1ra-9/2022 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-9/2022 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-9/2022

1-21057161-01-1ra-03012022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 ianuarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău din 12 octombrie 2021, declarat de inculpatul

Mînăscurtă Anatolie XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 16.04.2021 - 08.07.2021,

instanța de apel: 29.07.2021 - 12.10.2021,

instanța de recurs: 03.01.2022 - 19.01.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Mînăscurtă Anatolie a

fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare, fără

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, prin înlăturarea acestei

pedepse complementare, conform art. 78 alin. (2) Cod penal.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat pentru o perioadă de probațiune de 3 ani.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă

de 3098 lei.

inculpatul Mînăscurtă A., deplasându-se la volanul microbuzului ,,Mercedes

Sprinter”, n.î. XXXXXX, pe ruta Talmaza-Chișinău, cu permis de conducere de

categoria respectivă, pe traseul R-30 Căușeni-Chișinău, până la intrare în s.

1

Grigorievca, r-nul Căușeni, din direcția or. Căușeni, deplasându-se cu o viteză de

aproximativ 70 km/h, încălcând Regulamentul circulației rutiere aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13.05.2009, și anume, pct. 45) subpct. (1) lit. a),

b), spct. 2), prin care este stipulat că conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii

factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în

conducere care ar permite să prevadă situațiile periculoase; 2) în cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului.

Neținând cont de condițiile climaterice (timp de noapte, lapoviță) și vizibilitatea

drumului inclusiv și starea psihofiziologică (perioadă lungă de timp la volan în

condiții climaterice nefavorabile deplasării), ca rezultat al unei sineîncrederi

exagerate, a tamponat pietonul Morari A., care se deplasa pe partea dreaptă a

carosabilului, direcția de deplasare a mijlocului de transport, cauzându-i, conform

raportului de expertiză judiciară nr. 202003C3037 din 15.03.2021, vătămări

corporale grave, în rezultatul cărora Morari A. a decedat pe loc.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitoriu, învinuirea adusă și probele administrate, solicitând examinarea cauzei

penale în procedura simplificată, prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală.

În baza probelor administrate, instanța a încadrat acțiunile inculpatului pe art.

264 alin. (3) lit. b) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației sau

de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, care se pedepsește cu închisoare de

la 3 la 7 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, că beneficiază

de reducerea limitelor de pedeapsă în corespundere cu prevederile art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală, că nu au fost stabilite circumstanțe agravante, la locul de

muncă se caracterizează ca fiind un angajat disciplinat, cu o calificare înaltă, în

colectiv este stimat, accidente rutiere nu a avut, de multe ori a fost menționat cu

diferite diplome și premii pentru merite în munca depusă, că potrivit cazierului

contravențional a fost sancționat pentru comiterea a 11 contravenții în domeniul

circulației rutiere, că a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise și a recuperat

prejudicial material cauzat succesorului părții vătămate, iar acesta nu are pretenții de

ordin material sau moral și a solicitat aplicarea unei pedepse mai blânde inculpatului,

concluzionând a-i stabili pedeapsa cu închisoare cu suspendarea condiționată a

executării ei.

La fel, instanța a statuat că, conform art. 78 alin. (2) Cod penal, în cazul în

care se constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa

complementară, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.

Astfel, începând cu 01.01.2004 și până în prezent, inculpatul este angajat în

calitate de șofer la coloana nr. 1 a SA „Baza de transport Auto nr. 36”, Căușeni, fiind

un angajat disciplinat cu o calificare înaltă, în colectiv este stimat, programul de

lucru permanent îl îndeplinește, accidente rutiere nu a avut.

Deci, fiind apreciate aceste împrejurări în calitate de circumstanțe atenuante

și ținând cont de faptul că inculpatul este încadrat în serviciu, iar permisul de

2

conducere este unica sursă de existență, precum și că nu au fost constatate careva

circumstanțe agravante, este posibilă eliberarea lui de pedeapsa complementară

obligatorie or, anularea dreptului de a conduce mijlocul de transport îl va lipsi de

posibilitatea de a munci și, în consecință, de a-și întreține familia, automobilul fiind

utilizat la îndeplinirea sarcinilor de serviciu atribuite conform contractului de muncă.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

în privința inculpatului să fie dispusă anularea dreptului de a conduce mijloace de

transport.

Apelantul a invocat că instanța de fond eronat nu a aplicat în privința

inculpatului pedeapsa complementară obligatorie, neluând în calcul riscul social

sporit al infracțiunii comise.

Ori, prin neaplicarea pedepsei complementare obligatorii - anularea dreptului

de a conduce mijloace de transport, pedeapsa stabilită nu-și va atinge scopul,

conform prevederilor art. 61 alin. (2) Cod penal, de restabilire a echității sociale,

corectare și resocializare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane.

octombrie 2021, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Lui Mînăscurtă Anatolie, condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal,

i-a fost aplicată pedeapsa complementară - anularea dreptului de a conduce mijloace

de transport.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că sancțiunea infracțiunii incriminate inculpatului

prevede pedeapsa cu închisoarea, iar pedeapsa complementară este una obligatorie.

Or, infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal se pedepsește

cu închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de

transport.

Totodată, instanța de fond, recunoscând inculpatul vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, a omis să-i aplice

pedeapsa complementară obligatorie sub formă de anularea dreptului de a conduce

mijloace de transport. Potrivit art. 3 alin. (1), 75 alin. (1) Cod penal, nimeni nu poate

fi suspus unei pedepse penale, decât în strictă conformitate cu legea penală, iar

persoanei recunoscute vinovate i se aplică o pedeapsă în limitele fixate în Partea

specială.

Astfel, prima instanță pripit a ajuns la concluzia neaplicării pedepsei

complementare, or, luând în considerație prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal și

ținând cont de circumstanțele excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele

faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și

după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe care micșorează esențial

gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și de contribuirea activă a

participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la descoperirea acesteia, instanța de

judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimi prevăzută de legea penală pentru

infracțiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice

pedeapsa complementară obligatorie.

3

Deci, în conformitate cu art. 79 Cod penal, stabilirea pedepsei sub limita

minimă sau unei pedepse mai blânde, care nu este prevăzută în sancțiunea articolului

corespunzător din Codul penal, în baza căruia este încadrată infracțiunea, se admite

luând numai în considerare personalitatea vinovatului în cazul existenței

circumstanțelor excepționale, legate de scopul, motivele, rolul vinovatului și

comportamentul acestuia până la săvârșirea infracțiunii, în timpul și după săvârșirea

infracțiunii.

Prin urmare, trebuie să existe în împrejurările în care s-a derulat fapta

infracțională ori în datele privind personalitatea infractorului circumstanțe,

împrejurări, particularități, situații sau stări de lucruri, care constituie excepție de la

starea obișnuită a lor ori a personalității inculpatului.

Împrejurările obișnuite sunt cele care predomină și caracterizează majoritate,

cetățenilor și nu pot fi considerate excepționale. Ca excepționale, instanța urmează

să stabilească astfel de împrejurări care micșorează esențial gravitatea faptei și

consecințele ei, precum și date privind personalitatea făptuitorului (grad de invaliditate

- I, II, persoana cu dizabilități severe și accentuate, merite deosebite față de societate, alte

circumstanțe de importanță majoră). În cazul stabilirii unor asemenea împrejurări

instanța de judecată este obligată să indice în sentință care anume circumstanțe ale

cauzei sunt considerate excepționale și în corelație cu care date despre persoana

vinovatului ele servesc drept temei pentru aplicarea art. 79 Cod penal. Instanțele de

judecată trebuie să studieze multilateral, în deplină măsură și obiectiv, toate

circumstanțele și datele care caracterizează atât negativ, cât și pozitiv persoana

inculpatului și care au o importanță esențială pentru stabilirea categoriei și mărimii

pedepsei.

Totodată, în speță nu au fost constatate careva circumstanțe excepționale sau

cumul de circumstanțe atenuante care, în conformitate cu prevederile art. 78 alin.

(2), 79 Cod penal, ar crea premisa ca inculpatului să nu-i fie aplicată pedeapsa

complementară.

Respectiv, deoarece art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal prevede pedeapsa

complementară obligatorie - anularea dreptului de a conduce mijloace de transport,

conducându-se de principiul legalității, în privința inculpatului urmează a fi aplicată

pedeapsa complementară - anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

de apel și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul invocă faptul că, instanța de apel greșit a concluzionat că urmau

să fie constatate careva circumstanțe excepționale, or, art. 76 lit. j) Cod penal oferă

instanței dreptul de a lua în considerație și alte circumstanțe atenuante, acestea fiind

indicate în sentință.

Mai mult, conform art. 79 alin. (1) Cod penal, ținând cont de circumstanțele

excepționale ale cauzei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de alte

circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum

și de contribuirea activă a participantului la descoperirea infracțiunii săvârșite,

instanța de judecată poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.

În speță, sunt incidente prevederile art. 79 alin. (2) Cod penal, că poate fi

considerată excepțională atât o circumstanță atenuantă, cât și o totalitate de

asemenea circumstanțe.

4

Or, prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal, după cum rezultă din alin. (3) și (5)

ale acestui articol, acționează față de persoanele care au săvârșit infracțiuni ușoare,

mai puțin grave, grave și deosebit de grave.

Prin urmare, este neîntemeiată afirmația instanței de apel că instanța de fond

n-a studiat multilateral, în deplină măsură și obiectiv toate circumstanțele și datele

care caracterizează atât negativ, cât și pozitiv persoana inculpatului și care au o

importanță esențială pentru stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, concluzionând

eronat că, în cadrul cercetării judecătorești, nu au fost constatate careva circumstanțe

excepționale sau cumulul de circumstanțe atenuante care, în conformitate cu

prevederile art. 78 alin. (2), 79 Cod penal, ar crea premisa ca inculpatului să nu-i fie

aplicată pedeapsa complementară.

Totodată, art. 75 Cod penal obligă instanța să stabilească pedeapsa în raport

cu circumstanțele atenuante sau agravante prevăzute la art. 76, 77 Cod penal.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) și 12) Cod de

procedură penală - instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just și argumentat a ținut cont de prevederile art. 7 alin. (1), 61 alin. (2), 75

alin. (1), 651 alin. (3) Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont

de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât

și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod și

în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

5

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia. Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport

poate fi aplicată de instanța de judecată, cu redobândirea ulterioară a permisului de

conducere, în modul stabilit de lege.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că în cazul în

care inculpatul a recunoscut vinovăția și a reparat prejudiciul cauzat succesorului

părții vătămate, dar a comis o infracțiune gravă, soldată cu decesul unei persoane,

infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani și cu anularea dreptului

de a conduce mijloace de transport – pedeapsă complementară obligatorie, chiar și

în prezența circumstanțelor invocate de recurent, o pedeapsă penală mai blândă decât

cea aplicată de instanța de apel, adică fără anularea dreptului de a conduce mijloace

de transport, ar fi inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cu persoana inculpatului, cât și cu scopul

pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului,

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Ori, soluția instanței de apel coroborează și cu următoarele împrejurări.

Potrivit art. 78 alin. (2) Cod penal, în cazul în care instanța de judecată

constată circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată, iar conform art. 79 alin. (1) Cod penal,

ținând cont de circumstanțele excepționale ale cauzei, instanța de judecată poate să

nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.

Totodată, în corespundere cu jurisprudența națională, potrivit prevederilor art.

78 alin. (2) Cod penal, în cazul în care instanța de judecată constată circumstanțe

atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa complementară care nu este

obligatorie (“cu sau fără”) prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită poate fi

înlăturată. Pedeapsa complementară obligatorie poate fi înlăturată numai în

condițiile art. 79 alin. (1) Cod penal, dacă există circumstanțe atenuante

excepționale. În spiritul art.79 Cod penal, se înțelege că trebuie să existe ori în

împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind

personalitatea infractorului, circumstanțe, împrejurări, particularități, situații sau

stări de lucruri, care constituie excepție de la starea obișnuită a lor ori a personalității

inculpatului. Împrejurările obișnuite sunt cele care predomină și caracterizează

majoritatea cetățenilor și nu pot fi considerate excepționale. Ca excepționale,

instanța urmează să stabilească astfel de împrejurări care micșorează esențial

gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și date privind personalitatea

făptuitorului - grad de invaliditate - I, II (persoana cu dizabilități severe și

accentuate), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe de importanță

majoră (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 11.11.2013, nr.8 - Cu privire la unele chestiuni ce

vizează individualizarea pedepsei penale, pct. 10., 11.).

Prin urmare, instanța de fond neîntemeiat a aplicat față de inculpat prevederile

art. 78 alin. (2) Cod penal, deoarece în cazul art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal

pedeapsa complementară este obligatorie, iar apărarea nu a declarat apel în aspectul

vizat (pct. 2., 3. din decizie).

6

În același timp, circumstanțele invocate de recurent nu sunt de natura celor

excepționale și nu cad sub incidența prevederilor art. 79 alin. (1) Cod penal (pct. 5.

din decizie).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului de către instanța de apel în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din

decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei

complimentare obligatorii (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 79 alin. (1) Cod penal, art. 27, 414 alin. (1)

și (2) a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate să nu aplice

pedeapsa complementară obligatorie, judecătorul apreciază probele în conformitate

cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală

și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens

decât cel pe care îl propune inculpatul este o competență și prerogativă legală a

acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct.

baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului

i s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul ordinar de pe rol

urmează a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul Penal,

7

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Mînăscurtă

Anatolie XXXX, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din

12 octombrie 2021, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 11 februarie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

8