1re-138/2021 — art. 264-1 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1re-138/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Victor Boico

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului în anulare împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 29 septembrie 2020, declarat de avocatul Eni Artiom în numele

condamnatul

BOU Gheorghe XXXXX, născut la

XXXXX, originar XXXXX, domiciliat XXXXX,

termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.08.2019-20.12.2019;

Instanța de recurs: 25.06.2020-29.09.2020;

Instanța de recurs în anulare:24.06.2021 – 15.09.2021.

c o n s t a t ă:

cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală

Bou Gheorghe, a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal, la muncă neremunerată în folosul

comunității cu o durată de 134 ore, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport.

29 iunie 2019, aproximativ ora 21.00, încălcând prevederile p. 14 al Regulamentului

Circulației Rutiere care stabilește expres că, conducătorului de vehicul îi este interzis

să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe

contraindicate, care provoacă reducerea reacției, deplasându-se la volanul

automobilului de model ,,Renault Megan” cu nr. de înmatriculare XXXXX pe

XXXXX, a fost stopat de colaboratorii Inspectoratului Național de Patrulare și fiind

suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică a fost

supus testării cu Analizatorul concentrației de etanol ,,DRAGER Alcotest 6810”, în

rezultatul testării la dânsul fiind stabilită concentrația vaporilor de alcool în aerului

1

expirat de 0,49 mg/l., concentrație care conform art. 13412 Cod penal, constituie

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul Bou Gheorghe a declarat

că, recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu, nu dorește

administrarea de noi probe și solicită ca judecata pe cauza penală dată să se facă pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, solicitarea acestuia fiind

susținută și de avocatul Eni Artiom.

În drept, acțiunile intenționate ale inculpatului Bou Gheorghe au fost calificate

în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal ca conducerea mijlocului de transport de către o

persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care Bou Gheorghe, să fie recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal la 160 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de

transport.

În argumentarea recursului declarat, acuzatorul de stat a invocat următoarele:

- soluția adoptată de instanța de fond este ilegală în partea stabilirii pedepsei,

aceasta în mod eronat nu a aplicat pedeapsa complementară sub formă de privare de

dreptul de a conduce mijloace de transport;

- în motivarea soluției, instanța invocă circumstanțele atenuante ale vinovăției

inculpatului și anume că acesta pentru prima data a comis o infracțiune ușoară,

acordarea ajutorului la descoperirea infracțiunii comise, căința în cele comise,

caracteristica pozitivă, lipsa antecedentelor penale, lipsa circumstanțelor agravante

cât și faptul că este șofer de profesie, iar corectarea și reeducarea acestuia este

posibilă fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, înlăturând

sancțiunea complementară conform art. 78 alin. (2) Cod penal;

- din considerentul că la săvârșirea infracțiunii inculpatul s-a folosit de un

mijloc de pericol sporit, partea acuzării consideră că în privința inculpatului urmează

să fie aplicată în mod obligatoriu pedeapsa complementară sub formă de anularea

dreptului de a conduce mijloace de transport;

- instanța nu a luat în considerație gravitatea infracțiunii incriminate și nu a

stabilit o pedeapsă care ar duce la corectarea și reeducarea inculpatului;

- solicitările inculpatului și apărării cu privire la aplicarea prevederilor art. 78

și 79 Cod penal, materializate în neaplicarea în privința inculpatului a pedepsei

complementare obligatorii pe motivul constatării doar a circumstanțelor atenuante și

pretinsului fapt că inculpatul lucrează oficial în calitate de șofer, urmează a fi

respinse ca neîntemeiate, or în situația din speță, instanța de judecată nu a putut

stabili și constata circumstanțe excepționale în lipsa unui suport probator pentru

aplicarea unei pedepse sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru

2

infracțiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori să nu aplice

pedeapsa complementară obligatorie;

- argumentul apărării cu privire la faptul că, inculpatul lucrează oficial în

calitate de șofer, nu poate fi reținut în vederea dispunerii neaplicării în privința

acestuia a pedepsei complementare obligatorii, aceasta nefiind o circumstanță

excepțională a cauzei, ultimul nefiind lipsit de dreptul de a se angaja în câmpul

muncii în altă funcție;

- conform prevederilor relevante ale art. 651 alin. (3) Cod penal, permisul de

conducere poate fi redobândit ulterior, în modul stabilit de lege.

2020, a fost admis recursul procurorului, s-a casat sentința în partea neaplicării

pedepsei complementare, rejudecă cauza pronunțându-se o nouă hotărâre în această

parte potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

Bou Gheorghe a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 2641 alin. (1) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității în mărime de 134 ore și i s-a aplicat pedeapsa

complementară sub formă de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transport.

În rest, sentința atacată s-a menținut.

4.1. În motivarea concluziei sale, instanța de recurs a menționat, că instanța de

fond a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării și

just a stabilit vinovăția inculpatului în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal.

Sentința primei instanțe a fost contestată numai în partea stabilirii pedepsei

penale, iar ce ține de încadrarea juridică și vinovăție, sentința nu a fost atacată.

Privitor la numirea pedepsei penale, s-a conchis că instanța de fond la stabilirea

categoriei pedepsei, incorect a aplicat prevederile legale, și, în conformitate cu

revederile art. 7, 75 Cod penal, nu a ținut cont de limitele de pedeapsa prevăzute de

lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite reflectat de împrejurările săvârșirii

sale, poziția procesuală a inculpatului în cadrul procesului penal, dar și

personalitatea acestuia.

Instanța de recurs, a constatat că, circumstanțele invocate de către instanța de

fond la aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal în privința inculpatului, nu pot fi

apreciate ca fiind circumstanțe excepționale ce ar justifica neaplicarea pedepsei

complementare sub formă de anularea dreptului de a conduce mijloacele de

transport, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (1) Cod penal. Or, cumulul

de circumstanțe atenuante reținute de instanța de fond nu pot fi valorificate ca

circumstanțe excepționale prevăzute de art. 79 alin. (1) Cod penal.

Mai mult ca atât, pedeapsa complementară sub formă de anularea dreptului de

a conduce mijloace de transport, îndeplinește rolul de completare a represiunii și de

lichidare a practicii vicioase în rândul conducătorilor auto de conducere a

3

autoturismelor în stare de ebrietate și înlăturării stării de primejdie create asupra

siguranței pe drumurile publice.

Astfel s-a reținut că, pedeapsa penală principală, cât și cea complementară

reprezintă o formă de constrângere, care trebuie să reflecte întotdeauna gravitatea

faptei comise.

4.2 În conformitate cu prevederile art. 466 Cod de procedură penală, hotărârile

judecătorești au devenit irevocabile.

inculpatului a înaintat recurs în anulare, solicitând casarea totală a deciziei cu

dispunerea rejudecării cauzei în instanța de recurs ordinar, de către un alt complet

de judecată.

În motivare, recurentul a invocat că procurorul a declarat apel împotriva

sentinței instanței de fond, cu motivarea cererii sale în drept, potrivit dispozițiilor

legale cu privire la procedura judecării cauzelor penale în ordine de apel și cu

formularea cerințelor stabilite de art. 415 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală

(f.d. 89-92).

Prin urmare, instanța ierarhic superioară, urma să examineze cauza penală în

procedura căii de atac declarate de către parte, aceasta fiind condiționată de

conținutul și temeiurile în drept susținute în cerere și propria cale de atac, precum și

cerințele formulate.

În situația în care, sentința judecătorească nu s-a contestat potrivit legii în

ordinea de atac exercitată de către parte, instanța ierarhic superioară urma să declare

cererea de apel sau, după caz, cererea de recurs ca fiind inadmisibilă, cum prevăd

dispozițiile art. 415 alin. (1) pct. 1 lit. b) și 449 alin. (1) pct. 1 lit. c) Cod de procedură

penală.

Însă, instanța de apel a examinat cauza în ordine de recurs, adoptând o decizie

potrivit art. 449 Cod de procedură penală, prin care a fost agravată situația

condamnatului Bou Gheorghe. Așadar, recurentul a constatat că instanța superioară

și-a arogat competentă improprie de judecare a cauzei penale în ordine de recurs, de

vreme ce procurorul a exercitat apel împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani din 20 decembrie 2019. De asemenea, conținutul cererii procurorului nu

creează nici o aluzie asupra procedurii de recurs, care urma a fi utilizată de către

acuzatorul de stat, atunci când s-a contestat sentința, ceea ce demonstrează caracterul

deliberat al conduitei subiectului oficial al procesului penal de a ataca sentința

nominalizată anume cu apel.

Cu toate că, apărarea a înaintat obiecții asupra faptului că instanța superioară a

dispus examinarea cauzei penale în procedura de recurs, odată ce a fost declarat

apelul, instanța de apel a respins obiecția, motivând că Programul Integrat de

Gestionare a Dosarului a înregistrat cererea dedusa judecății în procedura recursului

ordinar.

4

Prin acțiunile sale, instanța l-a dezavantajat pe condamnat în raport cu acuzarea,

ceea ce este contrar principiului egalității armelor în proces, garantat de dreptul la

un proces echitabil.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind declarat peste

termen.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 452 Cod de procedură penală, Procurorul General și adjuncții lui,

persoanele menționate la art. 401 alin. (1) pct. 2) și 3), precum și în numele acestor

persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă

de Justiție recurs în anulare împotriva hotărârii judecătorești irevocabile, după

epuizarea căilor ordinare de atac.

Conform art. 454 Cod de procedură penală, în redacția Legii nr. 66 din 05

aprilie 2012, în vigoare din 27 octombrie 2012, recursul în anulare poate fi declarat

în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești sau,

în cazul în care cererea a fost comunicată Guvernului R. Moldova de către Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, de la data comunicării ei.

Analizând dispozițiile legale expuse mai sus, în raport cu speța dată, rezultă că

recursul în anulare este o cale extraordinară de atac care se utilizează doar după

epuizarea căilor ordinare de atac și în termenul prevăzut de lege în scopul reparării

erorilor de drept, comise la judecarea cauzei în cazul în care un viciu fundamental

în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată.

Din materialele cauzei rezultă că, decizia a fost pronunțată integral la 29

septembrie 2020, iar avocatul în numele condamnatului a depus recursul în anulare

abia la data de 15 iunie 2021.

De menționat că data devenirii irevocabile a hotărârii contestate, reieșind din

prevederile art. 466 alin. (2) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală, pentru Bou

Gheorghe se consideră 29 martie 2021, adică data expirării termenului de recurs.

Deci, recursul în anulare a fost expediat de către partea apărării cu mult mai târziu,

pe când legea îi permite să declare recurs în anulare în termen de 6 luni.

Potrivit dispozițiilor art. 230 Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen.

În acest context, întrucât recurentul a formulat recursul în anulare cu depășirea

termenului de 6 luni de la data pronunțării hotărârii irevocabile a cărei anulare se

cere, încălcând prevederile art. 454 Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea acestuia din motiv că este depus peste termen.

5

453, 456 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de către avocatul Eni Artiom în

numele condamnatul BOU Gheorghe XXXXX, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 29 septembrie 2020, ca fiind declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 27 octombrie 2021.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Victor Boico

6