1ra-110/21 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-110/21 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-110/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Diaconu Iurie,

Judecători – Guzun Ion, Catan Liliana, Toma Nadejda și Boico Victor,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău Dorina Tăut și inculpatul Andrei

Șoimu, prin care solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 19 februarie 2020, în cauza penală, în privința lui

Șoimu Andrei XXXXX, născut la

XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 025.09.2015 până la 20.02.2019;

Instanța de apel de la 19.04.2019 până la 19.02.2020;

Instanța de recurs de la 07.08.2020 până la 01.03.2021.

a c o n s t a t a t :

Andrei Șoimu, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196

alin. (1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500

unități convenționale, echivalentul a 25 000 lei.

S-a admis parțial acțiunea civilă înaintată de Vasile Olărașu către Andrei Șoimu,

cu încasarea de la ultimul în beneficiul lui Vasile Olărașu a prejudiciului moral în sumă

de 5 000 lei.

S-a admis în principiu capătul de cerere înaintată de Vasile Olărașu către Andrei

Șoimu în partea ce ține de prejudiciul material, urmând ca instanța civilă să se expună

asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite, în rest acțiunea civilă s-a respins ca

neîntemeiată.

de către acuzare i-a fost incriminată comiterea faptei în următoarele circumstanțe, „în

1

perioada lunilor mai-decembrie 2013, data și ora exactă de către organul de urmărire penală nu

a fost stabilită, aflându-se în orașul Hîncești, întru realizarea intenției sale de a însuși bunurile

lui Vasile Olărașu, prin înșelăciune și abuzând de încredere, a cerut și a primit de la ultimul,

sub pretextul perfectării actelor de procurare a atelierului de reparație a tehnicii agricole situat

în s. Mingir, r-nul. Hîncești, care a fost scos la licitație de către Banca de Economii filiala

orașului Hîncești, 192 000 lei și 160 000 ruble rusești (ceea ce conform cursului oficial al BNM

constituie suma de 63376 lei MDL), conștientizând faptul că nu-și va realiza angajamentul

asumat, în urma acestor acțiuni părții vătămate Vasile Olărașu i-a fost cauzată o daună în

proporții deosebit de mari în mărime de 255 376 lei”.

Astfel, acțiunile lui Andrei Șoimu au fost calificate de către acuzare conform

prevederilor art. 190 alin. (5) Cod penal, și anume, prin faptul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită în proporții

deosebit de mari.

Ulterior, în cadrul examinării cauzei, acțiunile inculpatului Andrei Șoimu au fost

calificate potrivit modificărilor operate în art. 190 alin. (5) Cod penal, după indicii,

escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare

a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase

sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale

obiectului, părților, (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al

încheierii actului juridic), actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia

este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean, care a produs daune în

proporții deosebit de mari.

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care a-l recunoaște pe Andrei Șoimu culpabil de comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal și în baza acestui articol a-i numi pedeapsă sub

formă închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții pe un termen de 5 ani.

În motivarea cererii de apel procurorul a indicat că, prin probatoriul administrat

în respectiva cauză penală a fost demonstrat indubitabil prezența elementelor

infracțiunii de escrocherie în acțiunile inculpatului, iar alegațiile apărării precum că

între inculpat și partea vătămată este un raport civil, urma a fi respins, or, acțiunile

inculpatului au depășit limite cadrului civil, trecând în sfera de acțiune a Codului penal.

De asemenea, procurorul a menționat că, în instanța de judecată a mai fost

expediată spre examinare o cauză penală cu nr. 2015200138, intentată în privința

învinuitului Andrei Șoimu, în baza prevederilor art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, fapt

2

ce denotă că activitatea infracțională de acest gen a devenit pentru inculpat o

îndeletnicire.

3.1. Împotriva sentinței a declarat apel avocatul Andrei Belousov în numele

inculpatului Andrei Șoimu și ultimul, care au solicitat casarea sentinței contestate și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat din motivul lipsei

elementelor infracțiunii prevăzute la art. 196 alin. (1) Cod penal.

În motivarea cererii de apel au indicat că din analiza materialului probator

administrat, precum și circumstanțele constatate pe parcursul procesului penal în

raport cu faptele ce au stat la baza inițierii cauzei penale, rezultă prezența aspectelor ce

exclud urmărirea penală și permit a efectua o apreciere completă a faptelor ce au servit

ca obiect de cercetare în procesul penal și nu permit formularea unei concluzii de

acuzare a lui Andrei Șoimu, implicat în desfășurarea evenimentelor.

La caz, apărarea a subliniat existența unor raporturi exclusive de drept civil, or,

urmează a se lua în considerare că temeiul aplicării răspunderii penale pentru

escrocherie apare în cazul imposibilității apărării drepturilor subiective prin mijloacele

justiției civile sau atunci când este vorba despre două subiecte ale unui raport juridic,

trebuie verificată înainte de toate ipoteza egalității lor în drepturi și numai dacă există

indici care exced limitele încălcării normelor dreptului civil, atunci se justifică

intervenția legii penale.

3.2. De asemenea, inculpatul a declarat apel prin care a solicitat casarea sentinței

și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin

care să fie achitat de sub învinuirea înaintată.

În motivarea cererii de apel a indicat că rezultă cu certitudine atât din propriile

declarații, precum și din cele formulate de către partea vătămată Vasile Olărașu, că au

convenit de comun acord de a intermedia realizarea în numele și interesul acestuia a

tranzacției de vânzare - cumpărare a atelierului de reparație, amplasat r-nul Hîncești

sat Minjir, expus la vânzare de către Banca de Economii.

Totodată, apelantul a indicat că, acuzare nu a fost probat un element important,

și anume, că la momentul în care a convenit cu Vasi Olărașu le cu privire la realizarea

acestei tranzacții a avut intenția de a dobândi sumele de bani, precum de a nu-și realiza

promisiunile și executa angajamentele asumate. Pornind de la acest fapt, instanța de

fond a evitat a da o apreciere corespunzătoare a acestor aspecte esențiale ale cauzei

penale, în sensul stabilirii prezenței sau a lipsei vinovăției sale în comiterea infracțiunii

incriminate, precum și de comiterea a celei de care a fost recunoscut vinovat.

Astfel, inculpatul a susținut dezacordul cu aprecierea probelor de către instanța

de fond.

3

3.3. De asemenea, nefiind de acord cu sentința, a declarat apel partea vătămată,

care a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță prin care Andrei Șoimu să fie recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal și condamnat la o

pedeapsă sub formă de închisoare, pe un termen de 12 ani, cu executare în penitenciar

de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități legate

de conducerea și administrarea bunurilor pe un termen de 5 ani, cu admiterea integrală

a acțiunii civile formulate și încasarea de la Andrei Șoimu în beneficiul Vasile lui

Olărașu prejudiciul material în sumă de 192 000 lei și 160 000 ruble rusești, echivalentul

în lei la data executării, a sumei de 4 400 euro echivalentul în lei la data executării ce

constituie cheltuieli de împrumut, și a prejudiciului moral în sumă de 200 000 lei.

În motivarea cererii de apel a indicat că, în ipoteza infracțiunii examinate, nu se

întrevede un alt procedeu de evitare a comportării necorecte, decât atenția și prudența

persoanelor care trebuie să se bizuie pe acel minim de încredere acordat altuia, dar și

să respecte libertatea manifestării de voință din partea altuia. Tocmai libertatea

manifestării de voință, alături de minimul necesar de încredere, sunt indispensabile

pentru formarea și desfășurarea relațiilor sociale cu privire la patrimoniu, constituind

atribute pentru valoarea socială a patrimoniului, fără de care această valoare nu mai

poate genera relații sociale normale. De aceea, urmărind obiectivul asigurării unui

climat de credibilitate reciprocă, legiuitorul incriminează, în art. 190 Cod penal, faptele

reunite sub denumirea marginală de escrocherie. Acestea presupun dobândirea ilicită

a bunurilor altei persoane nu prin violență, nu prin amenințare, nici pe ascuns, dar prin

înșelăciune sau abuz de încredere.

Mai mult ca atât, în vederea restabilirii echității sociale, și restabilirii pagubei

morale cauzate lui Vasile Olărașu, apelantul a indicat că, unica sumă care va avea un

efect pozitiv, și va duce la repararea acestor prejudicii este anume suma de 200 000 lei,

aceasta din urmă fiind proporțională suferințelor suportate de către acesta, urmare a

infracțiunii de escrocherie comise de către Andrei Șoimu.

Consecvent, apelantul a indicat că la data de 20.03.2019 a fost depus un apel

greșit, conform căruia s-a specificat ca apelant Andrei Șoimu și s-au făcut solicitări

eronate în numele lui Andrei Șoimu, această greșeală fiind omisă din cauza formulării

unui apel de către un avocat care nu a studiat corect materialele cauzei penale

prezentate de către Vasile Olărașu.

În asemenea circumstanțe, partea vătămată a înaintat prezenta cerere de apel care

este corectă și corespunzător declarată anume de către Vasile Olărașu, și nu de Andrei

Șoimu, or, depunerea cererii de apel din numele lui Andrei Șoimu, este rezultatul

adresării la un avocat care nu a studiat corect materialele cauzei penale și a formulat în

4

mod greșit cererea de apel din numele inculpatului, deși corect este ca cererea de apel

să fie depusă din numele lui Vasile Olărașu, care nu este de acord cu sentința

pronunțată la caz, pe motivul reîncadrării eronate a acțiunilor inculpatului Andrei

Șoimu, dar și admiterii în principiu a acțiunii civile.

Ulterior, la data de 17.02.2020, prin intermediul cancelariei Curții de Apel

Chișinău, partea vătămată a înaintat o cerere de retragere a apelului, indicând că

inculpatul i-a restituit întreaga sumă datorată, pentru acest fapt fiind întocmită o

declarație notarială, astfel, partea vătămată declară lipsa pretențiilor de orice natură,

materială, morală, directă, indirectă ce rezultă din raportul juridic avut cu Andrei

Șoimu privind procurarea atelierului de reparație din s. Mingir, r-nul Hîncești, astfel,

partea vătămată a indicat că cunoaște efectele retragerii apelului și a solicitat admiterea

cererii.

fost admisă cererea de retragere a apelului declarat de partea vătămată Vasile Olărașu

și se încetează procedura de examinare în apel, la cererea de apel depusă de partea

vătămată.

De asemenea, au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de către procuror

și apelul comun al apărătorului Andrei Belousov în numele inculpatului Andrei Șoimu

și ultimul și apelul inculpatului Andrei Șoimu, declarate împotriva sentinței, cu

menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În partea descriptivă a deciziei instanța de apel a indicat că, instanța de

judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a tras concluzia că

inculpatul a săvârșit anume infracțiunea pentru care a fost condamnat.

Astfel, instanța de apel a constatat că, Andrei Șoimu în perioada lunilor mai-

decembrie 2013, data și ora exactă de către organul de urmărire penală nu a fost

stabilită, aflându-se în orașul Hîncești, prin înșelăciune și abuzând de încredere, a cerut

și a primit de la Olărașu Vasile, sub pretextul perfectării actelor de procurare a

atelierului de reparație a tehnicii agricole situat în s. Mingir, r-nul. Hîncești, care a fost

scos la licitație de către Banca de Economii filiala orașului Hîncești, 139 000 lei,

conștientizând faptul că nu-și va realiza angajamentul asumat, în urma acestor acțiuni

părții vătămate Olărașu Vasile i-a fost cauzată o daună în proporții mari în mărime

totală de 139 000 lei.

În aceste circumstanțe, inculpatul prin acțiunile sale intenționate a comis

infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (1) Cod penal, cauzarea de daune materiale în

proporții mari proprietarului prin înșelăciune sau abuz de încredere, fapta ce nu

constituie o însușire.

5

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală, fiind corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură

penală din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, instanța de apel a menționat că din materialele dosarului că starea de fapt

și de drept se află în concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată

de către instanța de fond, neconstatându-se temeiuri de casare a sentinței.

În plus, instanța de fond a dat o apreciere corectă probelor și circumstanțelor

cauzei penale, examinând probele administrate din punctul de vedere a utilității și

veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv, călăuzindu-se de Lege,

încadrând just acțiunile inculpatului în baza art. 196 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a subliniat că, deși inculpatul nu recunoaște că a comis o

infracțiunea imputată, vinovăția acestuia se probează prin declarațiile părții vătămate

Vasile Olărașu, declarațiile martorilor Vasile Teacă, Dumitru Tăbăcaru, Agafia

Moșneaga, Dorin Olărașu, Veaceslav Pelin, Ion Donică, Ion Garștea; procura din

05.07.2013, eliberată de către Notarul public Daniela Demenciuc; procesul-verbal de

ridicare din 04.08.2015; procesul-verbal de examinare a obiectului din 07.08.2015;

contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor (grevate cu garanție) prin negocieri

directe din 16.08.2015, care a fost recunoscut și anexat în calitate de corp delict prin

ordonanța de recunoaștere și anexare a corpurilor delicte la cauza penală; informația

eliberată de către Filiala nr.31 Hîncești a Băncii de Economii S.A.

În acest context, instanța de apel a menționat că, deși latura obiectivă a

infracțiunilor prevăzute de art. 190 și art. 196 Cod penal, conține elemente comune ca

înșelăciunea și abuzul de încredere și urmările acestor acțiuni sunt în legătură cu

cauzarea prejudiciului material proprietarului, totuși acestea se deosebesc una de alta.

Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor nominalizate, se consemnează că,

în cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, făptuitorul nu obține în posesie

careva bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod fraudulos să-i transmită

acesteia bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în detrimentul victimei.

Altfel spus, sub aspectul laturii obiective, distincția principală dintre infracțiunile

specificate constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale, în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 190 Cod penal, masa patrimonială a victimei este diminuată în aceiași

proporție în care se sporește masa patrimonială a făptuitorului, pe când în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, masa patrimonială a victimei nu sporește

în proporția pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-și executa obligațiile

pecuniare față de victimă, sau masa patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a

spori masa patrimonială a făptuitorului.

6

Raportând cele statuate mai sus, la argumentele aduse în textul sentinței, dar și

în apelul înaintat de procuror, instanța de apel a conchis că dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane, prin inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii actului juridic anulabil, precum

și prin comportament dolosiv și viclean, care a produs daune în proporții deosebit de

mari, nu este prezentă în acțiunile inculpatului Andrei Șoimu, or, învinuirea înaintată

de către acuzare în baza art.190 alin.(5) Cod penal, nu a fost dovedită, și nu coroborează

cu probele acumulate la dosar.

Subsecvent, instanța de apel a indicat că, reieșind din circumstanțele stabilite și

probele acumulate în cadrul cercetării judecătorești a cauzei date acțiunile inculpatului

Șoimu Andrei XXXXX justificat au fost reîncadrate conform art. 196 alin. (1) Cod penal,

cauzarea de daune materiale în proporții mari proprietarului prin înșelăciune sau abuz de

încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

În speță, ținând cont de depozițiile martorilor analizate și apreciate în instanța de

apel se atestă că inculpatul a atentat la relațiile sociale cu privire la libertatea

manifestării de voință și minimul necesar de încredere a părții vătămate, în condițiile

în care inculpatul asigura părțile vătămate despre realizarea obligațiilor asumate și a-l

ajuta de a procura atelierul, însă cunoștea că sunt careva probleme în această procedură.

Cu referire la argumentele procurorului expuse în apel, în partea în care s-a

precizat că acțiunile lui Andrei Șiomu întrunesc latura obiectivă a infracțiunii de

escrocherie, instanța de apel a reiterat că latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.

190 Cod penal, are următoarea structură, fapta prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni

(inacțiuni): a) acțiunea principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ, în

inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a

unei fapte mincinoase; 2) urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial

efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Din contextul dispoziției art. 190 Cod penal, noțiunea „dobândire ilicită” are

sensul autentic de „sustragere”, acțiunile adiacente a faptei prejudiciabile: inducerea în

eroare sau prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase nu constituie metode ale

sustragerii. Ele reprezintă modalități ale acțiunii adiacente care subzistă alături de

sustragere, privită ca acțiune principală. Având un rol ajutător, inducerea în eroare sau

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase se produce nu ca un scop în sine, ci

în vederea trecerii în sfera patrimonială a făptuitorului (sau a altor persoane) a

bunurilor aparținând persoanei înșelate sau de a cărei încredere s-a abuzat. Prin

intermediul inducerii în eroare sau prezentării ca adevărată a unei fapte mincinoase

făptuitorul exercită o influențare psihică asupra conștiinței și voinței victimei care, ca și

7

cum cedând bunurile sale făptuitorului, presupune în mod eronat că ultimul este

îndrituit a le lua. în astfel de situații nu se pune la îndoială că se lezează libertatea

manifestării de voință, concretizată în facultatea persoanei de a adopta, în mod

nestingherit, decizii privind dispunerea de bunurile care se află în posesia sa. Deși, în

aparență, victima își transmite bunurile benevol către făptuitor, aceasta nu este decât o

„prezentare scenică” făcută cu scopul de a demonstra celor din jur caracterul „legitim”

al tranzacției efectuate. Prin „inducerea în eroare” se înțelege, după caz: 1)

dezinformarea conștientă a victimei, care constă în prezentarea vădit falsă a realității;

2) trecerea sub tăcere a realității, când sunt ascunse faptele și circumstanțele care trebuie

comunicate în cazul săvârșirii cu bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției

patrimoniale.

Subsecvent, instanța de apel a menționat anume aceste promisiuni, determinate

de necesitățile de moment ale victimei, sunt cele care condiționează transmiterea

banilor către făptuitor. Pentru a economisi bani și timp, victima se lasă convinsă de

făptuitor că anume el este cel care îi va soluționa - rapid și calitativ - problema).

La acest capitol, Colegiul indică că potrivit învinuirii, se remarcă faptul că Andrei

Șoimu este învinuit de faptul că în perioada lunilor mai - decembrie 2013, prin

înșelăciune și abuzând de încredere, a cerut de și a primit de la Vasile Olărașu, sub

pretextul perfectării actelor de procurare a atelierului de reparație a tehnicii agricole

situat în s. Mingir, r-nul Hîncești, care a fost scos la licitație de către Banca de Economii

filiala or. Hîncești, 192 000 lei și 160 000 ruble rusești, conștientizând faptul că nu-și va

realiza angajamentul asumat. În urma acțiunilor sus menționate, inculpatul a cauzat

părții vătămate daune în proporții deosebit de mari.

Totodată, potrivit probelor anexate la dosar se atestă că părții vătămate de către

Andrei Șoimu, prin acțiunile sale infracționale i-au fost cauzate daune materiale în

sumă de 139.000 lei, acțiuni calificate ca cauzare de daune în proporții mari în

conformitate cu prevederile art. 196 alin. (1) Cod penal.

Conform prevederilor art. 126 alin. (1) Cod penal, se consideră proporții mari

valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate,

transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei

pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depășește 20 de salarii medii

lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la

momentul săvârșirii faptei.

Totodată, în anul comiterii faptei (2013), salariul mediu lunar pe economie

constituia 3 850 lei și prin urmare dauna cauzată nu depășește 40 de salarii medii.

În aceste circumstanțe, instanța de apel a ajuns la concluzia că, Andrei Șoimu

primea bani de la Vasile Olărașu și de la celelalte părți doar pentru a procura și participa

8

la licitație în numele lui Vasile Olărașu, sume care nu erau însușite de către inculpat în

scopuri personale, or, acuzarea nu a prezentat probe din care ar rezulta că sumele de

bani în speță, au fost însușite de inculpat, iar ca rezultat patrimoniul acestuia a

înregistrat o creștere.

Astfel, infracțiunea de cauzare de pagubei materiale prin înșelăciune și abuz de

încredere, întruchipează în sine natura valorilor sociale vătămate sau periclitate.

La caz, instanța de apel a specificat că, persoana nu poate fi privată de libertate

în cazul în care se va demonstra că la momentul asumării anumitor obligațiuni, cât și

pe parcurs, acesta a întreprins măsuri reale pentru a-și onora obligațiunile contractuale.

Însă aceste prevederi nu pot fi atribuite la cazul inculpatului Andrei Șoimu, or, în

situația în care una din părți, asumându-și angajamente, nu are posibilitate și nici

dorința să le execute (în prealabil fiindu-i transmise bunuri de cealaltă parte, care astfel

își pierde dreptul de proprietate asupra lor), este necesară intervenția legii penale.

Instanța de apel a conchis că, în speță nu a avut loc reducerea masei patrimoniale

a părții vătămate, circumstanțe ce nu au însoțit sporirea masei patrimoniale a

făptuitorului Andrei Șoimu, or, potrivit procurii din 05.07.2013, eliberată de către

Notarul public Daniela Demenciuc, Andrei Șoimu a fost împuternicit să cumpere de la

persoanele fizice și juridice, inclusiv la licitații, bunuri imobile pe numele cet. Vasile

Olărașu.

De asemenea, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiate argumentele

acuzatorului de stat în partea în care a invocat că vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii de escrocherie se mai probează și prin faptul că în instanța de judecată a

fost expediată o cauză penală de învinuire a lui Andrei Șoimu în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, dar și că există informații potrivit cărora

inculpatul s-ar fi eschivat de la achitarea unui credit, or, aceste argumente nici nu au

fost probate și nici nu au relevanță cu prezenta cauză, referindu-se la alte raporturi

juridice decît cele ce constituie în speță obiectul de studiu al instanței de apel.

Subsecvent, instanța de apel a indicat că, instanța de fond la stabilirea pedepsei

penale inculpatului Andrei Șoimu a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 76, 77 Cod

penal și a ținut cont de gradul și pericolul social al infracțiunii, de persoana

inculpatului, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea

penală, de influența pedepsei aplicate asupra vinovatului.

Instanța de apel a reținut că, infracțiunea comisă de către inculpat se atribuie la

categoria infracțiunilor mai puțin grave, inculpatul ni se află la evidența medicului

narcolog sau psihiatru, la caz nu au fost identificate nici circumstanțe atenuante și nici

agravante, astfel instanța de fond justificat și proporțional a aplicat lui Andrei Șoimu

9

pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 unită convenționale, echivalentul a

25 000 lei.

în temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală solicită casarea

acesteia cu remiterea cauzei spre rejudecare de către aceiași instanță în alt complet de

judecată.

În susținerea celor solicitate, acuzatorul de stat subliniază dezacordul cu

aprecierea probelor, indicând că instanța de apel nu a pronunțat o decizie motivată.

De asemenea, procurorul susține că, reîncadrarea acțiunilor inculpatului este

eronată, or, din cumulul de probe administrat în respectiva cauză penală se

demonstrează indubitabil că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 190 alin.

(5) Cod penal.

5.1. Împotriva deciziei declară recurs ordinar inculpatul Andrei Șoimu care în

temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 7) și 8) Cod de procedură penală solicită casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea undei decizii prin care să fie achitat de sub învinuirea

înaintată.

În motivarea celor solicitate, inculpatul indică argumente similare celor din

cererea de apel, susținând faptul că nu se face vinovat de cele imputate, or, la caz este

prezent un raport juridic civil și nu cade sub incidența legii penale.

Mai mult decât atât, recurentul susține că, la cauza dată lipsesc probe ce ar

demonstra vinovăția acestuia în cele imputate, decizia pronunțată fiind bazată doar pe

presupuneri.

penal lărgit concluzionează asupra admiterii acestora din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună rejudecarea

de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de fond. Instanța de

apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

10

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel. Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial.

Colegiul penal lărgit constată că, aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu

au fost întocmai respectate la judecarea prezentei cauze în ordine de apel și anume:

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală, nu au fost respectate de

instanța de apel la judecarea apelurilor declarate de către procuror și apelul comun al

apărătorului Andrei Belousov și inculpat pentru care motiv, în baza temeiului invocat,

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, urmează a fi casată decizia

instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de

judecată, deoarece această eroare judiciară nu poate fi corectată de instanța de recurs.

Astfel, Colegiul penal lărgit conchide că, decizia instanței de apel, conform art.

417 Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă fapta constatată de prima instanță și

conținutul dispozitivului sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care

au dus după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

În pofida acestor prescripții legale, instanța de apel menține sentința prin care

inculpatul a fost condamnat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) Cod

penal, însă în partea descriptivă a sentinței nu constată și nici descrie fapta criminală,

considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii acestora,

forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunilor.

Astfel, instanța de fond doar indică cele reținute de către acuzare prin care

inculpatul a fost învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal și pronunță o sentință de condamnare a inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 196 alin. (1) Cod penal, iar instanța de apel conform art. 413 Cod de

procedură penală la judecarea apelului urmând să aplice regulile generale pentru

judecarea cauzelor în primă instanță, cu excepțiile prevăzute în Partea specială titlul II

capitolul IV secțiunea 1, nu corectează omisiunea primei instanțe și menține fără

modificări sentința.

În acest sens, Colegiul penal lărgit conchide că, instanța de apel a menținut

sentința primei instanțe care contrar prevederilor art. 394 Cod de procedură penală, nu

descrie și constată faptele inculpatului.

Așadar, conform art. 385 alin. (1) pct. 1) – 4) Cod de procedură penală, la

adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta

de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de

inculpat, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală este

11

prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni. Potrivit art.

394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de

condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind

dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție,

motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile instanței

de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe.

În aceeași ordine de idei decizia atacată prezintă și deficiențe sub aspectul

motivării, deoarece instanța nepronunțându-se sau pronunțându-se superficial asupra

motivelor invocate în apeluri, a făcut o motivare haotică, bazându-se în mod repetat pe

declarațiile părții vătămate, fără o argumentare concretă.

Este de menționat faptul că, hotărârile pronunțate de instanțele ierarhic

inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a verifica

corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în vedere că nu numai

nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali,

vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială apare astfel ca

un viciu de procedură.

În consecință, instanța de apel a pronunțat o hotărâre contradictorie și

nemotivată, contrară prevederilor art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului,

or, jurisprudența CtEDO indică faptul că, „… rolul unei decizii motivate este să demonstreze

părților că ele au fost auzite. Mai mult, o decizie motivată oferă părții posibilitatea de a o

contesta, precum și posibilitatea ca decizia să fie revizuită de către o instanță de recurs. Doar

prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public al administrării justiției.

Dreptul de a fi auzit, prin urmare, include nu doar posibilitatea de a prezenta argumente

instanței, dar de asemenea obligația corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa,

motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau respinse.”(cauza Fomin vs

Moldovei din 11 octombrie 2011, nr. 36755/06).

Totodată, Colegiul penal lărgit menționează că nu se va pronunța asupra

apelului declarat de către partea vătămată, deoarece conform art. 407 Cod de procedură

penală, partea și-a retras apelul, astfel corect fiind încetată procedura de examinare a

cererii de apel depusă de către partea vătămată.

În concluzie, Colegiul penal lărgit remarcă că, situația descrisă mai sus, nu poate

fi corectată în instanța de recurs, deoarece instanța de apel nu a soluționat fondul

cauzei. Eroarea comisă nu oferă posibilitatea instanței de recurs de a concluziona

asupra corectitudinii aprecierii probelor și încadrării juridice a acțiunilor inculpatului

de către instanță, or, conform art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de

12

către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor pentru examinarea cauzelor în

primă instanță.

În atare circumstanțe se consideră că, instanța de apel a comis erori de drept prin

încălcarea prevederilor art. 100, 101, 394, 414-419 Cod de procedură penală, iar aceste

abateri se cuprind în prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

În aceste împrejurări, Colegiul penal lărgit consideră că, erorile comise de către

instanța de apel, nu pot fi reparate de către instanța de recurs în prezenta procedură,

deoarece instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza pe fond,

substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesual penale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

414 Cod de procedură penală, care prevede procedura de rejudecare și limitele acesteia,

totodată să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii

procesual penale asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate de către

procuror și avocatul Andrei Belousov în numele inculpatului și ultimul, să verifice și să

aprecieze profund probele administrate în instanța de fond și cea de apel în strictă

conformitate cu cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea

admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, să elucideze faptele

importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei, să cerceteze amănunțit

aspectele învinuirii înaintate, să analizeze la modul cuvenit prezența sau lipsa

vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, ținând cont de motivele

expuse în pct. 6 al prezentei decizii, să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, care să

corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

Rezumând cele menționate, încălcările enunțate determină incontestabil Colegiul

penal lărgit să concluzioneze asupra necesității de a casa parțial decizia instanței de

apel cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță, în alt complet de

judecată.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău Dorina Tăut și inculpatul Andrei Șoimu, casează parțial decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2020, în partea respingerii

apelului declarat de către procurorul în Procuratura raionului Hîncești Grigore Clevadî

13

și apelurile declarate de către avocatul Andrei Belousov în numele inculpatului și

ultimul, în cauza penală în privința lui Șoimu Andrei XXXXX, și dispune rejudecarea

cauzei în această parte de către aceeași instanță de apel în alt complet de judecată.

În rest se mențin dispozițiile deciziei atacate.

Decizia nu este supusă căilor de atac în partea dispusă rejudecării, în rest este

irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 25 martie 2021.

Președinte: Diaconu Iurie

Judecători: Guzun Ion

Catan Liliana

Toma Nadejda

Boico Victor

14