OLTEANU v. ROMANIA and 2 other applications
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
OLTEANU v. ROMANIA and 2 other applications (CtEDO, 2023)
Publicat la 30 ianuarie 2023 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 47735/20 Călin-Ovidiu OLTEANU împotriva României și alte două cereri (a se vedea lista adăugată) comunicată la 9 ianuarie 2023 Declararea FACTElor O listă a reclamanților și detaliile relevante ale cererilor lor sunt prezentate în apendice. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Într-un caz penal care implică o serie de suspecți, reclamantul a fost acuzat la 23 octombrie 2015 de a fi fost complice al abuzului de birou: în calitate de avocat, el a solicitat ca un anumit bun imobiliar să fie înregistrat în Registrul Landului în beneficiul unei părți private, chiar dacă el nu a furnizat sau nu a produs nici un titlu la respectivul proprietate. Iunie 2017 au fost acuzate și trimise în fața instanțelor penale interne; în ceea ce privește reclamantul, acuzațiile au fost renunțate ( clasare ), procurorul a constatat că nu s-a comis niciun act penal (fapta nu exista în consecință, reclamantul a depus un caz civil, susținând de la biroul procurorului și de la rambursarea statului cu o sumă de 6.200 Lei român (RON) în ceea ce privește taxele de reprezentare suportate în procedurile penale inițiate împotriva lui. El se bazează pe art. 276 §§ 5 și 6 din Codul de Procedură Penală („PC penală”). La 2 noiembrie 2018, Curtea de district Iași și-a respins acțiunea împotriva Oficiului Procurorului pentru lipsa de statut juridic al acuzatului, judecând cont de faptul că statul a fost responsabil pentru astfel de cereri; prin urmare, a permis acțiunea depusă împotriva statului, constatând că, pe baza articolului 504 alineatul § 1 din PC penal, statul a fost responsabil financiar pentru orice eroare judiciară, cel de-al doilea concept care acoperă situația reclamantului. La 29 octombrie 2019, Curtea județului Iași a susținut această hotărâre, declarând că art. 538 din noul PC penal, precum și art. 275 § 6 au fost relevante pentru circumstanțele reclamantului, statul fiind în vina procedurală în cazul său. La 28 mai 2020, Curtea de Apel Iași a permis obiecția depusă de stat și a constatat că aceasta din urmă nu are caracter juridic pentru astfel de cereri precum reclamantul, în măsura în care, potrivit PC-ului penal, statul nu a fost înscris ca „partie la procedura penală” și, prin urmare, nu ar putea fi responsabil pentru rambursarea costurilor și cheltuielilor. La 30 octombrie 2006, reclamantul, jurnalistul din Cluj, a fost acuzat de a fi comis mită și asociație penală în activitățile unui grup criminal; a fost acuzată la 19 ianuarie 2007, împreună cu opt co-acuzate. Cazul penal a fost transferat într-o altă jurisdicție situată la 500 km, și anume, de la Cluj la Brīila. În hotărârea finală a lui 20 Decembrie 2017, Curtea de Apel Galați a susținut achitarea reclamantului pronunțată de instanța de primă instanță la 15 aprilie 2016. La 19 iunie 2018, reclamantul a depus o acțiune civilă împotriva statului, cerând, în măsura în care este relevantă pentru acest caz, să fie acordată o compensație pentru prejudiciu material într-o sumă de 79.752.69 RON (reprezentarea, costurile de transport și de cazare) suportate în cursul unsprezece ani și mai mult de 117 de audieri care au avut loc în cadrul procedurii penale inițiate împotriva ei. Ea s-a bazat pe dispozițiile legii Tort, argumentând, în esență, că este statul care a inițiat procedura penală împotriva ei, care a făcut-o să incurce în toate prejudiciile materiale pretinse. La 10 decembrie 2018, județul Bihor a respins afirmațiile ei, având în vedere faptul că acuzarea în se nu poate fi considerată drept o acțiune ilegală, în sensul responsabilității de tort, nici nu a fost noțiunea de vinovăție relevantă pentru astfel de circumstanțe, în măsura în care un procuror nu ar putea fi obligat să inculpe doar cei cu privire la care rezultatul privind o condamnare este sigur. În apelul său, reclamantul a susținut că, atâta timp cât PC-ul penal nu prevedea un drept clar de a obține rambursarea costurilor și cheltuielilor din partea statului, ea a trebuit să se bazeze pe dispoziții civile pentru a justifica cererile de rambursare. La 21 mai 2019, Curtea de Apel Oradea a constatat că, în cadrul procedurilor penale, procurorul public a acționat într-adevăr în numele statului, dar un achitament în sine nu a putut fi considerat ca o dovadă că procurorul a acționat ilegal atunci când a fost investigat și inculpat. La 5 martie 2020, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a respins noul recurs al reclamantului. Curtea cea mai înaltă a constatat că achitarea nu implică neapărat vina procurorului în inițierea procedurii penale conexe; de asemenea, acuzarea în sine nu a putut fi considerată drept o acțiune ilegală. Criminal PC a prevăzut o rambursare a costurilor și cheltuielilor numai de către răniți și/sau de către părțile civile, după caz. În același timp, reclamantul a decis să se bazeze pe dispozițiile legii târgului, invocand existența unei responsabilități obiective ale statului în caz de achitare, și nu pe dispozițiile relevante ale PC penal, care prevedea condiții specifice pentru rambursarea costurilor în cadrul procedurilor penale. Într-un anumit timp neespecificat în 2015, au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului, acuzate de a fi luat mită și de a fi instigate alții să ia mită. Hotărârea finală din 28 noiembrie 2019 l-a achitat, Curtea Înaltă de Casare și Justiție, constatând că acțiunea nu a fost comisă (fapta nu existe La 2 iunie 2020, reclamantul a depus cereri civile împotriva statului, în scopul de a obține rambursarea a 15,076.80 RON, și anume sumele plătite în ceea ce privește costurile și cheltuielile în cadrul procedurii penale, precum și dobânzile pe valoarea respectivă. El a susținut că a fost inevitabil o vină de către stat în a fi inițiat o procedură penală care s-a încheiat cu un achitare deoarece nu s-a comis niciun act penal. El s-a bazat pe articolele 276 5 și 6 din PC penal, la art. 453 din Codul de Procedură Civilă („PC civilă”), precum și pe principiile legii torturilor. La 8 octombrie 2020, Tribunalul de Primă Instanță din Beiuș a permis parțial cererile, declarând că statul are dreptul în acțiuni precum cea depusă de reclamant, deoarece aceaceasta a fost cea care a fost responsabilă atunci când reprezentanții săi au inițiat proceduri civile sau penale împotriva unei terțe părți, care în cele din urmă a câștigat cazul. Baza juridică a acestor acțiuni se bazează pe vina procedurală a statului (culpa procesual ), care exista chiar și în absența unei credințe proaste în numele său. La 30 martie 2021, Curtea județului Bihor a permis apelul statului și a respins cererile. Acesta a considerat că, deși art. 276 alineatul (6) din PC penal a instituit dreptul unui acuzat de a solicita costuri judiciare din partea statului, astfel de afirmații ar trebui examinate în conformitate cu dreptul civil, în special cu legea tortuară, principii; pe o bază de principiu, vina statului în ceea ce privește a inițiat proceduri penale împotriva unui individ nu ar putea fi presupusă ori de câte ori această persoană a fost achitată, existența unei acțiuni ilegale și a unei erori concrete în momentul inițierii procedurii penale respective fiind chestiuni care trebuie dovedit de către reclamant pe baza cazului. La 30 martie 2022, Curtea de Apel de Oradea a susținut, cu majoritate, concluziile instanței de judecată inferioară; a considerat că statul a fost obligat să inițieze o procedură penală în fiecare caz de detectare a semnelor unei infracțiuni (principiul oficialit ); astfel de inițiere, precum și toate actele de investigație au fost prin acțiunea legală în mod implicit, cu excepția cazului în care s-a dovedit altfel. Achitarea în sine nu implică existența unei erori judiciare, declanșând responsabilitatea statului de a compensa. Disidentul a considerat că nimeni nu poate fi exonerat din vina procedurală, cu excepția cazului în care este prevăzut în mod expres de lege. Criminal PC prevede în esență în părțile sale relevante că, în cazul în care procedura penală se încheie prin achitare, acuzatul poate solicita rambursarea costurilor și cheltuielilor din partea răniților și/sau a partidului civil, în măsura în care aceste costuri au fost cauzate de acestea. Cu toate acestea, în toate celelalte cazuri, calculatorul penal indică faptul că această chestiune ar fi examinată pe baza principiilor dreptului civil, fără detalii suplimentare privind măsurile care trebuie luate de către reclamant sau de către instanțe: art. 275 – Plata costurilor litigiului suportat de părți „...(5) În cazul achitării, partea vătămată sau partea civilă este obligată să plătească acuzatului și, după caz, părții civile responsabile, costurile juridice suportate de acestea în măsura în care au fost cauzate de partea vătămată sau de partea civilă. (6) În toate celelalte situații, instanța stabilește obligațiile de restituire în conformitate cu principiile dreptului civil.” 504 – Compensarea pentru condamnarea ilegală sau deținerea ilegală „(1) Oricine a fost condamnat prin o decizie finală... are dreptul la compensare de la stat pentru orice pierdere sau daune suferite în cazul în care, după reexaminare, este reținut într-o hotărâre finală că nu a comis infracțiunea în cauză sau că infracțiunea a fost comisă.... (2) Oricine împotriva căruia a fost luată o măsură preventivă și în favoarea căreia a fost acordată o decizie de întrerupere a procedurii sau de achitare din motivele enumerate în alineatul anterior, are, de asemenea, dreptul la compensare pentru prejudiciul suferit...” Conținutul articolului 504 din fostul PC penal se reiterează în termeni similari, în măsura în care este cazul în cauză în temeiul articolelor 538 și 539 din actualul PC penal. Dispozițiile relevante ale statului PC civil, după cum urmează: art. 453 – Costuri de atribuire a litigiului „(1) Partea care pierde este obligată, la cererea partidului câștigător, să plătească cele de-a doua costuri ale litigiului...” În 2017, Curtea Înaltă de Casare și Justiție („HCCJ”) a fost sesizată cu o cerere de soluționare preliminară (noile) chestiuni juridice (hotărără prealabilă pentru dezlegarea unaor tooriuni de drept ), întrebarea care trebuie evaluată fiind dacă un acuzat care a fost achitat deoarece actul nu a fost comis (fapta nu există ), ar putea solicita rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în cadrul procedurii penale, bazandu-se pe art. 275 § 6 din PC penal citit coroborat cu art. 453 din PC civil. La 11 iulie 2018 HCCJ a respins cererea ca fiind inadmisibilă, menționând că problema în joc nu a fost nou legislată, deoarece dispozițiile relevante nu și-au schimbat conținutul de la adoptarea fostului PC penal în 1968. HCCJ a declarat că această chestiune a fost tratată rar în jurisprudența sa și că rezultatele relevante nu par să converge suficient în aceeași direcție și fără echivoc. Abordări diferite au fost, de asemenea, identificate în doctrina relevantă. Unii au susținut ideea că statul ar trebui să fie responsabil pentru rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate de acuzatul care a fost achitat, dacă nu s-a identificat nicio vină în numele rănitului și/sau al partidului civil în determinarea acestor cheltuieli. ), care deține orice parte care a pierdut cazul. Altele au considerat că, cu excepția erorilor judiciare, statul nu a putut fi considerat responsabil pentru compensarea acuzatului prin, printre altele , rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în cadrul procedurii. În sfârșit, unele altele au considerat că principiile legii torturilor ar putea fi relevante pentru evaluarea cererilor respective. Reclamanții se plâng că nu au putut recupera costurile și cheltuielile (în special taxele de reprezentare și de transport) suportate în cadrul procedurilor penale care au fost inițiate împotriva lor și au încetat cu acestea fiind exculpate, fie prin o inculpație neprevăzută (cazul nr. 47735/20), sau prin achitare (cazurile nr. 55917/20 și 29610/22), astfel de imposibilitate se datorează, în opinia reclamanților, lipsei de claritate a legislației interne relevante. Acestea afirmă o încălcare a drepturilor lor de proprietate, astfel cum sunt protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, în timp ce reclamantul în cerere nr. 29610/22 se bazează, de asemenea, pe art. 13 din Convenție pentru a se plânge că dreptul intern nu oferă un remediu eficace pentru cererile sale relevante. Reclamanții în cererile nr. 55917/20 și 29610/22 consideră, de asemenea, că au fost discriminați din cauza faptului că nu au putut recupera costurile și cheltuielile din partea statului, în timp ce afirmațiile lor similare ar fi fost admisibile împotriva părților rănite private și/sau civile în cadrul procedurii. Se bazează pe art. 14 din Convenție. Întrebări COMUNE Toate cererile au existat o interferență cu bucuria pașnică a poseselor reclamanților, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, reclamanții au avut vreo așteptare legitimă că costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii penale inițiate împotriva lor vor fi rambursate în caz de întrerupere sau achitare? Dacă este cazul, au fost private de o astfel de așteptare legitimă care constituie „poședințele” în interesul public și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege? Reclamanții au la dispoziția lor un remediu intern eficace pentru plângerea lor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel cum este prevăzut la art. 13 din Convenție? CAUZA CAZUL CU PREZENTĂRI SPECIFICĂ Cereri nr. 55917/20 și 29610/22 1. Reclamanții au epuizat toate căile de recurs interne eficace, conform art. 35 alin. § 1 din Convenție, în legătură cu plângerea acestora în temeiul art. 14 luate în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 care, în ceea ce privește recuperarea costurilor în cadrul procedurii penale, s-a încheiat cu un achitament, în temeiul legii, ei, în calitate de fostul acuzat în cadrul acestor proceduri, au dreptul să obțină costurile și cheltuielile suportate de cel rănit și/sau de cel civil, în măsura în care vina procedurală a acestuia din urmă a fost presupusă (regulă „pierderea plătește”), dar nu din stat, a cărui vină subjectivă trebuia să fie demonstrată? Reclamanții, în calitate de presupusi creditori ai statului în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurilor penale împotriva acestora, au inițiat și au încheiat un achitament, într-o situație comparabilă cu creditorii unei părți private (injuriate și/sau civile) în cadrul unor proceduri similare? În acest caz, reclamanții au fost tratați diferit decât creditorii unei părți private (injuriți și/sau civili), deoarece nu au putut obține rambursarea costurilor suportate în procedura penală împotriva lor din partea statului? În afirmativ, este o astfel de diferență în ceea ce privește tratamentul contrar articolului 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. (a se vedea, mutatis mutandis Fábián v. Ungaria [GC], nr. 78117/13, §§ 113-117 și 127, 5 septembrie 2017)? Apendice nr. de cerere nr. Cazul Locat pe Anul reclamant al locului de naștere al reședinței Reprezentat de 47735/20 Olteanu v. România 15/10/2020 Călin-Ovidiu OLTEANU 1979 Iași Română 55917/20 Vodă v. România 27/11/2020 Anca Elena VODĂ 1976 Nojord Romanian Radu Liviu CHIRIȚĂ 29610/22 Rotar v. România 31/05/2022 Raul-Ovidiu-Raj ROTAR 1971 Sârbești România Simona Ioana PAȘCU