1ra-1858/2021 — art. 208 alin. 1, 187 alin. 2 lit. b CP

1ra-1858/2021 — art. 208 alin. 1, 187 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1858/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Iurie DIACONU

judecători Liliana CATAN

Ion GUZUN

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Țurcanu Svetlana, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 iunie 2021,

în cauza penală privindu-l pe

GAIȚĂ Andrei XXXXX, născut la

XXXXX, originar și locuitor al XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.10.2016 - 04.12.2019;

Instanța de apel: 29.01.2020 – 10.03.2020;

29.03.2021 – 09.06.2021;

Instanța de recurs: 25.06.2020 – 26.01.2021;

23.08.2021 – 13.10.2021.

c o n s t a t ă:

Gaiță Andrei a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 208 alin. (1) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Gaiță Andrei a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare

pe termen de 4 ani, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, fără amendă, iar în

baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat pentru

perioada de probațiune de 1 an.

Gaiță Andrei la 07 iunie 2016, aproximativ la ora 17:00, acționând intenționat

dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor lor, prevăzând urmările lor și

dorind în mod conștient survenirea acestora, urmărind scopul dobândirii ilicite prin

metoda sustragerii în mod deschis a bunurilor altei persoane, împreună și prin

înțelegere prealabilă cu minorul XXXXX, conducând o motocicletă ce aparținea

ultimului, deplasându-se pe o stradă în XXXXX, în mod deschis, în prezența

proprietarului au sustras de la marginea drumului public un gânsac ce aparținea

1

localnicului Sușinschi Mihail XXXXX, cauzând acestuia un prejudiciu material în

sumă de 250 lei.

Gaiță Andrei a fost învinuit și de faptul că în același timp și loc, împreună cu

minorul XXXXX, cunoscând cu certitudine despre vârsta minoră a acestuia și

folosindu-se de faptul vulnerabilității ultimului, intenționat, urmărind scopul

provocării dorinței minorului XXXXX de a participa la infracțiune, l-a atras pe

ultimul în activitate criminală, instigându-l la săvârșirea sustragerii deschise a unui

gânsac cu costul de 250 lei ce aparținea lui Sușinschi Mihail.

cauzei penale cu adoptarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care a-l recunoaște pe Gaiță Andrei vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de:

- art. 208 alin. (1) Cod penal și a-i aplica pedeapsă sub formă de închisoare pe

termen de 1 an;

- art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal a-i aplica pedeapsă sub formă de închisoare

pe un termen de 5 ani, cu amendă în mărime de 600 u.c., echivalentul a 12.000 lei.

În conformitate cu art. 84 alin. (1) și alin. (2) Cod de procedură penală, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, a-i stabili lui

Gaiță Andrei, pedeapsa definitivă pe termen de 5 ani și 6 luni de închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 600 u.c.,

echivalentul a 12 000 lei.

În argumentarea apelului, procurorul a invocat că prima instanță, la pronunțarea

sentinței de achitare a inculpatului pe capătul de acuzare adus în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal, incorect a apreciat circumstanțele de fapt și

de drept, stabilite atât în cursul urmăririi penale cât și în cadrul cercetării judecătorești.

Apelantul a menționat că din declarațiile martorului minor XXXXX, dar și ale

inculpatului făcute în cadrul ședinței de judecată, s-a constatat cu certitudine că

inculpatul se cunoștea de mai mult timp cu minorul XXXXX, erau consăteni și

prieteni. Cunoștea că el este elev la liceul din sat și respectiv, că nu a atins vârsta

majoratului. La comiterea infracțiunii de sustragere Gaiță Alexandru își dădea seama

de caracterul prejudiciabil al acțiunilor lor și le-a admis în mod conștient.

La fel, urma să aprecieze critic și declarațiile martorului XXXXX or, ultimul

este prieten cu inculpatul și putea fi determinat de a face declarații favorabile

inculpatului și în cazul de față s-a adeverit faptul că inculpatul Gaiță Andrei, a acționat

în scopul determinării minorului XXXXX la comiterea faptei de jaf.

Mai mult, prin sentința Judecătoriei Rezina din 31 octombrie 2016

(dosar nr.1-158/2016), procesul penal în cauza penală privind învinuirea lui XXXXX

de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, a fost

încetat în legătură cu faptul că părțile s-au împăcat, ultima având autoritatea lucrului

judecat. Potrivit sentinței nominalizate, s-a constatat că „ …la 07 iunie 2016,

aproximativ la ora 17:00, inculpatul minor XXXXX, împreună cu Gaiță Andrei, la

2

propunerea ultimului, având scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane,

aflându-se în stradă în XXXXX, în mod deschis au sustras un gânsac, ce aparține

cet. Sușinschi Mihail XXXXX, cauzându-i un prejudiciu material considerabil în

mărime de 250 lei..”.

Prin urmare, existența unui act de condamnare în privința minorului XXXXX,

pentru aceleași fapte comise și de către inculpat, arată clar coparticiparea acestora la

comiterea infracțiunii de jaf și de aici nemijlocit intenția inculpatului de atragere a

minorului XXXXX, în activitatea infracțională.

Considera acuzatorul de stat că, nerecunoașterea vinovăției de către inculpatul

Gaiță Andrei pentru atragerea minorului XXXXX la activitate infracțională constituia

doar un mijloc de apărare, în situația în care circumstanțele de fapt dovedesc scopul

și intenția acestuia, dar și legătura cauzală dintre fapta infracțională și urmările

prejudiciabile. La fel, existența sentinței în privința minorului XXXXX, are

autoritatea lucrului judecat, fiind inadmisibilă constatarea lipsei vinovăției lui Gaiță

Andrei pentru fapta de atragere a minorului la săvârșirea faptei infracționale.

Procurorul a mai invocat că pedeapsa aplicată de către prima instanță este prea

blândă și nu va contribui la corectarea inculpatului.

a fost respins, ca nefondat, apelul procurorului cu menținerea sentinței fără modificări.

a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a tras concluzia că fapta inculpatului

nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal.

Astfel, nici una din probele acumulate la urmărirea penală și cercetate în ședința

primei instanțe și instanței de apel nu confirmă vina inculpatului privitor la atragerea

minorului la activitatea infracțională.

Cu referire la declarațiile părții vătămate Sușinschi Mihail și a martorilor Vascan

Filip, Arhirii Vladimir și XXXXX, probe aduse de către procuror în susținerea

învinuirii inculpatului, instanța de apel a menționat că acestea corespund și

coroborează cu declarațiile inculpatului și demonstrează cu certitudine nevinovăția

acestuia în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal, privitor la

atragerea minorului la activitatea infracțională. De asemenea, inculpatul a negat că ar

fi fost inițiatorul sustragerii și implicit, că l-ar fi atras pe minorul XXXXX la activitate

criminală.

În continuare instanța de apel a considerat nefondată și poziția apelantului

precum, că prin sentința Judecătoriei Rezina din 31 octombrie 2016, procesul penal

în cauza penală privind învinuirea lui XXXXX de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, a fost încetat în legătură cu faptul că părțile s-au

împăcat (f.d. 111, 112) și această sentință are autoritatea lucrului judecat, or inculpatul

n-a participat în cadrul examinării acestui proces penal și nici măcar nu a fost audiat

în cadrul acestui proces.

Apreciind din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

3

toate probele administrate, instanța de apel a remarcat, că nu i-au fost prezentate probe

privind faptul, că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) Cod

penal.

Astfel, instanța de apel a statuat că, acuzatorul de stat nu a prezentat nici o probă

care ar fi demonstrat vinovăția inculpatului Gaiță Andrei în săvârșirea infracțiunii

imputate lui, în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, respectiv prima instanță, în

prezența circumstanțelor analizate mai sus, corect a concluzionat că Gaiță Andrei

trebuie să fie achitat pe art. 208 alin. (1) Cod penal, din motivul lipsei în acțiunile sale

a faptului infracțiunii.

solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare. Invocând temeiurile

pentru declararea recursului prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală, acuzatorul de stat consideră că instanța de apel neîntemeiat a

menținut sentința în partea achitării lui Gaiță Andrei de sub învinuirea de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal, precum și în partea stabilirii

acestuia a modalității de executare a pedepsei cu aplicarea art. 90 Cod penal.

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a ținut cont și nu a

apreciat totalitatea probelor care demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal, or, la caz a fost stabilit cu

certitudine că Gaiță Andrei, împreună cu minorul XXXXX, cunoscând cu certitudine

despre vârsta minoră a lui XXXXX și folosindu-se de faptul vulnerabilității ultimului,

intenționat, urmărind scopul provocării dorinței minorului de a participa la

infracțiune, l-a atras pe ultimul în activitate criminală, instigându-l la săvârșirea

sustragerii deschise a unui gânsac cu costul de 250 lei, ce aparține lui Sușinschi

Mihail.

Remarcă acuzatorul de stat că instanța de judecată în momentul aprecierii

acțiunilor lui Gaiță Andrei și calificării acestora, nu a sesizat că ultimul săvârșind

infracțiunea prevăzută de art. 187 Cod penal, fiind împreună cu minorul XXXXX, l-

a atras pe ultimul în activitatea criminală.

Fapta infracțională este demonstrată prin faptul că, din declarațiile martorului

minor XXXXX, dar și a inculpatului făcute în cadrul ședinței de judecată, s-a

constatat cu certitudine că inculpatul se cunoștea de mai mult timp cu minorul, erau

consăteni și prieteni. Gaiță Andrei cunoștea că el este elev la liceul din sat și respectiv,

că nu a atins vârsta majoratului. La comiterea infracțiunii de sustragere deschisă Gaiță

Alexandru își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor lor și le-a admis în

mod conștient. La fel, acuzarea consideră că declarațiile martorului XXXXX urmau

a fi apreciate critic, or, ultimul fiind prieten cu inculpatul, putea fi determinat de a

face declarații favorabile în privința lui Gaiță Andrei.

Evidențiază procurorul că prin sentința Judecătoriei Rezina din 31 octombrie

2016, procesul penal în cauza penală privind învinuirea lui XXXXX de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, a fost încetat în legătură

4

cu faptul că părțile s-au împăcat, sentința având autoritatea lucrului judecat. Potrivit

sentinței nominalizate în privința lui XXXXX, s-a constatat că la 07 iulie 2016,

inculpatul minor XXXXX, împreună cu Gaiță Andrei, la propunerea ultimului, având

scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, aflându-se în stradă în XXXXX,

în mod deschis au sustras un gânsac ce aparține lui Sușinschi Mihail.

Astfel, existența unui act de condamnare în privința minorului XXXXX, pentru

aceleași fapte comise și de către inculpat, arată clar coparticiparea acestora la

comiterea infracțiunii de jaf și de aici nemijlocit intenția inculpatului de atragere a

minorului XXXXX în activitatea infracțională.

Instanța de apel neîntemeiat a considerat că Gaiță Andrei corect a fost achitat de

sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) din Codul

penal.

De asemenea, instanța de apel nu s-a expus asupra prevederilor art. art. 7, 61, 75,

76 Cod penal, adică nu a efectuat procedura de individualizare și stabilirea duratei și

cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii pedepsei cu aplicarea art. 90 Cod penal,

ignorând prevederile art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală. Or, dispoziția art. 90

Cod penal, obligă instanța să indice în hotărâri, motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei.

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, considerând că decizia instanței

de apel este întemeiată și legală.

2021, apelul procurorului a fost admis, cu casarea parțială a deciziei în partea

menținerii sentinței Judecătoriei Orhei, sediul Rezina din 04 decembrie 2019, prin

care Gaiță Andrei a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 208 alin. (1) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii și s-a dispus rejudecarea cauzei în această parte de către aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată. În rest, dispozițiile deciziei s-au menținut.

de către titularul cererii de recurs și-au găsit confirmare în speța dedusă judecății sub

aspectul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

și hotărârea atacată nu cuprindea motivele pe care se întemeia soluția.

Deși sentința a fost contestată cu apel de către procuror, care a invocat

dezacordul cu soluția primei instanțe în partea achitării lui Gaiță Andrei de sub

învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal, Colegiul

penal a atestat că instanța de apel nu a pătruns în esența argumentelor formulate,

trecând asupra acestora în mod superficial, nefiind motivată respingerea acestora.

Din conținutul deciziei rezultă că instanța de apel a respins probele aduse de

către procuror în susținerea învinuirii inculpatului în baza art. 208 alin. (1) Cod penal,

considerând că declarațiile părții vătămate Sușinschi Mihail și a martorilor Vascan

Filip, Arhirii Vladimir și XXXXX, coroborează cu declarațiile inculpatului și

5

demonstrează cu certitudine nevinovăția acestuia privitor la atragerea minorului la

activitatea infracțională.

Însă sub acest aspect instanța de apel nu a analizat probele enunțate în coroborare

cu circumstanțele săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal,

or, Gaiță Andrei era împreună cu minorul XXXXX, pe aceeași motocicletă, erau

consăteni și prieteni. Gaiță Andrei conducea motocicleta lui XXXXX, a oprit-o la un

moment dat, minorul XXXXX a sustras gânsacul și ulterior împreună au dispărut de

la locul săvârșirii infracțiunii.

În circumstanțele în care ei erau prieteni, rezultă că Gaiță Andrei cunoștea că

XXXXX este elev la liceu și respectiv, că nu a atins vârsta majoratului. La comiterea

infracțiunii de sustragere Gaiță Andrei își dădea seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor lor și le-a admis în mod conștient.

Instanța de apel a trecut cu vederea și faptul că prin sentința Judecătoriei Rezina

din 31 octombrie 2016 (dosar nr.1-158/2016), procesul penal în cauza penală privind

învinuirea lui XXXXX de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b),

f) Cod penal, a fost încetat în legătură cu faptul că părțile s-au împăcat, ultima având

autoritatea lucrului judecat.

Potrivit sentinței nominalizate, s-a constatat că „ …la 07 iunie 2016, aproximativ

la ora 17:00, inculpatul minor XXXXX, împreună cu Gaiță Andrei, la propunerea

ultimului, având scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, aflându-se în

stradă în XXXXX, în mod deschis au sustras un gânsac, ce aparține cet. Sușinschi

Mihail XXXXX, cauzându-i un prejudiciu material considerabil în mărime de 250

lei..” (fd. 111-112).

În contextul celor descrise rezultă că instanța de apel nu a acordat deplină

eficiență argumentelor invocate de către acuzatorul de stat cu referire la faptul că,

existența unui act de condamnare în privința minorului XXXXX, pentru aceleași fapte

comise și de către inculpat, arată clar coparticiparea acestora la comiterea infracțiunii

de jaf și de aici nemijlocit intenția inculpatului de atragere a minorului XXXXX, în

activitatea infracțională.

În concluzie, argumentele invocate în apelul acuzării nu au fost supuse verificării

de către instanța de apel, argumente care, de fapt, țin de soluționarea fondului apelului

și neexpunerea asupra acestora reprezintă neexaminarea fondului apelului de către

instanța de apel.

Motivarea insuficientă efectuată de instanța de apel, s-a apreciat ca un viciu de

judecată care afectează hotărârea adoptată și a reprezentat temei legal de a fi casat

decizia atacată și a fi dispusă rejudecarea cauzei în instanța de apel.

apelul procurorului a fost respins ca nefondat, cu menținerea fără modificări a

sentinței contestate.

acuzării nu a solicitat audierea martorului XXXXX, precum și a celorlalți martori ai

6

acuzării pentru a confirma vinovăția inculpatului pe art. 208 alin. (1) Cod penal,

limitându-se doar la citirea declarațiilor acestora .

Instanța de apel examinând probatorul, consideră neargumentată și neîntemeiată

învinuirea adusă inculpatului în baza art. 208 alin. (1) Cod penal, precum că, ,,(...)

inculpatul a acționat în scopul determinării minorului la comiterea faptei de jaf”.

Prin urmare, instanța de fond la achitarea inculpatului în baza art. 208 alin. (1) Cod

penal n-a comis careva erori, iar sentința instanței de fond în această parte este una

argumentată inclusiv în raport cu argumentele apelului declarat.

Argumentele instanței de fond la adoptarea soluției, în virtutea corectitudinii lor

și pentru a evita repetări inutile au fost acceptate și de instanța de apel, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert

vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele

să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate

acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

În situația în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod

concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

părților să utilizeze eficient orice drept de apel/recurs eventual, o curte de apel poate,

în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă instanță.

(Garcia Ruis contra Spaniei, Hei le contra Finlandei)

Referitor la argumentele procurorului, privind faptul că există un act de

condamnare în privința minorului XXXXX pentru aceleași fapte comise, care arată

clar coparticiparea acestora și nemijlocit intenția inculpatului de atragerea minorului

în activitatea infracțională, se reține că sentința în privința minorului XXXXX în baza

art. 187 alin.(2) lit. b), f) Cod penal nu demonstrează prezența laturii obiective și a

celei subiective în acțiunile inculpatului la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208

alin.(1) Cod penal .

Totodată potrivit materialilor cauzei, în privința minorul procesul penal în cauza

penală privind învinuirea lui XXXXX în baza art. 187 alin. (2) Cod penal a fost încetat

în legătura că părțile s-au împăcat.(f.d.111-112).

Prin urmare, în sensul infracțiunii prevăzute la art. 208 Cod penal, prin

„atragere” trebuie de înțeles o influențare neconcretizată exercitată asupra minorului,

prin manipularea psihologică a acesteia, când i se inoculează în conștiință modul

criminal de viață sau când se întreprinde o racolare a acesteia într-un grup infracțional.

Totodată, noțiunea de „atragere” specificată la art. 208 Cod penal, care de altfel

nu presupune altceva decât o activitate a persoanei de influențare asupra psihicului

altei persoane întru determinarea la comiterea unei infracțiuni. Lato sensu și

activitatea instigatorului ca participant la infracțiune presupune exercitarea unei

7

presiuni asupra psihicului uman în scopul comiterii de acesta din urmă a unei fapte

prejudiciabile.

La caz, analizând materialele cauzei s-a stabilit că lipsesc careva probe care ar

demonstra faptul atragerii de către Gaiță Andrei a minorului la activitatea

infracțională.

ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală,

solicitând casarea deciziei, remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel în alt

complet de judecători.

În motivare recurentul a indicat că:

- instanța de apel examinând apelul nu a ținut cont și nu a apreciat totalitatea

probelor care demonstrează vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii

încriminate de către organul de urmărire penală în baza art. 208 alin. (1) Cod penal;

- instanța de judecată în momentul aprecierii acțiunilor lui Gaiță Andrei și

calificării acestora, nu a sesizat că ultimul, săvârșind infracțiunea prevăzută de art.

187 Cod penal, fiind împreună cu minorul XXXXX, l-a atras pe ultimul în activitatea

criminală;

- fapta infracțională este demonstrată de declarațiile martorului minor XXXXX,

dar și ale inculpatului făcute în cadrul ședinței de judecată;

- inculpatul cunoștea că minorul este elev la liceul din sat și respectiv nu a atins

vârsta majoratului;

- acuzarea consideră că declarațiile martorului XXXXX urmează parțial a fi

apreciate critic, or, ultimul este prieten cu inculpatul și putea fi determinat de a face

declarații favorabile în privința lui Gaiță Andrei ;

- alegațiile inculpatului privind nerecunoașterea vinovăției pe episodul art. 208

Cod penal, constituie doar un mijloc de apărare, deoarece minorul cu siguranță nu

săvârșea infracțiune de jaf, dacă inculpatul nu oprea motocicleta. La fel trebuie de

apreciat critic declarațiile ultimului că a observat gâsca la XXXXX doar când a ieșit

din XXXXX, precum că ceva îl bătea la picior, văzând în mînă la XXXXX o gâscă;

- instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea blândă, fiindu-i aplicat

neîntemeiat prevederile art. 90 Cod penal;

- instanța era obligată să indice care anume circumstanțe ale cauzei sunt

considerate atenuante și în corelație cu care date despre persoana vinovată, servesc

temei pentru aplicarea art. 90 Cod penal.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (4) Cod de procedură penală, recursul se consideră

admisibil în cazul în care acesta îndeplinește cerințele de formă și conținut, iar

temeiurile invocate se încadrează în cele enumerate în art. 427 Cod de procedură

8

penală - în cazul în care este prezentă încălcarea gravă a drepturilor persoanei, iar

cauza prezintă un interes deosebit pentru jurisprudență.

În sensul art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală recursul trebuie să fie

motivat, iar art. 430 Cod de procedură penală indică expres cerințele cărora trebuie să

corespundă cererea de recurs, în special, textul recursului trebuie să conțină

argumentarea ilegalității hotărârii atacate, cu indicarea temeiurilor prevăzute de art.

427 Cod de procedură penală (unul sau mai multe din acestea) și cu invocarea

problemei de drept ce persistă în cauză, indicând care este eroarea comisă de

instanță.

În acest sens se reține, că art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

prevede 5 temeiuri de declarare a recursului ordinar, astfel, dacă o parte a procesului

consideră că soluția instanței de apel conține erori de drept și o atacă în instanța

superioară, atunci ea este obligată, conform art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală

să motiveze recursul cu argumentarea ilegalității hotărârii atacate și să arate eroarea

ce s-a comis în coraport cu cel puțin unul din temeiurile normei menționate.

Referitor la temeiul art. 427 alin. (1) pct. 10 Cod de procedură penală, simpla

menționare că instanța nu a indicat temeiurile pentru aplicarea art. 90 Cod penal,

rezultă o critică teoretică și subiectivă a deciziei instanței de apel, nefiind indicate

motive relevante prin care s-ar confirma prezența temeiului pentru recurs,

constatându-se lipsa motivării recursul și cu argumentarea ilegalității hotărârii atacate

și arătarea erorii ce s-a comis în coraport cu cel puțin unul din temeiurile normei

menționate.

Prin urmare, criticile formulate de recurent nu conțin indicii unor erori de drept

și respectiv nu sunt motivate sub aspectul casării hotărârii recurate, ca fiind ilegale.

În cazul în care autorul nu argumentează ilegalitatea hotărârii atacate și nu

invocă concret în recurs temeiul sau eroarea pe care se bazează din cele reglementate

de norma procesual penală, un asemenea recurs se consideră ca fiind necorespunzător

după conținut, deoarece nu îndeplinește exigențele prevăzute de pct. 5) art. 430 Cod

de procedură penală și urmează a fi respins ca inadmisibil.

În acest sens, se reține că recurentul doar face referire la prevederi legale în

abstract, fără însă a descrie circumstanțele cauzei date.

De principiu, instanța de recurs preia spre examinare doar acele critici, care sunt

corespunzător argumentate de recurenți, cu indicarea legăturii cauzale dintre eroarea

de drept pretinsă că a fost admisă de instanța inferioară și circumstanțele de fapt ale

cauzei cărora acestea se circumscriu.

Pe aceiași linie de considerente, Colegiul evidențiază că, invocarea formală a

unor temeiuri de casare, care nu sunt urmate de o motivare corespunzătoare, nu poate

face obiect de examinare în procedura de recurs, având în acest sens în vedere că,

potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ

de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă

alte interese decât interesele legii. Completarea cererii de recurs cu argumente ce ar

9

suplini-o din oficiu, este contrară principiului contradictorialității ce guvernează

întreg procesul penal.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut, prevăzute în art.

429 și 430 Cod de procedură penală.

Având în vedere cele consemnate supra, Colegiul Penal statuează asupra soluției

de inadmisibilitate a recursului ordinar declarat de procuror, deoarece acesta nu

întrunește condițiile legale de conținut.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Țurcanu Svetlana, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 09 iunie 2021, în cauza penală privindu-l pe GAIȚĂ

Andrei XXXXX, deoarece nu îndeplinesc cerințele de conținut.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 noiembrie 2021.

Președinte Iurie DIACONU

Judecător Liliana CATAN

Judecător Ion GUZUN

10