1ra-2200/2021 — art. 264 alin. 1 Cp

1ra-2200/2021 — art. 264 alin. 1 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-2200/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Ghenadie Plămădeală,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

14 septembrie 2021, declarat de inculpatul

Burca Nicolae XXXXX, născut la

XXXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul XXXXX,

cetățean al R. Moldova, condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Nisporeni din 25.10.2016

și decizia Curții de Apel Chișinău din 17.01.2017, în

baza art. 287 alin. (3), 152 alin. (2), 84 Cod penal, la 5

ani închisoare.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 09.10.2020 - 18.11.2020,

instanța de apel: 11.02.2021 - 14.09.2021,

instanța de recurs: 09.12.2021 - 22.12.2021.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Burca Nicolae

a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la 140 ore de muncă neremunerată

în folosul comunității.

N., fără a deține permis de conducere de categoria „A” pentru conducerea motocicletelor

cu capacitatea cilindrică ce depășește 50 cm3, a condus motocicleta ,,Fecon FK150-4G”,

cu capacitatea cilindrică de 150 cm3, fără număr de înmatriculare, pe una din străzile s.

Căbăiești, r-nul Călărași. La un moment dat, contrar prevederilor pct. 45 sub pct. 1) lit.

a), b), c), d) și sub pct. 2) din Regulamentul circulației rutiere, nefiind atent la trafic, a

tamponat pietonul Ciobanu I. care mergea pe acostament, cauzându-i vătămări corporale

medii sub formă de fractură diafizară închisă a ulnei drepte ce condiționează dereglarea

sănătății de lungă durată.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei

în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, că aceasta se confirmă

1

prin probele administrate în faza de urmărire penală și acțiunile lui urmează a fi încadrate

în baza art. 264 alin. (1) Cod penal ca încălcarea regulilor de securitate a circulației de

către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență

o vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Totodată, instanța a statuat că în cadrul judecării cauzei partea vătămată nu a

înaintat acțiune civilă.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se încaseze de la inculpat

prejudiciul material și moral, în mărime de 50.000 lei.

Apelantul a invocat că, accidentul s-a produs după orele 2000, toată noaptea nu a

putut dormi din cauza durerilor insuportabile ale mâinii fracturate, iar la primele ore ale

dimineții a alertat familia, care l-au transportat la spital.

În urma intervenției și investigațiilor medicale s-a constatat că mâna dreaptă are

o fractură închisă, fiindu-i pusă în ghips.

În urma traumatismelor și fracturii brațului superior drept, s-a constatat o

deteriorare a sănătății de lungă durată, calificată ca vătămare corporală medie. Brațul

drept îl doare în continuu.

A rămas stupefiat la auzul că nu a solicitat recuperarea pagubei. Din contra, a

solicitat recuperarea prejudiciului material și moral cauzat de inculpat, pe care în timpul

anchetei l-a estimat la 50.000 lei.

2021, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

De la Burca Nicolae s-a încasat în beneficiul părții vătămate Ciobanu Ion

prejudiciul moral în mărime de 20.000 lei.

Acțiunea civilă în partea prejudiciului material a fost admisă în principiu, asupra

cuantumului urmând a se expune instanța în ordinea procedurii civile.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că, în conformitate cu art. 219 alin. (1) Cod procedură

penală, acțiunea civilă în procesul penal se intentează prin depunerea unei cereri,

adresate procurorului sau instanței de judecată, de către persoanele fizice sau juridice

cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin fapta (acțiunea

sau inacțiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârșirea acesteia.

Reieșind din conținutul cererii de apel, partea vătămată solicită încasarea din

contul inculpatului a prejudiciului material și moral estimat la suma de 50.000 lei,

nefiind specificat cuantumul fiecărui prejudiciu în parte.

În conformitate cu art. 387 alin. (3) Cod procedură penală, în cazuri excepționale

când, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părții civile, ar trebui amânată

judecarea cauzei, instanța poate să admită, în principiu, acțiunea civilă, urmând ca

asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

Totodată, instanța nu poate stabili suma exactă a despăgubirilor cu titlu de

prejudiciu material cauzat părții vătămate, deoarece la dosar nu a fost anexată nicio

probă care să confirme suportarea prejudiciului material în urma accidentului rutier

comis, din care motive se impune soluția admiterii în principiu a acțiunii civile în partea

prejudiciului material, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să se

pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

2

Conform art. 2036 Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu

moral prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte

cazuri prevăzute de lege, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă

la reparația prejudiciului prin plata de despăgubiri. Prejudiciul moral se repară indiferent

de existența și întinderea prejudiciului patrimonial. Reparația prejudiciului moral se face

și în lipsa vinovăției autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin

condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului

preventiv sau a declarației scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate

de sancțiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunității și

în alte cazuri prevăzute de lege. Dacă legea nu prevede altfel, simpla constatare a

încălcării unui drept sau interes recunoscut de lege fără plata de despăgubiri oferă

satisfacție echitabilă persoanei vătămate doar când aceasta corespunde cu natura

dreptului sau interesului recunoscut de lege încălcat și persoana vătămată astfel va putea

obține o valoare nepatrimonială superioară prejudiciului moral suferit. Dreptul la

despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor personale nepatrimoniale poate fi

cesionat numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre

judecătorească definitivă.

Potrivit art. 2037 Cod civil, mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea prejudiciului

moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a autorului prejudiciului, dacă

vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această despăgubire poate

aduce satisfacție echitabilă persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea prejudiciului

moral le apreciază instanța de judecată, luînd în considerare circumstanțele în care a fost

cauzat prejudiciul, restrîngerea posibilităților de viață familială și socială, precum și

statutul social al persoanei vătămate. La determinarea despăgubirii, instanța de judecată

va tinde să acorde o despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea

acordată în mod obișnuit în împrejurări similare și, pe de altă parte, ia în cont

particularitățile cazului.

În acest context, argumentele părții vătămate privind încasarea prejudiciului

moral, sunt întemeiate parțial, urmând să fie casată sentința în această parte cu

pronunțarea unei noi hotărâri privind încasarea de la inculpat cu titlu de prejudiciu

moral, ținând cont de rolul acestuia în comiterea infracțiunii, personalitatea inculpatului

și atitudinea acestuia de cele comise, de suferințele părții vătămate, care a suferit

vătămări corporale medii sub formă de fractură diafizară închisă a ulnei drepte ce

condiționează dereglarea sănătății de lungă durată.

Astfel, se v-a ține cont de gravitatea cauzării suferințelor psihice și fizice a părții

vătămate, de impactul asupra sănătății părții vătămate, de faptul că părții vătămate ia

fost cauzate vătămări corporale medii, a necesitat tratament, ținând cont de gradul de

vinovăție și rolul și comportamentul inculpatului, de suferințele suportate de partea

vătămată, fiind necesar de a încasa cu titlu de prejudiciu moral de la inculpat suma de

20.000 lei, suma care este echitabilă, în raport cu cele comise, cu suferințele părții

vătămate în legătură cu infracțiunea comisă, această sumă fiind suficientă, care nu vine

în contradicție cu prevederile art. 41 din CoEDO, din care rezultă că suma pretinsă nu

trebuie să fie exorbitantă și să nu tindă la o îmbogățire fără temei, suma solicitată de

50.000 lei fiind una exagerată.

Ori, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se

are în vedere o serie de criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan

3

fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste

valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămări, măsura în care i-a

fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste

despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a

prejudiciului moral suferit și, nu îmbogățirea fără justă cauză.

În cazul dat, stabilind cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru prejudiciului

moral produs prin infracțiune, instanța i-a în considerație, că în rezultatul faptele

infracționale săvârșite de inculpat, părții vătămate i-au fost cauzate suferințe fizice prin

cauzarea acestuia a leziunilor corporale, instanța de apel a ajuns la concluzia că, Burca

N. i-a cauzat părții vătămate un prejudiciu moral.

Astfel, soluționând chestiunea cu privire la acțiunea civilă, conform art. 387 Cod

de procedură penală, se consideră oportună încasarea de la inculpat în beneficiul lui

Ciobanu I. a prejudiciul moral în mărime de 20.000 lei.

instanței de apel și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă parțial acțiunea

civilă în latura prejudiciului moral.

Recurentul a invocat că, instanța de apel nu a motivat de ce anume suma de 20.000

lei este una echitabila. Ori, având 7 copii la întreținere, suma respectivă este una imensă

și v-a fi pus în situația imposibilității întreținerii copiilor, iar asta la rândul sau v-a leza

alte valori sociale mult mai grav.

Totodată, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, instanța de apel urma

să aibă în vedere o serie de criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan

fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste

valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămări, măsura în care i-a

fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste

despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a

prejudiciului moral suferit și nu îmbogățirea fără justă cauză.

La caz, instanța de apel nu s-a referit la laturile menționate, iar partea vătămată nu

a probat in niciun fel, măcar una din criteriile indicate chiar de instanța de apel.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 420 CPP.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în

art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că în recursul ordinar, în pofida prevederilor enunțate,

nu este indicat niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea

ilegalității hotărârilor contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

4

inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se reține că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel

legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

mărimea prejudiciului moral cauzat părții vătămate în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat a

ținut cont de prevederile art. 219 alin. (4), 220 alin. (3), 387 alin. (1) Cod de procedură

penală, art. 2037 Cod civil, conform căror, la evaluarea cuantumului despăgubirilor

materiale ale prejudiciului moral, instanța de judecată ia în considerare suferințele fizice

ale victimei, etc. Hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate cu normele

dreptului civil. O dată cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă

sunt dovedite temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea

civilă, în tot sau în parte, ori o respinge. Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral

se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea

prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a autorului

prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această

despăgubire poate aduce satisfacție echitabilă persoanei vătămate. Caracterul și

gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanța de judecată, luând în considerare

circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, restrângerea posibilităților de viață

familială și socială, precum și statutul social al persoanei vătămate. La determinarea

despăgubirii, instanța de judecată va tinde să acorde o despăgubire care, pe de o parte,

are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod obișnuit în împrejurări similare și, pe

de altă parte, ia în cont particularitățile cazului.

Prin urmare, instanța de apel just și întemeiat s-a pronunțat asupra mărimii

despăgubirii respective în funcție de caracterul și gravitatea prejudiciului moral

cauzat, de măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacție echitabilă părții

vătămate, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul,

respectând proporționalitatea comparabilă cu cea acordată în mod obișnuit în

împrejurări similare și ținând cont de particularitățile cazului.

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța de

5

apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura cuantumului prejudiciului moral

acordat părții vătămate.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura civilă în alt sens decât cel pe care îl propune inculpatul,

este o competentă și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4. -

la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea atacată cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Burca Nicolae

XXXXX, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14

septembrie 2021, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 21 ianuarie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Ghenadie Plămădeală

6