art. 42 § 1 din Regulamentul Curții) și să le

examineze într-

o singură hotărâre.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE A ART. 1 D

IN

PROTOCOLUL NR. 12 LA

CONVENȚIE

81.

Reclamantele se plâng că, prin faptul că nu li s

-

a permis să continue

să lucreze după ce au atins vârsta de pensionare pentru femei, au fost

discriminate pe criterii de sex. Au invocat art. 1 din Protocolul nr. 12 la

Convenție. În plus, cea de a doua reclamantă a invocat și art. 14 din Convenți

e

coroborat cu art. 8.

competența de a realiza o încadrare în drept a faptelor cauzei [a se vedea

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC), nr. 37685/10 și 22768/12, pct.

114 și 126, 20 martie 2018], va examina cauza numai din punctul de vedere

al art. 1 din Protocolul nr. 12

la Convenție (a se vedea

Napotnik împotriva

României

, nr. 33139/13, pct. 52, 20 octombrie 2020).

Această dispoziție prevede următoarele

:

„(1) Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio

discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau

orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională,

avere, naștere sau orice altă situați

e.

(2)

Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre

motivele menționate în paragraful 1.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

1.

Competența

ratione materiae

a Curții

83.

Cu titlu introductiv, Curtea reamintește că, întrucât problema

aplicabilității este o chestiune de competență

ratione materiae

, trebuie

respectată regula generală privind examinarea cererilor și analiza relevantă

trebuie efectuată în etapa de admisibilitate, cu excepția cazului în care există

un motiv special pentru a conexa acest aspect cu fondul [a se vedea

Denisov

împotriva Ucrainei

(MC), nr. 76639/11, pct. 93, 25 septembrie 2018]. În

prezenta cauză nu există niciun astfel de motiv special, iar chestiunea

aplicabilității art. 1 din Protocolul nr. 12 trebuie examinată prin urmare în

etapa de admisibilitate.

84.

Curtea reiterează că, întrucât art.

14 din Convenție interzice

discriminarea în exercitarea „drepturilor și libertăților recunoscute de

21

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Convenție”, art. 1 din Protocolul nr. 12 instituie o interdicție generală a

discriminării (a se vedea

Napotnik

, citată anterior, pct. 54, cu trimiterile

suplimentare).

85.

Este important de reținut că art. 1 din Protocolul nr. 12 extinde

domeniul de aplicare al protecției nu numai la „orice drept prevăzut de lege”,

așa cum poate sugera textul de la paragraful 1, ci dincolo de aceste drepturi.

Aceasta se indică în paragraful 2, care prevede, în plus, că nimeni nu va fi

discriminat de o autoritate publică (ibid., pct. 55). Potrivit R

aportulu

i

explicativ privind Protocolul nr. 12, domeniul de aplicare al protecției oferite

de art. 1 din acest protocol include patru categorii de situații, în special în

cazul în care o persoană este discriminată:

„i. în exercitarea oricărui drept acordat

în mod specific unei persoane în temeiul

legislației naționale;

ii. în

exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-

o obligație clară ce revine unei

autorități publice în temeiul dreptului național, și anume în cazul în care o autoritate

publică are obligația de a se comporta într

-un anumit mod în conformitate cu dreptul

național;

iii.

de către o autoritate publică în exercitarea puterii sale discreționare (de exemplu,

acordarea anumitor subvenții);

iv.

prin orice altă acțiune sau omisiune a unei autorități publice (de exemplu,

comportamentul agenților responsabili cu aplicarea legii atunci când asigură menținerea

ordinii în timpul unei revolte)

.”

Raportul explicativ clarifică, de asemenea, următoarele

:

„nu s

-

a considerat necesar să se precizeze care

dintre aceste patru elemente sunt

reglementate de paragraful 1 și care din ele de al doilea paragraf. Cele două paragrafe

sunt complementare, efectul combinat al acestora fiind acela că toate cele patru

elemente sunt reglementate de art. 1. De asemenea, t

rebuie să se țină seama de faptul

că distincțiile dintre categoriile respective i

-

iv nu sunt clare și că sistemele juridice

naționale pot avea abordări diferite în ceea ce privește categoria din care face parte un

caz.”

86.

Prin urmare, pentru a determina dacă art. 1 din Protocolul nr. 12 este

aplicabil, Curtea trebuie să stabilească dacă plângerile reclamantelor intră sub

incidența uneia dintre cele patru categorii menționate în Raportul explicativ

(ibid., pct. 56).

87.

Sub acest aspect, Curtea reține că Legea privind egalitatea de șanse

garantează egalitatea de tratament bărbaților și femeilor în ceea ce privește

condițiile de muncă și pensionarea (a se vedea supra, pc

t.

31).

De asemenea,

Curtea observă că deciziile inițiale de a nu le permite reclamantelor să lucreze

în continuare au fost luate de autoritățile publice (a se

vedea supra, pc

t. 8

și

1

6

)

în baza obligațiilor statului derivate atât din dreptul intern, cât și din

anga

jamentele internaționale. Prin urmare, și în scopul aplicabilității art. 1 din

Protocolul nr. 12, Curtea concluzionează că prezenta cauză se încadrează în

categoriile (i) și (ii) de discriminare potențială din Raportul explicativ (a se

vedea supra, pc

t. 85).

22

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

88.

Rezultă că art. 1 in Protocolul nr. 12 se aplică faptelor din prezenta

cauză.

privire la alte motive de inadmisibilitat

e

89.

Curtea constată că cererile nu sunt nici vădit nefondate, nici

inadmisibile pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, trebuie să fie declarate admisibile.

B. Cu

privire la fon

d

țiile părților

(a) Reclamantele

(i) Cererea

nr. 53282/18 (

Morar

u

)

90.

Reclamanta a susținut că măsura în cauză, obligația de a se pensiona

mai devreme decât bărbații, care fusese inițial destinată să compenseze

inegalitățile de fapt dintre bărbați și femei, era de mult timp nu doar eradicată

din realitățile economice și sociale din statul pârât, dar era și o formă de

diminuare a rolului femeilor în câmpul muncii, îndeosebi al femeilor din

serviciul public. Perioada stabilită de Guvern, și a

nume 15 ani pentru a atinge

egalitatea, constituia o discriminare pe criterii de sex flagrantă și nu avea un

temei rezonabil.

91.

Încă din 2007, diferențele privind vârsta de pensionare dintre bărbați

ș

i femei erau eliminate pentru anumite categorii de servicii publice

–

postur

i

militare, poliție, personal diplomatic și consular (a se vedea supra, pc

t.

47).

92.

Reclamanta a făcut trimitere la Decizia CCR nr. 387/2018 (a se vedea

supra, pct.

53-

5

8

),

care, în opinia sa, a considerat că aplicarea unor vârste

diferite de pensionare era discriminatorie și neconstituțională. De asemenea,

ea a menționat că, pe baza acelei decizii, care fusese pronunțată la numai

cincisprezece zile după decizia definitivă în cauza sa, colegelor sale le

-au fost

anulate în instanță deciziile de încetare a raporturilor de serviciu și, prin

urmare, li s-

a permis să continue să lucreze până la vârsta de pensionare

stabilită pentru bărbați

.

(ii) Cererea

nr. 31428/20 (

Mari

n

)

93.

Reclamanta a susținut că Curtea de Apel a interpretat incorect legea

aplicabilă, în primul rând coroborarea art. 98 și art. 117 din Legea

funcționarilor publici și art. 56 din Codul muncii. Mai mult, în opinia sa,

aceste dispoziții trebuie citite în lumina Deciziei nr. 387/2018 a CCR și a

dreptului și a practicii UE relevante a CJUE.

94.

Ea a subliniat că un bărbat în situația sa ar fi putut munci în continuare

fără niciun impediment și a reiterat că femeilor ar trebui să le fie permisă

23

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

opțiunea de a continua să lucreze până la vârsta de pensionare stabilită pentru

bărbați. Ea a considerat că a fost discriminată pe criterii de sex

.

(b) Guvernul

95.

Guvernul a susținut că statul a beneficiat de o marjă de apreciere în

ceea ce privește stabilirea ritmului de unificare a vârstei de pensionare pentr

u

bărbați și femei și pentru diferite categorii de lucrători, inclusiv funcționarii

publici.

În plus, acesta a reiterat că Directiva 79/7/CEE (a se vedea supra,

pct.

6

9

),

care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr.

263/2010, a

permis statelor să excludă din domeniul său de aplicare legile privind

stabilirea vârstei de pensionare.

96.

În consecință, statul era îndreptățit să stabilească vârsta

de pensionare

după cum considera potrivit. În privința funcționarilor publici, Legea

funcționarilor publici constituia o

lex specialis

, în măsura în care statutul unui

funcționar public diferă de cel al unui lucrător

cu contract individual de

muncă încheiat în temeiul Codului muncii

.

97.

Guvernul a reiterat că egalitatea nu necesita omogenitate, iar

legiuitorul putea stabili norme separate în anumite situații, așa cum făcuse cu

privire la condițiile de pensionare, distingând situația funcționarilor publici

de cea a angajaților cu contracte reglementate de Codul muncii.

98.

În sfârșit, Guvernul a argumentat că deciziile definitive pronunțate

în

cadrul proceselor naționale inițiate de reclamantele din prezenta cauză

respectau legile aplicabile la momentul respectiv.

2.

Motivarea Curții

(a) Principii

general

e

99.

Fără a lua în considerare diferența dintre domeniul de aplicare al art.

14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, sensul noțiunii

„discriminare” de la art. 1 din Protocolul nr. 12 a fost conceput să fie identic

cu cel de la art. 14

(a se vedea pct. 18 și 19 din Raportul explicativ privind

Protocolul nr. 12). Prin urmare, în aplicarea aceluiași termen în temeiul art. 1

din Protocolul nr. 12, Curtea nu identifică niciun motiv pentru a se abate de

la interpretarea consacrată a noțiunii „discriminare” [a se vede

a

Sejdić și Finci

împotriva Bosniei și Herțegovinei

(MC), nr. 27996/06 și 34836/06, pct.

5

5,

CEDO 2009].

100.

Se poate deduce că, în principiu, aceleași standarde dezvoltate de

Curte în juris

prudența sa în ceea ce privește protecția asigurată de art.

14 sunt

aplicabile în cauzele formulate în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12.

101.

În acest sens, Curtea reiterează că în exercitarea drepturilor și

libe

rtăților garantate de Convenție, art. 14 oferă protecție împotriva

tratamentului diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, al persoanelor

în situații analoage sau similare în mod relevant. Cu alte cuvinte, cerința de a

demonstra o poziție analoagă nu necesită ca grupurile de comparat să fie

24

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

identice. În sensul art. 14, o diferență de tratament este discriminatorie dacă

„nu are o justificare obiectivă și rezonabilă”, adică dacă nu urmărește un

„scop legitim” sau dacă nu există un „raport rezonabil de proporționalitate”

între mijloacele folosite și scopul urmărit [a se vedea

Molla Sali împotriva

Greciei

(MC), nr. 20452/14, pct.

133 și 135, 19 decembrie 2018].

102.

Curtea a mai stabilit în jurisprudența sa că numai diferențele de

tratament bazate pe o caracteristică identificabilă, sau „situație”, sunt de

natură să constituie discriminare în sensul art.

14 [a se vedea

Fábián

împotriva Ungariei

(MC), nr. 78117/13, pct. 113, 5 septembrie 2017].

103.

Mai mult, art. 14 nu interzice părților contractante să trateze unele

grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalitățile de fapt” dintre acestea.

Într-

adevăr, dreptul de a nu fi discriminat în exercitarea drepturilor garantate

de Co

nvenție este încălcat și atunci când statele, fără o justificare obiectivă

sau rezonabilă, nu tratează în mod diferit persoane ale căror situații diferă

considerabil [a se vedea

Thlimmenos împotriva Greciei

(MC), nr. 34369/97,

pct. 44, CEDO 2000-IV;

Stec și alții împotriva Regatului Unit

(MC), nr.

65731/01 și 65900/01, pct.

51, CEDO 2006-

VI; și

Guberina împotriva

Croației

, nr. 23682/13, pct. 70, 22 martie 2016].

104.

Statele contractante se bucură de o anumită marjă d

e apreciere în a

evalua dacă și în ce măsură diferențele în situații altfel similare justifică un

tratament diferit. Sfera marjei de apreciere variază în funcție de circumstanțe,

obiectul cauzei și cadrul general. Mai întâi și mai ales, natura statutului p

e

care se bazează diferența de tratament are o pondere importantă în

determinarea întinderii acestei marje. Marja este foarte îngustă dacă distincția

se bazează pe caracteristici personale inerente sau imuabile precum sexul [a

se vedea

Savickis și alții îm

potriva Letoniei

(MC), nr. 49270/11, pct. 183, 9

iunie 2022]

.

105.

Curtea a hotărât, deși în contextul art. 1 din Protocolul nr. 1, că

statului i se acordă de obicei o marjă largă în temeiul Convenției cu privire la

măsurile generale de strategie economică sau socială. Datorită cunoașterii

directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în

principiu, mai în măsură decât instanța internațională să aprecieze ce anume

este în interesul publi

c din motive sociale sau economice, iar Curtea respectă,

în general, alegerea politicilor legiuitorului, cu excepția cazului în care

aceasta este „în mod vădit lipsită de un temei rezonabil”

(a se vedea

Stec și

alții

, citată anterior, pct. 52, și

Savickis

și alții

, citată anterior, pct.

184). Cu

toate acestea, chiar și o largă marjă în sfera politicii economice sau sociale nu

poate justifica adoptarea de legi sau practici care ar încălca interdicția de

discriminare (a se vedea

Savickis și alții

, citată anterior, pct. 185, și

Yocheva

ș

i Ganeva împotriva Bulgariei

, nr.

18592/15 și 43863/15, pct. 101, 11 mai

2021, cu trimiterile suplimentare)

.

106.

În același timp, totuși, promovarea egalității de gen este în prezent

un obiectiv important în statele membre ale Consiliului Europei. Curtea a

statuat în repetate rânduri că diferențele bazate exclusiv pe sex, trebuie

25

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

justificate prin „motive imperative”, „motive deosebit de grave” sau, așa cum

s-

a exprimat în alte situații, „motive deosebit de solide și de convingătoare”.

În special, referirile la tradiții, ipoteze generale sau atitudini sociale

predominante într-

o anumită țară nu sunt suficiente pentru justificarea unei

diferențe de tratament pe criterii de sex. De exemplu, st

atele nu pot impune

tradiții bazate pe ideea potrivit căreia bărbatul joacă un rol predominant în

familie, iar femeia un rol secundar [a se vedea

Beeler împotriva Elveției

(MC), nr. 78630/12, pct. 95, 11 octombrie 2022, cu trimiterile suplimentare,

Abdulaz

iz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit

, 28 mai 1985, pct.

78

in fine

, Seria A nr. 94;

Ünal Tekeli împotriva Turciei

, nr. 29865/96, pct.

63, CEDO 2004-X (extrase);

Konstantin Markin împotriva Rusiei

(MC), nr.

30078/06, pct. 126-127, CEDO

2012 (extrase); și

Carvalho Pinto de Sousa

Morais împotriva Portugaliei

, nr.

17484/15, pct.

46, 25 iulie 2017]. În

consecință, în cazul în care o diferență de tratament se bazează pe sex, mar

ja

de apreciere lăsată la latitudinea statului este îngustă (a se vedea

Beeler

, citată

anterior, pct. 95-

96 și 105, și

Emel Boyraz împotriva Turciei

, nr. 61960/08,

pct. 51, 2 decembrie 2014).

(b)

Aplicarea principiilor respective la faptele din prezenta cauză

(i)

Dacă a existat o diferență de tratam

ent

au plâns că au fost tratate în mod diferit față de

bărbații care lucrează în aceleași funcții ca ele, în măsura în care fuseseră

forțate să se pensioneze la vârsta de pensionare stabilită pentru femei, care

era mai redusă decât cea stabilită pentru bărbați, și că li s

-a respins cererea de

a continua să lucreze după ce au atins această vârstă

.

108.

Curtea a constatat deja că diferența în privința vârstei de pensionare

dintre bărbați și femei constituie o diferență de tratament pe criterii de sex

(a

se vedea

Stec și alți

i

, citată anterior, pct. 60). Situația este valabilă și în cazul

măsurii care face obiectul plângerii în speță, și anume încetarea de drept a

raportului de serviciu al reclam

antei la vârsta de pensionare stabilită pentru

femei.

109.

În speță, Curtea reține că prima reclamantă a cerut să continue să

lucreze până la împlinirea vârstei de pensionare stabilite pentru bărbați (a se

vedea supra, pct.

7

),

în timp ce a doua reclamantă a solicitat prelungirea

raportului de serviciu după vârsta de pensionare (a se vedea supra, pc

t.

15)

.

Deși cererile par a fi de natură diferită, Curtea observă că acestea nu sunt

altceva decât căi diferite pe care reclamantele le

-

au folosit în încercările lor

de

a depăși diferența de vârstă de pensionare între bărbați și femei.

110.

În acest sens, Curtea observă că, în februarie 2017, atunci când prima

reclamantă a atins vârsta de pensionare, art. 98 din Legea funcționarilo

r

publici instituia norma generală prin care toate raporturile de serviciu încetau

în ziua în care funcționarul public în cauză atingea vârsta de pensionare (

a se

vedea supra, pct.

2

8

).

În noiembrie 2018, atunci când a doua reclamantă a

26

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

atins această vârstă, art. 98 alin. (3) din Legea funcționarilor publici permitea

ca raporturile de serviciu să fie extinse dincolo de vârsta de pensionare a

angajatului, indiferent de sexul persoanei (a se vedea supra, pct.

29).

La

ambele date, totuși, vârsta de pensionare era diferită pentru bărbați și pentru

femei, iar cele două reclamante au ridicat această chestiune în plângerile lor

interne (a se vedea supra, pc

t. 10

și

18).

111.

De asemenea, Curtea constată că, în momentul în care a doua

reclamantă a solicitat prelungirea raportului său de serviciu (adică la 6

noiembrie 2018, a se vedea supra, pc

t. 15

),

situația era diferită pentru femeile

ale căror contracte individuale de muncă erau reglementate de Codul muncii

și pentru cele ale căror raporturi de serviciu erau reglementate de Legea

funcționarilor publici. De fapt, deși la momentul respectiv prevederile

relevante din Codul muncii și din Legea funcționarilor publici erau similare,

o problemă ridicată de a doua reclamantă în acțiunea sa internă (a se vedea

supra, pc

t. 18),

la 24 iulie 2018, cu aproape patru luni înainte ca cea de-a doua

reclamantă să introducă cererea sa, Decizia nr. 387/2018 a CCR a devenit

aplicabilă (a se vedea supra, pc

t.

5

3

),

iar la 14 noiembrie 2018, după câteva

zile de la cererea celei de-a doua reclamante, Codul muncii a fost modificat

pentru a permite femeilor să continue să lucreze până la atingerea vârstei de

pensionare stabilite pentru bărbați (a se vedea supra, pc

t.

26).

Prin urmare, se

putea susține că situația celei de

-a doua re

clamante privește și o diferență de

tratament între femeile funcționari publici și femeile angajate în temeiul

Codului muncii (a se vedea supra, pc

t. 96

).

Cu toate acestea, Curtea consideră

că, în cele din urmă, principiul central din plângerea celei de

-a doua

reclamante rămâne diferența de tratament pentru femei la locul de muncă (a

se vedea supra, pct.

9

4

).

În consecință, va examina cererea din punctul de

vedere al acuzației de discriminare pe criterii de sex, luând în considerare

aspectele relevante ale diferitelor reglementări interne privi

nd munca aflate

în vigoare la momentul respectiv.

112.

Pentru aceste motive, reclamantele pot pretinde că au fost tratate

diferit de un coleg bărbat în situația lor în ceea ce privește condițiile pentru

încetarea raportului de serviciu.

(ii)

Cu privire la faptul dacă diferența de tratament a fost jus

tificată

113.

Este necesar să se mai examineze dacă diferența de tratament

subiacentă a avut o justificare obiectivă și rezonabilă și, astfel, dacă era

acceptabilă în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12.

114.

Curtea este sesizată să aprecieze dacă faptul că nu li s

-a oferit

reclamantelor posibilitatea de a alege să continue să lucreze după vârsta de

pensionare stabilită pentru femei până la cea stabilită pentru bărbați era

compatibil cu Convenția. Situațiile aduse în atenția Curții au fost generate de

faptul că dreptul intern a stabilit vârste de pensionare diferite pentru bărbați

ș

i pentru femei (a se vedea supra,

pc

t. 107

),

o chestiune care, în cele din urmă,

ține de sistemul de securitate socială instituit de statul pârât.

27

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

115.

Guvernul a susținut că stabilirea condițiilor de pensionare se

încadrează în marja de apreciere a statului (a se vedea supra, pct.

95).

În

această privință, Curtea este conștientă de faptul că prezenta cauză privește

domeniul protecției sociale, care constituie un sistem complex în care trebuie

păstrat un echilibru, și că, prin urmare, statului i se acordă de obicei o marjă

semnifi

cativă cu privire la măsurile generale de strategie economică sau

socială (a se vedea jurisprudența citată supra, pct.

105).

În acest context,

Curtea a

acceptat deja că orice ajustări ale sistemelor de pensii trebuie să se

efectueze în mod gradual, precaut și cu măsură, deoarece orice altă abordare

ar putea pune în pericol pacea socială, previzibilitatea sistemului de pensii și

securitatea juridică (a se

vedea

Beeler

, citată anterior, pct. 104, cu trimiterile

suplimentare,

Andrle împotriva Republicii Cehe

, nr.

6268/08, pct.

51-52,

17

februarie 2011, și

Stec și alți

i

, citată anterior, pct.

60-66).

116.

Totuși, Curtea trebuie să reitereze că motive imperative ar trebui

prezentate înainte ca aceasta să poată considera că o diferență de tratament pe

criterii de sex este compatibilă cu Convenția și că marja de apreciere lăsată la

latitudinea statelor pentru a justifica di

ferența este îngustă (a se vedea

Beeler

,

citată anterior, pct. 105, și jurisprudența citată supra, pc

t.

106).

117.

Curtea observă că prezenta cauză privește încetarea de drept a

raporturilor de serviciu ale reclamantelor odată ce acestea au atins vârsta de

p

ensionare care era mai redusă decât vârsta de pensionare pentru bărbați, și

nu dreptul lor de a se pensiona la o vârstă mai mică decât bărbații. Aces

t ultim

aspect face parte din ajustarea graduală a sistemului de pensii (a se vedea

supra, pct.

2

4

),

care poate fi considerată o măsură pentru a corecta

„inechitățile de fapt” (a se vedea supra, pc

t.

103

)

și a fost în mod repetat și

constant confirmată de CCR (a se vedea pct.

35-

56

și

6

3

).

Aceleași

considerente nu se aplică obligației ca reclamantele să se pensioneze la

împlinirea vârstei de pensionare stabilite pentru femei.

118.

În fapt, prin instituirea și menținerea unei norme gen

erale privind

încetarea de drept a raporturilor de muncă ale femeilor la o vârstă mai mică

decât cea stabilită pentru bărbați (a se vedea supra, pct.

24

și

28)

cu

posibilitatea a doar câteva excepții introduse prin Legea nr. 156/2018 (a se

vedea supra, pc

t. 29-

30

),

legiuitorul perpetuează un stereotip privind rolurile

de gen și tratează femeile ca pe un grup

omogen lipsit de capacitatea de a

acționa, unul ale cărui situații personale sau dorințe privind viața profesională

și dezvoltarea carierei, precum și alinierea lor cu cele ale bărbaților sunt

complet neluate în considerare.

119.

În speță, angajatorii reclamantelor erau autorități publice ale căror

acte angajau răspunderea statului în temeiul Convenției. Curtea nu poate

decât să observe că nici autoritățile publice respective, nici instanțele

naționale care au examinat cauzele reclamantelor nu au oferit explicații

despre modul în care deciziilor lor de a nu le permite să continue să lucreze

erau compatibile cu Convenția sau cu legislați

a

UE aplicabilă. În această

privință, Curtea observă că, în acțiunea sa națională, prima reclamantă a

28

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

susținut în mod explicit că încetarea raportului său de serviciu a fost contrară

dreptului UE aplicabil și, în acest sens, a invocat hotărârile CJUE în cauzele

Marshall

și

Kleist

(a se vedea supra, pc

t. 10,

71

și

7

5

).

Curtea de Apel Galați,

totuși, nu s

-

a aplecat cu atenție asupra respectivelor hotărâri CJUE și nu a

examinat ramificațiile acestora evidențiate de reclamantă în argumente

le sale

în fața instanței.

120.

Mai mult, Curtea consideră că este relevant că Guvernul nu a susți

nut

că măsura urmărită de reclamante ar implica costuri semnificative pentru

societate sau o modificare sistemică a sistemului de pensii de la momentul

respectiv (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Andrle

, citată anterior, pct. 59).

interdicția ca reclamantele să lucreze în continuare după vârsta de pensionare

pentru femei sunt așadar necoerente sau neconvingătoare, și în consecință nu

pot fi considerate ca reprezentând o justificare rezonabilă sau obiectivă pentru

măsura în cauză.

122.

De fapt, Curtea nu poate decât să observe că între timp situația

a fost

remediată în statul pârât. În 2018, CCR a constatat că încetarea de drept a

contractului de muncă al unei femei la atingerea vârstei de pensionare

stabilită de Codul muncii constituia o discriminare pe criterii de sex și a

considerat că motivele care justificau instituirea diferenței de tratament

pentru bărbați și femei în ceea ce privește condițiile dreptului de pensie nu au

îndeplinit cerințele privind justificarea obiectivă și rațională pentru încetarea

de drept a raporturilor de muncă (a se vede

a anume pct. 35 din Decizia CCR

nr. 387/2018 citată supra, pc

t.

53-

58).

Codul muncii a fost modificat curând

după aceea (a se vedea supra

, pc

t.

2

6

). F

oarte important este că în 2021

CCR

a reținut același lucru în privința Legii funcționarilor publici (a se vedea

supra, pc

t. 59-

62

).

Reclamantele, totuși, nu au putut beneficia de modificarea

Legii funcționarilor publici, întrucât la momentul respectiv deciziile

pronunțate în procesele naționale în cauzele lor erau definitive (a se vedea

supra, pc

t. 92).

123.

În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că faptul de a nu

oferi reclamantelor opțiunea de a continua să lucreze după ce au atins vârsta

de pensionare stabilită în cazul lor și până la atingerea vârstei de pensionare

stabilite pentru bărbați constituia o discriminare pe criterii de sex care nu era

justificată obiectiv sau necesară în circumstanț

ele date.

124.

Prin urmare, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

III. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONV

ENȚIE

125.

Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

29

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A. Prejudiciu

126.

Prima reclamantă a solicitat 290 132 lei românești [RON –

aproximativ 59 000 euro (EUR)] cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul

material, cuantum reprezentând beneficiile salariale pe care le-ar fi primit

dacă i s

-

ar fi permis să continue să lucreze până la atingerea vârstei de

pensionare stabilite pentru bărbați. De asemenea, aceasta a solicitat

3 000

EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

127. A

dou

a reclamantă nu a solicitat nicio sumă cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul material sau moral.

128.

Guvernul a susținut că cererea de despăgubire pentru prejudiciul

material formulată de prima reclamantă a fost excesivă și nu a ținut seama de

sumele care i-

au fost deja plătite pentru pensia pentru limită de vârstă.

Guvernul a susținut că o constatare a încălcării ar putea constitui o reparație

echitabilă suficientă pentru pretinsul prejudiciu moral suferit de reclamante.

129.

Curtea consideră că prima reclamantă trebuie să fi suferit un

prejudiciu material și moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare

a unei încălcări. Având în vedere natura încălcării constatate și

pronunțâ

ndu-

se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea

acordă primei reclamante suma de 7 500

EUR pentru acoperirea tuturor

capetelor de cerere privind prejudiciile, plus orice sumă ce poate fi datorată

cu titlu de impozit.

130.

În sfârșit, Curtea reține că a doua reclamantă nu a solicitat nicio

despăgubire pentru prejudiciul material sau moral și, prin urmare, nu acordă

nimic în acest sens.

B.

Cheltuieli de judecată

recl

amantă a solicitat de asemenea 400 EUR pentru

cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor naționale și a Curții, sumă

reprezentând onorariile avocatului său

.

132.

A doua reclamantă a pretins 3 200 RON (apr

oximativ 700 EUR)

reprezentând onorariile avocatului său pentru procedurile interne și 4 000

RON (aproximativ 900 EUR) cu privire la onorariile avocatului său pentru

procedurile în fața Curții.

au anexat contractele semnate cu avocații

respectivi și facturile

.

134.

Guvernul a contestat sumele solicitate de reclamante și a solicitat

Curții să ramburseze numai pe cele în mod clar relevante pentru procedurile

interne și în fața Curții în prezenta cauză.

135.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la

rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, ținând seama de

documentele de care dispune și de criteriile menționate mai sus, Curtea

30

HOTĂRÂREA MORARU ȘI MARIN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

consideră rezonabil să acorde suma de 400 EUR primei reclamante și suma

de 1 600 EUR celei de-a doua reclamante, pentru toate cheltuielile de

judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamante cu titlu de

impozit

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

decide

să conexeze cererile;

2.

declară

cererile admisibile;

3.

hotărăște

că a fost încălcat art.

1 din Protocolul nr.

12 la Convenție;

4.

hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data

rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art.

44 § 2

din

Convenție, următoarele sume care trebuie convertite în moneda

statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plă

ț

ii:

(i)

7 500 EUR (șapte mii cinci sute de euro) primei reclamante, cu titlu

de despăgubire pentru prejudiciul material și pentru prejudiciul

moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozi

t;

(ii) 400 EUR (patru sute de euro) primei reclamante, plus

orice sumă

ce poate fi datorată de aceasta cu titlu de impozit, pentru

cheltuielile de judecată;

(iii)

1 600 EUR (una mie șase sute de euro) celei de

-a doua reclamante,

plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de aceasta,

pentru cheltuielile de j

udecată;

(b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 20 decembrie 2022,

în conformitate cu art. 77 § 2

ș

i §

3 din Regulamentul Curții.

Ilse Freiwirt

h

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

Grefier adjunc

t

Președinte

31