1ra-2279/2020 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-2279/2020 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-2279/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 09 martie

2020 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 23 septembrie 2020,

declarat de avocatul Ghenadie Odobescu, în numele inculpatului

Motuzoc Sergiu xxxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 24.01.2020 – 09.03.2020,

instanța de apel: 06.04.2020 – 23.09.2020,

instanța de recurs: 06.11.2020 – 16.12.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Motuzoc Sergiu a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 160 ore muncă neremunerată în

folosul comunității, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

20:20, având scopul nerespectării interdicției impuse conducătorilor mijloacelor de

transport să conducă în stare de ebrietate reglementate de legislația în vigoare și având

obligația de a se supune testării alcoscopice, fiind privat de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 1 an prin Hotărârea Judecătoriei Chișinău din

13.02.2019, conducând automobilul ”Mercedes”, n/î xxxx, pe str. șos. Bucovinei din

mun. Edineț, a fost stopat de către angajații INP. Fiind supus testării alcoolscopice cu

aparatul ”Drager” s-a stabilit că, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat

1

constituie 1,11 mg/l, ce conform art. 13412 Cod penal și Regulamentul privind modul

de testare alcooscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și

natura ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 296 din 16.04.2009, corespunde stării

de ebrietate cu grad avansat.

Instanța a reținut că, inculpatul a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei

în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale, pe care le recunoaște și asupra

cărora nu are obiecții.

Dat fiind că aceste probe dovedesc vinovăția inculpatului, instanța i-a încadrat

acțiunile pe art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca conducerea mijlocului de transport de către

o persoană care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport, care se află

în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța a ținut cont de

prevederile art. 75 Cod penal, că infracțiunea săvârșită face parte din categoria celor

ușoare, că inculpatul la locul de trai este caracterizat pozitiv, anterior nu a fost

condamnat, dar a fost atras la răspundere contravențională de nenumărate ori, că

circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost stabilite.

Totodată, instanța a statuat că, prin Hotărârea Judecătoriei Chișinău din

13.02.2019, Motuzoc S. a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 1 an, în temeiul art. 233 Cod contravențional, termen care a expirat.

Ori, la data comiterii infracțiunii - 20.12.2019, ultimul era privat de dreptul de a

conduce mijloacele de transport pe un termen de 1 an, iar la data adoptării prezentei

sentințe - 09.03.2020, acest termen a expirat.

În același timp, conform art. 65 Codpenal, privarea de dreptul de a_exercita

o_anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară și în cazurile când

nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracțiunile din partea specială a

prezentului cod, ținând cont de caracterul infracțiunii săvârșite și de cel vinovat.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, conform cărei în privința lui Motuzoc S. să

fie anulată pedeapsa complementară – anularea dreptului de a conduce mijloace de

transport.

Apelantul a invocat că, prevederile art. 65 Cod penal nu este aplicabil speței.

Însă, instanța de fond nu doar că a aplicat eronat aceste prevederi, dar și nu a

argumentat din care considerente le-a aplicat.

Art. 264 alin. (4) Cod penal, prevede pedepsea sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore sau închisoare de până la 1

an. Astfel, prevederile art. 65 Cod penal nu sunt relevante cauzei.

La 20.12.2019, când a fost comisă infracțiunea, Motuzoc S. deja era privat de

dreptul de a conduce mijloace de transport prin Hotărârea Judecătoriei Chișinău din

13.02.2019, prin urmare instanța de fond, prin sentința din 09.03.2020, nu putea aplica

aceeași pedeapsă.

În cadrul ședinței de judecată, Motuzoc S. s-a căit de cele comise, a recunoscut

integral vinovăția, anterior nu a fost condamnat, deci a conștientizat cele comise.

Pentru reeducare și corectare, prin sentința din 09.03.2020, i-a fost aplicată

pedeapsa sub formă de 160 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, dar nu

2

a fost necesar de a-i fi aplicată pedeapsă cu anularea dreptului de conduce mijloace de

transport în baza art. 65 Cod penal, deoarece nu-i aplicabil cazului în speță.

Totodată, la 20.12.2019, când a fost comisă infracțiunea, Motuzoc S. deja era

privat de dreptul de a conduce mijloace de transport prin hotărârea Judecătoriei

Chișinău din 13.02.2019.

Deci, prin sentința din 09.03.2020 în privința lui Motuzoc S. a fost aplicată o

pedeapsă neprevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal.

apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că, instanța de fond a dat deplină eficiență prevederilor

art. 61, 62, 651, 75 Cod penal și întemeiat a dispus aplicarea în privința inculpatului a

pedepsei complementare sub formă de anularea dreptului de a conduce mijloace de

transport.

Ori, potrivit prevederilor art. 62 alin. (6) Cod penal, privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept poate fi aplicata numai în

calitate de pedeapsă complementară.

Conform art. 651 alin. (3) Cod penal, anularea dreptului de a conduce mijloace

de transport poate fi aplicată de instanța de judecată, cu redobândirea ulterioară a

permisului de conducere, în modul stabilit de lege.

Astfel, sunt neîntemeiate, lipsite de suport juridic și faptic, argumentele

apelantului în susținerea soluției privind neaplicarea în privința inculpatului a pedepsei

complementare sub formă de anularea dreptului de a conduce mijloace de transport,

din care motiv urmează a fi respinse.

La determinarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de toate circumstanțele

ce s-au stabilit pe cauză, în corespundere cu prevederile art. 61, 75 Cod penal, a aplicat

o pedeapsă corespunzătoare caracterului și gradului de pericol social, personalității

inculpatului, care nu este la prima abatere, anterior săvârșind contravenția prevăzută de

art. 233 alin. (1) Cod contravențional, însă concluziile de rigoare nu le-a făcut,

săvârșind cu intenție prezenta infracțiune. Inculpatul anterior a fost în conflict cu legea

contravențională, săvârșind o contravenție similară, prevăzută de art. 233 alin. (1) Cod

contravențional, fiind sancționat pentru comiterea acesteia cu privarea de dreptul de a

conduce vehicule pe termen de 1 an, însă nu a pășit pe calea corijării și a comis

infracțiunea în cauză, fără a conștientiza acțiunile sale.

Faptele date denotă că, este ineficientă stabilirea în privința inculpatului a unei

pedepse mai blânde, cu excluderea pedepsei complementare sub formă de anularea

dreptului de a conduce mijloace de transport, urmând a fi respinse argumentele

apelantului în acest sens.

Excluderea în privința lui Motuzoc S. a pedepsei complementare sub formă de

anularea dreptului de a conduce mijloace de transport va fi ineficientă și nu va atinge

scopurile puse față de pedeapsa penală, cu atât mai mult că anterior inculpatul a fost

sancționat pentru comiterea unei contravenții similare, prezenta infracțiune fiind

comisă în termenul în care inculpatul era privat de dreptul de a conduce vehicule.

În așa mod, inculpatului i-a fost numită pedeapsa în limitele prevăzute de

sancțiunea legii în comiterea căreia el a fost recunoscut vinovat, ținându-se cont și de

3

prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, i-au fost reduse limitele

pedepsei aplicate, precum și de prevederile art. 62 alin. (6), art. 651 alin. (3) Cod penal,

din aceste motive, temei pentru atenuarea pedepsei nu a fost stabilit.

parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, conform cărei în privința

lui Motuzoc S. să fie anulată pedeapsa complementară – anularea dreptului de a

conduce mijloace de transport.

Recurentul a invocat că, prevederile art. 65 Cod penal nu sunt aplicabile speței.

Însă, istanța de fond nu doar că a aplicat eronat aceste prevederi, dar și nu a

argumentat din care considerente le-a aplicat.

Art. 264 alin. (4) Cod penal, prevede pedepsea sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore sau închisoare de până la 1

an. Astfel, prevederile art. 65 Cod penal nu sunt relevante cauzei.

La 20.12.2019, când a fost comisă infracțiunea, Motuzoc Sergiu deja era privat

de dreptul de a conduce mijloace de transport prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din

13.02.2019, prin urmare instanța de fond, prin sentința din 09.03.2020 nu putea aplica

aceeași pedeapsă.

În cadrul ședinței de judecată, Motuzoc S. s-a căit de cele comise, a recunoscut

integral vinovăția, anterior nu a fost condamnat, deci a conștientizat cele comise, astfel

pentru reeducare și corectare, prin sentința din 09.03.2020, i-a fost aplicată pedeapsa

sub formă de 160 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, dar nu a fost

necesar de a fi aplicată pedeapsă cu anularea dreptului de conduce mijloace de transport

în baza art. 65 Cod penal, deoarece nu-i aplicabil cazului în speță.

Prin sentința din 09.03.2020, în privința lui Motuzoc S. a fost aplicată o pedeapsă

neprevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal.

Instanța de apel și cea de fond, în mod eronat au apreciat normele legale, greșit

au stabilit aplicarea art. 65 Cod penal în privința lui Motuzoc S., neluând în considerație

toate circumstanțele referitoare la faptul că ultimul s-a căit de cele comise, a recunoscut

integral vinovăția, personalitatea acestuia, fiindu-i stabilită o pedeapsă prea aspră,

respectiv semnalând și temei de casare a deciziei, adică s-a aplicat o pedeapsă

individualizată contrar prevederilor legale.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 Cod de procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

4

Însă, în recursul de pe rol, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat niciun

temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă

totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei

contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul dat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, conform art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a deciziilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de

drept material, inclusiv ale art. 7, 61, 62 alin. (1) lit. b1), alin. (6), 651 alin. (3), 75 Cod

penal, 3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică

o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu

1/ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu muncă neremunerată

3

5

în folosul comunității. Persoanelor fizice care au săvîrșit infracțiuni li se pot aplica

următoarele pedepse: privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau

anularea acestui drept. Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau

anularea acestui drept poate fi aplicata numai în calitate de pedeapsă complementară.

Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanța de

judecată, cu redobândirea ulterioară a permisului de conducere, în modul stabilit de

lege.

În consecutivitatea enunțată, instanțele just au concluzionat că în cazul în care

inculpatul a comis o infracțiune ușoară, a recunoscut integral vina solicitând judecarea

cauzei în procedura simplificată, nu are antecedente penale, dar nu este la prima

abatere, anterior săvârșind contravenția prevăzută de art. 233 alin. (1) Cod

contravențional, fiind sancționat cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe

termen de 1 an, însă nu a pășit pe calea corijării și a comis infracțiunea în cauză, fără a

conștientiza acțiunile sale, deci, fiind intenționat infracțional, chiar și în prezența

circumstanțelor invocate de recurent, o pedeapsă penală mai blândă decât cea aplicată

de instanțe, adică fără anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, ar fi

inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, cu persoana inculpatului, cât și cu scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 651 alin. (3) Cod penal, art. 27, 414 alin. (1)

și (2) a Codului de procedură penală, anularea dreptului de a conduce mijloace de

transport poate fi aplicată de instanța de judecată. Judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da

o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel

privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura

pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2. -

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c.

Moldovei).

6

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ghenadie Odobescu

împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 09 martie 2020 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți din 23 septembrie 2020, în privința inculpatului Motuzoc Sergiu

xxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 06 ianuarie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7