1ra-18/21 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-18/21 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-18/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Boico Victor,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către avocatul Bîrcă Ludmila în numele inculpatului,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 mai 2019

și sentinței Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău din 27 decembrie 2016, în cauza

penală în privința lui

Ialăi Maxim XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 04.04.2016 – 27.12.2016;

Instanța de apel: 27.02.2017 – 06.09.2017;

Instanța de recurs: 26.09.2018 – 22.01.2019;

Instanța de apel: 25.03.2019 – 08.05.2019;

Instanța de recurs: 31.01.2020 – 02.02.2021.

A C O N S T A T A T :

27 decembrie 2016, Ialăi Maxim a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 190 alin. (5) Cod penal, la 9 (nouă) ani închisoare, cu privarea de dreptul de

a ocupa funcții de răspundere pe un termen de 3 (trei) ani.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de către Mîrzac Elena, fiind

dispusă încasarea din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul lui Mîrzac Elena

prejudiciul material în sumă de 74 709 (șaptezeci și patru mii șapte sute nouă)

lei.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de către Guștiuc-Beșliu Igor,

fiind dispusă încasarea din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul lui

Guștiuc-Beșliu Igor prejudiciul material în sumă de 7 124 (șapte mii o sută

douăzeci și patru) lei.

1

În rest, acțiunile civile înaintate de către Mîrzac Elena și Guștiuc-Beșliu

Igor, au fost respinse.

Ialăi Maxim, în anul 2007, la o dată nestabilită de către organul de urmărire

penală, acționând cu intenție directă, urmărind scop de profit, prin metoda

înșelăciunii și abuzând de încrederea acordată, sub pretextul fals de inițiere a

unei afaceri în domeniul tehnologiilor informaționale, cunoscând din start că

are deja demarată o afacere și respectiv, neavând intenția de a iniția încă una,

prin intermediul cunoscutului său, Guștiuc-Beșliu Igor, pe care l-a dus în eroare

motivând cu atragerea în calitate de cofondator în întreprinderea pe care

susținea că dorește să o înființeze, personal prin intermediul rețelei de

comunicație electronică „Skype”, cu aceleași argumente a convins-o pe mama

acestuia, Mîrzac Elena, care la acel moment se afla în Grecia la muncă, să-i

transmită suma de 1 000 euro.

În acest sens, la 27 februarie 2007, Ialăi Maxim aflându-se la domiciliul

lui Guștiuc-Beșliu Igor în XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la acesta

suma de 1 000 euro, transmisă de către mama acestuia Mîrzac Elena și care la

acea dată constituia, conform cursului de referință stabilit de Banca Națională

a Moldovei, echivalentul a 16 809 lei. Pentru a-i determina atât pe Guștiuc-

Beșliu Igor, cât și pe Mîrzac Elena să creadă în bunele sale intenții, pentru a le

înlătura prudența și a camufla intenția nerestituirii banilor, dând acțiunilor sale

un caracter pseudo-civil, la solicitarea lui Mîrzac Elena de a-i garanta restituirea

banilor, a încheiat la aceeași dată cu Guștiuc-Beșliu Igor, un contract fictiv de

împrumut bănesc nr. 949 din 27 februarie 2007, la notarul privat Antoci Vera.

Tot el, la 08 mai 2007, în continuarea acțiunilor sale criminale și

acționând similar în același scop și cu aceeași intenție, știind cu certitudine că

tot sub acest pretext a mai sustras bani de la Mîrzac Elena, la domiciliul acesteia

din XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la Guștiuc-Beșliu Igor suma de 1

110 euro, transmisă de asemenea de către mama acestuia și care la acea dată

constituia, conform cursului de referință stabilit de Banca Națională a Moldovei,

echivalentul a 18 315 lei, camuflând ulterior în mod similar intenția

nerestituirii banilor prin încheierea contractului de împrumut bănesc nr. 3118

din 08 mai 2007, la notarul privat Golubciuc Olga.

Tot el, la 30 mai 2008, în aceleași condiții, aflându-se la domiciliul lui

Guștiuc-Beșliu Igor din XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la acesta suma

de 1 100 dolari SUA, transmisă de către Mîrzac Elena și care la data respectivă

constituia 11 000 lei, camuflând ulterior în mod similar intenția nerestituirii

banilor prin încheierea contractului de împrumut bănesc nr. 4950 din 30 mai

2008 încheiat la notarul privat Lupașcu Eugenia.

2

Tot el, la 30 mai 2008, în aceleași condiții, aflându-se la domiciliul lui

Guștiuc-Beșliu Igor din XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la acesta suma

de 800 euro transmisă de către Mîrzac Elena, care la acea dată constituia suma

de 12 800 lei, camuflând ulterior în mod similar intenția nerestituirii banilor

prin încheierea contractului de împrumut bănesc nr. 4953 din 30 mai 2008,

încheiat la notarul privat Lupașcu Eugenia.

Tot el, la 25 august 2008, în aceleași condiții, aflându-se la domiciliul lui

Guștiuc-Beșliu Igor XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la acesta suma de

1 100 euro transmisă de către Mîrzac Elena și care la data respectivă constituia

suma de 15 785 lei, camuflând intenția nerestituirii banilor prin recipisa

consemnată prin înscris olograf pe verso-ul contractului de împrumut bănesc

nr. 949 din 27 februarie 2007 încheiat la notarul privat Antoci Vera.

Tot el, la 29 decembrie 2011, acționând cu intenție directă, urmărind

scopul de profit, sub pretextul efectuării unei intervenții chirurgicale urgente

mamei sale Lapaeva Tatiana, care de fapt nu avea nevoie și nu a beneficiat de o

astfel de intervenție, la domiciliul lui Mîrzac Elena din XXXXX, str. XXXXX, 5,

XXXXX, în baza a două recipise consemnate olograf de către el însuși, în una din

care asigura rambursarea datoriei prin gajarea apartamentului situat pe adresa

XXXXX, str. XXXXX, 14, XXXXX, apartament care aparținea de fapt mamei sale

Lapaeva Tatiana și care la acea dată era supus grevării prin interdicții dispuse

în baza mai multor acțiuni cu obiect patrimonial și înregistrate în Registrul

bunurilor imobile, a primit de la Mîrzac Elena în două tranșe sumele de 4 000

euro și respectiv 5 500 euro, care la acea dată constituiau potrivit cursului de

referință stabilit de Banca Națională a Moldovei, echivalentul a 152 570 lei.

Tot el, în perioada anilor 2008-2009, la o dată nestabilită de către organul

de urmărire penală, acționând cu intenție directă și urmărind scopul de profit,

sub pretextul asigurării cu un monitor pentru calculator, prin abuz de

încredere, aflându-se în XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a însușit de la Guștiuc-

Beșliu Igor suma de 150 euro, echivalentul la acea dată a sumei de 2 403 lei,

fără a-și onora angajamentul asumat și fără a-i restitui proprietarului.

Tot el, în luna septembrie 2010, la o dată nestabilită de către organul de

urmărire penală, acționând cu intenție directă și urmărind scopul de profit, sub

pretextul inventat de stingere a unei datorii față de o terță persoană, prin

înșelăciune și abuz de încredere, cu condiția restituirii ulterioare, în XXXXX, str.

XXXXX, 5, XXXXX, a însușit de la Guștiuc-Beșliu Igor suma de 8 000 ruble rusești,

care la data respectivă constituiau conform cursului oficial al Băncii Naționale

a Moldovei, suma de 3 164 lei, precum și un telefon mobil „Nokia 8800”,

apreciat de către victimă în valoare de 100 euro, echivalentul la acea dată a

sumei de 1 557 lei, fără a-și onora angajamentul de a-i restitui ulterior

proprietarului.

3

După însușirea acestor mijloace bănești în sumă de 234 403 lei,

Ialăi Maxim a întrerupt relațiile cu Guștiuc-Beșliu Igor și cu Mîrzac Elena, fără

a-și onora angajamentele asumate, cauzând lui Mîrzac Elena daune în proporții

deosebit de mari.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care să fie achitat.

În motivarea apelului a invocat că între părți au avut loc relații civile de

împrumut prin care a împrumutat bani, fiind încheiat contract de împrumut în

formă autentică, prin notar, cu eliberarea recipiselor.

A menționat, că prin hotărârea irevocabilă a Judecătoriei Botanica

nr. 2-1410/13 din 17 iunie 2013, a fost dispusă încasarea din contul lui

Ialăi Maxim suma datoriei, și s-a constatat că relațiile între Ialăi Maxim și părțile

vătămate au avut un caracter civil, fiind relații de împrumut și nu acțiuni cu

caracter penal (f.d.132, vol.I).

A mai susținut, că acuzarea urma să demonstreze faptul că la momentul

primirii împrumutului, deja avea intenția de a înșela părțile vătămate și să nu

restituie împrumutul, or, nu oricare formă de împrumut, constituie o

infracțiune de escrocherie.

A indicat, că instanța de judecată urma să delimiteze cazurile de

împrumut în care împrumutătorul nu a avut posibilitate să-l restituie, ceea ce

reprezintă relații civile, de cazurile în care persoana, folosind înșelăciunea sau

făcând abuz de încredere, sub pretextul primirii împrumutului, săvârșește

infracțiunea de escrocherie.

A mai precizat că la materialele cauzei au fost anexate patru contracte de

împrumut, care au fost întocmite în formă autentică, și două recipise, probe

care demonstrează că la momentul primirii împrumutului, intenționa să-l

ramburseze, or, datele de identitate au fost corect indicate în contract, fiind

semnate acte juridice valabile.

A invocat, că prima instanță nu a apreciat corespunzător toate

circumstanțele cauzei și s-a bazat pe presupuneri la adoptarea soluției de

condamnare.

Referitor la informația anexată la materialele cauzei precum că mama sa,

Lapaeva Tatiana, nu a traversat frontiera de stat în perioada 2007-2015, a

menționat că nu este relevantă, întrucât aceasta a suportat o intervenție

chirurgicală în regiunea Transnistreană, care este parte din Republica Moldova.

4

A susținut, că declarațiile părții vătămate Guștiuc-Beșliu Igor referitor la

pretinsa înșelăciune a sumei de 150 euro pentru procurarea monitorului și a

telefonului mobil, nu s-au demonstrat prin careva probe pertinente, or, prima

instanță s-a bazat doar pe declarațiile părții vătămate.

Astfel, a conchis că a fost încălcat principiul prezumției nevinovăției,

prevăzut în art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, iar prima instanță și-a bazat

concluziile pe presupuneri, or, toate dubiile urmează a fi interpretate în

favoarea inculpatului.

06 septembrie 2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat

și menținută sentința primei instanțe.

4.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a indicat că

prima instanță, cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată

prin prisma admisibilității, pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, în

coroborare cu declarațiile date în ședința de judecată, corect a stabilit situația

de fapt și a încadrat acțiunile inculpatului Ialăi Maxim în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal.

Apreciind probele administrate din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității acestora, instanța de apel a constatat că

argumentele inculpatului Ialăi Maxim referitor la faptul că între părți au avut

loc relații civile de împrumut, prin care inculpatul a împrumutat bani fiind

încheiate contracte de împrumut în formă autentică și eliberate recipise, sunt

neîntemeiate, or, din declarațiile părților vătămate Mîrzac Elena și

Guștiuc-Beșliu Igor rezultă că inculpatul s-a împrietenit cu ultimii și a dobândit

încrederea acestora, invocând inițial că intenționează să deschidă o afacere în

domeniul tehnologiilor informaționale cu partea vătămată Guștiuc-Beșliu Igor,

iar sub pretextul necesității diferitor cheltuieli pentru afacere, cum ar fi pentru

deschiderea firmei, licență, pentru închirierea spațiului, pentru utilaj necesar

în vederea bunei desfășurări a firmei, cablu necesar pentru executarea unei

comenzi, a solicitat mai multe sume bănești, în sumă de 234 403 lei.

Instanța de apel a indicat că, frecvența acțiunilor infracționale ale

inculpatului de însușire a bunurilor părților vătămate, atestă intenția

inculpatului de a sustrage bunurile, acesta neavând intenția de a-și onora

angajamentele asumate, or, inculpatul la perioade scurte de timp –

27 februarie 2007, 08 mai 2007, 30 mai 2008, 25 august 2008, septembrie

2010, 29 decembrie 2011, a dobândit ilicit sumele de bani în valoare de

234 403 lei, ceea ce rezultă că inculpatul Ialăi Maxim, conștientizând faptul că

a dobândit încrederea părților vătămate, a profitat de acest fapt în vederea

realizării intenției sale criminale, ceea ce l-a determinat să exploateze

5

raporturile de încredere care s-au stabilit între el și părțile vătămate, astfel

încât să atingă scopul de cupiditate.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiate argumentele inculpatului

precum că părțile vătămate au sesizat organele de drept din motiv ca să

efectueze presiuni asupra acestuia în vederea executării mai rapide a hotărârii

instanței civile prin care s-a dispus încasarea de la inculpat a datoriei, or, suma

de 172 320,24 lei care s-a dispus pentru a fi încasată din contul lui Ialăi Maxim

în beneficiul lui Mîrzac Elena prin hotărârea Judecătoriei Botanica, XXXXX din

17 iunie 2013, nu a fost inclusă în rechizitoriu și nici în acțiunea civilă înaintată

de către partea vătămată Mîrzac Elena în prezenta cauză penală.

În contextul celor menționate supra, instanța de apel a apreciat că

acțiunile inculpatului au depășit pragul unor relații civile, ultimul a profitat de

încrederea părților vătămate și a primit mijloace bănești prin înșelăciune și

abuz de încredere, nu a utilizat mijloacele bănești conform angajamentelor

asumate, dar i-a însușit pentru sine, cauzând părților vătămate un prejudiciu în

proporții deosebit de mari, ceea ce întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de escrocherie.

împotriva deciziei instanței de apel, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8)

Cod de procedură penală, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță

prin care Ialăi Maxim să fie achitat, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

În argumentarea recursului a invocat că prin hotărârea Judecătoriei

Botanica nr. 2-1410/13 din 17 iunie 2013, a fost dispusă încasarea din contul

lui Ialăi Maxim suma datoriei, și s-a constatat că relațiile între Ialăi Maxim și

părțile vătămate au avut un caracter civil, fiind relații de împrumut și nu acțiuni

cu caracter penal.

A susținut, că în acțiunile inculpatului Ialăi Maxim nu se întrunesc

elementele laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal, și anume lipsește intenția inculpatului de a însuși bunurile altei

persoane, prin escrocherie, deoarece acesta nu a dobândit prin înșelăciune

sumele de bani de la părțile vătămate.

A menționat, că prin adoptarea ordonanței din 29 iunie 2015 privind

anularea ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale, a fost încălcat

principiul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași faptă,

precum și principiul securității raporturilor juridice.

A mai indicat, că urmează a fi declarată nulă și ordonanța de recunoaștere

în calitate de bănuit din 10 decembrie 2015, precum și procesul-verbal de

audiere a bănuitului Ialăi Maxim, din motiv că nu a participat interpretul.

6

La fel, a mai susținut că la materialele cauzei, lipsesc probe care să

demonstreze existența faptului infracțiunii, incriminată lui Ialăi Maxim.

22 ianuarie 2019, a fost admis recursul ordinar declarat de către avocatul

Bîrcă Ludmila în numele inculpatului, casată total decizia instanței de apel, fiind

dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

6.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de recurs ordinar a

indicat că instanța de apel neîntemeiat a respins argumentul părții apărării

precum că între Ialăi Maxim și Mîrzac Elena există relații civile fapt demonstrat

prin hotărârea Judecătoriei Botanica, XXXXX din 17 iunie 2013, prin care s-a

dispus încasarea sumei de 172 320,24 lei din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul

lui Mîrzac Elena, fără a indica probele care au stat la baza acestei convingeri.

În acest sens, instanța de recurs a menționat, că instanța de apel și-a

întemeiat soluția precum că suma de 172 320,24 lei, nu a fost inclusă în suma

de 234 403 lei, care a fost indicată în rechizitoriu, însă la materialele cauzei nu

au fost administrate probe care ar confirma poziția instanței de apel, din care

motiv instanța de recurs a conchis că instanța de apel nu a verificat sub toate

aspectele dacă suntem sau nu în prezența principiului puterii lucrului judecat,

or, acest fapt ar împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat,

având același obiect, aceeași cauză și între aceleași părți, dar și contrazicerea

între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o

hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească

ulterioară, dată în alt proces.

De asemenea, instanța de recurs a precizat că instanța de apel, menținând

sentința primei instanțe, nu a verificat și apreciat situația de fapt stabilită, în

contextul în care a dispus condamnarea inculpatului în cele imputate fără să

indice probele care demonstrează vinovăția lui Ialăi Maxim pentru fiecare

episod în parte, și enumerând probele acuzării și probele apărării, nu a verificat

veridicitatea acestora și fără a menționa care dintre ele se resping și care se

admit, contrar prevederilor art. 101 alin. (4) Cod de procedură penală, potrivit

cărora instanța are obligația să-și motiveze în hotărâre admisibilitatea sau

inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Instanța de recurs a precizat, că întrucât aceeași problemă dedusă

judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale

incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de

instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit

putere de lucru judecat și în mod corect trebuie luat în considerație de instanța

sesizată ulterior, iar în acest sens, instanța de recurs a menționat Hotărârea din

7

06 decembrie 2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian

împotriva României).

În opinia instanței de recurs, atât prima instanță, precum și instanța de

apel nu au pătruns în esența problemei de fapt și de drept, fiind prezentă

discrepanța între cele reținute de instanțe și conținutul real al probelor,

ignorarea unor aspecte evidente, ce au avut drept consecință pronunțarea unei

concluzii premature și nemotivate, fără a verifica fiecare probă în parte sub

aspectul procedurii penale cât și coroborarea acestora.

Totodată, instanța de recurs a menționat și prevederile deciziei

Curții Constituționale nr. 126 din 15 noiembrie 2018, privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi din art. 190 alin. (1) din Codul penal,

potrivit căreia ,,Neexecutarea obligațiilor care derivă dintr-un contract încheiat

nu poate fi calificată ca infracțiune de escrocherie dacă nu s-a stabilit că s-au

folosit manopere frauduloase față de creditorul obligației până la și pentru

încheierea contractului”, „…deși ține de competența instanțelor de judecată să

interpreteze și să clarifice normele legale penale, acestea nu sunt îndreptățite să

recurgă la o interpretare extensivă defavorabilă a legii penale. O asemenea

abordare este interzisă de articolul 22 din Constituție și de articolul 7 din

Convenția Europeană. În consecință, cerința interpretării stricte a normei penale

urmărește protecția persoanei împotriva arbitrarului.”

2019, a fost admis, inclusiv din alte motive, apelul inculpatului Ialăi Maxim,

casată parțial sentința primei instanțe, inclusiv din oficiu, în baza art. 409

alin. (2) Cod de procedură penală și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

Ialăi Maxim a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190

alin. (4) Cod penal, la 7 (șapte) ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a

exercita activități în domeniul gestionării afacerilor pentru un termen de

5 (cinci) ani.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de Mîrzac Elena, fiind

dispusă încasarea din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul lui Mîrzac Elena suma

de 15 000 (cincisprezece mii) lei cu titlu de prejudiciu moral.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de Guștiuc-Beșliu Igor, fiind

dispusă încasarea din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul lui Guștiuc-Beșliu Igor

suma de 3 000 (trei mii) lei cu titlu de prejudiciu moral.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute fără modificări.

7.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a precizat că

audierea inculpatului Ialăi Maxim în ședința instanței de apel nu a fost posibilă,

acesta fiind anunțat în căutare în modul prevăzut de lege, și astfel instanța de

8

apel a menționat că a dat citire și a verificat declarațiile inculpatului date în

ședința de judecată în cadrul primei instanțe.

De asemenea, instanța de apel a indicat, că a verificat și următoarele

probe administrate de către organul de urmărire penală, care au fost cercetate

în cadrul primei instanțe, și anume, declarațiile părții vătămate Mîrzac Elena

(f.d.71-76, vol.II); declarațiile părții vătămate Guștiuc-Beșliu Igor (f.d.77-78,

vol.II); declarațiile martorului Grosu Haritina (f.d.91-92, vol.II); contractul de

împrumut bănesc nr. 949 încheiat între Guștiuc-Beșliu Igor și Ialăi Maxim la

notarul privat Antoci Vera la 27 februarie 200 și recipisa de primire a banilor

în sumă de 1 100 euro, semnată de către lalăi Maxim pe verso-ul contractului

dat (f.d.118, vol.I); contractul de împrumut bănesc nr. 3118 încheiat între

Guștiuc-Beșliu Igor și lalăi Maxim la notarul privat Golubciuc Olga la

08 mai 2008 (f.d.119, vol.I); contractul de împrumut bănesc nr. 4950 încheiat

între Guștiuc-Beșliu Igor și Ialăi Maxim la notarul privat Lupașcu Eugenia la

30 mai 2008 (f.d.120, vol.I); contractul de împrumut bănesc nr. 4953 încheiat

între Guștiuc-Beșliu Igor și Ialăi Maxim la notarul privat Lupașcu Eugenia la

30 mai 2008 (f.d.121, vol.I); recipisa din 29 decembrie 2011 privind

transmiterea către Ialăi Maxim a sumei de 4 000 euro de către Mîrzac Elena

(f.d.127, vol.I); recipisa din 29 decembrie 2011 privind transmiterea către

Ialăi Maxim a sumei de 5 500 euro de către Mîrzac Elena (f.d.128, vol.I);

hotărârea Judecătoriei Botanica, XXXXX nr. 2-1410/13 din 17 iunie 2013

privind încasarea din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul lui Mîrzac Elena a

datoriei în sumă de 152 570 lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 14 494 lei,

taxei de stat în sumă de 1 500 lei, a cheltuielilor de asistență juridică în sumă

de 3 600 lei și cheltuielile pentru citarea publică în sumă de 135,24 lei (f.d.132,

vol.I); informația prezentată de către managerul Centrului Medicilor de Familie

nr. 1 al IMSP AMT Botanica privind faptul că Lapaev Tatiana este înscrisă în lista

medicului de familie din cadrul acestei instituții, însă în perioada 2007-2015 nu

au fost înregistrate solicitări către medicul de familie (f.d.134, vol.l); fișa

întreprinzătorului individual nr. 1006600060162 înregistrat la 11 decembrie

2006 cu denumirea Întreprinderea Individuală „Ialăi Maxim”, fondator unic –

Ialăi Maxim, cu sediul în XXXXX, str. Cuza-Vodă, 25/9, XXXXX și informația

despre înregistrarea contribuabilului extrasă din baza de date a persoanelor

juridice a IFPS (forma DTEST & PROCF), din care rezultă lipsa rulajului

financiar pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 01 octombrie 2015 (f.d.137-141,

vol.l); extrasul din Registrul bunurilor imobile nr. 010010713401038, conform

căruia imobilul cu nr. cadastral 0100107134.01.038 situat pe adresa XXXXX,

str. XXXXX, 14, XXXXX, a aparținut cu drept de proprietate lui Lapaeva Tatiana

în perioada 06 mai 2003 – 10 septembrie 2011, când a fost procurat potrivit

procesului-verbal de transmitere a bunului cumpărat la licitație de către

9

Chiseev Dmitri (f.d.147-192, vol.l); informația din baza de date ÎS „CRIS

Registru” cu privire la traversarea frontierei de stat de către Lapaeva Tatiana

în perioada 2007-2015, potrivit căreia, în perioada dată nu a traversat

niciodată frontiera de stat (f.d.197, vol.l); informația nr. 10-

05-1/8/3886 din 21 octombrie 2015 furnizată de Banca Națională a Moldovei

referitor la cursul oficial al leului moldovenesc în raport cu valutele euro și

dolar SUA (f.d.199, vol.l); procesul-verbal din 09 februarie 2016 de examinare

a web-site-urilor privitor la cursul oficial al leului moldovenesc în raport cu

rubla rusească (f.d.200-203, vol.l).

În opinia instanței de apel, prima instanță nu a stabilit corect

circumstanțele de fapt și eronat a conchis că inculpatul Ialăi Maxim a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal, escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Instanța de apel a precizat, că la materialele cauzei este anexată hotărârea

irevocabilă a Judecătoriei Botanica, XXXXX nr. 2-1410/13 din 17 iunie 2013

prin care a fost dispusă încasarea din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul lui

Mîrzac Elena a datoriei în sumă de 152 570 lei, dobânzii de întârziere în sumă

de 14 494 lei, taxei de stat în sumă de 1 500 lei, cheltuielile pentru asistență

juridică în sumă de 3 600 lei și cheltuielile pentru citarea publică în sumă de

135,24 lei.

De asemenea, instanța de apel a mai indicat, că potrivit rechizitoriului,

inculpatului Ialăi Maxim i se incriminează că a însușit de la Mîrzac Elena și

Guștiuc-Beșliu Igor suma de 234 403 lei, care constituie proporții deosebit de

mari.

Astfel, instanța de apel a stabilit că întrucât la materialele cauzei este

anexată hotărârea irevocabilă a Judecătoriei Botanica, XXXXX nr. 2-

1410/13 din 17 iunie 2013 privind încasarea din contul lui lalăi Maxim în

beneficiul lui Mîrzac Elena a datoriei în sumă de 152 570 lei, se atestă cu

certitudine că sumele indicate în recipisele din 29 decembrie 2011 – 4 000 euro

și 5 500 de euro, sunt sume care deja au fost încasate în ordine civilă și acestea

nici nu pot fi puse la baza învinuirii lui Ialăi Maxim, întrucât s-a stabilit natura

juridică civilă a raporturilor de drept respective.

Instanța de apel a notat că infracțiunea s-a consumat în anul 2010, odată

cu derularea ultimului episod infracțional referitor la suma de

8 000 ruble rusești și telefonul mobil „Nokia 8800” în valoare de 100 euro, și

astfel de fapt suma însușită de către Ialăi Maxim fiind 81 833 lei, care la data

consumării infracțiunii, această sumă constituia 4 091 unități convenționale

(o unitate convențională era egală cu 20 de lei).

10

Prin urmare, reținând prevederile art. 126 alin. (1) Cod penal, în vigoare

în redacția din 2010, instanța de apel a conchis că la data consumării

infracțiunii, suma de 81 833 lei, se încadra în limita de până la

5 000 unități convenționale, dar mai mult de 2 500 unități convenționale,

constituind proporții mari, din care motiv instanța de apel a stabilit că acțiunile

inculpatului Ialăi Maxim se încadrează în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, adică

escrocheria, după semnele calificative dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită în proporții mari,

menționând instanța că în prezent acțiunile inculpatului constituie, la fel

proporții mari, iar pedeapsa este aceeași precum și în anul 2010, din care motiv

nu sunt incidente prevederile despre retroactivitatea legii penale.

Instanța de apel a menționat, că întrucât suma de 152 570 lei (constituită

din sumele indicate în recipisele din 29 decembrie 2011 – 4 000 euro și din

29 decembrie 2011 – 5 500 euro) - este o sumă care deja a fost încasată în ordine

civilă și nu poate fi pusă la baza învinuirii lui Ialăi Maxim, a conchis că urmează

a fi exclus din învinuire episodul următor: „Tot Ialăi Maxim, la

29 decembrie 2011, acționând cu intenție directă, urmărind scop de profit, sub

pretextul efectuării unei intervenții chirurgicale urgent mamei sale

Lapaeva Tatiana, care de fapt nu avea nevoie și nu a beneficiat de o astfel de

intervenție, la domiciliul lui Mîrzac Elena din XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, în baza

a două recipise consemnate olograf de către el însuși, în una din care asigura

rambursarea datorie prin gajarea apartamentului situat pe adresa XXXXX, str.

XXXXX, 14, XXXXX, apartament care aparținea de fapt mamei sale Lapaev Tatiana

și care la acea dată era supus grevării prin interdicții dispuse în baza mai multor

acțiuni cu obiect patrimonial și înregistrate în Registrul bunurilor imobile, a

primit de la Mîrzac Elena în două tranșe sumele de 4 000 euro și respectiv 5 500

euro, care la acea dată constituiau potrivit cursului de referință stabilit de Banca

Națională a Moldovei, echivalentul a 152 570 lei.”

În acest sens, referitor la noile circumstanțe ale cauzei, instanța de apel a

stabilit următoarea stare de fapt:

În anul 2007, la o dată nestabilită de către organul de urmărire penală,

Ialăi Maxim, acționând cu intenție directă, urmărind scop de profit, prin metoda

înșelăciunii și abuzând de încrederea acordată, sub pretextul fals de inițiere a

unei afaceri în domeniul tehnologiilor informaționale, cunoscând din start că, are

deja demarată o afacere și respectiv, neavând intenția de a iniția încă una, prin

intermediul cunoscutului său Guștiuc-Beșliu Igor, pe care l-a dus în eroare,

motivând cu atragerea în calitate de cofondator în întreprinderea pe care

susținea că dorește să o înființeze, personal prin intermediul rețelei de

comunicație electronică „Skype”, cu aceleași argumente a convins-o pe mama

acestuia, Mîrzac Elena, care la acel moment se afla în Grecia la muncă, să-i

11

transmită suma de 1 000 euro. În acest sens, la 27 februarie 2007, Ialăi Maxim,

aflându-se la domiciliul lui Guștiuc-Beșliu Igor în XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a

primit de la acesta suma de 1 000 euro transmisă de către mama acestuia Mîrzac

Elena și care la acea dată constituia, potrivit cursului de referință stabilit de

Banca Națională a Moldovei, echivalentul a 16 809 lei. Pentru a-i determina atât

pe Guștiuc-Beșliu Igor, precum și Mîrzac Elena să creadă în bunele sale intenții,

pentru a le înlătura prudența și a camufla intenția nerestituirii banilor, dând

acțiunilor sale un caracter pseudo-civil, la solicitarea lui Mîrzac Elena

de a-i garanta restituirea banilor, Ialăi Maxim a încheiat la aceeași dată cu

Guștiuc-Beșliu Igor un contract fictiv de împrumut bănesc nr. 949 din 27

februarie 2007, la notarul privat Antoci Vera.

Tot el, la data de 08 mai 2007, în continuarea acțiunilor sale criminale și

acționând similar în același scop și cu aceeași intenție, știind cu certitudine că tot

sub acest pretext a mai sustras bani de la Mîrzac Elena, la domiciliul acesteia din

XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la Guștiuc-Beșliu Igor suma de 1 110 euro,

transmisă de asemenea de către mama acestuia și care la acea dată constituia,

potrivit cursului de referință stabilit de Banca Națională a Moldovei, echivalentul

a 18 315 lei, camuflând ulterior în mod similar intenția nerestituirii banilor prin

încheierea contractului de împrumut bănesc nr. 3118 din 08 mai 2007 la notarul

privat Golubciuc Olga.

Tot el, la data de 30 mai 2008, în aceleași condiții, aflându-se la domiciliul

lui Guștiuc-Beșliu Igor din XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la acesta suma

de 1 100 dolari SUA transmisă de către Mîrzac Elena și care la data respectivă

constituia 11 000 lei, camuflând ulterior în mod similar intenția nerestituirii

banilor prin încheierea contractului de împrumut bănesc nr. 4950 din 30 mai

2008 încheiat la notarul privat Lupașcu Eugenia.

Tot el, la 30 mai 2008, în aceleași condiții, aflându-se la domiciliul lui

Guștiuc-Beșliu Igor din XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la acesta suma de

800 euro transmisă de către Mîrzac Elena, care la acea dată constituia 12 800 de

lei, camuflând ulterior în mod similar intenția nerestituirii banilor prin încheierea

contractului de împrumut bănesc nr. 4953 din 30 mai 2008 încheiat la notarul

privat Lupașcu Eugenia.

Tot el, la 25 august 2008, în aceleași condiții, aflându-se la domiciliul lui

Guștiuc-Beșliu Igor din XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a primit de la acesta suma de

1 100 euro transmisă de către Mîrzac Elena și care la data respectivă constituia

15 785 lei, camuflând intenția nerestituirii banilor prin recipisa consemnată prin

înscris olograf pe verso-ul contractului de împrumut bănesc nr. 949 din 27

februarie 2007 încheiat la notarul privat Antoci Vera.

Tot Ialăi Maxim, în perioada anilor 2008-2009, la o dată nestabilită de

organul de urmărire penală, acționând cu intenție directă și urmărind scop de

12

profit, sub pretextul asigurării cu un monitor pentru calculator, prin abuz de

încredere, aflându-se în XXXXX, str. XXXXX, 5, XXXXX, a însușit de la Guștiuc-Beșliu

Igor suma de 150 euro, echivalentul la acea dată a 2 403 lei, fără a-și onora

angajamentul asumat și fără a-i restitui proprietarului.

În luna septembrie 2010, la o dată nestabilită de organul de urmărire

penală, acționând cu intenție directă și urmărind scop de profit sub pretextul

inventat de stingere a unei datorii față de o terță persoană, prin înșelăciune și

abuz de încredere, cu condiția restituirii ulterioare, în XXXXX, str. XXXXX, Ialăi

Maxim a însușit de la Guștiuc-Beșliu Igor suma de 8 000 ruble rusești, care la data

respectivă constituiau conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei 3

164 lei, precum și un telefon mobil „Nokia 8800”, apreciat de către victimă cu 100

euro, echivalentul la acea dată a 1 557 lei, fără a-și onora angajamentul de a-i

restitui ulterior proprietarului. După însușirea acestor mijloace bănești în sumă

totală de 81 833 lei, Ialăi Maxim a întrerupt relațiile cu Guștiuc-Beșliu Igor și cu

Mîrzac Elena, fără a-și onora angajamentele asumate, cauzându-i lui Mîrzac

Elena daune în proporții mari.

Analizând probele cercetate în ședința de judecată prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, instanța de apel a conchis că

Ialăi Maxim a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (4) Cod penal,

escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune

și abuz de încredere, săvârșită în proporții mari.

Instanța de apel a constatat, că acțiunile lui Ialăi Maxim au fost îndreptate

spre dobândirea ilicită prin înșelăciune și abuz de încredere a mijloacelor

financiare ale lui Mîrzac Elena și ale lui Guștiuc-Beșliu Igor, iar în perioada

2007-2008 când împrumuta bani de la Mîrzac Elena sub pretextul de a fonda o

întreprindere împreună cu Guștiuc-Beșliu Igor, Ialăi Maxim nu și-a executat

acest angajament și nu a fondat nici o întreprindere și nici nu a înregistrat

modificări în întreprinderea deja fondată de el în anul 2006 și nu l-a introdus

pe Guștiuc-Beșliu Igor ca și cofondator al acestei întreprinderi.

Instanța de apel a reținut, că potrivit informației despre contribuabili,

Ialăi Maxim nu a realizat nici un venit în perioada anilor 2007-2015 și nu a avut

activitate. De asemenea, nu au fost prezentate facturi sau alte probe din care să

rezulte că ar fi fost procurat utilaj sau marfă, precum și nu a executat nici

angajamentul de a închiria spațiul pentru desfășurarea activității.

În opinia instanței de apel, sunt neîntemeiate argumentele inculpatului

precum că banii care i-a împrumutat pentru chiria imobilului au fost luați de

potențialul locator, iar ulterior restituiți parțial și cheltuiți pentru rulaj, or,

inculpatul nu a prezentat probe că a desfășurat activitate economică și că a

executat vreun contract cu sau fără evidență fiscală, iar invocând că potențialul

13

locator a primit banii pentru chirie și apoi a plecat peste hotare, totuși

inculpatul nu a adresat o plângere poliției.

Faptul că Ialăi Maxim cunoștea de la momentul primirii banilor de la

Mîrzac Elena prin intermediul lui Guștiuc-Beșliu Igor că nu-i va utiliza conform

destinației și angajamentelor asumate, demonstrează că inculpatul avea

intenția de a însuși aceste sume primite în baza relațiilor de încredere cu părțile

vătămate, fapt ce atestă întrunirea laturii subiective a infracțiunii de

escrocherie și lipsa temeiniciei argumentului părții apărării precum că între

părți au fost raporturi civile.

Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiat argumentul părții apărării

precum că se aduce atingere lucrului judecat prin faptul că potrivit ordonanței

din 29 iunie 2015 ar fi fost anulată ordonanța de neîncepere a urmăririi penale

emisă la 26 octombrie 2012, or, ordonanța de neîncepere a urmăririi penale nu

cade sub incidența prevederilor art. 287 alin. (4) Cod de procedură penală.

De asemenea, instanța de apel a apreciat critic și argumentul părții

apărării potrivit căruia prin ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit din

10 decembrie 2015 i-a fost încălcat dreptul la interpret, or, s-a stabilit că

Ialăi Maxim, a semnat procesul-verbal de recunoaștere în calitate de bănuit

fiind asistat de apărător și fără a indica faptul că are nevoie de interpret, și mai

mult ca atât Ialăi Maxim a refuzat să dea declarații în calitate de bănuit.

La capitolul individualizării pedepsei instanța de apel a reținut, că

infracțiunea săvârșită de Ialăi Maxim face parte din categoria celor grave, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, care nu și-a recunoscut vina, de

faptul că nu a recuperat prejudiciul cauzat, că anterior nu a fost tras la

răspundere penală, de influența pedepsei asupra corectării acestuia,

stabilindu-i pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții sau de a exercita activități în domeniul gestionării afacerilor pe un

termen de 5 ani, considerând că astfel se va asigura realizarea scopului legii și

pedepsei penale.

Referitor la acțiunile civile înaintate de către părțile vătămate, instanța

de apel a precizat că prin săvârșirea infracțiunii de escrocherie, părțile

vătămate au fost lezate și au suportat suferințe psihice, dispunând încasarea

din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul lui Mîrzac Elena suma de 15 000 lei cu

titlu de prejudiciu moral, precum și în beneficiul lui Guștiuc-Beșliu Igor suma

de 3 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, sume care sunt suficiente pentru

remedierea suferințelor psihice care au fost cauzate.

alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, declară recurs ordinar, solicitând

casarea deciziei instanței de apel din 08 mai 2019 și sentinței primei instanțe,

14

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Ialăi Maxim să fie achitat deoarece fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea recursului ordinar apărarea indică, că inculpatul

Ialăi Maxim nu a înșelat părțile vătămate Mîrzac Elena și Guștiuc-Beșliu Igor,

deoarece între ei au avut loc relații civile de împrumut, prin care Ialăi Maxim a

împrumutat bani în baza unui contract de împrumut autentificat notarial și cu

eliberarea recipiselor, precizând în acest sens că prin hotărârea irevocabilă a

Judecătoriei Botanica nr. 2-1410/13 din 17 iunie 2013, a fost dispusă încasarea

din contul lui Ialăi Maxim suma datoriei, și s-a constatat că relațiile între

Ialăi Maxim și părțile vătămate au avut un caracter civil, fiind relații de

împrumut și nu acțiuni cu caracter penal.

Susține că faptele inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii incriminate, nefiind probată existența laturii subiective în acțiunile

acestuia.

Indică faptul că la baza învinuirii au fost puse declarațiile părților

vătămate și a martorilor audiați în cadrul cercetării judecătorești, însă nu s-a

luat în considerație faptul că relațiile dintre inculpat și părțile vătămate poartă

un caracter civil, or, eliberarea recipisei din numele lui Ialăi Maxim, potrivit

căreia acesta ar confirma primirea banilor de la părțile vătămate, constituie o

certitudine a acordului dintre aceștia.

Consideră că în speță lipsește atât latura obiectivă, precum și latura

subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, făcând

referire în acest sens la art. 6 CEDO și cauza relevantă Ringvold vs Norvegia din

11 februarie 2003.

Menționează că organul de urmărire penală nu a administrat careva

probe obiective care să demonstreze intenția inculpatului de a dobândi prin

înșelăciune și abuz de încredere bunurile altor persoane, din care motiv

consideră că este un litigiu cu caracter civil, nefiind prezentă infracțiunea de

escrocherie.

În opinia apărării, nu a fost demonstrată vinovăția lui Ialăi Maxim, or, în

cadrul procesului penal nu s-a stabilit cu certitudine săvârșirea infracțiunii de

către Ialăi Maxim, în contextul în care potrivit art. 51 Cod de procedură penală,

temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârșită.

Apărarea indică că potrivit art. 1 al Protocolului nr. 4 la

Convenția Europeană, nimeni nu poate fi privat de libertate din simplul motiv

că nu-și poate îndeplini o obligație cu caracter civil, invocând și jurisprudența

Curții Europene, și anume cauza Efros vs Moldova în cadrul căreia

Curtea Europeană a constatat că condamnarea persoanei pentru escrocherie în

15

condițiile când a avut loc un contract de împrumut, constituie o încălcare a

prevederilor Convenției Europene.

În acest sens, apărarea susține că astfel prima instanță și instanța de apel,

prin condamnarea lui Ialăi Maxim, au încălcat prevederile art. 1 al Protocolului

nr. 4 la Convenția Europeană.

De asemenea, consideră că la instrumentarea cauzei penale au fost

comise încălcări procesuale, în contextul în care potrivit materialelor cauzei,

urmărirea penală a fost pornită ca urmare a emiterii la 29 iunie 2015, a

ordonanței prin care a fost anulată ordonanța de refuz în pornirea urmăririi

penale din 26 octombrie 2012.

Invocă că anularea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale a fost

argumentată prin neelucidarea în volum deplin a circumstanțelor care au

importanță pentru justa soluționare a cauzei, fără a face referință la fapte noi

sau recent descoperite, vicii fundamentale, or, prin ordonanța din 29 iunie 2015

se încalcă principiul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași

faptă, precum și principiul securității raporturilor juridice.

Totodată, consideră că urmează a fi anulată și ordonanța de recunoaștere

în calitate de bănuit din 10 decembrie 2015 și procesul-verbal de audiere a

bănuitului Ialăi Maxim din aceeași dată, întrucât la efectuarea acțiunilor

procesuale menționate, nu a participat interpretul.

pentru inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Indică în susținerea referinței, că reieșind din analiza argumentelor

invocate în recurs, se atestă că acestea se întemeiază doar pe critica modului în

care instanțele de fond au apreciat circumstanțele cauzei, or, potrivit

descriptivului deciziei instanței de apel, se atestă că instanța de apel în mod

concludent a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis din

considerentele ce urmează.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

16

După cum rezultă din conținutul cererii de recurs declarată în speță,

aceasta este bazată pe temeiurile pentru recurs prevăzute la art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) Cod de procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și apel atunci când 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; 8) nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând textul deciziei contestate prin prisma argumentelor invocate

în recurs și temeiurilor de casare nominalizate, Colegiul penal constată că

criticile aduse de către titularul cererii de recurs și-au găsit confirmare în speța

dedusă judecății, iar hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată,

deoarece la o nouă rundă a procedurilor de judecare a cauzei în ordine de apel,

nu au fost respectate pe deplin prevederile procesual penale cu privire la

rejudecarea cauzei.

În acest context instanța de recurs menționează, că conform art. 414

Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să

se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt:

dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost

săvârșită de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost

apreciate prin prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept

procesual, penal sau administrativ au fost corect aplicate, hotărârea adoptată

urmând să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de

fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a

verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în

vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

17

motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea

ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

Totodată, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că potrivit art. 436

alin. (2) Cod de procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile

instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne

cea care a existat la soluționarea recursului.

În conformitate cu art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei

de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt

obligatorii, nu au fost respectate pe deplin la judecarea cauzei în apel, iar erorile

admise nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs, întrucât decizia

contestată nu conține motive clare pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Având în vedere prevederile legale citate, Colegiul penal lărgit remarcă,

faptul că în speța dedusă judecății, prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție din 22 ianuarie 2019, decizia instanței de apel a fost casată

total cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

Astfel, în decizia instanței de recurs de remitere a cauzei la rejudecare au

fost date indicații clare, în privința cărora instanța de apel la o nouă rejudecare

urma să se expună și să țină cont, însă contrar acestor indicații, aspectele

evidențiate au fost lăsate fără soluționare sau examinate superficial.

După cum rezultă din materialele cauzei, potrivit rechizitoriului

Ialăi Maxim a fost pus sub învinuire în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, fiindu-i

incriminată însușirea în total a sumelor bănești de 234 403 lei, prin ce i-a cauzat

lui Mîrzac Elena daune în proporții deosebit de mari.

În conexiunea celor menționate mai sus, instanța de recurs remarcă

faptul că potrivit sentinței, Ialăi Maxim a fost condamnat în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, fiind dispusă încasarea din contul lui Ialăi Maxim în

beneficiul lui Mîrzac Elena, prejudiciul material în sumă de 74 709 lei, precum

și în beneficiul lui Guștiuc-Beșliu Igor, prejudiciul material în sumă de 7 124 lei.

Judecând apelul declarat de către inculpatul Ialăi Maxim, potrivit deciziei

atacate cu recurs, instanța de apel a ajuns la concluzia admiterii acestuia și

casând parțial sentința primei instanțe, inclusiv din oficiu în baza art. 409

alin. (2) Cod de procedură penală, a pronunțat o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Ialăi Maxim a fost recunoscut vinovat

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, fiind dispusă

încasarea din contul lui Ialăi Maxim în beneficiul lui Mîrzac Elena suma de

15 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, precum și în beneficiul lui

18

Guștiuc-Beșliu Igor suma de 3 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral. În rest,

celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute fără modificări.

Conform practicii judiciare constante, una din condițiile adoptării unei

sentințe legale este corespunderea părții descriptive a ei cu circumstanțele

constatate în ședința de judecată. La întocmirea ei, instanța trebuie să

îndeplinească cerințele art. 394 Cod de procedură penală și să soluționeze toate

chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală, în aceeași

consecutivitate.

Totodată, la adoptarea sentinței în cauzele cu mai multe episoade, e

rezonabilă expunerea circumstanțelor infracțiunii constatate, luându-se în

considerație cronologia evenimentelor și probele ce susțin concluziile instanței

privind vinovăția și aprecierea juridică a faptei, pe fiecare episod sau

infracțiune aparte.

În acest caz, după aprecierea probelor și încadrarea juridică a acțiunilor

vinovatului pe episoade, instanța, la motivarea sentinței, urmează să

argumenteze concluzia generală privind volumul învinuirii dovedite în totul în

privința inculpatului și privind încadrarea juridică a acțiunilor acestuia.

Având în vedere dezideratele expuse, Colegiul penal lărgit atestă că la

constatarea faptelor ca fiind dovedite în sarcina inculpatului, instanța de apel

nu a respectat aceste prescripții, din considerentele ce urmează.

Astfel, deși instanța de apel a concluzionat că „.....la materialele dosarului

este anexată hotărârea irevocabilă a Judecătoriei Botanica, XXXXX nr. 2-

1410/13 din 17 iunie 2013 privind încasarea din contul lui Ialăi Maxim în

beneficiul lui Mîrzac Elena a datoriei în sumă de 152 570 lei, rezultă cu

certitudine că sumele indicate în recipisele din 29 decembrie 2011 – 4 000 euro și

din 29 decembrie 2011 – 5 500 euro, sunt sume care deja au fost încasate în ordine

civilă și acestea nici nu pot fi puse la baza învinuirii lui Ialăi Maxim, dat fiind că

s-a stabilit natura juridică civilă a raporturilor de drept respective” și din acest

considerent a exclus din învinuire episodul din 29 decembrie 2011, în

continuare stabilind o nouă stare de fapt, indicată în pct. 7), 7.1) din prezenta

decizie, și a încadrat celelalte acțiuni ale inculpatului Ialăi Maxim în baza

art. 190 alin. (4) Cod penal, escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită în proporții mari.

În acest sens, Colegiul penal lărgit constată că suma de 234 403 lei,

incriminată în învinuirea inculpatului Ialăi Maxim pentru dobândirea ilicită

prin înșelăciune și abuz de încredere a mijloacelor financiare ale lui Mîrzac

Elena și Guștiuc-Beșliu Igor, care are în principiu aceeași origine, a fost

delimitată de către instanța de apel în sume care sunt de natură juridică civilă

– 152 570 lei, și sume care constituie o infracțiune – 81 833 lei, fără a indica

motivele care au stat la baza acestei demarcări și fără a explica esența excluderii

19

a unor sume din rechizitoriu și apreciate ca fiind de caracter civil unele, și de

caracter penal, altele.

Colegiul penal lărgit atestă că aceste constatări ale instanței de apel

poartă un caracter contradictoriu, ori deși pe de o parte instanța reține că suma

de 152 570 lei (constituită din sumele indicate în recipisele din 29 decembrie

2011 – 4 000 euro, și din 29 decembrie 2011 – 5 500 euro), este o sumă în privința

căreia s-a stabilit natura juridică civilă a raporturilor de drept, pe de altă parte

instanța de apel conchide că cealaltă sumă de 81 833 lei, a fost însușită de către

inculpatul Ialăi Maxim de la Mîrzac Elena, prin înșelăciune și abuz de încredere,

deoarece acesta nu și-a onorat angajamentele asumate prin contractele de

împrumut încheiate în acest sens.

Având în vedere că această cauză penală se află în a două rundă a

procedurilor de apel, Colegiul penal lărgit accentuează că prin decizia

anterioară a instanței de recurs ordinar, au fost evidențiate aspectele referitor

la faptul că instanța de apel nu a verificat toate circumstanțele dacă în speță

persistă principiul puterii lucrului judecat, în contextul în care aceasta a conchis

că suma de 172 320, 24 lei, nu a fost inclusă în suma de 234 403 lei, or, acest

fapt ar împedica nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat, având

același obiect, aceeași cauză și fiind înfăptuit între aceleași părți, ci și

contrazicerea între două hotărâri judecătorești, aspecte care au fost trecute cu

vederea de către instanța de apel investită cu rejudecarea cauzei în ordine de

apel, repetând aceleași erori evidențiate anterior de către instanța superioară.

Sub un alt aspect, Colegiul penal lărgit evidențiază că, instanța de apel,

constatând vinovăția inculpatului Ialăi Maxim în baza art. 190 alin. (4)

Cod penal, în conținutul deciziei s-a limitat doar la enumerarea probelor

examinate în cadrul instanței de apel cu descrierea conținutului acestora, însă

fără aprecierea lor conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală și

fără a indica care dintre acestea demonstrează vinovăția lui Ialăi Maxim pentru

fiecare episod în parte.

Așadar, urmează a se accentua, că potrivit prevederilor art. 394 Cod de

procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să

cuprindă probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată,

precum și argumentarea motivelor admiterii sau respingerii probelor

prezentate atât de învinuire, cât și de apărare.

În orice caz, se supun analizei toate probele examinate în ședință,

indiferent de faptul că sunt cuprinse în cauza penală sau au fost prezentate de

către părți direct în ședință.

La examinarea cauzei în privința inculpatului care este acuzat de

săvârșirea mai multor episoade, sentința trebuie să conțină analiza probelor

privind fiecare episod.

20

Având în vedere aceste prescripții, Colegiul penal lărgit constată că

decizia recurată nu conține argumentarea vinovăției inculpatului prin prisma

probatoriului anexat la dosar și cercetat în ședința de judecată, așa cum

prevede art. 101 Cod de procedură penală, mai întâi fiecare probă din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele

în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, iar o asemenea modalitate

de motivare a deciziei afectează în mod direct dreptul la un proces echitabil al

inculpatului în contextul în care vinovăția acestuia a fost constatată în lipsa unei

verificări și aprecieri corespunzătoare rigorilor legii a probelor.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, efectul

articolului 6 § 1 din Convenție este, inter alia, de a plasa un „tribunal” sub o

obligație de a efectua o examinare adecvată a declarațiilor, argumentelor și

probelor, fără a prejudicia evaluarea acestora sau a faptului dacă ele sunt

relevante pentru decizia sa, având în vedere că Curtea nu este chemată să

examineze faptul dacă argumentele sunt întrunite în mod adecvat (a se vedea

Perez c. Franței [GC], nr. 47287/99, § 80, CEDO 2004-I, și Buzescu v. Romania,

nr. 61302/00, § 63, 24 mai 2005).

În cauza Fomin împotriva Moldovei (cererea nr. 36755/06) din

11 octombrie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că este

în primul rând rolul instanțelor judecătorești naționale să decidă asupra

admisibilității probelor, precum și asupra relevanței și ponderii acestora

pentru pronunțarea deciziei judecătorești.

În cauza Suominen împotriva Finlandei din 01 iulie 2003, § 37, Înalta Curte

a remarcat, că „…rolul unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele

au fost auzite. Mai mult, o decizie motivată oferă părții posibilitatea de a o

contesta, precum și posibilitatea ca decizia să fie revizuită de către o instanță de

recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public

al administrării justiției (a se vedea și cauza Hirvisaari c. Finlandei, nr. 49684/99,

Prin prisma legislației procesual-penale și jurisprudenței naționale,

verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea

veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține

proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor

administrate, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei de proveniență a

probelor.

Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor

probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele procesului penal.

Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și mijloacele de probă din

care au fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor

procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, cât și printr-o analiză

21

logică a conținutului probei, a coroborării lor. Într-o hotărâre este necesar nu

numai de a enumera probele, dar și de a expune esența acestor și legătura lor cu

conținutul altor probe care în ansamblu confirmă sau infirmă o circumstanță pe

cauză, de a argumenta de ce unele probe sunt admise, iar altele respinse.

Astfel, instanța de recurs menționează că aprecierea probelor este unul

din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul

volum de muncă depusă de către organele de urmărire penală, de instanțele

judecătorești, cât și de părțile din proces, se finalizează prin soluția ce va fi dată

în urma acestei activități.

Generalizând cele expuse supra, Colegiul constată că în speța discutată

și-au găsit confirmare temeiurile pentru recurs prevăzute în art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) Cod de procedură penală, ceea ce duce la casarea deciziei instanței de

apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de

judecată, în cadrul căreia urmează a fi apreciate toate probele în cumul, la justa

lor valoare pentru adoptarea unei soluții corecte, deoarece aceste erori nu pot

fi corectate de instanța de recurs.

Totodată, Colegiul penal lărgit conchide că recursul declarat de apărare,

urmează a fi admis de asemenea din motivul oferirii de către instanța de apel a

unei motivări insuficiente asupra argumentelor invocate în apelul inculpatului

Ialăi Maxim, fără a ține cont de practica judiciară constantă și jurisprudența

CtEDO la acest capitol, în cadrul rejudecării cauzei instanța de apel urmând să

examineze cauza inclusiv și în această parte complet, obiectiv și multilateral,

ținând cont de principiul contradictorialității, conform art. 24, 314 Cod de

procedură penală, precum și de motivele invocate, în vederea asigurării

dreptului lor la un proces echitabil, cu oferirea răspunsurilor asupra tuturor

argumentelor părților.

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture

erorile menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei

de casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de

procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o

apreciere obiectivă probelor administrate în cauză, având în vedere

prevederile art. 93, 95, 101 Cod de procedură penală, să cerceteze amănunțit

aspectele învinuirii înaintate, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate

în apel și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală,

întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art. 417 Cod de

procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

22

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Bîrcă Ludmila în

numele inculpatului, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 08 mai 2019, în cauza penală în privința lui Ialăi Maxim XXXXX și

dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 19 martie 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

23