1ra-819/2021 — art. 264 alin. 2 Cp

1ra-819/2021 — art. 264 alin. 2 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-819/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din

25 noiembrie 2020, declarate de avocata Bîrcă Ludmila și partea vătămată XXXXX, de

avocatul Zaharia Procopie în numele inculpatului

Ungureanu Oleg XXXXX, născut

la XXXXX, originar și locuitor al mun. XXXXX, str. XXXXX,

XXXXX, ap. XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.03.2020 - 26.08.2020,

instanța de apel: 06.10.2020 - 25.11.2020,

instanța de recurs: 25.01.2021 - 17.03.2021.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Ungureanu Oleg a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (2) Cod penal la 11 luni închisoare, cu anularea dreptului

de a conduce mijloace de transport, cu executare în penitenciar de tip deschis.

În temeiul art.90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probațiune de 1 an.

De la Ungureanu Oleg s-a încasat în beneficiul statului 320 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare suportate pentru efectuarea expertizei judiciare.

fiind în stare de ebrietate provocată de substanțe stupefiante (cannabinoide),

conducând automobilul „Tayota Prius”, n/î XXXXX, pe bd. Moscova, din direcția str.

Miron Costin spre str. Alecu Russo, mun. Chișinău, nu a apreciat corect situația rutieră

în care se afla autovehicul la momentul respectiv, nu a luat în considerație starea

lucrurilor în traficul rutier ce reflectă gradul de protecție a participanților la el împotriva

accidentelor și consecinței acestora, nu a ținut seama permanent de totalitatea factorilor

ce caracterizează condițiile rutiere, existența unor obstacole pe sectoarele drumului,

1

intensitatea și nivelul de organizare a traficului rutier, prin ce a ignorat prevederile pct.3,

14 lit. a) al Regulamentului Circulației Rutiere (RCR) aprobat prin HG nr.357 din

13.05.2009, potrivit căruia „participanții la trafic sunt obligați să respecte regulile de

circulație, semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile

agentului de circulație, condițiile tehnice ale prezentului Regulament și prin acțiunile lor

să nu cauzeze prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum și

să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației care ar depăși pe acele care sunt provocate

de circumstanțe iminente, conducătorul de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul

în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate”, nu a

manifestat atenție sporită la trafic, ignorând și prevederile punctului 45 alin.(1), (2)

RCR, care stipulează că „conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu

limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar

permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii; d) condițiile rutiere”, (2) În cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza

sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”, cerințele art.22

alin.4) din Legea nr.l31-XVI din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier, potrivit

căruia „participanții la trafic sunt obligați să manifeste un comportament care să asigure

fluiența și siguranța traficului, să nu pericliteze siguranța unor alți participanți la trafic”,

ca rezultat al neatenției și stării în care era, în preajma imobilului 1/1 de pe bd. Moscova,

din mun. Chișinău, pe marcajul rutier orizontal 1.14.1 „trecerea pietonală”, Anexa

nr.4 al RCR, a tamponat pietonul XXXXX, a.n. XXXXX.

În rezultatul accidentului rutier, conform raportului de expertiză judiciară nr.

XXXXX din 25.01.2020, lui XXXXX i-au fost cauzate leziuni corporale, manifestate

prin fractura cominutivă a maxilei și complexului orbitotigomatic pe stânga cu

deplasare, hemosinus maxilar stâng, fractura oaselor nazale cu deplasare minimă;

traumatism crabio-cerebral închis manifestat prin comoție cerebrală, plăgi multiple și

excoriații a feții și a buzelor, fractura parțială a coroanei dintelui D22, excoriații la

nivelul gambei drepte, care au fost cazate prin acțiunea traumatică a unui (or) obiect(e)

contodent(e) dur(e), posibil în timpul și circumstanțele indicate, condiționează

dereglarea sănătății de lungă durată și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare

corporală medie.

Conform procesului-verbal al examinării medicale de constatare a faptului de

consumare a alcoolului, stării de ebrietate și natura ei nr. XXXXX din 02.12.2019 la ora

2325, la Ungureanu O. s-a stabilit stare de ebrietate provocată de stupefiante

(cannabinoide).

Instanța a reținut că, inculpatul a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei

în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, conform art. 3641 Cod de

procedură penală.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi calificate în baza art. 264 alin. (2) Cod

penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență o vătămare medie a integrității corporale a unei persoane, fiind în stare de

ebrietate.

2

La stabilirea pedepsei, instanța a statuat că, inculpatul a săvârșit pentru prima dată

o infracțiune mai puțin gravă, s-a căit sincer, circumstanțe agravante nu au fost stabilite,

a fost angajat în câmpul muncii până la comiterea faptei, are la întreținere un copil minor,

nu are antecedente penale, dar este cunoscut cu antecedente contravenționale în

domeniul circulației rutiere, a achitat tratamentul și se obligă pe viitor să achite toate

cheltuielile necesare pentru tratamentul părții vătămate, conform art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală beneficiază de reducerea cu 1/ a limitelor de pedeapsă prevăzute

3

de lege în cazul pedepsei cu închisoare, concluzionând că corectarea și reeducarea lui

este posibilă cu aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării ei potrivit art. 90 Cod penal.

Conform prevederilor art. 229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sânt

suportate de condamnat sau sânt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate

obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

Acțiune civilă nu a fost înaintată.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai aspră, sub formă de închisoare cu

executarea acesteia în penitenciar de tip deschis, cu anularea dreptului de a conduce

mijloace de transport, cu încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate

a prejudiciului material de 70.000 lei, moral de 50.000 lei și cheltuielile pentru asistența

juridică acordată de avocat în sumă de 7000 lei.

Apelantele au invocat că, partea vătămată nefiind citată nu a avut posibilitate să

participe în ședința și să înainteze o acțiune civilă, fiindu-i încălcate flagrant drepturile.

Circumstanțele reale și personale ale ultimului nu au fost analizate conform

normelor penale relevante și ca finalitate i s-a aplicat o pedeapsă prea blândă, în

raport cu faptele comise, or, infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (2) Cod penal, se

atribuie categoriei celor mai puțin grave, care prevede pedeapsă sub formă de închisoare

de până la 4 ani.

Instanța nu a ținut cont de toate circumstanțele în care s-a produs infracțiunea, și

de faptul că inculpatul era în stare de ebrietate provocată de stupefiante.

Acțiunea civilă nu a fost înaintată din cauza necitării părții vătămate în ședința și

din cauza că Ungureanu O. a eliberat părții vătămate o recipisă prin care se obligă să

recupereze toate prejudiciile, dar după pronunțarea sentinței deja se refuză, menționând

că nu are mijloace funciare.

Dar, partea vătămată va fi supusă un intervenții chirurgicale faciale, unde urmează

să i se reconstruiască fața, nasul, ochiul, intervenție ce costă 3000 euro, aproximativ

60.000 lei, iar inculpatul refuză să achite această sumă.

La moment nu pot fi prezentate toate bonurile de plată deoarece intervenția

chirurgicală v-a avea loc pe 15.09.2020, iar după achitarea intervenției vom anexa

bonurile printr-o cerere separată.

Astfel, prejudiciului material solicitat este de 70.000 lei (această sumă v-a fi

concretizată pe parcursul judecării cauzei), după cum urmează: 60.000 lei costul

intervenției chirurgicale, 10.000 lei cheltuieli pentru serviciile medicale - tratament

recuperator posttraumatic, consultația medicului specialist, medicamentele prescrise de

medic și procurate din farmacie, 7.000 lei cheltuielile pentru asistența juridică acordată

de avocat.

3

Prejudiciul moral cauzat este în mărime de 50.000 lei, din cauza suferințelor

psihice suportate, nopți nedormite, stres, dureri de cap, dureri suportate în urma

accidentului rutier și nu în ultimul rând pentru aspectul fizic rezultat în urma accidentului

(anexez poze în acest sens).

În această speță victima a solicitat repararea prejudiciului în mod expres, însă

prima instanță nu s-a expus în hotărârea adoptată în privința încasării ori respingerii

daunei atât materiale cât și morale, solicitate de către partea vătămată.

2020, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Pedeapsa stabilită inculpatului Ungureanu Oleg, în baza art. 264 alin. (2) Cod

penal, sub formă de 11 luni închisoare, urmând a fi executată în penitenciar de tip

deschis, de la reținere.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond eronat a conchis că o pedeapsă non

privativă de libertate este echitabilă la caz, care va atinge scopul legii penale de

restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane, or, inculpatul a

comis o infracțiune mai puțin gravă, iar în urma acțiunilor sale ilegale, partea vătămată

s-a ales cu vătămare corporală medie.

Așa dar, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, adică suspendarea condiționată

a executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită

condamnaților prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ei este un incident în

viața acestora.

În același rând, în textul art. 90 alin. (1) Cod penal, lexemul „poate”, oferă

posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor de lege, poate fi aplicată sau exclusă la orice etapă a

procesului penal, pentru înlăturarea erorii admise la etapa anterioară.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța după

ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea concretă a acesteia, în baza

criteriilor generale de individualizare, completează acest rezultat printr-un act de

individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării pedepsei

numită de către instanțele de judecată prin hotărâre de condamnare de a suspenda pe o

perioadă anumită executarea pedepsei aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la pedeapsa aplicată și natura infracțiunii,

circumstanțele cauzei și persoana infractorului, aprecierea instanței că scopul poate fi

atins și fără executarea acesteia.

Astfel, instanța de fond neîntemeiat a conchis că împrejurările cauzei, îndeosebi

cele ce vizează personalitatea inculpatului, sunt suficiente pentru a aplica prevederile

art. 90 alin. (1) Cod penal, or, deși inculpatul a recunoscut vinovăția incriminată, acesta

a comis o infracțiune mai puțin gravă, iar în urmă acțiunilor sale, partea vătămată s-a

ales cu vătămare corporală medie.

Mai mult, deși inculpatul anterior nu a fost judecat penal, acesta de mai multe ori

a fost atras la răspundere contravențională în domeniul circulație, or, în urma încălcării

regulilor de securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de transport, fiind în

stare de ebrietate provocată de stupefiante, partea vătămată a suferit atât fizic, cât și

4

moral, chiar și până la momentul examinării cauzei în instanța de apel, aceasta suportând

consecințe în urma infracțiunii comise de inculpat.

Conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală

și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de

judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite

lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi

infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și a altor persoane. Executarea pedepsei nu

trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei

condamnate.

Potrivit art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a

prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea

săvîrșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci cînd

gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu

închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. Pedeapsa

aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată corect, capabilă să

restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale,

prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a

Codului penal și în limitele fixate în partea specială a acestuia

Sancțiunea art. 264 alin. (2) Cod penal prevede pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de la 950 la 1350 unități convenționale, sau munca neremunerată în folosul

comunității de la 200 la 240 de ore sau închisoarea de până la 4 ani, în toate cazurile cu

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

În conformitate cu prevederile art. 76 Cod penal, în calitate de circumstanțe ce

atenuează răspunderea penală, s-a identificat căința sinceră.

Potrivit art.77 Cod penal, circumstanțe ce agravează răspunderea penală, nu s-au

stabilit.

Conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut

săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu 1/ a

3

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Așa dar, efectuând o analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității

inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul lui în viața socială, precum și cel

din înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate, în coraport cu fapta comisă,

urmările prejudiciabile ale faptei și personalitatea inculpatului, se constată că corijarea

și reeducarea acestuia este posibilă doar prin aplicarea unei pedepse în formă de

închisoare pe un termen de 11 luni, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu anularea

dreptului de a conduce mijloace de transport, fără ai fi aplicată inculpatului instituția

suspendării condiționate.

Prin urmare, anume pedeapsă cu executare pe un termen de 11 luni închisoare,

este echitabilă și suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și

5

intereselor statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiunea comisă de către

inculpat, iar pedeapsă stabilită inculpatului este aptă de a îndeplini funcțiile și de a

realiza scopul în contextul gradului de pericol social a faptei comise de inculpat, cât și

personalității acestuia.

Totodată, în baza art. 387 Cod de procedură penală, prima instanță odată cu

pronunțarea sentinței de condamnare, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile și

mărimea pagubei cerute de partea civilă, este obligată să admită acțiunea civilă, în total

sau parțial. În cazuri excepționale când, pentru a stabili exact suma despăgubirilor

cuvenite părții civile, ar trebui amânată judecarea cauzei, instanța poate să admită, în

principiu, acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să

hotărască instanța civilă.

Astfel, solicitarea părții vătămate și avocatului acesteia, privind încasarea

prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune, la moment, este neîntemeiată, în

contextul în care, se constată cert, că părțile în cauză nu au depus acțiune civilă de la

pornirea procesului penal până la terminarea cercetării judecătorești.

Or, acțiunea civilă în procesul penal se intentează prin depunerea unei cereri,

adresate instanței de judecată, iar în speță, instanța de apel reține că materialele cauzei,

se constată lipsa cererii de chemare în judecată depusă de partea vătămată împotriva

inculpatului, fapt ce denotă, ca la moment, instanța de apel nu poate să soluționeze

cerințele privind încasarea prejudiciului material și moral, înaintate prin cerere de apel,

în situația în care, partea vătămată urma să se adreseze cu pretenții până la adoptarea

sentinței de condamnare.

Faptul invocat că partea vătămată nu a fost citată în ședință de judecată, este

declarativ, or, din materialele cauzei, rezultă că instanța de judecată a luat toate măsuri

de înștiințare a părții vătămate despre locul, data și ora examinării cauzei, fapt confirmat

prin telefonogramă, însă din motive necunoscute, partea vătămată nu s-a prezentat,

instanța de fond dispunând examinarea cauzei în absența acesteia.

În același timp, prejudiciul pretins de către partea vătămată nu este unul stabilit

prin rechizitoriu, astfel încât să nu-i fie necesară înaintarea unei acțiuni civile, iar

nesoluționarea cerințelor înaintate în apel cu privire la recuperarea prejudiciului cauze

prin infracțiune, nu are efecte de respingere a acestor pretenții astfel încât partea

vătămată să nu poată înainta o acțiune civilă aparte în cadrul unui proces civil separat

pentru a pretinde repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.

instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că, instanța de apel neîntemeiat și nemotivat, fără a lua în

considerație situația reală (afară era noapte și ploua/lapoviță, partea vătămată era

îmbrăcată în negru și fugea pe trecerea de pietoni - fapt confirmat de partea vătămată

(mă deplasam pe trecerea pentru pietoni cu pas grăbit), personalitatea inculpatului

(anterior nu a fost condamnat, este caracterizat pozitiv la locul de trai, este șofer din anul

1999 și nu a mai avut așa incidente), starea familiară (soția este invalid de gradul II, are

copil minor la întreținere), la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află,

prezența circumstanțelor atenuante - căința activă și comiterea unei infracțiuni mai puțin

grave, lipsa circumstanțelor agravante, a considerat sentința în partea aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal, disproporțională și greșit individualizată.

Instanța de apel, fără a motiva care este necesitatea aplicării unei pedepse reale pe

un termen de 11 luni, fără a lua în considerație faptul că inculpatul a recunoscut vina, a

6

comis o infracțiune mai puțin gravă, după accident s-a oprit, a pus o plapumă sub capul

părții vătămate, a sunt la 112, după ce a fost întocmită schița de către colaboratorii de

poliție a plecat la spitalul de urgență unde a aflat că partea vătămată nu dispunea de

polița de asigurare, astfel a achitat toate cheltuielile pentru acordarea primului ajutor,

ulterior a achitat și cheltuielile necesare pentru medicamentele necesare, pe viitor dacă

o să mai apară cheltuieli o să le acopere, în total a achitat părții vătămate suma de

aproximativ 30.000 lei, fapt confirmat prin recipise, deși partea vătămată nu a înaintat

acțiune civilă, inculpatul a pierdut locul de muncă fiind privat de dreptul de a conduce

mijloace de transport, fiindu-i aplicată o pedeapsă cu executare nu o să fie în posibilitate

să achite prejudiciile părții vătămate pe viitor și nici să întrețină familia.

Prima instanță, în sentința adoptată, a ținut cont de prevederile art. 61, 75, 90 Cod

penal și a motivat soluția de suspendare condiționată a executării pedepsei cu

închisoarea, conform art. 90 Cod penal, care s-a efectuat corect și echitabil în speță dată,

astfel pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată v-a asigura atingerea scopului

penal al pedepsei pentru corectarea și reeducarea inculpatului.

Instanța de apel, nu a luat în considerație faptul că infracțiunea comisă de către

Ungureanu O. este un incident în viața acestuia, mai mult, este primul incident, comis

din imprudență.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. Au declarat recurs ordinar partea vătămată XXXXX și avocata ei Bîrcă

Ludmila, solicitând casarea sentinței și deciziei instanței de apel în latura civilă,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie încasat din contul

inculpatului în beneficiul părții vătămate prejudiciului material în sumă 61.972 lei

(cheltuieli pentru intervenția chirurgicală suportată și cheltuieli pentru serviciile

medicale - tratament recuperator postoperatorie acordat, cheltuieli pentru consultația

medicului specialist, medicamentele prescrise de medic și procurate din farmacie), 7000

lei cheltuielile pentru asistența juridică acordată de avocat și prejudiciul moral în mărime

de 50.000 lei.

Recurentele au invocat că, partea vătămată a fost prezentă doar la prima ședința

de judecată, dar care a fost amânată din motiv că lipsea inculpatul. A doua ședința de

judecată a fost amânată din cauza pandemiei, iar ulterior partea vătămată nu a fost citată

legal nici prin citație și nici prin telefon. Astfel, partea vătămată nefiind citată în instanța

de judecată nu a avut posibilitate să participe în ședința și să înainteze o acțiune civilă,

fiindu-i încălcate grav drepturile sale

Depunând apel, am solicitat încasarea prejudiciului moral în sumă de 50.000 lei,

iar în partea ce ține de prejudiciul material am concretizat suma și am solicitat să fie

încasarea a 61.972 lei și 7.000 lei asistenta juridică, după cum urmează: 60.000 lei costul

intervenției chirurgicale, 1972 lei cheltuieli pentru serviciile medicale - tratament

recuperator posttraumatic, consultația medicului specialist, medicamentele prescrise de

medic și procurate din farmacie, 7000 lei cheltuielile pentru asistența juridică acordată

de avocat.

Instanța de apel a omis să se expună asupra încasării cheltuielilor de asistență

juridică în sumă de 7000 lei suportate de către partea vătămată, probe care la fel au fost

prezentate în original la materialele dosarului la examinarea cauzei în apel.

7

În temeiul art. 1423 alin. (1) Cod civil, coroborat cu art. 219 alin. (4) Cod de

procedură penală, partea vătămată avea dreptul să înainteze pretenții material și orale și

în fața instanței de apel, ori conform capitolului IV, secțiunea I Cod de procedură penală

apelul este o cale de atac ordinară, care poate fi folosită împotriva hotărârilor pronunțate

asupra fondului de către o instanță judiciară inferioară, pentru ca pricina să fie supusă

unei noi judecăți, în vederea reformării hotărârii nedefinitive.

Apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată exercitat,

produce un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral atât în fapt,

cât și în drept numai la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia în proces și la

persoana împotriva căreia este îndreptat de către jurisdicția de al doilea grad asupra

hotărârii primei instanțe.

În baza apelului se face o nouă judecată în fond a cauzei, apreciindu-se probele

din dosar, utilizându-se și posibilitatea administrării de noi probe.

Instanța de judecată a neglijat drepturile părții vătămate, fără a lua în considerație

că a avut nevoie de ajutorul altei persoane, a suferit dureri, a fost desfigurată din care

cauză a avut insomnie, fiindu-i umilită demnitatea sa și nu are posibilitate financiară și

timp pentru a se adresa cu cerere de încasare a cheltuielilor în procedură civilă separată,

deoarece din cauza accidentului nu a lucrat o bună perioadă de timp și nici la moment

nu lucrează urmând ca în luna februarie să fie efectuată încă o intervenție chirurgicală.

Astfel, partea vătămată a solicitat încasarea prejudiciului moral în mărime de

50.000 lei. Cu referire la prejudiciul moral, instanța de apel a statuat că partea vătămată

a suferit de pe urma acțiunilor comise de inculpat, totuși nu a încasat nici o suma pentru

suferințele morale trăite de partea vătămată. Instanța de apel a statuat că, partea

vătămată, fără îndoială a suferit de pe urma acțiunilor comise de către inculpat respective

urma să încaseze paguba morală în sumă de 50.000 lei.

Drept urmare a accidentului rutier produs și conform extrasului medical eliberat

de către medicul, în decursul următoarelor luni, urmează să mai suporte o intervenție

chirurgicală care însăși se datorează exclusiv vinovăției inculpatului, ceea ce îi cauzează

dureri fizice, cheltuieli medicale, disconfort fizic, perioade de recuperare,

imposibilitatea îndelungată de a activa în câmpul muncii pe perioada de concediu

medical.

Toate aceste suferințe și anume intervenția chirurgicală care urmează să o suporte

pe perioada de recuperare post externare, care nu sunt gratuite și presupun și absența

totală de la orice activitate, stresul suportat atât de ea, de familia sa, justifică integral

suma de 50.000 lei, iar instanța de apel nu a admis această cerință.

Instanței de fond și apel, în ce privește latura civilă, sânt în contradicție cu

prevederile art. 387 alin. (1), (3) Cod de procedură penală.

În cazul dat, instanța de apel, având la dispoziție o suma exactă solicitată de către

partea vătămată, ca prejudiciu material cauzat prin infracțiunea săvârșită de către

inculpat, fără careva temeiuri legale, nu a soluționat acțiunea civilă în fond.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă

de fapt, care a afectat soluția instanței.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

8

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în

art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Conform art. 6 pct.

111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a

faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le

confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect se reține că, recursul părții vătămate XXXXX și a avocatei Bîrcă

L. este fondat pe temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală -

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței (pct. 5.1. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, care ar fi

erorile de drept și esența că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, dar raportată la prescripțiile din art. 6 pct. 111) Cod de

procedură penală, care i-ar fi afectat soluția, fiind omisă în totalitate argumentarea

ilegalității hotărârilor atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

părții vătămate și avocatei cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurenți.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare al

avocatului Zaharia Procopie (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în

9

partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului, înăsprind-o la apelul părții vătămate, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat a

ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, 3641 Cod de procedură penală, conform

căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în

strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu

și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală beneficiază de reducerea cu 1/ a limitelor pedepsei cu închisoare.

3

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că, în cazul în

care inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, dar fiind în stare de ebrietate

provocată de substanțe stupefiante și tamponând victima pe marcajul rutier orizontal

1.14.1 „trecerea pietonală”, adică care traversa regulamentar carosabilul, cauzându-i

vătămări medii, chiar și în prezența circumstanțelor atenuante indicate de recurentul

Zaharia Procopie, inclusiv judecării cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală (pct. 5. din decizie), suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii aplicate inculpatului în temeiul art. 90 Cod penal, reprezintă o soluție de

pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul

restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

de către instanța de apel în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

În același timp, și cu referire la argumentele recurenților XXXXX și Bîrcă L. (pct.

5.1. din decizie), instanța de apel corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept în latura civilă a cauzei, just concluzionând că: „...solicitarea părții vătămate și

avocatului acesteia, privind încasarea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune, este

neîntemeiată, deoarece se constată cert, că nu au depus acțiune civilă de la pornirea procesului penal

până la terminarea cercetării judecătorești...”, respectând în tocmai prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiile de drept material, inclusiv cele din art. 221 alin. (1),

222 alin. (1) Cod de procedură penală, care prevăd clar și expres că acțiunea civilă în

procesul penal se intentează în baza cererii scrise a părții civile sau a reprezentantului ei

în orice moment de la pornirea procesului penal până la terminarea cercetării

judecătorești. Persoana fizică care a intentat acțiunea civilă, prin ordonanța organului

de urmărire penală sau prin încheierea instanței de judecată, este recunoscută în calitate

de parte civilă și ei i se înmânează informația în scris despre drepturile și obligațiile ei

prevăzute în art. 62.

10

Soluția instanței de apel în latura civilă coroborează și cu jurisprudența națională,

potrivit cărei, în cazul când partea vătămată nu a făcut declarații de constituire ca parte

civilă și nu a solicitat despăgubiri în fața primei instanțe, ea va pierde dreptul de a face

aceasta în fața instanței de apel (Hotărîrea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 - Cu privire

la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel, pct. 5.4.).

Totodată, este de remarcat că conform art. 221 alin. (5) Cod de procedură penală,

persoana care nu a intentat acțiunea civilă în cadrul procesului penal are dreptul de a

intenta o asemenea acțiune în ordinea procedurii civile.

Prin urmare, partea vătămată nu este privată de dreptul de a solicita despăgubiri

în instanța civilă.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția

dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată,

arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație penală,

pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă

instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din CoEDO

impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua o examinare efectivă

a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se

apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CoEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de

Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5., 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura

individualizării pedepsei și cea civilă.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor

cauzei în latura pedepsei penale și cea civilă în alt sens decât cel pe care îl propun părțile

este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice suport legal.

Mai mult, motivele invocate în recursuri au constituit deja obiect de examinare în

instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 3. - 5., 5.1. din decizie),

iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârea contestată conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpatului pedepse

11

individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare sunt vădit

neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocata Bîrcă Ludmila și

partea vătămată XXXXX, de avocatul Zaharia Procopie, împotriva deciziei Colegiul

penal al Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2020, în cauza penală în privința

inculpatului Ungureanu Oleg XXXXX, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 9 aprilie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Victor Boico

12