1ra-103/2022 — art. 264/1 alin. 4 CP

Dosarul nr. 1ra-103/2022

1-21123734-01-1ra-21012022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 18 octombrie

2021 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 23 noiembrie 2021, declarat

de avocata Mihaela Rotari în numele inculpatului

Marcu Alexei xxxx,

anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Edineț din 20.05.2021, în

baza art. 2641 alin. (1), 2641 alin. (1), 84 Cod penal la 240

ore de muncă neremunerată în folosul comunității, cu

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 19.08.2021 – 18.10.2021,

instanța de apel: 05.11.2021 – 23.11.2021,

instanța de recurs: 21.01.2022 – 09.02.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Marcu Alexei a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 4 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, din 18 octombrie 2021.

Marcu Alexei, fiindu-i anulat dreptul de a conduce mijloace de transport, astfel

1

încălcând prevederile art. 19 din Legea nr. 131 din 07 iunie 2007 care prevede că

dreptul de a conduce un autovehicul se confirmă prin permisul de conducere, în care

este indicată categoria și/sau subcategoria lui..., precum și prevederile art. 10 alin. (1)

lit. b), alin. (2) lit. a) din Regulamentul Circulației Rutiere care prevăd că persoana care

conduce un vehicul trebuie să posede cunoștințe și să execute cerințele RCR..., a

condus prin s. Zăbriceni, r-nul Edineț, minitractorul de model Greenhom, fără n/î. Fiind

somat pentru control de către agenții de circulație rutieră, la cerințele legale a acestora,

a acceptat să fie testat alcoolscopic, în aerul expirat fiind constatată concentrația

vaporilor de alcool de 1,26 mg/1, însă în continuare a refuzat să fie examinat medical

în vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei, precum și de la recoltarea probelor

biologice în cadrul acestui examen medical, astfel, încălcând prevederile art. 11 lit. j)

din RCR potrivit cărora „conducătorul de vehicul este obligat să se supună, la

solicitarea polițistului, procedurii de testare a aerului expirat sau, după caz, examenului

medical de recoltare a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei,

consumului de droguri ori de alte substanțe psihotrope sau de medicamente cu efecte

similare”.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitorii, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Dat fiind că probele administrate dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului,

acțiunile lui urmează a fi încadrate pe art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca refuzul

conducătorului mijlocului de transport de la examenul medical în vederea stabilirii

stării de ebrietate și a naturii ei, precum și de la recoltarea probelor biologice în cadrul

acestui examen medical, acțiune săvârșită de către o persoană care este privată de

dreptul de a conduce mijloace de transport.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75-77 Cod penal

și de faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, care se pedepsește cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 ore, sau cu închisoare de până la

1 an, că au fost stabilite circumstanțe agravante - săvârșirea infracțiunii de către o

persoană care anterior a fost condamnată pentru două infracțiuni similare, cea

atenuantă fiind – căința sinceră, că acesta se caracterizează pozitiv, anterior a mai fost

condamnat, iar pedepsele aplicate nu au fost în măsură să realizeze prevenția specială,

că potrivit art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală beneficiază de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, concluzionând că corectarea și

reeducarea lui este posibilă doar prin aplicarea pedepsei închisorii.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai

blândă.

Apelanta a indicat că sancțiunea sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității în mărime de 240 ore, anterior aplicată lui Marcu A., prin sentința din

20.05.2021, a fost executată integral.

Prin urmare, nu este oportună să-i fie aplicată o pedeapsă aspră, ca privațiunea

de libertate deoarece, li s-ar înrăutăți situația persoanelor pe care le are la întreținere și

ar face dificilă întreținerea lor.

2

2021, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a indicat că pedeapsa aplicată inculpatului este echitabilă faptei

comise, or, la stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă, instanța de fond a ținut cont

de toate circumstanțele reale și personale privind individualizarea pedepsei, acestuia

aplicându-i-se o pedeapsă corectă, echitabilă și legală.

Instanța de fond, a dat deplină eficientă dispozițiilor art. 61 și 75 Cod penal,

ținând just cont de gravitatea faptei, ce face partea din categoria celor ușoare săvârșită

cu intenție, caracterul infracțional și persoana vinovată, care la locul de trai se

caracterizează pozitiv, anterior mai fost condamnat pentru o infracțiune similară,

prevăzută de art. 2641 alin. (1) Cod penal, pedeapsa fiind executată, de faptul că a

recunoscut vina și se căiește de cele comise, corect stabilindu-i cea mai aspră pedeapsă

prevăzută la sancțiunea articolului 2641 alin. (4) Cod penal sub formă de închisoare,

ținând cont de prevederile art. 78 alin. (3) Cod penal și art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală.

Argumentele apărării vin în contradicție cu circumstanțele cauzei care impun

necesitatea aplicării pedepsei sub formă de închisoare, or, inculpatul anterior a fost

condamnat prin sentința Judecătoriei Edineț din 20.05.2021 pentru comiterea a două

infracțiuni similare, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de 240 ore muncă

neremunerată în folosul comunității, acesta nu și-a făcut concluziile necesare și peste

o perioadă de timp, iarăși s-a urcat la volan în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat, fapt ce denotă că pedeapsa aplicată anterior inculpatului sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității, nu a atins scopul de prevenire a comiterii de noi

infracțiuni de către inculpat, iar în final a dus la săvârșirea de către acesta a unei

infracțiuni similare.

Sunt nefondate și afirmațiile apărării cu privire la încălcarea prezumției

nevinovăției în privința inculpatului, prin dispunerea de a fi luat sub strajă din sala

ședinței de judecată, dat fiind că prin prisma art. 389 alin. (4) pct. 1) Cod de procedură

penală, sentința de condamnare se adoptă cu stabilirea pedepsei care urmează să fie

executată.

Prin urmare, urmează a fi respinse argumentele apărării privind netemeinicia

sentinței prin aplicarea pedepsei cu închisoarea ce va duce la înrăutățirea situației

persoanelor aflate la întreținerea inculpatului.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie

stabilită o pedeapsă nonprivativă de libertate.

Recurenta invocă că instanțele nu au luat în calcul că inculpatul a recunoscut pe

deplin vina și se căiește sincer, a contribut activă la descoperirea infracțiunii, careva

circumstanțe agravante conform art. 77 Cod penal, instanțele nu au reținut.

Or, pedeapsa stabilită, cu privarea de libertate pe un termen de 4 luni în

penitenciar de tip semiînchis, ar înrăutăți situația persoanelor pe care le are la

întreținere și ar face dificilă întreținerea lor.

Mai mult, afirmația procurorului că corectarea și reeducarea inculpatului este

imposibilă în lipsa privării acestuia de libertate este neîntemeiată.

3

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (10) CPP.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu este indicat concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de

fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

corect cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute

pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se

aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară

aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge

scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la

aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază

de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei

cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat că

în cazul în care inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, a recunoscut vina și s-a căit,

dar a mai fost condamnat, iar pedepsele stabilite (sentința din 20.05.2021 - 240 ore de muncă

4

neremunerată în folosul comunității, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport) nu

au fost în măsură să realizeze prevenția specială, or, a comis ulterior infracțiunea

prevăzută la art. 2641 alin. (4) Cod penal - refuzul conducătorului mijlocului de

transport de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei,

precum și de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical,

acțiune săvârșită de către o persoană care este privată de dreptul de a conduce

mijloace de transport, chiar și în prezența circumstanțelor invocate de recurentă,

aplicarea-i unei pedepse mai blânde, ar reprezenta o soluție inechitabilă, inadecvată și

disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și a scopului

pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului,

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane,

caracterul excepțional al pedepsei cu închisoare fiind clar argumentat de către

instanțele de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5 din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura pedepsei aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) Cod

de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care

îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel,

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

5

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Mihaela Rotari,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 23 noiembrie 2021, în

privința inculpatului Marcu Alexei xxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 25 februarie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

6

7