1ra-1422/2021 — art. 190 alin. 2 lit. b CP

1ra-1422/2021 — art. 190 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1422/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 iunie 2021

mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Anatolie Țurcan, Victor Burduh,

Nicolae Craiu,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar

declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Andrei Formusatii,

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 24 februarie 2021, în

privința inculpatului

Rusu Veaceslav xxxx.

Termenul de examinare

instanța de fond: 16.03.2018 - 15.03.2019,

instanța de apel: 19.04.2019 - 27.11.2019,

instanța de recurs: 30.01.2020 - 07.07.2020,

instanța de apel: 06.08.2020 - 24.02.2021,

instanța de recurs: 20.05.2021 - 28.06.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal la amendă în mărime de 800 unități

convenționale, ce constituie 16.000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de

administrare și gestionare a mijloacelor financiare pe un termen de 2 ani.

prealabilă, de comun acord și împreună cu mai multe persoane nestabilite de organul

de urmărire penală, a elaborat un plan criminal în vederea punerii în funcțiune a

piramidei financiare cu denumirea „Xxxx” pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În aceste condiții, Rusu V., pe parcursul perioadei de timp cuprinsă între lunile

martie-septembrie 2015, acționând prin participație complexă, distribuind preventiv

1

rolurile fiecăruia, activând în calitate de coautor, pentru evidența, păstrarea,

transportarea, depozitarea mijloacelor bănești, racolarea persoanelor, organizarea

evenimentelor de informare despre activitatea pretins legală a grupării menționate, prin

intermediul mai multor telefoane mobile și a mijloacelor de comunicare, coordona

activitatea grupului criminal organizat, prin darea de indicații, coordonarea acțiunilor

și repartizarea rolurilor membrilor acesteia, precum și participa nemijlocit la realizarea

acțiunilor infracționale.

Astfel, Rusu V., de comun acord cu mai multe persoane nestabilite de organul

de urmărire penală, a organizat și pus în funcțiune o schemă criminală pe teritoriul

Republicii Moldova, prin care ilegal a creat prin mai multe raioane ale țării o entitate

de tip ”piramidă financiară”, cu denumirea ”Xxxx”, neînregistrată în Registrul de Stat

al întreprinderilor al Republicii Moldova și care nu dispune de statut de persoană

juridică, care era specializată în colectarea de la cetățeni și persoane juridice a

depunerilor sub forma de mijloace bănești, în schimbul unor pretinse dividente

avantajoase în mărime de 300 % anual de la suma depusă.

Potrivit planului infracțional „Xxxx” era alcătuit structural din „celule”, care

erau dirijate de persoane de încredere, numite „KEEPER” sau „xpaнитeль” (traducere:

supraveghetor), cu un statut special în ierarhia grupului criminal organizat și care

participau nemijlocit la realizarea acțiunilor infracționale, prin racolarea noilor membri

și selectarea, recrutarea și convingerea victimelor să transmită diverse sume de bani în

contul piramidei financiare, de unde acești bani erau însușiți de membrii grupului

criminal organizat.

Funcționalitatea organizației era asigurată prin intermediul paginii web:

http://xxxx, care era administrată din afara Republicii Moldova de membri ai grupării

criminale date și prin care fiecare participant la piramida financiară obținea un

„cabinet” virtual, în care erau reflectate mijloacele bănești ”investite” și situația la zi a

fiecărui utilizator.

Astfel, Rusu Veaceslav, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane, prin inducerea în eroare, acționând cu intenție directă din motive de

cupiditate, pe parcursul perioadei de timp cuprinse între lunile martie - septembrie

2015, în mai multe etape a însușit prin intermediul lui Onilă Victor de la Spînu Viorica

mijloace bănești în sumă totală de 30.000 lei, după care, dorind să dea o aparență de

legalitate a acțiunilor sale, a restituit prin intermediul băncii comerciale

„Victoriabank”, sub pretextul activității prospere a piramidei financiare cu denumirea

„Xxxx,” mijloace bănești în sumă de 5.000 lei, cauzând părții vătămate Spînu Viorica

daune în proporții considerabile în sumă totală de 25.000 lei.

Tot el, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin

inducerea în eroare, acționând cu intenție directă, din motive de cupiditate, pe parcursul

perioadei de timp cuprinsă între lunile martie-aprilie 2015, în mai multe etape, a însușit

prin intermediul lui Onilă Victor, de la Grinenco Zinaida mijloace bănești în sumă

totală de 10.000 lei, cauzând părții vătămate Grinenco Zinaida daune în proporții

considerabile în sumă totală de 10.000 lei.

Tot el, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin

inducerea în eroare, acționând cu intenție directă, din motive de cupiditate, pe parcursul

perioadei de timp cuprinsă între lunile martie - septembrie 2015 în mai multe etape, a

însușit personal și prin intermediul lui Onilă Victor de la Pînzari Corina mijloace

2

bănești în sumă totală de 55.000 lei, după care, dorind să dea o aparență de legalitate

acțiunilor sale, a restituit prin intermediul băncii comerciale „Victoriabank”, sub

pretextul activității prospere a piramidei financiare cu denumirea „Xxxx” mijloace

bănești în sumă de 35.000 lei, cauzând părții vătămate Pînzari Corina daune în proporții

considerabile în sumă totală de 20.000 lei.

În total, prin acțiunile sale intenționate, Rusu V. a cauzat un prejudiciu material

părților vătămate în sumă totală de 55.000 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a fost prezent în ședințe, până la declararea

cercetării judecătorești terminate, ulterior nu s-a mai prezentat, fără invocarea

motivelor și prin încheierea din 08.02.2019 a fost dispusă anunțarea lui în căutare,

judecarea cauzei fiind efectuată în lipsa inculpatului, în temeiul art. 321 alin. (2) pct.

1) Cod de procedură penală.

Instanța a statuat că vina inculpatului este dovedită, iar acțiunile lui au fost corect

încadrate în baza art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin inducere în eroare a acesteia prin prezentarea

ca adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii și calităților substanțiale

ale obiectului, care a produs daune considerabile, săvârșită de două sau mai multe

persoane.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a invocat că examinând toate probele materiale prezentate de către

acuzarea de stat în instanța de fond, în coroborarea lor directă cu învinuirea adusă lui

Rusu V., s-a constatat cu certitudine fapta lipsei semnelor infracțiunii imputate or, nu

s-a constatat existența faptei infracțiunii, precum și nici săvârșirea presupusei fapte de

către inculpat.

2019, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a invocat că nu au fost stabilite careva abateri sau încălcări de

ordin procedural sau material pe parcursul examinării cauzei în instanța de fond.

deciziilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Recurentul a invocat că examinând toate probele materiale prezentate de către

acuzarea de stat în instanța de fond în proces judiciar, în coroborarea lor directă cu

învinuirea adusă lui Rusu V., s-a constatat cu certitudine fapta lipsei semnelor

infracțiunii imputate, or, nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, precum și nici

săvârșirea presupusei fapte de către inculpat.

2020, recursul a fost admis, casată total decizia menționată și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a statuat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul declarat și nu a examinat chestiunile esențiale, cum ar fi:

- prin Legea nr. 179 din 26.07.2018, (MO nr.309-320/498 din 17.08.2018) pentru

modificarea unor acte legislative, art. IV, pct. 4), în dispoziția alineatului (1) al art. 190

Cod penal, textul „înșelăciune sau abuz de încredere” s-a substituit cu textul „inducerea

în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților

3

substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul

determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă

încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a

produs daune considerabile”, chiar dacă la data de 11.12.2018, acuzarea a adus la

cunoștință apărării și inculpatului o nouă formulare a învinuirii, ea urma a fi susținută

de către acuzare prin probe materiale și mijloace subsecvente noii formulări a învinuirii

- acuzarea nu a făcut-o și nici nu și-a susținut învinuirea adusă;

- până la data pronunțării sentinței, după cercetarea probelor în prima instanță,

acuzarea s-a statuat pe formularea și acceptarea probelor de învinuire în presupusa

existență a laturilor infracțiunii prin prisma ”înșelăciunii și abuzului de încredere”, dar

nu pe o formulare nouă și definitivată expusă prin legea nouă;

- dispozițiile legii noi operate la art. 190 alin. (1) Cod penal sunt imprevizibile

și, prin urmare, permit o interpretare extensivă defavorabilă acuzatului. În descrierea

elementelor infracțiunii de escrocherie, legislatorul operează cu noțiuni din dreptul

civil, care nu sunt definite;

- aplicarea articolului 190 Cod penal este condiționată de existența unui act

juridic lovit de nulitate, încheiat prin vicierea consimțământului. În aceste condiții, nu

este clar dacă judecătorul care examinează o cauză penală de învinuire în baza art. 190

Cod penal trebuie să aibă în vedere constatările unei instanțe civile cu privire la

nulitatea actului juridic sau dacă trebuie să se substituie unei instanțe civile și să

constate mai întâi dacă actul juridic este nul;

- legislatorul a generat o suprapunere între răspunderea civilă (i.e. sancțiunea

nulității actului juridic) și răspunderea penală, deși aceste tipuri de răspundere trebuie

delimitate în mod strict. Dispozițiile menționate și operate prin Legea nr. 179, creează

riscuri ca orice neexecutare a obligațiilor cu caracter civil să fie calificată în baza

articolului 190 Cod penal, contrar articolului 1 din Protocolul nr. 4 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că nimeni nu poate fi privat

de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație

contractuală, prevederile menționate și operate de către acuzatorul de stat în formularea

nouă adusă de învinuire și nesusținută în instanța de judecată sub aspectul noilor

condiții, contravin articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituția RM”.

Anume asupra acestor motive invocate în apelul declarat, instanța de apel s-a

pronunțat superficial, fără o argumentare cuvenită, printr-o formulare generală și

evazivă și astfel nu a întreprins toate măsurile de a elucida circumstanțele esențiale ale

cauzei.

Deși în sentință, prima instanță a descris fapta constatată și a încadrat acțiunile

inculpatului în temeiul noilor prevederi al art. 190 Cod penal, introduse prin Legea nr.

179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018, însă nu a ținut cont de prevederile art. 113

alin. (1) Cod penal, ce stipulează că „Se consideră calificare a infracțiunii determinarea

și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală”.

Astfel, nu s-a efectuat o descriere a faptei în corespundere cu dispoziția textului

modificat (componenței concretizate a infracțiunii prevăzute de norma penală), adică

a dispoziției art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal în red. Legii nr.179 din 26.07.2018, în

vigoare 17.08.2018.

4

apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Rusu Veaceslav a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Dispozițiile sentinței în latura corpurilor delicte, s-au menținut.

Instanța de apel a reținut că inculpatul, fiind citat în mod legal, în ședința

instanței de apel, nu s-a prezentat.

Contrar prevederilor art. 8, 389 Cod de procedură penală, sentința nu a fost

bazată pe probe veridice, care au fost prezentate și cercetate în cadrul judecării cauzei,

instanța acceptând abordările și concluziile organului de urmărire penală cu privire la

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b)

Cod penal.

Or, există dubii rezonabile că acțiunile inculpatului întrunesc elementele

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, respectiv, că acesta a avut

intenția de a sustrage bunurile părților vătămate.

Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi

întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în problema învinuirii care nu pot fi

înlăturate, se interpretează în favoarea inculpatului, cerințe, de care instanța de fond nu

a ținut cont.

Concluzia instanței de fond privind constatarea vinovăției inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, nu se racordă

la probele anexate la dosarul penal.

Or, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în instanța de fond și cea de apel,

partea acuzării n-a prezentat în acest aspect probe că inculpatul a urmărit un scop

unic de a comite escrocheria în privința părților vătămate.

Astfel, în acțiunile inculpatului lipsesc două elemente a infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal: latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii de

escrocherie.

Acțiunile lui Rusu V. au fost încadrate de către procuror în baza art. 190 alin. (2)

lit. b) Cod penal, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere, săvârșită de mai multe persoane, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

La caz, nu există elementul obligatoriu al infracțiunii de escrocherie, deoarece

nu a fost demonstrată intenția inculpatului de însușire a bunurilor de la părțile

vătămate, acest fapt urmând a fi dedus din următoarele circumstanțe ale cauzei penale.

Limita între un acord civil și o componență de infracțiune este latura subiectivă,

care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna credință a părților, iar în cazul

escrocheriei este caracterizată prin înșelăciune și abuz de încredere, detaliate de

legiuitor.

Prin înșelăciune se înțeleg acțiunile făptuitorului de a duce în eroare, de a amăgi

proprietarul.

Prin abuz de încredere făptuitorul folosește în scop de a obține un bun material

(bani), relațiile de încredere.

5

În asemenea circumstanțe, în ședințele judiciare nu a fost confirmat cu

certitudine, prin probe veridice și concludente, că în acțiunile inculpatului sunt întrunite

elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal.

În ședința de judecată n-au fost prezentate probe a vinovăției inculpatului. Art.

6 (2) CEDO obligă printre altele, că, îndeplinindu-și funcțiile sale, instanța să nu

pornească de la ideea preconcepută, că persoana acuzată a comis acțiunea incriminată,

obligația de a prezenta dovezi revenind procurorului și orice dubii fiind în favoarea

acuzatului (hot. Barbera, Messegue și Jabardo v. Spania, hot 06.12.1988).

Apreciind probele pe cauză, declarațiile inculpatului, părților vătămate,

martorilor, materialele din dosar din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității lor, iar toate în ansamblu din punct de vedere al colaborării lor

s-a reținut în sarcina inculpatului următoarele: Rusu V. a fost învinuit de organul de

urmărire, că fiind în înțelegere prealabilă, de comun acord și împreună cu mai multe

persoane nestabilite de organul de urmărire penală, a elaborat un plan criminal în

vederea punerii în funcțiune a piramidei financiare cu denumirea „Xxxx” pe întreg

teritoriul Republicii Moldova.

În aceste condiții, Rusu V., pe parcursul perioadei de timp cuprinsă între lunile

martie-septembrie 2015, acționând prin participație complexă, distribuind preventiv

rolurile fiecăruia, activând în calitate de coautor, pentru evidența, păstrarea,

transportarea, depozitarea mijloacelor bănești, racolarea persoanelor, organizarea

evenimentelor de informare despre activitatea pretins legală a grupării menționate, prin

intermediul mai multor telefoane mobile și a mijloacelor de comunicare, coordona

activitatea grupului criminal organizat, prin darea de indicații, coordonarea acțiunilor

și repartizarea rolurilor membrilor acesteia, precum și participa nemijlocit la realizarea

acțiunilor infracționale.

Astfel, Rusu V. de comun acord cu mai multe persoane nestabilite de organul de

urmărire penală, a organizat și pus în funcțiune o schemă criminală pe teritoriul

Republicii Moldova, prin care ilegal a creat prin mai multe raioane ale țării o entitate

de tip „piramidă financiară”, cu denumirea „Xxxx”, neînregistrată în Registrul de Stat

al întreprinderilor al Republicii Moldova și care nu dispune de statut de persoană

juridică, care era specializată în colectarea de la cetățeni și persoane juridice a

depunerilor sub formă de mijloace bănești, în schimbul unor pretinse dividente

avantajoase în mărime de 300% anual de la suma depusă.

Potrivit planului infracțional, ”Xxxx” era alcătuit structural din „celule”, care

erau dirijate de persoane de încredere, numite „KEEPER” sau „хранитель” (traducere:

supraveghetor), cu un statut special în ierarhia grupului criminal organizat și care

participau nemijlocit la realizarea acțiunilor infracționale, prin racolarea noilor membri

și selectarea, recrutarea și convingerea victimelor să transmită diverse sume de bani în

contul piramidei financiare, de unde acești bani erau însușiți de membrii grupului

criminal organizat.

Funcționalitatea organizației era asigurată prin intermediul paginii web:

http://xxxx, care era administrată din afara Republicii Moldova de membri ai grupării

criminale date și prin care fiecare participant la piramida financiară obținea un

„cabinet” virtual, în care erau reflectate mijloacele bănești „investite” și situația la zi a

fiecărui utilizator.

6

Astfel, Rusu V., urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane,

prin inducerea în eroare, acționând cu intenție directă din motive de cupiditate, pe

parcursul perioadei de timp cuprinse între lunile martie-septembrie 2015, în mai multe

etape a însușit prin intermediul lui Onilă V. de la Spînu V. mijloace bănești în sumă

totală de 30.000 lei, după care, dorind să dea o aparență de legalitate acțiunilor sale, a

restituit prin intermediul băncii comerciale „Victoriabank”, sub pretextul activității

prospere a piramidei financiare cu denumirea „Xxxx” mijloace bănești în sumă de

5.000 lei, cauzând părții vătămate Spînu V. daune în proporții considerabile în sumă

totală de 25.000 lei.

Tot el, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin

inducerea în eroare, acționând cu intenție directă, din motive de cupiditate, pe parcursul

perioadei de timp cuprinsă între lunile martie-aprilie 2015, în mai multe etape, a însușit

prin intermediul lui Onilă V. de la Grinenco Z. mijloace bănești în sumă totală de

10.000 lei, cauzând părții vătămate Grinenco Z. daune în proporții considerabile în

sumă totală de 10.000 lei.

Tot el, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin

inducerea în eroare, acționând cu intenție directă, din motive de cupiditate, pe parcursul

perioadei de timp cuprinsă între lunile martie-septembrie 2015, în mai multe etape, a

însușit personal și prin intermediul lui Onilă V. de la Pînzari C. mijloace bănești în

sumă totală de 55.000 lei, după care, dorind să dea o aparență de legalitate acțiunilor

sale, a restituit prin intermediul băncii comerciale „Victoriabank”, sub pretextul

activității prospere a piramidei financiare cu denumirea „Xxxx” mijloace bănești în

sumă de 35.000 lei, cauzând părții vătămate Pînzari C. daune în proporții considerabile

în sumă totală de 20.000 lei.

În total, prin acțiunile sale intenționate Rusu V. a cauzat un prejudiciu material

părților vătămate în sumă totală de 55.000 lei.

Acțiunile lui Rusu V. au fost încadrate în baza art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal

ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere, săvârșită de mai multe persoane, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

recurs ordinar, solicitând casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării cauzei

de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul invocă că decizia motivată a fost pronunțată la 24.03.2021. Conform

art. 1 din Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 49 din 31.03.2021 ”Privind

declararea stării de urgență”, a fost declarată stare de urgență pe întreg teritoriul

Republicii Moldova pe perioada 1 aprilie -30 mai 2021. Conform art. l din Dispoziția

Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 3 din 15.04.2021, pe

durata stării de urgență, termenele de prescripție și termenele de decădere de orice fel

nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de

urgență, instituite potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 49 din 31.03.2021. Potrivit

Hotărârii Curții Constituționale nr. 15 din 28.04.2021, a fost declarată neconstituțională

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 49 din 31.03.2021 ”Privind declararea

stării de urgență”. Astfel, termenele suspendate, inclusiv cele de contestare, au început

a curge din nou.

7

Hotărârile pronunțate de instanțele de judecată trebuie să fie motivate atât în fapt,

cât și în drept, în corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite

instanței superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea.

Instanța de apel nu a respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală și

nu a apreciat totalitatea probelor prezentate de acuzare întru confirmarea vinovăției

inculpatului Rusu V. în baza art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, nu a supus unei analize

obiective cumulul de probe, adus în susținerea învinuirii, le-a dat o apreciere greșită și

selectivă, cu derogare de la prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Mai mult, instanța de apel nu și-a motivat eficient soluția privind respingerea

probelor administrate de către acuzarea de stat, reținând eronat, ca fiind pertinente și

utile doar probele apărării.

Astfel, probele aduse în confirmarea învinuirii, cu certitudine dovedesc

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b)

Cod penal. În același sens, nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu echivalează

cu achitarea lui, aceasta fiind doar o metodă de a denatura stabilirea adevărului și de a

se eschiva de la răspunderea penală.

Instanța de apel nu a audiat inculpatul în raport cu faptele incriminate,

considerând că este posibilă examinarea în lipsa lui, așa cum ultimul a solicitat-o prin

cerere scrisă, cu toate că era inadmisibilă. În acest sens, este relevantă jurisprudența

CEDO, conform căreia, în cazul în care instanța de control reanalizează o cauză în fapt

și în drept și studiază în ansamblu problema vinovăției sau nevinovăției, procedura nu

are un caracter echitabil în lipsa aprecierii directe a declarației persoanei acuzate care

susține că nu a comis actele calificate ca infracțiuni.

În așa mod, instanța de apel a încălcat prevederile art. 24 alin. (2) Cod de

procedură penală, conform căruia ”Instanța de judecată nu este organ de urmărire

penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau apărării și nu exprimă alte interese

decât interesele legii” și art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală - fiecare probă

urmează a fi apreciată din punct de vedere al pertenenței, concludentei, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Totodată, instanța de apel a adoptat o decizie contradictorie pe de o parte

descriind inițial latura obiectivă conform încadrării noi a art. 190 Cod penal, iar pe de

altă parte, conform încadrării vechi, perioadă când și a fost comisă infracțiunea

incriminată lui Rusu V., fără o careva logică consecutivă. Ca până la urmă, instanța de

apel a reținut, că Rusu V. este învinuit conform încadrării vechi a normei materiale și

respectiv, fără a argumenta concluzia sa în acest fel și, respectiv, lipsa elementelor

constitutive ale infracțiunii date.

Așadar, comiterea infracțiunii incriminate inculpatului nominalizat s-a confirmat

prin cumulul de probe veridice, utile, concludente, care se află într-o coroborare

reciprocă, administrate de către organul de urmărire penală în prezenta cauză.

Instanța de apel și instanța de fond nu a clarificat obiectiv circumstanțele cauzei

examinate, adoptând o decizie ilegală în sens.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

8

argumentelor invocate, Colegiul Penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul Penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel au

comis următoarele erori de drept.

În primul rând, conform potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate. Potrivit art. 8 Cod

penal, caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea

penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei. Conform art. 10 alin. (1) și (2) Cod

penal, legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, care ușurează

pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea are

efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit faptele respective

până la intrarea în vigoare a acestei legi. Legea penală care înăsprește pedeapsa sau

înrăutățește situația persoanei vinovate de săvârșirea unei infracțiuni nu are efect

retroactiv. Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 1) - 4) Cod de procedură penală, la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de

săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat,

dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală este

prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni. Conform

art. 394 alin. (1) pct. 1), 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de

condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind

dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului. Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a

infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală.

Potrivit jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după formă,

cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința se

expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și să

aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte. În cazul în

care apare necesitatea de a reîncadra juridic fapta, pentru săvârșirea căreia inculpatul

nu a fost pus sub învinuire, instanța trebuie să țină cont că o astfel de modificare a

încadrării juridice este posibilă numai când acțiunile inculpatului, ce urmează a fi

încadrate în baza altei legi, i-au fost imputate, nu conțin semnele unei infracțiuni mai

grave și învinuirea pentru acestea nu se deosebește în mare măsură după circumstanțele

reale ale cauzei de învinuirea înaintată definitiv, susținută de procuror în cadrul

judecării cauzei, iar modificarea învinuirii nu înrăutățește situația inculpatului și nu

afectează dreptul lui la apărare. Învinuirea se consideră mai gravă când în învinuire

se introduc fapte și episoade adăugătoare, care nu au fost puse la baza învinuirii

9

inculpatului inițial, semne calificative care majorează volumul învinuirii, deși nu

modifică estimația juridică a celor săvârșite. Drept învinuire care esențial, după

circumstanțele reale, diferă de cea de la început urmează de considerat orice altă

modificare a învinuirii (imputarea altor acțiuni în locul celor imputate anterior,

imputarea infracțiunii care diferă de cea imputată după obiectul atentat, caracterul

faptei și acțiunii), care afectează dreptul inculpatului la apărare (Hotărârea Plenului CSJ nr.

22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3., 23., 39., 41.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței, instanța de

fond (pct. 2. din decizie):

a) nu a coroborat recalificarea acțiunilor inculpatului pe art. 190 alin. (2) lit. b)

Cod penal, conform calificativelor: „...prin inducere în eroare a acesteia prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii și calităților substanțiale ale obiectului...”

cu prescripțiile din art. 8, 10 Cod penal și jurisprudența națională (Hotărârea Plenului CSJ

nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 23., 39., 41.), sub aspectul că în cazul în

care infracțiunea de escrocherie nu a fost decriminalizată după modificările operate în

art. 190 Cod penal prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018, iar

redacția nouă a normei în cauză nu înlătură caracterul infracțional al faptei, nu ușurează

pedeapsa și nu ameliorează în alt mod situația persoanei ce a comis infracțiunea, adică

nu are efect retroactiv, acțiunile făptuitorului urmau a fi încadrate conform legii penale

în vigoare la momentul săvârșirii faptei (pct. 7. din decizie).

Ori, reîncadrând acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (2) lit. b), în redacția

nouă, în vigoare din 17.08.2018, conform indicelor: „...prin inducere în eroare a acesteia

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii și calităților substanțiale

ale obiectului...”, a încălcat prevederile art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală și art.

10 Cod penal, deoarece aceste calificative, care majorează volumul învinuirii inițiale,

nu existau la momentul săvârșirii faptei, iar asemenea împrejurări de fapt și de drept,

care nu au fost puse la baza învinuirii inculpatului inițial, nici nu se regăsesc în faptele

infracționale descrise de instanță ca fiind dovedite.

Mai mult, calificativul: „...prin inducere în eroare a acesteia prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii și calităților substanțiale ale obiectului...”

este unul incomplet, deci absolut neclar, deoarece reprezintă doar o parte din cel

prevăzut în dispoziția normei vizate, lipsind restul: „în privința naturii, calităților

substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant

al încheierii actului juridic) actului juridic nul, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean”.

Pe lângă aceasta, nu a fost elucidată, în niciun fel, esența elementelor „...prin

inducere în eroare a acesteia prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în privința

naturii și calităților substanțiale ale obiectului...”, inclusiv coroborată cu acțiunile

infracționale concrete și împrejurările de fapt incriminate inculpatului prin ordonanță

de modificare a învinuirii din 11.12.2018 (f.d. 12).

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

În al doilea rând, conform art. 414 alin. (1), (2) și (6) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și

10

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, verifică declarațiile și probele

materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu

consemnarea în procesul-verbal, nefiind în drept să-și întemeieze concluziile pe

probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată

a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Potrivit art. 419 Cod de

procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. În corespundere cu

art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în

limitele învinuirii formulate. Potrivit art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludentei,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. În corespundere cu

art. 394 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de

achitare trebuie să cuprindă enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu

indicarea motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării,

nefiind admisă introducerea în sentința de achitare a unor formulări ce ar pune la

îndoială nevinovăția celui achitat. Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care

au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se

pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită

ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări. Chestiunile de drept pe

care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de drept procesual

și penal au fost corect aplicate (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire

la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel). Hotărârea trebuie să corespundă atât

după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte

(Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3., 39., 41).

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate, deoarece

conform descriptivului și dispozitivului deciziei (pct. 7. din decizie):

a) nu a judecat cauza în raport cu circumstanțele concrete în fapt și în drept,

imputate inculpatului prin ordonanță de modificare a învinuire din 11.12.2018 (f.d. 12).

Ori, invocarea că: „…acțiunile lui Rusu V. au fost încadrate de către procuror în baza art. 190

alin. (2) lit. b) Cod penal, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere, săvârșită de mai multe persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Limita între un acord civil și o componență de infracțiune este latura subiectivă, care în cadrul

relațiilor civile este caracterizată prin buna credință a părților, iar în cazul escrocheriei este

caracterizată prin înșelăciune și abuz de încredere, detaliate de legiuitor. Prin înșelăciune se înțeleg

acțiunile făptuitorului de a duce în eroare, de a amăgi proprietarul. Prin abuz de încredere

făptuitorul folosește, în scop de a obține un bun material (bani), relațiile de încredere…, s-a reținut

11

în sarcina inculpatului următoarele: Rusu V. a fost învinuit de organul de urmărire, că fiind în

înțelegere prealabilă, de comun acord și împreună cu mai multe persoane nestabilite de organul de

urmărire penală, a elaborat un plan criminal în vederea punerii în funcțiune a piramidei financiare

cu denumirea „Xxxx” pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Acțiunile lui Rusu V. au fost încadrate

în baza art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită de mai multe persoane, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile…”, demonstrează că a judecat cauza în raport cu învinuirea

inițială, formulată prin rechizitoriu.

Mai mult, concluzia că: „contrar prevederilor art. 8, 389 Cod de procedură penală,

sentința nu a fost bazată pe probe veridice, care au fost prezentate și cercetate în cadrul judecării

cauzei, instanța acceptând abordările și concluziile organului de urmărire penală cu privire la

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de 190 alin. (2) lit. b) Cod penal”,

dovedește că cauza a fost judecată conform unor temeiuri în fapt și drept improprii

speței de pe rol;

b) a constatat în descriptiv mai multe motive de achitare, care se contrazic

reciproc și produc efecte juridice diferite, cum ar fi că: „…există dubii rezonabile că acțiunile

inculpatului întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal,

respectiv, că acesta a avut intenția de a sustrage bunurile părților vătămate…, concluziile despre

vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri…, concluzia

instanței de fond privind constatarea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal…, partea acuzării n-a prezentat în acest aspect probe, că

inculpatul a urmărit un scop unic de a comite escrocheria în privința părților vătămate…, nu a fost

demonstrată intenția inculpatului de însușire a bunurilor de la părțile vătămate.., în ședința de

judecată n-au fost prezentate probe a vinovăției inculpatului. art. 6 (2) CEDO obligă printre altele,

că, îndeplinindu-și funcțiile sale, instanța să nu pornească de la ideea preconcepută, că persoana

acuzată a comis acțiunea incriminată, obligația de a prezenta dovezi revenind procurorului și orice

dubii fiind în favoarea acuzatului…”.

Totodată, în dispozitiv a dispus divergent că inculpatul este achitat, deoarece:

„fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii”.

Pe lângă aceasta, potrivit dispozitivului a fost casată total sentința de

condamnare și adoptată o soluție de achitare a inculpatului, dar, absolut neclar și

divergent, ulterior a menținut parțial sentința de condamnare indicând că: „Dispozițiile

sentinței în latura corpurilor delicte, se mențin”;

c) doar a trecut în revistă dovezile administrate, însă nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu

circumstanțele concrete de fapt și de drept invocate în ordonanța de modificare a

învinuirii, neindicând motivele pentru care a respins probele acuzării;

d) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi cele de la f.d. 102-103,

105-130 v.1, 18-21 v.2.

Astfel, împrejurările enunțate relevă, în mod clar și evident, că instanțele de fond

și de apel nu au judecat cauza în conformitate cu rigorile prevăzute de lege, deoarece

au adoptat hotărâri care nu cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii, și că recursul ordinar este

întemeiat.

12

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de

apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs, se

impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu legea,

să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul Penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Bălți, Andrei Formusatii, casează total decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți

din 24 februarie 2021, în privința inculpatului Rusu Veaceslav xxxx și dispune

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 28 iulie

2021.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Anatolie Țurcan,

Victor Burduh

Nicolae Craiu

13

14