- Dosarul nr.
- 1cs-129/2021
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 17 iunie 2021
- Părțile
- Olar Maria
- Pe scurt
- 342 CPP
1cs-129/2021 — Art. 69 alin. 1, 354 Cod contravențional
Dosarul nr. 1cs-129/2021 Curtea Supremă de Justiție ÎNCHEIERE 17 iunie 2021 mun. Chișinău Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Iurie Diaconu, Judecători Liliana Catan, Victor Boico, examinând cererea avocatului Alexei Croitor, privind strămutarea, la o altă instanță de judecată egală în grad, a judecării cauzei contravenționale în privința lui Olar Maria xxxx, acuzată în baza art. 69 alin. (1) și 354 Cod contravențional, CONSTATĂ : 1. Avocatul Alexei Croitor a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea judecării cauzei contravenționale privind acuzarea Mariei Olar în baza art. 69 alin. (1) și 354 Cod contravențional, de la Judecătoria Soroca la o altă instanță egală în grad.
Motivul invocat este că, partea vătămată în speță activează în calitate de gardian în cadrul Judecătoriei Soroca, sediul Central, fapt ce poate trezi dubii cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței menționate. 2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul Penal concluzionează că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele motive. Codul contravențional nu conține prescripții cu privire la strămutarea cauzelor contravenționale de la instanța competentă la o altă instanță de judecată egală în grad. Astfel, legiuitorul a stabilit că pentru această categorie de cauze este inoportun institutul de strămutare, urmând ca în toate cazurile judecarea pricinilor contravenționale să fie efectuată doar de instanța competentă.
Cu titlu de excepție, Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție poate dispune strămutarea cauzei contravenționale la o altă instanță de judecată egală în grad, doar în cazul în care în instanța competentă nu se poate forma un nou complet de judecată, în vederea realizării dreptului accesului liber la justiție, garantat de art. 381 Cod contravențional. 1 Totodată, conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Sub acest aspect se atestă, că argumentele invocate de avocat și reproduse în pct. 1. din prezenta decizie, nu sunt relevante împrejurărilor care ar genera vreun temei de drept din categoria celor enunțate pentru strămutarea cauzei penale la o altă instanță egală în grad.
Mai mult, esența motivelor menționate denotă o eventuală situație de incompatibilitate a judecătorului, soluționarea căreia prevede o altă procedură, conform art. 456, 472 Cod contravențional. Împrejurările expuse impun, astfel, soluția respingerii cererii respective, ca fiind neîntemeiată. 3. Potrivit art. 381 Cod contravențional, 39, 342 Cod de procedură penală, Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție, DISPUNE : Respingerea cererii avocatului Alexei Croitor, privind strămutarea judecării cauzei contravenționale în privința Mariei Olar, acuzată în baza art. 69 alin. (1) și 354 Cod contravențional, de la Judecătoria Soroca la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă. Președinte Iurie Diaconu Judecători Liliana Catan Victor Boico 2