1re-110/2021 — art. 203 CPP

Dosarul nr. 1re-110/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 mai 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Victor Boico

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului în anulare declarat de învinuitul Statnîi Roman, prin care

solicită casarea încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 07 decembrie

2020 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2021.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de recurs în anulare: 27.04.2021 – 19.05.2021.

Asupra recursului în anulare declarat, Colegiul penal

c o n s t a t ă:

- a fost admis parțial demersul procurorului Bunica Ion și s-a autorizat punerea

sub sechestru, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a

1.0 cotă-parte din bunul imobil cu numărul cadastral XXXXX, amplasat XXXXX,

cu suprafața de 69,4 m2, dobândit în proprietate în temeiul contractului de vânzare-

cumpărare nr. XXXXX din XXXXX și 1/2 cotă-parte din autoturismul „LAND

ROVER FREELANDER”, cu n/î XXXXX, anul fabricării XXXXX, cod VIN

XXXXX;

- a fost respins demersul privind autorizarea punerii sub sechestru, în scopul

asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, asupra mijloacelor

financiare în mărime de 200 038,64 lei, deținute pe contul de card nr. XXXXX,

deschis la 13.08.2015 la BC „MOLDOVA- AGROINDBANK” SA, pe numele

Statnîi Roman XXXXX.

încheierii cu adoptarea unei noi hotărîri de respingere a cerințelor de autorizare a

punerii sub sechestru, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin

infracțiune, a 1.0 cotă-parte din bunul imobil cu numărul cadastral XXXXX,

amplasat în XXXXX, cu suprafața de 69,4 m2, dobândit în proprietate în temeiul

contractului de vânzare-cumpărare nr. XXXXX din XXXXX și 1/2 cotă-parte din

autoturismul „LAND ROVER FREELANDER”, cu n/î XXXXX, anul fabricării

XXXXX, cod VIN XXXXX.

2.1. În motivarea recursului s-a invocat faptul că, până la moment organul

de urmărire penală nu a stabilit dacă bunurile puse sub sechestru sunt rezultatul

1

cărorva fapte infracționale sau că au fost folosite pentru comiterea infracțiunii,

concomitent, în materialele cauzei penale nu există nici măcar bănuiala rezonabilă

că învinuitul ar fi implicat la comiterea faptei infracționale incriminate, iar sarcina

probațiunii precum că aceste bunuri ar putea constitui obiectul eventualei confiscări,

îi revine procurorului.

Judecătorul în încheierea criticată, pe de o parte, verificând legalitatea aplicării

sechestrului aspra mijloacelor financiare deținute de învinuit într-un cont de card a

constat că mijlocele bănești sunt dobândite legal de învinuit, adică prezintă

remunerația acestuia pentru activitatea în organele procuraturii, de facto, constatând

că bunurile dobândite legal nu pot constitui obiect al sechestrului în condițiile

solicitate de procuror, în același timp, alte două bunuri dobândite înainte pretinsei

infracțiuni și anume – apartamentul în 2008 când subsemnatul nici nu era procuror

în Procuratura Anticorupție și automobilul dobândit în 2017.

Din momentul inițierii acțiunilor de urmărire penală, februarie 2020, nu a

întreprins careva acțiuni pentru înstrăinarea bunurilor, iar dacă intenționa ascunderea

sau înstrăinarea acestora o făceam mult înainte ca organul de urmărire penală să fi

aplicat măsurile asigurătorii.

La moment nu există careva bănuială că ar fi comis fapta care i se incriminează

și în bază căreia a fost aplicată măsura asiguratorie. Or, bănuiala rezonabilă

presupune existența faptelor sau a informațiilor care ar convinge un observator

obiectiv că persoana în cauză ar fi putut săvârși infracțiunea. Faptul că o bănuială

este presupusă cu bună-credință nu este suficient.

Automobilul asupra căruia a fost aplicat sechestru este o mașină adică un bun

mobil, care cu trecerea timpului își pierde din valoare, adică din câte observă

urmărirea penală pe această cauză penală este tergiversată neîntemeiat, astfel suferă

pierderi, ca rezultat al acțiunii iresponsabile ale organului de urmărire penală.

Atât normele procesual penale la care a făcut trimitere judecătorul în încheierea

de aplicare a sechestrului, cât și modalitatea de aplicare a acestora de către judecător

este ambiguă și abstractă, ceea ce contravine inclusiv constatărilor CtEDO.

2021 a fost respins ca nefundat recursul și menținută încheierea.

3.1. Instanța de recurs, în motivarea soluției adoptate a arătat că sechestrul

aplicat are un caracter provizoriu, impunând anumite limite exercițiului drepturilor

părții interesate cu privire la bunurile acestuia, fiind reglementată în scopul evitării

producerii unor pagube iremediabile intereselor părții civile, în eventualitatea

aplicării confiscării speciale, în raport cu argumentele recurentului, instanța de

recurs consideră întemeiată soluția instanței de a admite demersul privind aplicarea

sechestrului.

Totodată, instanța de recurs a considerat legală și întemeiată încheierea

contestată, or sechestrul a fost instituit în condițiile existenței unui prejudiciu

material în proporții deosebit de mari, iar o eventuală înstrăinare a bunurilor ar

genera apariția unor dificultăți sau imposibilități de reparare a prejudiciului cauzat

prin infracțiune.

Astfel, analizând recursul învinuitului, s-a reținut că ultimul în mod eronat face

trimitere la prevederile art. 313 și 437 alin. (1) Cod de procedură penală, în contextul

în care pe rolul judecătorului de instrucție s-a aflat demersul procurorului privind

2

aplicarea sechestrului, demers ce a fost examinat în condițiile art. 202-209 Cod de

procedură penală.

Totodată, cele invocate de recurent nu sunt relevante speței, or, în esență, acesta

nu este de acord cu actele și acțiunile organului de urmărire penală, ce nu se referă

la obiectul încheierii contestate, iar în acest caz, recurentul nu este lipsit de dreptul

de a uza de instrumentul prevăzut de art. 313 Cod de procedură penală și de a depune

plângere împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală și

ale organului care exercită activitate specială de investigații, care se examinează într-

o procedură și ordine separată.

În același context, s-a explicat că sunt inadmisibile speței deduse judecății

invocările recurentului referitor la lipsa bănuielii rezonabile că Statnîi Roman ar fi

comis faptele de care a fost învinuit, or, la această etapă, instanța de recurs, cât și

judecătorul de instrucție la examinarea dosarului privind aplicarea măsurilor

asiguratorii, nu sunt înzestrate cu atribuții legale de a se expune pe marginea fondului

cauzei, a vinovăției învinuitului, precum și asupra probatoriului administrat la cauza

penală.

adoptate asupra chestiunii de aplicare a sechestrului și constatarea încălcării art. 6 și

13 CoEDO pe motiv că până la moment organul de urmărire penală nu a stabilit dacă

bunurile puse sub sechestru sunt rezultatul faptelor infracționale sau că au fost

folosite pentru comiterea acestora.

Concomitent, materialele cauzei nu conțin date că există bănuiala rezonabilă că

învinuitul ar fi implicat în comiterea infracțiunii, or plângerea lui Kheyman Eugen

nu constituie în sine o probă, procesul-verbal de audiere a părții vătămate Kheyman

Suzana nu întrunește condițiile de formă a audierii martorului, prevăzute de art. 105-

109 Cod de procedură penală, declarațiile martorului Malfei Radu vin în contradicție

cu declarațiile părții vătămate, iar procesul-verbal de cercetare la fața locului din 26

februarie 2020 este nul.

Mai mult ca atât, din ordonanța de pornire a urmăririi penale în cauza penală

2020920013 din 27 februarie 2020 nu rezultă că în privința recurentului a fost

pornită urmărirea penală.

De asemenea, din momentul inițierii acțiunilor de urmărire penală nu a

întreprins acțiuni de înstrăinare a bunurilor, iar în hotărârile instanțelor se face doar

o reproducere în mod abstract și stereotipizat a temeiurilor formale de aplicare a

sechestrului, fără a fi arătat care din acestea și cum acestea se aplică speței.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 456 Cod de procedură penală, recursul în

anulare este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, astfel că,

instanța de recurs este obligată să îndeplinească actele procedurale preparatorii și să

examineze admisibilitatea în principiu a recursului în anulare în conformitate cu

prevederile art. 431 și 432 Cod de procedură penală, care se aplică în mod

corespunzător.

Art. 454 Cod de procedură penală stipulează că recursul în anulare poate fi

declarat în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii

3

judecătorești sau, în cazul în care cererea a fost comunicată Guvernului Republicii

Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la data comunicării

ei.

La caz, se apreciază că recursul în anulare declarat de învinuit la 16 aprilie 2021

este făcut în termenul legal.

Potrivit art. 456 alin. (1) și art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală,

Colegiul penal decide inadmisibilitatea recursului în anulare înaintat, în cazul în care

se constată că acesta nu îndeplinește cerințele de conținut.

În textul art. 455 alin. (2) Cod de procedură penală, se specifică căror cerințe

trebuie să corespundă cererea de recurs în anulare, în special conținutul acesteia,

norma procesuală reglementând obligația recurentului de a aduce în textul recursului

argumentarea ilegalității hotarîrii atacate, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art.

453 Cod de procedură penală.

Una din cerințele esențiale la declararea recursului în anulare este motivarea

acestuia din punct de vedere al prezenței erorii de drept comise la judecarea cauzei,

care cade sub incidența noțiunii de viciu fundamental în cadrul procedurii precedente

care a afectat hotărîrea atacată, competența de rejudecare a hotărârilor judecătorești

irevocabile putând a fi exercitată pentru a corecta erorile de drept, și nu pentru o

revizuire a aspectelor de fapt.

Dispoziția art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, stipulează expres care

sunt temeiurile de declarare a recursului în anulare, și anume, că hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare, în scopul reparării erorilor de drept

comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente a afectat hotărârea atacată, inclusiv când Curtea Europeană

a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea

cererii, iar alineatul (2) al aceluiași articol prevede că recursul în anulare este

inadmisibil, dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul articol sau

este declarat repetat.

Hotărârea judecătorească irevocabilă împiedică redeschiderea procesului

penal, cu excepția cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea

pronunțată.

Potrivit art. 6 pct. 44) Cod de procedură penală, viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată se consideră încălcarea

esențială a drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate internaționale,

de Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale.

În speță, lecturând textul recursului în anulare declarat, se constată că prin

acesta se solicită casarea încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 07

decembrie 2020 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07

aprilie 2021 pe motiv că hotărârile sunt nemotivate și că dispunerea aplicării

sechestrului este ilegală.

Raportând normele citate la textul cererii de recurs în anulare, se constată că

recurentul nu invocă nici un temei din cele prevăzute în art. 453 Cod de procedură

penală, adică la prezența viciului fundamental, cu indicarea normelor legale care

prevăd drepturile și libertățile pretinse a fi esențial încălcate, denumirea acestor

4

drepturi și libertăți, esența încălcărilor respective raportată la normele procesual

penale și la alte legi naționale, convenții și tratate internaționale, modul și măsura în

care încălcările presupuse ar fi afectat hotărârile atacate.

Alegațiile recurentului poartă doar un caracter deghizat, cu scopul redeschiderii

procesului penal, fapt incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice,

garantat de art. 6 CoEDO (hotărârea CtEDO Bujenița versus Republica Moldova),

iar încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin prisma motivării hotărârii, nu se

constată, or cele invocate în susținerea ingerinței statului în exercitarea dreptului de

proprietate a învinuitului au fost obiect de studiu în prima instanță și în cea de recurs,

textul hotărârilor cuprinzând, suficient și argumentat, circumstanțele constatate,

probele pe care se întemeiază concluzia precum și norma în baza căreia a fost

adoptată soluția.

Așadar, se constată că autorul recursului în anulare nu a respectat cerințele

legale și a neglijat prevederile art. 455 alin. (2) pct. 7) Cod de procedură penală –

cea mai esențială cerință față de recurs – nu a invocat concret unul din temeiurile

prevăzute în art. 453 Cod de procedură penală, conținutul acestuia și argumentarea

din punct de vedere nu al stării de fapt, ci al problemei de drept, ce este incidentă

cauzei și dacă aceasta are importanță pentru jurisprudență. Or, în atare circumstanțe,

Colegiul penal constată că recursul în anulare nu întrunește condițiile de conținut

prevăzute în articolele specificate, iar instanța nu este competentă să completeze din

oficiu recursul în anulare cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica sub

acest aspect, întrucât, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Reieșind din cele expuse supra, se conchide că recursul în anulare, declarat de

învinuit, nu întrunește condițiile de conținut și urmează a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de către învinuitul Statnîi

Roman XXXXX, împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 07

decembrie 2020 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie

2021, deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 25 iunie 2021.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Victor Boico

5