1ra-2177/2020 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-2177/2020 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-320/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 ianuarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Alexandru Plîngău, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei

din 16 decembrie 2019 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din

18 mai 2020, în privința inculpatului

Boaghe Valentin xxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 16.03.2018 – 16.12.2019,

instanța de apel: 11.01.2020 – 18.05.2020,

instanța de recurs: 16.10.2020 – 13.01.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Boaghe

Valentin a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 4 ani.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat

pe un termen de probă de 4 ani.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă

de 2368,00 lei.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea în beneficiul statului diferența

din suma pretinsă în mărime de 53.82 lei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Boaghe Valentin, conducând automobilul ”Skoda Fabia”, n/î XXXXX, deplasându-

1

se pe traseul național R-6 ”Chișinău – Bălți”, în s. Cișmea, r-nul Orhei, cu viteza de

circa 90 km/oră, din direcția or. Sângerei, în direcția mun. Chișinău, pe banda

extremă din stânga în direcția - mun. Chișinău, în apropierea stației peco ”LukoiI”

s. Cișmea, r-nul Orhei, la km 52 a traseului, nu a manifestat prudență sporită și nu a

ținut seama de situația rutieră existentă la momentul deplasării - timp de noapte,

sector de traseu cu vizibilitatea redusă, la determinarea vitezei de circulație, benzii

de circulație și modalității de conducere a vehiculului pentru a garanta siguranța

traficului ca să aibă posibilitatea să oprească în siguranță în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole, totodată, observând în fața sa pe banda din dreapta un

microbus de rută care transporta pasageri, nu a ținut seama de dexteritatea în

conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase și nu a redus viteza de

deplasare până la limita care i-ar garanta siguranța traficului în cazul în care

pasagerii debarcați din autovehicul sau alte persoane (pietoni) se vor angaja la

traversarea părții carosabile spre direcția rutierei sau în direcție opusă, încălcând

cerințele pct. 42 alin. (2), pct. 45 alin. (1) lit. b), d) .și alin. (2) ale Regulamentului

Circulației Rutiere, fiind concentrat în partea dreaptă al câmpului vizual, în direcția

staționării rutierii, pe banda din stânga a părții carosabile a comis tamponarea

pietonului Obreja Anatolie, care a traversat partea carosabilă din partea stângă în

partea dreaptă în raport cu direcția de deplasare a automobilului îndreptându-se spre

microbusul de rută. În rezultatul tamponării, lui Obreja A., i-au fost cauzate vătămări

corporale grave care prezintă pericol pentru viață și sănătate sub formă de: traumă

asociată, traumă cranio-cerebrală închisă, hemoragii în țesuturile moi pericraniene

în regiunea fronto-parietotemporală stângă, cu revărsat sanguin în mușchiul

temporal stâng, fractura oaselor bolții și bazei craniului, hemoragii subarahnoidiene

în lobii occipitali bilaterali și cerebel, sânge lichid în ventriculii cerebrali, traumă

contuză a toracelui, hemoragii în țesuturile moi pericostale, fracturi costale directe,

complete, bilateral, fără lezarea pleurei parietale, fractură închisă a omoplatului

stâng, fractură închisă a oaselor pubis și ischion stâng, fractura deschisă a ambelor

oase a ambelor gambe, la nivelul 1/3 superioare, plăgi contuze pe membrele

inferioare, echimoze pe ambele mâini, escoriații pe cap, față și membrele superioare,

în urma cărora el la data de 29.10.2017 a decedat în Spitalul raionului Orhei.

Conform procesului-verbal privind constatarea faptei de consumare a

alcoolului stării de ebrietate și naturii ei din 23.10.2017, s-a constatat că Obreja

Anatolie avea o concentrație de alcool etilic în sânge de 2,37 g/l, grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele incriminate și

a solicitat examinarea cauzei în procedura simplificată, prevăzută la art. 3641 Cod de

procedură penală.

Succesorul părții vătămate Rudei Maria a declarat că nu are careva pretenții

față de inculpat, prejudiciul cauzat i-a fost reparat, din care considerent a solicitat

aplicarea unei pedepse mai blânde.

Dat fiind că probele administrate confirmă în totalitate vinovăția inculpatului,

acțiunile lui urmează a fi încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, ca

încălcarea regulilor de securitate a circulației mijloacelor de către persoana care

2

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență, decesul unei

persoane.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75-77 Cod penal, reținând că inculpatul a comis o infracțiune

gravă, care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 4 ani 8 luni, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani, dar a recunoscut

vina integral și s-a căit de cele comise, este căsătorit, are doi copii minori la

întreținere, nu este angajat în câmpul muncii, la evidența medicului narcolog sau

psihiatru nu se află, nu are antecedente penale, la locul de trai se caracterizează

pozitiv, concluzionând posibilă corectarea și reeducarea lui fără izolare de societate.

Ori, potrivit prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea

pedepsei cu închisoare pc un termen de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite

din imprudență, instanța de fond, ținând cont dc circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat, a ajuns la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

vinovatului.

Analizând în ansamblu circumstanțele cauzei și anume că, inculpatul este

pentru prima dată pe banca acuzaților, a reparat prejudicial cauzat succesorului părții

vătămate, care nu a solicitat privarea lui de libertate, se căiește de cele comise,

instanța de fond a conchis că reeducarea acestuia, este posibilă fără izolare de

societate, astfel că pedeapsa numită acestuia urmează să-i fie suspendată condiționat

pe un termen de probă de 4 ani.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 4 ani.

Apelantul a invocat că, instanța de fond, la aplicarea pedepsei inculpatului a

desconsiderat personalitatea autentică a acestuia. Pedeapsa penală se aplică nu

pentru a cauza suferințe fizice condamnatului sau să-i înjosească demnitatea, ci

pentru a-i schimba concepțiile și convingerile greșite care l-au influențat în vederea

comiterii infracțiunii și pentru a-i educa stima față de normele scrise și nescrise ale

societății. Un alt scop este evidențiat ca fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

de către condamnat.

Prin pedeapsa prea blândă aplicată de către instanța de fond, nu au fost

realizate scopurile legii penale, deoarece având la bază circumstanțele menționate,

nu putem vorbi de o careva corectare a inculpatului, unde instanța a pronunțat o

sentință cu aplicarea unei pedepse prea blânde, motiv din care aceasta urmează a fi

casată.

Toate acestea expuse supra fac oportună aplicarea față de inculpat a unei

pedepse legate de privarea acestuia de libertate ca să fie atins scopul pedepsei penale.

Astfel, pedeapsa penală stabilită inculpatului nu-și va atinge scopul său

primordial de a preveni și a combate comiterea de noi infracțiuni atât din partea

persoanelor vinovate, cât și din partea altor persoane.

3

2020, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că, la individualizarea și stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de fond a ținut cont de prevederile art.7, 61, 75, 76, 77

Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acestuia, de personalitatea

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

condițiile de viață ale familiei inculpatului precum și de scopul pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării inculpatului.

Astfel, instanța de fond corect a stabilit că inculpatul a comis o infracțiune

care face parte din categoria celor grave, însă este comisă din imprudență, este

căsătorit, are doi copii minori la întreținere, la evidența medicului narcolog sau

psihiatru nu se află, fără antecedente penale, la locul de trai se caracterizează

satisfăcător, circumstanțele atenuante fiind căința sinceră de cele comise,

contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, repararea pagubei pricinuite. Careva

circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

Totodată, instanța de fond just a constatat că în privința inculpatului este

oportun de a fi aplicată o pedeapsă sub formă de închisoare, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloacele de transport.

La fel, corect s-a purces la operațiunea de individualizare a pedepsei sub

aspectul executării acesteia, prin soluționarea chestiunii dacă pedeapsa stabilită

inculpatului urmează să fie executată real, or, sub aspectul personalității acestuia de

a se corecta și reeduca, poate fi formulată concluzia că scopul pedepsei poate fi

realizat și prin aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Mai mult, instanța de fond și-a motivat soluția de individualizare a pedepsei

sub aspectul executării acesteia și a pătruns în esența problemei de fapt și de drept.

În acest sens, instanța de apel a notat că pedeapsa penală aplicată inculpatului

trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată corect, capabilă să restabilească

echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale prevăzute

de art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului

penal și în limitele fixate în partea specială. Aplicarea unei pedepse inechitabile

poate avea drept consecință violarea drepturilor omului protejate de Convenția

Europeană Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

demnitatea persoanei condamnate. Or, conform Regulei nr. 6 din Recomandarea

NR. R (92) 16 a Comitetului de miniștri către statele membre referitoare la regulile

europene asupra sancțiunilor aplicate în comunitate (adoptată de Comitetul de

Miniștri în 19 octombrie 1992, cu ocazia celei de a 482-a reuniune a Delegațiilor de

Miniștri), potrivit căreia ”natura și durata sancțiunilor și măsurilor aplicate în

comunitate trebuie de asemenea să fie proporțională cu gravitatea infracțiunii pentru

care un delincvent a fost condamnat sau o persoană este inculpată, decât să se țină

seama de situația personală”.

Instanța de fond trebuie să țină seama de fiecare dată când soluționează cauza

penală și când alege categoria de pedeapsă conform normelor generale prevăzute de

art. 62-71 Cod penal sunt termenul și mărimea acesteia conform limitelor fixate în

4

articolul respectiv al Părții speciale a Codului Penal. Limitele pedepsei, prevăzute în

partea specială sunt determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea

infracțiunii săvârșite. Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvârșire

a faptei, de scopul urmărit de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările

produse sau care s-ar fi putut produce. Termenul pedepsei, în afară de gravitatea

infracțiunii săvârșite, se stabilește având în vedere persoana celui vinovat, care

include date privind gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau

socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului până

sau după săvârșirea infracțiunii.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei au fost

valorificate anume în această ordine, fiind stabilit inculpatului Boaghe Valentin

termenul de pedeapsă prevăzut de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la data comiterii

infracțiunii, conform art. 10 Cod penal.

Ulterior, după individualizarea pedepsei și stabilirea duratei și cuantumului

acesteia, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare, dar

sub aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de

penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa stabilită inculpatului trebuie să

fie executată real sau sub raportul personalității acestuia de a se corecta și reeduca,

poate fi formulată concluzia că scopul pedepsei se poate atinge și prin aplicarea

suspendării executării pedepsei în privința vinovatului pe o perioadă de probațiune

stabilită de instanță.

Pe cale de consecință, raportat la considerentele expuse supra, aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei nu

reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de

a demonstra că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia. Prin

urmare, în sensul legii, în afară de motivele care au servit temei pentru stabilirea

pedepsei principale, instanța urma să dea o motivare suplimentară din care

considerente a concluzionat că inculpatul nu este rațional să execute real termenul

pedepsei stabilite. Analizând condițiile în care poate fi acordată suspendarea

executării pedepsei, a rezultat că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o

facultate a instanței de fond, care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o

acorde.

În speță, s-a constatat că la stabilirea și aplicarea pedepsei instanța de fond a

avut în vedere scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61

și art. 75 Cod penal, a ținut seama de circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțe

care fiind analizate, în ansamblu, care permit instanței de fond stabilirea unei

pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

Astfel, pedeapsa penală are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește

fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește persoana inculpatului. Pe de altă

parte, pedeapsa trebuie să fie astfel individualizată încât inculpatul să se convingă

de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte

penale similare. Aprecierea instanței de fond că scopul pedepsei poate fi atins și fără

aplicarea imediată a acesteia, trebuie să se fundamenteze pe un complex de elemente

5

obiective și subiective, care să conducă la concluzia că scopul pedepsei, poate fi

realizat și în acest mod. Așadar, în ceea ce privește modalitatea de executare a

pedepsei penale sub formă de închisoare de către inculpat, instanța de apel a apreciat

că în privința acestuia nu se impune în mod imperativ ca executarea pedepsei să fie

în regim real, or, nu trebuie pus accentul în mod deosebit pe rolul punitiv al

sancțiunii, în detrimentul celui educativ și de reintegrare socială, interesul

comunității fiind ca asemenea fapte să nu se mai repete, iar inculpatul să se

reintegreze în societate în spiritul respectării normelor legale indiferent de orice

tentații.

Prin urmare, instanța de fond corect a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicată în privința lui Boaghe V. Astfel, în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului se invocă abandonarea progresivă a abordării

pedepsei ca sursă de satisfacție echitabilă și abordarea pedepsei ca mijloc de stabilire

a unui echilibru între infractor și interesul public.

a declarat recurs ordinar, solicitând casarea parțială a acestei decizii și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care să fie exclusă aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal

față de inculpat.

Recurentul a invocat că instanța de apel justificat a apreciat circumstanțele,

dar pedeapsa stabilită nu a fost apreciată în coroborare cu fapta comisă și

consecințele acesteia, nu a ținut cont de caracterul și gradul de pericol social al

infracțiunii comise, a omis să aprecieze rezonanța sporită a infracțiunii fiind comisă

împotriva vieții persoanei cu soldarea decesului victimei.

Astfel, consecințele soldate în urma infracțiunii sub formă de decesul unei

persoane sunt irecuperabile, din care considerente reieșind din gravitatea faptei,

urmările acesteia, restabilirea echității sociale în cazul de față ar putea avea loc doar

cu aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Circumstanțele și consecințele comiterii infracțiunii denotă că cel mai eficient

mijloc de corectare a inculpatului este pedeapsa cu închisoare, această concluzie

derivând și din gravitatea faptei comise și de pericolul social.

Raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, are la origine

persoana și comportamentul acesteia până la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și

modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de judecare a

cauzei fată de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă încă

de la momentul descoperii ei cum ar fi: conduita bună a infractorului; stăruința

depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită,

comportarea sinceră în cursul procesului.

Ținând cont de cele expuse precum și faptul că instanța de apel nu și-a motivat

pe deplin concluzia de menținere a prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal, aceasta

greșit a conchis că corectarea inculpatului este posibilă fără a fi izolat de societate.

În acest context, s-a constatat că decizia adoptată în prezenta cauză penală, la

motivarea stabilirii pedepse contravine prevederile art. 394 alin. (2) pct. 3) Cod de

procedură penală, deoarece ea nu cuprinde motivele de aplicare a pedepsei mai

ușoară și motivele de aplicare a pedepsei cu suspendare condiționată a executării ei.

6

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv în temeiul când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar al procurorului (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în

partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și

întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în

latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor

de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând corect ținând cont de

prevederile art. 7, 61, 75, 90 Cod penal, 3641 Cod de procedură penală, conform

căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă cu închisoare, dacă la stabilirea

pedepsei, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul acuzării.

Ori, instanțele just au reținut că, inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, dar

din imprudență, a recunoscut vina integral și s-a căit de cele comise, este căsătorit,

are doi copii minori la întreținere, nu este angajat în câmpul muncii, la evidența

medicului narcolog sau psihiatru nu se află, nu are antecedente penale, la locul de

7

trai se caracterizează pozitiv, a reparat prejudicial cauzat succesorului părții

vătămate care nu are pretenții față de inculpat și nu a solicitat privarea lui de libertate,

în rechizitoriu fiind indicat că: „Circumstanțe agravante conform art. 77 CP – nu s-

au constatat”, deci el nu prezintă pericol pentru societate, întemeiat concluzionând

că corectarea și reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei închisorii, pentru o perioadă de probațiune,

conform art. 90 Cod penal.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpatului, precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea

acestuia, cât și a altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor

invocate și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura

pedepsei aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, în latura pedepsei, în

alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală

a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea doar acestei chestiuni

în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

inculpatului i s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

8

de procedură penală, Colegiul Penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Alexandru Plîngău, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei

din 16 decembrie 2019 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din

18 mai 2020, în privința inculpatului Boaghe Valentin xxxx, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 29 ianuarie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

9