1ra-1282/2021 — art. 145 alin. 1 CP

1ra-1282/2021 — art. 145 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1282/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 mai 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Drochia din 15

ianuarie 2021 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 03 martie 2021,

declarate de avocata Lucia Rusu și de inculpatul

Dorofei Nicolai XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.07.2020 – 15.01.2021,

instanța de apel: 04.02.2021 – 03.03.2021,

instanța de recurs: 19.04.2021 – 19.05.2021.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal la 12 ani închisoare

În temeiul art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate,

inclusiv conform sentinței Judecătoriei Drochia din 03.07.2020, i-a fost stabilită

pedeapsă definitivă de 13 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis,

începând din 15.01.2021, cu includerea perioadei arestării preventive de la 30.04.2020

până la 22.10.2020.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul succesorului părții vătămate, Strateiciuc

L., prejudiciul material în sumă de 16.544 lei și moral în mărime de 90.000 lei.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de

18.626 lei.

1

inculpatul Dorofei N., aflându-se pe XXXXXX XX, XXXXXX, fiind în stare de

ebrietate alcoolică, în cadrul unei certe cu Craev A., dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient

survenirea acestora urmări, intenționat, din motiv de răzbunare, având asupra sa un

cuțit, pe care l-a luat de acasă, cu scopul de a-l omorî pe ultimul, i-a aplicat cu acest

cuțit lui Craev A. 3 lovituri în regiunea abdomenului. În urma acestor acțiuni, Craev

A. a decedat pe loc.

Conform raportului de expertiză judiciară nr. 202027C0048 din 28.05.2020,

moartea lui Craev A. a survenit în rezultatul șocului posthemoragic și posttraumatic,

ca rezultat al traumatismului suportat. La ultimul s-a depistat: plăgi tăiate înțepate de

cuțit, penetrante în cavitatea abdominală cu lezarea omentului intestinului subțire și

lezarea splinei, pancreasului, stomacului, hemoragie intraabdominală, plagă tăiată de

cuțit pe partea palmară a mâinii stângi la baza primului deget. Decesul are legătură

directă cu traumatismul suportat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, care este dovedită și prin

probele administrate și i-a încadrat acțiunile în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, ca

omorul intenționat al unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75-88 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune deosebit de gravă, care se pedepsește cu

închisoare de la 10 la 15 ani, se căiește sincer de cele săvârșite, că nu au fost stabilite

circumstanțe agravante, cea atenuantă fiind recunoașterea vinovăției, că a mai fost

sancționat contravențional și penal, antecedentele fiind stinse, se caracterizează

negativ, nu este angajat în câmpul muncii, concluzionând că reeducarea și corectarea

lui este posibilă doar prin izolare de societate.

De asemenea, instanța a statuat că, succesorul părții vătămate, Strateiciuc L., a

solicitat încasarea din contul inculpatului a prejudiciului material în sumă de 16.544

lei și moral în mărime de 200.000 lei.

Conform art. 2037 alin. (1) Cod civil, mărimea despăgubirii pentru prejudiciu

moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea

prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a autorului

prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această

despăgubire poate aduce satisfacție echilibrată părții vătămate. Caracterul și gravitatea

prejudiciului moral le apreciază instanța de judecată, luând în considerație

circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, restrângerea posibilităților de viață

familială și socială, precum și statutul social al persoanei vătămate.

Reieșind din gravitatea și caracterul suferințelor psihice pe care le-a suportat

succesorul părții vătămate în urma acțiunilor infracționale ale inculpatului, precum și

din gravitatea infracțiunii comise de către acesta, rolul lui în determinarea decesului

persoanei și în conformitate cu principiului echității, urmează a încasa din contul lui

în beneficiul succesorului părții vătămate, prejudiciul moral în mărime de 90.000 lei.

casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat la 15 ani închisoare, cu încasarea prejudiciul moral în mărime de 200.000

lei.

2

Apelanta a indicat că partea vătămată este nepotul ei, pe care l-a crescut de mic

copil și până la momentul decesului a fost în vizorul ei. Este unicul copil al surorii sale

și decesul acestuia la vârsta la care abia a început a trăi, i-a cauzat suferințe fizice și

psihice, ce persistă până la moment.

Sentința instanței de fond este neîntemeiată, iar pedeapsa aplicată pentru astfel

de infracțiune este prea blândă.

3.1. A declarat apel și avocatul Vitalie Vangheli, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită, în temeiul art. 145

alin. (1), 84 Cod penal, pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare.

Apelantul a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră, iar instanța

de fond nu a ținut cont de faptul că acesta a colaborat activ cu organul de urmărire

penală în scopul descoperii infracțiunii comise, în instanța de judecată a recunoscut

integral vina și s-a căit sincer de cele săvârșite, este de acord să achite prejudiciul cauzat

și nu au fost stabilite circumstanțe agravante. Mai mult, a solicitat examinarea cauzei

în baza art. 3641 Cod de procedură penală, însă cererea nu a fost acceptată de instanța

de fond.

Or, în cazul în care art. 145 alin. (1) Cod penal prevede pedeapsa cu închisoare

de la 10 la 15 ani, instanța urma să-i aplice inculpatului pedeapsa minimă – 10 ani

închisoare, iar potrivit art. 84 alin. (4) Cod penal, să-i stabilească pedeapsa cu 10 ani și

6 luni închisoare.

apelul avocatului a fost respins ca nefondat, admis apelul succesorul părții vătămate,

casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

De la Dorofei Nicolai s-a încasat în beneficiul succesorului părții vătămate,

Strateiciuc Liudmila, prejudiciul moral în mărime de 150.000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat ca fiind irelevante argumentele apărării privind

caracterul neîntemeiat al refuzului instanței de fond de a judeca cauza în procedura

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, deoarece, după formularea cererii în

acest sens, în ședința de judecată preliminară, la audierea pe marginea acuzațiilor

aduse, inculpatul nu a recunoscut întregul volum al învinuirii formulate, ce a

determinat respingerea cererii, cu continuarea examinării în fond a cauzei, neobiectată

de părți și reflectată în procesul-verbal al ședinței de judecată. Următoarea cerere de

examinare a cauzei în procedură simplificată a fost depusă în cadrul cercetării

judecătorești, fiind depășită etapa procesuală de formulare prevăzută la art. 3641 alin.

(1) Cod de procedură penală.

Astfel, inculpatul a recunoscut fapta și urmările survenite, pledând doar pentru

atenuarea pedepsei, neobiectând asupra probelor administrate, cărora instanța de fond

le-a acordat o apreciere obiectivă din punct de vedere al pertinenței, utilității,

veridicității, concludenței și coroborării reciproce.

Totodată, la stabilirea pedepsei, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75 Cod penal, ce determină scopul și criteriile generale de

individualizare, reținând rolul preventiv serios pentru corectarea făptuitorului și

restabilirea echității sociale, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă proporțională faptelor

comise, pericolului social sporit și urmărilor ireversibile survenite.

3

De asemenea, prima instanță a ținut cont și de rezonanța sporită a infracțiunii

comise, care este una deosebit de gravă și a atentat la valoarea supremă – viața umană,

precum și de faptul că inculpatul nu este la prima abatere de la legea penală, anterior

fiind condamnat, inclusiv fiind sancționat contravențional, ce determină efectul

preventiv serios al pedepsei închisorii stabilite, constituind o garanție de restabilire a

echității sociale și o asigurare că drepturile și libertățile consfințite în Constituție și alte

legi sunt apărate, violarea lor fiind contracarată și pedepsită.

Or, corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă numai cu izolarea lui de

societate, pedeapsa închisorii urmând să contribuie efectiv la conștientizarea de către

el a faptei comise cu prevenirea ei pe viitor, iar o pedeapsă neechitabilă pericolului

social și gravității faptelor săvârșite nu va duce la corectarea vinovatului și va

determina neîncrederea societății și a persoanei în funcționarea legii. Totodată, ca

măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul represiv, o finalitate de

exemplaritate în ce privește comportamentul făptuitorului.

Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea apărării privind atenuarea pedepsei și

cea a succesorului părții vătămate de agravare a pedepsei, în apelurile declarate lipsind

motive serioase de modificare a ei.

Pe lângă aceasta, conform art. 2036 alin. (1), (2) Cod civil, în cazul în care

persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la drepturile

nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța are dreptul să

oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin echivalent bănesc, iar

potrivit art. 2037 alin. (1) Cod civil, mărimea compensației pentru prejudiciul moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor

psihice și fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului

prejudiciului și de măsura în care această compensație poate aduce satisfacție persoanei

vătămate.

Deci, cuantumul despăgubirilor morale urmează a fi evaluat în raport cu

suferințele de ordin moral și psihologic suportate de succesorul părții vătămate în

legătură cu decesul nepotului său, ce s-a aflat în grija ei, provocându-i suferințe enorme

irecuperabile, împrejurări ce impun încasarea de la inculpat a prejudiciului moral în

mărime de 150.000 lei, în vederea satisfacției morale ca rezultat al suferințelor

suportate, suma fiind apreciată în deplină concordanță cu principiul răspunderii civile

delictuale care impune reparația integrală, reală și efectivă a daunelor morale, cu luarea

în considerare a urmărilor faptei, a naturii și duratei acestora.

decizii în partea respingerii apelului apărării și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare.

Recurenta a invocat că la examinarea cauzei în instanța de apel, era posibilă

aplicarea unei pedepse mai blânde inculpatului, or, acesta a recunoscut vina, s-a căit

sincer, dorește să repare prejudiciul cauzat, împrejurări ce au fost ignorate de instanțele

de fond și de apel.

La stabilirea pedepsei, instanța trebuie să țină cont de scopul legii penale, care

urmărește restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de personalitatea celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

4

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale acestuia.

Însă, la determinarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele de fond și de apel

nu au ținut cont de toate circumstanțele cauzei capabile să individualizeze, să identifice

în mod corespunzător mărimea pedepsei, și anume, recunoașterea vinei și căința

sinceră.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427-430 Cod de procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, în care solicită casarea hotărârilor

adoptate și aplicarea în privința lui a prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

Recurentul a indicat că a recunoscut vina, iar avocatul a solicitat examinarea

cauzei în procedura prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală, însă instanțele de

fond și de apel nu au considerat necesară aplicarea acestor prevederi.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Însă, în recursurile respective, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 5., 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile nu întrunesc condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursurile

ordinare ale apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica, și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurenți.

Ori, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

5

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5., 5.1. din decizie),

se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv

cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele

de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 84 alin. (4) Cod penal, conform căror la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. Conform prevederilor art. 84 alin. (1)–(3) se stabilește pedeapsa și în

cazul în care, după pronunțarea sentinței, se constată că persoana condamnată este

vinovată și de comiterea unei alte infracțiuni săvârșite înainte de pronunțarea sentinței

în prima cauză.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a acestuia

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5., 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului

în care instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens

decât cel pe care îl propune avocatul și inculpatul este o competență și prerogativă

legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile nominalizate au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

6

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007,

pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

În același timp, solicitarea recurentului privind: „aplicarea în privința lui a

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală”, este una absolut neîntemeiată (pct.

1.-5.1. din decizie), ori, art. 3641 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că până la

începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal prin înscris

autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata

să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Potrivit jurisprudenței naționale, declarația făcută într-un înscris autentic poate

fi realizată doar în fața primei instanțe și până la începerea cercetării judecătorești.

Legea instituie astfel un termen de decădere, a cărui nerespectare e sancționată cu

respingerea, ca tardivă, a cererii de judecare a cauzei în procedura simplificată.

(Hotărârea Plenului CSJ nr. 13 din 16.12.2013, „Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către

instanțele judecătorești”, pct. 7.).

Prin urmare, la etapa examinării recursului ordinar, inculpatul nu mai poate

solicita examinarea cauzei în procedură simplificată.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârile

atacate cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpatului

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare sunt

vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul Penal

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocata Lucia Rusu și de

inculpatul Dorofei Nicolai XXXXXX, împotriva sentinței Judecătoriei Drochia din 15

ianuarie 2021 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 03 martie 2021,

pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 11 iunie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Victor Boico

7