1ra-922/2021 — art. 145 alin. 1 CP

1ra-922/2021 — art. 145 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-922/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de succesorul părții vătămate, Moraru

Constantin, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 05 noiembrie 2020, în privința

inculpatului

Linga Victor XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.07.2020 – 11.08.2020,

instanța de apel: 05.10.2020 – 05.11.2020,

instanța de recurs: 05.02.2021 – 31.03.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal

c o n s t a t ă:

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Linga Victor a fost

condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal la 6 ani și 8 luni închisoare, cu executare

în penitenciar de tip închis, începând din 11.08.2020, cu includerea perioadei arestării

preventive de la 25.05.2020 până la 11.08.2020.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul succesorului părții vătămate, Moraru C.,

prejudiciul moral în mărime de 100.00 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă

de 4000 lei, iar acțiunea civilă în partea prejudiciului material în sumă de 26.772 lei a

fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe

instanța în ordinea procedurii civile.

De la Linga V. s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de

30.086 lei.

inculpatul Linga V., aflându-se la domiciliul lui Moraru A., din XXXXXX, XXXXXX,

în rezultatul unui conflict produs între ei, din motive de gelozie, acționând cu scopul

de a omorî persoana, în mod intenționat, i-a aplicat lui Moraru A. multiple lovituri cu

pumnii peste diferite părți ale corpului și, imobilizând-o la podea, a strangulat-o de gât

1

cu un prosop de baie, cauzându-i, potrivit concluziilor raportului de expertiză judiciară

nr. 202011C0133 din 22.06.2020, vătămări corporale neînsemnate manifestate sub

formă de excoriații și echimoză pe frunte, excoriații în regiunile zigomatice bilateral,

echimoză și excoriații pe nas, excoriații în regiunea corpului mandibulei din dreapta,

hemoragii în țesuturile moi ale capului, în regiunea frontală și occipitală dreapta,

echimoză și excoriații pe bazin din stânga, excoriație pe suprafața posterioară a mâinii

stângi și vătămări grave periculoase pentru viață manifestate prin șanț de strangulare

vital, în 1/3 inferioară a gâtului, pe suprafața anterioară, întrerupt, orizontal, cu

adâncime uniformă, suprafața pergamentoasă, marginal cu excoriații oval-neregulate,

hemoragii difuze în focare mici în țesuturile moi ale gâtului, la nivelul șanțului de

strangulare, iar în rezultatul asfixiei mecanice prin strangulare, produs prin compresia

organelor gâtului cu laț strâns progresiv – prin strangularea cu prosopul, la fața locului

a survenit decesul victimei Moraru A.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

În temeiul probelor administrate, instanța i-a încadrat acțiunile în baza art. 145

alin. (1) Cod penal, ca omor intenționat, adică omorul unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal,

că inculpatul a comis o infracțiune deosebit de gravă, care se pedepsește cu închisoare

de la 10 la 15 ani, fiind stabilite noi limite conform art. 70 alin. (31) Cod penal și 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, că a recunoscut în totalitate vina și a solicitat

examinarea cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, anterior

nu a fost în conflict cu legea, se caracterizează pozitiv, nu se află la evidența medicului

narcolog și psihiatru, ca circumstanțe atenuante au fost reținute – săvârșirea pentru

prima dată a unei infracțiuni, recunoașterea vinovăției și căința sinceră, iar

circumstanțe agravante nu au fost stabilite, concluzionând ca fiind echitabilă aplicarea

în privința acestuia a pedepsei cu închisoare pe un termen de 6 ani și 8 luni.

Totodată, instanța a concluzionat că este nefondată cererea reprezentantului

succesorului părții vătămate, privind neaplicarea prevederilor art. 70 alin. (31) Cod

penal în privința inculpatului, deoarece nu au fost identificate careva circumstanțe

referitor la personalitatea acestuia din care să rezulte necesitatea stabilirii unei pedepse

în limitele generale.

Ori, potrivit acestei norme, în cazul în care instanța, ținând cont de personalitatea

infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale

se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele

prevăzute de legea penală pentru infracțiunea săvârșită.

Potrivit acțiunii civile, succesorul părții vătămate, Moraru C. a solicitat încasarea

din contul inculpatului a prejudiciul material în sumă de 26.772 lei, moral în mărime

de 200.000 lei și cheltuielile pentru asistența juridică în sumă de 5000 lei.

Conform art. 2037 alin. (1), (2), (3) Cod civil, mărimea despăgubirii pentru

prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și

gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a

autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în

care această despăgubire poate aduce satisfacție echitabilă persoanei vătămate.

2

Caracterul și gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanța de judecată, luând în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, restrângerea posibilităților

de viață familială și socială, precum și statutul social al persoanei vătămate. La

determinarea despăgubirii, instanța de judecată va tinde să acorde o despăgubire care,

pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod obișnuit în împrejurări

similare și, pe de altă parte, ia în cont particularitățile cazului.

Deoarece în urma acțiunilor inculpatului a survenit decesul victimei, iar

suferințele psihice i-au distras viața cotidiană succesorului părții vătămate, ultimul este

în drept să solicite prejudiciu moral de la inculpat, iar instanța va stabili acest cuantum

reieșind din criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă

și integrală despăgubire, astfel că suma de 100.000 lei va constitui o satisfacție

echitabilă ca urmare a suferințelor provocate de acțiunile inculpatului.

În același timp, cererea succesorului părții vătămate privind încasarea

cheltuielilor pentru asistență juridică în mărime de 5000 lei, acordată de avocatul

Dumitru Chebac, confirmată prin bonul de plată seria QL nr. 052202 din 03.07.2020,

urmează a fi admisă parțial, reieșind din prevederile art. 96 alin. (1) Cod de procedură

civilă, că instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze

părții care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care

acestea au fost reale, necesare și rezonabile.

Or, la stabilirea acestui cuantum, se va reține complexitatea cauzei, aportul

avocatului la soluționarea cauzei, timpul și munca depusă de acesta, faptul în ce măsură

munca lui în cauza respectivă i-a limitat capacitatea de a lucra în alte dosare, rezultatul

obținut și de circumstanțele cauzei, justificarea și ponderea mijloacelor de apărare

utilizate în cauză, precum și faptul că acestea urmează să fie necesare, realmente

angajate și rezonabile ca mărime.

Dat fiind că cauza penală a fost examinată în prima ședință de judecată, în

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, ținând cont de munca

efectiv depusă în procesul penal, instanța consideră rațional a admite parțial această

solicitare și a încasa de la inculpat în beneficiul succesorului părții vătămate cheltuielile

pentru asistență juridică în sumă de 4000 lei.

Pe lângă aceasta, succesorul părții vătămate estimează prejudiciul material la

suma de 26.772 lei: cheltuieli suportate pentru deplasarea Paris - Chișinău – 11.000 lei,

cheltuieli de înmormântare – 15.572 lei și 200 lei sustrași din casă de către inculpat.

Întru confirmarea cheltuielilor în sumă de 11.000 lei pentru deplasarea Paris -

Chișinău, succesorul părții vătămate a anexat la cerere copiile unor mesaje de pe

telefonul mobil și un extras ,,FLYONE”, din care nu rezultă cert cu cine a fost purtată

discuția referitor la biletele procurate, în care zi au fost purtate aceste discuții, cine a

achitat suma pentru biletele procurate și care sumă a fost achitată, or, cheltuielile

suportate pentru călătorii se confirmă prin biletele de călătorie sau extrase eliberate de

companie din care să rezulte călătorul și prețul achitat pentru călătorie.

Însă, în procedură civilă, succesorul părții vătămate va avea posibilitatea de a

prezenta dovada că a avut calitatea de pasager al companiei ,,FLYONE” și costul

biletului de călătorie, fie prin cererea personală sau o interpelare a avocatului către

companie.

3

casarea sentinței, rejudecarea cauzei în procedura generală și pronunțarea unei noi

hotărâri conform legislației în vigoare, cu încasarea din contul inculpatului a

prejudiciului moral în mărime de 200.000 lei și material de 31.772 lei.

Apelantul a invocat că din declarațiile inculpatului în ședința de judecată rezultă

că acesta nu recunoaște în totalitate situația descrisă în rechizitoriu și contestă o parte

din probele administrate în faza de urmărire penală pe care se întemeiază rechizitoriul,

inclusiv declarațiile martorului Strungari V., astfel că instanța de fond nu putea să

examineze cauza penală în procedura simplificată prevăzută la art. 3641 Cod de

procedură penală.

Mai mult, acțiunile inculpatului incorect au fost încadrate în baza art. 145 alin.

(1) Cod penal, ori acestea se califică conform art. 145 alin. (2) lit. i) Cod penal, ca omor

săvârșit cu o deosebită cruzime.

Totodată, din motive neargumentate, instanța de fond a considerat că prejudiciul

moral încasat din contul inculpatului, în mărime de 100.000 lei, ca urmare a

suferințelor provocate de acțiunile acestuia, va constitui o satisfacție echitabilă.

Cu toate că au fost probate cheltuielile materiale necesare pentru procedurile

funerare, legate de serviciile rituale și bisericești, procurarea îmbrăcămintei,

cheltuielile de transport în sumă de 26.772 lei și cheltuielile de asistență juridică de

5000 lei, aceste probe au fost supuse criticii, iar acțiunea civilă privind repararea

prejudiciului cauzat prin suportarea cheltuielilor pentru înmormântare și deplasare a

fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se expună

instanța civilă.

3.1. A declarat apel și avocatul Victor Baran, solicitând casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită

pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicate prevederile art. 385 alin. (5) Cod de

procedură penală, iar acțiunea civilă să fie considerată executată.

Apelantul a indicat că în privința inculpatului este posibilă aplicarea prevederilor

art. 79 Cod penal și stabilirea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de art. 145

alin. (1) Cod penal, în coroborare cu art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală și art.

70 alin. (31) Cod penal.

Conform art. 79 alin. (3) Cod penal, în cazul condamnării persoanelor adulte

pentru comiterea infracțiunilor deosebit de grave, instanța poate aplica o pedeapsă sub

limita minimă prevăzută de legea penală, dar constituind cel puțin două treimi din

minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracțiunea săvârșită.

Astfel, inculpatului urmează a-i fi aplicată pedeapsa cu două treimi din minimul

pedepsei – 4 ani și 6 luni închisoare.

Mai mult, succesorului părții vătămate i-a fost achitat integral prejudiciul

materiale solicitat, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5000 lei și prejudiciul

moral stabilit prin sentință în mărime de 100.000 lei. Deci, prin decizia instanței de

apel urmează a fi constatată achitarea prejudiciul material și moral.

Pe lângă aceasta, este corect și rezonabil a aplica în privința inculpatului

prevederile art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală, or, acesta are statut de prevenit

de la 25.04.2020 și până la data adoptării deciziei instanței de apel.

4

avocatului a fost respins, ca nefondat.

Apelul succesorului părții vătămate, Moraru C. a fost admis, casată parțial

sentința și pronunțată o nouă hotărâre în latura civilă.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Moraru C. prejudiciul moral în mărime

de 200.000 lei, prejudiciul material în sumă de 26.572 lei și cheltuielile de asistență

juridică în instanța de fond în sumă de 4000 lei, acestea fiind executate.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că la judecarea cauzei instanța de fond a respectat

prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, corect a examinat și acceptat cererea

inculpatului privind judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, just a constatat circumstanțele cauzei și întemeiat a stabilit vinovăția acestuia

în comiterea infracțiunii imputate prevăzute de art. 145 alin. (1) Cod penal și aplicarea

pedepsei cu închisoare pe un termen de 6 ani și 8 luni.

Totodată, în privința inculpatului nu sunt aplicabile prevederile art. 79 Cod

penal, iar instanța de fond la stabilirea pedepsei și-a argumentat soluția adoptată,

acordând deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, pedeapsa de 6 ani și 8

luni închisoare fiind una echitabilă.

În același timp, este neîntemeiat apelul succesorului părții vătămate, Moraru C.,

în partea privind examinarea cauzei în procedură generală, deoarece inculpatul nu a

susținut faptele indicate în rechizitoriu, contestând depozițiile martorului Strungari V.,

fapt ce face inaplicabilă procedura simplificată, solicitând totodată recalificarea faptei

conform art. 145 alin. (2) lit. i) Cod penal.

Or, instanța de apel este obligată să verifice în principiu îndeplinirea cerințelor

dispozițiilor art. 3641 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală și nu poate reține o altă

situație de fapt și o altă încadrare juridică decât cea reținută în rechizitoriu și de către

prima instanță, comiterea infracțiunii prevăzută de art. 145 alin. (1) Cod penal fiind

recunoscută în totalitate de inculpat prin înscris autentic.

Mai mult, avocatul succesorului părții vătămate Dumitru Chebac, invocând în

apelul declarat pct. 25 din Hotărârea Plenului CSJ a RM din 16.12.2013, nr. 13 Cu

privire la aplicarea art. 3641 Cod de procedură penală, a omis prevederile pct. 30 din

aceeași hotărâre, potrivit căruia, în situația aplicării de către prima instanță a

dispozițiilor art. 3641 Cod de procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice

în principiu îndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 3641 alin.(1) și (4) Cod de

procedură și nu poate reține o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decât cea

reținută în rechizitoriu și de către prima instanță.

De asemenea, succesorul părții vătămate cât și avocatul Dumitru Chebac au fost

prezenți în ședința de judecată preliminară, când inculpatul a depus cererea privind

examinarea cauzei în baza probelor de la urmărire penală, toți participanții la proces

fiind de acord cu cererea de examinare a cauzei în procedură simplificată, fapt

confirmat prin procesul-verbal al ședinței de judecată din 17.07.2020.

Astfel, nu a fost constatat că opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei

potrivit procedurii simplificate a fost viciată, argumentele privind necesitatea

examinării cauzei în procedură generală fiind neîntemeiate.

5

Totodată, în instanța de apel, avocatul succesorului părții vătămate Dumitru

Chebac a solicitat repararea prejudiciului material în mărime de 31.772 lei, și moral –

200.000 lei.

În instanța de fond, inculpatul a fost de acord cu pretențiile materiale solicitate,

care deja au fost achitate integral succesorului părții vătămate Moraru C. și se confirmă

prin recipisa privind primirea de către ultimul a prejudiciului moral în sumă de 100.000

lei, prejudiciului material - 26.772 lei și a cheltuielilor de asistența juridică - 5000 lei.

Deci, acțiunea civilă urmează a fi soluționată în favoarea succesorului părții

vătămate, în măsura în care se probează existența/întinderea prejudiciului.

Succesorul părții vătămate Moraru C. a prezentat probe în vederea confirmării

prejudiciului material, fiind demonstrat că a suportat cheltuieli pentru procurarea a

două bilete de avion la cursa CA FLYONE 5F902 Paris (Charles de Gaules)-Chișinău

la prețul de 275 euro/biletul; cheltuieli de înmormântare în sumă de 15.572 lei, precum

și cheltuieli de asistență juridică, confirmate prin bonul de plată în sumă de 5000 lei.

Prin urmare, urmează a încasa de la inculpat prejudiciul material în mărime de

26.572 lei.

La fel, potrivit acțiunii civile, succesorul părții vătămate Moraru C. a solicitat

încasarea sumei de 200 lei, indicând că au fost sustrași în mod tainic din domiciliu în

momentul comiterii infracțiunii. Însă, sustragerea sumei de 200 lei nu se regăsește în

învinuirea înaintată și, nefiind confirmată prin probe, această solicitare urmează a fi

respinsă.

Mai mult, prin bonul de plată se confirmă cheltuielile de asistență juridică

acordată de avocatul Dumitru Chebac în sumă de 5000 lei, însă, luând în considerație

că cauza a fost examinată potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3641 Cod de

procedură penală, într-o singură ședință de judecată, ținând cont de munca efectiv

depusă în procesul penal de avocat, instanța consideră rațional de a admite parțial

această solicitare și a încasa suma de 4000 lei.

În același timp, la determinarea mărimii prejudiciul moral, urmează a fi luată în

considerație nu numai gravitatea cauzării suferințelor psihice și fizice a părții vătămate,

dar și importanța vitală a drepturilor victimei, anume atentarea la viață și integritatea

fizică, starea de stres și frustrare, astfel, prejudiciul moral în mărime de 200.000 lei ar

aduce succesorului părții vătămate o compensare a suferinței psihice și satisfacție

echitabilă suportate ca urmare a comiterii infracțiunii.

Totodată, în instanța de apel, avocatul Dumitru Chebac a solicitat încasarea din

contul inculpatului a cheltuielilor legate de asistența juridică în sumă de 5000 lei, ce se

confirmă prin ordinul de plată Seria QL nr. 052207 din 17.08.2020.

Potrivit mandatului seria MA nr. 1036693, Moraru C. a împuternicit avocatul

Dumitru Chebac să-i acorde asistență juridică în cauza penală. Respectiv, avocatul a

întocmit cererea de apel și a participat la o ședință de judecată în instanța de apel, iar

cauza judecată nu este de o complexitate medie.

Ținând cont de necesitatea și rezonabilitatea cheltuielilor pentru asistență

juridică, complexitatea cazului, este rațional a admite parțial această solicitare și a

încasa din contul inculpatului în beneficiul succesorului părții vătămate Moraru C.,

cheltuielile de asistență juridică în instanța de apel în sumă de 4000 lei, sumă care este

reală, necesară și rezonabilă.

6

Astfel, este oportun a admite apelul declarat de succesorul părții vătămate

Moraru C., cu casarea în partea soluționării acțiunii și pronunțarea în această parte a

unei noi hotărâri.

Deoarece, o parte din prejudiciul material și cheltuielile judiciare la moment sunt

achitate, decizia în partea încasării prejudiciului material în mărime de 26.573 lei,

prejudiciului moral în mărime de 100.000 lei și cheltuielilor de asistență juridică în

instanța de fond în mărime de 4000 lei, urmează a o nu supune executării silite, ca fiind

executată.

care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că din declarațiile inculpatului în ședința de judecată rezultă

că acesta nu recunoaște în totalitate situația descrisă în rechizitoriu și contestă o parte

din probele administrate în faza de urmărire penală pe care se întemeiază rechizitoriul,

inclusiv depozițiile martorului Strungari V., astfel că instanța de fond nu putea să

examineze cauza penală în procedura simplificată prevăzută la art. 3641 Cod de

procedură penală.

Mai mult, acțiunile inculpatului incorect au fost încadrate în baza art. 145 alin.

(1) Cod penal, deoarece acestea se califică conform art. 145 alin. (2) lit. i) Cod penal,

ca omor săvârșit cu o deosebită cruzime.

Or, cauzarea unor plăgi multiple victimei, existând suficiente probe care

dovedesc intenția de a comite omorul cu deosebită cruzime, asfixierea mecanică

prelungită în timp, demonstrează manifestarea cruzimii deosebite la săvârșirea

omorului.

Iar, procurorul participant la judecarea cauzei în instanța de fond și în instanța

de apel, în temeiul art. 326 alin. (1) Cod de procedură penală, urma să modifice

acuzarea înaintată inculpatului.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

7

Sub acest aspect se reține că, recursul este fondat pe temeiurile din art. 427 alin.

(1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este

expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței

(pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate,

asupra căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța, care ar fi erorile de

drept și esența că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că

instanța ar fi admis o eroare gravă de fapt, dar raportată la prevederile art. 6 pct. 111)

Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat soluția, că faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită, fiind omisă în totalitate argumentarea ilegalității hotărârilor

atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

succesorului părții vătămate cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să

se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept, inclusiv privind examinarea cauzei în procedura

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, pronunțându-se

motivat asupra argumentelor și versiunilor succesorului părții vătămate, probele

administrate pe caz demonstrând clar și cert vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii imputate prin rechizitoriu, prevăzute la art. 145 alin. (1) Cod penal, deci,

faptei săvârșite fiindu-i dată o încadrare juridică corectă (pct. 2., 4. din decizie).

8

În același timp, afirmațiile succesorului părții vătămate că acțiunile inculpatului

au fost încadrate incorect în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, nu au niciun suport

juridic, deoarece, potrivit art. 24 și 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea

cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, iar instanța

judecătorească, nu este un organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, examinarea cauzei în procedură simplificată a avut loc cu respectarea

prevederilor art. 3641 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, potrivit căror, până la

începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal prin înscris

autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata

să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata nu poate

avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decât dacă inculpatul

declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu și nu solicită

administrarea de noi probe.

Ori, soluția instanțelor este conformă și jurisprudenței naționale, potrivit cărei,

procedura simplificată a judecării cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie

de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

1) cererea inculpatului să intervină până la începerea cercetării judecătorești în prima

instanță; 2) cererea inculpatului trebuie să conțină mențiune privind recunoașterea

totală și necondiționată a faptei/faptelor incriminate în legătură cu care a fost diferit

justiției și renunțarea la dreptul de a solicita examinarea altor probe; 3) probele

administrate în faza de urmărire penală să fie suficiente și de natură să permită

stabilirea unei pedepse (Hotărârea Plenului CSJ nr. 13 din 16.12.2013, „Cu privire la aplicarea

prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești”, pct. 1.).

Astfel, opinia părții vătămate nu constituie o precondiție la dispunerea

examinării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Totodată, la stabilirea pedepsei instanțele de fond și de apel just și argumentat

au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 70 alin. (31) Cod penal, art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală pedeapsa respectivă fiind motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din

CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în

care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor,

impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând

9

formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument ( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez

c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune succesorul părții vătămate

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că faptei săvârșite

i s-a dat o încadrare juridică corectă, și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de succesorul părții vătămate

Moraru Constantin, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 05 noiembrie 2020, în

privința inculpatului Linga Victor XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 23 aprilie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Victor Boico

10