1ra-1733/2021 — art. 217 al. 2 CP

1ra-1733/2021 — art. 217 al. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1733/2021

1-20106434-01-1ra-04082021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir

Judecători – Plămădeală Ghenadie, Cobzac Elena

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Gonța Maxim în numele inculpatului Ivanov Daniel, prin care solicită

casarea sentinței Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 26 februarie 2021 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2021, în cauza penală

privindu-l pe

Ivanov Daniel Xxxxx, născut la xxxxx, originar din raionul

xxxx, s. xxxx, domiciliat în mun. xxxxx, str. xxxxx, ap.xx,

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza actelor

din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

fiind examinată pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Ivanov Daniel a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 217 alin. (2) Cod penal, la o pedeapsă

sub formă de 100 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

S-a încasat din contul lui Ivanov Daniel în beneficiul statului cheltuielile

judiciare pentru efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică, în mărime de

1 860 lei.

Totodată, a fost soluționată soarta corpurilor delicte.

1.1. Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că Ivanov Daniel la

data de 26.06.2020, aproximativ la ora 21:40 min., aflându-se pe str. Drumul Viilor

intersecție cu str. Academiei, având un comportament suspect, a fost stopat de către

angajații OI al SII al IP Centru al DP mun. Chișinău, cărora, în rezultatul discuțiilor

le-a predat benevol un pachet improvizat din hârtie, pe care îl deținea asupra sa

intenționat, înțelegând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, în care se afla o

substanță de culoare albă, care conform raportului de constatare tehnico-științifică

1

nr.34/12/1-R-2450 din 31.07.2020, reprezintă substanța stupefiantă PVP (a-

pirrolidino- valerophenone), ce este inclusă în Hotărârea Guvernului RM nr.1088

din 05.10.2004 cu privire la aprobarea tabelelor și listelor substanțelor stupefiante,

psihotrope neutilizate în scopuri medicale, cantitatea acesteia fiind de 0,160 gr, ceea

ce conform Hotărârii Guvernului RM nr.79 din 23.01.2006, constituie cantități de

mari.

Acțiunile inculpatului Ivanov Daniel au fost încadrate de către prima instanță

în baza art. 217 alin. (2) Cod penal, adică circulația ilegală a drogurilor,

etnobotanicelor și analogilor acestora fără scop de înstrăinare, și anume păstrarea

ilegală a drogurilor, săvârșite în proporții mari și fără scop de înstrăinare.

în numele inculpatului Ivanov Daniel, prin care a solicitat casarea parțială a acesteia,

cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care inculpatului, pentru infracțiunea comisă,

să-i fie stabilită o pedeapsă minimă, sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității, iar cheltuielile pentru efectuarea expertizei judiciare nr. 34/12/1-R-2450

din 31.07.2020, în sumă de 1860 lei, să fie trecute în contul statului.

În motivarea apelului, apărarea a susținut că prima instanța, la individualizarea

pedepsei stabilite inculpatului Ivanov Daniel pentru infracțiunea comisă, nu a ținut

cont de faptul că ultimul a recunoscut vinovăția, a solicitat examinarea cauzei în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, or, conform procedurii

menționate supra, consideră că inculpatului urma a i se stabili o pedeapsă sub formă

de 60 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

Cu referire la încasarea din contul inculpatului Ivanov Daniel a cheltuielilor

judiciare suportate în legătură cu efectuarea expertizei judiciare, în sumă de 1 860

lei, apărarea a indicat că este neîntemeiată și ilegală, din motiv că raportul de

expertiză nr. 34/12/1 -R-2450 din 31.07.2020, în sumă de 1860 lei, a fost utilizat în

sensul art. 93 alin.(2) pct. 2),7) Cod de procedură penală în calitate de probă, fiind

pus la baza acuzării inculpatului Ivanov Daniel, astfel apărarea consideră, că costul

cheltuielilor judiciare urmează să fie suportate de către ordonatorul expertizei

judiciare, la caz, organul de urmărire penală, din mijloacele alocate pentru efectuarea

expertizelor din bugetul alocat, or, prevederile art. 227 alin.(3) Cod procedură

penală, prevăd expres că cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat,

dacă legea nu prevede altă modalitate.

fost respins, ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței.

Instanța de apel, în motivarea soluției adoptate, a relatat că prima instanță, la

pronunțarea sentinței, corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just

ajungînd la concluzia că inculpatul Ivanov Daniel a săvârșit anume infracțiunea

pentru care a fost condamnat, fiindu-i stabilită o pedeapsă echitabilă, de asemenea,

instanța întemeiat și motivat a dispus încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor

de judecată.

Cu privire la argumentele apărării, precum că inculpatului nu i-a fost

individualizată corect pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă, instanța de apel

a menționat că nu poate reține în calitate de circumstanță atenuantă recunoașterea

2

vinovăției de către inculpat, or, judecarea cauzei penale a avut loc în baza probelor

administrate la urmărirea penală, care are ca premisă recunoașterea faptelor indicate

în rechizitoriu, astfel, pedeapsa care urmează a fi aplicată inculpatului trebuie

stabilită în conformitate cu art. 3641 alin.(8) Cod de procedură penală, care stabilește

o pedeapsă redusă, luându-se în considerație recunoașterea faptelor, iar reținerea în

calitate de circumstanță atenuantă și recunoașterea vinovăției ar însemna acordarea

unei bivalențe juridice uneia și aceleiași circumstanțe.

Astfel, ținând cont de circumstanțele comiterii infracțiunii, conducându-se de

principiile generale de stabilire a pedepsei consfințite de art.61 alin.(2) Cod penal,

reieșind din caracterul infracțiunii, care potrivit prevederilor art.16 alin.(2) Cod

penal este una ușoară, precum și din noile limite ale pedepsei, determinate potrivit

art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, coroborat cu art.217 alin.(2) din Cod

penal, de personalitatea inculpatului, circumstanțele atenuante stabilite,

circumstanțele preinfracționale, instanța de apel a considerat că instanța de fond

justificat și motivat a reținut că pentru a asigura realizarea scopului legal al pedepsei,

în privința acesteia urmează a aplica pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 100

ore muncă neremunerată în folosul comunității.

Ce ține de cheltuielile judiciare, instanța de apel a reiterat că acestea corect au

fost încasate din contul lui Ivanov Daniel în beneficiul statului, în conformitate cu

prevederile art. 227, 229 Cod de procedură penală.

recurs ordinar de către avocatul Gonța Maxim în numele inculpatului Ivanov Daniel,

prin care, invocînd temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, se solicită casarea acestora în partea stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărîri în această latură, prin care

inculpatului, pentru infracțiunea comisă, să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de

muncă neremunerată, în mărime de 60 ore, inclusiv, cheltuielile pentru efectuarea

expertizei judiciare nr. 34/12/1-R-2450 din 31.07.2020, în sumă de 1860 lei, să fie

trecute în contul statului.

Apărarea, în susținerea solicitărilor sale, invocînd motive similare celor din

apel, a menționat că instanțele de fond, la stabilirea pedepsei sub formă de muncă

neremunerată, în mărime de 100 ore, au ignorat prevederile art. 78 alin. (1) Cod

penal și nu s-au expus detaliat asupra hotărîrilor adoptate.

Subsidiar, indică că instanțele de fond, dispunînd de a se încasa cheltuielile

judiciare, în sumă de 1 860 lei, din contul inculpatului Ivanov Daniel, nu au dat

deplină eficiență prevederile art. 227 alin.(3) Cod procedură penală, care stipulează

expres, că cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat, dacă legea nu

prevede altă modalitate.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

3

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal atestă că titularul

acestuia invocă în calitate de temei pentru casarea hotărârii instanței de apel

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stabilesc, că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când: 6) instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, însă, în esență, critică decizia

contestată în latura pedepsei aplicate inculpatului, precum și în partea soluționării

chestiunilor privind cheltuielile de judecată.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub acest aspect, Colegiul penal reține

că argumentele invocate în cererea de recurs nu s-au confirmat în urma cercetării

materialelor cauzei și în contextul ce urmează va puncta raționamentele care au stat

la baza respingerii acestora.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată la

aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală

acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului

individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana

se declară vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane.

Subsidiar, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

4

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Așadar, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor aplicate

persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la

cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră - detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o pedeapsă

mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se

stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor

menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Revenind la cazul supus judecății, instanța de recurs consideră că instanța de

apel corect a statuat asupra faptului că prima instanță a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75 Cod penal, și stabilind noile limite ale pedepsei prevăzute de

art. 217 alin. (2) Cod penal, conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

corect a ajuns la concluzia privind aplicarea unei pedepse sub formă de amendă, în

mărime de 100 ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Or, stabilirea unei

pedepse sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, în mărime de 60

ore, după cum solicită recurentul, nu este rațională în circumstanțele stabilite pe caz

și nu ar asigura scopul pedepsei penale prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal.

Cît privește critica recurentului privind ignorarea de către instanța de apel a

prevederilor art. 78 Cod penal, instanța de recurs ordinar ține să sublinieze că nu

poate fi reținută în calitate de circumstanță atenuantă, potrivit art. 76 Cod penal –

recunoașterea vinovăției, întrucît inculpatul a acceptat examinarea cauzei în

procedură simplificată, care impune recunoașterea deplină a vinovăției, iar în cazul

dat unei și aceleași stări de fapt i s-ar fi acordat o dublă valență juridică.

Totodată, Colegiul penal menționează că prima instanță corect a constatat că

inculpatul Ivanov Daniel a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău, din 14 mai 2019 în baza art. 311 alin. (2), art. 312 alin. (2) Cod penal, la

amendă în mărime de 30 000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa un anumit gen

de activitate pe un termen de 2 ani, sentință care nu a fost executată.

Astfel, ținînd cont de faptul că prin sentința primei instanțe inculpatului i-a

fost stabilită pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității,

Colegiul penal remarcă că prima instanță just a statuat, că în temeiul prevederilor

art. 87 Cod penal, pedepsele aplicate prin actele de dispoziție indicate supra,

urmează a fi executate separat.

Cu referire la argumentele părții apărării privind dezacordul cu încasarea din

contul inculpatului Ivanov Daniel în beneficiul statului a sumei de 1 860 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare, Colegiul penal reiterează faptul că prin Legea nr. 316 din

22 decembrie 2017, în vigoare din 09 februarie 2018 (publicată în Monitorul Oficial

cu nr. 40-47 art. 108 din 09 februarie 2018), a fost abrogat alin. (2) art. 143 Cod de

5

procedură penală, care prevedea că, plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile

prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat.

Potrivit prevederilor art. 229 Cod de procedură penală, (1) Cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. (2) Instanța

de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu

excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul

asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat,

atunci când aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de

mijloacele necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de

condamnatul care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă,

precum și de persoana în privința căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri

de nereabilitare. (3) Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau

parțial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în

caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența

substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea lor.

Având în vedere că raportul de constatare tehnico-științifică nr. 34/12/1-R-

2450 din 31 iulie 2020 (f.d. 23) a fost efectuat după intrarea în vigoare a

prevederilor Legii nr. 316 din 22 decembrie 2017, se ajunge la concluzia că soluția

instanțelor de fond raportată la prevederile art. 227, 229 alin. (1)-(3), 143 Cod de

procedură penală, este una întemeiată.

În aserțiunea dată, Colegiul penal, analizând materialele cauzei în raport cu

argumentele invocate de către recurent, conchide că instanța de apel, la judecarea

apelului a respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală, în mod întemeiat

a dat o individualizare corectă pedepsei stabilite inculpatului Ivanov Daniel pentru

infracțiunea comisă, precum și just a stabilit încasarea cheltuielilor judiciare din

contul inculpatului în beneficiul statului, motivându-și temeinic soluția în acest sens,

așa cum este indicat în pct. 3. al prezentei decizii, soluție pe care instanța de recurs

o însușește și reiterarea căreia nu o consideră necesară, deoarece soluția instanței de

apel este pe deplin conformă circumstanțelor de fapt și de drept stabilite, precum și

practicii judiciare constante.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în cazul în care instanțele de fond și-au motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției acestor instanțe (a se vedea, în special, cauzele Garcia Ruiz v. Spania,

hotărârea din 21 ianuarie 1999; Helle v. Finlanda, hotărârea din 19 decembrie

1997).

Totodată, în concepția Curții Europene, art. 6 § 1 nu impune motivarea detaliată

a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (cauza Van de Hurk v. Olanda,

nr. 16034/90 din 19 aprilie 1994, Immeubles Groupe Kosser v. Franța, nr. 38748/97

din 9 martie 1999).

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel, nu a comis erori de drept, care ar genera casarea deciziei

6

adoptate, urmând a fi dispusă inadmisibilitatea recursului declarat, ca fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Gonța Maxim în

numele inculpatului Ivanov Daniel, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 16 iunie 2021, în cauza penală privindu-l pe Ivanov Daniel

Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 03 februarie 2022.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Plămădeală Ghenadie

Cobzac Elena

7