1ra-1766/2021 — art. 264-1 alin. 4 Cp

1ra-1766/2021 — art. 264-1 alin. 4 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1766/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

1 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Ion Guzun, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

2 iunie 2021, declarat de avocata Cecan Mihaela, în numele inculpatului

Ulmada Ion XXXXX, născut

la xxxxx, originar din mun. xxxxx, locuitor al s. xxxxx, r-nul

xxxxx, cetățean al R. Moldova, condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Strășeni din 29.10.2014, în baza

art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 160 de ore muncă

neremunerată în folosul comunității.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 10.08.2020 - 02.08.2020,

instanța de apel: 29.12.2020 - 02.06.2021,

instanța de recurs: 09.08.2021 - 01.10.2021.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Ulmada Ion a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 150 de ore muncă neremunerată în

folosul comunității.

De la Ungureanu Oleg s-a încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare

suportate pentru efectuarea expertizei judiciare în sumă de 25,70 lei.

Ulmada I., nedeținând permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte

autovehiculul condus și fiind în stare de ebrietate alcoolică, intenționat a urcat la volanul

automobilului „Ford Tranzit”, n/î XXXXX, și s-a deplasat prin s. Șireți, r-nul Strășeni,

unde a fost stopat de către inspectorii serviciului de patrulare a IP Strășeni, fiind

suspectat în conducerea unității de transport în stare de ebrietate. Fiind supus testării la

alcool prin mijlocul tehnico-științific „Drager Alcotest 6810 RO”, s-a stabilit că conform

procesului-verbal din 26.06.2020 de constatare a stării de ebrietate la cet. Ulmada I.

1

concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat este de 1,16 mg/l, care se referă conform

art. 13412 alin.(3) Cod penal, la stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Așa dar, Ulmada I. a încălcat cerințele Regulamentului Circulației Rutiere al R.

Moldova și anume: punctul 10 alin.2) lit.a) conform căruia „Persoana care conduce un

autovehicul trebuie să posede.... permis de conducere perfectat pe numele său, valabil

pentru categoria (subcategoria) din care face parte autovehiculul condus”, de asemenea

neglijând și prevederile punctului 14 lit.a) al aceluiași regulament conform căruia

”Conducătorului de vehicul îi este interzis: a) să conducă vehiculul în stare de ebrietate,

sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența preparatelor

medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o

stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere”.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei

penale în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 2641 alin. (4) Cod

penal, ca conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat și care nu deține permis de conducere, care prevede

pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore sau cu

închisoare de până la 1 an.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 alin. (1) Cod

penal, că inculpatul se căiește în cele săvârșite, este angajat în câmpul muncii, la locul

de trai se caracterizează negativ, anterior a mai fost condamnat, dar antecedentele penale

sunt stinse, că circumstanțe care ar atenua sau agrava răspunderea penală lipsesc, că

conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală beneficiază de reducerea cu 1/ a

3

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, concluzionând

oportun de a-i aplica o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Ulmada

I. să fie condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 8 luni închisoare, cu executare

în penitenciar de tip semiînchis.

Apelanta a invocat că, instanța urma să i-a în considerație personalitatea

inculpatului, și anume că nu este la prima abatere, anterior prin sentința Judecătoriei

Strășeni din 14.12.2010 în privința lui Ulmada I. pe art. 2641 alin. (4) Cod penal a fost

încetat procesul penal cu liberarea acestuia de răspundere penală și tragerea la

răspundere contravențională, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime

de 75 unități convenționale în folosul statului. De asemenea, prin sentința Judecătoriei

Strășeni din 29.10.2014, Ulmada I. a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal

la o pedeapsă sub formă de 160 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

Însă, după comiterea acestor infracțiuni Ulmada I. nu a tras concluziile necesare

și din nou a comis cu intenție o infracțiune de același gen. La locul de trai Ulmada I. se

caracterizează din punct de vedere negativ, nu este căsătorit, nu are copii minori la

întreținere.

Totodată instanța nu a luat în considerație prevederile art. 78 alin. (3) Cod penal

care stipulează că în cazul în care există circumstanțe agravante se poate aplica pedeapsa

maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod, iar

instanța nu a ținut cont de aceste circumstanțe și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea

blândă.

2

Astfel, instanța de fond eronat a conchis că o pedeapsă de 150 ore muncă

neremunerată în folosul comunității este echitabilă la caz, care va atinge scopul legii

penale de restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane, or,

inculpatul urma să conștientizeze fapta comisă, cu intenție, punând în pericol atât

personalitatea sa, cât și a celor din jur, urcându-se în stare de ebrietate la volanul

mijlocului de transport, cu atât mai mult, că la momentul comiterii faptei, acesta nu

deținea permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte autovehiculul

condus.

Toate aceste circumstanțe enumerate mai sus demonstrează faptul că corectarea

inculpatului și atingerea scopului legii penale este posibilă doar cu privarea acestuia de

libertate și izolarea de societate.

Prin urmare, asemenea împrejurări permit a concluziona, că prin pedeapsa

aplicată de către instanța de judecată nu se va realiza scopul legii penale, deoarece în

temeiul circumstanțelor menționate supra nu poate fi vorba de careva corectare a lui

Ulmada I. fără a fi supus răspunderi penale în conformitate cu sancțiunea prevăzută la

articolul respectiv, prin executarea pedepsei cu închisoare reală stabilită în limitele

prevăzute la art. 364l Cod de procedură penală.

Or, potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane, scop care nu se va atinge în cazul

menținerii în vigoare a pedepsei aplicate.

apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunță o nouă hotărâre.

Ulmada Ion a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal 3 luni

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond nu a acordat deplină eficiență

prevederilor art. art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care

atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Din materialele cauzei penale, rezultă că, inculpatul a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, a solicitat examinarea cauzei penale în procedură

simplificată, sincer s-a căit de cele comise.

După caracterul și gradul prejudiciabil al faptei, infracțiunea prevăzută de art.

2641 alin. (4) Cod penal se califică ca infracțiune „ușoară”, pentru care legea penală

prevede pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la

240 de ore sau cu închisoare de până la 1 an.

În privința inculpatului nu au fost reținute careva circumstanțe atenuante sau

agravante.

Însă, acesta anterior a fost tras la răspundere penală, antecedentul penal fiind stins,

la locul de trai se caracterizează din punct de vedere negativ.

Astfel, prin sentința Judecătoriei Strășeni din 29.10.2014, inculpatul a fost

recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal

și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în

mărime de 160 ore.

3

Prin sentința Judecătoriei Strășeni din 14.12.2010, s-a încetat procesul penal

intentat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal și s-a dispus liberarea inculpatului de

răspundere penală, cu tragere la răspundere administrativă, fiindu-i numită pedeapsa sub

formă de amendă în mărime de 75 unități convenționale în folosul statului.

În conformitate cu art. 75 alin. (2) Cod penal, în cazul alternativelor de pedeapsă

prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter

excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului

fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu

și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru

săvîrșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul

excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanța

de judecată.

Circumstanțele din prezenta cauză penală ce caracterizează caracterul și gradul

prejudiciabil al faptei, modalitatea de comitere a faptei și personalitatea inculpatului

atestă că la caz pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității este

insuficientă, or, instanța de fond a ținut cont doar de aspectele ce caracterizează pozitiv

personalitatea inculpatului și a omis să aprecieze și alte aspecte, care la fel, prezintă

importanță în procesul de individualizare a pedepsei penale.

În sensul dat, se reține că, pe lângă circumstanțele reținute de către instanța de

fond și anume recunoașterea vinei, căința sinceră, lipsa circumstanțelor agravante,

instanța de fond nu a supus aprecierii acel fapt că, inculpatul anterior a fost tras la

răspundere penală pentru comiterea aceleași categorii de infracțiune, și anume prin

sentința Judecătoriei Strășeni din 29.10.2014 a fost recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub

formă de muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 160 ore.

Respectiv, pot fi reține ca fiind pertinente concluziile instanței de fond care a

statuat că „anume prin aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității va fi atins scopul pedepsei”, deoarece inculpatul anterior a fost judecat, a

comis aceiași categorie de infracțiuni și fiindu-i aplicată o pedeapsă non-privativă de

libertate, nu a conștientizat gradul de pericol social al faptelor prejudiciabile comise, iar

acest fapt, denotă că o pedeapsă prea blândă poate doar să încurajeze la comiterea altor

infracțiuni.

În contextul raționamentelor expuse, reieșind din criteriile generale de

individualizare a pedepsei penale reglementate la art. 75 Cod penal și ținând cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite - care se califică ca infracțiune „ușoară”, de persoana

inculpatului - care a recunoscut vina integral, a solicitat examinarea cauzei penale în

procedură simplificată, sincer s-a căit de cele comise, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea - nu au fost reținute careva circumstanțe atenuante

sau agravante, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului

și condițiile de viață ale acestuia - inculpatul anterior a fost judecat, a comis aceiași

categorie de infracțiune, la locul de trai este caracterizat negativ, urmează a dispune

aplicarea inculpatului pe art. 2641 alin. (4) Cod penal a pedepsei sub formă de închisoare

pe un termen de 3 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Ori, aspectul modalității de executare a pedepsei, ținând cont de comportamentul

inculpatului în societate, de tendința acestuia de a se corecta și de a se reintegra în

societate, care nu este una fermă, atestă că scopul pedepsei penale poate fi atins doar

4

prin dispunerea executării reale a pedepsei sub formă de închisoare, or, la caz,

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu va fi o măsură eficientă de a asigura

corectarea și resocializarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni din partea acestuia.

Prin urmare, inculpatul urmează să execute pedeapsa penală sub formă de

închisoare în penitenciar de tip semiînchis, această măsură de pedeapsă fiind echitabilă

și necesară în vederea restabilirii echității sociale, corectării și resocializării inculpatului,

precum și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

instanței de apel și menținerea sentinței.

Recurenta a invocat că, concluzia instanței de apel că, în speță există circumstanțe

agravante este irelevant și nu își găsește confirmarea în careva probe.

E de remarcat faptul că cauza a fost examinată în procedură simplificată, conform

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

Prin aplicarea pedepsei sub formă de 150 ore de muncă neremunerată în folosul

comunității, instanța de fond corect a individualizat pedeapsa care, la rândul său, și-a

atins scopul aplicării pedepsei prevăzute de art. 61 Cod penal.

Instanța de apel incorect a aplicat regulile individualizării pedepsei, aplicând o

pedeapsă prea aspră și inechitabil în raport cu circumstanțele cauzei. Iar pedeapsa mai

aspră nu va atinge scopul și va îngreuna mai mult situația inculpatului.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) p. 6, 10 Cpp.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în

art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111)

Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în

existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau

sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect, se reține că recursul ordinar este fondat pe art. 427 alin. (1) pct.

6) și 10) Cod de procedură penală, care prevăd următoarele temeiuri - hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expres neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale (pct. 5. din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu împrejurările precise, relevate în descriptivul hotărârii atacate, care ar fi

esența și erorile concrete de drept a circumstanțelor că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că acesta ar fi expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, dar

raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat soluția,

5

fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârilor atacate în acest sens, că

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește condițiile

de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurentă.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar,

în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv

cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de

apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei

în latura pedepsei aplicate inculpatului, înăsprind-o la apelul procurorului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just și argumentat a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, art. 3641

Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă

prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter

excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului

fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu

și-ar atinge scopul. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală beneficiază de reducerea cu 1/ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

3

în cazul pedepsei cu închisoare.

6

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că în cazul în

care inculpatul a recunoscut vina, dar anterior a mai fost condamnat pentru fapte

identice, antecedentele fiind stinse, deci fiind intenționat infracțional, este caracterizat

negativ la locul de trai, chiar și în prezența circumstanțelor invocate de avocat, o

pedeapsă penală mai blândă decât cea aplicată de instanța de apel ar fi inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

cu persoana inculpatului, cât și cu scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii

echității sociale, corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea lui, cât și a altor persoane, caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu

închisoare fiind argumentat de către instanțele de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și proporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunilor săvârșite, cât și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiate doar pe critica modului în care instanța de

apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor

cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea este o

competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept

separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea

acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4. - 5. din decizie),

iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea contestată conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpatului pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

7

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Cecan Mihaela,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 2 iunie 2021, în

privința inculpatului Ulmada Ion XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 8 octombrie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Victor Boico

8