1ra-1033/2021 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1033/2021 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1033/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

24 mai 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte TOMA Nadejda

judecători CATAN Liliana

DIACONU Iurie

GUZUN Ion

BOICO Victor

a judecat, fără participarea părților, recursul ordinar, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2020 declarat de

avocatul Gargaun Igor, în numele inculpatului

Moraru Andrei XXXXX, născut la XXXXX,

originar din XXXXX și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.05.2018 – 24.06.2019;

Instanța de apel: 24.07.2019 – 16.12.2020;

Instanța de recurs: 26.02.2021– 24.05.2021.

Asupra recursului ordinar Colegiul Penal lărgit

c o n s t a t ă:

Moraru Andrei a fost achitat de învinuirea adusă în baza art. 264 alin. (1) Cod penal,

pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

S-a dispus restituirea corpului delict – automobilul de marca „Renault” modelul

„Megane” cu n/î XXXXX – posesorului legal Moraru Andrei la definitivarea

sentinței.

1.1. Prima instanță a reținut că Moraru Andrei este învinuit de faptul că el la

08 martie 2018, aproximativ la ora 14:40, deținând permis de conducere a vehiculelor

de categoria/subcategoria mijlocului de transport pe care îl conducea, fiind treaz și

aflându-se la volanul automobilului de marca „Renault” modelul „Megane” cu n/î

XXXXX, cu care se deplasa pe traseul R-6 „Chișinău-Orhei-Bălți” km 40+741,9 m,

în direcția orașului Orhei, ajuns în apropierea drumului ce duce spre Spitalul de

Psihiatrie Orhei, manifestând imprudență în traficul rutier și ignorând prevederile pct.

45.1) Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 357 din

13 mai 2009 care îl obliga să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce influențează atenția și

reacția; dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase,

starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii și situația rutieră, pct. 45.

2) al aceluiași regulament, potrivit căruia în cazul în care în limita vizibilității apar

1

obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să

oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, nu a adaptat viteza de

deplasare a vehiculului la starea psihofiziologică proprie, la dexteritatea în conducere,

iar ca rezultat a tamponat cu partea din față a automobilului, pietonul Brașovean

Vsevolod, care intenționa să traverseze carosabilul din partea stângă spre dreapta

conform direcției de deplasare a autovehiculului, cauzându-i vătămare corporală

medie.

Acțiunile acestuia, au fost încadrate, de către acuzarea de stat, în baza art. 264

alin. (1) Cod penal – încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana

care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea

medie a integrității corporale și a sănătății persoanei.

a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Moraru Andrei să fie recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de 600 unități

convenționale, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, cu

încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare în mărime de 370,7 lei.

În motivarea apelului s-a invocat că probele administrate la faza urmăririi penale

și cercetate în ședința de judecată demonstrau incontestabil că în acțiunile

inculpatului se întrunesc elementele componenței de infracțiune prevăzută de art. 264

alin. (1) Cod penal și că vinovăția acestuia a fost dovedită pe deplin prin probele

administrate, care coroborează și se completează între ele.

Mai mult, însăși inculpatul în declarațiile făcute la faza urmăririi penale cât și în

cadrul cercetării judecătorești a indicat că a întreprins suficiente măsuri pentru a evita

tamponarea pietonului, însă din motive independente de voința lui tamponarea nu a

fost posibil de evitat, de pe urma acestuia având de suferit Brașoveanu Vsevolod și că

este de baștină din r. Telenești și traversează deseori pe acest carosabil, cunoscând

greutatea acestuia.

Prima instanță a argumentat că Moraru Andrei nu ar fi încălcat prevederile

Regulamentului circulație rutiere, vina în producerea accidentului rutier revenindu-i

părții vătămate, fiind prin traversarea neregulamentară a carosabilului, or potrivit

prevederilor pct. 114-2) Regulamentul circulației rutiere în cazul în care în limita

vizibilității 100-150 m, nu sânt treceri pentru pietoni sau intersecții, pietonii pot

traversa drumul numai după ce s-au asigurat că nu se apropie nici un vehicul,

efectuând trecerea pe traiectorie perpendiculară în raport cu marginea carosabilului.

Această concluzie însă contravine probelor administrate potrivit cărora locul

producerii accidentului rutier depășește cu mult distanța de 150 m, de la trecerea de

pietoni, motiv pentru care nu poate fi reținut că Brașoveanu Vsevolod ar fi încălcat

pct. 1 14-2) Regulamentul circulației rutiere.

Totodată, partea vătămată a declarat că s-a asigurat că nu vine nici un automobil

din partea dreaptă și stânga a carosabilului și apoi a început a-l traversa și că în partea

stângă conform sensului său de deplasare este un sector de case de locuit, locuitorii

căruia permanent traversează acest carosabil în aceste condiții, iar modalitatea

deplasării pe această porțiune de drum urma să fie diferită în raport cu fluctuația

circulației rutiere.

2

Prima instanță și-a motivat sentința făcând trimitere la înregistrarea video a

părții vătămate care declară că se face vinovat de producerea accidentului rutier, însă

aceste relatări nu sunt admisibile de vreme ce Brașoveanu Vsevolod a făcut aceste

declarații imediat după cauzarea de vătămare corporală medie, având suferințe fizice

mari.

Argumentarea că organul de urmărire penală nu a prezentat probe în

demonstrarea că Moraru Andrei nu ar fi condus autovehiculul în conformitate cu

limita de viteză stabilită pentru porțiunea dată de traseu nu are relevanță, or nu se

contestă viteza de deplasare pe acea porțiune de drum, ci că viteza de deplasare nu a

fost adaptată la condițiile traficului pentru a permite oprirea automobilului în

siguranță și neadmiterea tamponării pietonului.

Afirmația că Moraru Andrei a întreprins măsuri suficiente pentru a evita

accidentul rutier se infirmă și prin faptul că vizibilitatea redusă a porțiunii de

carosabil în care s-a produs accidentul rutier este una neîntemeiată, acuzarea

prezentând înregistrări foto, potrivit cărora, partea carosabilă pe unde a traversat

pietonul dă posibilitate conducătorului de automobil de a observa pietonul încă la

etapa angajării în traversarea carosabilului. Mai mult, porțiunea carosabilului parcurs

de către Brașoveanu Vsevolod, până la linia dublă continuă, este o distanta suficientă

pentru ca pietonul să fie observat de către conducătorul autovehiculului, distanța fiind

vizibilă în condițiile atmosferice date, șoferul neavând anumiți factori obiectivi care

ar împiedica observarea pietonului angajat în traversarea carosabilului.

De asemenea, din declarațiile martorilor se atestă că la acea etapă densitatea

fluctuației traficului rutier, pe partea carosabilă traversată de către Brașoveanu

Vsevolod, nu era una sporită, împiedicând observarea pietonului.

O altă idee este că, vinovăția inculpatului nu poate fi exclusă prin faptul că

partea vătămată s-a angajat în traversarea carosabilului cu pas grăbit sau alergând, în

același timp fiind și în stare de ebrietate, or, cauza accidentului rutier este încălcarea

de către Moraru Andrei a prevederilor Regulamentul circulației rutiere specificate în

actul de învinuire.

Prezența curbei în situația din speță în nici o măsură nu plasează această

porțiune de drum sub caracteristicile vizibilității reduse, deoarece în sensul pct. 7

Regulamentul circulației rutiere prin vizibilitate redusă se înțelege vizibilitatea

drumului mai mică de 300 m în perioada amurgului, zorilor, în condiții de ceață,

ploaie, ninsoare etc.

Trimiterea și la pct. 116.2) Regulamentul circulației rutiere nu este clară

deoarece enumerarea unor prevederi din Regulamentul circulației rutiere, care nu sunt

raportate exact la anumite chestiuni sau la fondul cauzei, nu pot figura în motivarea

unei sentințe.

Este eronată și concluzia instanței precum că acuzarea nu a prezentat probe ce ar

demonstra că accidentul rutier s-ar fi produs din cauza încălcării de către Moraru

Andrei a Regulamentul circulației rutiere, expunându-se asupra necesității efectuării

acțiunii de urmărire penală experimentul și/sau expertiza auto-tehnică, concluziile

cărora urmau a spune ceva la probarea învinuirii.

Așadar, nu este necesară efectuarea experimentului, deoarece prin această

acțiune nu se poate conserva circumstanțe importante pentru cauza penală, odată ce

3

accidentul rutier s-a produs pe timp de zi, condițiile meteo fiind caracteristice

anotimpului de primăvară, traseul era uscat, iar vizibilitatea nu era una redusă în

sensul Regulamentul circulației rutiere.

Experimentul judiciar este folosit frecvent în practica de urmărire penală pentru

verificarea, pe cale experimentală, a unor susțineri, puncte de vedere sau versiuni,

însă, în speța, din litigiu tehnic era imposibil de efectuat această acțiune, deoarece

circumstanțele cazului nu puteau fi reproduse în maniera în care erau relatate, or,

persista riscul de constatare a unor informații denaturate, rezultatul cărora urmau a

duce în eroare atât organul de urmărire penală cât și instanța de judecată.

Cu referire la necesitatea efectuării expertizei judiciare auto-tehnică, este de

menționat că circumstanțele cazului investigat erau clare pentru organul de urmărire

penală și acuzare pentru formarea tabloului real în care s-a produs accidentul rutier,

efectuarea expertizei urmând a fi doar o completare a probelor acuzării.

Totodată, prima instanță a ridicat semn de întrebare referitor la leziunile

corporale depistate pe corpul pietonului, apreciindu-le ca fiind contradictorii cu

circumstanțele incriminate de acuzare, fără a ține cont că prin raportul de expertiză s-

a concluzionat că leziunile corporale depistate pe corpul lui Brașoveanu Vsevolod au

fost provocate prin tamponare cu automobilul condus de către Moraru Andrei și nu în

alte circumstanțe, iar faptul că acestea au fost identificate în partea stângă a corpului,

odată ce pietonul era cu partea laterală dreapta a corpului în raport cu automobilul, nu

este suficient pentru a trata această probă în așa manieră.

De asemenea, acuzarea în dezbaterile judiciare s-a referit clar și care sunt

cheltuielile suportate de către stat la desfășurarea prezentei cauze penale, motivând că

acestea au fost pe măsura investigațiilor efectuate. La fel, a precizat că cheltuieli

suportate pentru investigarea prezentei cauze penale nu au o valoare considerabilă și

că, prin urmare, raportat la prevederile art. 227-229 Cod de procedură penală,

urmează a fi recuperate de la inculpat.

Important este că cheltuielile procesului penal sunt cele apărute în cadrul

procesului penal necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea

probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, asistenta juridică garantată de

stat, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal.

În cadrul procesului penal, inculpatul aflat în culpă infracțională potrivit

normelor procesual penale, este obligat să suporte în principal și integral cheltuielile

de judecare, deoarece a săvârșit o infracțiune ce a declanșat un proces de judecată.

Obligația este integrală pentru că constă în achitarea tuturor cheltuielilor necesare

pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către instanța de fond.

Pe lângă alte cheltuieli suportate de către stat la instrumentarea prezentei cauze

penale, urmează a se pune pe seama inculpatului doar cheltuielile suportate la

efectuarea expertizelor judiciare, valoarea cărora constituie 370,7 lei, care se atribuie

la expertize efectuate la caz.

decembrie 2020 a fost admis apelul, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Moraru Andrei a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă în

mărime de 600 unități convenționale, fără privarea de dreptul de a conduce mijloacele

4

de transport, dsispunându-se încasarea din contul inculpatului în beneficul statului a

370,7 lei cu titlu de cheltuielii judiciare.

3.1. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, în fapt, a constatat că Moraru

Andrei la 08 martie 2018, aproximativ la ora 14:40, deținând permis de conducere a

vehiculelor de categoria/subcategoria mijlocului de transport pe care îl conducea,

fiind treaz și aflându-se la volanul automobilului de marca „Renault” modelul

„Megane” cu n/î XXXXX, cu care se deplasa pe traseul R-6 „Chișinău-Orhei-Bălți”

km 40+741,9 m, în direcția orașului Orhei, ajuns în apropierea drumului ce duce spre

Spitalul de Psihiatrie Orhei, manifestând imprudență în traficul rutier și ignorând

prevederile pct. 45.1) Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin hotărârea

Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009 care îl obliga să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; dexteritatea în conducere care i-ar

permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii și situația rutieră, pct. 45. 2) al aceluiași regulament,

potrivit căruia în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi

observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu

pune în pericol siguranța traficului, nu a adaptat viteza de deplasare a vehiculului la

starea psihofiziologică proprie, la dexteritatea în conducere, iar ca rezultat a tamponat

cu partea din față a automobilului, pietonul Brașovean Vsevolod, care intenționa să

traverseze carosabilul din partea stângă spre dreapta conform direcției de deplasare a

autovehiculului, cauzându-i vătămare corporală medie.

În drept, instanța de apel a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin.

(1) Cod penal – încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea

medie a integrității corporale și a sănătății persoanei.

La baza soluției adoptate, instanța de apel a pus probele administrate și cercetate

pe întreg procesul penal cum ar fi:

- declarațiile inculpatului care deși nu a recunoscut vina a recunoscut fapta de

tamponare a pietonului;

- declarațiile părții vătămate care la audierea în cadrul primei instanțe a declarat

că până a începe acțiunea de traversare a străzii, s-a asigurat că nu vine nici un

automobil și când să ajungă pe acostament a fost lovit de un automobil, fiindu-i

fracturat un picior. După tamponare, posibil să fi discutat cu cineva, dar nu își poate

aminti conținutul discuției. Nu are pretenții față de inculpat și lasă la discreția

inculpatului achitarea cheltuielilor de tratament;

- declarațiile martorilor Covîla Stanislav și Macari Alexandru potrivit cărora ei

au văzut la 100 m în față cum pietonul a început traversarea și că inculpatul a

claxonat partea vătămată și că ambii nu și-au încetat deplasarea: inculpatul claxonând

și schimbând direcția de deplasare, iar partea vătămată a grăbit pasul;

- declarațiile martorului Brunchi Nadejda care a făcut declarații asemănătoare cu

ale inculpatului, specificând și că știa că în apropierea locului tamponării este

amplasată trecere de pietoni;

- declarațiile martorilor Bodrug Artur și Sandul Dumitru care au relatat despre

acțiunile procesuale efectuate în cadrul instrumentării cauzei penale;

5

- procesul-verbal de cercetare la fața locului din 08.03.2018 și schița

accidentului rutier și tabelul foto anexat la el, potrivit căruia locul, în care a fost

tamponat pietonul Brașovean Vsevolod, s-a atestat a fi traseul R 6 Chișinău Bălți,

intrarea în mun. Orhei, din direcția mun. Chișinău, km 40+741,90 m;

- raportul de expertiză judiciară nr. 201826D0068 din 02.04.2018 potrivit căruia

la Brașoveanu Vsevolod s-a constatat: fractură cominutivă a oaselor gambei stingi,

distal, plagă contuză parietală pe stânga, care au putut fi provocate de la acțiunea

traumatică cu obiect contondent, dur sau la lovire de acesta, posibil în timpul și

circumstanțele indicate (accident rutier, fiind în calitate de pieton), în comun,

determină o dereglare a sănătății de lungă durată și se califică ca vătămare medie;

- procesul-verbal de cercetare la fața locului din 13.04.2018 și tabelul foto

anexat la el, unde locul cercetării este traseul R-6, Chișinău-Orhei-Bălți, și anume km

41 al traseului. De la borna kilometrică nr. 41 în direcția or. Orhei, la distanța de

223,6 m pe traseu este aplicat marcajul rutier „Trecere pentru pietoni” , marcată în

ambele părți cu indicatoare rutiere. Marcajul menționat se află în apropierea

intersecției cu denumirea acces pre Spitalul de Psihiatrie Orhei;

- înregistrarea video stocată pe discul anexat la materialele cauzei din care se

relevă că partea vătămată indică că el este vinovat;

- extrasul și fișele medicale eliberate pe numele Brașovean Vsevolod,

concluzionând că dubiul judiciar a fost înlăturat și că vinovăția inculpatului a fost

confirmată pe deplin, iar poziția susținută de apărare a fost apreciată ca fiind făcută în

scopul exercitării libertății la autoincriminare.

În baza materialului probator, instanța de apel a conchis că, statuarea primei

instanțe că porțiunea de carosabil pe care s-a produs accidentul are o vizibilitate

redusă, este una neîntemeiată, acuzarea demonstrând prin înregistrările foto, vizorul

clar al părții carosabile de unde traversa pietonul, posibilitatea conducătorului auto de

a observa pietonul încă la etapa angajării în traversarea carosabilului, totodată

porțiunea carosabilului parcursă de pieton a evoluat până la linia dublă continuă, ceea

ce denotă că a fost o distanță suficientă pentru ca acesta să fie observat de către

conducătorul auto, distanța fiind vizibilă în condițiile atmosferice date, deci nu au

existat factori obiectivi care l-ar fi împiedicat să observe pietonul angajat în

traversarea carosabilului.

Prezența curbei în nici o măsură nu plasează această porțiune de drum sub

caracteristicile vizibilității reduse, deoarece în sensul pct. 7 Regulamentul circulației

rutiere prin vizibilitate redusă se înțelege vizibilitatea drumului mai mică de 300 m în

perioada amurgului, zorilor, în condiții de ceață, ploaie, ninsoare etc.

Mai mult, vinovăția inculpatului nu poate fi exclusă prin faptul că partea

vătămată s-a angajat în traversarea carosabilului cu pas grăbit sau alergând, fiind în

stare de ebrietate, or, cauza accidentului rutier este încălcarea de către Moraru Andrei

a prevederilor Regulamentului circulației rutiere specificate în actul de învinuire.

Totodată, faptul că inculpatul ar fi întreprins toate măsurile necesare pentru a

evita tamponarea, nu poate fi asimilat cu achitarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 7,

61, 75 Cod penal și reieșind din gravitatea infracțiunii săvârșite, care conform art. 16

Cod penal se atribuie la categoria celor mai puțin de grave, din lipsa circumstanțelor

6

ce atenuează sau agravează răspunderea penală, personalitatea infractorului, care la

evidența medicului narcolog sau psihiatru nu se află, a stabilit lui Moraru Andrei

pentru executare pedeapsa cu amendă în mărime de 600 unități convenționale, fără

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Subsecvent, instanța de apel a considerat necesar de a încasa din contul

inculpatului suma de 370,7 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare, or Moraru Andrei a

fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii imputate, vina acestuia fiind

dovedită indubitabil, iar efectuarea expertizei a avut la geneză comportamentul

infracțional al inculpatului.

Igor în numele inculpatului Moraru Andrei, prin care solicită casarea deciziei cu

menținerea sentinței, apelul fiind greșit admis, deoarece sunt prezente erorile de drept

descrise în pct. 6), 8) și 16) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și hotărârea de

condamnare nu poate fi menținută, de vreme ce instanța de apel, casând sentința și

recunoscându-l vinovat pe Moraru Andrei de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

264 alin. (1) Cod penal, nu a indicat motivele desființării hotărârii și a omis

circumstanțele reale ale producerii accidentului rutier. În așa fel, instanța de apel a

preluat conținutul actului de învinuire și, contrar prevederilor art. 26 alin. (3) Cod de

procedură penală, a acceptat în totalitate concluziile organului de urmărire penală în

defavoarea inculpatului, inserate în actul de învinuire, fără a examina probele

prezentate acesteia.

Totodată, deși instanța de apel a apreciat ca fiind utile și veridice declarațiile

date de Moraru Andrei, ea a constatat eronat că ultimul ar fi comis accidentul rutier,

neexpunându-se asupra afirmațiilor că dânsul nu a încălcat nici una din normele

Regulamentului circulației rutiere și că nu a avut posibilitate de a evita impactul din

motive obiective, neimputabile, iar accidentul rutier s-a produs din culpa pietonului.

De asemenea, instanța de apel a constatat că Moraru Andrei s-ar face vinovat de

încălcarea Regulamentului circulației rutiere (tot regulamentul) și vinovat de

comiterea infracțiunii incriminate, fără a indica exact ce punct din acest ar fi fost

încălcat.

Mai mult, instanța de apel în decizia sa doar a înserat conținutul declarațiilor

părții vătămate și martorilor, fără a le aprecia din punct de vedere al concludenței,

utilității, veridicității și pertinenței cât și ignorând neconcordanțele dintre declarațiile

părții vătămate, pe de o parte, și declarațiile inculpatului și a martorilor, pe de altă

parte.

În aceiași ordine de idee, instanța de apel doar a enumerat actele scrise,

reținându-le în confirmarea vinovăției și a omis să se expună asupra faptului că

raportul de expertiză judiciară medico-legală nr. 201825D0068 din 02.04.2018 indică

asupra altor circumstanțe ce au dus la apariția fracturii la Brașoveanu Vsevolod decât

cele în care s-a produs accidentul, infirmând circumstanțele descrise în rechizitoriul.

Totodată, din înregistrarea video se observă că partea vătămată sângera la cap din

partea dreaptă, fapt confirmat și de martorul Bodrug Artur, cea ce dovedește că acesta

în momentul impactului, fiind lovit pe partea dreaptă, se afla cu partea dreaptă față de

automobilul în mișcare.

7

În continuare, instanța de apel a făcut referire la conținutul înregistrării video din

care se relevă că, partea vătămată indică că el este vinovat, însă a omis intenționat

caracterul concludent al acestei înregistrări, or, în respectivul material video,

Brașoveanu Vsevolod este conștient, răspunde coerent la întrebări.

Instanța de apel s-a axat pe „Nota medic gardă”, conținutul fișei medicale a

bolnavului de staționar nr. 763 pe numele Brașoveanu Vsevolod, Epicriza F-10.3, a

IMSPSP Orhei, probe pe a căror caracter concludent a fost lăsat fără apreciere, ele

confirmând comportamentul deviant al părții vătămate, inclusiv în ziua accidentului,

care observând circulația intensă pe traseu, a încercat traversarea traseului, ieșind în

fața coloanei de autovehicule în viteză și, precum a indicat martorul acuzării Covîlă

Stanislav, a sărit în fața autovehiculului.

Adoptând soluția, instanța de apel a ignorat prevederile a pct. 4, 114.1) și pct.

114.2) Regulamentul circulației rutiere potrivit cărora pietonii pot traversa drumul

numai după ce s-au asigurat că nu se apropie nici un vehicul și că orice participant la

trafic, care respectă prezentul Regulament, este în drept să conteze pe faptul că și

ceilalți participanți la trafic execută cerințele acestuia.

În acest context, toți martorii audiați au arătat că au observat pietonul când

acesta deja alerga pe partea opusă a carosabilului, iar imediat ce l-au observat,

automobilul implicat în accident era deja în frânare și manevrare spre dreapta în

scopul de a evita accidentul, excluzându-se concluzia că ar fi existat posibilitate de a

observa pietonul încă la etapa angajării în traversarea carosabilului.

Prin urmare, Moraru Andrei a frânat din momentul când a observat pietonul pe

partea opusă, însă nu a fost posibil să oprească instantaneu (pe loc) autovehiculul,

care era dotat cu sisteme de frânare cu ABS, din motive tehnice (sistemul de frânare

cu ABS a decelerația autovehiculul și a prevenit deraparea și consecințe mai grave).

Deși, instanța de apel a indicat că inculpatul ar fi manifestat imprudență în

traficul rutier și ar fi ignorat prevederile pct. 45.1) și pct. 45. 2) al Regulamentului

circulației rutiere, ea nu a constatat expres și clar că Moraru Andrei, în ziua

producerii accidentului, ar fi condus vehiculul nu în conformitate cu limita de viteză

stabilită pentru porțiunea de traseu pe care s-a produs accidentul.

Mai mult, în prima instanță, procurorul a confirmat că Moraru Andrei a condus

autovehiculul conform limitei de viteză stabilite pentru porțiunea de traseu, ceea ce

dovedește lipsa faptei prejudiciabile, în așa fel lipsa temeiul real al răspunderii

penale.

Instanța de apel a concluzionat că inculpatul nu ar fi adaptat viteza de deplasare

a vehiculului la starea psihofiziologică proprie și dexteritatea în conducere, cu toate

acestea nu a fost indicat care era viteza de deplasare a autovehiculului și la care viteză

trebuia aceasta adaptată.

Concluzia instanței că viteza de deplasarea ar urma a fi adaptată la un anumit

nivel, dar fără a indica acel nivel, fără a indica și cu ce viteză se deplasa

autovehiculul condus de Moraru Andrei și care era limita de viteză stabilită pentru

porțiunea dată de traseu la care se pretinde că nu ar fi fost adaptată, constituie o

simplă opinie subiectivă fondată pe presupunerea procurorului ce în mod evident nu

poate fi pusă la baza unei sentințe de condamnare.

8

Totodată, instanța de apel nu a specificat clar care era starea psihofiziologică și

dexteritatea lui Moraru Andrei și după ce criterii ar fi trebuit determinată aceasta. Mai

mult, normele imperative nu impun o altă limită de viteză pe porțiunea de traseu pe

care s-a produs accidentul, decât viteza de deplasare a autovehiculului condus de

Moraru Andrei, prevăzută la pct. 47 subpct. (1) lit. b) Regulamentul circulației

rutiere, or la 08 martie 2018, aproximativ la ora 14:00, nu au existat condiții ce ar fi

impus limitarea vitezei de deplasarea conform pct. 48 Regulamentul circulației

rutiere, iar inculpatul are o experiență de conducere a autovehiculul de mai mult de

10 (zece) ani, respectiv experiența acestuia (dexteritatea în conducere) îi permite să

conducă autovehiculul la limita de viteză admisibilă pentru porțiunea respectivă de

traseu conform pct. 47 subpct. (1) lit. b) Regulamentul circulației rutiere.

procedură penală, depune procurorul și solicită menținerea hotărârii recurate ca legală

și întemeiată.

concluzionează că acesta urmează a fi admis, casată total decizia instanței de apel și

dispusă rejudecarea cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să o

caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept, ce au dus la adoptarea

unei hotărâri netemeinice, în același timp, verificându-se dacă s-a aplicat corect legea

la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Totodată, conform efectului devolutiv al recursului și limitele lui, instanța de

recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților (art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală).

Din conținutul cererii de recurs rezultă că recurentul, invocă temeiurile de casare

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 16) Cod de procedură penală și pledează

pentru casarea decizia instanței de apel cu menținerea sentinței, deoarece hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele

infracțiunii și norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărîri

de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Verificând și analizând decizia instanței de apel, raportat la motivele invocate de

recurent, Colegiul penal lărgit constată că atât prima instanță cât și cea de apel au

judecat cauze cu abateri de la normele procesual-penale.

Astfel, sentința de achitare conține o motivare contradictorie, bazată pe lipsa

îndeplinirii prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, excluzându-se adoptarea

soluției propuse de recurent – casarea deciziei cu menținerea sentinței, apelul fiind

greșit admis.

Totodată, Colegiul nu poate prelua argumentele de instanței de apel pe motiv că

a fost încălcată procedura de judecare a apelului, ceea ce duce la desființarea hotărârii

instanței de apel și dispunerea rejudecării de către aceiași instanță, or erorile de drept

nu pot fi înlăturate în nici un mod, în procedura recursului, instanța de recurs nefiind

abilitată cu atribuții de a judeca cauza în fond, speței fiindu-i aplicabile prevederile

art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală potrivit cărora, judecând

9

recursul, instanța este în drept să îl admită, să caseze total sau parțial hotărârea

atacată și să dispună rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În susținerea celor expuse supra, Colegiul menționează că prima instanță și cea

de apel au admis următoarele erori de drept:

În primul rând se reține că, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală și

motivată, fiind întemeiată numai în baza probelor la a căror cercetare au avut acces

toate părțile în egală măsură, instanța fiind obligată să motiveze în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

În corespundere cu jurisprudența națională, sentința trebuie să corespundă atât

după formă, cât și după conținut cerințelor Codului de procedură penală. Sentința se

expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și să

aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte, generale și

contradictorii.

Conform practicii constante CtEDO, dreptul la un proces echitabil nu poate fi

considerat efectiv decât dacă susținerile parților sunt examinate de către instanță,

aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și elementelor de proba sau cel puțin de a le aprecia (hotărârea Achina

versus Romania). Singura garanție că instanță a analizat susținerile părților,

argumentele și probele administrate o reprezintă motivarea hotărârii judecătorești

(hotărârea Fomin versus Republica Moldova).

Motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a

explica inteligibil hotărârea luată, fapt ce presupune, o expunere a argumentelor

fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.

Deci, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la

probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt

și în drept la toate aspectele incidente în cauză, să conducă în mod logic și

convingător la soluția din dispozitiv. Hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o

garanție a caracterului echitabil al procedurii judiciare și al respectării dreptului la

apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părților (hotărârea Perez

versus Franța). Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din

dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul și intră

deopotrivă în autoritate de lucru judecat, raportat la părțile din dosar și obiectul

cauzei.

La caz, se menționează că, prima instanță a achitat inculpatul pe motiv că fapta

nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Din lecturarea părții descriptive a hotărârii rezultă că prima instanță a făcut o

motivare contradictorie, constatând circumstanțe caracteristice concluziei de stabilire

a vinovăției.

În acest sens reține că, pe de o parte, în sentința de achitare se indică că

„…instanța constată cu certitudine că, a avut loc fapta de care este învinuit

inculpatul (există latura obiectivă), și această faptă a fost săvârșită de inculpatul

Moraru Andrei (există latura subiectivă și subiectul)….” (pct. 7.2.), „…prin acțiunile

inculpatului s-a cauzat vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății a

10

pasagerilor și altor participanți la trafic (există obiectul material și elementul laturii

obiective)…” (pct. 8.11.), constatare ce depășește limitele învinuirii aduse, or lui

Moraru Andrei i se incriminează cauzarea de vătămări corporale medii doar

pietonului nu și pasagerilor, iar pe de altă parte că „…fapta reținută în sarcina

inculpatului Moraru Andrei nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art.

264 alin. (1) din Codul penal și anume, latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii

incriminate.” (pct. 8.18.).

Totodată, potrivit materialelor cauzei penale (f.d. 116-117 și 130-131, vol. I) au

fost depuse și anexate cererile privind efectuarea expertizei auto-tehnice, care nu au

fost soluționate în conformitate cu normele procesual-penale de către prima instanță,

or legea procesual-penală prevede că asupra chestiunilor ce țin de numirea

expertizelor instanțele de judecată sunt obligate să adopte încheierii întocmite separat,

chiar dacă admit sau resping cererea, nu protocolară, cum s-a procedat în cazul de

față cu referire la cererea datată cu 28 mai 2018 (a se vedea verso-ul procesului-

verbal al ședinței preliminare din 28 mai 2018), iar în privința celei de-a doua cereri,

prima instanța nu s-a expus în nici un mod, lăsând-o fără soluționare, ea nefiind

obiect de studiu a cercetării judecătorești.

Prin urmare, constatarea că lipsesc probe ce ar confirmat/infirmat posibilitatea

inculpatului de a evita tamponarea pietonului în condițiile în care se deplasa (pct.

8.49.), în situația în care părțile au sesizat instanța și nu au primit un răspuns de la

aceasta, contravine principiului contradictorialității, consfințit în art. 24 Cod de

procedură penală, potrivit căruia părțile participante la judecarea cauzei au drepturi

egale, fiind învestite de legea procesuală penală cu posibilități egale pentru

susținerea pozițiilor lor.

În continuare, conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală instanța

de judecată este obligată să aprecieze fiecare probă din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale să prezinte raționamentele

forte care au stat la baza soluției.

În speță, prima instanță nu a respectat întru totul cele menționate supra, or ea nu

a admis în calitate de probă raportul de expertiză judiciară nr. 201825D00668 din 02

aprilie 2018, motivând că concluziile actului sunt „…contradictorii cu circumstanțele

de fapt, incriminate de acuzarea de stat, deoarece partea vătămată, inculpatul și

martorii au declarat că partea vătămată alerga din sensul opus al carosabilului spre

direcția deplasării lor un pieton și intenționa să traverseze carosabilul din partea

stângă spre dreapta conform direcției de deplasare a autovehiculului, respectiv

Brașoveanu Vsevolod în timpul tamponării urma logic, să se afle cu partea dreaptă a

corpului față de automobilul în mișcare, însă conform concluziilor raportului de

expertiză (pct. 3), se evocă că, luând în considerare localizarea leziunilor corporale

depistate, posibil pietonul față de automobilul în mișcare se afla cu partea stângă a

corpului.” (pct. 8.53.), omițând a se expune și asupra faptului că:

- raportul de expertiză judiciară nr. 201825D00668 din 02 aprilie 2018 a fost

adus la cunoștință părților la 12 aprilie 2018 (f.d. 42 și 43, vol. I) și că acestea nici

inițial și nici ulterior la prezentarea materialelor de urmărire penală (f.d. 83, vol. I) nu

11

au contestat conținutul acestei probe, nefiind întrunite condițiile prevederilor art. 94 și

251 alin. (4) Cod de procedură penală;

- prin raportul de expertiză judiciară nr. 201825D00668 din 02 aprilie 2018 s-a

concluzionat că vătămarea corporală medie constată la Brașovean Vsevolod a fost

provocată în timpul și circumstanțele indicate (accident rutier, fiind în calitate de

pieton) (f.d. 41, vol. I);

- în pct. 8.11. a sentinței prima instanță a constatat că „ …În speță, prin acțiunile

inculpatului s-a cauzat vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății a

pasagerilor și altor participanți la trafic.”;

- inculpatul, partea vătămată și martorii au declarat în ce împrejurări a fost

provocată vătămarea corporală medie lui Brașovean Vsevolod și anume: drept urmare

a tamponării acestuia de către automobilul condus de Moraru Andrei.

Prima instanță și-a motivat soluția, invocând că accidentul rutier ar fi avut loc

datorită comportamentului părții vătămate, care fiind pieton, nu s-a asigurat și a

început traversarea drumului, fiind în stare de ebrietate, fără a ține cont că nu poate fi

temei pentru eliberarea conducătorului auto de răspundere penală în cazul în care în

acțiunile lui există componența infracțiunii, chiar și în cazul în care regulile

circulației rutiere și/sau de exploatare a mijloacelor de transport au fost încălcate și

de către pătimit (conducător auto, pieton, pasager ori de către alt participant la

trafic), asemenea circumstanțe putând fi luate în considerație de către instanță doar

ca circumstanțe atenuante (Hotărârea Plenului CSJ despre practica judiciară cu

privire la aplicarea legislației, la examinarea cauzelor penale, referitoare la încălcarea

regulilor de securitate a circulației sau exploatare a mijloacelor de transport, pct. 6).

Totodată, prima instanță a conchis că „… acuzarea înaintată inculpatului

Moraru Andrei, privind încălcarea prevederilor pct. 45.1) și 45.2) Regulamentul

circulației rutiere, … o consideră drept una nefondată…” (pct. 8.55.), motivând că „..

Moraru Andrei, a acționat în mod legal și odată ce a apărut obstacolul, ce a fost

observat, a frânat și a oprit autovehiculul pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului, acționând conform Regulamentului circulației rutiere, or probe care să

afirme contrariul nu au fost administrate.” (f.d. 8.56.), lăsând fără apreciere procesul-

verbal de cercetare la fața locului accidentului rutier (f.d. 8-9, vol. I), în care la

rubrica „Urme de frânare” se menționează „nu se observă”, veridicitatea înscrisurilor

fiind confirmată de către inculpat prin semnătura, lipsa mențiunilor în schița

accidentului rutier cu referire la prezența urmelor de frânare, veridicitatea datelor, de

asemenea, fiind confirmată prin semnătură de către Moraru Andrei și a lipsei urmelor

de frânare în fototabelele anexate (f.d. 10-12, vol. I).

Reieșind din cele descrise, Colegiul constată că, chestiunile asupra cărora prima

instanță trebuia să se pronunțe, nu au fost examinate în mod corespunzător, ca o

chestiune de proces echitabil.

În al doilea rând, art. 419 Cod de procedură penală prevede că judecarea

cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

O primă eroare de drept ce se reliefează din analiza materialelor instanței de

apel, rezidă în încălcarea dreptului la un proces echitabil a inculpatului și a părții

12

vătămate, or judecarea apelului, în lipsa acestora, a avut loc cu derogări de la normele

procesual-penal.

În acest context, referitor la judecarea apelului în lipsa părții vătămate, din

materialele cauzei se constată că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din

20 iulie 2020, procurorul a înștiințat instanța că ar deține informații că partea

vătămată a decedat, doar că nu deține un act confirmator. Reieșind din cele

menționate de acuzare, cât și ținând cont de opinia apărării, care a pledat pentru

imposibilitatea examinării cauzei în lipsa părții vătămate, instanța de apel a dispus

amânarea examinării cauzei. (f.d. 21-22, vol. II)

Ulterior, procurorul nu a prezentat un act confirmator al decesului părții

vătămate, or extrasul din baza de date ACCES anexat la f.d. 28, vol. II nu constituie

act ce stabilește decesul unei persoane, așa cum prevede Legea nr. 100 din

26.04.2001.

Totodată, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 11 noiembrie

2020 instanța de apel a pus în discuție doar posibilitatea începerii examinării cauzei

în lipsa părții vătămate, dar nu și posibilitatea terminării cercetării judecătorești (f.d.

32-37, vol. II).

În asemenea circumstanțe, Colegiul statuează că a fost adusă atingere dreptului

la un proces echitabil, or decesul părții vătămate în timpul procesului penal nu lasă un

gol procesual, ea putând fi înlocuită prin succesor în conformitate cu prevederile art.

81 Cod de procedură penală.

În speță, procedura expusă în prevederile art. 81 Cod de procedură penală nu a

fost respectată de instanța de apel, la caz nefiind întreprinse măsuri, prin intermediul

procurorului, în vederea asigurării prezentei unei rude a părții vătămate, pentru

cercetarea acesteia asupra manifestării dorinței de a fi atrasă în procesul penal, a-i

explica drepturile și obligațiile cât și a fi audiată cu privire la învinuire și constatării

prezenței/lipsei pretențiilor de ordin material sau moral, deoarece importanța

soluționării unei cauze în fond, rezidă din expunerea asupra vinovăției/nevinovăției

persoanei acuzate de comiterea unui delict, în vederea stabilirii adevărului obiectiv,

restabilirii ordinii de drept, ocrotirii și asigurării drepturilor nu numai a acuzatului,

dar și a victimelor infracțiunii (hotărârea CtEDO Maslova și Nalbandov versus

Federația Rusă).

Cât privește judecarea apelului în lipsa inculpatului se reține că CtEDO, în

practica sa constantă, statuează că prezența inculpatului, atunci când se judecă fondul

cauzei, este necesară, renunțarea acestuia de a se prezenta trebuind a fi stabilită în

mod neechivoc (hotărârea Popovici versus Moldova din 27. 11.2007).

Potrivit materialelor cauzei, în cererea anexată la f.d. 29, vol. II, datată cu 08

februarie 2020 și semnată de inculpat se menționează că se solicită, în temeiul art.

321 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, judecarea în lipsă pe motiv că Moraru

Andrei pleacă la muncă peste hotarele țării.

Despre existența cererii, instanța de apel a fost sesizată la 19 octombrie 2020 de

către avocat (f.d. 24.25, vol. II) și la 11 noiembrie 2020 a început judecarea cauzei pe

fond (f.d. 32-338, vol. II).

În perioada 19 octombrie 2020 – 11 noiembrie 2020, acuzarea și apărarea nu au

întreprins nici o măsură în vederea administrării probelor ce ar confirma că Moraru

13

Andrei a renunțat în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în fața

instanței.

Conform procesului-verbal al ședinței de judecată din 11 noiembrie 2020

instanța de apel a pus în discuție doar posibilitatea începerii examinării cauzei în lipsa

inculpatului, dar nu și posibilitatea terminării cercetării judecătorești (f.d. 32-37, vol.

II).

Reieșind din cele indicate supra, se impune concluzia că speței nu-i sunt

aplicabile prevederile art. 321 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, or

infracțiunea pentru care a fost judecat Moraru Andrei se atribuie la categoria celor

mai puțin grave (infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) Cod penal sancționându-

se inclusiv cu închisoare pe un termen de până la 3 ani), iar art. 321 alin. (2) pct. 3)

Cod de procedură penală prevede că judecarea cauzei în instanța de apel poate avea

loc fără participarea inculpatului, la solicitarea acestuia, cu condiția ca el să fie pus

sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii ușoare.

Prin urmare, instanța de apel nu era în drept să admită cererea prezentată și

confirmată de avocatul Gargaun Igor (f.d. 29, vol. II), or inculpatul a fost dus în

eroare cu privire la categoria infracțiunii incriminate lui (în cerere făcându-se referire

la cazul infracțiunilor ușoare) și lipsesc acte ce ar confirma că acuzarea și apărarea

sunt de acord cu terminarea cercetării judecătorești în lipsa inculpatului cât și că

inculpatul a renunțat în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în fața

instanței, cu atât mai mult că după o hotărâre de achitare pronunțată de prima

instanță, instanța de apel nu poate dispune condamnarea persoanei fără audierea

acesteia în ședința de judecată a instanței de apel, nefiind în drept să pronunțe o

hotărâre de condamnare, bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanță.

O altă eroare de drept admisă de instanța de apel se referă la încălcarea art. 24 și

26 Cod de procedură penală în coroborare cu art. 414 alin. (1) și (6) Cod de

procedură penală potrivit căruia instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală. Instanța de apel nu este în drept să-și

întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost

verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în

procesul-verbal, ea trebuind să purceadă la audierea părților și martorilor, conform

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, în vederea testării

seriozității și credibilității versiunilor susținute (hotărârea CtEDO Cornelis versus

Olanda), or, în baza principiului contradictorialității în procesul penal, autoritatea

responsabilă de a decide cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui acuzat ar trebui,

în principiu, să asculte victimele, învinuitul și martorii în persoană și să evalueze

credibilitatea acestora și că evaluarea credibilității este o sarcină complexă care nu

poate fi realizată, de obicei, doar prin citirea unei înregistrări a declarațiilor, cu atât

mai mult în cazul în care sunt avute în vedere doar unele declarații (hotărârea CtEDO

Manoli versus Republica Moldova).

Astfel, în conformitate cu principiul contradictorialității și prevederilor art. 26

alin. (3) Cod de procedură penală, în procesul penal, sarcina probațiunii în ședințele

de judecată în prima instanță și în instanța de apel îi revine acuzatorului de stat,

fiindcă funcția acuzării este pusă pe seama procurorului. Nerespectarea jurisprudenței

14

CtEDO și încălcarea prevederilor art. 24 și art. 26 Cod de procedură penală, care îl

obligă pe acuzatorul de stat, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanța,

să solicite audierea părților și a martorilor în instanța de apel și să prezinte în ședința

de judecată anumite probe în susținerea acuzațiilor penale aduse, urmează să fie

apreciată ca nesusținere a acuzațiilor penale în privința inculpatului în cadrul

examinării apelului declarat împotriva sentinței de achitare.

În speță, din analiza textuală a procesului-verbal al ședinței de judecată din 11

noiembrie 2020 rezultă că:

I) procurorul a dat citire la: f.d. 208 – declarațiile părții vătămate Cuceruc

Anatolie, f.d. 209 – declarațiile martorului Țurcanu Svetlana, f.d. 210 – declarațiile

martorului Malic Vasile, f.d. 24 – proces-verbal de cercetare la fața locului din

22.09.2016, f.d. 30 – proces-verbal de ridicare din 22.09.2016, f.d. 32 – proces-verbal

de examinare a obiectului din 21.04.2017 și f.d. 172 – acțiune civilă înaintată de

partea vătămată;

II) avocatul a dat citire la: f.d. 126 – raport de verificare tehnică; f.d. 128 –

raport de inspecție tehnică; f.d. 163 – declarațiile martorului Machin Nadejda, f.d.

164 – declarațiile martorului Bodrug Artur, f.d. 171-172 – extras din fișa medicală a

părții vătămate, f.d. 176-177 – declarațiile inculpatului Moraru Andrei și f.d. 115 –

poza de pe telefonul lui Moraru Andrei;

III) au fost audiați martorii Macari Alexandru și Covîrla Stanislav.

În continuare, din lecturarea părții descriptive a deciziei rezultă că instanța de

apel a pus la baza condamnării: declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate

Brașovean Vsevolod, declarațiile martorilor Covîla Stanislav și Macari Alexandru,

depuse la prima instanță și cea de apel, declarațiile martorului Brunchi Nadejda,

declarațiile martorilor Bodrug Artur și Sandul Dumitru, procesul-verbal de cercetare

la fața locului din 08.03.2018 și schița accidentului rutier și tabelul foto anexat la el,

raportul de expertiză judiciară nr. 201826D0068 din 02.04.2018, procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 13.04.2018 și tabelul foto anexat la el, înregistrarea video,

extrasul și fișele medicale eliberate pe numele Brașovean Vsevolod.

Coroborând conținutul celor două acte procesuale, se constată că instanța de

apel a pus la baza condamnării probe ce nu au fost obiect de studiu și anume:

declarațiile părții vătămate Brașovean Vsevolod, declarațiile martorilor Covîla

Stanislav, Macari Alexandru, Brunchi Nadejda și Sandul Dumitru, depuse la prima

instanță, procesul-verbal de cercetare la fața locului din 08.03.2018 și schița

accidentului rutier și tabelul foto anexat la el, raportul de expertiză judiciară nr.

201826D0068 din 02.04.2018, procesul-verbal de cercetare la fața locului din

13.04.2018 și tabelul foto anexat la el, înregistrarea video, extrasul și fișele medicale

eliberate pe numele Brașovean Vsevolod.

Mai mult ca atât, toate probele la care se face referire că ar fi date citiri de către

procuror nu se regăsesc în materialele cauzei, or f.d. 208, 209 și 210 sunt pagini pe

care este înserat conținutul sentinței, la f.d. 24 se regăsește răspunsul IMSP Spitalul

raional Orhei, f.d. 30 – proces-verbal de audiere a martorului Macari Alexandru, f.d.

32 – proces-verbal de audiere a martorului Covîrla Stanislav, iar f.d. 172 – epicriză.

Tot aici se menționează și că parte vătămată Cuceruc Anatolie cât și martori –

Țurcanu Svetlana, Malic Vasile și Machin Nadejda nu au fost recunoscuți în cauza

15

penală și nu au fost cercetați la etapa urmăririi penale sau a primei instanțe așa cum în

materialele cauzei penale nu se regăsesc probe ca: proces-verbal de cercetare la fața

locului din 22.09.2016, proces-verbal de ridicare din 22.09.2016, proces-verbal de

examinare a obiectului din 21.04.2017 și acțiune civilă înaintată de partea vătămată.

În continuare, instanța de apel nu s-a expus în nici un mod asupra probelor

apărării cum ar: raportul de verificare tehnică, raportul de inspecție tehnică și poza de

pe telefonul lui Moraru Andrei.

Așadar, instanța de apel la judecarea apelului nu a respectat pe deplin normele

procesuale expuse supra precum și jurisprudența CtEDO și a admis erorile de drept

analizate mai sus.

În condițiile enunțate, Colegiul penal lărgit atestă că la judecarea fondului

învinuirii aduse lui Moraru Andrei, atât în prima instanță cât și în cea de apel, au fost

admise erori de drept, fiind afectată soluția adoptată și, astfel, recursul declarat

urmează a fi admis, iar decizia instanței de apel casată total, cu dispunerea rejudecării

cauzei în instanța de apel.

La rejudecarea cauzei instanța urmează să se conducă de prevederile art. 436

Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale

asupra tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și să țină seama de cele invocate în

prezenta decizie și de motivele casării, să înlăture erorile de drept admise și să

pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod

de procedură penală, ținând cont și de argumentele recurentului cu privire la

neîntrunirea elementelor infracțiunii.

penală, Colegiul Penal lărgit

d e c i d e:

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Gargaun Igor, în numele

inculpatului Moraru Andrei, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 16 decembrie 2020, în cauza penală privindu-l pe Moraru Andrei

XXXXX și dispune rejudecarea cauzei, în aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia pronunțată integral la 15 iulie 2021.

Președinte TOMA Nadejda

Judecători CATAN Liliana

DIACONU Iurie

GUZUN Ion

BOICO Victor

16