1ra-31/21 — art. 326 alin. 3 lit. a CP

1ra-31/21 — art. 326 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-31/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 februarie 2021 XXXXX

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Boico Victor,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursurile

ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău,

Sâli Radu și de către inculpatul Caliniuc Ion împreună cu avocatul Avornic Gheorghe,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 august 2019 și

sentinței Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din 03 august 2018, în cauza penală

în privința lui

Caliniuc Ion XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 09.11.2015 – 03.08.2018;

Instanța de apel: 30.08.2018 – 20.08.2019;

Instanța de recurs: 06.05.2020 – 02.02.2021.

A C O N S T A T A T:

Caliniuc Ion a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 326 alin. (3) lit. a)

Cod penal, la 5 (cinci) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

A fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea procurorului cu privire la

dispunerea confiscării speciale a sumei de 417 400 (patru sute șaptesprezece mii,

patru sute) lei din contul lui Caliniuc Ion.

A fost admisă acțiunea civilă înaintată de către XXXXX, fiind dispusă încasarea

din contul lui Caliniuc Ion în beneficiul lui XXXXX, prejudiciul material cauzat prin

infracțiune în sumă de 16 000 euro, convertiți în lei moldovenești la momentul

executării.

1

21 octombrie 2014, cet. Sîrbu Stanislav a fost reținut de către colaboratorii

Ministerului Afacerilor Interne, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 2171 Cod penal, și ulterior, în perioada imediat următoare, Caliniuc Ion

susținând că are influență asupra persoanelor cu funcție publică din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne și a procurorilor care gestionează cauza penală și îi

poate determina să-l elibereze pe Sîrbu Stanislav și să înceteze urmărirea penală în

privința acestuia, aflându-se în apartamentul XXXXX din str. XXXXXXXXXX din

XXXXX, a pretins și primit personal de la cet. XXXXX, care este concubina lui Sîrbu

Stanislav, bani în sumă de 20 000 euro, ceea ce în perioada respectivă conform

cursului oficial mediu al BNM, constituia suma de 417 400 lei, care potrivit art. 126

Cod penal, reprezintă proporții deosebit de mari. Ulterior, din suma menționată a

restituit lui XXXXX mijloace financiare în sumă de 4 000 euro, sub pretextul că vor fi

necesare mai târziu.

În continuare, cauza penală în privința lui Sîrbu Stanislav, a fost expediată

pentru examinare în fond Judecătoriei Ciocana XXXXX.

Caliniuc Ion, continuându-și acțiunile infracționale, la 16 mai 2015,

aflându-se în apartamentul XXXXX din str. XXXXXXXXXX din XXXXX, a susținut deja

că are influență asupra judecătorului care examinează cauza penală în privința lui

Sîrbu Stanislav și contra sumei de 4 000 euro, restituită anterior, poate determina

judecătorul să adopte o sentință prin care lui Sîrbu Stanislav să-i fie aplicată

pedeapsa minimă pentru infracțiunea săvârșită.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 326 alin. (3) lit. a)

Cod penal, pretinderea și primirea de bani personal, pentru sine sau pentru o altă

persoană, săvârșite intenționat de către o persoană care are influență sau care susține

că are influență asupra unui funcționar, în scopul de a-l face să îndeplinească acțiuni

ce intră în obligațiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu

săvârșite cu primirea de bunuri în proporții deosebit de mari.

acesteia, în partea respingerii solicitării privind confiscarea specială și pronunțarea

unei noi hotărâri în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care să fie dispusă confiscarea specială a sumei de 417 400 din contul lui

Caliniuc Ion, conform art. 106 alin. (2) lit. b) Cod penal.

În motivarea apelului acuzarea a invocat, că prima instanță neîntemeiat a

respins solicitarea privind confiscarea specială din contul lui Caliniuc Ion a sumei

de 20 000 euro, instituind obligativitatea aplicării sechestrului și recunoașterii în

calitate de corpuri delicte a sumei de bani, drept condiții pentru aplicarea confiscării

speciale.

solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

2

stabilit pentru prima instanță, prin care Caliniuc Ion să fie achitat din motiv că nu

s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În motivarea apelului apărarea a invocat, că în lipsa unor probe pertinente,

concludente și utile, prima instanță a dat o apreciere greșită circumstanțelor de fapt

și eronat a reținut faptul că Caliniuc Ion, a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 326

alin. (3) lit. a) Cod penal.

A menționat, că prima instanță stabilind vinovăția inculpatului Caliniuc Ion în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, nu a indicat

toate circumstanțele de fapt care să confirme latura obiectivă a infracțiunii

incriminate, și anume data, locul, mijloacele și modul de săvârșire a acesteia, și astfel

consideră că prima instanță a adoptat o sentință arbitrară și ilegală.

A mai indicat, că nu este clar, care este acea perioadă imediat următoare

reținută în fapta inculpatului, când Caliniuc Ion ar fi susținut că are influență asupra

persoanelor cu funcție publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a

procurorilor.

De asemenea, a susținut că martorii acuzării nu au declarat că Caliniuc Ion ar

fi susținut că are influență asupra persoanelor cu funcție publică, precum și nu este

clar faptul când inculpatul i-ar fi restituit lui XXXXX suma de 4 000 euro.

Consideră, că dacă instanța de judecată indică în sentința de condamnare,

circumstanțe cu un caracter imprecis, rezultă că nu există probe concludente și utile,

care să confirme această circumstanță.

A mai susținut apărarea, că în cadrul cercetării judecătorești, din înregistrarea

video nu s-a dovedit faptul aflării lui Caliniuc Ion, la 16 mai 2015, în apartamentul

XXXXX din blocul XXXXX, situat în XXXXX, str. XXXXX, astfel precizând că prima

instanță, la adoptarea soluției, a ignorat prevederile art. 101 alin. (5) Cod de

procedură penală.

Inculpatul Caliniuc Ion nu și-a recunoscut vocea din înregistrările audio, iar

referitor la stenograma discuției efectuată dintre XXXXX și inculpat, care ar fi avut

loc la 16 mai 2015, a precizat apărarea că ultima nu a fost audiată pentru a confirma

sau infirma faptul dacă între ea și inculpatul Caliniuc Ion a avut loc o astfel de

discuție.

În acest sens, apărarea a susținut că atât la faza urmăririi penale, precum și în

cadrul cercetării judecătorești, XXXXX urma a fie audiată referitor la detaliile

discuției purtate dintre aceasta și Caliniuc Ion pentru a clarifica unele circumstanțe

de fapt a discuțiilor acestora, al căror sens poate fi interpretat diferit. Or, din

înregistrarea audio nu rezultă că la 16 mai 2015, Caliniuc Ion aflându-se la

domiciliul lui XXXXX, ar fi susținut în fața acesteia că are influență asupra

judecătorului care examinează cauza penală în privința lui Sîrbu Stanislav și contra

sumei de 4 000 euro, care a fost restituită anterior, poate determina judecătorul să

3

adopte o sentință prin care lui Sîrbu Stanislav, să-i fie aplicată o pedeapsă minimă

pentru infracțiunea săvârșită.

Fiind audiată la faza urmăririi penale, precum și în cadrul ședinței de judecată,

XXXXX nu a declarat despre faptul că la 16 mai 2015, Caliniuc Ion s-a aflat la

domiciliul său și i-a comunicat că acesta are influență asupra judecătorului care

examinează cauza penală în privința lui Sîrbu Stanislav.

A conchis apărarea, că sentința de condamnare adoptată în privința lui

Caliniuc Ion, nu se bazează pe careva probe pertinente, deoarece probele indicate în

sentință, nu confirmă vinovăția lui Caliniuc Ion în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, iar toate dubiile în probarea învinuirii care nu

pot fi înlăturate, se interpretează în favoarea inculpatului.

Apărarea a evidențiat divergențele care se conțin în declarațiile martorilor

acuzării date la faza urmăririi penale, și cele din cadrul ședinței de judecată, astfel

făcând referire la conținutul procesului-verbal de primire a plângerii din 07 mai

2015, procesul-verbal de audiere suplimentară a martorului XXXXX din 08 mai

2015, declarațiile martorului XXXXX date în ședința de judecată, declarațiile

martorului Sîrbu Vasile, declarațiile martorului Ciocanu Nicolae și declarațiile

martorului Șabazov Evghenii.

a fost respins apelul procurorului, admis apelul avocatului Gafton Vasile în numele

inculpatului, casată parțial sentința, în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea

unei noi hotărâri, în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță

prin care:

Lui Caliniuc Ion recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 326 alin. (3)

lit. a) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 4 000

unități convenționale, echivalentul a 80 000 lei.

În rest, dispozițiile sentinței au fost menținute.

5.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a indicat că

inculpatul Caliniuc Ion, deși nu a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, pretinderea și primirea de bani

personal, pentru sine sau pentru o altă persoană, săvârșite intenționat de către o

persoană care are influență sau care susține că are influență asupra unui funcționar,

în scopul de a-l face să îndeplinească acțiuni ce intră în obligațiile lui de serviciu,

indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite cu primirea de bunuri în

proporții deosebit de mari, vinovăția acestuia se dovedește prin cumulul de probe

pertinente, concludente, utile și veridice, care coroborează între ele, și anume,

declarațiile martorului XXXXX; declarațiile martorului Sîrbu Vasile; declarațiile

martorului Sîrbu Larisa; declarațiile martorului Ciocanu Nicolae; procesul-verbal

privind consemnarea măsurilor speciale de investigație – documentarea cu ajutorul

metodelor și mijloacelor tehnice, interceptarea și înregistrarea comunicărilor și

4

imaginilor din 07 august 2015 (f.d.95-104, Vol.I); procesele-verbale privind

consemnarea măsurilor speciale de investigație – interceptarea și înregistrarea

comunicărilor din 07 august 2015 (f.d.40-49; 69-76, Vol.I); procesul-verbal de

cercetare din 12 august 2015, a actelor prezentate benevol de către XXXXX (f.d.123-

129, Vol.I); raportul de expertiză judiciară nr. 397 din 29 iunie 2017 (f.d.62-71,

Vol.II).

Instanța de apel a constatat, că Caliniuc Ion a săvârșit infracțiunea

incriminată, iar acțiunile inculpatului au fost corect calificate de către prima instanță

în baza art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, pretinderea și primirea de bani personal,

pentru sine sau pentru o altă persoană, săvârșite intenționat de către o persoană

care are influență sau care susține că are influență asupra unui funcționar, în scopul

de a-l face să îndeplinească acțiuni ce intră în obligațiile lui de serviciu, indiferent

dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite cu primirea de bunuri în proporții

deosebit de mari, or, la materialele cauzei sunt anexate suficiente probe care indică

cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate.

Instanța de apel a precizat, că prima instanță a stabilit prezența laturii

obiective în acțiunile inculpatului Caliniuc Ion, care se manifestă prin primirea

sumei de 20 000 euro de la XXXXX, susținând că are influență asupra procurorului

și judecătorului în vederea eliberării lui Sîrbu Stanislav.

De asemenea, prima instanță a stabilit și prezența obiectului juridic al

infracțiunii incriminate, manifestat prin acțiunile inculpatului Caliniuc Ion care au

atentat la relațiile sociale ce reglementează buna funcționare a serviciilor publice a

căror desfășurare normală implică combaterea și reprimarea faptelor acelor

persoane care, speculând influența lor pe lângă un funcționar și creează o stare de

neîncredere în corectitudinea funcționarilor, lăsând să se creadă că aceștia ar putea

fi corupți și determinați să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuțiile lor de

serviciu, iar cu referire la prezența laturii subiective în acțiunile inculpatului

Caliniuc Ion privind infracțiunea de trafic de influență, s-a stabilit intenția ultimului

de a exercita influență în viitor asupra factorului de decizie în vederea eliberării lui

Sîrbu Stanislav, mizând pe anumite circumstanțe.

Instanța de apel a menționat că prima instanță corect a conchis asupra

faptului că infracțiunea de trafic de influență este una formală și se consumă din

momentul săvârșirii uneia dintre modalitățile normative care desemnează fapta de

trafic de influență, adică din momentul pretinderii, acceptării, primirii în întregime

a remunerației ilicite.

În opinia instanței de apel, prima instanță just a concluzionat că în acțiunile

inculpatului Caliniuc Ion sunt prezente elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de influență, or, aceste concluzii sunt întemeiate pe probe, și anume,

procesul-verbal privind consemnarea măsurilor speciale de investigație –

documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice, interceptarea și

5

înregistrarea comunicărilor și imaginilor din 07 august 2015 (f.d.95-104, Vol.I);

procesele-verbale privind consemnarea măsurilor speciale de investigație –

interceptarea și înregistrarea comunicărilor din 07 august 2015 (f.d.40-49; 69-76,

Vol.I), care coroborează cu declarațiile martorilor XXXXX, Sîrbu Vasile și

Sîrbu Larisa.

Instanța de apel a apreciat ca fiind nefondate alegațiile părții apărării precum

că prima instanță nu a motivat respingerea probelor și argumentelor acestuia,

menționând în acest sens, că prima instanță a dat apreciere poziției și argumentelor

apărării, concluzionând asupra respingerii alegațiilor acestuia cu privire la

achitarea inculpatului Caliniuc Ion învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii și lipsa probelor care să confirme fapta infracțională, stabilind că la

materialele cauzei penale au fost administrate suficiente probe care dovedesc că

anume inculpatul Caliniuc Ion a săvârșit infracțiunea incriminată.

La fel, instanța de apel a menționat că nu pot fi reținute nici alegațiile părții

apărării potrivit cărora s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin admiterea

demersului de către prima instanță cu privire la dispunerea efectuării unei expertize

tehnice referitor la probele acuzării dobândite conform art. 1328-13210 Cod de

procedură penală, întrucât nu au fost incluse întrebările pentru experți dacă în

înregistrările pe fonogramele de pe purtătorii electronici prezentate instanței în

calitate de probe este înregistrată vocea lui Caliniuc Ion și XXXXX sau altor persoane,

or, din procesul-verbal al ședinței de judecată se atestă că demersul apărării privind

dispunerea efectuării expertize tehnice referitor la probele acuzării dobândite în

condițiile art. 1328-13210 Cod de procedură penală, a fost soluționat de către prima

instanță în urma dezbaterii acestei chestiuni în cadrul mai multor ședințe de

judecată, și părțile au beneficiat de un proces contradictoriu, fiindu-le acordată

posibilitatea să prezinte întrebările față de experți, inclusiv să conteste concluzia

raportului de expertiză dacă nu sunt de acord cu aceasta.

Cu referire la dezacordul apărării privind admiterea acțiunii civile înaintată

de XXXXX, instanța de apel a reținut concluziile primei instanțe care a indicat că în

cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit cert că inculpatul Caliniuc Ion a pretins și

a primit de la XXXXX suma de 20 000 euro, dintre care suma de 4 000 euro a

restituit-o, din care motiv, instanța de apel a conchis că prima instanță just a

concluzionat în privința dispunerii încasării din contul lui Caliniuc Ion în beneficiul

lui XXXXX, prejudiciul material cauzat prin infracțiune în sumă de 16 000 euro,

convertiți în lei moldovenești la momentul executării.

În ceea ce privește stabilirea categoriei și termenului pedepsei aplicate

inculpatului Caliniuc Ion de către prima instanță, instanța de apel a apreciat ca fiind

una prea aspră, reținând că modalitatea de executare și cuantumul pedepsei

6

stabilite inculpatului, nu corespunde principiului proporționalității, luând în

considerație fapta săvârșită și urmările produse.

Instanța de apel a apreciat ca fiind eronată concluzia primei instanțe potrivit

căreia scopul pedepsei penale poate fi realizat doar prin izolarea inculpatului de

societate, menționând în acest sens că un rol primordial în aprecierea stabilirii și

aplicării pedepsei, îl are pericolul social al faptei, sens în care valorile ocrotite de

legea penală prin incriminarea faptelor trebuie evidențiate atât pentru restabilirea

ordinii de drept, cât și pentru educarea vinovatului.

Prin urmare, reținând prevederile art. 7, 61, 75-78 Cod penal și luând în

considerație personalitatea inculpatului, care anterior nu a fost judecat, are studii

superioare, este angajat în câmpul muncii, are la întreținere doi copii minori, nu a

fost implicat în careva alte activități ilegale, instanța de apel a conchis că inculpatul

Caliniuc Ion urmează a fi condamnat în baza art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu

aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare, în limitele sancțiunii prevăzute de

art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Referitor la criticile invocate de către acuzatorul de stat în privința respingerii

confiscării din contul inculpatului Caliniuc Ion a sumei de 417 400 lei, instanța de

apel le-a respins ca fiind neîntemeiate, apreciind ca fiind justă concluzia primei

instanțe în acest sens.

Instanța de apel, reținând prevederile art. 106 alin. (2) lit. b) Cod penal, a

indicat că prima instanță corect a conchis că solicitarea procurorului privind

aplicarea confiscării speciale asupra sumei de 417 400 lei, nu întrunește condițiile

prevăzute de art. 106 Cod penal, menționând în acest sens și faptul că în privința

acestei sume, nu a fost aplicat sechestrul și nici nu a fost recunoscută ca corp delict.

art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicitând casarea acesteia cu

menținerea sentinței primei instanțe în partea stabilirii pedepsei și rejudecarea

cauzei în instanța de apel, în partea respingerii solicitării cu privire la aplicarea

confiscării speciale, conform art. 106 Cod penal.

În argumentarea recursului acuzatorul de stat invocă că decizia instanței de

apel este neîntemeiată în partea stabilirii pedepsei inculpatului Caliniuc Ion, și în

partea soluționării chestiunii privind aplicarea confiscării speciale conform art. 106

Cod penal.

Susține că prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61 și

75 Cod penal, și astfel a aplicat o pedeapsă în limitele legii, iar în sentință sunt

indicate datele cu privire la personalitatea inculpatului și circumstanțele care

influențează asupra pedepsei, luându-se în considerație gravitatea infracțiunii

săvârșite care potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal, face parte din categoria celor grave.

7

Consideră acuzarea, că prima instanță corect a stabilit categoria și termenul

pedepsei, concluzionând că scopul pedepsei penale, în speță, va fi realizat prin

aplicarea unei pedepse cu închisoare.

Cu referire la soluționarea chestiunii cu privire la corpurile delicte și aplicarea

confiscării speciale a bunurilor utilizate la săvârșirea infracțiunii, susține că

instanțele de fond nu au acordat deplină eficiență prevederilor art. 98 alin. (1), 106

Cod penal.

Astfel, indică acuzarea că în speță, inculpatul Caliniuc Ion a fost recunoscut

vinovat de faptul că activând în funcție publică, prin trafic de influență, a pretins

suma de 20 000 euro, și a primit personal de la Caziuc Ana, suma de 16 000 euro,

echivalentul a 417 400 lei.

Prin urmare, precizează că prin ordonanțele de recunoaștere și anexare a

documentelor drept mijloc material de probe și a corpurilor delicte la cauza penală

din 10 august 2015, au fost recunoscute în calitate de corpuri delicte: CD-R

„BARGES” nr. 1616/1 – un fișier video „2015-5-16 7-34-57 invia” și CD-R „BARGES”

nr. 1617/1 – un fișier audio „voice005 28.05.2015”, care conțin înregistrările video

și audio a întâlnirilor dintre XXXXX și Caliniuc Ion din 16 mai 2015 (ap. 7 din str.

XXXXX, 6, XXXXX) și din 28 mai 2015 (str. Cosmonauților, 9, XXXXX), care au fost

documentate prin intermediul tehnicii speciale audio/video și CD-R-ul de model

„ESPERANZA” cu număr de inventar DAO 1537/15 care conține comunicările

telefonice purtate de către Caliniuc Ion de la postul de telefon 060600716

pertinente pentru prezenta cauză penală și CD-R-ul de model „ESPERANZA” cu

număr de inventar a DAO 1538/15 care conține comunicările telefonice purtate de

către XXXXX de la postul de telefon 079061282 pertinente pentru prezenta cauză

penală, prin care se constată pretinderea sumei de 20 000 euro și primirea de către

Caliniuc Ion a sumei de 16 000 euro de la XXXXX.

În acest sens, invocând prevederile art. 106 alin. (1), (2) lit. a), b) Cod penal,

susține acuzarea că prima instanță, contrar prevederilor legale a respins solicitarea

privind aplicarea confiscării speciale, or, în speță, cu certitudine s-a stabilit că suma

de 20 000 euro, au fost utilizați și destinați pentru săvârșirea infracțiunii

incriminate inculpatului.

recurs împotriva hotărârilor instanțelor de fond, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6),

8) Cod de procedură penală, solicitând casarea acestora, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin

care Caliniuc Ion să fie achitat, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii, cu respingerea acțiunii civile înaintată de XXXXX.

În argumentarea recursului invocă că argumentele apărării, nu au fost

apreciate de către instanța de apel, aceasta limitându-se doar la enumerarea

probelor acuzării.

8

Susțin că fapta incriminată inculpatului Caliniuc Ion, nu a fost stabilită în

conformitate cu prevederile legale, întrucât acuzarea s-a bazat pe rezultatele

măsurilor speciale de investigații, desfășurate în conformitate cu art. 1328-13210

Cod de procedură penală și care s-au materializat în următoarele acte:

procesul-verbal privind consemnarea măsurilor speciale de investigație –

documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice, interceptarea și

înregistrarea comunicărilor și imaginilor din 07 august 2015, și procesele-verbale

privind consemnarea măsurilor speciale de investigație – interceptarea și

înregistrarea comunicărilor și imaginilor din 07 august 2015.

În acest sens, precizează că potrivit pct. 2 al concluziilor Raportului de

expertiză judiciară nr. 397 din 29 iunie 2017 al CNEJ, se atestă că înregistrările audio

și audio/video memorizate pe cei 2 purtători de informație, CD-R de model

„BARGES”, sunt copii, or, obiect al unei expertize judiciare poate fi doar purtătorul

de informație prezentat în original, expertului judiciar.

În practică, expertul judiciar cercetând originalul purtătorului de informație

primar, poate stabili prin intermediul programelor soft specializate, dacă discuția

redată sau imaginea vizualizată, au avut careva intervenții neautorizate, și astfel

consideră recurenții că Raportul de expertiză judiciară nr. 397 din 29 iunie 2017, nu

are nici o valoare probantă.

De asemenea, precizează că expertul judiciar nu putea să ofere o concluzie la

pct. 1, referitor la lipsa semnelor de montaj în înregistrările date, întrucât acestuia

i-au fost prezentate copii ale purtătorilor de informații, iar instanțele de fond nu au

pus în discuție această circumstanță pentru a fi elucidată.

Consideră recurenții că prin prisma prevederilor art. 13211 Cod de procedură

penală, instanța de judecată urma să dispună din oficiu o expertiză suplimentară

pentru a garanta respectarea dreptului la apărare a inculpatului, care nu a putut fi

exercitat.

Aceeași situație se referă și pentru purtătorul de informație care conține

imagini audio/video din interiorul apartamentului lui XXXXX, din care se pretinde

că inculpatul îi solicită bani în sumă de 20 000 euro, pentru a clarifica situația lui

Sîrbu Stanislav. Din imaginile video de pe acest CD, nu se observă persoanele care

poartă discuția, inculpatul nu este vizualizat, nu este clară perioada de timp și unde

exact au fost purtate aceste discuții, precum și între care persoane.

Astfel, consideră recurenții că instanțele de fond urmau să excludă și să

aprecieze critic aceste probe.

Mai susțin, că în acțiunile lui Caliniuc Ion, lipsesc elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență.

Menționează recurenții că în speță, se constată că inculpatul nu a cerut bani

de la XXXXX, în contextul în care organul de urmărire penală nu a organizat un

flagrant delict pentru controlul transmiterii banilor, or, potrivit faptei reținute în

9

privința lui Caliniuc Ion, s-a stabilit că acesta a pretins de la XXXXX, suma de 20 000

euro, la scurt timp după reținerea lui Sîrbu Stanislav, bani primiți în noiembrie 2014

de la aceasta, iar ulterior, conform procesului-verbal de primire a actului de sesizare

din 07 mai 2015, rezultă că XXXXX a depus o plângere, prin care se atestă că

următoarea ședință de judecată în cazul lui Sîrbu Stanislav, urma să fie la 14 mai

2015.

Indică, că există divergențe între declarațiile martorului XXXXX, despre

transmiterea banilor, date la faza de urmărire penală, și cele din cadrul ședinei de

judecată, precum și între declarațiile date de Sîrbu Stanislav.

De asemenea, invocă că instanțele de fond nu au stabilit faptul cum au avut loc

discuțiile telefonice purtate între Caliniuc Ion și XXXXX, întrucât inculpatul în

perioada 01 octombrie 2014 – 31 decembrie 2014, nu s-a aflat pe teritoriul XXXXX,

acesta fiind detașat în or. Cahul, pentru a exercita funcția de șef Direcție Agenția

ecologică Cahul, or, în acest sens, organul de urmărire penală urma să întreprindă

acțiuni legale pentru înlăturarea circumstanțelor susținute de inculpat, prin

obținerea informațiilor de la operatorii de telefonie mobilă cu privire la punctele de

acces și antenele prin care se stabilesc interconexiunile telefonice dintre numerele

de telefon ce aparțin lui XXXXX și Caliniuc Ion.

Cu referire la acțiunea civilă înaintată de XXXXX, indică recurenții că acțiunea

civilă în procesul penal poate să fie depusă doar de partea civilă, iar persoana se

recunoaște în calitate de parte civilă, prin ordonanța organului de urmărire penală

sau prin încheierea instanței de judecată, cu comunicarea drepturilor și obligațiilor

acesteia prevăzute la art. 62 Cod de procedură penală.

Reieșind din prevederile art. 61 alin. (2), 221 alin. (1), 222 alin. (1) Cod de

procedură penală, precizează că XXXXX, nu a fost recunoscută în calitate de parte

civilă, or, la materialele cauzei nu există o ordonanță a organului de urmărire penală

sau o încheiere a instanței de judecată, prin care aceasta să fie recunoscută în

calitate de parte civilă. La caz, XXXXX a fost audiată în calitate de martor.

Concluzionează, că de fapt, martorul XXXXX, este în drept să solicite doar

compensarea cheltuielilor judiciare care se compun din sume bănești necesare

pentru a se deplasa la organul de urmărire penală sau instanța de judecată; careva

cheltuieli de cazare, dacă au fost suportate; un eventual salariu mediu ratat;

cheltuieli de reparare, restabilire a obiectelor deteriorate în urma utilizării lor în

cadrul acțiunilor procesuale la cererea instanței sau organelor de urmărire penală.

Astfel, invocând prevederile art. 90 alin. (12) pct. 12), 227 alin. (2) pct. 1), 228

alin. (1) Cod de procedură penală, indică că Caziuc Ana nu a argumentat

compensarea unor cheltuieli de judecată în sensul prevederilor menționate, iar

acțiunea civilă a fost soluționată greșit de către instanțele de fond.

10

Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi admise din

considerentele ce succed.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

După cum rezultă din conținutul cererilor de recurs declarate în speță, acestea

se întemeiază pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură

penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel atunci când 6) instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; 8) nu au fost întrunite elementele

infracțiunii; 10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând textul deciziei contestate prin prisma argumentelor invocate în

recursuri și temeiurilor de casare nominalizate, Colegiul penal constată că criticele

aduse de către titularii cererilor de recurs și-au găsit confirmare în speța dedusă

judecății.

În acest context instanța de recurs menționează, că conform art. 414 Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau

cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță. Instanța de apel

poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se

pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă

fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost săvârșită de

inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în conformitate cu

art. 101 Cod de procedură penală.

11

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual,

penal sau administrativ au fost corect aplicate, hotărârea adoptată urmând să

conțină răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de fond

trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu prevederile

legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a verifica

corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în vedere că nu

numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni

generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială

apare astfel ca un viciu de procedură.

După cum rezultă din materialele cauzei, potrivit sentinței, Caliniuc Ion a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 5 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, fiind respinsă ca

neîntemeiată solicitarea procurorului cu privire la dispunerea confiscării speciale a

sumei de 417 400 lei din contul lui Caliniuc Ion, și admisă acțiunea civilă înaintată de

către XXXXX, cu dispunerea încasării din contul lui Caliniuc Ion în beneficiul lui XXXXX,

prejudiciul material cauzat prin infracțiune în sumă de 16 000 euro, convertiți în lei

moldovenești la momentul executării.

Judecând apelurile declarate, instanța de apel a respins apelul declarat de

partea acuzării, și a admis apelul apărării, dispunând casarea parțială a sentinței

primei instanțe, în partea stabilirii pedepsei. Caliniuc Ion fiind recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, i s-a aplicat o pedeapsă sub

formă de amendă în mărime de 4 000 unități convenționale, echivalentul a

80 000 lei. În rest, celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe, au fost menținute

fără modificări.

Analizând soluția instanței de apel în raport cu argumentele invocate de

partea acuzării și partea apărării în cererile de apel și de recurs, Colegiul penal

atestă că decizia instanței de apel nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază

soluția, din următoarele considerente.

8.1. Cu referire la argumentele expuse de către partea acuzării în recursul

declarat, cu privire la aplicarea confiscării speciale conform art. 106 Cod penal,

Colegiul penal lărgit consideră că acestea sunt întemeiate.

Astfel, analizând conținutul sentinței, Colegiul penal lărgit menționează că

deși prima instanță l-a recunoscut vinovat pe Caliniuc Ion de săvârșirea infacțiunii

prevăzute de art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, pentru faptul că acesta, susținând că

are influență asupra persoanelor cu funcție publică, a pretins suma de 20 000 euro,

și respectiv a primit personal de la XXXXX suma de 16 000 euro, echivalentul a 417

400 lei, aceasta a ignorat prevederile art. 106 Cod penal, și a dispus respingerea ca

12

fiind neîntemeiată solicitarea procurorului privind dispunerea confiscării speciale

în conformitate cu art. 106 Cod penal, soluție care a fost menținută și de către

instanța de apel.

La acest capitol, prima instanță a reținut că solicitarea procurorului privind

aplicarea confiscării speciale a sumei de 417 400 lei, nu întrunește condițiile

prevăzute de art. 106 Cod penal, întrucât în speță a fost înaintată acțiune civilă de

către XXXXX, iar asupra sumei de 20 000 euro, care la momentul săvârșirii

infracțiunii, conform cursului oficial mediu al BNM, constituia echivalentul sumei de

417 400 lei, nu a fost aplicat sechestru și nu a fost recunoscută ca corp delict.

Totodată, instanța de apel a apreciat ca fiind relevantă concluzia primei

instanțe potrivit căreia solicitarea procurorului privind aplicarea confiscării

speciale asupra sumei de 417 400 lei, nu întrunește condițiile prevăzute de art. 106

Cod penal.

În acest sens, contrar concluziilor reținute de instanțele de fond,

Colegiul penal lărgit menționează că potrivit art. 106 alin. (1), (2) lit. b) Cod penal,

confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului a

bunurilor indicate la alin. (2). În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi

găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea acestora. Sunt supuse

confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile valutare), rezultate din infracțiuni,

precum și orice venituri din valorificarea acestor bunuri.

Conform art. 158 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, corpuri delicte sunt

recunoscute obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au servit

la săvârșirea infracțiunii, au păstrat asupra lor urmele acțiunilor criminale sau au

constituit obiectivul acestor acțiuni, precum și bani sau alte valori ori obiecte și

documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracțiunii, constatarea

circumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea

învinuirii ori atenuarea răspunderii penale. Obiectul se recunoaște drept corp delict

prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței de

judecată și se anexează la dosar.

Confiscarea specială este o pedeapsă complementară care constă în trecerea

forțată și gratuită în proprietatea statului a tuturor sau a unei părți din bunurile care

se află în proprietatea condamnatului și care au fost destinate, folosite sau rezultate

din infracțiune prin una din următoarele condiții: a) destinate și folosite la

săvârșirea infracțiunii; b) dobândite de condamnat ca urmare a săvârșirii

infracțiunii; c) venituri obținute prin folosirea bunurilor și valorilor dobândite pe

cale criminală; d) banii și cadourile primite nelegitim; e) valoarea serviciilor primite

nelegitim.

Prin bunuri rezultate din săvârșirea infracțiunii se înțeleg bunurile obținute

prin efectuarea acțiunii care formează elementul material al infracțiunii săvârșite.

13

Bunuri rezultate din infracțiune constituie orice avantaj economic obținut în

urma săvârșirii infracțiunilor penale. Avantajul economic poate consta într-un bun

de orice natură, corporal sau incorporal, mobil sau imobil, precum și acte juridice

sau documente care atestă un titlu sau un drept asupra unui bun.

Colegiul penal lărgit notează, că pentru recunoașterea unui obiect în calitate

de corp delict, urmează ca acesta să existe de fapt, pentru ca organul de urmărire

penală să-l poată identifica și prin procedee probatorii să fie ridicat în cadrul cauzei

penale, iar ulterior să fie recunoscut în calitate de corp delict și prin ordonanța

organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței de judecată să fie anexat

la dosarul penal.

În aceste circumstanțe, se evidențiază că nu este posibil recunoașterea în

calitate de corp delict și anexarea la cauza penală a obiectelor (mijloacelor

financiare), care nu au fost depistate și ridicate de către organul de urmărire penală,

mai mult nefiind cunoscut locul aflării acestora.

Prin urmare, se atestă că instanța de apel a analizat superficial materialele

cauzei referitor la respingerea solicitării procurorului cu privire la aplicarea

confiscării speciale conform art. 106 Cod penal, or, odată ce instanțele au constatat,

mijloacele financiare în sumă de 20 000 euro, echivalentul sumei de 417 400 lei, au

fost obținute de către inculpat în urma săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 326

alin. (3) lit. a) Cod penal, fapt pentru care, în temeiul legii, urmează a fi supuse

confiscării speciale în beneficiul statului.

8.2. Cu referire la recursul părții apărării, Colegiul penal lărgit de asemenea

consideră că acesta este întemeiat, și în acest sens se menționează că potrivit

art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței

de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță. Instanța

de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată

să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Astfel, după cum rezultă din conținutul recursului declarat de apărare, acesta

invocă dezacordul cu soluția instanței de apel prin care a fost menținută sentința

primei instanțe în partea admiterii acțiunii civile înaintate de XXXXX și dispunerea

încasării din contul lui Caliniuc Ion în beneficiul lui XXXXX, prejudiciul material

cauzat prin infracțiune în sumă de 16 000 euro, convertiți în lei moldovenești la

momentul executării.

Colegiul penal lărgit atestă, că temeiul invocat prin adoptarea de către

instanța de apel a unei soluții greșite sub aspectul soluționării acțiunii civile în

procesul penal, și-a găsit confirmare în speța dată.

În acest sens, analizând motivarea primei instanțe cu privire la necesitatea

dispunerii încasării prejudiciului material cauzat prin infracțiune în sumă de

14

16 000 euro, din contul lui Caliniuc Ion în beneficiul lui XXXXX, Colegiul penal lărgit

concluzionează că deși prima instanță eronat a operat cu prevederile art. 221 alin.

(1) Cod de procedură penală, instanța de apel, nu a analizat materialele cauzei în

partea solicitării admiterii acțiunii civile, și a preluat concluzia primei instanțe, fără

a ține cont de faptul că în speță, XXXXX, nu a fost recunoscută în calitate de parte

civilă, aceasta având statut de martor.

Potrivit art. 61 alin. (2) Cod de procedură penală, recunoașterea ca parte civilă

se efectuează prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea

instanței de judecată.

Conform 221 alin. (1) Cod de procedură penală, acțiunea civilă în procesul

penal se intentează în baza cererii scrise a părții civile sau a reprezentantului ei în

orice moment de la pornirea procesului penal până la terminarea cercetării

judecătorești.

În conformitate cu prevederile art. 222 alin. (1) Cod de procedură penală,

persoana fizică sau juridică care a intentat acțiunea civilă, prin ordonanța organului

de urmărire penală sau prin încheierea instanței de judecată, este recunoscută în

calitate de parte civilă și ei i se înmînează informație în scris despre drepturile și

obligațiile ei prevăzute în art. 62.

Așadar, Colegiul penal lărgit menționează că XXXXX a înaintat acțiune civilă

prin care a solicitat să fie recunoscută în calitate de parte civilă și să se dispună

încasarea din contul lui Caliniuc Ion, prejudiciul material cauzat prin infracțiune în

sumă de 16 000 lei (f.d.248-249, Vol.I), însă aceasta nu a fost recunoscută în calitate

de parte civilă prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea

instanței de judecată.

În acest context, se notează că XXXXX în prezenta cauză penală are calitate

procesuală de martor, care are dreptul să ceară doar compensarea cheltuielilor

suportate în cauză penală ce se referă la sumele plătite martorilor, părții vătămate,

reprezentanților lor, experților, specialiștilor, interpreților, traducătorilor și

asistenților procedurali, și anume cheltuielile făcute în legătură cu prezentarea la

citare în organul de urmărire penală și în instanță; cheltuielile de cazare; salariul

mediu pentru toată perioadă de participare în procesul penal; cheltuielile de

reparare, restabilire a obiectelor care au fost deteriorate în urma utilizării lor în

cadrul acțiunilor procesuale la cererea organului de urmărire penală sau a instanței.

Prin urmare se atestă că instanța de apel a analizat superficial materialele

cauzei în partea admiterii acțiunii civile înaintată de XXXXX, or, pentru exercitarea

acțiunii civile în procesul penal sunt necesare anumite condiții.

De asemenea, Colegiul penal lărgit precizează că instanța de apel nu s-a expus

și nu a oferit nici o apreciere motivelor esențiale invocate în apelul părții apărării,

referitor la faptul că atât la faza urmăririi penale, precum și în cadrul ședințelor de

judecată, XXXXX nu a fost audiată referitor la detaliile discuției cu Caliniuc Ion,

15

reflectată în stenogramele – anexa nr. 1 și nr. 2 la procesul-verbal de consemnare a

rezultatelor interceptării și înregistrărilor comunicărilor din 07 august 2015,

efectuate la 16 mai 2015 și 28 mai 2015 (f.d.97-104, Vol.I) pentru a elucida unele

circumstanțe din discuțiile acestora, sensul cărora poate fi interpretat diferit.

La fel, din conținutul deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a elucidat

și argumentele apărării referitor la faptul că prima instanță nu a stabilit toate

elementele care confirmă latura obiectivă a infracțiunii incriminate inculpatului

Caliniuc Ion, și anume data, locul, mijloacele și modul de săvârșire a infracțiunii, or,

aceasta s-a limitat doar la expunerea concluziei ca fiind neplauzibile argumentele

apărării în acest sens, reținând că prima instanță a stabilit fără dubiu, din

coroborarea probelor cercetate, prezența laturii obiective în acțiunile inculpatului

Caliniuc Ion, manifestate prin primirea sumei de 20 000 euro de la XXXXX, susținând

că are influență asupra procurorului și judecătorului în vederea eliberării lui Sîrbu

Stanislav.

Astfel, Colegiul penal lărgit stabilește că deși partea apărării a invocat

motivele respective, solicitând instanței de apel aprecierea acestora în vederea

justei soluționări a cauzei, instanța de apel a trecut cu vederea aspectele descrise,

fără a le acorda aprecierea cuvenită, fapt care afectează decizia contestată, or,

instanța de apel în temeiul prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, are

obligația să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Totodată, potrivit art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare probă

urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității

și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor.

În sensul dat, Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel s-a limitat doar

la preluarea constatărilor primei instanțe, însă fără a înfăptui o analiză minuțioasă

și completă a tuturor circumstanțelor cauzei, importante pentru justa soluționare a

cauzei.

De altfel, din analiza textului deciziei supuse recursului, se atestă că, instanța

de apel doar a indicat probatoriul administrat în dosar fără a oferi aprecierea

acestora așa cum o cer prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală și

prevederile art. 414 alin. (2) și (6) Cod de procedură penală, potrivit cărora instanța

de apel verifică declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin

citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal. Instanța de

apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima

instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu

au fost consemnate în procesul-verbal.

Colegiul penal lărgit notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de fond

trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu prevederile

legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a verifica

16

corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în vedere că nu

numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni

generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială

apare astfel ca un viciu de procedură.

În concluzie, se atestă că argumentele invocate în apelul apărării nu au fost

supuse verificării de către instanța de apel, argumente care, de fapt, țin de

soluționarea fondului apelului și neexpunerea asupra acestora reprezintă

neexaminarea fondului apelului de către instanța de apel.

Motivarea insuficientă efectuată de instanța de apel, se apreciază ca un viciu

de judecată care afectează hotărârea adoptată și reprezintă temei legal de a casa

decizia atacată și a dispune rejudecarea cauzei în instanța de apel.

La același segment, Colegiul penal lărgit amintește, că potrivit jurisprudenței

constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, în primul rând, rolul instanțelor

judecătorești naționale este să decidă asupra admisibilității probelor, precum și

asupra relevanței și ponderii acestora pentru pronunțarea deciziei judecătorești.

Rolul unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite.

Prin urmare, dreptul de a fi auzit include nu doar posibilitatea de a aduce

argumente instanței, dar și obligația corespunzătoare a instanței de a arăta, în

motivarea sa, motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau

respinse. (§ 30, 31 cauza Fomin vs R. Moldova, decizia din 11 octombrie 2011).

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să examineze amănunțit

aspectele descrise întru respectarea dreptului la un proces echitabil al inculpatului

garantat de articolul 6&1 CEDO coroborat cu art. 4, 20 din Constituție.

Față de considerentele mai sus arătate, Colegiul penal lărgit ajunge la

concluzia, că la judecarea cauzei instanța de apel a admis erori, care nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs ordinar.

Totodată, instanța de apel are obligația să înlăture erorile menționate, să țină

seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției adoptate și,

cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, să verifice legalitatea

și temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă probelor administrate în

cauză, având în vedere prevederile art. art. 93, 95, 101 Cod de procedură penală, să

se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apeluri, iar în dependență de

datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să

corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

legii procesuale penale asupra tuturor motivelor invocate în cererile de apel, să

verifice și să aprecieze minuțios probele administrate și examinate în instanță în

strictă conformitate cu cerințele legii, să dea apreciere cuvenită fiecărei probe

17

examinate și toate în ansamblu, și să argumenteze clar și motivat concluziile sale în

decizia adoptată.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Sâli Radu și de către inculpatul Caliniuc Ion împreună cu

avocatul Avornic Gheorghe, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20 august 2019, în cauza penală în privința lui Caliniuc Ion XXXXX și

dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 19 martie 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

18