1ra-1806/2021 — art. 196 alin. 1 CP

1ra-1806/2021 — art. 196 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1806/2021

1-15093675-01-1ra-13082021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

08 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Plămădeală Ghenadie, Bejenaru Iurie,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin și de către

inculpat, prin care solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 22 iunie 2021, în cauza penală privindu-l pe

Șoimu Andrei XXXX, născut la XXXXX originar din r-

nul XXXX, s. XXXX, domiciliat în mun. XXXXX, str.

XXXXX, ap. XX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursurilor ordinare în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

Șoimu Andrei, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

196 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de amendă în mărime

de 500 unități convenționale, echivalentul a 25 000 lei.

S-a admis parțial acțiunea civilă înaintată de Olărașu Vasile către Șoimu

Andrei, cu încasarea de la ultimul în beneficiul lui Olărașu Vasile a prejudiciului

moral în sumă de 5 000 lei.

S-a admis în principiu capătul de cerere înaintată de Olărașu Vasile către Șoimu

Andrei în partea ce ține de prejudiciul material, urmând ca instanța civilă să se

expună asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite, în rest acțiunea civilă s-a

respins ca neîntemeiată.

1.1 Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că, Șoimu Andrei a

fost învinuit de către acuzare că în perioada lunilor mai-decembrie 2013, data și ora

exactă de către organul de urmărire penală nu a fost stabilită, aflându-se în orașul

Hîncești, întru realizarea intenției sale de a însuși bunurile lui Olărașu Vasile, prin

1

înșelăciune și abuzând de încredere, a cerut și a primit de la ultimul, sub pretextul

perfectării actelor de procurare a atelierului de reparație a tehnicii agricole situat în

s. XXX, r-nul XXXX, care a fost scos la licitație de către Banca de Economii filiala

orașului Hîncești, 192 000 lei și 160 000 ruble rusești (ceea ce conform cursului

oficial al BNM constituie suma de 63 376 lei MDL), conștientizând faptul că nu-și

va realiza angajamentul asumat, în urma acestor acțiuni părții vătămate Olărașu

Vasile i-a fost cauzată o daună în proporții deosebit de mari în mărime de 255 376

lei.

Astfel, acțiunile lui Andrei Soimu au fost calificate de către acuzare conform

prevederilor art. 190 alin. (5) Cod penal: „dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit de

mari.”

Ulterior, în cadrul examinării cauzei, acțiunile inculpatului Șoimu Andrei au

fost calificate potrivit modificărilor operate în art. 190 alin. (5) Cod penal:

”escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în

eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților

substanțiale ale obiectului, părților, (în cazul în care identitatea acestora este

motivul determinant al încheierii actului juridic), actului juridic nul sau anulabil,

ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau

viclean, care a produs daune în proporții deosebit de mari”.

Analizând probele, prima instanță a conchis că nu s-a dovedit vinovăția

inculpatului de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, dar

s-a dovedit vinovăția în comiterea faptei prevăzute de art. 196 alin. (1) Cod penal:

„Cauzarea de daune materiale în proporții mari proprietarului prin înșelăciune sau

abuz de încredere dacă fapta nu constituie o însușire.”

2.1 Procurorul în Procuratura r-nului Hâncești, Clevadî Grigore, solicitând

casarea sentinței, pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, cu numirea unei pedepse sub formă de

închisoare pe un termen de 8 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții pe un termen de 5 ani, invocând

că, prin probatoriul administrat a fost demonstrată indubitabil prezența elementelor

infracțiunii de escrocherie în acțiunile inculpatului, iar alegațiile apărării precum că

între inculpat și partea vătămată este un raport civil, urma a fi respins, or, acțiunile

inculpatului au depășit limite cadrului civil, trecând în sfera de acțiune a Codului

penal, în instanța de judecată a mai fost expediată spre examinare o cauză penală cu

nr. 2015200138, intentată în privința învinuitului Șoimu Andrei, în baza prevederilor

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, fapt ce denotă că activitatea infracțională de acest

gen a devenit pentru inculpat o îndeletnicire.

2

2.2 Avocatul Belousov Andrei împreună cu inculpatul, solicitând casarea

sentinței, pronunțarea unei hotărâri noi prin care să fie dispusă achitarea inculpatului

pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive a infracțiunii imputate,

invocând că, din analiza materialului probator administrat, precum și circumstanțele

constatate pe parcursul procesului penal în raport cu faptele ce au stat la baza inițierii

cauzei penale, rezultă prezența aspectelor ce exclud urmărirea penală și permit a

efectua o apreciere completă a faptelor ce au servit ca obiect de cercetare în procesul

penal și nu permit formularea unei concluzii de acuzare a lui Șoimu Andrei, implicat

în desfășurarea evenimentelor, sunt prezente raporturi exclusive de drept civil, or,

urmează a se lua în considerare că temeiul aplicării răspunderii penale pentru

escrocherie apare în cazul imposibilității apărării drepturilor subiective prin

mijloacele justiției civile sau atunci când este vorba despre două subiecte ale unui

raport juridic, trebuie verificată înainte de toate ipoteza egalității lor în drepturi și

numai dacă există indici care exced limitele încălcării normelor dreptului civil,

atunci se justifică intervenția legii penale.

2.3 Inculpatul, solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei, pronunțarea

unei hotărâri noi prin care să fie dispusă achitarea inculpatului, invocând că, atât din

propriile declarații, precum și din cele formulate de către partea vătămată Olărașu

Vasile, că au convenit de comun acord de a intermedia realizarea în numele și

interesul acestuia a tranzacției de vânzare - cumpărare a atelierului de reparație,

amplasat în r-nul XXXX s. XXXX, expus la vânzare de către Banca de Economii,

acuzarea nu a fost probat un element important, și anume, că la momentul în care a

convenit cu Olărașu Vasile cu privire la realizarea acestei tranzacții a avut intenția

de a dobândi sumele de bani, precum de a nu-și realiza promisiunile și executa

angajamentele asumate. Pornind de la acest fapt, instanța de fond a evitat a da o

apreciere corespunzătoare a acestor aspecte esențiale ale cauzei penale, în sensul

stabilirii prezenței sau a lipsei vinovăției sale în comiterea infracțiunii incriminate,

precum și de comiterea a celei de care a fost recunoscut vinovat, a susținut

dezacordul cu aprecierea probelor de către instanța de fond.

2.4 Partea vătămată Olărașu Vasile, solicitând casarea sentinței, rejudecarea

cauzei, pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță

prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal, cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe

un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea

de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități legale de conducerea și

administrarea bunurilor pe un termen de 5 ani, admiterea integrală a acțiunii civile

formulate și încasarea de la Șoimu Andrei în beneficiul lui Olărașu Vasile prejudiciul

material în sumă de 192 000 lei și 160 000 ruble rusești, echivalentul în lei la data

executării, a sumei de 4 400 euro echivalentul în lei la data executării ce constituie

cheltuieli de împrumut, și a prejudiciului moral în sumă de 200 000 lei, invocând că,

în ipoteza infracțiunii examinate, nu se întrevede un alt procedeu de evitare a

comportării necorecte, decât atenția și prudența persoanelor care trebuie să se bizuie

3

pe acel minim de încredere acordat altuia, dar și să respecte libertatea manifestării

de voință din partea altuia. Tocmai libertatea manifestării de voință, alături de

minimul necesar de încredere, sunt indispensabile pentru formarea și desfășurarea

relațiilor sociale cu privire la patrimoniu, constituind atribute pentru valoarea socială

a patrimoniului, fără de care această valoare nu mai poate genera relații sociale

normale. De aceea, urmărind obiectivul asigurării unui climat de credibilitate

reciprocă, legiuitorul incriminează, în art. 190 Cod penal, faptele reunite sub

denumirea marginală de escrocherie. Acestea presupun dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane nu prin violență, nu prin amenințare, nici pe ascuns, dar prin

înșelăciune sau abuz de încredere.

Mai mult ca atât, în vederea restabilirii echității sociale, și restabilirii pagubei

morale cauzate lui Olărașu Vasile, apelantul a indicat că, unica sumă care va avea

un efect pozitiv, și va duce la repararea acestor prejudicii este anume suma de

200 000 lei, aceasta din urmă fiind proporțională suferințelor suportate de către

acesta, urmare a infracțiunii de escrocherie comise de către Șoimu Andrei.

Consecvent, apelantul a indicat că la data de 20.03.2019 a fost depus un apel

greșit, conform căruia s-a specificat ca apelant Șoimu Andrei și s-au făcut solicitări

eronate în numele lui Șoimu Andrei, această greșeală fiind omisă din cauza

formulării unui apel de către un avocat care nu a studiat corect materialele cauzei

penale prezentate de către Olărașu Vasile.

2020:

S-a admis cererea de retragere a apelului declarat de partea vătămată Olărașu

Vasile și s-a încetat procedura de examinare în apel, la cererea de apel depusă de

partea vătămată.

S-au respins ca nefondate, apelurile declarate de către procuror și apelul comun

al avocatului Belousov Andrei împreună cu inculpatul Șoimu Andrei și apelul

inculpatului, declarate împotriva sentinței, cu menținerea sentinței fără modificări.

3.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, prima instanță corect

a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a tras concluzia că inculpatul a

săvârșit anume infracțiunea pentru care a fost condamnat.

4.1 Procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina,

indicând temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de

procedură penală, prin care a solicitat casarea totală a deciziei, cu remiterea cauzei

la rejudecare, invocând dezacordul cu aprecierea probelor, indicând că instanța de

apel nu a pronunțat o decizie motivată, reîncadrarea acțiunilor inculpatului este

eronată, or, din cumulul de probe administrat în respectiva cauză penală se

demonstrează indubitabil că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 190

alin. (5) Cod penal.

4.2 Inculpatul, indicând temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427 alin. (1)

pct. 7), 8) Cod de procedură penală, prin care a solicitat casarea deciziei cu achitarea

4

inculpatului invocând argumente similare celor din cererea de apel(pct. 2.3 din

prezenta decizie), susținând faptul că nu se face vinovat de cele imputate, or, la caz

este prezent un raport juridic civil și nu cade sub incidența legii penale, recurentul

susține că, la cauza dată lipsesc probe ce ar demonstra vinovăția acestuia în cele

imputate, decizia pronunțată fiind bazată doar pe presupuneri.

martie 2021, s-au admis recursurile declarate, s-a casat parțial decizia în partea

respingerii apelului declarat de către procurorul în Procuratura raionului Hîncești

Clevadî Grigore și apelurile declarate de către avocatul Belousov Andrei în numele

inculpatului și ultimul, în cauza penală în privința lui Șoimu Andrei, și s-a dispus

rejudecarea cauzei în această parte de către aceeași instanță de apel în alt complet de

judecată, în rest s-au menținut dispozițiile deciziei atacate.

5.1 Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat că, instanța de apel a

menținut sentința prin care inculpatul a fost condamnat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin. (1) Cod penal, însă în partea descriptivă a sentinței nu

constată și nici descrie fapta criminală, considerată ca fiind dovedită, indicându-se

locul, timpul, modul săvârșirii acestora, forma și gradul de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunilor.

Astfel, instanța de fond doar indică cele reținute de către acuzare prin care

inculpatul a fost învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal și pronunță o sentință de condamnare a inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 196 alin. (1) Cod penal, iar instanța de apel nu a corectat omisiunea

primei instanțe și menține fără modificări sentința.

În aceeași ordine de idei, instanța de recurs a indicat că decizia atacată prezintă

și deficiențe sub aspectul motivării, deoarece instanța nepronunțându-se sau

pronunțându-se superficial asupra motivelor invocate în apeluri, a făcut o motivare

haotică, bazându-se în mod repetat pe declarațiile părții vătămate, fără o argumentare

concretă, or, hotărârile pronunțate de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie

motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu prevederile legislației în

vigoare, pentru a permite instanței superioare de a verifica corespunderea hotărârii

pronunțate cu legea. Necesită a se avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii,

dar și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă

motiv de casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de

procedură.

Totodată, Colegiul penal lărgit a menționat că nu se va pronunța asupra apelului

declarat de către partea vătămată, deoarece conform art. 407 Cod de procedură

penală, partea și-a retras apelul, astfel corect fiind încetată procedura de examinare

a cererii de apel depusă de către partea vătămată.

S-a admis cererea de retragere a apelului declarat de partea vătămată și s-a

încetat procedura de examinare în apel, la cererea de apel depusă de partea vătămată.

S-a respins apelul procurorului ca fiind nefondat.

5

S-au admis apelul comun al avocatului Belousov Andrei în numele inculpatului

și apelul inculpatului, s-a casat sentința, inclusiv din oficiu, în latura penală și s-a

pronunțat o hotărâre nouă potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care:

Șoimu Andrei s-a recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

196 alin. (1) Cod penal, s-a dispus liberarea de răspundere penală a acestuia, în

legătură cu intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspunderea penală.

6.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, în perioada lunilor

mai-decembrie 2013, data și ora exactă de către organul de urmărire penală nu a fost

stabilită, aflându-se în orașul Hîncești, întru realizarea intenției sale de a însuși

bunurile lui Olărașu Vasile, prin înșelăciune și abuzând de încredere, a cerut și a

primit de la ultimul, sub pretextul perfectării actelor de procurare a atelierului de

reparație a tehnicii agricole situat în s.XXXX, r-nul. XXXXX, care a fost scos la

licitație de către Banca de Economii filiala orașului Hîncești, 192 000 lei MDL și

160 000 ruble rusești (ceea ce conform cursului oficial al BNM constituie suma de

63 376 lei MDL), fără ca inculpatul să aibă scopul de a-și însuși bunul, cauzându-i

astfel părții vătămate Olărașu Vasile daune în proporții mari.

Astfel, acțiunile inculpatului Șoimu Andrei a fost încadrate în baza art. 196

alin. (1) Cod penal – „cauzarea de daune materiale în proporții mari proprietarului

prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.”

Instanța de apel a atestat lipsa unei însușiri iar argumentul acuzării privind

nerestituirea banilor părții vătămate deși ultimii se păstrau potrivit depozițiilor

inculpatului la acesta, nu poate fi reținut în sensul unei însușiri - ori potrivit

ansamblului probator examinat, instanța de apel a constatat lipsa unei însușiri

dovedită prin: prezența recipisei anexate din 08.04.2015 cu privire la obligația de

restituire a sumelor până în luna mai a anului 2015 prin intermediul surorii

Moșneagă și mențiunea părții vătămate Olărașu cu privire la acordul clauzelor

recipisei până la începerea urmăririi penale, restituirea integrală a prejudiciului

potrivit înțelegerilor comune rezultat al recipisei părților, totodată în susținerea

excluderii elementului de însușire se desprinde și din depozițiile martorilor care au

declarat că banii care îi primea inculpatul de la partea vătămată Olărașu și de la

celelate părți erau doar pentru a procura și participa la licitație în numele lui Olărașu

Vasile, sume care nu erau însușite de către inculpat în scopuri personale.

Instanța de apel a reținut că potrivit depozițiilor părții vătămate a fost dovedit

faptul, că părții vătămate Olărașu Vasile de către Șoimu Andrei, prin acțiunile sale

infracționale i-au fost cauzate daune materiale în sumă de 139 000 lei, acțiuni

calificate ca cauzare de daune în proporții mari în conformitate cu prevederile art.

196 alin. (1) Cod penal ori potrivit art. 126 alin. (1) Cod penal, se consideră proporții

mari valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate,

transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea

pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depășește 20 de

salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în

vigoare la momentul săvîrșirii faptei. Totodată, instanța a stabilit că în anul comiterii

6

faptei (2013) salariul mediu lunar pe economie constituia 3 850 lei și prin urmare

dauna cauzată nu depășește 40 de salarii medii.

În mod subsecvent cu referire la semnele subiective coroborând declarațiile

părții vătămate cu componența de infracțiune imputată la art. 190 Cod penal, instanța

de apel a conchis că lipsește scopul de sustragere, ori unele infracțiuni contra

patrimoniului - cele specificate la art. 186-188, 190-192 Cod penal - presupun

existența obligatorie a scopului de sustragere, privit ca una dintre expresiile scopului

de cupiditate, în acest sens instanța de apel a indicat scrisoarea eliberată la

22.06.2017 de către S.A ,,Banca de Economii” privind eliberarea scrisorii de

solicitare înaintată de către Olărașu cît și scrisorii dintre S.A „Banca de Economii”

și Î.I „Pelin Veaceslav” prin care se desprinde cererea formulată de către Olărașu

Vasile privind procurarea atelierului de reparație amplasat în s.XXXXX care

aparține societății „Agrominjir”, precum și modul de acționare a inculpatului în baza

unei procuri de reprezentare ce atestă drepturi nu și obligații de rezultat - fapte

potrivit cărora inculpatul a acționat în numele și interesele părții vătămate Olarașu

Vasile în baza procurii de reprezentare Nr.1242 din 05.07.2013 prin depunerea

cererii de participare la procurarea atelierului de reparație amplasat în s.XXXXX,

obligațiunea în acest sens fiind una de diligentă, iar scop de sustragere în acest sens

fiind exclus, precum și a contractului de vânzare cumpărare a bunurilor prin

negocieri directe din 16.08.2013. (f.d.18, 56 vol.I).

Mai mult ca atât nu a avut loc reducerea masei patrimoniale a părții vătămate,

circumstanțe ce nu au însoțit sporirea masei patrimoniale a făptuitorului Soimu

Andrei, or potrivit procurii din 05.07.2013, Șoimu Andrei a fost împuternicit să

cumpere de la persoanele fizice și juridice, inclusiv la licitații, bunuri imobile pe

numele cet. Vasile Olărașu.

Instanța de apel nu a reținut ca fiind pertinente și utile argumentele apărării

privind achitarea inculpatului drept temei că raporturile dintre părți au o natura

civilă, ori delimitând sfera de aplicare a prevederilor art. 196 Cod penal de drepturile

și obligațiunile cu caracter civil, instanța de apel a constatat drept consumată

infracțiunea reținută de art. 196 alin. (1) Cod penal, prin întrunirea semenelor

subiective și obiective a faptei infracționale indicate supra prin cauzarea de daune în

proporții mari fără scop de însușire.

Cu referire la apelul declarat de către partea vătămată Olărașu Vasile, împotriva

sentinței instanța de apel a reținut că la data de 17 februarie 2020, prin intermediul

cancelariei Curții de Apel Chișinău, partea vătămată a înaintat o cerere de retragere

a apelului, menționând că datoria i-a fost restituită și nu are pretenții față de inculpat,

iar prin decizia Colegiului penal al Curții de apel Chișinău din 19 februarie 2020, a

fost admisă cererea de retragere a apelului declarat de partea vătămată Vasile

Olărașu și încetată procedura de examinare în apel, la cererea de apel depusă de

partea vătămată.

7

7.1 Procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin,

indicând temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de

procedură penală, prin care solicită casarea deciziei cu remiterea cauzei la

rejudecare, invocând că:

- instanța de apel, a dat o apreciere greșită probelor, în derogare de la

prevederile art. 101 Cod de procedură penală;

- probele administrate de acuzare dovedesc faptul că inculpatul a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal;

- inculpatul Șoimu Andrei și-a asumat niște angajamente nerealizabile fața de

partea vătămată, promițând că ultimul va câștiga licitația cu privire la procurarea

bunului imobil, însă dimpotrivă pe tot parcursul cercetării judecătorești, inculpatul

nu a prezentat absolut nici o probă că cel puțin a încercat sau s-a interesat de soarta

atelierului scos la licitație, circumstanțe care examinate în cumul demonstrează că

acțiunile inculpatului conțin elementele constitutive ale escrocheriei, prin crearea

impresiilor greșite victimei care transmitea banii, prin afirmări intenționat false

despre existența cărorva cunoștințe din cadrul Băncii de Economii;

- înșelăciunea ca element al escrocheriei s-a manifestat în speță prin prezentarea

unor date false că cunoaște persoane influente din cadrul instituției bancare care pot

facilita câștigarea licitației, or, inculpatul nu numai că nu cunoștea nici un angajat al

băncii, el nici nu cunoștea faptul că atelierul deja era vândut cu mult timp în urmă

unei alte persoane, iar el continua să prezinte părții vătămate informație falsă,

prelungind estorcarea sumelor bănești, reieșind din declarațiile părții vătămate,

acesta a transmis bani către inculpat pentru procurarea atelierului, iar ultimul

permanent făcea promisiuni că totul va fi bine, că el la bancă s-a înțeles și că partea

vătămată va fi desemnat câștigătorul licitației, iar apoi a încetat să răspundă la

apelurile telefonice, astfel că până în prezent suma achitata de partea vătămată nu i-

a fost restituită integral;

- delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil urmează a fi

percepută corect, luând în considerație două aspecte de maximă importantă, și

anume: atitudinea persoanei față de faptul transmiterii lui a bunului și

disponibilitatea efectivă a acestuia de a-și executa angajamentele asumate. În speță

acțiunile inculpatului au depășit limitele cadrului civil, trecând în sfera de acțiune a

Codului penal. Limita între un acord civil și o componență de infracțiune este latura

subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna-credință a

părților, iar în cazul escrocheriei este caracterizată prin abuz de încredere și

înșelăciune. Lipsa intenției infracționale la momentul intrării în raporturi juridice

civile nu presupune excluderea posibilității trecerii pe parcurs a raporturilor civile în

sfera penalului;

- reieșind și din personalitatea inculpatului care conform registrului de evidență

a sesizărilor cu privire la infracțiuni al IP Hîncești, rezultă că, anterior în adresa

inculpatului Șoimu Andrei au parvenit plîngeri pe faptul pretinselor acțiuni de

8

escrocherie față de Ciugureanu Valentin și un caz că acesta se eschivează de la

achitarea datoriei bancare. La fel, în instanța de judecată a mai fost expediată spre

examinare o cauză penală cu nr. 2015200138, intentată în privința învinuitului

Șoimu Andrei, în baza prevederilor art. 190 alin. (2) lit. c) din Codul penal, fapt ce

denotă că activitatea infracțională de acest gen a devenit pentru inculpat o

îndeletnicire;

- intenția de a însuși banii părții vătămate se probează și prin faptul că,

nerealizând angajamentul promis, inculpatul Șoimu Andrei a avut destul timp pentru

a restitui suma de bani părții vătămate, însă a restituit doar o parte din bani și numai

după ce cauza penală a fost expediată în instanța de judecată;

- la caz instanțele de judecată absolut eronat au constatat că în acțiunile lui

Șoimu Andrei se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii de cauzare de

daune materiale prin înșelăciune, în contextul în care de la bun început, Șoimu

Andrei nu a avut intenția și nici posibilitatea de a-și îndeplini obligațiunea asumată

față de Olărașu Vasile, privind procurarea atelierului de reparație a tehnicii agricole

din s. XXXXX, r. XXXXXX. Sub acest aspect, Olărașu Vasile a menționat clar că

în anul 2013, anume Șoimu Andrei i-a comunicat lui Olărașu Vasile, că îl poate ajuta

la procurarea atelierului din s. XXXX, r-nul. XXXX, și cu atât mai mult tot Șoimu

Andrei i-a comunicat că a fost în mun. Chișinău, unde a dus tratative pentru a procura

acest bun, deși dânsul nu a făcut acest lucru, și nu a purtat careva tratative cu

administrația de insolvabilitate a companiei „Mingir Agro”;

- relatările martorilor audiați nu doar că confirmă intenția inculpatului, dar și

nemijlocit latura subiectivă și latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, deoarece

s-a adeverit anume acționarea inculpatului cu rea credință, și intenția directă a

acestuia de însușire prin inducerea în eroare a lui Olărașu Vasile, prin prezentarea

ca adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii, și calităților substanțiale ale

imobilului din s. XXXX, r. XXXXX;

- concluzia total greșită a instanțelor rezultă din o apreciere defectuoasă a

poziției expuse de însuși inculpatul Șoimu Andrei, or la întrebarea acuzării în

instanța de apel, inculpatul a confirmat faptul că în perioada de la intrarea în posesia

banilor pînă la restituirea lor, perioadă care a durat cîțiva ani de zile, el a păstrat banii

într—un loc sigur, prin urmare, apar logica întrebare, dacă banii au fost depozitați și

păstrați de către Șoimu Andrei, ce l-a împiedicat să îi restituie la prima solicitare a

părții vătămate, or deja la această întrebare a acuzării, inculpatul nu a formulat un

careva răspuns plauzibil și credibil;

- instanța de apel constată că „inculpatul nu a avut scopul de a însuși bunul”,

însă pe de altă parte ambele instanțe de judecată nu s-au expus asupra scopului

infracțiunii săvârșite de către Șoimu Andrei, prin prisma componenței de infracțiune

prevăzute de art. 196 Cod penal, or, în situația în care inculpatul a intrat în posesia

banilor fără scop de însușire, dânsul din start urmărea scopul de cauzare a acelor

daune părții vătămate, scop și motiv care însă nu a fost analizat de către instanțele

de judecată și asupra căruia nu s-au expus;

9

- în decizia atacată nu persistă o motivare cuvenită, care ar dovedi că în urma

acțiunilor inculpatului Șoimu Andrei ar exista elementele infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin. (1) Cod penal;

7.2 Inculpatul Șoimu Andrei, indicând temeiurile pentru recurs prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 7), 8) Cod de procedură penală, prin care solicită casarea

deciziei cu remiterea cauzei la rejudecare, invocând argumente identice cu cele

indicate în apelul său și recursul său (pct. 2.3 și 4.2 din prezenta decizie),

suplimentar:

- instanța de apel nu a pus în vedere elementele necesare acestei componențe

de infracțiune, în situația în care a reținut comiterea faptei în baza art. 196 alin. (1)

Cod penal, în condițiile în care lipsește acțiunea sau inacțiunea principală care se

exprimă în cauzarea de daune materiale, lipsește acțiunea sau inacțiunea accesorie

care se exprimă prin înșelăciune sau în abuz de încredere, lipsesc urmările

prejudiciabile, sub formă de daune materiale în proporții mari, lipsește legătura

cauzală dintre faptă prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

constată că acestea urmează a fi admise din următoarele considerente.

În speță se constată, că recurenții s-au conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și au declarat recursurile ordinare în termen.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul și să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Conducându-se de dispozițiile din art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres

de art. 427 Cod de procedură penală. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima

instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori

numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului

de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a

fost individualizată și aplicată just, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii,

dacă normele de drept procesual penal au fost corect aplicate și hotărârea adoptată

să conțină răspuns la toate motivele invocate.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile pronunțate

de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței ierarhic

superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se

10

avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali-vagi, reprezintă motiv de casare.

Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1), (2), (6) Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Instanța de apel verifică

declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința

de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal. Instanța de apel nu este în drept să-

și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost

verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în

procesul-verbal.

Coraportând decizia instanței de apel, la rigorile prevăzute de art. 414 Cod de

procedură penală enumerate supra, se atestă că instanța de apel nu a ținut cont pe

deplin de aceste cerințe și a comis următoarele erori de drept.

8.1 Cu referire la recursul ordinar declarat de către procuror:

Colegiul penal lărgit menționează că recurentul, drept temeiuri pentru

declararea recursului a indicat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de

procedură penală, în sensul că: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel și decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii; faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Din conținutul recursului ordinar declarat se reține, că recurentul critică soluția

adoptată de către instanța de apel, deoarece contravine circumstanțelor cauzei și

probelor administrate în prezenta speță.

În conformitate cu prevederile art. 113 Cod penal, instanța de apel, era obligată

să deducă din actele cauzei „(…)determinarea și constatarea juridică a corespunderii

exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței

infracțiunii, prevăzute de norma penală”.

Astfel, Colegiul penal lărgit reține că din conținutul deciziei atacate (f.d. 121 –

131 vol. III), rezultă că instanța de apel contrar prevederilor art. 101, 414 Cod de

procedură penală, a adoptat soluția în cauză și nu a întreprins toate măsurile de a

elucida toate circumstanțele esențiale și a omis să se expună pe următoarele chestiuni

esențiale evidențiate în apelul procurorului și în cadrul judecării cauzei în ordine de

apel.

Potrivit apelului declarat de procurorul în Procuratura în Procuratura raionului

Hâncești, Grigore Clevadî(f.d. 127 – 132 v. II), criticându-se sentința primei instanțe

prin care au fost recalificate acțiunile inculpatului din prevederile art. 190 alin. (5)

în prevederile art. 196 alin. (1) Cod penal, s-au invocat următoarele motive:

„inculpatul și-a asumat niște angajamente nerealizabile față de partea vătămată,

promițând că ultimul va câștiga licitația cu privire la procurarea bunului imobil, însă

dimpotrivă pe tot parcursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a prezentat absolut

nici o probă că cel puțin a încercat sau s-a interesat de soarta atelierului scos la

11

licitație, circumstanțe care examinate în cumul demonstrează că acțiunile

inculpatului conțin elementele constitutive ale escrocheriei, prin crearea impresiilor

greșite victimei care transmitea banii, prin afirmări intenționat false despre existența

cărorva cunoștințe din cadrul Băncii de Economii. Înșelăciunea ca element al

escrocheriei s-a manifestat în speță prin prezentarea unor date false că cunoștea

persoane influente din cadrul instituției bancare care pot facilita câștigarea licitației.

Or, inculpatul nu numai că nu cunoștea nici un angajat al băncii, el nici nu cunoștea

faptul că atelierul deja era vândut cu mult timp în urmă unei alte persoane, iar el

continua să prezinte părții vătămate informație falsă, prelungind estorcarea sumelor

bănești.”

Anume asupra acestor motive invocate în apel de procurorul în Procuratura

raionului Hîncești, Clevadî Grigore(f.d. 128 – 132 v. II), instanța de apel nu s-a

pronunțat, sau s-a pronunțat superficial, fără o argumentare clară.

Astfel, Colegiul penal lărgit consideră că instanța de apel a tras o concluzie

greșită privind respingerea apelului declarat de către procurorul în Procuratura

raionului Hîncești, Clevadî Grigore, fără a efectua o verificare complexă și obiectivă

a motivelor invocate în apel.

Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor relevante invocate în

apel echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și a fondului cauzei, în acest caz,

decizia atacată urmează a fi casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de

apel, conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

întrucât asemenea erori judiciare nu pot fi corectate de către instanța de recurs

ordinar.

Colegiul penal lărgit nu poate accepta concluzia instanței de apel precum că:

„Colegiul atestă lipsa unei însușiri, argumentul acuzării privind nerestituirea banilor

părții vătămate deși ultimii se păstrau potrivit declarațiilor inculpatului la acesta, nu

poate fi reținut în sensul unei însușiri – ori potrivit ansamblului probator examinat,

Colegiul atestă lipsa unei însușiri dovedită prin prezența recipisei anexate din

08.04.2015 cu privire la obligația de restituire a sumelor până în luna mai a anului

2015.....”, or, inculpatul deși a întocmit recipisa sus indicată nu a restituit sumele

decât după ce cauza penală a fost expediată în instanța de judecată, deși inculpatul a

indicat că păstra banii la dânsul.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit menționează că în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 196 Cod penal, făptuitorul folosește bunurile proprietarului și îi

cauzează acestuia daună materială în modalitatea prescrisă de dispoziție - prin

înșelăciune sau abuz de încredere, însă bunul material rămâne a fi în continuare ca

proprietatea aceleiași persoane, ceea ce, la caz, nu a fost realizat, pentru că partea

vătămată i-a transmis mijloacele bănești inculpatului în anul 2013.

De asemenea, Colegiul penal lărgit specifică că, pentru a încadra acțiunile

inculpatului în baza art. 196 Cod penal, instanța de apel urma să invoce care probe

confirmă că nu a avut loc însușirea banilor primiți de inculpat, ci a fructului

beneficiului, folosul utilizării banilor încredințați lui. În decizia atacată nu este o

12

atare motivare precum că în urma acțiunilor inculpatului, cu referire la banii primiți

în numerar, să se confirme existența elementelor constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, care prevede intenția spre folosire

temporară a bunurilor, de unde rezultă că prin decizia atacată faptelor săvârșite de

inculpat li s-a dat o încadrare juridică greșită.

Colegiul penal lărgit conchide că versiunea instanței de apel în această parte nu

coroborează cu probele acumulate la dosar.

În continuare, instanța de recurs ordinar menționează că, instanța de apel

constatând fapta(v. III, f.d. 122) a indicat că inculpatul întru realizarea intenției sale

de a însuși bunurile lui Olărașu Vasile prin înșelăciune și abuzând de încredere a

cerut și a primit de la ultimul mai multe sume de bani, fără ca inculpatul să aibă

scopul de a-și însuși bunul, ulterior nu s-a expus asupra scopului infracțiunii

săvârșite de către inculpat prin prisma componenței de infracțiune prevăzute de art.

196 Cod penal, mai mult, instanța de apel nu a indicat anume care acțiuni a

inculpatului reprezintă înșelăciunea și abuzul de încredere, fără scop de însușire a

banilor, descriind o faptă cu contradicții inacceptabile.

Astfel, Colegiul penal lărgit conchide că, decizia se bazează pe niște concluzii

greșite formulate de instanță fără a fi efectuată analiza obiectivă, multiaspectuală și

corespunzătoare a probelor în raport cu elementele de fapt constatate cu privire la

faptele inculpatului.

În acest sens, se notează că potrivit jurisprudenței constante a CtEDO, expuse

în cazurile aplicării art. 6 al Convenției, s-a conchis că o hotărâre motivată

demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal (Suominen c.

Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) §85).

De asemenea, în hotărârea CtEDO în cauza Helle împotriva Finlandei din 19

decembrie 1997, pct. 60, se reține că noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de

o instanță inferioară fie prin alt mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

În baza celor expuse, Colegiul penal lărgit statuează că instanța de apel la

adoptarea soluției în cauză, nu a ținut cont de toate circumstanțele expuse supra, și a

examinat și motivat superficial decizia pronunțată, prin ce pe cale de consecință se

atestă că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

confirmându-se în prezenta cauză temeiurile de recurs prevăzute de art. 427 alin. (1)

pct. 6), 12) Cod de procedură penală, în baza cărora decizia instanței de apel urmează

a fi casată total cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel.

8.2 Cu referire la recursul ordinar declarat de către inculpatul Șoimu

Andrei:

Colegiul penal lărgit constată că urmează a fi admis și recursul ordinar declarat

de către inculpat, pentru a da posibilitate instanței de apel să examineze cauza

complet și obiectiv și în raport cu cele menționate în recursul inculpatului, în scopul

asigurării contradictorialității și echității procesului în cauză conform standardelor

13

legislației naționale și a jurisprudenței CtEDO.

art. 436 Cod de procedură penală, care prevede procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

Legii procesual penale – asupra motivelor esențiale indicate în cererile de apel a

procurorului și a părții apărării și în măsura competenței sale asupra motivelor din

recursurile declarate, să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și

promptă a cauzei date, să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, în

baza probelor cercetate în ședința de judecată a instanței de apel, cu respectarea

cerințelor art. 414, 415 Cod de procedură penală, ținând cont de motivele casării

deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, să pronunțe o hotărâre legală

și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin și de către inculpat, casează total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2021, în cauza penală

privindu-l pe Șoimu Andrei XXXX, cu dispunerea rejudecării cauzei de către

Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu este supusă căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 17 martie 2022.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Plămădeală Ghenadie

Bejenaru Iurie

14