1ra-1032/21 — art. 179 alin. 1 CP

1ra-1032/21 — art. 179 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1032/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Timofti Vladimir

Judecătorii: Toma Nadejda, Țurcan Anatolie,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie

2020, în cauza penală în privința lui

Desculțu Octavian xxxxx, născut la

xxxxx, originar și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 17.08.2018 – 22.04.2019;

Instanța de apel: 22.05.2019 – 17.12.2019;

Instanța de recurs: 02.03.2020 – 02.06.2020;

Instanța de apel: 24.07.2020 – 11.11.2020;

Instanța de recurs: 26.02.2021 – 30.06.2021.

A C O N S T A T A T

Desculțu Octavian a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 179 alin. (1)

Cod penal, la 6 (șase) luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, prin cumul de sentințe, lui

Desculțu Octavian i-a fost adăugată la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință,

partea neexecutată a pedepsei aplicate prin sentința Judecătoriei Telenești din

12 mai 2016, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un

termen de 4 (patru) ani 3 (trei) luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

A fost admisă parțial acțiunea civilă, fiind dispusă încasarea din contul lui

Desculțu Octavian în beneficiul lui Cireș Andrei, suma de 4 000 (patru mii) lei, cu

titlu de prejudiciu moral.

A fost respinsă solicitarea cu privire la dispunerea încasării cheltuielilor

judiciare din contul lui Desculțu Octavian.

Desculțu Octavian, la 20 februarie 2018, aproximativ ora 21:00, încălcând

prevederile art. 29 din Constituția Republicii Moldova, conform cărora domiciliul și

1

reședința sunt inviolabile; nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau

în reședința unei persoane fără consimțământul acesteia, în mod intenționat, sub

pretextul de a-și clarifica niște întrebări personale, în mod ilegal a deschis poarta

încuiată la zăvor și legată cu un lanț metalic, a pătruns în ograda gospodăriei lui

Cireș Andrei din xxxxx, iar la cererea proprietarului de a părăsi gospodăria a refuzat,

aplicând lovituri cu picioarele câinelui din ograda gospodăriei.

Astfel, acțiunile inculpatului Desculțu Octavian au fost încadrate în baza

art. 179 alin. (1) Cod penal, pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în

reședința unei persoane fără consimțământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la

cererea ei.

contestat sentința cu apel, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Desculțu Octavian să fie achitat din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii, și respingerea acțiunii civile, sau încetarea cauzei penale în

baza art. 391 alin. (6) Cod de procedură penală, din motiv că există alte circumstanțe

care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale sau tragerea la răspundere

penală.

În motivarea apelului a invocat, că învinuirea înaintată lui Desculțu Octavian

în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, contravine următoarelor probe din dosar, și

anume: cererii părții vătămate Cireș Andrei, în care nu se indică referitor la

pătrunderea ilegală în domiciliu sau refuzul de a părăsi domiciliul; explicațiile părții

vătămate Cireș Andrei din care nu rezultă pătrunderea ilegală în domiciliu sau

refuzul de a părăsi domiciliul, or, din explicațiile părții vătămate rezultă că ultimul

i-a zis lui Desculțu Octavian să iasă din ogradă și acesta a plecat; explicațiile lui

Desculțu Octavian din care rezultă că partea vătămată i-a comunicat să iasă din

ograda lui, la care ultimul a plecat; explicațiile cet. Zemțov Alexandru; explicațiile

minorului Desculțu Stanislav; concluzie (încheiere) despre rezultatul controlului pe

materialul înregistrat în R-2 (nr. 1/8-750) din 02 martie 2018; raportul din 11 mai

2018 cu propunerea de a nu porni urmărirea penală pe acest caz, din motiv că

lipsesc elementele componente ale infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1)

Cod penal; declarațiile martorului minor Desculțu Stanislav; declarațiile martorului

Pleșca Radu depuse în instanța de judecată, care a menționat că nu a văzut nimic și

nu cunoaște nimic; și decizia Curții de Apel din 17 octombrie 2017.

A menționat, că la materialele cauzei lipsesc probe care să demonstreze că

Desculțu Octavian a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu, or, martorii au

relatat, că inculpatul Desculțu Octavian s-a deplasat la Cireș Andrei cu scopul de a-l

ruga să-l ajute să transporte un bagaj cu mașina, dar nu cu scopul de a pătrunde în

domiciliul acestuia.

Consideră apărarea că intenția infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1)

Cod penal, nu a fost demonstrată la caz.

A mai susținut, că în cauza penală au fost comise erori de procedură care

2

exclud pornirea și desfășurarea urmăririi penale, potrivit art. 391 alin. (6) Cod de

procedură penală, și anume că: la 20 februarie 2018, ora 09:00, Cireș Andrei a depus

plângere împotriva lui Desculțu Octavian referitor la faptul că i-a lovit câinele cu

piciorul și l-a înjurat cu cuvinte necenzurate; totodată, la 20 februarie 2019

Cireș Andrei a depus explicații în scris și a menționat același fapt că i-a fost lovit

câinele cu piciorul și a fost înjurat cu cuvinte necenzurate, precizând și faptul că i-a

zis lui Desculțu Octavian să iasă din ogradă și acesta a plecat, fapt care a fost

înregistrat în Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni nr. 2, fiind

întocmit material de control din 27 februarie 2018, care s-a finalizat prin concluzia

(încheiere) din 02 martie 2018 despre rezultatele controlului, și s-a dispus încetarea

controlului din lipsa elementelor constitutive ale contravenției sau infracțiunii.

A precizat, că la 11 aprilie 2018, Procuratura r-nului Telenești, a expediat

concluzia (încheiere) din 02 martie 2018 despre rezultatele controlului și plângerea

lui Cireș Andrei, pentru examinare conform art. 274 Cod de procedură penală, prin

prisma art. 179 Cod penal, cazul fiind înregistrat în R-1 cu nr. 140 din 13 aprilie

2018.

Astfel că, la 02 mai 2018, Cireș Andrei a depus o nouă plângere, în care a

indicat faptul că Desculțu Octavian a refuzat să părăsească domiciliul său la

20 februarie 2018, aceasta fiind o plângere contradictorie celei depuse anterior la

20 februarie 2018 (f.d.13, 14).

De asemenea, a indicat apărarea, că în speță, plângerea depusă la 20 februarie

2018, nu poate fi pusă la baza ordonanței de pornire a cauzei penale, deoarece

urmărirea penală a fost pornită la 23 mai 2018, după expirarea termenului de

30 zile prevăzut la art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală. Or, temei pentru

pornirea urmăririi penale constituie adresarea Procuraturii r-nului Telenești din

11 aprilie 2018 (f.d.7) prin care a fost expediată concluzia (încheiere) din 02 martie

2018 despre rezultatele controlului și plângerea lui Cireș Andrei, și s-a solicitat

examinarea prin prisma art. 179 Cod penal, scrisorii care a fost înregistrată în R-1

cu nr. 140 din 13 aprilie 2018.

În acest sens, a precizat că această scrisoare nu reprezintă un proces-verbal

de constatare a infracțiunii și nu întrunește condițiile prevăzute de art. 260 Cod de

procedură penală.

A mai reiterat faptul, că plângerea lui Cireș Andrei din 11 mai 2018, întocmită

la indicația organului de urmărire penală nu poate fi pusă la baza pornirii urmăririi

penale, deoarece aceasta a fost depusă ulterior actului de sesizare, iar ordonanța de

începere a urmăririi penale din 23 mai 2018, prevede că urmărirea penală a fost

pornită în conformitate cu prevederile art. 262 Cod de procedură penală și

materialului înregistrat în R-1 IP Telenești cu nr. 140 din 13 aprilie 2018.

A conchis apărarea, că urmărirea penală a fost începută în baza materialului

de control finalizat cu concluzia (încheiere) din 02 martie 2018 de încetare a

controlului, și în lipsa unui proces-verbal de constatare a infracțiunii, fapt ce atestă

că ordonanța de începere a urmăririi penale este nulă conform art. 251 Cod de

3

procedură penală, precum și toate actele procesuale adoptate ulterior.

A precizat, că urmărirea penală s-a desfășurat în afara termenului de

efectuare a urmăririi penale stabilit de procuror, or, prin ordonanța din 23 mai

2018, a fost fixat termenul urmăririi penale până la 23 iulie 2018, însă

Desculțu Octavian a fost pus sub învinuire la 06 august 2018, din care motiv

consideră că ordonanța de punere sub învinuire din 06 august 2018 a fost emisă

peste termenul stabilit, astfel aceasta fiind nulă în conformitate cu art. 251 Cod de

procedură penală (f.d.174-177).

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie achitat din motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea apelului a invocat, că la pronunțarea sentinței de condamnare,

prima instanță s-a bazat doar pe declarațiile părții vătămate, aceasta eronat

concluzionând faptul că declarațiile părții vătămate coroborează cu probatoriul

administrat la urmărirea penală și cercetat în cadrul ședinței de judecată.

Consideră, că prima instanță nu a examinat probatoriul administrat în

coroborare cu alte probe, apreciindu-i declarațiile ca fiind date în scop de apărare și

eschivare de la răspundere penală, iar declarațiile martorului Desculțu Stanislav ca

fiind declarative deoarece acesta este fratele său.

A mai susținut, că aceste concluzii ale primei instanțe nu pot fi puse la baza

unei sentințe de condamnare, în contextil în care martorul a dat declarații identice

atât în cadrul urmăririi penale, precum și în ședința de judecată, iar o probă

contrarie în cadrul ședinței de judecată, nu a fost prezentată.

A conchis inculpatul, că prima instanță nu a examinat cauza sub toate

aspectele, iar probatoriul administrat în ansamblu, din punct de vedere al

coroborării lor, or, o sentință de condamnare nu poate fi bazată doar pe declarațiile

părții vătămate.

Astfel, a precizat că declarațiile părții vătămate Cireș Andrei, sunt declarative,

ultimul având scop de răzbunare.

2019, au fost respinse ca nefondate apelurile și menținută sentința primei instanțe.

5.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că organul de

urmărire penală, a acționat în conformitate cu legea, efectuând actele procedurale

necesare în vederea administrării probatoriului și emiterii ordonanței de punere

sub învinuire și rechizitoriului, cu trimiterea cauzei în judecată.

Instanța de apel a menționat, că actele procedurale efectuate în cursul urmării

penale nu au fost contestate, iar la terminarea acestei faze și prezentarea la

cunoștință a materialelor cauzei penale, careva cereri și demersuri nu au parvenit

de la inculpat și apărătorul acestuia.

În opinia instanței de apel, sunt relevante concluziile primei instanțe referitor

la faptul că acțiunile inculpatului Desculțu Octavian întrunesc toate elementele

4

componente ale infracțiunii incriminate acestuia, concluzie întemeiată prioritar pe

declarațiile părții vătămate Cireș Andrei, care sunt veridice și coroborează cu

probatoriul administrat la urmărirea penală și cercetat în cadrul ședinței de

judecată.

Astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță a motivat amplu și

temeinic procesul de evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți în raport

cu fapta reținută în sarcina inculpatului, astfel fiind în corespundere cu prevederile

art. 6 CEDO.

De asemenea, referitor la aprecierea probelor administrate, instanța de apel a

conchis că nu există temei pentru a da o nouă apreciere probelor respective, aceasta

fiind solidară cu concluziile indicate în sentință cu privire la vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat ca fiind corectă calificarea efectuată

de prima instanță, prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptei prejudiciabile săvârșită de inculpat și semnele componente ale

infracțiunii prevăzută de art. 179 alin. (1) Cod penal, pătrunderea sau rămânerea

ilegală în domiciliul sau în reședința unei persoane fără consimțământul acesteia ori

refuzul de a le părăsi la cererea ei.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, a contestat hotărârile

instanțelor de fond cu recurs ordinar, solicitând casarea acestora și rejudecarea

cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Desculțu Octavian să fie achitat de sub învinuirea înaintată, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În argumentarea recursului apărarea a reiterat motivele invocate în cererea

de apel, suplimentar invocând că partea vătămată, intenționat a depus plângerile în

privința lui Desculțu Octavian.

A menționat, că probele acuzării, și anume declarațiile celor doi martori

(f.d.115 și 117) care au negat acțiunile incriminate inculpatului, nu au fost

combătute.

De asemenea, a mai indicat că Desculțu Octavian a fost învinuit de refuz în

părăsirea domiciliului, astfel că instanța de apel eronat a reținut că în învinuirea

înaintată inculpatului, se include și fapta de pătrundere în domiciliu.

2020, a fost admis recursul, casată decizia instanței de apel, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

7.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de recurs a indicat, că prima

instanță a comis o eroare de drept în procesul judecării cauzei penale, prin faptul că

a reținut în privința lui Desculțu Octavian, elementele calificative ale laturii

obiective, care nu i-au fost incriminate (rămânerea ilegală, refuzul de a părăsi

domiciliu sau reședința), astfel fiind depășite limitele învinuirii înaintate, o învinuire

în sensul agravării situației care nu a fost modificată de către acuzare, în

5

corespundere cu prevederile art. 326 Cod de procedură penală, iar ulterior, fiind

sesizată de partea apărării, instanța de apel nu a corectat această eroare.

Astfel, instanța de recurs a stabilit, că potrivit învinuirii înaintată,

Desculțu Octavian a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 179

alin. (1) Cod penal, pătrunderea ilegală în domiciliu sau în reședința unei persoane

fără consimțământul acesteia, iar prima instanță, reținând învinuirea și încadrarea

juridică a acțiunilor incriminate inculpatului, a constatat ca fiind săvârșite de către

acesta „pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reședința unei

persoane fără consimțământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei”, și

făcând referire la doctrina judiciară existentă referitoare la descrierea și

interpretarea semnelor componente ale infracțiunii prevăzută de art. 179

Cod penal, a indicat că „Referitor la circumstanțele faptei incriminate inculpatului,

este incidentă modalitatea pătrunderii fără consimțământul persoanei”.

Prin urmare, instanța de recurs a menționat că concluziile primei instanțe au

fost preluate de instanța de apel, menționând că „În atare situație este corectă

calificarea infracțiunii efectuată de prima instanță, prin determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite de

inculpat și semnele componenței de infracțiune prevăzută la art. 179 alin. (1)

Cod penal, pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reședința unei

persoane fără consimțământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei”.

Așadar, istanța de recurs a conchis că, instanța de apel nu a intervenit din

oficiu, așa cum prevede efectul devolutiv, pentru a verifica legalitatea și temeinicia

sentinței, or, prin reținerea în privința inculpatului a calificativelor „rămânerea

ilegală în domiciliul sau în reședința unei persoane fără consimțământul acesteia ori

refuzul de a le părăsi la cererea ei”, se depășesc limitele învinuirii înaintate, întrucât

aceste fapte nu au fost incriminate lui Desculțu Octavian prin rechizitoriu și nu se

conțin în acțiunile infracționale ale inculpatului.

De asemenea, instanța de recurs a precizat, că în speță, în rezultatul judecării

apelului, instanța de apel urma să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate,

în coroborare cu probele administrate, pe care urma să le aprecieze conform

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală și în concluziile sale să motiveze

admiterea unor probe sau respingerea altora, însă contrar acestor prevederi legale,

instanța de apel s-a pronunțat insuficient de clar asupra admisibilității sau

inadmisibilității probelor administrate și cercetate, selectiv reținând conținutul

unor probe la formarea concluziilor sale, fără a efectua o analiză mai amplă, ținând

cont și de alte aspecte ce rezultă din conținutul ansamblului probator, precum și cele

atenționate în apeluri, prezența sau lipsa elementelor infracțiunii incriminată lui

Desculțu Octavian, efectuând o analiză și motivare neconvingătoare a concluziilor

sale, deviind de la cerințele prevăzute la pct. 8) alin. (1) art. 417 Cod de procedură

penală.

În acest sens, instanța de recurs a menționat că instanța de apel nu s-a expus

în nici un mod asupra argumentelor apărării cu privire la faptul că partea vătămată

6

a depus două plângeri pe aceeași faptă (f.d.8, 13), care a fost descrisă în mod diferit,

fapt ce atestă că partea vătămată urmărește scopul de a se răzbuna pe inculpat,

bazându-și astfel afirmațiile pe decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 17 octombrie 2017 (f.d.178-180).

Instanța de recurs a mai stabilit, că o altă probă a apărării asupra căreia nu

s-a expus instanța de apel și a fost obiect de studiu în ședința de judecată, o

constituie adeverința nr. 2081 din 16 decembrie 2019 (f.d.181).

La fel, lipsește o motivare în sensul admiterii s-au respingerii afirmației

referitoare și la lipsa intenției de pătrundere ilegală în gospodăria lui Cireș Andrei

(rezultată din declarațiile martorilor Desculțu Stanislav și Pleșca Radu), precum și

în sensul că aprecierile primei instanțe cu privire la declarațiile martorului

Desculțu Stanislav nu pot fi puse la baza unei sentințe de condamnare, deoarece

martorul a dat declarații identice atât în cadrul urmăririi penale, cât și în ședința de

judecată, iar o probă contrarie nu a fost prezentată.

Instanța de recurs a mai stabilit, că apărarea a invocat și lipsa probelor ce ar

confirma învinuirea înaintată inculpatului, iar instanțele de fond, fără o motivare

corespunzătoare, au indicat în mod general că declarațiile părții vătămate sunt

pertinente, concludente, utile și veridice justei soluționări a cauzei, deoarece

coroborează cu probatoriul administrat, iar declarțiile inculpatului se resping,

deoarece versiunea acestuia nu are acoperire probatorie și se combate prin

împrejurările stabilite și probele administrate, și că motivele invocate în apel, sub

aspectul nevinovăției inculpatului, reprezintă opinia subiectivă a părții apărării, fără

a enumera probele ce coroborează și confirmă cele relatate de Cireș Andrei și

infirmă cele descrise de Desculțu Octavian.

Totodată, instanța de recurs a indicat că instanța de apel a făcut o motivare

generală și teoretică, referitor la argumentele apărării precum că ar exista temeiuri

de încetare a procesului penal.

Astfel, instanța de recurs a stabilit că hotărârile prezintă și deficiențe sub

aspectul motivării, deoarece prima instanță a făcut o motivare generală, confuză și

fără o argumentare concretă, iar instanța de apel nu a reacționat, în modul prevăzut

de lege, asupra erorilor de drept comise de prima instanță, repetându-le întocmai,

nu a desființat sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, menținând o sentință nemotivată.

2020, au fost admise apelurile, casată sentința primei instanțe, fiind pronunțată o

nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Desculțu Octavian a fost achitat de sub învinuirea înaintată în baza art. 179 alin. (1)

Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

8.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că prima

instanță, la pronunțarea sentinței, eronat a apreciat probele și nu a luat în

considerație prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de apel a constatat, că prin rechizitoriu, Desculțu Octavian a

7

fost învinuit în aceea că la 20 februarie 2018, aproximativ ora 21:00, încălcând

prevederile art. 29 din Constituția Republicii Moldova, conform cărora domiciliul și

reședința sunt inviolabile; nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau

în reședința unei persoane fără consimțământul acesteia, în mod intenționat, sub

pretextul de a-și clarifica niște întrebări personale, în mod ilegal a deschis poarta

încuiată la zăvor și legată cu un lanț metalic, a pătruns în curtea lui Cireș Andrei

amplasată în s. Sărătenii Vechi, r-nul Telenești, iar la cererea proprietarului de a

părăsi gospodăria a refuzat, aplicând lovituri cu picioarele câinelui.

Prin urmare, analizând materialele cauzei și raportându-le la actul de

învinuire, ținând cont de prevederile legale, instanța de apel a stabilit cu certitudine

că în acțiunile inculpatului Desculțu Octavian lipsesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute la art. 179 alin. (1) Cod penal, fapt ce se confirmă prin

declarațiile inculpatului Desculțu Octavian, cu referire la care instanța de apel a

menționat că, fiind apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței și utilității lor, rezultă că

acestea sunt veridice, utile și pertinente, potrivit cărora se atestă că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, or, inculpatul a oferit pe tot

parcursul judecării cauzei, declarații consecvente, care nu au fost combătute prin

careva probe.

În opinia instanței de apel, pe parcursul judecării cauzei nu au fost prezentate

careva probe pertinente, concludente, utile și veridice, care ar corobora între ele și

ar demonstra vinovăția lui Octavian Desculțu în săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 179 alin. (1) Cod penal, stabilind astfel că la baza învinuirii de către acuzare au

fost puse, iar de prima instanță au fost preluate, declarațiile părții vătămate

Cireș Andrei, care analizându-le prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței și utilității lor, a conchis că

acestea sunt parțial veridice, însă aceste declarații ale părții vătămate nu combat în

totalitate declarațiile inculpatului și nu probează că Desculțu Octavian ar fi săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 179 alin. (1) Cod penal.

Cu referire la declarațiile martorului minor Desculțu Stanislav și declarațiile

martorului Pleșca Radu, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, instanța de

apel le-a apreciat ca fiind utile, însă care nu coroborează cu declarațiile părții

vătămate și nu combat depozițiile inculpatului, astfel că acestea nu indică că

Desculțu Octavian ar fi săvârșit fapta incriminată prin rechizitoriu.

În ceea ce privește plângerea înaintată Inspectoratului de poliție Telenești din

data de 02 mai 2018, instanța de apel a apreciat-o ca nefiind utilă și veridică, întrucât

circumstanțele invocate în plângere nu atestă faptul că inculpatul a săvârșit fapta

incriminată și anume, că ar fi pătruns ilegal în gospodăria părții vătămate, fără

consimțământul ultimului.

Instanța de apel, a conchis că în speță, în acțiunile inculpatului lipsește latura

obiectivă a infracțiunii incriminate, și reținând cererea părții vătămate Cireș Andrei

prin care ultimul a invocat că Desculțu Octavian i-a lovit câinele cu piciorul și l-a

8

înjurat cu cuvinte necenzurate, a precizat că această cerere nu indică asupra

„pătrunderii ilegale în domiciliu” sau „refuzul de a părăsi domiciliul”.

Mai mult, instanța de apel a menționat că din explicațiile părții vătămate

Cireș Andrei rezultă aceleași circumstanțe precum că Desculțu Octavian „i-a lovit

câinele cu piciorul și l-a înjurat cu cuvinte necenzurate”. Din explicații nu se atestă

„pătrunderea ilegală în domiciliu” sau „refuzul de a părăsi domiciliul”. Or, potrivit

explicațiilor părții vătămate, ultimul a indicat că „i-a comunicat să iasă din ogradă și

Desculțu Octavian a plecat”, precum și din explicațiile lui Desculțu Octavian se atestă

că partea vătămată „i-a comunicat să iasă din ograda lui, ceea ce a și făcut”, afirmații

care coincid cu explicațiile părții vătămate de la f.d.14 și 16, și explicațiile

cet. Zemțov Alexandru.

De asemenea, instanța de apel a reținut că potrivit concluziei (încheiere)

despre rezultatul controlului pe materialul înregistrat în R-2 (nr.1/8-750) din

02 martie 2018, rezultă că controlul exercitat pe materialul R-2 urmează a fi încetat,

cu transmiterea materialului în arhivă, din motiv că în acțiunile

cet. Desculțu Octavian nu se întrunesc elementele componente ale unei contravenții

sau infracțiuni, deoarece nu a fost posibil de acumulat careva probe ce ar dovedi

vinovăția lui Desculțu Octavian. Astfel, în motivare s-a menționat, că toți trei

martori, Desculțu Stanislav, Zemțov Alexandru și Pleșca Radu, nu au auzit ca

cet. Cireș Andrei și Desculțu Octavian să se certe între ei, au auzit doar lătratul

câinelui lui Cireș Andrei care era dezlegat.

În acest sens, instanța de apel a mai indicat, că potrivit Raportului din 11 mai

2018, privind propunerea de a nu porni urmărirea penală, s-a indicat că nu se conțin

elementele componente ale infracțiunii prevăzută de art. 179 alin. (1) Cod penal,

deoarece s-a stabilit că Desculțu Octavian nu a mers la victima Cireș Andrei cu

scopul de a-i viola domiciliul, însă de a-l ruga pe ultimul să-i facă un serviciu cu

automobilul, fapt ce atestă că plângerea a fost depusă de către Cireș Andrei reieșind

din relațiile ostile dintre aceștia.

Instanța de apel a precizat că prin reținerea în privința lui Desculțu Octavian

de către prima instanță, elementele calificative ale laturii obiective, care nu i-au fost

incriminate (rămânerea ilegală, refuzul de a părăsi domiciliul sau reședința), prima

instanță a comis o eroare de drept în procesul judecării cauzei penale, or, s-au

depășit limitele învinuirii înaintate, iar o învinuire în sensul agravării situației, nu a

fost modificată în corespundere cu prevederile art. 326 Cod de procedură penală.

contestă decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia și

menținerea sentinței primei instanțe.

În argumentarea recursului indică, că în cazul în care instanța de apel nu a

reținut mijlocul probatoriu prezentat de către partea acuzării și a ajuns la concluzia

adoptării unei soluții de achitare, aceasta urma să-și dezvăluie concluzia respectivă,

expunându-și punctul său de vedere asupra fiecărei probe, fapt care la caz nu a avut

loc, fiind efectuată o apreciere eronată și formală a probelor și circumstanțelor

9

cauzei penale. Or, instanța de apel, nu a luat în considerație toate probele acuzării și

nu le-a apreciat la justa lor valoare.

Menționează, că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate a

fost demonstrată prin probatoriul administrat la dosar, și anume declarațiile părții

vătămate Cireș Andrei, declarațiile martorului minor Desculțu Stanislav, declarațiile

martorului Pleșca radu, precum și plângerea înaintată Inspectoratului de poliție

Telenești din 02 mai 2018.

Astfel, consideră acuzarea că probele expuse supra demonstrează că

inculpatul Desculțu Octavian a săvârșit infracțiunea incriminată, iar acțiunile

acestuia corect au fost încadrate în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, pătrunderea

sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reședința unei persoane fără

consimțământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei.

Susține, că concluziile privind vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal, au fost bazate pe declarațiile părții

vătămate care a indicat direct că Desculțu Octavian a săvârșit această infracțiune.

În opinia acuzării, prima instanță corect a calificat acțiunile inculpatului

Desculțu Octavian în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, pătrunderea sau rămânerea

ilegală în domiciliul sau în reședința unei persoane fără consimțământul acesteia ori

refuzul de a le părăsi la cererea ei.

Conchide, că instanța de apel nu și-a motivat soluția de achitare a inculpatului

Desculțu Octavian, și nu a apreciat obiectiv probele cercetate în ședința de judecată,

care demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal atestă, că titularul

acestuia invocă în calitate de temeiuri pentru casarea hotărârii instanței de apel

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stabilesc, că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazurile, când: hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar.

Însă, în raport cu alegațiile recurentului invocate în cererea de recurs, Colegiul

penal constată că instanța de apel a adoptat o decizie legală și întemeiată, care

corespunde tuturor exigențelor legislației procesual penale.

10

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că astfel

de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat

fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414

alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și hotărârea adoptată cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, iar motivarea soluției fiind în

corespundere cu dispozitivul hotărârii, acesta fiind expus clar.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, stabilesc că decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după

caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Așadar, cu referire la criticile invocate de acuzare precum că instanța de apel,

a adoptat o soluție insuficient motivată, Colegiul penal relevă că nu s-a stabilit

presupusa eroare de drept invocată de către recurent, or, din conținutul deciziei

recurate rezultă în mod clar raționamentele care au fundamentat soluția instanței

de apel prin care Desculțu Octavian, învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 179 alin. (1) Cod penal, a fost achitat din motiv că fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

Colegiul penal menționează, că motivarea hotărârii este un proces de analiză

și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat

în speță.

În acest sens, Colegiul penal stabilește, că în speță, nu a fost comisă nici o

eroare de drept, așa precum se susține de către acuzare, or, pentru a constitui caz

de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat

asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, dar

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța

de recurs.

De asemenea, instanța de recurs consideră că dispozitivul deciziei instanței

de apel a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 415 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, din care rezultă că instanța de apel, judecând cauza în ordine de

apel, admite apelul, casează sentința total, și pronunță o nouă hotărâre, potrivit

11

modului stabilit, pentru prima instanță, fapt ce atestă că dispozitivul instanței

ierarhic inferioare este expus clar.

Reieșind din esența criticilor invocate de către partea acuzării, Colegiul penal

reține că acestea se referă în mare parte doar la chestiunea de apreciere a probelor.

Or, acesta face o proprie evaluare a materialului probator, prezentând versiunea

potrivit căreia probele administrate de către prima instanță confirmă vinovăția

inculpatului Desculțu Octavian în săvârșirea infracțiunii de pătrunderea sau

rămânerea ilegală în domiciliul sau în reședința unei persoane fără consimțământul

acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, acțiunile acestuia urmând a fi

încadrate în baza art. 179 alin. (1) Cod penal.

Sub acest aspect, însă, se impune precizarea că aprecierea probelor este unul

din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de

muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și

de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se

bazeze pe prevederile legale, precum și pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul lor

sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că motivele

de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv sub aspectul casării

ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece instanța de recurs nu analizează

conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu

stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta

fiind sarcina primordială a instanțelor respective.

Din aceste considerente, Colegiul penal nu examinează criticile referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpatului conform învinuirii

incriminate, astfel că reaprecierea probelor, în modul propus de către partea

acuzării, nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar o altă

opinie asupra probelor, care au fost puse la baza hotărârii primei instanțe, apoi

verificate de instanța de apel, prin continuarea judecării cauzei în fond, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Prin urmare, sunt declarative și nu pot fi reținute argumentele procurorului

cu privire la faptul că instanța de apel nu și-a expus punctul său de vedere asupra

fiecărei probe, nu a luat în considerație toate probele acuzării și nu le-a apreciat la

justa lor valoare.

Astfel, instanța de recurs nu a stabilit în speță existența erorilor de drept

12

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, invocate de către

procuror.

În acest sens Colegiul penal atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a

ținut cont de prevederile art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat

probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia privind casarea sentinței

primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Desculțu Octavian, a fost achitat de sub învinuirea înaintată

în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel, nu a comis erori de drept, care ar genera casarea deciziei

adoptate, urmând a fi dispusă inadmisibilitatea recursului declarat, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2020, în cauza penală în privința

lui Desculțu Octavian xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 19 august 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

13