1ra-1277/21 — art. 190 alin. 2 lit. c Cod penal

1ra-1277/21 — art. 190 alin. 2 lit. c Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.1ra-1277/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Nina Vascan

Judecători – Nicolae Craiu, Mariana Pitic

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

acuzatorul de stat, procuror în Procuratura de Circumscripție Chișinău – Radu Sâli, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

09 februarie 2021, în cauza penală privindu-l pe

Bumbu Ion XXXXX, născut la XXXXX în

XXXXX, domiciliat în XXXXX, cetățean al

Republicii Moldova, fără antecedente penale,

Termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza actelor din

dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

C O N S T A T Ă :

achitat pe art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motivul că fapta lui nu întrunește

elementele infracțiunii.

03 spre 04 aprilie 2014, urmărind scopul dobândirii bunurilor altei persoane, a sustras

1

numerele de înmatriculare lituaniene XXXXX de la automobilul „Mercedes A 160”, în

valoare de 2500 de lei, care era parcat în fața blocului din XXXXX, mun. Chișinău,

după care, sub pretextul returnării numerelor de înmatriculare proprietarului, estorca de

la acesta suma de 100 de euro, ce constituia, conform cursului oficial al BNM, suma de

1850,86 de lei, fiind reținut de colaboratorii de poliție în momentul primirii banilor

solicitați.

În urma acțiunilor sale, inculpatul i-a cauzat lui Zalizco Nicolae o daună materială

considerabilă în valoare de 4350,86 de lei.

Tot el, în aceleași circumstanțe, urmărind scopul dobândirii bunurilor altei

persoane, a sustras numerele de înmatriculare lituaniene XXXXX de la automobilul

„Audi A 6”, în valoare de 1800 de lei, care era parcat în fața blocului din XXXXX,

mun. Chișinău, după care, sub pretextul returnării numerelor de înmatriculare

proprietarului, estorca de la acesta suma de 50 de euro, ce constituia, conform cursului

oficial al BNM, suma de 925,43 de lei, fiind reținut de către colaboratorii de poliție în

momentul primirii banilor solicitați.

Faptele lui Bumbu Ion au fost încadrate juridic în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, ca dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de

încredere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Instanța de fond a reținut că în ședința de judecată inculpatul nu s-a prezentat,

fiind anunțat în căutare, fapt ce denotă că se sustrage de la judecată și că a renunțat în

mod expres la exercitarea dreptului său de a se apăra personal, urmând în temeiul art.

321 alin. (2) pct. 1) și alin. (6) Cod de procedură penală, a examina cauza în lipsa lui.

Potrivit declarațiilor inculpatului date în timpul urmăririi penale, acesta și-a

recunoscut vina integral, declarând că în curtea casei în care locuia a observat două

automobile cu numere de înmatriculare străine (lituaniene) și a hotărât să le sustragă,

ca să dobândească prin escrocherie o sumă de bani contra restituirii lor. După ce a

sustras numerele de înmatriculare, a lăsat un bilețel pe parbrizul automobilului cu

numărul său de telefon și mesajul că va restitui numerele de înmatriculare contra sumei

de 100 și respectiv 50 de euro. Numerele de înmatriculare le-a ascuns în preajma

blocului de locuit. În convorbirile telefonice cu proprietarii, le-a spus că numerele de

înmatriculare le va da, când îi transmit banii. După primirea banilor, numerele de

înmatriculare nu le-a dat acestora, întrucât nu le avea cu dânsul. La primirea banilor a

fost și prins de poliție. De cele comise se căiește sincer.

Instanța de fond a concluzionat că fapta incriminată inculpatului nu a fost

probată, învinuirea înaintată acestuia nefiind concretă, or, inculpatului i-a fost

incriminată comiterea unor fapte alternative (dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere), care echivalează nu numai cu

încălcarea gravă a dreptului la apărare, dar și cu neprobarea în modul corespunzător a

elementelor constitutive obligatorii ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal, care i se incriminează acestuia.

Prin urmare, rechizitoriul în privința inculpatului nu respectă rigorile dispozițiilor

art. 6 § 3 lit. a) și b) CEDO, prin ce a afectat grav sesizarea instanței cu obiectul

judecării, și implicit, dreptul la apărare al inculpatului, care, din perspectiva celor

2

analizate, în lipsa concretizării învinuirii, până la moment se află în imposibilitate

absolută de a-și exercita acest drept prin intermediul apărătorului său.

Astfel, învinuirea inculpatului este nefondată și ilegală, acesta urmând a fi

achitat, deoarece fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.

a declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal la 2 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o anumită activitate în

domeniul înmatriculării mijloacelor de transport, pe un termen de 3 ani.

Apelantul a invocat că poziția inculpatului referitor la infracțiunea incriminată

este una clară, dânsul a recunoscut vina și a relatat că a hotărât să sustragă numerele de

înmatriculare lituaniene ca să dobândească prin escrocherie o sumă de bani, adică 50

de euro și respectiv, 100 de euro. Din declarațiile părții vătămate Zestre C. rezultă că

inculpatul a recunoscut în prezența acestuia, că el i-a sustras numărul de înmatriculare

de la automobil, având drept scop de profit, care este anume dobândirea prin escrocherie

a sumei de bani, adică 50 de euro.

De asemenea, partea vătămată Zalizco Nicolae a declarat că la indicațiile

colaboratorilor de poliție nu a pus banii în sumă de 50 de euro în pachețelul indicat de

către acesta, dar a pus o hârtie goală (mulaj), iar pachețelul l-a dus la locul indicat de

către inculpat, după ce l-a telefonat pe ultimul, care a vrut să fugă în interiorul blocului

de locuit, dar a fost imediat reținut de către colaboratorii de poliție. După ce au venit

lângă casa unde locuia, inculpatul i-a arătat unde se află plăcuțele cu numerele de

înmatriculare.

Astfel, acuzatorul a invocat că instanța tendențios a ignorat unele declarații ale

părții vătămate Zalizco N., care nu au fost puse la baza sentinței și care au fost

consemnate în procesul-verbal de audiere a acestuia, care consideră, că scopul

inculpatului era obținerea de la partea vătămată a sumei de 100 de euro.

Deci, acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în baza art.190 alin. (2) lit. c)

Cod penal, deoarece scopul inculpatului a fost de a dobândi suma de 50 de euro și 100

de euro, prin înșelăciune de la părțile vătămate. În procesul cercetării judecătorești au

fost prezentate probe veridice, dobândite pe cale legală, prevăzute de art. 93 Cod de

procedură penală, care confirmă vina inculpatului în comiterea infracțiunilor

incriminate.

2016, apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, după cum urmează:

Bumbu Ion a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

190 alin. (2) lit. c) Cod penal, fiindu-i aplicată pedeapsă sub formă de amendă în

mărime de 600 de unități convenționale, ceea ce constituie echivalentul a 12 000 de lei,

cu privarea de dreptul de a gestiona surse financiare pe un termen de 3 ani.

4.1. Instanța de apel a constatat că Bumbu Ion a săvârșit infracțiunea prevăzută

de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții

3

considerabile, vinovăția acestuia fiind demonstrată integral prin probele acumulate și

anume, declarațiile părților vătămate Zestre C., Zalizco N.

Astfel, constatările instanței de fond precum că învinuirea nu este clară, detaliată

și nu se referă la toate împrejurările în care se pretinde că ar fi fost săvârșită, au fost

combătute de probele reține de instanța de apel. Mai mult ca atât, fiind audiat de organul

de urmărire penală, Bumbu Ion a recunoscut vina și s-a căit sincer de cele comise.

Colegiul penal a conchis că, luând în considerație faptul că inculpatul a sustras

plăcuțele de înmatriculare de la părțile vătămate cu scopul de dobândire a acestora și

returnarea numerelor de înmatriculare proprietarilor sub pretextul de a estorca sume de

bani, la calificarea infracțiunii și anume, analizând latura obiectivă a acesteia, nu au

relevanță mijloacele care au fost utilizate pentru săvârșirea escrocheriei, important este

că s-au stabilit aceste mijloace, considerându-se consumată din momentul când

făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile părților

vătămate.

Angela Munteanu în interesele inculpatului, solicitând casarea acesteia și menținerea

sentinței primei instanțe, întrucât fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii

incriminate.

Recurenta a indicat că sentința a fost contestată de către o persoană ce nu avea

împuterniciri, contrar prevederilor art. 401 alin. (1) pct. 1 Cod de procedură penală,

deoarece la judecarea cauzei penale a participat acuzatorul Veaceslav Potînga și doar

el putea declara apel împotriva sentinței. Prin urmare, procurorul Cebotari D.,

semnatarul apelului, nu a participat nemijlocit la examinarea cauzei și efectiv nu era

împuternicit de a declara apel.

martie 2017, recursul a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

6.1. Instanța de recurs a reținut că avocatul inculpatului a pledat pentru

respingerea apelului declarat, din motivul că a fost depus de către procurorul care nu

era împuternicit prin ordonanța procurorului ierarhic superior de a participa în cadrul

examinării cauzei penale în prima instanță și nici de a contesta sentința, însă, instanța

de apel în partea descriptivă a deciziei adoptate nu s-a expus asupra motivului invocat

de partea apărării, lăsând fară apreciere faptul dat.

Astfel, instanța de apel urma să verifice legalitatea împuternicirilor atribuite

procurorului apelant pe cauza penală dată, ținând cont de explicațiile date în pct. 11 al

Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la unele

chestiuni ce vizează participarea procurorului la judecarea cauzei penale” nr. 12 din

24.12.2012, și anume că sentințele adoptate de primele instanțe pot fi atacate numai de

către procurorul care a participat la judecarea acestei cauze penale.

În cazul, în care se constată că procurorul care a participat la ședința de judecată,

după pronunțarea sentinței sau a deciziei din diferite motive nu exercită atribuțiile

prevăzute la art. 53 Cod de procedură penală, procurorul ierarhic superior este obligat

4

să dispună înlocuirea acestuia cu un alt procuror care să decidă, dacă va ataca sau nu

hotărârea adoptată.

Din materialele cauzei, se atestă că în prima instanță a susținut învinuirea

procurorul Veaceslav Potînga, fiind același care a condus și efectuat urmărirea penală,

tot el a participat în ședințele de judecată până la finalizarea cercetării judecătorești,

fiind prezent și la susținerile verbale. La data pronunțării sentinței integrale a intervenit

în proces procurorul Denis Cebotari, fară a prezenta instanței de judecată ordonanța

procurorului ierarhic superior, prin care a fost dispus schimbul de procurori,

împutemicindu-1 să conteste cu apel sentința adoptată pe cauza dată.

Așadar, la materialele dosarului lipsește ordonanța menționată, prin care să fi

dispus participarea în ședință de judecată pe cauza penală dată a unui alt procuror decât

acel care a condus urmărirea penală sau a unui grup de procurori. Deci, instanța de apel

la judecarea apelului nu a respectat prevederile legale care reglementează procedura

judecării cauzei la etapa dată și nu a analizat minuțios materialele dosarului, fapt ce a

dus la, adoptarea unei decizii neîntemeiate și nemotivate corespunzător celor invocate.

2017, a fost admis apelul declarat de procurorul în Procuratura sect. Botanica mun.

Chișinău, Cebotari Denis, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță.

Bumbu Ion a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

189 alin. (1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă cu amendă în mărime de 500 de unități

convenționale, ce constituie 10 000 de lei.

7.1. Instanța de apel a reținut că procurorul adjunct- interimar al Procuraturii

mun. Chișinău, șef interimar al oficiului Botanica, Marcel Cimbir, a expediat ordonanța

din 29 iulie 2016, prin care procurorul Cebotari Denis a fost împuternicit de a participa

judecarea cauzei penale nr. 2014421362 privind învinuirea lui Bumbu Ion în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, care a fost prezentată

instanței de judecată, însă, din greșeală nu a fost anexată la cauza penală.

Astfel, apelul declarat de procurorul Denis Cebotari este depus de o persoană

împuternicită să declare apel.

În continuare, instanța de apel a constatat că, acțiunile inculpatului cuprind

elementele infracțiunii de șantaj, manifestat prin cererea de a transmite bunurile

proprietarului, posesorului sau deținătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârși

alte acțiuni cu caracter patrimonial, amenințând cu deteriorarea sau cu distrugerea

bunurilor proprietarului, posesorului, deținătorului, urmate de dobândirea bunurilor

cerute.

solicitând casarea acestei decizii și menținerea sentinței, întrucât fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii incriminate.

Recurenta a indicat că apel a putut declara doar procurorul Veaceslav Potînga,

care nemijlocit a participat la examinarea cauzei în fond, or, nu s-a anexat la cauza

penală ordonanța procurorului din 29 iulie 2016. Aceasta nu se regăsește nici în

Registrul de înregistrate a ordonanțelor.

5

Totodată, a afirmat că, amenințarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunului

proprietarului este un element esențial a componenței de infracțiune, prevăzut de

art.189 alin. (1) Cod penal. Atât timp, cât inculpatul cerea transmiterea bunurilor fără a

amenința părțile vătămate cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor nu a fost realizată

latura obiectivă a infracțiunii de șantaj.

2018, recursul a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă rejudecarea cauzei

de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

9.1. Instanța de recurs a reținut că, instanța de apel eronat a constatat în acțiunile

inculpatului prezența laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) Cod

penal.

Latura obiectivă a infracțiunii de șantaj este constituită din două acțiuni a căror

realizare este necesară, pentru a fi în prezența infracțiunii de șantaj și anume, acțiunea

principală, care reprezintă cererea făptuitorului de transmitere a bunurilor, însoțită de

acțiunea adiacentă care se manifestă prin amenințare, în toate șase modalități prevăzute

la norma din Codul penal.

În aceeași ordine de idei, Colegiul penal lărgit a consemnat că în contextul laturii

obiective a infracțiunii prevăzute la art. 189 Cod penal, acțiunea principală este însoțită

de acțiunea adiacentă. În lipsa acțiunii adiacente – reprezentând faptul de presiune, de

constrângere asupra victimei – o cerere cu caracter patrimonial, oricât de insistentă ar

putea fi, nu este suficientă pentru a constitui infracțiunea de șantaj.

Tot aici, se accentuează că lista de modalități ale acțiunii adiacente din cadrul

infracțiunii de șantaj are un caracter exhaustiv, cele indicate în art.189 Cod penal. Nici

o altă activitate cu caracter de constrângere, oricât de periculoasă ar fi, nu poate

considerată modalitate a acțiunii adiacente din cadrul infracțiunii de șantaj.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit a menționat că în speța dată, prin rechizitoriu

nu s-a incriminat existența în faptele inculpatului a acțiunii adiacente de amenințare a

părților vătămate cu deteriorarea bunurilor.

apelul procurorului Denis Cebotari a fost admis, casată total sentința și pronunțată o

nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, după cum urmează:

Ion Bumbu a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

186 alin. (1) Cod penal și i-a fost aplicată pedeapsă sub formă de amendă în mărime de

300 de unități convenționale, ce constituie 6000 de lei.

10.1. Instanța de apel a ajuns la concluzia că apelul declarat de procurorul Denis

Cebotari, este depus de o persoană împuternicită să declare apel, procurorul fiind

împuternicit să participe la judecarea cauzei de către procurorul interimar al

Procuraturii mun. Chișinău, șef interimar al oficiului Botanica, Marcel Cimbir, prin

ordonanța din 29 iulie 2016.

Instanța de apel a constatat că, potrivit rechizitoriului, inculpatul a fost învinuit în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

6

Prin Legea nr. 179 din 26 iulie 2018 pentru modificarea unor acte legislative,

publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 309-320/498, 17 august 2018, la

articolul 190 Cod penal, în dispoziția alineatului (1), textul „înșelăciune sau abuz de

încredere” s-a substituit cu textul „inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în

care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile”.

Pe când în speță, Ion Bumbu nu i-a amăgit, nu i-a dus în eroare sub careva pretexte

pe părțile vătămate pentru a dobândi de la ei careva bunuri sau mijloace financiare.

Deci, între inculpat și părțile vătămate nu au avut loc careva înțelegeri și nici n-au fost

încheiate contracte, or, o condiție pentru reținerea infracțiunii de escrocherie o

reprezintă acțiunea făptuitorului de amăgire a unei persoane, astfel încât aceasta să

dobândească o reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situații, cu prilejul

încheierii sau executării unui contract. Bumbu Ion nu a recurs la utilizarea unor metode

dolosive, apte a induce și a menține în eroare persoanele vătămate la încheierea și

executarea cărorva acorduri.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că faptele inculpatului urmează a fi

încadrate în baza art. 186 alin. (1) Cod penal - furtul, adică sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane.

Angela Munteanu în numele inculpatului Ion Bumbu, solicitând casarea deciziei

instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe, întrucât fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii incriminate.

Recurenta a invocat că inculpatul nu intenționa sustragerea plăcuțelor de

înmatriculare și efectiv, cauzarea prejudiciului material. Părțile vătămate au declarat că

inculpatul doar a cerut o sumă de bani în schimbul plăcuțelor de înmatriculare.

octombrie 2019, a fost admis recursul ordinar declarat de avocatul Angela Munteanu,

casată total decizia instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

12.1. Colegiul penal lărgit a reținut că instanța de apel, constatând în descriptiv că

inculpatul: „... urmărind scopul dobândirii bunurilor altei persoane..., sub pretextul

returnării numerelor de înmatriculare proprietarului, estorca de la acesta suma de 100

euro..., în aceleași circumstanțe, urmărind scopul dobândirii bunurilor altei

persoane..., sub pretextul returnării numerelor de înmatriculare proprietarului, estorca

de la acesta suma de 50 euro”, a descris fapta criminală, considerată ca fiind dovedită,

conform învinuirii formulate în rechizitoriu, adică în baza art. 190 alin. (1) Cod penal

și conform elementelor constitutive incluse în dispozitivul acestei norme. Totodată, în

dispozitiv s-a contrazis, condamnând inculpatul pe art. 186 alin. (1) Cod penal și fără a

constata în descriptiv vreo faptă infracțională în aspectul vizat.

7

La fel, instanța de apel, statuând în descriptiv că: „între inculpat și părțile

vătămate nu au avut loc careva înțelegeri și nici n-au fost încheiate careva contracte

or, o condiție pentru reținerea infracțiunii de escrocherie o reprezintă acțiunea

făptuitorului de amăgire a unei persoane, astfel încât aceasta să dobândească o

reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situații, cu prilejul încheierii sau

executării unui contract”, neîntemeiat și-a raportat concluziile la prescripțiile din

redacția nouă a art. 190 alin. (1) Cod penal, cât și la circumstanțe de fapt și de drept

neincriminate inculpatului în rechizitoriu, deci depășind și limitele învinuirii formulate,

deoarece nu a ținut cont de prevederile art. 8, 10 și 118 alin. (2) Cod penal.

Or, în cazul în care infracțiunea de escrocherie nu a fost decriminalizată după

modificările operate în art. 190 Cod penal prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare

din 17 august 2018, iar redacția nouă a normei în cauză nu înlătură caracterul

infracțional al faptei, nu ușurează pedeapsa și nu ameliorează în alt mod situația

persoanei ce a comis infracțiunea, adică nu are efect retroactiv, acțiunile făptuitorului

urmau a fi analizate în raport cu legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Colegiul penal lărgit a mai constatat că, instanța de apel și-a întemeiat concluziile

pe probe neverificate în ședința de judecată a instanței de apel și neconsemnate în

procesul-verbal, cum ar fi cele de la f.d. 56 v. 1 – declarațiile părții vătămate Zestre C.

Totodată, instanța de apel a omis să judece cauza și în raport cu prescripțiile din

art. 60 Cod penal, privind prescripția tragerii la răspundere penală.

2021 a fost respins ca nefondat apelul procurorului și menținută fără modificări sentința

primei instanțe.

13.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, la pronunțarea sentinței,

instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just a ajuns la

concluzia privind achitarea lui Bumbu Ion, de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Or, probele prezentate de acuzator – declarațiile părților vătămate și procesul-

verbal de cercetare la fața locului din 04 aprilie 2014, nu demonstrează vinovăția

inculpatului Bumbu Ion de comiterea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(2) lit. c)

Cod penal, iar în contextul dat, instanța de fond a făcut o apreciere corectă a

probatoriului administrat, ajungând în mod legal la concluzia că fapta incriminată lui

Bumbu Ion, nu întrunește elementele infracțiunii de escrocherie.

Astfel, instanța de apel a reținut că, pentru existența infracțiunii de escrocherie

este necesar ca partea vătămată să fi fost indusă în eroare și să fi ajuns la o reprezentare

greșită a unei situații sau împrejurări, iar la caz, se constată că inculpatul Bumbu Ion nu

i-a mințit, nu i-a dus în eroare: sub careva pretexte pe părțile vătămate Zalizco Nicolae

și Zestre Constantin pentru a dobândi de la ei bunuri sau mijloace financiare. Părțile

vătămate nu l-au cunoscut pe inculpat până la sustragerea plăcuțelor de înmatriculare.

Deci, între inculpat și părțile vătămate n-au avut loc careva înțelegeri și nici n-au fost

încheiate careva contracte or, o condiție pentru reținerea infracțiunii de escrocherie o

reprezintă acțiunea făptuitorului de amăgire a unei persoane, astfel încât aceasta să

dobândească o reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situații, cu prilejul

8

încheierii sau executării unui contract. Bumbu Ion n-a recurs la utilizarea unor metode

dolosive, apte a induce și a menține în eroare persoanele vătămate la încheierea și

executarea cărorva acorduri.

Colegiul penal a conchis că, pentru a se putea reține înșelăciunea cu prilejul

încheierii sau executării unui contract sunt necesare următoarele condiții: a) sa aibă loc

încheierea sau executarea unui contract (verbal sau în scris); b) cu prilejul încheierii sau

executării contractului, făptuitorul să inducă sau să mențină în eroare partea vătămată;

c) acțiunea de amăgire să determine pe cei induși sau menținuți în eroare să încheie sau

sa execute contractul în condițiile stipulate, adică în condițiile care altfel nu ar fi fost

acceptate si care au creat o situație păgubitoare pentru partea vătămată; d) acțiunea sa

fie săvârșită cu intenție. Prin mijloc fraudulos trebuie înțeles acel mijloc care este

veridic si în mod obișnuit inspira încredere, înlătură orice bănuială, dar care în realitate

este mincinos.

Astfel, în opinia instanței, faptele incriminate în rechizitoriu nu răspunde criteriilor

legii privind sesizarea instanței de judecată și pe cale de consecință, asemenea fapte

n-ar trebui să formeze obiectul judecății, după cum a concluzionat inițial organul de

urmărire penală, prezentând pe ambele capete de învinuire rapoarte cu propunerea de a

nu începe urmărirea penală și clasarea procesului penal.

În concluzie, instanța de apel a indicat că fapta incriminată inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal, iar în

cazul respectiv, acuzatorul de stat nu a adus careva argumente plauzibile ce ar servi

temei de casare a sentinței de achitare, din care motiv, cererea de apel urmează a fi

respinsă.

2021, de către acuzatorul de stat, procuror în Procuratura de Circumscripție Chișinău

– Radu Sâli, invocând temeiul prevăzut la pct. 6 alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, prin care solicită admiterea recursului ordinar, casarea deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2021 și dispunerea rejudecării cauzei în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

14.1. În motivarea cerințelor sale procurorul a indicat că instanța de apel nu s-a

expus asupra tuturor motivelor invocate în apel, fapt ce echivalează cu nerezolvarea

fondului apelului.

Consideră că instanțele de judecată nu au ținut cont de probele prezentate în

ședință și au ajuns la concluzia greșită de a-l achita pe inculpat, pe motiv că fapta lui

nu întrunește elementele infracțiunii, deoarece în cadrul cercetării judecătorești s-a

constatat cu certitudine vinovăția acestuia. La faza urmăririi penale inculpatul a

recunoscut vina și a comunicat că a hotărât să sustragă numerele de înmatriculare

lituaniene și să dobândească prin escrocherie o sumă de bani, adică 50 și respectiv 100

de euro.

Procurorul a indicat că, deși prin apel a fost solicitată încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului conform art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, acuzarea constată că

în speță Bumbu Ion nu i-a amăgit, nu i-a dus în eroare sub careva pretexte pe părțile

vătămate pentru a dobândi de la ei careva bunuri sau mijloace financiare. Părțile

9

vătămate nu l-au cunoscut pe inculpat până la sustragerea plăcuțelor de înmatriculare.

Astfel, între inculpat și părțile vătămate nu au avut loc careva înțelegeri și nici n-au fost

încheiate contracte, or, o condiție pentru reținerea infracțiunii de escrocherie o

reprezintă acțiunea făptuitorului de amăgire a unei persoane, astfel încât aceasta să

dobândească o reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situații, cu prilejul

încheierii sau executării unui contract. Bumbu Ion nu a recurs la utilizarea unor metode

dolosive, apte a induce și a menține în eroare persoanele vătămate la încheierea și

executarea cărorva acorduri.

Prin urmare, acuzarea este solidară cu constatările instanței de apel în speța dată,

reflectate în decizia din 21 martie 2019, inclusiv reieșind din limitele judecării cauzei,

considerând că acțiunile inculpatului corect ar trebui să fie calificate conform art. 186

alin. (1) Cod penal.

Recurentul a menționat că Bumbu Ion a intrat în posesia numerelor de

înmatriculare, pe care le-a sustras pe ascuns, de aceea faptele lui se încadrează în baza

art. 186 alin. (1) Cod penal, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.

Cod de procedură penală, în adresa lui Bumbu Ion și a avocatului Angela Munteanu,

precum și a părților vătămate a fost expediată copia de pe recurs, cu solicitarea de a

depune, în termen de 30 de zile, o referință privind opinia lor asupra recursului declarat

de procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Radu Sâli (f.d. 145, volumul

III).

cu materialele cauzei, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție conchide că acesta

este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel la judecarea cauzei.

În speță se reține că, potrivit textului recursului, recurentul invocă temeiul de

recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură penală, sub aspectele că:

„instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

10

soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței”.

Raportând norma nominalizată la situația în cauză, Colegiul penal constată că

temeiul la care se referă autorul recursului nu este aplicabil din punct de vedere al

prezentei erori de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul

casării hotărârilor judecătorești.

În corespundere cu art. 410 alin. (1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod

de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, este obligată să verifice

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar, iar rejudecarea cauzei de către instanța de apel se

desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima instanță.

Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus

la admiterea sau respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției respective.

În speță, instanța de apel, judecând apelul declarat, a verificat legalitatea și

temeinicia sentinței contestate, menținând-o ca fiind legală și întemeiată.

Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării

judecătorești, a expus situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și a

concluzionat corect că fapta incriminată inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(2) lit. c) Cod penal, iar în cazul respectiv,

acuzatorul de stat nu a adus argumente plauzibile ce ar servi temei de casare a sentinței

de achitare, din care motiv, cererea de apel a fost respinsă.

Or, probele prezentate de acuzator – declarațiile părților vătămate și procesul-

verbal de cercetare la fața locului din 04 aprilie 2014, nu demonstrează vinovăția

inculpatului Bumbu Ion de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(2) lit. c)

Cod penal, instanța de apel dând o apreciere corectă a probatoriului administrat,

ajungând în mod legal la concluzia că fapta incriminată lui Bumbu Ion, nu întrunește

elementele infracțiunii de escrocherie.

Astfel, instanța de apel întemeiat a reținut că, pentru existența infracțiunii de

escrocherie este necesar ca partea vătămată să fi fost indusă în eroare și să fi ajuns la o

reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări, iar la caz, se constată că inculpatul

Bumbu Ion nu i-a mințit, nu i-a dus în eroare, sub careva pretexte pe părțile vătămate

Zalizco Nicolae și Zestre Constantin pentru a dobândi de la ei bunuri sau mijloace

financiare. Părțile vătămate nu l-au cunoscut pe inculpat până la sustragerea plăcuțelor

de înmatriculare. Deci, între inculpat și părțile vătămate n-au avut loc careva înțelegeri

și nici n-au fost încheiate careva contracte or, o condiție pentru reținerea infracțiunii de

escrocherie o reprezintă acțiunea făptuitorului de amăgire a unei persoane, astfel încât

aceasta să dobândească o reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situații,

cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Bumbu Ion nu a recurs la utilizarea

unor metode dolosive, apte a induce și a menține în eroare persoanele vătămate la

încheierea și executarea cărorva acorduri.

Prin urmare, analizând circumstanțele cauzei, Colegiul penal conchide că nu sunt

temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea argumentelor instanței de apel în motivarea

soluției sale, or, instanța de apel s-a expus detaliat și argumentat asupra faptului că fapta

11

incriminată inculpatului Bumbu Ion nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin.(2) lit. c) Cod penal.

În consecință, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție nu a constatat prezența

erorilor de drept invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele

contestate, deoarece soluția adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată,

iar recursul declarat este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către acuzatorul de stat, procuror

în Procuratura de Circumscripție Chișinău – Radu Sâli, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2021, în cauza

penală privindu-l pe Bumbu Ion XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 22 iulie 2021.

Președinte Nina Vascan

Judecători Nicolae Craiu

Mariana Pitic

12